REVISTA PRESEI 07.07.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 7 iulie 2016

ADEVARUL

Parlamentarii, din nou deasupra legii

Curtea Constituţională a decis că aleşii locali condamnaţi la închisoare cu suspendare nu mai pot rămâne în funcţie, aşa cum cerea un proiect de lege votat de PSD. În schimb, decizia Curţii nu li se aplică şi parlamentarilor, care s-au plasat din nou deasupra oamenilor de rând. "Am înţeles că la parlamentari e o chestiune legată de Constituţie", a spus Liviu Dragnea, preşedintele PSD, în urma deciziei CCR. Într-adevăr, Constituţia prevede că senatorii şi deputaţii îşi pierd mandatul numai în cazul în care "îşi pierd drepturile electorale". Numai că pierderea drepturilor electorale reprezintă o pedeapsă complementară, care uneori vine la pachet cu o pedeapsă privativă de libertate, dar alteori nu. Spre exemplu, Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare ( deci pedeapsă privativă de libertate), dar nu şi-a pierdut şi drepturile electorale. Astfel, a rămas în continuare deputat.

Totuşi, nu e cam mult Liviu Dragnea prin vieţile noastre?

Prin modul în care s-a poziţionat pe scena publică, Liviu Dragnea seamănă cu ce era acum un an Gabriel Oprea - omul de care pare să depindă totul: majoritatea parlamentară, stabilitatea guvernamentală, soarta miniştrilor şi a premierului, poate chiar a preşedintelui, ba până şi soarta luptei anticorupţie. Iar în unele minţi încolţeşte ideea de a-l avea premier de la toamnă. Oare nu avem dreptul să fim, totuşi, ceva mai pretenţioşi? Adică nu putem şi noi să ridicăm un pic ştacheta? Sigur, putem aprecia în continuare la un om politic aptitudinile cu care operează lucrături interne de partid. Putem să le numim viclenie, şiretenie, inteligenţă nativă sau dobândită - dar în niciun caz competenţă.

Gabriela Firea riscă să scoată Bucureştiul din Europa

Ministrul Culturii şi primarul Capitalei au viziuni diferite asupra dezvoltării Bucureştiului: Corina Şuteu îl vede ca pe un "oraş al oamenilor", iar Gabriela Firea e interesată de aspectele pragmatice ale blocării circulaţiei. Declaraţiile de duminică ale Gabrielei Firea, primarul general al Bucureştiului, par a fi deschis cutia Pandorei, punându-i pe jar pe operatorii culturali şi Ministerul Culturii. Mai mult, chiar şi proiecte culturale aparţinând Primăriei Capitalei, cum ar fi "Bucureşti 2021 - Capitală Culturală Europeană", gestionat de ArCuB, ar putea fi puse în pericol, exemplul cel mai clar fiind festivalul de teatru de stradă B-FIT in the Street. Festivalul, cu periodicitate anuală, s-a desfăşurat cu mare succes acum câteva săptămâni. El este parte integrantă a programului "Bucureşti 2021" şi, spre deosebire de alte evenimente, nu poate fi mutat indoor sau "pe stadion", esenţa sa fiind tocmai desfăşurarea în stradă.

Gabriela Firea, opere complete

Cu două cărţi de poezie şi un roman, Gabriela Firea şi-a făcut loc în Uniunea Scriitorilor, printre nume cu greutate în cultura românească. După ce a anunţat că va interzice evenimentele sportive şi culturale care se desfăşoară pe străzile din Bucureşti, Gabriela Firea a încercat să mai tempereze valul de critici care s-a pornit în urma acestei declaraţii. Noul primar al Capitalei s-a prezentat în faţa opiniei publice ca o iubitoare de cultură, autoare a mai multor cărţi şi membră a Uniunii Scriitorilor din România. Gabriela Firea şi-a început cariera literară în 2001, odată cu publicarea volumului de versuri "O altă lume" (ediţie bilingvă, tipărită în română şi engleză). Pentru această carte, Firea a câştigat premiul de debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (ASB), o organizaţie cu statut incert, condusă de Horia Gârbea şi bine conectată la sursele de finanţare din zona politică.

Falsa moarte a hackerului Guccifer

Mai multe site-uri de ştiri obscure din Statele Unite ale Americii au vehiculat în ultimele zile informaţia potrivit căreia Marcel Lazăr Lehel, hackerul român devenit celebru în mediul online sub porecla "Guccifer", ar fi dispărut din celula închisorii din Virginia unde ispăşeşte condamnarea dispusă de justiţia americană pentru infracţiuni informatice. Ştirea falsă "aruncată" pe 2 iulie de whatdoesitmean.com a căpătat amploare şi a fost preluată de mai multe site-uri din SUA pe 5 iulie, atunci când oficialii FBI au anunţat oficial că Hillary Clinton nu va fi pusă sub acuzare pentru folosirea e-mailului personal în timpul mandatului de secretar de Stat, iar dispariţia lui Guccifer ar fi fost comandată pentru blocarea anchetei FBI în cazul lui Hillary Clinton.

Amancio Ortega, spaniolul ajuns al doilea miliardar al lumii

Spaniolul Ortega (80 de ani) este singurul nume din Top 10 Forbes care, din 2009, a reuşit să-şi crească averea, an de an, până la valoarea actuală de 67 de miliarde de dolari. Performanţa financiară l-a urcat pe locul al doilea, în spatele lui Bill Gates şi în faţa magnatului Warren Buffett. Presa de specialitate îl caracterizează pe Amancio Ortega ca fiind un om simplu, normal, dar excesiv de discret. Fotografiile cu el sunt rare, la fel şi apariţiile sale publice (prima, în anul 2000). Este căsătorit a doua oară, şi are trei copii, iar fiica Sandra este cea mai bogată femeie din Spania. Rezumatul stilului său de viaţă se încadrează perfect în afirmaţia proprie, conform căreia vrea să fie recunoscut pe stradă doar de familie, prieteni şi oamenii cu care lucrează. Spaniolul a impregnat filosofia de zi cu zi şi în business, dovadă că Zara, cel mai cunoscut nume din portofoliul Inditex, nu a avut vreodată o campanie de publicitate, ci a devenit popular prin viul grai al clienţilor mulţumiţi.

Scandalul cetăţeniei române vândute către mii de ruşi şi ucraineni

Potrivit unui articol apărut în prestigioasa publicaţie britanică "The Times", sub semnătura jurnalistei Katarina Kravtsova, Biroul Teritorial pentru Cetăţenie Galaţi ar avea legătură cu o reţea infracţională transfrontalieră de falsificarea de paşapoarte pentru cetăţeni ucraineni şi ruşi, pentru ca aceştia să poată lucra în Marea Britanie. Ancheta este în curs. Potrivit "The Times", gruparea încasa 1.000 de lire de sterline pentru furnizarea unui paşaport românesc, care îi permitea cumpărătorului să lucreze în orice stat membru UE. Pentru aceasta, membrii grupării publicau anunţuri cu paşapoarte româneşti de vânzare într-un ziar în limba rusă din Marea Britanie.

Ciocnirea "doamnelor de fier". Theresa May se detaşează în cursa pentru şefia conservatorilor şi se anunţă o rivală neînduplecată pentru Angela Merkel

Ministrul britanic de Interne Theresa May a câştigat detaşat marţi primul scrutin din cadrul Partidului Conservator pentru alegerea succesorului lui David Cameron la conducerea formaţiunii şi implicit a Guvernului Marii Britanii. Odată cu accederea sa la postul de prim-ministru, cancelarul german Angela Merkel va avea parte, cu siguranţă, de o rivală fermă şi dură, ceea ce va pune la grea încercare negocierea ieşirii Marii Britanii din UE. Theresa May, 59 de ani, o eurosceptică înainte de a se alătura campaniei pro-UE, a fost votată de 165 din cei 330 de parlamentari conservatori. Ea va urma să-i înfrunte pe secretarul de stat pentru Energie Andrea Leadsom (66 de voturi) şi ministrul Justiţiei Michael Gove (48 de voturi), doi susţinători ai Brexitului.

Cioloş îi arde la buzunare pe indispensabilii din companiile de stat

Reprezentanţii statului în adunările generale ale acţionarilor (AGA) societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat nu vor rmai fi remuneraţi pentru această activitate de reprezentare. Proiectul a fost aprobat miercuri în şedinţa Executivului, prin aprobarea unui memorandum. Memorandumul este doar o decizie de principiu a Guvernului, decizia urmând să fie formalizată în luna septembrie, urmând ca Ministerul de Finanţe şi Ministerul Economiei să elaboreze actul normativ prin care va fi implementat memorandumul adoptat. Pe de altă parte, măsura nu se aplică şi pentru reprezentanţii statului în consiliile de administraţie.

BANCHERUL

Ce trebuie să ştim despre independenţa BNR

Principiul independenţei băncii centrale este consacrat la nivel european. Principiul independenţei băncilor centrale este prevăzut la articolul 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (1): "În exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC şi al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor."

Creditele neperformante recunoscute de bănci ating un nou nivel record

Cu toate ca rata creditelor neperformante publicata de BNR este in scădere, volumele de credite neperformante recunoscute de bănci stabilesc noi recorduri de creştere, întrucât acestea sunt scoase in afara bilanţurilor, de unde sunt recuperate prin executări silite sau vândute recuperatorilor de creanţe. Procesul de curăţenie al bilanţurilor băncilor de vechile credite cu probleme acordate in perioada de euforie dinaintea crizei din 2008, iniţiat de BNR in vara lui 2014, continua, aşadar, si in prezent. Totalul sumelor restante înregistrate de firme si persoane fizice la creditele cu valori de peste 20.000 de lei obţinute de la bănci au crescut uşor in luna mai, cu 0,9%, echivalentul a 271 milioane lei, la un total de 30,111 miliarde lei, conform datelor înregistrate la Centrala Riscului de Credit (CRC) de la BNR. Restantele firmelor reprezintă 80% din totalul restantelor înregistrate de clienţii băncilor, restul fiind ale persoanelor fizice.

CURENTUL

Medic la Fundeni, fratele lui Radu Duda vrea şi el să fie prinţ

Principesa Maria, sora cea mai mică a Principesei Margareta, trăieşte o pasională relaţie de dragoste cu Dan Duda, fratele mai mic al soţului surorii sale, Radu Duda, au dezvăluit în exclusivitate jurnalistului Andrei Bădin, cunoscut monarhist, surse apropiate Casei Regale. Potrivit aceloraşi surse, cei doi ar dori să se căsătorească. Însă o eventuală căsătorie va pune însă sub semnul întrebării relaţia între Familia Regală şi Biserica Ortodoxă. O căsătorie religioasă nu va putea fi recunoscută de BOR deoarece încalcă canoanele care nu permit căsătoria a două surori cu doi fraţi. Dan Duda s-a născut în 16 iunie 1968, în Iaşi. Din 2001 s-a stabilit în SUA, unde a lucrat la Harvard Medical School din Boston. A fost căsătorit cu Mirela Toca din noiembrie 1993. Au împreună doi copii: Andrew Rene şi Alexander Daniel. El ar fi divorţat recent şi s-a întors în România, unde este implicat într-un proiect cu Platforma ştiinţifică de la Institutul Clinic Fundeni, condusă de prof. dr. Irinel Popescu, unde lucrează în calitate de consultant.

Monica Pop dată pe mâna procurorilor de Corpul de Control al MS

În urma unei acţiuni a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii au fost constatate mai multe nereguli în ceea ce priveşte contracte de închiriere între unitatea spitalicească şi mai multe societăţi comerciale. - În ceea ce priveşte închirierea unui spaţiu destinat unui bufet de incintă, Corpul de Control nu a putut identifica, de exemplu, aprobarea Consiliului de Administraţie a DSP Bucureşti, caietul de sarcini al licitaţiei sau aprobarea Ministerului Sănătăţii conform HG 517 / 1991. De asemenea, în ceea ce priveşte acest contract, Corpul de Control a identificat două forme ale acestuia - una bătută la maşina de scris, alta scrisă pe un calculator - care diferă una de cealaltă. Astfel, în forma scrisă la calculator lipseşte un articol şi anume cel referitor la interzicerea subînchirierii spaţiului respectiv. Lipsa acestui articol în a doua formă a contractului a dus la subînchirierea ulterioară către o altă societate. În fine, Corpul de Control a constatat şi faptul că, în perioada 2007 - 2011, managerul Spitalului a avut calitatea de angajat al acestei societăţi, fapt ce contravine prevederilor Legii 95/2006.

CURIERUL NATIONAL

Care sunt cei mai periculoşi şoferi

ASF a dat publicităţii raportul Milliman privind dauna medie şi frecvenţa medie a daunei, pe date comparabile pentru cei nouă asigurători care practică RCA. Analiza pe primele şase luni arată că şoferii de TIR înregistrează cea mai mare frecvenţă a daunei (15,87%) şi cea mai ridicată valoare a daunei medii (18.564 lei). Şoferii din Suceava fac cele mai mari accidente atât în cazul persoanelor fizice - dauna medie de 9.401 lei -, cât şi în cel al angajaţilor firmelor - 11.407 lei. Din datele furnizate de ASF în cazul persoanelor fizice, reiese clar că, cu cât maşinile sunt mai puternice, cu atât mai des produc accidente, tinerii fiind mai expuşi riscurilor de accidentare decât persoanele trecute de 40 de ani.

Ungaria organizează un referendum privind cotele de refugiaţi

Premierul Viktor Orban, ostil cotelor obligatorii pentru repartizarea între ţările UE a refugiaţilor veniţi în Europa din zone de conflict armat, a decis marţi să pună în aplicare "ameninţarea" proferată încă din luna februarie privind organizarea unui scrutin referitor la gestionarea refugiaţilor în Europa. Întrebarea care va figura pe buletinul de vot la scrutinul ce va fi organizat la 2 octombrie va fi: "Vreţi ca UE să decreteze o relocalizare obligatorie a cetăţenilor ce nu sunt de naţionalitate ungară fără aprobarea parlamentului ungar?" Ungariei i-a fost atribuită cota de 1.294 de solicitanţi de azil dar, de la început, ea l-a denunţat, considerând că aduce atingere suveranităţii sale. Mai mult, Budapesta a considerat că mecanismul de repartizare a refugiaţilor trebuie organizat pe bază de voluntariat.

O mare bancă americană anunţă vremuri grele pentru Apple

Cu doar câteva luni înainte de lansarea noii generaţii de telefoane iPhone, cei de la Apple primesc veşti proaste din partea analiştilor uneia dintre cele mai mari instituţii financiare americane. Analiştii celor de la Citi au redus estimările de vânzări de telefoane ale companiei de la Cupertino pentru al treilea trimestru al acestui an, adică intervalul iulie-septembrie. Este oarecum de aşteptat, pentru că între timp vor apărea noile telefoane Samsung Galaxy Note 7 ale rivalilor sud-coreeni, care vor fi lansate cel mai probabil în luna august, în timp ce la începutul lunii septembrie va avea loc expoziţia anuală IFA Berlin. În cadrul acestui eveniment, mai toate companiile mari producătoare de telefoane vor prezenta noi modele, inclusiv Samsung, LG, Huawei şi altele, aşa că vor distrage atenţia de la iPhone-uri.

EVENIMENTUL ZILEI

Atentat la siguranţa naţională. CNADNR pune parapete care ne omoară cu zile

Separatoarele montate în zona Băneasa din Capitală nu vor rezista la un impact puternic, pentru că nu respectă normativele de siguranţă, avertizează specialiştii contactaţi de EVZ. Situaţia e la fel în toată ţara, cu lucrări făcute în bătaie de joc. Surse din cadrul CNADNR ne-au dezvăluit informaţii absolut scandaloase despre modul în care se montează separatoarele de sensuri pe drumurile naţionale, punându-se în mare pericol viaţa şoferilor. După ce ani la rând nu au luat nicio măsură pentru a înlocui bordurile din beton care separă sensurile de circulaţie pe DN1 în zona Băneasa-Otopeni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis brusc să monteze parapete metalice, care însă ar avea multe nereguli.

RCS&RDS, nava-amiral a milionarului "fără chip", se adânceşte în datorii

Toată strategia RCS & RDS este bazată pe refinanţarea creditelor mai vechi. Astfel s-a ajuns ca la finele anului trecut, RCS&RDS să aibă datorii uriaşe. La finele anului trecut raportase datorii de 4,42 miliarde de lei. Suma datoriilor este superioară cifrei de afaceri, care anul trecut ajunsese abia la 2,69 miliarde de lei. Periodic, firma controlată de Teszari "rostogoleşte" împrumuturile luate de la băncile locale, operaţiune prin care îşi refinanţează creditele mai vechi şi îşi asigură finanţarea planurilor de extindere. La rândul lor, băncile pun gaj pe acţiunile companiei, pe conturi şi alte active ale acesteia. Mai mult, în primăvara acestui an au apărut informaţii potrivit cărora compania intenţiona să scoată la vânzare un pachet de până la 25% din acţiuni pe piaţa de capital. Aici trebuie menţionat faptul că, în urmă cu 3 ani, compania a făcut o emisiune de obligaţiuni cu scadenţă în 2020, operaţiune prin care a atras o sumă de 450 de milioane de euro.

Canada ar putea elimina vizele pentru România şi Bulgaria

Următoarea mişcare de a ratifica înţelegerea de schimburi dintre Canada şi Uniunea Europeană este programată pentru începutul săptămânii viitoare, când ministrul canadian pentru Imigraţie, John McCallum este aşteptat să ajungă la Bruxelles pentru a rezolva problema vizei pentru România şi Bulgaria. Potrivit cbc.ca, nformaţia vine după ce Comisia Europeană a fost de acord cu cererea avizului parlamentelor naţioanle din UE pentru adoptarea tratatului de liber schimb între blocul comunitar şi Canada. Obiectul este semnarea acestui acord până la funalul lunii octombrie a anului în curs. UE a împuns un termen limită Canadei cât şi SUA pentru a elimina vizele pentru toţi cetăţenii europeni, altfel, ar putea impune, la rândul ei vize pentru canadieni şi americani.

Ponta ar fi intrat în atenţia procurorilor DNA pentru ştergerea datoriilor Rompetrol

Ştergerea datoriilor Rompetrol a intrat în atenţia procurorilor. Ar fi vizat şi fostul premier Victor Ponta în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern pe care a semnat-o, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, potrivit euractiv.ro. Procurorii DNA au ridicat documentele privind memorandumul de înţelegere cu KazMunayGas, conform unor surse guvernamentale. Surse judiciare au declarat pentru EurActiv.ro că Victor Ponta este printre cei vizaţi în dosar. Victor Ponta a semnat, în ianuarie 2014, o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu KazMunayGas, după ce Curtea Constituţională s-a opus validării prin lege a acestui memorandum. Procurorii consideră suspecte vizitele dese ale lui Ponta în Turcia după semnarea memorandumului cu KazMunayGaz, dar şi faptul că fostul premier folosea, în timpul acestor vizite, o cartelă telefonică turcească pentru convorbiri private, potrivit Euractiv.ro.

JURNALUL NATIONAL

Bogaţi din banii pentru săraci

Una din firmele care se umple de bani de pe urma pachetelor cu alimente plătite de UE pentru sărmanii din România este deţinută de un consilier local şi fost viceprimar PSD al Constanţei, alături de fiul său, deputat din partea aceluiaşi partid. Mircea Dobre şi juniorul Mircea-Titus Dobre fac parte din protipendada dezvoltată în jurul fostului primar Radu Mazăre, beneficiari a contracte de zeci de milioane de euro cu statul în judeţul de la malul mării. Dobre & Fiii SRL asigură din 2009, fără întrerupere, programul "Cornul şi laptele" în şcolile din regiune, a furnizat şi pachetele pentru pensionari împărţite de primăria lui Mazăre, iar acum asigură şi pachetele de la UE pentru săracii din judeţele Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Dâncu şi Prună au ajuns la vorba lui Vântu

"Domnilor, investiţi în puşcării, investiţi în viitorul vostru!", a fost sugestia pe care fostul deţinut Sorin Ovidiu Vântu le-a făcut-o politicienilor în 2014. România riscă amenzi de 80 de milioane de euro pe an din cauza condiţiilor de detenţie, iar ministrul Justiţiei Raluca Prună şi vicepremierul Vasile Dâncu recunosc şi ei că penitenciarele din România au rămas la nivelul Evului Mediu. "Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc. Organismele internaţionale au observat deja asta, suntem pasibili de nişte sancţiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de puşcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 şi ceva, prima parte a clădirii.

NATIONAL

Românul pe capul căruia FBI a pus un milion de dolari răscumpărare

N-avem autostrăzi, n-avem salarii bune, nici trenuri ca in Europa, dar suntem tari in hackeri. Cel mai căutat infractor cibernetic român se numeşte Nicolae Popescu, este din Alexandria, iar FBI oferă 1.000.000 de dolari persoanei care oferă informaţii care pot duce la capturarea lui. Altfel spus, Nicolae Popescu e, oficial, cel mai căutat infractor romăn. El se ascunde de FBI din 2012, atunci când a fost pus sub acuzare pentru fraude informatice. La numai 36 de ani, Nicolae a coordonat o reţea formata din şase romani si un albanez, care au vândut produse de lux fictive prin intermediul unor site-uri de intermedieri de tip eBay. Ca fapt divers, trebuie amintit că albanezul in cauza este Fabian Meme, cumnatul manelistului Florin Salam.

"Călăul lui Becali", mareşal al Armatei Romăne!

Este singurul om care practic l-a îngenuncheat pe Gigi Becali, însuşi Gigi Becali recunoscând că generalul Cătălin Ştefăniţă Zisu este cel mai mare "coşmar" al sau, care i-ar trage un glonţ in cap, dacă ar putea. In acelaşi timp însă, in sistem Cătălin Ştefăniţă Zisu este cunoscut si drept liderul de necontestat al "cartelului generalilor", o grupare extrem de influentă la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, formată in special din ofiţeri de intendenta si care poate fi comparată cu "frăţia chestorilor" de la Interne. După ce nu a reuşit să-i ia locul generalului Lucian Pahonţu in fruntea Serviciului de Protecţie si Paza, Zisu forţează acum şefia Statului Major General al Armatei Romane. Mişcare care i-ar aduce si mult visata cea de a patra stea de general, Zisu devenind astfel de facto mareşal al Armatei Romane, din moment ce acest grad nu mai poate fi acordat legal.

Piaţa Amzei, renovare si hoţie

După cum "National" dezvăluia cu doar câteva zile înainte, un nou dosar "bombă" este pe cale sa explodeze, ancheta vizând puternica grupare condusa de Vlad Moisescu, care "capusase" practic întreaga activitate a fostului primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman. Este vorba despre renovarea si administrarea obiectivului Piaţa Amzei, care, deşi a "păpat" de la buget aproximativ 10 milioane de euro este si acum o "piaţă fantoma", de care comercianţii fug ca dracul de tămâie, din cauza preturilor exorbitante de închiriere a spatiilor.

PUTEREA

Bomba lui Fenechiu: Parlamentul poate întoarce decizia CCR!

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, în unanimitate, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii referitoare la Statutul aleşilor locali. Astfel, teoretic, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene condamnaţi definitiv îşi pierd automat mandatul, chiar dacă e vorba de condamnare cu suspendare. Cu toate acestea, deputatul jurist Daniel Fenechiu, preşedinte al Partidului Naţional Democrat, avertizează că "e posibil ca Parlamentul, atunci când va pune în acord Legea cu Decizia CCR, să precizeze că Legea se aplică de la data intrării sale în vigoare, ceea ce va însemna că aleşii cu condamnări la activ vor scăpa de revocarea din funcţie şi doar cei care vor fi condamnaţi de acum înainte vor putea fi destituiţi de prefecţi", a declarat Fenechiu, pentru PUTEREA.

Euractiv.ro: Victor Ponta, vizat de DNA în dosarul ştergerii datoriilor Rompetrol

Fostul premier Victor Ponta este vizat de o anchetă a DNA în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern pe care a semnat-o, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, datoria istorică a Rompetrol, potrivit portalului de ştiri Euractiv.ro. Procurorii DNA au ridicat documentele privind memorandumul de înţelegere cu KazMunayGas, conform unor surse guvernamentale. Dosarul a fost deschis în 2015, când procurorii au început urmărirea penală in rem pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Surse judiciare au declarat, pentru EurActiv.ro, că Victor Ponta este printre cei vizaţi în dosar. Ponta a semnat, în ianuarie 2014, o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii care au cumpărat Rompetrol, după ce Curtea Constituţională s-a opus validării prin lege a acestui memorandum, de fapt un contract comercial de stat.

ROMANIA LIBERA

12 miniştri ai Transporturilor în 12 ani. Care e bilanţul lor

De ce nu are România autostrăzi şi căi ferate de mare viteză? O posibilă explicaţie constă în faptul că prin biroul de la etajul 1 al Palatului CFR, unde îşi are sediul Ministerul Transporturilor, nici un ministru nu a rezistat, în medie, mai mult de un an. Sorin Buşe, al 13-lea şef al Transporturilor din 2004 încoace, nu va găsi o situaţie tocmai îmbucurătoare la acest minister. România are 733 km de autostradă, dintre care 126,6 km "moşteniţi" din perioada comunistă - cei 109,6 km dintre Bucureşti şi Piteşti, pe A1, şi cei 17 km dintre Feteşti şi Cernavodă, pe A2. Făcând calculul, rezultă că toţi miniştrii Transporturilor din perioada postcomunistă au reuşit să construiască 607,34 km de autostradă, adică o medie de 23,3 km pe an.

Adevăratele mize ale schimbărilor din Guvernul Cioloş

Premierul Dacian Cioloş a operat patru modificări în structura Executivului, fiecare dintre noii veniţi primind sarcini punctuale, pentru următoarele şase luni de zile. În unele cazuri, însă, ei trebuie să rezolve subiecte fierbinţi, cum ar fi avizarea unor acte normative controversate. Rezolvarea problemei plagiatelor, asigurarea votului românilor din Diaspora, reorganizarea CNANDR şi noua legea a securităţii cibernetice sunt principalele mize ale remanierii.

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: Există o frică faţă de firmele IT care căpuşează achiziţiile publice

Ministrul Fondurilor Europene a anunţat că va înfiinţa un Departament Antifraudă în instituţia pe care o conduce, concentrat pe prevenţie. Cristian Ghinea a oferit mai multe detalii într-un interviu acordat "României libere". "Există o frică vizibilă în administraţia publică faţă de aceste firme de IT care căpuşează achiziţiile publice şi care au blocat dezvoltarea normală a sistemului informatic. Statul român a luat decizia de a dezvolta cu resurse interne sistemul MySMIS pentru a evita riscul de fraudare a fondurilor europene. Am moştenit un raport de control al Guvernului pe Programul de Mediu din care rezulta că un astfel de sistem a fost dat prin atribuire directă, fără a fi testat. Cei de la Bruxelles au constatat că trei firme - SIVECO, UTI şi Teamnet - se înţelegeau în ceea ce priveşte participarea la licitaţii. Astfel de firme trebuie blocate să mai participe la licitaţii pe bani publici", a spus Ghinea.

ZIARUL FINANCIAR

Brexitul îi duce pe români către piaţa imobiliară locală

Interesul românilor din Marea Britanie pentru locuinţe noi în România a crescut traficul site-urilor imobiliare cu cel puţin 30%, iar dezvoltatorii se aşteaptă la semnarea primelor tranzacţii. Votul prin care britanicii au decis să iasă din Uniunea Europeană în urmă cu aproape două săptămâni a dublat ce­rerile de locuinţe pentru dezvolta­to­rul Maurer Imobiliare din Braşov, fondat de omul de afaceri Simon Maurer. Aproximativ 40 de persoane au contactat compania în ultimele zile, în contextul în care, în aceeaşi perioadă din 2015, cererile erau la jumătate. Boom-ul înregistrat pe site s-a concretizat şi în cereri specifice, la telefon şi pe internet, ale românilor stabiliţi în Marea Britanie care au decis să se întoarcă acasă. În Marea Britanie, impactul este în contrast cu ceea ce se întâmplă pe piaţa locală. Potrivit Bloomberg, sectorul britanic al construcţiilor a înregistrat, în luna iunie, cel mai accentuat declin din 2009.

Gabriel Zbârcea - Ţuca Zbârcea & Asociaţii: Domeniile care vor merge bine sunt agrobusinessul, cel bancar, mai ales pe NPL-uri, şi IT&C

Piaţa de avocatură va fi în continuare fărâmiţată şi nu va trece printr-un proces de consolidare, în condiţiile în care fiecare avocat îşi doreşte să facă ceva pe cont propriu după ce ajunge la o anumită maturitate profesională, a spus la ZF Live Gabriel Zbârcea, managing partner la Ţuca Zbârcea & Asociaţii. "Nu mai este o piaţă a angajatului, înainte erau licitaţii pentru angajaţii buni, acum principala preocupare a caselor de avocatură este să găsească resursele, să permuteze echipele ca să le fie bine tuturor. Sunt nişe care merg foarte bine, cum este dreptul penal al afacerilor, protecţia datelor cu caracter personal, drept fiscal. Aceşti avocaţi vor fi căutaţi." Faţă de perioada precriză, în ultimii ani onorariile cerute de avocaţi s-au redus semnificativ, preţurile cerute de aceştia pe anumite proiecte fiind cu 25-30% mai mici faţă de 2008, chiar mai mult în unele cazuri. La Ţuca Zbârcea & Asociaţii, un avocat junior primeşte 1.000-1.500 euro, onorariile urcând apoi spre 2.000-4.000 de euro.

Ministerul Muncii: "Avem în acelaşi timp lipsă acută de locuri de muncă şi lipsă de forţă de muncă"

Ministerul Muncii lucrează în prezent la un proiect prin care să atragă, pe de-o parte, românii plecaţi în străinătate pe posturile vacante în România şi, pe de altă parte, să per­mită accesul mai facil al muncitorilor care să provină din state non-UE. "Ministerul Muncii are în vedere un proiect de reconstrucţie a pieţei muncii din România prin stabilirea unei agende internaţionale, în contextul în care piaţa forţei de muncă din România se confruntă cu nu­me­roase provocări, determinate atât de evoluţia economiei, cât şi de fac­tori societali (demografie, educaţie, mi­graţie). În acest moment ne con­frun­­tăm cu un aparent paradox: avem în acelaşi timp lipsă acută de lo­curi de muncă şi lipsă de forţă de muncă", au transmis reprezentanţii Ministerului Muncii în urma unei solicitări a ZF, în care au fost întrebaţi dacă ministerul are în discuţii un proiect de modificare a legislaţiei în aşa fel încât angajatorii să poată recruta candidaţi din state non-UE mai uşor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb