Regional Vest: Investiţie de 16,5 milioane euro pentru o nouă promenadă, piste de biciclete şi şase pasarele peste râul Bârzava, la Reşiţa

F.D.
Miscellanea / 12 iulie

Regional Vest: Investiţie de 16,5 milioane euro pentru o nouă promenadă, piste de biciclete şi şase pasarele peste râul Bârzava, la Reşiţa

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, şi Primăria Municipiului Reşiţa au semnat, ieri, primul contract pe ciclul de finanţare 2021-2027, pentru proiectul care prevede "Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari şi Centrul Civic din Municipiul Reşiţa - Componenta 2 - promenadă şi pasarele". Investiţia pentru proiect este în valoare totală de peste 16,5 milioane euro, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Reşiţenii şi vizitatorii oraşului se vor putea bucura de spaţii publice atractive, prin modernizarea unor zone aflate acum în stare avansată de degradare, de o zonă extinsă de promenadă, se vor putea deplasa cu bicicleta în condiţii plăcute şi mai ales în siguranţă, pe trasee special amenajate, separate de traficul motorizat şi care au asigurată continuitatea, vor beneficia de spaţii verzi şi dotări urbane moderne.

Prin dezvoltarea infrastructurii de transport "verde", locuitorii oraşului se vor deplasa mai repede dintr-un cartier în altul cu bicicleta, iar iubitorii de trasee în natură vor ajunge uşor pe potecile dealurilor din jurul Reşiţei prin asigurarea conexiunilor între malurile râului Bârzava, se va facilita accesul către zonele şi obiectivele turistice şi se va promova mişcarea.

Prin proiect vor fi amenajate promenade şi piste de biciclete pe ambele maluri, pe o lungime de aproximativ 4,6 kilometri. Continuitatea promenadei şi a pistelor peste râul Bârzava va fi asigurată prin şase pasarele noi, cu structură metalică şi o arhitectură deosebită.

De asemenea, se vor realiza plantări de arbori şi arbuşti şi însămânţări pe toată suprafaţa verde, vor fi amplasate rastele, bănci şi coşuri de gunoi, sistemul de iluminat va fi modernizat şi se va reface balustrada de protecţie de pe malul râului Bârzava. În zona podurilor CFR, promenada şi pista de biciclete vor subtraversa linia de CF prin albia râului Bârzava, prin realizarea unui sistem de flotoare plutitoare.

Valoarea totală a proiectului este de 16.527.539,85 euro, din care 13.378.430,45 euro reprezintă finanţare nerambursabilă, contribuţie din partea Uniunii Europene şi de la bugetul de stat, asigurată prin Programul Regional Vest, componenta de Mobilitate urbană sustenabilă. Perioada de implementare este de 30 de luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb