REVISTA PRESEI 03.05.2016

Willy Homner
Revista Presei / 3 mai 2016

ADEVARUL

De ce a mers Iohannis să ciocnească ouă cu militarii români din Afganistan

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, duminică, în prima zi de Paşte într-o vizită la militarii români aflaţi în Afganistan. Politologii traduc opţiunea liderului de la Palatul Cotroceni drept o încercare de a întări angajamentul pro-NATO al României, dar şi ca pe o încercare de a opri descreşterea cotei sale de încredere. Klaus Iohannis a participat sâmbătă noapte, alături de soţia sa, la slujba de Înviere, la Patriarhia Română, fiind pentru prima dată când preşedintele, de confesiune luterană, participă la această slujbă în Capitală. Câteva ore mai târziu, acesta i-a vizitat pe militarii români aflaţi în Teatrul de Operaţii din Afganistan. Opţiunea şefului statului pentru sărbătorirea Sfintelor Paşti în acest fel este complet schimbată faţă de cea de anul trecut când, cu prilejul aceloraşi sărbători, a decis să plece în Insulele Madeira pentru o scurtă vacanţă.

Alegătorul român suferă de "sindromul Stockholm"

Alegerile locale din România postrevoluţionară arată că românii au devenit captivii unui sistem politic care i-a marcat atât de tare, încât le-a frânt voinţa de a schimba lucrurile. Astfel explică specialiştii veşnicia pe post a unor primari care le-au asigurat oamenilor din comunitate doar un minimum de confort, iar de cele mai multe ori - nici atât. Un fel de "sindrom Stockholm", aşa ar putea fi explicat comportamentul electorului, victimă care devine ataşată sufleteşte de cel care o ţine ostatică. "Românii înjură în barbă, dar la vot simt că n-au încotro", arată specialiştii consultaţi de "Adevărul" pentru a trasa portretul românului în secţia de votare. Tiparul ultimilor ani este cunoscut: Bucureştiul şi reşedinţele de judeţ, preponderent cele din Ardeal, votează dreapta; restul populaţiei alege stânga, mai ales Moldova. Cu cât nivel de bunăstare dintr-o zonă scade, cu atât lumea va alege formaţiuni de stânga.

Germania vrea să reducă drastic ajutoarele sociale pentru imigranţii din statele UE

După Marea Britanie, şi Germania vrea să reducă drastic ajutoarele sociale pentru imigranţii veniţi din alte state ale Uniunii Europene. Măsura i-ar viza în special pe cei din ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv din România şi Bulgaria. Proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii de la Berlin prevede că imigranţii proveniţi din alte ţări ale comunităţii europene nu vor mai primi ajutoare sociale dacă nu se vor angaja. Potrivit iniţiativei, criticată de opoziţie, cetăţenii din blocul comunitar fără un loc de muncă nu vor putea obţine indemnizaţii decât după cinci ani de şedere în Germania. Cei care vor fi excluşi de la ajutoarele sociale vor putea cere totuşi o alocaţie tranzitorie de o lună, acordată o singură dată şi destinată să acopere cheltuielile elementare. Oferirea unui ajutor în vederea întoarcerii în ţările de origine este de asemenea prevăzut.

Nou scandal în jurul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii UE-SUA

O scurgere de informaţii privind negocierile pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) între SUA şi UE pune cele două părţi în dificultate. Şi aşa discuţiile sunt deosebit de grele, iar TTIP are mulţi adversari în Europa. Comisia Europeană şi SUA şi-au exprimat luni regretul faţă de "neînţelegerile" provocate de scurgerea de informaţii confidenţiale. Greenpeace Olanda a obţinut 248 de pagini din documentele confidenţiale ale negocierilor pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), care arată pentru prima oară poziţia părţii americane şi încercări deliberate ale acesteia de modificare a procesului legislativ democratic din UE, cu impact asupra mediului şi sănătăţii, se arată într-un comunicat al organizaţiei Greenpeace.

Dragnea: Victor Ponta e cel mai recomandat pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, la România TV, că Victor Ponta este "cel mai recomandat" pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precizând că urmează să aibă o întâlnire cu acesta, după Paşte, pentru a stabili un plan. "Am stabilit cu Victor Ponta să ne vedem, după Paşte, şi funcţia de preşedinte de la Camera Deputaţilor, dar şi multe altele. O să convenim şi o să anunţăm şi partidul. Eu nu fac astfel de anunţuri la televizor. Victor Ponta e cel mai recomandat pentru această funcţie. Victor Ponta era un preşedinte mai bun decât actualul preşedinte al României", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni seară, la România TV. Dragnea a precizat că nu vor vorbi despre acceptare sau neacceptare, ci despre "o maximizare a planului la alegerile locale".

Ruşii ne-au gonit ploaia de Paşte?

De Florii ne-a plouat în toată ţara şi meteorologii ne anunţaseră că nici de Paşte nu ne vom bucura de o vacanţă însorită. Ei bine, iată că prognozele s-au schimbat brusc. Ploile au "dispărut" în aproape jumătate de ţară. Doar în vest au fost ceva averse. Explicaţia? Vecinii ruşi s-au crezut Dumnezeu pentru o zi şi, cu tehnologie şi mulţi bani, au gonit norii din această parte de continent. Nota de plată: 86 de milioane de ruble, adică 1,3 milioane dolari, pentru o zi de 1 Mai însorită. Liderii de la Kremlin nu-şi permit ca vremea proastă să le strice planurile şi s-au folosit de o tehnologie sovietică, veche de zeci de ani. După cum scrie site-ul Gawker, avioanele militare ruseşti au stropit toţi norii care se apropiau de capitala ţării cu dioxid de carbon granulat, azot lichid şi un ciment special cu mult înainte ca aceştia să ajungă deasupra Moscovei.

Creatorul Bitcoin îşi arată adevărata identitate

Antreprenorul australian Craig Wright afirmă în mod public că el este creatorul Bitcoin, Satoshi Nakamoto, după ce identitatea celui care a stat în spatele creării sistemului monetar digital a fost speculată în mai multe rânduri, transmite BBC News citat de News.ro. În susţinerea dezvăluirilor sale, Wright a folosit dovezi tehnice folosind monede despre care se ştie că sunt deţinute de către creatorul Bitcoin. În sprijinul afirmaţiilor sale au venit şi alţi membri ai comunităţi Bitcoin, dar şi echipa de bază de dezvoltatori au confirmat revendicarea lui Wright. În prezent sunt în circulaţie 15,5 milioane de bitcoin şi fiecare valorează aproximativ 449 de dolari (aproximativ 390 de euro). Personajul fictiv, Satoshi Nakamoto ar fi acumulat, până acum, aproximativ un milion de bitcoin.

Comisia Europeană deschide uşa turcilor

Bruxelles-ul ar urma să dea, miercuri, undă verde procesului de ridicare a vizelor pentru cetăţenii turci, o măsură ce ar putea duce însă la creşterea galopantă a numărului de migranţi turci şi kurzi. Criza refugiaţilor sufocă în continuare Uniunea Europeană, care are nevoie disperată de soluţii pentru a opri fluxul migrator spre Europa şi care îşi pune speranţele în Turcia, cu care a şi semnat în luna martie un acord asupra migraţiei, înţelegere susţinută puternic de cancelarul german Angela Merkel. Potrivit acordului, migranţii care ajung în Grecia din Turcia pot fi trimişi înapoi, în schimbul unei serii de concesii, Bruxelles-ul oferind, printre altele, perspectiva de ridicare a vizelor pentru cetăţenii turci care vizitează blocul comunitar începând din iulie, dacă Ankara îndeplineşte o serie de criterii.

200 de militari americani din România urmează să efectueze, timp de două săptămâni, exerciţii în Republica Moldova

Aproximativ 200 de militari americani urmau să sosească luni în Republica Moldova, unde vor efectua exerciţii timp de peste două săptămâni, în cadrul unei adevărate demonstraţii de forţă a Statelor Unite în regiune, relatează The Associated Press. Ministerul moldovean al Apărării a anunţat că militarii urmează să sosească luni din România, la bordul câtorva zeci de vehicule blindate. Opoziţia moldoveană prorusă a anunţat că va organiza proteste faţă de aceste exerciţii comune, prevăzute în perioada 3-20 mai. Aproximativ 165 de militari moldoveni şi membri ai forţelor de menţinerea păcii urmează să ia parte la exerciţiile din această fostă republică sovietică - situată între România şi Ucraina - cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori.

Un candidat de religie musulmană este favorit să câştige alegerile pentru Primăria Londrei

Candidatul laburist Sadiq Khan este favorit să câştige alegerile pentru Primăria Londrei programate pentru 5 mai, şi ar putea deveni astfel primul primar musulman al capitalei Regatului Unit, scrie Reuters. Khan îl depăşeşte în sondaje pe candidatul conservator Zac Goldsmith, în anumite cazuri şi cu 20 de procente. Conform unui sondaj efectuat de platforma YouGov, candidatul laburist este preferat de 48% dintre alegători, în timp ce Goldsmith este notat cu 32%. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine peste 50% din sufragii, voturile vor fi redistribuite conform sistemului celei de-a doua preferinţe - selectate de alegători pe buletinul de vot - iar sondajul arată că în această situaţie Khan ar câştiga cu 60%.

CURENTUL

Se doreşte plata din bani publici pentru palatul şi servitorii lui Radu Duda şi ai Margaretei

N-avem bani să mărim salariile medicilor şi profesorilor dar mai nou ni se rupe sufletul de membrii Casei Regale. Profesorul de Ştiinte Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Alexandru Muraru, fratele geamăn al consilierului prezidenţial Andrei Muraru, spune că elita politică şi demnitarii României trebuie să ia o decizie majoră. România are nevoie de o casă regală instituţionalizată, spune cercetătorul care crede că e nevoie de o lege specială. Susţinerea şi simpatia de care se bucură astăzi ultimul rege al românilor, Custodele Coroanei şi ceilalţi membri ai Familiei Regale fac invidioşi până şi pe cei mai optimişti observatori ai anilor `90., scrie profesorul recent într-un articol publicat în Revista Sinteza. După cum se ştie custodele coroanei este Margareta iar "ceilalţi membri" au rămas Radu Duda că restul cu sânge regal au fost excluşi. Palatul Elisabeta este acordat fostului rege Mihai pe durata vieţii. Cum acesta nu se simte prea bine, Duda şi cu Margareta se văd puşi în situaţia să scoată bănuţi din moştenire să-şi plătească locuinţă în Bucureşti.

Raed Arafat, Ecaterina Andronescu şi Ion Caramitru liderii sistemului retrograd românesc

Cel mai bine informat român timp de zece ani, fostul preşedinte Traian Băsescu face o scurtă analiză a Educaţiei, Sănătăţii şi Culturii pe contul său de facebook, justtificând imposibilitatea de a moderniza cele trei domenii. "Avem obligaţia să oprim, azi, dezastrul viitorului! EDUCAŢIE - 2011 O lege modernă a educaţiei trece prin asumarea răspunderii. Sistemul intervine având ca lider pe Ecaterina Andronescu şi aplică 98 de modificări legii. SĂNĂTATE - 2012 O nouă lege a sănătăţii care introducea concurenţa şi finanţarea privată a sistemului de sănătate este îngropată în stradă. Sistemul a intervenit având ca lider pe popularul Raed Arafat. CULTURĂ - 2016 Un ministru încearcă să introducă performanţa în managementul instituţiilor de spectacol şi al muzeelor, încearcă să introducă un sistem de protecţie a patrimoniului construit, a siturilor istorice şi naturale. Sistemul intervine prin figura sa emblematică Ion Caramitru, iar ministrul care voia reforme pleacă din guvern".

EVENIMENTUL ZILEI

În fine, Klaus Iohannis e pe cale să devină preşedinte! - de Ion Cristoiu

Duminică, 1 mai 2016, de Paşti, Klaus Iohannis a făcut o vizită surpriză cu soţia militarilor români din Afganistan. Carmen Iohannis a făcut din nou Breaking News-uri la televiziunile de ştiri prin ţinuta inadecvată momentului. Într-o zonă de luptă şi mai ales într-un loc cu bărbaţi stătuţi, ea s-a prezentat într-o rochiţă alba, scurtă, lăsînd impresia c-a venit la plajă, unde e pe cale să rămînă în costum de baie. Dacă n-ar fi fost faptul acesta, vizita ar fi trecut neobservată sau împinsă în plan secund. Prin raportare la prestaţia sa din cele 500 de zile de mandat, definită prin dispariţii de cîte o lună din spaţiul public, prestaţia din Săptămîna Mare surprinde din numărul însemnat al ieşirilor în public. Observatorii noutăţii s-au grăbit să proclame că Klaus Iohannis e pe cale să devină preşedinte jucător. Nici vorbă de aşa ceva. În fine, Klaus Iohannis e pe cale să devină preşedinte!

Combinaţiile de la Ministerul Culturii

Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, proiectat pe mormanul morţilor de la "Colectiv", pârâie din toate încheieturile. După eşecurile înregistrate la Ministerul Muncii şi la cel al Fondurilor Europene, astăzi vom contabiliza probabil încă unul - la Ministerul Culturii. Nu înainte însă de a lua cunoştinţă de un atac prin învăluire al cineaştilor, care, după ce iniţial s-au adresat - fără succes - lui Vlad Alexandrescu, acum au reluat protestul. De data aceasta, ei îi cer prim-ministrului Dacian Cioloş să le facă dreptate.

Cutremur în Anglia, Leciester e campioană

Leciester a devenit, luni, campioana din Premier League, după ce, Tottenham a remizat pe terenul celor de la Chelsea, scor 2-2. Leicester a câştigat Premier League, cu două etape înainte de final, după ce, luni Tottenham Londra a încheiat la egalitate meciul disputat în deplasare, la Chelsea, scor 2-2, în runda a 36-a. Oaspeţii aveau nevoie de un succes şi păreau să-l obţină, după ce au condus cu 2-0, goluri marcate de Kane (35) şi Son Heung (44). Gazdele au egalat însă, în partea a doua, prin Cahill (58) şi Hazard (83). Astfel, cu două runde înainte de final, Leicester se află pe primul loc, cu 77 de puncte, şi este urmată de Tottenham (70) şi Arsenal (67). Acesta este primul titlu câştigat de Leicester în istoria clubului înfiinţat în 1884.

Ce efecte va avea majorarea-record a salariului minim

Creşterea cu 200 de lei a salariului minim brut pe economie este cea mai mare înregistrată în ultimii ani şi ar putea duce la disponibilizări în unele sectoare. Peste 1,1 milioane de români, majoritatea în sectorul privat, vor beneficia de lefurile majorate de la 1 mai la 1.250 lei. În mână, însă, vor primi 925 de lei, cu 140 de lei mai mult decât până acum. În ciuda acestei indexări, cea mai mare din 2009 încoace, România rămâne la coada clasamentului Uniunii Europene când vine vorba de salariul minim, fiind cu cei 276 de euro departe de ţări ca Germania sau Olanda, unde acest venit este de circa 1.500 euro pe lună.

Kazahii au pasat chinezilor datoria de un miliard de dolari a Rompetrolului

China Energy Company Limited intră direct în topul jucătorilor de energie locali, preluând cea mai mare rafinărie şi a doua reţea de benzinării, dar şi "cartoful fierbinte" al fondului de investiţii restant. Kazahii de la KazMunaiGaz au decis să facă un pas înapoi şi să îi lase pe chinezi în faţa lor. Vineri, au semnat documentele prin care au vândut 51% din acţiunile fostului grup Rompetrol, redenumit KazMunaiGaz International, companiei China Energy Company Limited (CEFC). Tranzacţia urmează să primească acordul autorităţilor europene şi chineze, data estimată pentru finalizarea ei fiind octombrie 2016, anunţă KMG. Mişcarea kazahilor ar putea întârzia însă şi mai mult problema fondului de investiţii de un miliard de dolari pe care KMG şi l-a asumat. În februarie 2014, guvernul condus de Victor Ponta a decis prin HG să renunţe la pretenţia asupra datoriilor istorice de aproape 600 milioane dolari ale companiei, în schimbul acestui fond.

JURNALUL NATIONAL

"Dacă în România vor ajunge migranţi din alte ţări UE, voi cere suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis"

Preşedintele Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a anunţat că va cere suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă în România vor ajunge migranţi din alte ţări UE. Diaconu a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat publicaţiei germane de extremă-dreapta Zuerst! Bogdan Diaconu îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că prin găzduirea migranţilor pe teritoriul nostru ar fi încălcate trei articole ale Constituţiei României. În plus, Diaconu spune că preşedintele Klaus Iohannis este un executant al Angelei Merkel. Subiectul a fost comentat în ediţia de luni seară a emisiunii La ordinea zilei, de Dana Grecu şi invitaţii săi.

Surpriză uriaşă în declaraţia de avere a lui Robert Turcescu

Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, deţine terenuri intravilane şi agricole care însumate au o suprafaţă de peste 11.000 mp în Ştefăneşti, Mogoşoia, Sulina, Goleşti, sectorul 6 şi un loc de parcare în sectorul 4, dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, potrivit declaraţie de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal, scrie b365.ro. Robert Turcescu are o casă în sectorul 2, de 168 de mp, pentru care a făcut un credit ipotecar, patru apartamente în Bucureşti şi unul în Piteşti. Fostul jurnalist a deschis pe numele său 18 conturi bancare, cel mai vechi fiind deschis în anul 2001. În cele 18 conturi bancare, Turcescu are aproximativ 1.300.000 lei, 173.279 euro şi 12.170 de dolari. Candidatul PMP la funcţia de primar general are acţiuni la OMV Petrol, Romgaz, Oil Terminal, Albalact, SNTGN Transgaz şi la alte aproximativ zece compani.

Ministerul Fondurilor Europene, apeluri de proiecte de 6,7 miliarde euro, pentru transporturi

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze, în mai, apeluri de proiecte pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) în valoare totală de aproximativ 6,7 miliarde euro, potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei. Valoarea totală a apelurilor dedicate transportului rutier depăşeşte 3,48 miliarde euro, fiind vorba atât despre proiecte noi cât şi fazate. În cazul acestor proiecte, beneficiar eligibil va fi CNADNR. De asemenea, vor mai fi lansate apeluri de peste 1,97 miliarde euro dedicate transportului feroviar, unde beneficiari sunt CFR, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Administraţiile Portuare sunt beneficiari în cazul apelurilor privind infrastructura de transport naval, bugetul alocat prin POIM ridicându-se la 325 milioane euro. Metrorex va avea un buget alocat de 726,2 milioane euro, prin apelurile ce urmează a fi lansate în luna mai.

NATIONAL

A început Săptămâna Luminată

Prima zi a noii săptămâni, marchează intrarea in Săptămâna Luminată. Dacă săptămâna ce precedă Învierea lui Hristos, Sfintele Paşti, este cunoscuta drept Săptămâna Patimilor, in care ne amintim de suferinţele Mântuitorului răstignit pe cruce, de aceasta dată, cele şapte zile care urmează acestui praznic al Învierii - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii- poarta numele de Săptămâna Luminata, Paştele fiind, de altfel, o sărbătoare a luminii si a bucuriei. Vorbim despre o perioada in care, practic, creştinii se bucura de lumina Învierii Mântuitorului, lumina primita, in chip simbolic, in noaptea Învierii, de la biserica, prin preoţii mijlocitori ai mesajului divin, prin aprinderea lumânărilor la sfânta slujbă la finele căreia mărturisim Învierea Sa, rostind "Hristos a Înviat!". In zilele de miercuri si vineri din cadrul Săptămânii Luminate, credincioşii primesc liber la preparate "de dulce', având in vedere ca sunt trecute cu "harti' in calendarul ortodox.

PUTEREA

STENOGRAME noi din Dosarul lui Ioan Niculae: Cum se cumpăra o Hotărâre de Guvern

Stenograme pline de cuvinte obscene au fost trimise de DNA în instanţă, în dosarul care vizează tentativa omului de afaceri Ioan Niculae de a cumpăra o Hotărâre de Guvern, în 2009, prin intermediul lui Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila. La începutul anului 2009, Ioan Niculae, patronul INTERAGRO, a realizat demersuri pentru promovarea unui act normativ - HG, prin care să fie acordate subvenţii la achiziţia de îngrăşămite din producţia internă, ceea ce ar fi favorizat indirect interesele companiei sale private INTERAGRO, care deţinea pe stoc la acel moment o cantitate foarte mare de îngrăşăminte. În acest caz este vorba de înregistrarea mai multor convorbiri telefonice în baza unor mandate de securitate naţională, în perioada ianuarie - martie 2009. În convorbirile telefonice, Gheorghe Bunea Stancu de fiecare dată susţine demersurile şi interesele omului de afaceri Ioan Niculae, promiţându-i că va realiza intervenţii la nivelul decidenţilor guvernamentali pentru a accepta să ia acea hotărâre favorabilă patronului INTERAGRO.

MAI 2016 - Creşte SALARIUL MINIM şi valoarea AMENZILOR RUTIERE

1 Mai a adus românilor nu numai zile libere de sărbătoare, ci şi câteva schimbări financiare. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte la 1.250 de lei, de la 1 mai 2016, pentru un program complet de lucru de opt ore pe zi. Drept urmare, şi valoarea amenzilor rutiere creşte în acelaşi ritm. De la 1 mai, salariul minim brut pe economie urcă de la 1.050 de lei la 1.250 de lei. De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată vor beneficia circa 1.131.600 salariaţi, dintre care 39.322 angajaţi în sectorul bugetar şi 1.092.364 în sectorul concurenţial, potrivit Agerpres. Amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulaţie se vor majora de duminica, după ce punctul de amenda va creste de la 105 de lei la 125 de lei, odată cu salariul minim brut pe economie care va urca de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, potrivit Mediafax.

Băsescu laudă activităţile lui Klaus Iohannis

După participarea preşedintelui Iohannis la slujba de Înviere şi vizita surpriză în Afganistan, Traian Băsescu îl laudă pe actualul şef al statului. "Preşedintele Iohannis a trecut printr-un proces de adaptare şi a început să facă ce trebuie să facă. În loc să se ducă la Miami, ca anul trecut, s-a dus la Slujba de Înviere de la Patriarhie. E un gest ce poate fi apreciat. Apoi a plecat în Afganistan. Abia acum a intrat în atitudinea unui preşedinte şi face gesturi faţă de majoritari şi faţă de armată, aşa cum e normal. Nu cred că şi-a reglat comportamentul după sondaje, ci după cum înţelege rolul preşedintelui. Nu e normal să-l uite Dumnezeu prin străinătate, ca să mai viziteze o bazilică, să mai facă soţia plajă. Nu au cum să-i scape de sub control lucrurile pentru că are pixul în mână. Oricând poate revoca un şef de instituţie pe care el l-a pus. Pe şefa DNA nu o poate revoca, pentru că are mandat fix, de 3 ani, Dar, pe şeful SIE, poate cere Parlamentului.", a spus Traian Băsescu la România TV.

ROMANIA LIBERA

Corupţie, Politică, Religie şi Stat, în procesul Domnului Iisus

Aflăm de la evanghelişti că Iisus intră în Ierusalim în Duminica Floriilor, unde este primit ca Mesia, dar spre uluiala tuturor, în loc să meargă la palatul Procuratorului roman şi să-l alunge prin puterile Sale divine dimpreună cu toate cohortele, se repede direct la Templu unde comite unicul său act de violenţă: răstoană mesele zarafilor (în limbaj cotidian, unii le-ar spune brokeri, alţii şmenari) şi ale vânzătorilor de porumbei şi îi alungă din Templu. Şocul este teribil pentru că, în loc să atace ocupantul roman, Iisus alege să şubrezească fundamentele puterii ecleziastice şi business-urile lucrative ale unui număr considerabil de negustori localnici. Gestul stârneşte revoltă printre oamenii de afaceri autohtoni şi panică printre saduchei, la vremea respectivă administratorii Templului şi reprezentanţii legali ai "poporului". Un întreg sistem politico-economic se vede ameninţat de un ins din Nazareth care se pretinde Mesia.

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită pe 1 decembrie 2018

Patriarhul Daniel a anunţat că lăcaşul de cult va fi sfinţit pe 1 decembrie 2018. În acest moment, catedrala este construită în proporţie de 70 la sută. După ce termenul de finalizare a construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului a fost schimbat de două ori până acum, Patriarhul Daniel a venit cu o dată sigură. Cel mai grandios proiect al Bisericii Ortodoxe Române va fi inaugurat în anul centenarului Marii Uniri, chiar pe 1 decembrie, de ziua naţională. Şantierul pentru cea mai mare construcţie religioasă din România a început la finalul anului 2010, iar anul trecut, când catedrala era ridicată în proporţie de 60%, se cheltuiseră 46 de milioane de euro. Acum urmează cea mai grea parte a construcţiei - turlele şi acoperişul, pentru care costurile estimate sunt de cel mult 45 de milioane de euro. Aproximativ 300 de muncitori lucrează, zi şi noapte, în schimburi, să ridice impresionantul lăcaş de cult.

SUA transformă Eurovisionul într-un "fenomen global"

Concursul muzical Eurovision va fi transmis pentru prima dată în direct, în Statele Unite, prin Logo TV, canal al Viacom, a anunţat luni European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume. "Concursul muzical Eurovision devine acum un fenomen global", a spus Jon Ola Sand, supervizor executiv al concursului, informeaza The Hollywood Reporter, citat de ziare.com. Cu toată bucuria EBU, jurnaliştii americani nu prea au cuvinte de laudă pentru Eurovision şi spun că este o competiţie cunoscută pentru momentele sale muzicale "de prost gust". Logo, care este disponibil în aproximativ 50 de milioane de gospodării, va transmite finala celei de-a 61-a ediţii a Eurovision, care va avea loc pe 14 mai, începând cu ora 15.00. De asemenea, competiţia va fi transmisă online prin LogoTV.com, disponibil şi pe aplicaţie mobilă.

ZIARUL FINANCIAR

Cel mai important proiect imobiliar pe care ar trebui să-l facă Bucureştiul în următorii 10 ani: un mall peste Gara de Nord

Proiectul unui mall lângă sau chiar peste Gara de Nord din Capitală nu este nouă. Ideea a fost pusă pe masă la începutul anilor 2000, în timpul guvernării PSD de către Miron Mitrea, ministrul transporturilor pe vremea lui Adrian Năstase. Gara de Nord este administrată de Ministerul Transporturilor. Proiectul, chiar şi ca discuţie, părea atunci dintr-un alt film, având în vedere că România de-abia învăţa ce-i un card de debit, nu de credit. Acest proiect - un mall peste Gara de Nord, care ar atrage investiţii între 500 de milioane şi un miliard de euro - ar avea cel mai mare sens acum, pentru că ar curăţa o zonă aflată în mijlocul oraşului şi ar descongesiona o capitală care se îngrămădeşte în zona de Nord. De doi ani de zile a început să se ridice şi zona Carrefour Orhideea - Podul Basarab, dincolo de celebrul centru comercial. În zonă încep să se construiască clădiri de birouri, iar IKEA a anunţat un proiect de apartamente.

Bursa a încheiat luna aprilie în scădere pe toate fronturile

Cei mai importanţi indici ai Bursei de Valori Bucureşti au încheiat luna aprilie în scădere pe toate liniile faţă de luna precedentă, evoluţie determinată de mediul extern dificil şi de evenimentele de pe plan intern care au pus investitorii în expectativă. Pe plan intern, scăderea indicilor bursieri a fost determinată de anunţarea rezultatelor unor companii, care au fost sub estimările analiştilor. Identificarea unui risc sistemic sever în România de către BNR, dar şi posibilele efecte negative ale dării în plată ar putea pune presiune pe bursă şi în perioadă următoare. "Scăderi au fost şi pe pieţele internaţionale, iar de vină sunt evenimentele macroeconomice cum ar fi veştile că în China este supra îndatorare, dar şi temerile cu privire la posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a explicat analistul eco­nomic Dragoş Cabat.

România concurează cu Polonia pentru o investiţie de 800 mil. euro a Daimler

Daimler are de ales între Jawor, Polonia, şi Sebeş, România, pentru o investiţie de 800 mil. euro în construcţia unei noi uzine de motoare cu 1.500 de angajaţi. În timp ce local nemţii au deja o fabrică de cutii de viteze, în oraşul din Silezia Inferioară nu au nicio unitate de producţie. România rămâne în cărţi pentru această investiţie, au spus surse din industria auto locală. Mai mult, la Sebeş deja nemţii au extins suprafaţa de teren deţinută lângă actuala fabrică de cutii de viteze. Potrivit primarului din Sebeş, Alexandru Dăncilă, compania Daimler a mai achiziţionat teren în apropierea sitului de producţie, dar nu poate comunica suprafaţa exactă. Pe de altă parte, presa poloneză scrie că deja cursa a fost câştigată de Jawor, însă ştirea nu a fost confirmată de Daimler. Mai mult, în decembrie anul trecut polonezii se lăudau că au câştigat investiţia Jaguar-Land Rover într-o nouă uzină auto, însă britanicii au anunţat ulterior că merg în Slovacia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb