Remedii greşite

Dacă depăşim senzaţia neplăcută a zgomotului de fundal creată de agitaţia mediatică, accelerată de noile media, şi încercăm să desluşim, dincolo de aparenţe, ceea ce este fundamental, s-ar putea să descoperim că Europei i se administrează un tratament eronat. Prezentată, şi nu doar în dezbaterea publică de la noi, ca un fel de bolnav incurabil, Europa trezeşte totuşi cam prea multă ostilitate pentru ceva ce stă să dispară. Cu toate acestea, vocile alarmiste nu par să fie descurajate şi avertizează asupra sfârşitului iminent. La abia încheiatul Forum Mondial de la Davos de anul acesta, doi prim miniştri europeni, francezul Manuel Valls şi olandezul Mark Rutte, au profeţit o disoluţie a Europei dacă se va ajunge la abandonarea spaţiului Schengen în cazul în care nu se va rezolva aşa numita criză a migraţiei. În schimb, Christine Lagarde, directorul general al fondului Monetar Internaţional, consideră că la nivel european criza economică este bine administrată şi chiar că anul acesta ar putea aduce chiar ceva creştere economică suplimentară. Oricum, pentru Christine Lagarde "Europa este fără nicio îndoială într-o stare mai bună decât anul trecut" existând însă "două preocupări importante" pentru Bătrânul Continent, criza refugiaţilor şi eventualul Brexit.

Această diferenţă de nuanţă, transmisă cu băgare de seamă, sugerează că soluţiile ţin de o abordare raţională şi metodică a problemelor şi nu de o reacţie viscerală. În schimb, politicienii de profesie care uneori simulează, însă de cele mai multe ori stimulează, prin reacţiile lor emoţionale, un climat general de teamă, au alimentat neliniştea ambientală. Aceste manifestări politice, sugerate de noii apostoli ai comunicării, trimit spre remediile greşite căci îndepărtează atât publicul, cât şi politicienii, de problemele autentice.

În loc să fie analizate problemele de sistem şi să se anvizajeze soluţionarea lor pe termen lung, dezbaterea eşuează mereu şi mereu prin privilegierea problemelor şi soluţiilor pe termen scurt. Şi asta, pentru că orizontul politicii, dominate de "realitatea" sondajelor de opinie, este unul pe termen scurt ori foarte scurt. În acest peisaj, Angela Merkel, care a preferat în acest an să nu meargă la Davos (unde nu au fost, de altfel, prezenţi nici alţi importanţi politicieni europeni sau mondiali, lipsind atât Barack Obama cât şi François Hollande, dar şi Vladimir Putin sau Xi Jinping ) pare singura care nu a căzut (încă?) sub impactul panicii.

Nu că nu ar fi motive de îngrijorare, dar panica, mimată atât de convingător de tot felul de politicieni (cărora li s-a alăturat recent şi Dacian Cioloş), nu face decât să excite toate felurile de extremism. De fapt, anul acesta începe sub semnul situaţiei grave din Orientul Apropiat şi Mijlociu, ca urmare a dezordinii provocate de incapacitatea de a stabiliza procesele politice, sociale şi economice generate de "revoluţiile arabe" de acum cinci ani, dar şi în contextul încordării relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Iran care a diminuat impactul mediatic şi politic al încheierii acordului privind programul nuclear iranian şi ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva acestei ţări. În acelaşi timp, scăderea ratei creşterii economice chineze aflate în plin proces de schimbare a modelului economic, precum şi incapacitatea statelor emergente de a participa la susţinerea ritmului de creştere mondial, ca să nu mai vorbim de recesiunea care a lovit deja Rusia şi Brazilia, sunt semnele unei situaţii grave.