REVISTA PRESEI - 01.06.2012

Willy Homner
Revista Presei / 1 iunie 2012

ADEVĂRUL

Ponta lansează un proiect ilegal

Premierul României a tăiat ieri panglica proiectului imobiliar Palas din Iaşi, declarat ilegal prin două sentinţe definitive şi irevocabile. Numeroşi reprezentanţi ai USL s-au reunit ieri-dimineaţă în capitala Moldovei, pentru a participa la inaugurarea unei investiţii de peste 200 de milioane de euro, scoasă în afara legii de instanţele judecătoreşti. Este vorba de controversatul proiect Palas, construit în spatele Palatului Culturii din Iaşi, pe un teren de 12 hectare, pus la dispoziţie de Primărie firmei Iulius Group. Alaiul a fost condus de însuşi premierul Victor Ponta care a ţinut să fie prezent la ceremonia organizată de omul de afaceri Iulian Dascălu, supranumit "regele mallurilor". De la eveniment nu au lipsit primarul PSD Gheorghe Nichita şi deputaţii PNL Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei.

Manuel Barroso, întâlniri cu Ponta şi Băsescu

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va face astăzi o vizită oficială la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. Oficialul european va susţine un discurs, de la ora 11.30, în deschiderea conferinţei "Provocări şi oportunităţi ale viitorului buget al Uniunii Europene", organizată de Guvernul României la Palatul Parlamentului. Capitala găzduieşte astăzi Conferinţa şefilor de guverne din grupul statelor membre UE beneficiare ale fondurilor structural, prin politica de coeziune. Reuniunea vine în contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al UE şi în urma cărora se decid sumele care vor fi alocate din 2014 până în 2020 pentru sectorul de agricultură şi politica de coeziune. 15 state europene - România, Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania, plus Croaţia - fac parte din grupul "Prietenii coeziunii" ai căror reprezentanţi se întâlnesc la Bucureşti.

Iliescu şi-a pus secretar de stat la revoluţionari

Premierul Victor Ponta l-a numit, ieri, pe Sorin Meşteru în funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor, dând curs unei propuneri făcute de Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD. "Domnul Iliescu mi-a fost şef în perioada 1992-1996, când am lucrat la Palatul Cotroceni sub directa coordonare a Domniei Sale. Am avut o relaţie foarte bună cu domnul Iliescu în ultimii 23 de ani şi bănuiesc că asta a stat la baza propunerii pe care a făcut-o şi în urma căreia am ajuns să fiu numit secretar de stat", ne-a explicat Meşteru. Numirea sa a provocat nemulţumirea Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR), organizaţie care reuneşte majoritatea asociaţiilor de revoluţionari din ţară. Dorin Lazăr Maior, preşedintele BNR, invocă un protocol semnat cu PSD, care prevedea că organizaţia sa va propune noul secretar de stat.

Se clatină imperiul poştal al Robertei Anastase

Actualul ministru al Comunicaţiilor, Dan Nica, a denunţat ieri afacerile oamenilor Robertei Anastase cu Poşta Română. Fostul şef al Poştei e acuzat că i-ar fi oferit mamei sale un contract de 90.000 de euro. Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica (52 de ani), a ţinut ieri o conferinţă de presă despre dezastrul de la Compania Naţională Poşta Română (CNP). "Cuplul Boc-Anastase mai avea puţin şi băga Poşta Română în faliment, o societate cu peste 35.000 de angajaţi şi o vechime de 120 de ani. În intervalul 2008-2010, Poşta a acumulat pierderi de 485 milioane de lei, la care se adaugă o amendă aplicată de Consiliul Concurenţei, de peste 100 de milioane de lei, plus o serie de obligaţii de plată către diverşi furnizori şi bugete ale statului de peste 400 de milioane de lei", a spus Nica.

Majorări salariale pe timp de criză: Angajaţii Volkswagen primesc cu 4,3% mai mulţi bani

Grupul Volkswagen (VW) a anunţat joi un acord cu sindicatul IG Metall pentru majorarea salariilor celor 102.000 de angajaţi din Germania cu 4,3%, de la 1 iunie, relatează AFP. Creşterea salariilor va avea loc în concordanţă cu un acord negociat de IG Metall pentru sectorul metalurgic, care inglobează şi principalii concurenţi ai VW. Potrivit acordului, 3,4 milioane de salariaţi germani vor beneficia de creşteri ale remuneraţiilor. În cazul VW, în următoarele 13 luni va avea loc şi angajarea a 3.000 de salariaţi temporari. Grupul auto german are peste 500.000 de angajaţi la nivel mondial. Acordul încheiat în această săptămână se referă doar la angajaţii celor şase fabrici deţinute de VW în vestul Germaniei, precum şi la 5.000 de salariaţi ai VW-Bank.

Cum a ajuns o fostă angajată a Citigroup să primească despăgubiri de 31 milioane dolari, după ce a reclamat creditele toxice

O fostă angajată a Citigroup, Sherry Hunt, care dintr-o fată simplă de la ţară din statul Michigan a ajuns vicepreşedinte la divizia de împrumuturi ipotecare din O'Fallon, Missouri, a dat în judecată banca pentru ascunderea creditelor toxice şi a câştigat 31 de milioane de dolari. Hunt s-a angajat la Citigroup în noiembrie 2004, la 55 de ani, ca vicepreşedinte la divizia CitiMortgage, considerând că este o oportunitate extraordinară, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax. Piaţa imobiliară era în plină expansiune, iar banca, a şasea ca mărime din SUA în acel moment, era responsabilă pentru 3,5% din totalul împrumuturilor de profil din SUA. Atribuţiile sale includeau supravegherea a 65 de intermediari de credite.

Europa se teme că salvarea financiară a Spaniei îi va epuiza resursele

Pe măsură ce problemele financiare ale Spaniei fac ca apelul acestei ţări la asistenţa financiară european să devină o posibilitate din ce în ce mai certă, liderii şi decidenţii politici încep să-şi pună întrebări cu privire la cine va finanţa acest ajutor de urgenţă. Spania este cea de-a patra economie a zonei euro, după Germania, Franţa şi Italia, iar costurile unui program de salvare ar putea afecta serios resursele noului fond de urgenţă european în valoare de 700 de miliarde de euro, care va intra în funcţiune în această vară. Salvarea Spaniei ar lăsa foarte puţine resurse pentru asistenţa altor ţări, consideră publicaţia "New York Times".

CURENTUL

Parchetul General a extins cercetările în cazul Mircea Diaconu pentru alte trei infracţiuni de conflict de interese

După gafele comise cu ocazia numirii unui prăpădit de ministru la Învăţământ, după bâlbele de mocofan într-ale Externelor aruncate pe bandă rulantă de fostul rector Andrei Marga şi, mai ales, după năucitoarea lovitură de copită pe care i-a aplicat-o Grăjdan, premierul nostru se confruntă cu altă lovitură devastatoare: pus să interpreteze rolul de Ministru al culturii, modestul actoraş Mircea Diaconu a intrat pe mâna procurorilor de la Parchetul General care i-au mai găsit încă trei fapte de incompatibilitate. Conform unor informaţii apărute în presă, acestea se referă la trei contracte semnate de Mircea Diaconu din funcţia sa de director al Teatrului Nottara.

Războiul cibernetic Iran - Occident, un preambul pentru ofensiva militară clasică?

Războiul informatic a devenit de câţiva ani o chestiune reală care nu mai pare desprinsă doar din filme Science Fiction. În continuă schimbare şi evoluţie, tehnologiile informatice încep să ocupe tot mai mult teren şi să înlocuiască armele clasice cu unele la fel de periculoase care pot paraliza sistemele informatice şi pot trimite o ţară cu cel puţin un secol în istorie. Dacă un atac miliar convenţional asupra Iranului este extrem de greu, puterile occidentale care vor să stopeze programul nuclear al Teheranul caută tot felul de metode pentru a anihila aceste ambiţii ale Iranului. Totul pentru ca această ţară să nu reuşească să pună mâna pe arma nucleară, fapt care ar transforma acest stat într-o putere militară indiscutabilă în zona Orientului Mijlociu şi un pericol iminent pentru Israel care îşi joacă însăşi existenţa fizica în această parte a lumii.

CURIERUL NAŢIONAL

Apartamentele, la minimul ultimilor cinci ani

Luna mai a adus o explozie de oferte pe piaţa imobiliară bucureşteană, ceea ce a pus presiune pe tarifele cerute de proprietari. În luna care tocmai s-a încheiat, au apărut pe piaţă 2.828 de unităţi pe segmentul vechi, cu 22% mai multe decât în aprilie 2011. Dacă însă piaţa va fi "invadată" în continuare de oferte, există şanse ca preţurile să cunoască noi ajustări. În luna mai, proprietarii de garsoniere au solicitat un preţ mediu de 35.586 de euro pe unitate, ajungându-se, astfel, la nivelul minim al ultimilor cinci ani. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, s-a înregistrat o scădere de 4%, de la aproape 37.000 de euro, cât erau cotate aceste unităţi în mai 2011. O variaţie de -6% faţă de luna mai a anului trecut se înregistrează şi în cazul apartamentelor de trei camere, care şi-au ajustat preţurile de la 82.500 de euro, la 77.900 de euro în prezent.

România a coborât trei locuri în topul competitivităţii economice

Poziţia ţării noastre în clasament s-a deteriorat pe toate criteriile principale de departajare, însă cea mai abruptă schimbare a percepţiei companiilor străine vizează infrastructura. România a coborât în ultimul an cu trei locuri, până pe 53 din 59 de ţări, într-un top al competitivităţii economice realizat de şcoala de business IMD din Elveţia, care nu plasează niciun stat din zona euro pe primele cinci poziţii, ocupate de Hong Kong, SUA, Elveţia, Singapore şi Suedia. Suedia este urmată de Canada şi Taiwan, iar Germania a obţinut cel mai bun scor între statele zonei euro, fiind plasată pe locul 9, potrivit Bloomberg, citează Mediafax.

Ar putea Germania salva zona euro prin părăsirea blocului monetar?

Pentru a salva zona euro, nu Grecia este cea care trebuie să se retragă, ci Germania. Din cauza competitivităţii mari a Germaniei, ţărilor din zona euro le este imposibil să o prindă din urmă. Eurobondurile ar putea ajuta la salvarea monedei euro, iar costurile ieşirii Germaniei din zona euro ar fi temporare. Având în vedere faptul că Grecia se află pe poziţia de a ieşi cât mai curând din zona euro, economiile europene şi globale ar putea să se confrunte cu un adevărat dezastru. Cu toate acestea, există încă timp pentru liderii europeni pentru a inversa această dinamică distructivă printr-o soluţie simplă: în loc de a împinge Grecia afară din zona euro, Germania ar trebui să se retragă în mod voluntar şi să revină la iubita ei marcă.

Statele UE vor investi 1.000 de miliarde de euro în sectorul energetic

România estimează un necesar de investiţii în sectorul de producţie de electricitate de 30-40 miliarde de euro până în 2035. Băncile însă apreciază că în anii 2015-2016 piaţa se va satura şi nu mai vor să acorde finanţări fără un contract pe termen lung pentru certificate verzi. Investiţiile în energie necesare în următorii zece ani la nivelul Uniunii Europene sunt de ordinul a 1.000 miliarde euro, atât pentru diversificarea resurselor existente, cât şi pentru înlocuirea echipamentului şi pentru a răspunde cerinţelor energetice ale consumatorilor şi asigurarea durabilităţii, a anunţat Dan Ioan Gheorghiu, preşedintele Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), în cadrul celei de-a treia ediţii a Energy Forum.

Cele 12 semne ale zodiacului economic chinezesc

Economia Chinei ar urma să se înscrie pe o nouă traiectorie chiar din următorii ani, iar tiparele de dezvoltare ale ultimelor decenii s[ fie abandonate, scrie într-un post pe blogul său, China Financial Markets, Michael Pettis, profesor de Finanţe la Guanghua School of Management a Universităţii din Beijing. Specialist în pieţele financiare din China, acesta a anticipat astfel de evoluţii încă din 2006, iar de atunci modelul economic actual, împins către noi extreme, pare a-şi fi atins limitele pe măsură ce dezechilibrele se acumulează în economia chineză. Pettis, care în anii '90 a predat la Columbia University şi a lucrat pe Wall Street, iar apoi a lucrat în America Latină pentru Bear Sterns şi Credit Suisse First Boston, enumeră 12 puncte care ar trebui să ne facă atenţi cu privire la direcţia pe care economia Chinei ar urma să se înscrie încă de la jumătatea actualei decade.

EVENIMENTUL ZILEI

Robert Negoiţă, favoritul mafiei imobiliare din sectorul 3

Peste zece hectare de teren au fost smulse din zona verde şi retrocedate unei bătrâne. Aceasta vrea să construiască blocuri. Pe banii cui? Un nou scandal se prefigurează în jurul Parcului IOR. Mafia imobiliară a Capitalei se pare că pândeşte să pună mâna pe un teren de peste 10 ha, ce în momentul de faţă e un maidan ce se dezvoltă ca o pecingine în coasta celui mai frumos parc din ţară. Sursele care au sesizat Evenimentul zilei asupra pregătirii acestui bum imobiliar au dezvăluit că, în spatele unor bătrâni cu vârste între 70 şi 90 de ani se ascunde un om de afaceri cunoscut mai mult în lumea fotbalului, bun prieten cu candidatul USL la primăria sectorului 3, Robert Negoiţă şi cu fratele lui, Ionuţ Negoiţă, dezvoltator imobiliar.

ŞOC! Fiica lui Eugen Dijmărescu, găsită moartă într-un hotel din Japonia

Fiica fostului ministru Eugen Dijmărescu, Alina, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din insula Okinawa, Japonia, potrivit informaţiilor inpolitics.ro. Cauza decesului ar fi fost un atac de cord survenit în urma activităţii profesionale extrem de intense depuse de tânăra femeie în ultimii ani. n 1999, când Dijmărescu a revenit în ţară, fiica sa a ales să rămână în Tokio. Manager de succes, deţinătoare a două slujbe în acelaşi timp, vorbitoare fluentă de japoneză, franceză ori engleză, Alina, care ar fi împlinit anul acesta, pe 14 octombrie, 37 de ani, a lucrat pentru branduri prestigioase precum Lehman Brothers, GMAC, AtHome Inc., Minato-ku city government (Tokyo), NTT-ME ori ShopJapan.

Nouriel Roubini are dreptate din nou. Furtuna perfectă vine în 2013

Reputatul economist Nouriel Roubini, care a devenit cunoscut în întreaga lume după ce a prezis criza financiară mondială, vorbeşte, încă de anul trecut, despre o aşa-numită "furtună perfectă" în economia lumii, care are tot mai mari şanse să se întâmple exact aşa cum o prezice, date fiind condiţiile economice actuale. Un an mai târziu, Dr. Doom conturează deja "scenariul furtunii perfecte" din 2013: "colapsul zonei euro, stagnarea SUA din cauza deteriorării situaţiei fiscale, creşterea preţului petrolului din cauza războiului din Iran, aterizarea dură a Chinei şi a pieţelor emergente", a scris, ieri, Nouriel Roubini pe contul său de Twitter.

JURNALUL NAŢIONAL

Becul de la baie a curentat scaunul lui Lificiu. Ponta l-a demis pe "arogantul" vicepreşedinte al ANRE

După ce acum două zile declara că o scumpire cu 5% a electricităţii este cât un bec de la baie uitat aprins, Petru Lificiu a fost dat afară din funcţia de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), premierul Victor Ponta acuzându-l de aroganţă. "Mă deranjează declaraţiile unor foşti sau actuali oficiali referitoare la scumpirea preţului la electricitate. Îl voi elibera din funcţie pe vicepreşedintele ANRE. E un gen de aroganţă pentru care unii care au ocupat funcţii au fost urâţi de oameni. Este o perioadă dificilă, dar modul de raportare la oameni este important. Trebuie să explici de ce majorezi preţul la electricitate cu 5%. Probabil că Lificiu nu are probleme cu majorarea de 5%. Nu accept acest gen de aroganţă pentru care PDL a fost detestat", a spus Ponta într-o conferinţă de presă la Iaşi.

Spaniolii încearcă să salveze ce se mai poate: numai luna trecută au scos din ţară 66 de miliarde de euro!

Transferurile de bani în străinătate ale spaniolilor alarmaţi de situaţia precară a băncilor au atins în aprilie cel mai ridicat nivel după 1990, de când sunt consemnate date de acest tip. Spania a ajuns în prima linie a crizei datoriilor din zona euro, iar problemele financiare ale regiunilor şi ale băncilor riscă să provoace o gaură mare în finanţele publice, în timp ce costul împrumuturilor se apropie de un nivel la care ţara va fi nevoită să ceară sprijin extern. Datele Băncii Spaniei arată, conform The Telegraph, că spaniolii au trimis luna trecută în străinătate 66,2 miliarde de euro, cel mai mult după 1990. Spaniolii sunt îngrijoraţi de soliditatea băncilor locale, afectate de expunerea la prăbuşirea, în 2008, a pieţei imobiliare, şi transferă bani în depozite bancare în economii mai solide din nordul Europei.

Statul roman are două măsuri ciudate: Ai asigurare, plăteşti. N-ai, primeşti bani!

Proprietarii de locuinţe din România sunt obligaţi prin lege să îşi asigure locuinţele încă din vara anului 2010 şi inundaţiile de acum ar fi trebuit să îi găsească pe românii afectaţi cu poliţele în buzunar. Nu se întâmplă aşa şi guvernul promite că va da bani din fondul de rezervă pentru repararea locuinţelor afectate.

NAŢIONAL

Cum fura Stefan Florescu voturi de la primarul Oprescu

Escrocheriile, minciuna si falsurile - sunt doar cateva dintre "armele" la care apeleaza Stefan Florescu, alias "candidatul interlopilor", ca sa puna mana pe functia de primar al Sectorului 6. Si-a pus chipul langa sfinti, in calendar, s-a imprumutat pe la camatari ca sa pozeze intr-un om cu suflet mare si, mai nou, incearca sa atraga alegatori folosindu-se de imaginea primarului general Sorin Oprescu. In incercarea de a fura macar cativa alegatori, Florescu sustine ca ar avea sprijinul actualului primar general.

PUTEREA

Dihonie în USL

Uniunea Social Liberală nu stă tocmai pe roze: social-democraţii şi liberalii au din ce în ce mai multe divergenţe pe chestiuni importante. Deşi premierul Victor Ponta a anunţat posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate de 16% pentru bugetarii care au venituri peste 4.500 de lei, liberalul Dan Radu Ruşanu a contestat corectitudinea unei asemenea măsuri. O altă dezbatere există în jurul subiectului suspendării preşedintelui. Dacă social democratul Viorel Hrebenciuc a precizat că suspendarea şefului statului este "o prioritate" începând cu luna februarie a lui 2013, liberalul Puiu Haşotti a avertizat că acest subiect "nu poate fi discutat aşa, pe picior".

Cireşele autohtone cuceresc Estul

S-a descoperit produsul care permite creşterea exporturilor. Cireaşa românească, produs care se exportă cu aproximativ 2,5 euro/kg, va fi promovată în Rusia şi Ucraina. Programul de promovare are o valoare de aproximativ 900.000 de euro. Sindicatele din industria alimentară consideră că ar fi trebuit promovate alte fructe şi legume la export, precum mere sau cartofi, pe motiv că în România sunt sub 1.000 de hectare de livadă cu cireşi. Preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a adăugat că fructe, cum ar fi mere, pere, prune, precum şi tomate sau castraveţi pot fi promovate la export.

Creşte acciza la motorină şi ţigarete

Guvernul va efectua anul viitor noi majorări de accize atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la creşteri de preţuri, care, cel puţin în cazul tutunului, vor continua să fie aplicate şi în următorii ani, relevă un document guvernamental. Conform calendarului deja stabilit de Executiv, nivelul accizelor pentru motorină va creşte la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă. Acciza totală la ţigarete se va majora în iulie 2013 de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete şi va ajunge la 86,96 euro/1.000 ţigarete în iulie 2015. Cea mai apropiată majorare de accize la ţigarete va fi aplicată în luna iulie a acestui an, de la 76,6 euro la 79,19 euro/1.000 ţigarete.

Rusia şi China îl apără pe Assad

Reuniunea Consiliului de Securitate de miercuri noapte s-a desfăşurat cu uşile închise şi nu a ajuns la nici o concluzie cu privire la situaţia din Siria. Celor 15 membri ai Consiliului de Securitate li s-a prezentat un briefing asupra situaţiei din Siria şi a masacrului din Hula, în care au fost executate 100 de persoane, dintre care 38 de copii. Rusia şi China au respins orice fel de reacţie pripită a comunităţii internaţionale referitoare la situaţia din Siria. Statele Unite au apreciat că situaţia din zonă va degenera înspre un conflict şi este puţin probabil că regimul preşedintelui Bashar al-Assad va pune în practică solicitările ONU.

ROMANIA LIBERĂ

A încercat Mircea Diaconu să ascundă de ANI trei contracte semnate cu soţia sa? De ce a fost extinsă ancheta pentru conflict de interese în cazul ministrului Culturii

Mircea Diaconu, acuzat deja de conflict de interese, ar fi încercat să ascundă anchetatorilor faptul că mai încheiase, în calitate de director al Teatrului Nottara, şi alte trei contracte cu soţia sa. Culmea este că joi, când a fost citat la Parchet pentru aceste fapte, Diaconu a preferat să meargă la o şedinţă privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie.

Câţi bani câştigă Lucia Hossu Longin de la TVR

Membră în Consiliul de Administraţie al TVR, creatoarea "Memorialulului Durerii" a declanşat un război cu realizatorul TV Constantin Trofin pe tema banilor pe care acesta îi câştigă din televiziunea publică, potrivit Realitatea.net. Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul ANI, Lucia Hossu Longin a încasat în 2010 - peste 17.000 de lei din calitatea de membru al CA al TVR, 3420 de lei din drepturi de proprietate intelectuală, la care se adaugă o pensie de 13.600 de lei, pensie similară cu cea a soţului, Dan Necşulea. Ambii soţi mai câştigă fiecare câte 12.000 de lei din indemnizaţie creaţie, mai arată documentul.

Cine este George Băeşu, noul şef de la Restituirea Proprietăţilor: fost deputat PSD de Vrancea, finul lui Marian Oprişan, doctor sub îndrumarea lui Adrian Năstase

Premierul Victor Ponta l-a numit, marţi, pe George Baesu, fost deputat PSD de Vrancea, la şefia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), una dintre instituţiile cheie pentru rezolvarea problemei restituirii proprietăţilor şi care a fost acuzată de-a lungul timpului că ar fi netransparentă şi că ar găzdui un sistem corupt care controlează despăgubirile, scrie HotNews.ro. Băeşu o înlocuieşte pe Dorina Danielescu, retrasă de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor prin decizie a premierului Victor Ponta, în 23 mai.

ZIARUL FINANCIAR

Ce ar însemna căderea Greciei pentru România: euro se duce peste 5 lei, iar dobânzile se dublează

Leul s-a depreciat cu aproape 30% de la începutul crizei, cel mai mare şoc fiind încasat odată cu căderea Lehman Brothers în toamna lui 2008, iar scenariul de atunci s-ar putea repeta în linii mari şi în cazul ieşirii Greciei din zona euro, de data aceasta cotaţiile urmând să treacă de 5 lei/euro. "Este posibil să vedem o depreciere a leului de aproximativ 10-15% dacă în viitorul apropiat are loc o ieşire necontrolată a Greciei din zona euro, legăturile financiare deosebite pe care le avem cu această ţară urmând să producă un şoc nemaiîntâlnit", afirmă Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank. Pe de altă parte, deprecierea leului ar şi ajuta economia. Deprecierea leului ar putea conduce la o repoziţionare comercială a României, exporturile devenind mai competitive şi importurile mai scumpe. Totodată, cererea internă ar avea de suferit şi economia ar putea deveni exportator net, ceea ce ar fi un factor de stabilizare a cursului de schimb", comentează Cătălina Molnar, economistul-şef al RBS Bank.

Bucureştiul, pe val cu noile centre comerciale aflate în construcţie

Firmele de construcţii Strabag, Bog'Art, Con-A şi Construct Ro (parte a grupului InterCora) lucrează intens pe şantierele a patru noi centre comerciale din Bucureşti, care vor livra în următoarele 17-18 luni spaţii comerciale noi cu o suprafaţă totală de aproximativ 80.000 de metri pătraţi. Cele cinci reţele străine de pe piaţa de hipermarketuri au ajuns la 20 de magazine în Bucureşti, adică o medie aproximativă de un magazin la 100.000 de locuitori, dar în ciuda crizei nu dau semne că s-ar opri din expansiune.

Dinastiile Rothschild şi Rockefeller îşi cimentează legăturile cu un parteneriat de investiţii

Două dintre cele mai epice dinastii din businessul mondial, germanii Rothschild şi americanii Rockefeller îşi vor întări legăturile care durează de mai bine de un secol printr-un parteneriat de investiţii. Astfel, fondul RIT Capital Partners, controlat de familia Rothschild şi listat la Londra, va cumpăra 37% din acţiunile fon­­dului de administrare de active Rockefeller Financial Services de la banca franceză Société Générale, scrie CNN. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită. Afacerea îi dă fondului Rothschild, care deţine active nete de 1,9 miliarde lire sterline, o poziţie sigură pe piaţa ame­ricană. Tranzacţia transatlantică cime­ntează relaţia de peste cinci decenii dintre figurile patriarhale ale celor două familii, David Rockefeller (96 de ani) şi Jacob Rothschild (76 de ani).

Cum se taie salariile la companiile de stat din Franţa: directorul EDF va câştiga cu 70% mai puţin

Noul guvern socialist al Franţei a lansat o campanie împotriva remuneraţiilor excesive ale directorilor, promiţând să reducă salariile şefilor din companii de stat, inclusiv cele de la EDF, grupul energetic nuclear al ţării, scrie Financial Times. Într-o mişcare considerată radicală faţă de politica prietenoasă abordată anterior de executivul francez, noul preşedinte Francois Hollande vrea să plafoneze salariile la un nivel de cel mult 20 de ori mai mare faţă de remuneraţia celui mai slab plătit angajat din compania respectivă.

De ce crede Lucian Croitoru, BNR, că bugetarii nu au reacţionat violent atunci când le-au fost tăiate salariile

Bugetarii români nu au reacţionat violent atunci când reprezentanţii Guvernului au hotărât tăierea salariilor lor pentru că au "avut bun simţ şi intuiţie", a declarat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul ediţiei de miercuri a Gândul LIVE. "În sectorul bugetar, nu uitaţi că România a avut un deficit de cont curent, foarte mare, aproape 14% în 2007, acum oscilează între 4% - 5%, iar deficitul României trebuia redus pentru a arăta disciplina de care suntem capabili în aria fiscală şi pentru că nu se puteau susţine altfel. A fost un exces între 2004 şi 2008. Publicul chiar cred că a avut acest bun simţ şi intuiţie < < Domnule ştim că a fost ceva în plus, chiar şi în buzunarele noastre > >", a explicat Croitoru.

Monti: Italia are o expunere uriaşă la riscul de contagiune a crizei datoriilor din zona euro

Italia are o expunere uriaşă la riscul de contagiune a crizei datoriilor din zona euro, a declarat joi premierul Mario Monti, sugerând că Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să intervină pentru reducerea costurilor împrumuturilor, relatează Reuters. Monti, un respectat fost comisarul UE care a devenit premier al Italiei în noiembrie 2011 pentru a pune în practică măsuri de austeritate dificile, şi-a exprimat frustrarea faţă de creşterea costurilor de finanţare, de la jumătatea lunii martie a acestui an, în pofida estimărilor că deficitul bugetar din 2012 va fi cu mult sub media Uniunii Europene. "Ne aflăm în mod evident într-o situaţie dificilă. Avem o ţară care face eforturi uriaşe, concentrate, pentru consolidare şi reforme structurale, costisitoare din punct de vedere politic şi social, şi îşi vede poziţia ameninţată de riscuri uriaşe de contagiune", a spus Monti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb