Oamenii nu renunţă la pasiunile lor, unele foarte scumpe, chiar dacă situaţia la nivel global nu este deloc încurajatoarea, iar economia mondială a intrat în recesiune. Iubitorii de suveniruri care au aparţinut vedetelor continuă să investească sume consistente.
Prosopul pe care regretatul baschetbalist american Kobe Bryant l-a ţinut pe umeri cu ocazia discursului său de retragere, după ultimul său meci în NBA, a fost vândut la licitaţie cu 33.000 de dolari, anunţă presa americană. Un suporter a luat prosopul respectiv de pe umerii lui Bryant, în momentul în care acesta se îndrepta către vestiare, pe 13 aprilie 2016, după ce a înscris 60 de puncte în cursul meciului câştigat de echipa sa, Los Angeles Lakers, în faţa formaţiei Utah Jazz (101-96). La finalul partidei respective, Byant a ţinut deja faimosul său discurs de retragere, pe care l-a încheiat cu expresia: "Mamba out". Cumpărătorul prosopului a mai achiziţionat, în cadrul licitaţiei care a avut loc duminică, şi un bilet utilizat la meciul dintre Lakers şi Jazz. "Este un fan devotat al lui Lakers", a precizat Jeff Woolf, preşedintele Iconic Auctions, casa care a organizat licitaţia. Kobe Bryant, supranumit "Black Mamba", a încetat din viaţă, la vârsta de 41 ani, în urma unui accident de elicopter produs în luna ianuarie, în apropiere de Los Angeles, în care au mai decedat alte opt persoane, între care şi fiica sa Gianna. El şi-a petrecut întreaga sa carieră la Los Angeles Lakers, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al NBA.
1. concluzia?
(mesaj trimis de anonim în data de 31.03.2020, 11:39)
un fraier a pierdut 33000 dolari.
1.1. Da (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Sigur în data de 31.03.2020, 14:33)
Daca a pierdut 33 000 dintrun miliard nu stiu care e fraier ;)