Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va susţine, azi, în New York, un discurs pe tema păcii mondiale în faţa Adunării Generale a ONU, pentru prima dată în ultimii 53 de ani, transmite BBC, potrivit Hotnews. Regina va vizita apoi "ground zero", fostul amplasament al World Trade Center, unde va depune o coroană.
Călătoria la New York este prima din 1976 şi vine la finalul unei vizite de 9 zile a monarhului în vârstă de 84 de ani în Canada, alături de Ducele de Edinburgh.