Redistribuirea injustă a avuţiei prin mijloace şi informaţii oficiale, de încredere

Una dintre marile manipulări la care suntem supuşi cu "ajutorul" informaţiilor oficiale este rata anuală a inflaţiei, situată azi la o zecime de punct de 16%. Chiar şi analiştii economici oficiali, care au comentat căldicel ştirea, au arătat că, fără intervenţia guvernului în plafonarea sau calmarea unori preţuri, inflaţia reală ar fi fost de peste 25%. Ca să nu mai vorbim că noi toţi, empiric şi intuitiv, vedem şi simţim că inflaţia este cu mult peste 30% faţă de anul trecut şi cu mult faţă de 45% faţă de 2019, anul pre-plandemic.

Se vede asta şi din faptul că oamenii au bani mai puţini, deşi inflaţia creşte. Creşterea salariilor nu a ţinut pasul cu inflaţia, de unde dubla concluzie că inflaţia este (i) importată din UE şi (ii) generată de lipsa ofertei, iar nu de o majorare a cererii de mărfuri, servicii şi bunuri de consum.

Cererea este încă mare doar pentru că oamenii au început să cheltuiască banii din depozitele bancare, depozite pe care le-au constituit în perioada plandemiei, când nu aveau ce să facă cu acei bani, că nu puteau ieşi din case, din oraşe sau din ţară.

De altfel, depozitele bancare se menţin la dobânzi real-negative. Chiar dacă au ajuns la 8%, dobânzile încă sunt mai mici cu 7-8 pp decât inflaţia "oficială", ceea ce contribuie şi mai abitir la scăderea puterii de cumpărare. Putem să ne bucurăm că încă mai avem inflaţie de acest gen - curând se va instala "confortabil" stagflaţia, caracterizată prin reculul cererii, şomaj şi hiperinflaţie. Şi, desigur, sărăcirea clasei de mijloc şi înfometarea săracilor - dar astea nu sunt subiecte de dezbateri TV şi nici de ieşit în stradă.

Reflexia acestei stări de lucruri "populare" se regăseşte în discrepanţa bizară între creşterea (nominală) a produsului intern brut (PIB) şi scăderea abruptă şi reală a venitului national brut (VNB).

Mai puţin cunoscut opiniei publice, venitul naţional brut (VNB), calculat la preţurile pieţei înseamnă produsul intern brut, plus valoarea exporturilor, minus valoarea importurilor*. VNB nu este nimic altceva decât sporul anual de avuţie naţională. Iar acest "spor" este categoric negativ şi în continuă regresie.

La deficitul comercial al României (importuri minus exporturi), care a depăşit 33 de miliarde de euro în primele opt luni ale anului, şi la dobânzile plătibile pentru creditele iresponsabile contractate de Cîţu (plus cele luate de guvernul actual pentru a rostogoli credite mai vechi, dar cu costuri mult mai mari), vechiul şi prăfuitul PIB poa' să crească şi cu 5%, cum se laudă ăştia, că tot pe minus suntem.

VNB - ul României a scăzut abrupt în ultimii doi ani şi continuă să scadă. Deci, avuţia naţională e mai mică, PIB-ul creşte pe baze fictive (deci cresc şi volumele de bani plecaţi din ţară sub formă de externalizare a profiturilor), de unde şi necesitatea de a urla - trăiască lupta cu plandemia, cu Poutine şi cu schimbarea climatică! Ce bine că suntem conduşi şi protejaţi de tehnocraţi atât de pricepuţi şi de eficienţi, ce bine că ne apărăm valorile comunităţii (e adevărat, în condiţii perfect totalitare - dar cine suntem noi să punem la îndoială înţeleptele programe ale porcilor, cei mai egali dintre animalele din fermă, clasa conducătoare luminată şi onestă a ogradei?) ...

Cu titlu de fapte diverse, voi face două observaţii aparent fără legătură între ele.

Bugetele aparent nelimitate ale UE (discreţionar atribuite de Comisia Europeană, pe importanţă sistemică şi, respectiv, pe ochi frumoşi - Olanda are d-ăştia, Ungaria, Polonia şi România, nu au) depind de acest indicator economic intitulat VNB.

Încercând, probabil, să se scuze faţă de unele acuzaţii ale statelor mari ale UE (care se plâng mereu că dau prea mulţi bani "rudelor sărace" de la periferia Europei), Comisia Europeană face această incredibilă declaraţie publică**:

"Deşi contribuţiile bazate pe VNB asigură stabilitate şi suficienţă bugetului UE, predominanţa acestei resurse proprii sporeşte percepţia conform căreia contribuţiile naţionale n-ar fi decât un factor de cost (subl.n., Gh. P.). Însă statele membre a căror contribuţie la bugetul UE este mai mare decât sumele pe care le primesc direct plătesc în medie mai puţin decât alte state membre ca procent din bogăţia lor (venitul naţional brut - VNB), în timp ce tot ele se numără printre cei mai mari beneficiari ai pieţei unice şi ai integrării UE".

Aşadar, în calculul contribuţiilor la bugetul UE nu se ia PIB-ul, ci VNB-ul. Pe de altă parte, Comisia Europeană spune, negru pe alb, că statele mici şi pricăjite ale UE, de genul României, plătesc procente mai mari din avuţia naţională cu titlu de contribuţii la buget, în timp ce statele mari şi mai bogate plătesc procente mai mici, care nu le sărăcesc, ci au contraire, le îmbogăţesc. Pur şi simplu, prin bugetul UE, se realizează o redistribuire injustă a avuţiei, de la săraci la bogaţi! UE este un robinhood pe invers! Iar statele mari şi bogate mai fac şi urât că îşi ajută prea mult rudele sărace (şi corupte, şi de vestul sălbatic, şi cu veceu în curte etc.)!

Un fapt divers şi mai interesant ne este devoalat de sistemul European de conturi ESA 2010***.

La nivelul anului 2010, PIB-ul reunit al celor 28 de ţări membre UE s-a majorat din pix cu circa 3,7%. Au fost introduse în "produsul intern" sumele din cercetare şi, atenţie mare, sumele utilizate pentru înarmare! Fără aceste sume, PIB-ul respectiv ar fi fost de doar 1,4%!

Ce credeţi? Acelaşi lucru l-au făcut şi americanii, care au raportat, în 2010, un PIB de 3,5%, din care 2,5 pp au însemnat doar sumele utilizate în cercetare şi înarmare - iar SUA este statul cu cele mai mari cheltuieli militare anuale din lume şi istorie ...)!

Păi, ne mai mirăm că sunt luaţi atât de în serios chinezii când anunţă cifre de-astea? Sau când filmează cu drona, în mediu controlat, "bolnavi" care cad ca seceraţi pe stradă de la ... o boală infecţioasă?!!

Ipocrizia e la ea acasă în UE, în China e doar musafir!