Record istoric la exporturi

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 25 iulie 2005

În primele cinci luni ale anului, exporturile au crescut cu 17,2%, iar importurile cu 22,4%

Martie, luna cu cele mai mari exporturi, ca valoare lunară, din ultimii 15 ani

65,5% din schimburile comerciale ale ţării noastre sînt realizate cu Uniunea Europeană

Pentru acest an, autorităţile anticipează depăşirea pragului de 50 de miliarde de euro în comerţul exterior

Exporturile noastre au crescut cu 17,2% în perioada ianuarie - mai 2005, astfel că, în primele cinci luni ale anului, România a livrat la exterior produse şi servicii în valoare de 8.667,1 milioane de euro, faţă de 7.393,3 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministrul delegat pentru comerţ, Iuliu Winkler, ne-a declarat că, în luna martie a anului în curs, exporturile au înregistrat cea mai mare valoare lunară din ultimii 15 ani, mai precis 1.935,59 milioane de euro. Ministrul Winkler ne-a explicat că această "dinamică a exportului se menţine la un nivel ridicat, în condiţiile în care, pe principalele pieţe partenere, creşterea economică şi importurile rămîn relativ limitate, iar condiţiile economice interne sînt în continuare marcate de aprecierea monedei naţionale".

În schimb, importurile, în perioada ianuarie - mai 2005, au atins valoarea de 11.894,2 milioa-ne de euro, înregistrînd o creştere cu 22,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Această dinamică reflectă nevoia de import al unor materii prime (inclusiv produse energetice), materiale şi componente necesare realizării producţiei de export, dar şi echipamente de înaltă tehnologie, aferente noilor investiţii, spune Iuliu Winkler. Anul trecut, ţara noastră a realizat exporturi în valoare de 18.935 milioane de euro, iar importurile au atins valoarea de 26.281 milioane de euro.

Iuliu Winkler susţine că obiectivul autorităţilor pentru anul în curs este depăşirea sumei de 50 miliarde de euro în ceea ce priveşte valoarea schimburilor comerciale. În 2004, valoarea schimburilor comerciale a fost de aproximativ 45 de milioane de euro.

În opinia domnului Winkler, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, relaţiile comerciale ale ţării noastre cu statele din afara Uniunii vor fi reglementate în baza acordurilor comerciale existente între UE şi ţările respective. "În prezent, desfăşurăm, în coordonare cu Comisia Europeană, un proces intens de adaptare a acordurilor comerciale bilaterale la acquis-ul comunitar", a afirmat domnia sa, arătîndu-se optimist în ceea ce priveşte creşterea exporturilor şi după momentul aderării: "În ceea ce ne priveşte, sîntem în ultima fază de elaborare a Strategiei Naţionale pentru Export, un document realizat în parteneriat public-privat, prin care ne-am propus să identificam domeniile în care produsele autohtone ar putea face faţă competiţiei mondiale".

Pînă în 2009, autorităţile previzionează o creştere economică de aproximativ 25% pentru ţara noastră.

Unde ajung mărfurile româneşti

Principalul partener al României în schimburile comerciale este Uniunea Europeană (UE), care, la sfîrşitul lunii mai, deţinea o pondere de 65,5% din volumul acestora. După afirmaţiile făcute de domnul Winkler, aproximativ 80% din comerţul exterior se desfăşoară pe baza unor acorduri multilaterale sau bilaterale de comerţ liber. Pe lîngă acordul de asociere cu UE, care oferă liberalizarea completă a comerţului cu produse industriale şi facilităţi în schimburile cu produse neindustriale, operatorii autohoni beneficiază de liberalizarea comerţului cu produse indus-triale şi în relaţiile cu ţările care fac parte din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (Elveţia, Norvegia, Islanda, Lichtenstein), cu ţările membre CEFTA (Bulgaria şi Croaţia), dar şi cu Republica Moldova, Turcia, Israel, Albania, Macedonia, Bosnia - Herţegovina, Serbia - Muntenegru, ţări care au semnat cu România acorduri bilaterale de comerţ liber. La începutul acestui an, în comparaţie cu prima parte a anului trecut, au fost înregistrate creşteri la exporturile către Bosnia - Herţegovina (300%), Macedonia (74%), Albania (66%), Moldova (49%), Bulgaria (48%),Turcia (38%) şi Serbia - Muntenegru (21%). Ţara noastră continuă să fie specializată în sectoarele care utilizează intensiv forţa de muncă (îmbrăcăminte, încălţăminte şi mobilă), precum şi în unele sectoare care folosesc resursele naturale (produse siderurgice, lemn şi metale neferoase). "Aceste grupe de produse, deşi şi-au încetinit ritmul de creştere, cumulează aproximativ 50% din volumul exporturilor", a precizat domnul Winkler. Domnia sa a apreciat că, în ultimul timp, au crescut exporturile de construcţii de maşini şi de produse chimice şi mase plastice. În ceea ce priveşte importurile, predominante sînt sectoarele care utilizează, în principal, capitalul şi cercetarea, fiind solicitate pentru investiţii şi retehnologizare. Astfel, maşinile şi utilajele reprezintă 34,1% din totalul importurilor, în timp ce produsele chimice şi materialele plastice deţin o pondere de 14%. Ministrul a subliniat că "România este dependentă de importurile energetice, care reprezintă circa 11% din totalul valorii acestora". Domnia sa a precizat că, datorită creşterii volumului fizic de import de hidrocarburi şi tendinţei de creştere a preţului petrolului pe pieţele internaţionale, este posibil ca, în a doua jumătate a anului, ponderea importului de resurse energetice să crească. Ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) reprezintă o sursă importantă de materii prime pentru România, asigurînd 13,6% din totalul importurilor. Peste 90% din produsele importate din această zonă reprezintă energie (ţiţei, gaze naturale, cărbune).

Pe primele zece locuri ale clasamentului schimburilor comerciale se află ţări precum Italia (18,2%), Germania (13,9%), Franţa (17,1%), Turcia (6,2%), Federaţia Rusă (4,9%), Marea Britanie (4%), Ungaria (3,5%), Austria (3,5%), SUA (3,2%) şi China (2,5%). Primele zece ţări care cumpără produse de la noi sînt Italia (20,8%), Germania (14,1%), Turcia (8,2%), Franţa (7,4%), Marea Britanie (5,6%), Ungaria (3,9%), SUA (3,8%), Austria (3,1%), Olanda (2,8%), şi Spania (2,2%). În cazul importurilor, clasamentul primelor zece ţări este următorul: Italia (16,3%), Germania (13,8%), Federaţia Rusă (8%), Franţa (6,9%), Turcia (4,8%), Austria (3,8%), China (3,6%), Polonia (3,2%), Ungaria (3,2%) şi Marea Britanie (2,8%).

Creşterea exporturilor, în acest an, pînă la nivelul unor recorduri istorice determină autorităţile să-şi revizuiască ţintele pentru comerţul exterior. Iar una din ele este o valoare de 50 de miliarde de euro a schimburilor comerciale. Ceea ce înseamnă o creştere de aproape 9% a schimburilor comerciale în 2005. Principala problemă o reprezintă deficitul comercial. Iar cum creşterea importurilor nu poate fi frînată, mai ales că multe sînt intrări de tehnologie şi materii prime, autorităţile ţintesc stimularea exporturilor ca să atenueze deficitul. Iar valorile înregistrate pe primele cinci luni par să arate că potenţial există.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb