Regele Mihai a ţinut un dis-curs în plenul Parlamentului, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă. De la momentul festiv au lipsit preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Roberta Anastase şi majoritatea miniştrilor. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a explicat absenţa majorităţii reprezentanţilor Guvernului de la şedinţa solemnă a Parlamentului, motivând că mi-niştrii au avut acţiuni programate de mult timp de la care nu puteau să absenteze.
La şedinţa solemnă a Parlamentului, au fost invitaţi să participe preşedintele României, foşti şefi de stat, consilieri prezidenţiali, Guvernul, guvernatorul Băncii Naţionale a României, primarul Capitalei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, Avocatul Poporului, preşedinţii Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei Române, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", membri ai corpului diplomatic.
Regele a declarat în cadrul discursului susţinut în Parlament, că Româ-nia a evoluat mult în ultimele două decenii şi că ţara are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Majestatea Sa a afirmat că este mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare: "Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989. Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului. (...) Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii. (...) Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos. Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. "
La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman. De altfel Ion Iliescu şi-a explicat poziţia actuală precizând, că niciodată nu a fost duşmanul politic al Regelui Mihai şi a explicat că el a făcut un act de reconciliere cu Regele şi cu Casa Regală.