REVISTA PRESEI 04.09.2017

Willy Homner
Revista Presei / 4 septembrie 2017

REVISTA PRESEI 04.09.2017

ADEVARUL

Ponta a lansat noul partid

Fostul premier Victor Ponta a lansat ieri, alături de Daniel Constantin şi de Sorin Cîmpeanu, un partid social-liberal: "Pro România". Partidul fusese lansat de Daniel Constantin încă din primăvară, însă doar la stadiul de proiect politic. Ponta susţine că nu vrea să rupă PSD, nu vrea să intre la guvernare, însă l-a criticat dur pe Liviu Dragnea, despre care spune că a confiscat PSD în interes personal. Victor Ponta: Vrem să fie un proiect politic altfel, căci dacă va fi ca până acum, nu va mai fi nimeni interesat. Noi, cei trei, ne-am despărţit de forţe politice care nu mai reprezintă o schimbare. Eu unul nu mai vreau nici CEX-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Sunt oameni care au votat PSD-ALDE, dar care acum sunt foarte dezamăgiţi. Eu sunt printre ei.

Cât de fragilă e majoritatea PSD-ALDE

Sesiunea parlamentară de toamnă va fi marcată de încercarea coaliţiei de guvernare de a-şi păstra majoritatea în Parlament, în condiţiile în care, potrivit unor surse politice, Victor Ponta şi Daniel Constantin negociază cu mai mulţi parlamentari social-democraţi. PNL va trebui să demonstreze că face cu adevărat Opoziţie la PSD, în timp ce USR va trebuie să mai existe. UDMR va fi, din nou, şi la Putere, şi în Opoziţie. Teoretic, coaliţia PSD-ALDE nu-şi face griji că ar putea pierde fragila majoritatea parlamentară, în condiţiile în care este susţinută de UDMR, dar şi de unii deputaţi ai minorităţilor naţionale. Însă ar fi o dură lovitură de imagine dacă PSD ar ajunge să depindă de voturile maghiarilor pentru a fi la Putere.

Cum vor să schimbe PSD şi Coaliţia pentru Familie Constituţia

Disputele din jurul căsătoriilor gay ar putea fi definitiv tranşate dacă PSD va organiza, în această toamnă, referendumul pentru redefinirea familiei. Revizuirea Constituţiei poate fi făcută doar dacă este susţinută de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. "Urmează o toamnă care va funcţiona ca un test pentru cât de pregătiţi suntem la o agresiune totală a politicului asupra societăţii", spun analiştii. Pentru a fi validat sunt necesare două condiţii cumulativive: să fie o prezenţă la urne de 30% din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale (aproximativ 18 milioane de alegători), iar din cei prezenţi 50% plus unul să fie "pentru" modificarea Constituţiei.

Japonia ar putea recurge la arma cu laser pentru a topi rachetele nord-coreene

Ministerul japonez al Apărării, serios preocupat de lansarea rachetelor balistice nord-coreene, studiază posibilitatea de a crea lasere de mare putere capabile să intercepteze şi să elimine rachetele balistice ale Phenianului, scrie cotidianul japonez Yomiuri shimbun. Potrivit ziarului, rachetele nord-coreene urmează o traiectorie curbată, ceea ce face imposibilă interceptarea acestora cu echipamentul militar pe care îl deţine actualmente Tokyo. Un laser foarte puternic, care ar fi instalat pe o navă sau pe un avion, va fi indreptat împotriva rachetei în timpul fazei de pornire şi va fi deformată şi distrusă la temperaturi ridicate.

Cum furau vieţile pacienţilor şefii Casei Naţionale de Sănătate

Milioane de euro din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost deturnate pe numele unor pacienţi fictivi, în timp ce bolnavii care aveau cu adevărat nevoie de ajutor au fost lăsaţi să aştepte. Uneori până la ultima suflare. Pacienţi români care au plătit asigurări de sănătate o viaţă întreagă au murit cu zile pentru că nu au primit tratamentul la care aveau dreptul de la CNAS. Motivul: un grup infracţional organizat din care făceau parte şi şefii Casei Naţionale le-a interzis acestora accesul la instituţie. Procurorii anticorupţie susţin că Marian Burcea, preşedintele CNAS, şi Ovidiu Munteanu, şeful Casei de Asigurări a Muncipiului Bucureşti, ar fi închis ochii la o fraudă de proporţii făcută pe seama bolnavilor aflaţi în faza terminală şi a celor imobilizaţi la pat.

Topul celor mai puternice armate ale lumii

Statele Unite rămân pe primul loc în topul celor mai puternice armate ale lumii, urmate de Rusia şi China, potrivit studiului companiei internaţionale Global Firepower. Potrivit topului Global Firepower, citat de Sputnik, Rusia dispune de cele mai puternice trupe terestre şi are o superioritate în ceea ce priveşte numărul de tancuri. Liderul topului este armata americană, care dispune de cel mai mare buget din lume, iar pe locul trei se află armata chineză. Printre primele zece cele mai puternice armate mai intră India, Franţa, Marea Britanie, Japonia, Turcia, Germania şi Egipt. În total, în top sunt indicate 133 de state. România se clasează pe locul 42, într-un clasament în care au fost incluse 133 de state.

BANCHERUL

Raiffeisen Bank plăteşte pentru împrumuturile subordonate de la banca-mama din Austria dobânzi de patru ori mai mari decât creditele de la alte bănci sau depozitele clienţilor

In 2014 dobânda medie la împrumuturile subordonate a fost 4,52%, in timp ce EURIBOR scăzuse la doar 0,17% la finalul aceluiaşi an. In acelaşi timp, dobânda medie pentru creditele obţinute de la alte bănci era 2,2%, la jumătate fată de cea plătită băncii-mamă. Dobânda împrumuturilor subordonate a scăzut in 2015 cu peste un punct, la 3,39%, in condiţiile in care EURIBOR a ajuns pe teritoriu negativ, -0,04%. Anul trecut însă, in 2016, dobânda împrumuturilor subordonate ale Raiffeisen Bank, in valoare totala de 210 milioane euro, a crescut iar la 3,88%, in ciuda faptului ca EURIBOR a coborât la finalul anului la -0,22%, iar dobânda medie pentru creditele luate de la alte bănci a fost de asemenea in scădere, la 0,99%, mult mai mica decât dobânda plătită băncii-mama din Austria. In acelaşi timp, dobânda plătită de bancă pentru depozitele clientelei (populaţie si firme), a fost de doar 0,52%.

CAPITAL

Mediul de afaceri: Contul separat de TVA, una dintre cele mai nocive măsuri fiscale aprobate vreodată

Contul separat de TVA va fi funcţional de la 1 octombrie. Opţional, deocamdată, însă de la 1 ianuarie va deveni obligatoriu, în ciuda opoziţiei ferme venită din partea mediului privat. Oamenii de afaceri şi consultanţii spun că este una dintre cele mai nocive măsuri fiscale aplicate vreodată. Aproximativ 300 de mii de conturi noi la bănci pentru tranzacţiile cu TVA. Este obligativitatea impusă de un Executiv ostil instituţiilor de credit, de la 1 ianuarie 2018. Asta înseamnă că firmele nu vor mai avea acces la banii aferenţi acestei taxe. Măsura este prevăzută în Ordonanţa pentru plata defalcată a taxei pe valoare adăugată (TVA) aprobată săptămâna trecută, de Guvern.

Anul scumpirilor pe bandă la electricitate, gaze şi carburanţi

2017 a fost un an atipic în energie, schimbând contextul ultimilor ani. Mai mulţi factori, cumulaţi, au făcut să avem scumpiri pe linie, şi majore, la electricitate, gaze iar, în curând, şi la carburanţi. Dacă la electricitate şi la gaze scumpirile au survenit ca urmare a unor factori de piaţă sau conjuncturali, la carburanţi, ceşterea preţurilor este efectul majorării accizelor, adică din vina unor decizii ale autorităţilor.

Energia verde asigura jumătate din producţia naţională de electricitate, duminică la orele prânzului

Jumătate din producţia naţională de energie electrică provenea din surse regenerabile, duminică la orele prânzului, cea mai mare pondere având electricitatea din surse eoliene, care genera aproape o treime din total, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional în timp real de pe site-ul Transelectrica. Astfel, la ora 13:40, turbinele eoliene generau 30,73% din producţia la nivel naţional, funcţionând la o putere de 2.258 MW. Urmează energia din cărbune, cu o pondere de 24,36% şi o producţie de 1.790 MW. Energia nucleară este pe locul trei, cu 1.385 MW (19%), iar cea hidro, pe locul patru, cu doar 833 MW, adică 11,33% din total.

România TV, cea mai urmărită televiziune de ştiri şi în luna august

Datele oficiale de audienţă pentru luna august arată că, la nivel naţional, pe întreg publicul din mediul urban şi rural, România TV se află pe primul loc în topul televiziunilor de ştiri, cu o cotă de piaţă de 7,6%. Cotă de piaţă în luna august 2017, la nivel naţional: România TV: 7,6%; Antena 3: 5,3%; B1: 1,7%; Realitatea TV: 1,3%; Digi 24: 1,1 %.

COTIDIANUL

Vestul contra PSD şi viceversa - Cornel Nistorescu

Puţini şi-ar fi imaginat că în România, după puternicul val proeuropean din 1990, lucrurile vor ajunge pînă la tensiunile de acum. Ambasadorii ţărilor europene au ajuns să îşi exprime repetat îngrijorarea la adresa procesului de legiferare din România (din păcate, fără prea multe argumente!), iar preşedintele Senatului să acuze şi el amestecul strident al reprezentanţilor spaţiului euroatlantic în treburile interne ale României. Pentru prima dată, un oficial român, al doilea om în stat, preşedinte de partid, fost premier al unei coaliţii democratice, taxează explicit comportamentul ambasadorului american. Tăriceanu se declară nemulţumit că Ambasada SUA se aliniază atît de tranşant de partea Opoziţiei, nu a unor principii sau a unor norme democratice.

Guvernul PSD, atentat la siguranţa publică

După modelul poliţiştilor şi militarilor, sute de jandarmi şi pompieri din toată ţara ies la pensie. Şi ce pensie. Guvernul PSD, populist şi bâlbâit, a creat o situaţie fără precedent, putând fi acuzat de atentat la siguranţa publică. Indiferent de măsurile care sunt luate în prezent, va mai trece multă vreme până când efectivele vor fi refăcute. Nu e vorba de consistenţa efectivelor în principal, ci la competenţa celor care vor intra în sistem, fie direct de pe băncile şcolilor de profil, fie de pe băncile din parc, unde stau şi se gândesc că, din punct de vedere financiar, merită să se facă poliţişti, jandarmi sau pompieri. Prin ieşirea la pensie a mii de angajaţi din sistemul de siguranţă naţională este şubrezit şi fondul de pensii, care şi-aşa abia mai gâfâie şi trăieşte de pe o zi pe alta din împrumuturi.

Afacerile lui Trump şi "pacea" din Ucraina

Consilierii de la Casa Albă care promovau o politică mai conciliantă faţă de Rusia au fost îndepărtaţi. Generalul Michael Flynn, consilierul pentru securitate al preşedintelui Donald Trump, a demisionat chiar la începutul mandatului, iar recent a părăsit Casa Albă şi strategul şef al lui Trump, Steve Bannon. În paralel, generalii din jurul preşedintelui au început să creioneze o politică mai ofensivă în raport cu Rusia, iar una dintre temele fundamentale a fost înarmarea Ucrainei cu arme defensive letale, susţinută de James Mattis, şeful Pentagonului. Decizia înarmării Ucrainei, pe care Barack Obama s-a ferit să o ia pe finalul mandatului său, stă acum doar în stiloul lui Donald Trump.

CURENTUL

Ministrul PSD al Muncii şi Justiţiei Sociale etalează o mentalitate de anii 50: angajaţii din mediul privat sunt sclavii patronului

E clar: pesediştii urăsc "privatizaţii". După ce premierul Mihai Tudose a atacat într-un mod stupefiant băncile şi a continuat să dea ordonanţe guvernamentale contestate de mediul de afaceri dar justificate de guvern prin faptul că firmele din România fac evaziune şi fură banii de salarii şi de pensii, a venit rândul penalei Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, să şocheze populaţia. Aceasta a distribuit pe contul său de socializare mesajul unui angajat al Tarom care încearcă să explice empiric avantajele mutării contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului care este "sclavul pe plantaţie", respectiv "sclavul" patronului. Păi ce justiţie socială împarte Olguţa dacă majorează prin lege salariile angajaţilor la stat şi le micşorează tot prin lege pe cele de la privat?

CURIERUL NATIONAL

Guvernul înfiinţează Consiliul pentru Coordonarea Industriei Naţionale de Apărare

Ministerul Economiei a trimis spre avizare la Guvern un proiect de act normativ prin care îşi propune să înfiinţeze Consiliul pentru Coordonarea Industriei Naţionale de Apărare, având ca obiectiv sprijinirea Ministerului Economiei pentru coordonarea unitară a industriei naţionale de apărare şi realizarea unui parteneriat strategic între autorităţile publice, mediul de afaceri autohton şi forţa de muncă din industria naţională de apărare. Rolul Consiliului constă în coordonarea/susţinerea la nivel naţional a eforturilor economico-financiare, a resurselor alocate în acest scop pentru asigurarea capacităţilor de producţie necesare în industria de apărare în conformitate cu cerinţele stabilite pentru acest domeniu prin Legea industriei naţionale de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Stăm cu toţii pe un vulcan de greşeli economice, dar avem ştiri pozitive

Se descurajează munca şi investiţiile. Legile se încalcă. Se folosesc bani publici pentru mituirea votanţilor. Toate acestea într-un context tulbure al justiţiei şi nebunesc al educaţiei. Avem cel mai mare haos fiscal, cele mai nesănătoase propuneri pentru educaţie şi cel mai iresponsabil guvern post-decembrist. Este evident că nu stau în picioare nici programul electoral cu care s-au câştigat alegerile, nici programele de guvernare din acest an cu ţinte săptămânale mobile. Dar avem ştiri pozitive: Creşte preţul la apă, benzină şi curent electric. Transferul contribuţiilor de la angajator spre angajat va reduce salariul net din buzunar. Creatorii de locuri de muncă vor avea conturile defalcate de TVA blocate de stat şi pentru fiecare plată vom avea două conturi.

Patronatele lansează propuneri de modificare a legii pensiilor

Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de dialog social din cadrul Instituţiei prefectului din Judeţul Maramureş, care a avut loc în data de 30 august 2017 la Palatul Administrativ, a fost dezbătută şi tema "Propuneri de modificare a legii pensiilor". Preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, Ştefan Lupşa, a precizat despre nevoia unei legi unitare a pensiilor, respectiv stabilirea clară a valorii punctului de pensie, care să nu fie mai mic de 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. S-a solicitat stabilirea de criterii pentru aplicarea legii, având în vedere că sunt situaţii în care cetăţenii au pensii mai mici decât ajutorul social, precum şi alte modalităţi pentru impozitarea pensiilor speciale, prin introducerea unor cote progresive.

EVENIMENTUL ZILEI

Ipoteze incendiare la cinci ani de la dispariţia lui CODRUŢ MARTA

Ies la iveală noi dezvăluiri despre Codruţ Marta, omul dispărut fără urmă de ani de zile. Un martor cheie devoalează mai multe amănunte incendiare. Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, a venit cu noi precizări la Antena 3 despre dispariţia lui Codruţ Marta. Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, în perioada în care acesta era preşedintele ANAF, este dat dispărut din anul 2012. "Cred că nu are nimeni niciun interes să se afle anumite detalii din această anchetă şi nici nu are nimeni interes să-l aducă în ţară, pentru că este un pion într-o mare construcţie de domino. În momentul în care va cădea el, vor cădea multe capete", a spus ea.

MĂSURI DURE ale lui TRUMP în ceea ce priveşte Coreea de Nord

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite ale Americii iau în calcul suspendarea "oricărei forme de comerţ" cu orice ţară care face afaceri cu Coreea de Nord, informează agenţiile internaţionale de presă. "Statele Unite iau în considerare, în afara altor opţiuni, încetarea tuturor schimburilor comerciale cu orice ţară care face afaceri cu Coreea de Nord", a scris duminică Trump pe Twitter. AFP notează că, în tweet-ul său, Trump nu menţionează explicit China, destinatara a circa 90% din exporturile nord-coreene. Regimul nord-coreean a anunţat duminică că a testat o bombă cu hidrogen, după ce a efectuat cel de-al şaselea test nuclear, cel mai puternic de până acum.

Atacuri la adresa ANGELEI MERKEL, pe tema refugiaţilor, într-o dezbatere televizată

Martin Schulz, candidatul social-democrat la postul de cancelar al Germaniei, a atacat-o duminică pe şefa executivului Angela Merkel - în cadrul singurei dezbateri televizate care are loc între cei doi principali rivali înaintea alegerilor din septembrie - după ce ea a recunoscut că a primit refugiaţi în septembrie 2015, fără să implice în mod corespunzător partenerii europeni ai Germaniei, informează dpa, citată Agerpres. Deschiderea frontierelor Germaniei pentru refugiaţi a fost una dintre cele mai controversate decizii luate de cancelarul Merkel în timpul celui de-al treilea mandat al său. Merkel are un avantaj de 14 puncte procentuale în faţa lui Schulz, potrivit unui sondaj publicat duminică de cotidianul Bild, 38%, faţă de 24%.

JURNALUL NATIONAL

USR nu vrea referendum pentru familia tradiţionale dar a făcut referendum în partid pe această temă!

Liviu Dragnea a anunţat că în această toamnă PSD va promova acţiunile pentru desfăşurarea referendumului pentru introducerea în Constituţie a prevederii privind familia tradiţională. O PETIŢIE SEMNATĂ DE PESTE 3 MILIOANE DE PERSOANE susţine acest referendum iar Biserica Ortodoxă are o poziţie clar exprimată pentru acest demers civic. Uniunea Salvaţi România este prima formaţiune care a declarat că nu este favorabilă organizării referendumului. Goţiu, care este şi parlamentar USR ,a spus că nu va susţine acest referendum, o poziţie a formaţiunii fiind deja exprimată în acest sens. USR A ORGANIZAT ÎNSĂ UN REFERENDUM INTERN PE TEMA FAMILIEI TRADIŢIONALE , care a arătat că partidul nu doreşte modificarea Constituţiei.

Dan Radu Ruşanu, salvat de la înec

Dan Radu Ruşanu a fost scos din mare de salvamari în staţiunea Eforie Nord după ce a ignorat avertismentele, scrie capital.ro. Mulţi turişti au ignorat avertismentele cu privire la valurile uriaşe şi au intrat în mare în această duminică, pe litoralul românesc. Intervenţiile salvamarilor au fost multiple. Dan Radu Ruşanu se afla în Eforie Nord, duminică după-masă, şi, ignorând sfaturile salvamarilor, s-a aventurat în mare. Valurile prea mari aproape l-au înghiţit, cei care l-au salvat fiind salvamarii. Ruşanu a fost şeful ASF şi este membru al Partidului Naţional Liberal.

Turismul rural trăieşte din investiţii private şi e ignorat de guvern

Cea de-a treisprezecea ediţie a Târgului de turism rural de la Albac, judeţul Alba, a înregistrat un record anul acesta, prin prezenţa a 14 consilii judeţene care şi-au adus ofertele în faţa agenţiilor. Regiunea Centru, care include judeţele Alba, Sibiu, Braşov, Mureş, Covasna şi Harghita promovează circuite agroturistice comune, iar specialiştii şi proprietarii de pensiuni se mobilizează pentru a aduce cât mai multe tradiţii autentice în ofertele pe care le lansează. Numărul locurior de cazare în cele şase judeţe ale Regiunii Centru depăşeşte 80.000, iar numărul structurilor de cazare ajunge la circa 20.000, conform datelor Agenţiei de Dezvoltare Regională, chiar dacă nu toate sunt înregistrate.

Statul a uitat în sertar facturi neachitate de patru miliarde de euro

În România, cele mai multe facturi neachitate au peste un an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%). Valoarea facturilor restante din economie a crescut semnificativ în ultimii ani, iar Guvernul arată de fiecare dată cu degetul spre companiile private. La o privire mai atentă însă, descoperim că nici companiile şi regiile unde statul este unic acţionar sau acţionar majoritar nu prea respectă disciplina financiară, acestea înregistrând plăţi restante la sfârşitul primului semestru al anului de circa cinci miliarde de lei. Suma este doar vârful icebergului pentru că, luând în calcul şi anii din urmă, restanţele acestor unităţi sar de patru miliarde de euro.

Piperea contra Câţu

O gravă suspiciune de manipulare a Bursei prin declaraţiile senatorului liberal Florin Câţu a aprins dezbaterea pe teme economice. Câţu a lansat ideea că Executivul pregăteşte o impozitare a activelor bancare, printr-o taxă specială de o,5 la sută, ceea ce a provocat imediat o scădere a acţiunilor băncilor cotate pe Bursa de Valori Bucureşti. Analiştii pieţei au apreciat că Banca Transilvania şi BRD, COTATE PE BVB au avut fluctuaţii importante după declaraţia lui Câţu. Avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al Primului ministru Mihai Tudose a dezminţit informaţia că se pregăteşte introducerea taxării activelor bancare şi l-a invitat pe Florin Câţu la prudenţă în declaraţiii. Piperea a spus la ANTENA 3 că nu crede că Florin Câţu a făcut declaraţiile cu scop de manipulare a pieţei.

Mercuria din Hong Kong, în cărţi pentru cuprul de la Roşia Poieni

Compania Mercuria Holdings Ltd. din Hong Kong a fost declarată câştigătoarea licitaţiei internaţionale organizate de către compania Cupru Min Abrud pentru vânzarea a 80.000 de tone de concentrat de cupru în următorii doi ani. Licitaţia a fost însă contestată de compania românească Ronefer SRL, urmând ca verdictul să fie dat săptămâna viitoare. Deşi preţul este confidenţial, surse apropiate companiei au declarat că, dacă afacerea se perfectează cu chinezii, preţul va fi mai mare cu cinci milioane de dolari pe an faţă de precedentul contract încheiat pentru vânzarea concentratului cu compania românească Ronefer. Potrivit estimărilor Ministerului Economiei, în 2012, valoarea cuprului de la Roşia Poieni, aproape 2,5 milioane tone, era evaluată la 15 miliarde de euro, aici aflându-se 60% din rezervele de cupru ale României.

NATIONAL

Raport soc: Rusii ne penetrează homosexualii!

In timp ce, oficial, de la Moscova se anunţă o politică de "tolerantă zero" fată de această problemă, serviciile secrete ruseşti, in frunte cu FSB-ul care a înflorit sub "domnia" lui Vladimir Putin, au început deja să pompeze bani in mai mult domenii de activitate vitale din România. Bineînţeles, prin intermediul unor mari "companii paravan". După ce a început să arunce cu bani in mass-media si sport, FSB-ul penetrează acum si comunitatea LGBT. Apariţia unui raport devoalează pregătirea unui "aflux de capital" fără precedent in conturile asociaţiilor pro- LGBT. Respectivul raport subliniază negru pe alb că in spatele atât a "injecţiilor financiare", dar si a zgândăririi subiectului impunerii "familiei tradiţionale" prin o eventuala modificare a Constituţiei prin referendum nu s-ar afla decât braţul lung al ... Moscovei".

Turismul religios, mai bănos decât petrolul

Arabia Saudită cheltuie 80 de milioane de dolari pentru a extinde si moderniza oraşul sfânt, in condiţiile in care se reduc profiturile din activităţile petroliere, pe fondul preţului scăzut al ţiţeiului. Statul va investi nu mai puţin de 3,5 miliarde de dolari(deşi se vorbeşte de încă 1 miliard in plus) pentru construirea hotelului Abraj Kudai, cel mai mare din lume, care va avea 10.000 de camere si 70 de restaurante. Perceput in trecut ca un moment de reculegere sau o etapă obligatorie in viată fiecărui musulman, pelerinajul de la Mecca a devenit o mega afacere: capacitatea Marii Moschei va fi dublata, ajungând la 7 milioane de persoane. Se estimează că turismul religios va aduce, anual, cu 20 de milioane de vizitatori mai mult la Mecca, pana in 2030.

PUTEREA

Ambasadorul SUA, CERERE urgenţă pentru Ministrul Justiţiei

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii i-a cerut ministrului Tudorel Toader să se întâlnească pentru a discuta despre propunerile de modificare a legilor justiţiei. În urmă cu doar câteva zile Hans Klemm a criticat schimbările anunţate de Tudorel Toader. Întrevederea va avea loc marţi dimineata, în jurul orei 8:30. Hans Klemm ar urma să se deplazese la Ministerul Justiţiei şi să discute despre propunerile de modificare a legilor justiţiei propuse de Tudorel Toader. "Statul are nevoie de un stat judiciar independent şi puternic", a fost reacţia iniţiala a ambasadorul american după ce ministrul Justiţiei a comunicat propunerile. Întreverea vine la cererea expresă a ambasadorului Hans Klemm.

ROMANIA LIBERA

Opt luni de guvernare PSD în fieful lui Liviu Dragnea

Guvernarea Dragnea nu a adus nici o schimbare în fieful preşedintelui PSD. Deşi judeţul este un pol al investiţiilor de stat, acestea nu atrag şi proiecte private şi nu contribuie la dezvoltarea judeţului. Înainte ca PSD să revină la putere, situaţia în judeţ era astfel: totalul investiţiilor străine, 62 milioane de euro, locul 36 pe ţară; şomajul era peste 10%, aproape dublu faţă de rata la nivel naţional; judeţul înregistra cea mai mare rată de depopulare la nivel naţional; era pe ultimul loc din ţară la sosiri turişti străini; înregistrase o scădere economică, în 2015, de 2,1% (România a avut o creştere de 3,7%); producţia industrială a scăzut în 2015 cu 17,1%; iar exporturile au scăzut cu 20% în primele 10 luni din 2015, faţă de perioada similară din 2014.

Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după cel mai recent test nuclear al Phenianului

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, luni, la ora locală 10.00 (n.r - 14.00 GMT), la solicitarea Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii şi Coreei de Sud, pentru a analiza al şaselea test nuclear efectuat de Coreea de Nord, potrivit unor surse oficiale, citate de EFE, informează Agerpres. Întâlnirea are loc la o zi după ce regimul de la Phenian a anunţat că a detonat "cu succes total" o bombă cu hidrogen care poate fi amplasată pe o rachetă intercontinentală. Trei dintre ţările care au solicitat reuniunea - este vorba despre SUA, Franţa şi Marea Britanie - sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate, în timp ce Japonia ocupă până la sfârşitul anului un loc nepermanent în acest organism.

ZIARUL FINANCIAR

Controversatul Pilon II de Pensii

Cei mai mulţi dintre români nu ştiu că lunar 5,1% din salariul lor brut se duce într-unul din cele 7 fonduri administrate privat. La pensie, banii acumulaţi în decenii vă revin. Asta dacă statul nu schimbă sistemul, sau dacă fondurile vor rezista crizelor care vor veni. În acest moment, cele 7 companii care vă administrează banii au pe mână active de 35 de miliarde de lei, pe baza contribuţiilor a 6,9 milioane de români. Din 2008 încoace, 28 de miliarde de lei au venit din contribuţii şi 6,9 miliarde de lei din câştigul acumulat în timp. Anual, peste 150.000 de români intră obligatoriu în acest sistem şi au posibilitatea să-şi aleagă administratorul sau sunt repartizaţi aleatoriu.

Grupul Eurobank, care deţine Bancpost, a raportat în România un profit net de 4,7 mil. euro în S1 2017

Grupul grec Eurobank, care deţine în România instituţia de credit Bancpost, o divizie de leasing şi una de real estate, a raportat pentru primul se­mes­­tru (S1) din 2017 un profit net de 4,7 mil. euro, în scădere cu 9,6% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit da­telor publicate de banca-mamă de la Atena. În primul trimestru câştigul grupului elen pe piaţa locală a fost de 1,3 mil. euro, pentru ca în al doilea trimestru profitul net să se ma­­joreze de aproape trei ori până la 3,4 mil. euro. În prima jumătate a anului 2016, Eurobank înregistrase un câştig de circa 5,2 mil. euro în România, iar până la finalul anului trecut profitul net al băncii elene a ajuns la 3,3 mil. euro.

Zona euro îşi cimentează poziţia de motor al creşterii globale

Noi date sugerează că producătorii regiunii s-au bucurat de o creştere solidă a comenzilor pe perioada verii în pofida aprecierii puternice a monedei unice europene din ultima vreme. Economiştii nu cred că creşterea euro va da peste cap planurile BCE de retragere a stimulentelor, însă, potrivit unor oficiali din zona euro, este posibil ca aceste planuri să nu fie gata până în decembrie, ceea ce ar putea stârni agitaţie pe pieţe. Datele robuste au fost publicate vineri, la finalul unei săptămâni în care moneda euro a atins un maxim pe doi ani şi jumătate în raport cu dolarul şi chiar şi ţări din zona euro cu performanţe economice mai slabe au dat semne de soliditate economică, potrivit Financial Times.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb