Recolta de grâu a Australiei ar putea să scadă sub estimările guvernului după îngheţul şi grindina care au afectat culturile din ţară - al cincilea mare exportator mondial de profil.
Conform unei analize Bloomberg News, producţia de grâu a Australiei va totaliza 23,2 milioane de tone în anul agricol 2014-2015, în timp ce estimările guvernului arată 24,2 - 27 de milioane de tone. Agricultorii australieni au început să culeagă grâul luna aceasta.
Preţul futures al grâului a scăzut cu 12% de la începutul lui 2014, la Bursa din Chicago, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora agricultorii din întreaga lume vor avea recolte record.
Vineri dimineaţa, la Chicago Board of Trade, cotaţia grâului trecea de 5,33 dolari buşelul. În 25 septembrie, preţul acestei materii prime agricole a coborât la 4,6625 dolari/buşel, cel mai redus nivel din iunie 2010.
Potrivit Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), producţia mondială de grâu va atinge recordul de 721,12 milioane de tone în sezonul agricol curent. USDA anticipează că recolta Australiei va fi de 25 de milioane de tone în 2014-2015.