Reţele de IMM-uri din România, finanţate de Germania

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 9 iunie 2008

Peste 240 de întreprinderi mici şi mijlocii din trei regiuni ale ţării vor fi cuprinse într-un proiect de anvergură finanţat de Germania pentru crearea unor reţele de training, de formare şi dezvoltare în grup de IMM-uri, după modelul german.

Potrivit prim-vicepreşedintelui Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), domnul Ioan Mintaş, proiectul a primit o finanţare de cinci milioane de euro din partea unei organizaţii partenere din Germania, fiind "cea mai mare sumă obţinută până acum de CNIPMMR şi una dintre cele mai mari câştigate vreodată în ţara noastră".

Cu ocazia misiunii economice care a avut loc luna trecută, Ioan Mintaş a continuat discuţiile iniţiate la Bruxelles cu partenerii germani, demersul urmând să fie concretizat începând cu toamna acestui an până în 2011.

Proiectul "NETIMM - Crearea de reţele de IMM-uri. Modalitate inovativă de creştere a competitivităţii şi adaptabilităţii IMM-urilor din România" va cuprinde peste 240 de firme din mai multe judeţe din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Nord-Est şi Bucureşti. Din judeţul Bihor vor participa aproximativ 40 de firme.

Proiectul se va concretiza prin crearea a nouă reţele regionale de IMM-uri, câte trei în domeniile construcţii, turism şi consultanţă şi trei reţele tematice, având ca obiective angajarea, pregătirea şi menţinerea personalului.

"Activităţile vor demara imediat după semnarea contractului de finanţare, în cursul lunii viitoare. Este vorba, pe scurt, despre crearea unor reţele de training, de formare şi dezvoltare în grup pentru IMM-uri, urmând modelul german al IMM-urilor care acţionează, cu mult succes, în diferite reţele", a precizat Ioan Mintaş, într-un comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb