Regulamentul privind roamingul este valid

F. A.
Macroeconomie / 8 iunie 2010

Regulamentul privind roamingul stabileşte tarife maximale care pot fi facturate de operatorii de telefonie mobilă pentru apelurile vocale primite şi efectuate de un utilizator în afara reţelei lor. Regulamentul impune un plafon pentru tarifele de gros de roaming, cu alte cuvinte tariful plătit de reţeaua consumatorului reţelei străine utilizate de consumator, informează un comunicat remis redacţiei.

Regulamentul a fost adoptat pe baza articolului 95 din Tratatul CE care permite Comunităţii să adopte măsuri legislative în scopul apropierii legislaţiilor statelor membre în caz de disparităţi sau de posibile disparităţi susceptibile să constituie obstacole privind stabilirea sau funcţionarea pieţei interne.

Curtea constată că regulamentul are ca obiect ameliorarea condiţiilor de funcţionare a pieţei interne şi că putea fi adoptat în temeiul articolului 95 CE. În ceea ce priveşte caracterul proporţional al regulamentului în măsura în care nu fixează plafoane numai pentru tarifele de gros ci şi pentru tarifele cu amănuntul, Curtea constată că tarifele cu amănuntul maximale ar putea fi considerate apte şi necesare pentru a proteja consumatorii împotriva unor niveluri ridicate ale tarifelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb