REVISTA PRESEI 08.05.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 8 mai 2015

ADEVARUL

Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor

Elena Udrea a părăsit ieri Penitenciarul Târgşor. Asta, după ce magistraţii au decis că aceasta poate fi judecată în arest la domiciliu. La ieşirea din închisoare, Udrea a declarat că va rămâne în politică şi i-a mulţumit lui Traian Băsescu pentru susţinere. Şi Rudel Obreja a schimbat celula din penitenciar cu arestul la domiciliu. Judecătorii au stabilit ca Elena Udrea să execute arestul la domiciliul scris în buletin, însă locuinţa de la acea adresă a fost închirită de fostul ministru. Astfel, grefierul instanţei trebuie să modifice decizia dată joi, astfel încât Udrea să poată merge la apartamentul în care ea locuieşte. Avocatul acesteia a declarat la ieşirea din Secţia 14 Poliţie că le-a adus la cunoştinţă poliţiştilor că locuinţa efectivă a deputatului este în strada Stejari, lucru care a fost lămurit în acest moment. Şi Rudel Obreja a părăsit Penitenciarul Rahova. La ieşire, acesta a declarat că în scurt timp se va afla adevărul despre dosarul în care a fost arestat.

Baronii cu tradiţie din PSD sar la gâtul lui Ponta. Oprişan

Preşedinţii de Consilii Judeţene din vechea gardă a PSD nu sunt deloc încântaţi că vor sta la mâna consilierilor pentru a conduce judeţul. Cel mai vocal este Marian Oprişan, care a cerut insistent alegeri directe. Liderii mai tineri din PSD, apropiaţi de Victor Ponta, spun că, dacă aşa a votat partidul, aşa e bine. Nici PNL nu vorbeşte pe aceeaşi voce. Marian Oprişan (PSD), preşedinte CJ: "Se doreşte să fim un stat centralizat, ca înainte de 1989. Asta este. A decis Parlamentul acest lucru şi minoritatea se supune majorităţii, mă refer aici la Parlament. Eu vă spun însă că există opinii sociologice care spun că 69% din populaţie doreşte alegerea din primul tur a preşedinţilor de consilii judeţene şi nu prin votul indirect al consilierilor".

Cristian Adomniţei, şeful Consiliului Judeţean şi liderul PNL Iaşi, a fost reţinut

Cristian Adomniţei (PNL), şeful Consiliului Judeţean Iaşi, a fost reţinut, după ce a fost luat de jandarmi astăzi, 7 mai 2015, din biroul său de la CJ şi condus la audieri la sediul DNA Iaşi. Două angajate ale instituţiei, Teodora Jingă, şefa Direcţiei de Proiecte Europene, şi Carmen Irimescu, şefa Proiecte şi Parteneriate din cadrul Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, au fost reţinute şi ele pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie. În acelaşi dosar de corupţie, procurorii DNA Iaşi au mai reţinut-o şi pe Letiţia Popa, administratorul firmei "Laser Co" SRL. Toţi cei patru inculpaţi vor fi duşi în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Nou director pentru RCS&RDS: Serghei Bulgac îl înlocuieşte pe Alexandru Oprea

Serghei Bulgac, vicepreşedintele pentru operaţiuni financiare al RCS&RDS, este noul CEO al companiei, potrivit unor surse de încredere. Numirea sa vine la aproximativ o lună de la surprinzătoarea demisie a lui Alexandru Oprea. Serghei Bulgac lucrează pentru RCS&RDS încă din 2003. Pe lista scurtă a fondatorului şi acţionarului majoritar Zoltan Teszari s-a mai aflat şi Valentin Popoviciu, actualul director de dezvoltare al operatorului de cablu. Directorul general Alexandru Oprea şi-a anunţat încetarea din 14 aprilie a colaborării cu RCS&RDS, după 18 ani de activitate în companie. Se spune că Oprea îi datorează cariera de manager lui Zoltan Teszari, omul supranumit de presa de business Miliardarul fără chip, cel care l-a şi descoperit şi promovat. Însă nu puţini sunt şi cei care cred că şi reciproca poate fi valabilă: anume că lui Oprea i se datorează o mare parte din strategia de creştere RCS&RDS (şi implicit din succesul său).

The Guardian: Vladimir Putin a schimbat profund Rusia în cei 15 ani petrecuţi la putere

Vladimir Putin a aniversat, joi, 15 ani la conducerea Rusiei, pe care a transformat-o profund după perioada anarhică a anilor '90, dar care este tot mai izolată pe plan internaţional şi în declin economic pe plan intern, relatează The Guardian, în ediţia electronică. Cu câteva zile înainte de a fi ales preşedintele Rusiei, în 2000, Vladimir Putin declara pentru BBC că Rusia face parte din "cultura europeană" şi că "nu exclude" posibilitatea aderării la NATO. "Nu îmi pot imagina ţara mea izolată de Europa şi ceea ce numim deseori lumea civilizată", declara Putin. O generaţie mai târziu, în timp ce Putin aniversează 15 ani de la preluarea puterii, la 7 mai 2000, Rusia s-a schimbat profund faţă de perioada haotică din timpul lui Boris Elţîn. Dar la nivel internaţional, ţara este izolată, se confruntă cu sancţiuni şi chiar cu eventualitatea unui nou Război Rece. Pe plan intern, în pofida declinului economic, Putin se bucură însă de cea mai mare popularitate a unui lider de la Kremlin, de 86 la sută în februarie.

BANCHERUL

Marfin Bank are datorii de 2,5 miliarde lei, mai mari decat activele

Marfin Bank Romania, fosta Egnatia Bank, fosta BNP-Dresdner Bank Romania, deţinută de banca cipriota Laiki Bank, aflata in lichidare, este o alta banca-problema pentru BNR a cărei situaţie delicata trebuie rezolvata. Conform calculelor realizate de Bancherul.ro pe baza rapoartelor financiare ale băncii, banca a ajuns sa aibă datorii de 2,5 miliarde lei, mai mari decât toate activele sale, de 2,3 miliarde euro, din care jumatate sunt credite. Marfin Bank, care are statut de persoana juridica romana si nu sucursala a unei banci straine, asadar este sub controlul BNR, a înregistrat in 2014 pierderi mari, de 188 milioane lei, fata de doar 72,8 milioane lei in 2013, an in care banca a trebuit sa faca fata crizei bancare din Cipru si implicit retragerilor de depozite ale clienţilor si preluarea depozitelor de la Bank of Cyprus Romania. Solvabilitatea Marfin Bank era in 2013 aproape de minimul impus de BNR, respectiv 10% (ponderea capitalului total deţinut de banca din activele ponderate la risc), iar acumularea de noi pierderi substanţiale in 2014 ar fi dus banca cel mai probabil sub limita legala de 8%.

Exemplu de calcul pentru conversia creditelor Volksbank din franci elveţieni in lei la Banca Transilvania: rata lunara scade cu 38%

Banca Transilvania ne-a oferit un exemplu de calcul pentru conversia creditelor Volksbank din franci elveţieni in lei, conform ofertei făcute de banca celor aproximativ 18.000 de clienţi cu astfel de împrumuturi, potrivit căreia rata lunara scade cu 38%. "Pentru un credit de 100.000 de franci elveţieni accesat în anul 2008, pentru o perioadă de 25 de ani, cu o dobândă fixa, de 3,99% pe an si comision de risc de 0,22% pe luna: după 84 de luni, clientul plăteşte o rată lunară de 644,44 de franci (care include comisionul de risc), echivalentul a 2.708,27 de lei şi mai are de returnat la bancă 81.161 de franci. Dacă alege oferta de refinanţare în lei, atunci principalul va scădea la 50.319 de franci, 211.464 in echivalent lei, iar rata dobânzii va fi de 4,69% . În acest caz, rata lunară va scădea la 1.452 de lei. Practic, clientul va plăti lunar cu 38% mai puţin. Durata creditului rămâne nemodificata", precizează Banca Transilvania.

CURENTUL

CNSC a anulat procedura de atribuire la licitaţia SAP la Hidroelectrica

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat procedura de atribuire pe care a trucat-o infractorul av.dr. Remus Borza, în calitate de practician coordonator al administratorului judiciar al HIDROELECTRICA SA la contractul de achiziţie a unui Sistem Informatic Integrat. Ieri CNSC a decis: "În temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, admite în parte contestaţiile formulate de SC Romsoft Internaţional SRL, în numele şi pentru asocierea Romsoft Internaţional SRL - iQuest Technologies SRL, şi SC Asseco See SRL, în contradictoriu cu Hidroelectrica SA, şi anulează raportul procedurii de atribuire nr. 37730/31.03.2015 şi comunicările privind rezultatul procedurii transmise ofertanţilor."

Animale bolnave - de Tia Serbanescu

De când USL a distrus (la puciul din 2012) ICR trecându-l în subordinea Senatului, acolo s-a pripăşit întâi vegetalul Lilian Zamfiroiu înlocuit recent de Tăriceanu cu amicul Radu Boroianu (PLR) după care în fruntea Consiliului de onoare a fost instalat scriitorul şi academicianul Nicolae Breban. Acesta şi-a inaugurat fotoliul insultându-i pe Patapievici, Liiceanu şi Pleşu folosind apoi termeni atât de academici încât nu pot fi reproduşi: "această literatură de p... şi p...". Poftim! Până şi cei din Academia Infractorilor vorbeau mai decent. Prezent lângă academicianul dezlănţuit, Radu Boroianu l-a tratat ca pe un zeu "căruia îi e permis" orice fiindcă e "cel mai mare scriitor al României moderne". Zău? Asta chiar e o noutate. E mai mare şi decât scriitorul Hamlet? - căci pentru ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu (tot PLR) Hamlet e scriitor. Ca şi Meitrei, preferata lui Tăriceanu - căruia PNL i-a cerut demisia întrucât a încălcat Constituţia de dragul corupţiei. Normal, corupţia e mai sigură şi mai durabilă.

CURIERUL NATIONAL

Holzindustrie, tolerată de 10 ani de autorităţi

Ministerul Mediului a început abia acum verificările companiei austriece, deşi în anii 2005 - 2006 mai mulţi reprezentanţi ai statului semnalau tăierile ilegale. Amendaţi şi cercetaţi penal, reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer au fost daţi uitării în 2008, când un studiu al unei companii austriece recomanda României să taie cu 70% mai mulţi arbori. Oficialii ministeriali "s-au sesizat" abia acum, după ce mai multe organizaţii internaţionale şi jurnaliştii de la "Der Spiegel" au făcut ample anchete. Citând un studiu al Greenpeace, jurnaliştii germani spun că defrişarea pădurilor s-a accelerat dramatic între 2000 şi 2011, "adică în perioada în care firmele austriece Egger, Kronospan şi Schweighofer s-au instalat în România şi în scurt timp au ocupat piaţa". "Nicio firmă însă nu a crescut atât de mult ca Schweighofer: 465 milioane de euro câştig brut în 2013, din care 96,5 milioane câştig net", notează publicaţia germană, susţinând că "cele patru fabrici Schweighofer sunt cauza defrişării".

Naveta spaţială rusească Progress se va prăbuşi necontrolat pe Pământ

O navetă spaţială rusească scăpată de sub control, fără pilot şi încărcată cu tone de marfă pentru Staţia Spaţială Internaţională, este aşteptată astăzi să se prăbuşească pe Pământ şi nimeni nu ştie cu adevărat unde sau când mai exact. Partea bună a lucrurilor este că o mare parte din conţinutul navei spaţiale Progress 59 - hrană şi combustibil - va arde odată cu intrarea în atmosfera Pământului, sau vor fi reduse la particule minuscule care vor fi răspândite pe sute de mile. Şansele ca mai multe rămăşiţe ale navei Progress să cadă într-o zonă populată sau să lovească o persoană sunt astronomic de mici, potrivit oamenilor de ştiinţă citaţi de Quartz. La scurt timp după lansarea sa din Kazahstan, la 28 aprilie, nava a început să se învârtească fără control din cauza "problemelor de telemetrie" legate de "desfăşurarea antenelor de navigaţie şi presurizarea colectoare din sistemul de propulsie. Resturile ar putea cădea oriunde între paralela 51 de nord şi cea de sud, spun oamenii de ştiinţă - zonă delimitată de Londra, nordul Japoniei şi sudul şi nordul Canadei, Noua Zeelandă şi Chile, în partea de sud.

Disponibilizaţii CE Oltenia vor primi câte 22.580 lei

Complexul Energetic Oltenia va disponibiliza la începutul lunii viitoare 2.133 de angajaţi dintre cei 18.424 pe care îi are, aceştia urmând a fi recompensaţi cu câte 22.580 lei în următorii doi ani. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre privind aprobarea sumei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015 ce se va aloca pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în acest an urmează a fi plătită către angajaţii disponibilizaţi suma de 12,6 mil. lei, în 2016 alte 24,5 mil. lei, iar în 2017 restul de 11 mil. lei. La data elaborării Planului de disponibilizare, respectiv 28.02.2015, Complexul Energetic Oltenia avea un număr de 18.424 salariaţi.

NATO desfăşoară pentru prima dată un centru de comandă în România

NATO va desfăşura temporar, pentru prima dată, un centru de comandă în România, odată cu lansarea Trident Joust 2015, un exerciţiu de testare a capacităţilor alianţei de a răspunde în situaţiile de criză prezente în Europa de Est. Comandamentul Forţelor Unite NATO din oraşul italian Napoli va conduce exerciţiul care va începe în iunie şi va dura 12 zile. Potrivit Associated Press, exerciţiul NATO va implica 1000 de trupe din 21 de state membre NATO. Alianţa îşi va muta pentru o scurtă perioadă un centru de comandă comun în România, NATO continuând să-şi perfecţioneze abilitatea de a reacţiona la mişcările Rusiei în Ucraina şi la alte provocări privind securitatea. Alianţa pune accent pe viteză şi mobilitate ca urmare a creşterii îngrijorării cu privire la intervenţia Rusiei în Ucraina.

A trecut perioada rea din industria petrolului?

Preţurile la petrol încep să îşi revină, ceea ce produce un optimism prudent. În această săptămână petrolul a crescut iar la 60 de dolari pe baril, pentru prima dată din decembrie, potrivit CNN. Aceasta este o veste binevenită pentru oamenii din întreaga lume care se bazează pe industria de petrol pentru a supravieţui. Companiile americane au tăiat aproximativ 52.000 de locuri de muncă, de când criza petrolului a început, în luna mai, potrivit estimărilor de la începutul lunii aprilie ale Gray&Christmas. "Perioada cea mai grea a trecut. Consolidarea aproape că a avut loc", a declarat economistul-şef la firma de consultanţă MCGladrey, Joe Bruselas, la Conferinţa Skybridge Capital din Las Vegas. În timp ce preţul petrolului este în continuare mic faţă de acum un an în urmă (în luna mai era peste 100 de dolari), ca urmare a unei saturări masive de aprovizionare, însă o îmbunătăţire semnificativă faţă de minimul de 44 de dolari.

EVENIMENTUL ZILEI

Zimbrii penali ai Moldovei. Senatorul care punea umărul la bunăstarea baronilor de Suceava şi Botoşani

Unul dintre cei mai puternici politicieni, Ovidiu-Liviu Donţu, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat, este cercetat pentru că ar fi primit mită. Parlamentarul neagă totul. O anchetă a procurorilor DNA, care vizează contracte publice date ilegal de Consiliul Judeţean Suceava, a scos la iveală o adevărată caracatiţă a intereselor PSD. În centrul dosarului este Cătălin Nechifor (PSD), preşedintele CJ Suceava, care era monitorizat pentru atribuirea preferenţială a unor lucrări, dar şi decontarea unor sume aferente acestora, în vederea obţinerii de avantaje personale. Doi politicieni îl sprijineau şi se sfătuiau cu Nechifor, spun anchetatorii: senatorul Ovidiu-Liviu Donţu (PSD) - vicepreşedintele Comisiei Juridice, şi deputatul Gavril Mîrza (PSD) - fost şef CJ Suceava (1996-2008). Surse judiciare au explicat că Nechifor şi Donţu ar fi primit suma de 20.000 de euro pentru a influenţa o Comisie de licitaţie din CJ Suceava.

Militarii din Sighişoara, OBLIGAŢI de dea ONORUL la FALSUL ISTORIC din inima României

În cadrul manifestărilor organizate de Ambasada Federaţiei Ruse, dedicate Zilei Victoriei asupra fascismului din 9 mai, o situaţie greu de imaginat a fost înregistrată, marţi, la Sighişoara, oraşul din judeţul Mureş, aflat chiar în "inima" României. Reprezentanţi ai autorităţilor din Rusia şi Kazahstan au depus coroane la cimitirul bolşevic pe care tronează simbolul sovietic secera şi ciocanul, lângă drapelele României, Rusiei şi al Uniunii Europene. Militarii garnizoanei din oraş au fost nevoiţi să dea onorul, deşi izvoarele istorice arată că în necropola sovietică nu sunt militari care au căzut pe front, "la datorie" pentru eliberarea oraşului, ci, mai degrabă, în timp ce încercau să violeze femei ori să-i fure pe localnici. Iniţiatorii demersurilor de stabilire a adevărului istoric au trimis Ambasadei SUA o scrisoare şi articolul din "Evenimentul zilei" care relata cazul de la Sighişoara, iar un înalt oficial american a trimis un mesaj de susţinere.

Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, intenţionează să se retragă din anumite ţări!

Compania se va retrage din statele unde realizează o producţie de hidrocarburi mai mică de 20.000 de barili pe zi, a declarat directorul general al OMV, Gerhard Roiss, pentru revista Forbes Austria, transmite APA, preluată de Agerpres. ''În paralel cu extinderea marilor depozite din Norvegia sau România va avea loc şi o consolidare, adică o retragere de pe micile pieţe, unde realizăm o producţie mai mică de 20.000 de barili pe zi'', a declarat Gerhard Roiss, cel care începând din luna iulie va fi înlocuit de Rainer Seele. Întrebat care sunt, concret, ţările vizate de o posibilă retragere, Roiss a refuzat să dea un răspuns precis. 'Nu vreau să menţionez nicio ţară anume pentru că acolo lucrează oameni şi trebuie procedat cu atenţie', a spus Roiss. În perioada ianuarie-martie 2015, OMV a avut o producţie de hidrocarburi de 303.000 de barili echivalent petrol pe zi, faţă de 318.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul patru din 2014.

JURNALUL NATIONAL

Moda la Palatul Victoria: Impozite cu termen redus de valabilitate

Guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria au ceva în comun. Toate au excelat la capitolul fiscalitate aberantă, impunând taxe şi impozite fără un studiu de impact serios. De furia fiscală a guvernelor nu a scăpat nicio categorie socială în ultimii ani. Chiar în aceste zile, Guvernul ne serveşte o nouă mostră de gândire economică bine articulată. Loteria bonurilor fiscale - "Gândită" ca o măsură menită să stimuleze populaţia să se implice în combaterea fenomenului de evaziune fiscală, măsura a căzut rapid în derizoriu. Nici nu a avut loc prima tombolă, că Guvernul vrea deja să schimbe regulile. Ultimii cărora le-a pus gând rău Fiscul sunt cei cu profesii liberale. Ziariştii, medicii, avocaţii, arhitecţii, artiştii şi alte categorii care câştigă bani pe cont propriu vor fi obligaţi să plătească taxe şi impozite ca orice angajat, dacă se aplică modificarea propusă de Ministerul Finanţelor.

Adevăratele afaceri ale primarului Nichita

Primarul tei-tăiaţi. Primarul-telegondolă inutilă. Primarul Palas. Sau primarul cu amantă? Oare cum va rămâne Nichita în memoria colectivă a comunităţii locale? La Iaşi, scandalurile s-au ţinut lanţ în ultimii ani. Cele mai multe au fost de natură financiară, şi toate l-au avut în centru pe primarul Gheorghe Nichita. Aproape toate au vizat fie proiecte cu finanţare europeană, fie cheltuirea unor bani împrumutaţi de la bănci ori alocaţi în mod total netransparent pentru fotbal. La Iaşi, aproape toate licitaţiile organizate de Primărie pentru lucrări de valoare foarte mare au fost câştigate doar de câteva firme, cel mai elocvent exemplu fiind cel al societăţilor Conest şi Iasicon.

NATIONAL

Prin spatele DNA si DIICOT, a început exterminarea capitalului romanesc!

Procurorii continua sa dea iama printre afaceriştii care si-au clădit imperiile financiare pe mereu bănoasele contractele cu statul. Si bine fac. Numai ca, dincolo de efectele benefice ale declanşării "cruciadei" anticorupţie, se ascunde o consecinţa tenebroasa pentru nenumăraţi afacerişti romani. Cu impozitele plătite la zi, neimplicaţi in nicio ancheta penala, dar care au devenit nefericite victime colaterale ale acţiunii de "epurare" a societăţii româneşti de flagelul corupţiei. Astfel ca a devenit un adevărat fenomen vânzarea, la grămadă, a business-urilor deţinute de către oamenii de afaceri romani, care cedează pe banda rulanta in fata agresivităţii multinaţionalelor si a marilor fondurilor de investiţii care au luat la ţintă capitalul romanesc.

Dean Thompson umbla cu cătuşele după Victor Ponta

De când senatorii si deputaţii s-au pus cu pixul pe Codurile Penale, Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, se tine scai de Victor Ponta. După vizita inopinata de miercuri seara de la Parlament, premierul s-a trezit ieri cu Thompson si la Guvern. Culmea, temerile însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA s-au dovedit mai mult decât întemeiate, proiectul pesedistului Şerban Nicolae, care aduce modificări importante Codului de procedura penala, fiind adoptat tacit de Senat. Cu avizul favorabil al senatorilor jurişti, dar fără o dezbatere in plen, legea proaspăt adoptata interzice încătuşarea persoanelor care nu sunt acuzate de fapte de violenta sau care nu au încercat sa se sustragă urmăririi penale ori a măsurii preventive dispuse

Legislative in Regatul Unit: meci strâns intre Cameron si Miliband

Rezultatele definitive ale celui mai strâns scrutin din ultimii 40 de ani vor fi cunoscute astăzi. Nici conservatorii, nici laburişti nu aşteptau însă o majoritate absoluta in Camera comunelor. Votul s-a încheiat ieri, la orele 22. Suspansul era total, miercuri, la închiderea oficiala a campaniei pentru alegerile legislative, al căror scrutin s-a ţinut ieri. Ultimele sondaje ii plasează pe David Cameron (conservatori) si pe Ed Miliband (laburişti) la egalitate, aproximativ 33% de voturi fiecare. 45 de milioane de alegatori au fost aşteptaţi sa voteze in 650 de circumscripţii. Nici unul din cele doua mari partide nu părea in măsura sa atingă majoritatea absoluta de 326 de locuri. O coaliţie cu partidele mai mici va fi necesara in aceste condiţii: cu liberal-democraţii, cu partidul independentei Regatului (Ukip), cu naţionaliştii scoţieni, cu partidele galeze si nord-irlandeze, orice combinaţie este posibila, observa Le Parisien.

PUTEREA

Atenţie, DNA! Binomul Turdean-Pântea a comis o evaziune de 15 milioane de euro la FARMEC

Ca mai toate firmele apetisante din economia comunistă, după evenimentele din '89 privatizarea SC FARMEC SA s-a efectuat cu fonduri provenite din societatea comercială şi cu bani ai unor colaboratori, salariaţi şi pensionari. Apoi, punând în practică un lung şir de ilegalităţi - scenariu binecunoscut -, FARMEC a fost "confiscată" de către familiile Turdean şi Pântea, directori şi administratori ai firmei şi înainte, şi după privatizare. Informată despre neregulile de la FARMEC, Curtea de Conturi a dispus un control amănunţit iar ANAF a găsit o fraudă de 15 milioane de euro. Printre persoanele care au ajutat binomul Turdean-Pântea se numără ex-premierul Adrian Năstase, ex-procurorul general Tănase Joiţa şi mulţi alţi foşti, dar şi actuali parlamentari, cum sunt arestata preventiv Elena Udrea, senatorul escroc PSD Alexandru Cordoş sau indignata deputată PNL Andreea Paul. Afacerea FARMEC este dovada vie a încălcării flagrante a dreptului la proprietate chiar de către cei plătiţi să protejeze această importantă prevedere din Constituţia României.

Mii de români participă sâmbătă la protestul împotriva defrişărilor masive

Zeci de mii de persoane sunt aşteptate să iasă în stradă sâmbătă, în mai multe oraşe mari din ţară, pentru a protesta faţă de defrişările masive, dar şi a situaţiei controversate în ceea ce priveşte noul Cod Silvic. Pe reţelele de socializare, doar pentru marşul care va avea loc în Capitală, mai exact în Parcul Herăstrău, au confirmat participarea peste 9.000 de persoane, printre care şi mai multe persoane publice. Mai multe organizaţii ecologiste au început deja acţiunea de mobilizare a românilor după ce ţara noastră a pierdut într-un secol aproape jumătate din păduri, iar conform ultimelor date Eurostat, ocupă loc în coada clasamentului privind suprafaţa împădurită. Anual, masa lemnoasă recoltată atinge un volum de aproximativ 19 milioane de metri cubi. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive.

Brokerii spun că noul Cod Fiscal nu este favorabil pieţei de capital

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, spune că proiectul de Cod Fiscal aprobat de Senat nu este favorabil dezvoltării pieţei de capital. Proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, adoptate de Senat, au intrat marţi în dezbatere la Camera Deputaţilor, forul decizional. Brokerii solicită menţinerea eliminării impozitului pe dividendele aferente acţiunilor tranzacţionate în cadrul pieţei de capital, precum şi eliminarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din investiţii atunci când contribuabilul realizează şi venituri din alte surse. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi de faptul că veniturile obţinute de persoanele fizice rezidente în România din tranzacţionarea prin intermediari autorizaţi în România a acţiunilor unor companii rezidente în alte ţări sunt listate la Bursa de Valori din România, dar sunt considerate venituri din străinătate.

ROMANIA LIBERA

Afacerea Schweighofer: Întâlniri subterane care pun în pericol pădurile ţării

Patronul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer ar fi venit în secret în România, în 2014, pentru a obţine schimbarea Codului Silvic în favoarea afacerilor sale. Gerald Schweighofer s-a întâlnit cu trei consilieri ai premierului. Informaţiile Rl arată că magnatul austriac ar fi vrut schimbarea proiectului de Cod Silvic în aşa fel încât societatea acestuia să aibă drept de preemţiune la achiziţionarea buştenilor, aşa cum a avut din 2003 până în 2013, graţie unui contract pe 10 ani încheiat cu reprezentanţii Guvernului Năstase. În această perioadă, Schweighofer a avut profituri de sute de milioane de euro. Pentru a-şi continua afacerea profitabilă, tot anul trecut, potrivit informaţiilor noastre, magnatul s-ar fi întâlnit şi cu ministrul de atunci al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Doina Pană, asupra căreia ar fi avut putere de convingere, mai précis că i-ar fi dat bani, spun sursele României Libere. Fostul ministru a negat vehement acuzaţiile.

De ce este greşit să ai o economie cu salariaţi prost plătiţi

Potrivit unui raport european, salariile mici gonesc peste graniţe forţa de muncă calificată, creând dificultăţi investitorilor. Modelul low-cost de economie, bazat pe forţă de muncă ieftină, trebuie înlocuit cu cel al unei economii competitive, inovative care să pună în valoare adevăratul potenţial al României, a declarat ieri preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Franţei în România (CCIFR), Eric Faidy. "Dacă în trecut costul scăzut de producţie reprezenta una dintre atracţiile majore pentru investitorii străini, acest lucru nu mai este valabil acum. România este în acel moment de dezvoltare în care ar trebui să pună în practică o strategie prin care să se transforme dintr-o ţară low cost într-o ţară competitivă. În felul acesta companiile vor dezvolta proiecte pe termen lung, vor crea locuri de muncă, vor mări salariile. Iar acest lucru este valabil şi pentru companiile româneşti şi pentru cele cu capital străin. Toate companiile vor dezvoltare pe termen lung".

Britanicii, dependenţi de pariuri?

Ultima lună a fost marcată de efervescenţa de la casele de pariuri din regat unde prezicerea câştigătorului scrutinului a fost concurată de prezicerea numelui micuţei prinţese născută în urmă cu câteva zile şi devenită noul membru în familia regală britanică. În ce priveşte alegerile din 7 mai, incertitudinea persistentă privind câştigătorul scrutinului a fost cea care a pasionat britanicii, care se implică în pariuri cu orice ocazie şi eveniment petrecut în ţară sau chiar în străinătate. Proprietarii caselor de pariuri declarau că "pentru noi, campania nu a fost plictisitoare. Niciodată până acum nu au fost plasate atâtea pariuri pe un eveniment politic în această ţară". Se pare că sumele angajate în final sunt de peste 140 milioane de euro. De patru ori mai mult decât cele puse la bătaie la ultimele alegeri generale din 2010. Unul din pariorii inveteraţi, Rory Scott declara că "Este aproape o certitudine, 93%" că laburiştii vor câştiga.

ZIARUL FINANCIAR

Cea mai mare companie din România: Dacia depăşeşte din nou OMV Petrom

Cifra de afaceri a companiei auto a crescut cu 2,3% anul trecut pentru că a vândut mai multe maşini mai scumpe din portofoliu (Duster), în ciuda unei scăderi de 1,3% a numărului total de maşini asamblate. Automobile Dacia, principalul con­structor de automobile de pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 18,83 de miliarde de lei (4,24 mld. euro), în creştere cu 2,3% faţă de anul anterior, când compania a rulat 18,4 mld. lei, potrivit datelor companiei. Dacia şi-a consolidat poziţia de cea mai mare companie de pe piaţa locală după cifra de afaceri pentru al doilea an consecutiv, în condiţiile în care cifra de afaceri a OMV Petrom S.A. a scăzut în 2014 cu 8,5%, la 16,53 miliarde de lei (3,71 mld. euro), potrivit raportului anual al companiei. Creşterea cifrei de afaceri a companiei vine în contextul în care producţia de maşini de la Mioveni a scăzut anul trecut cu 1,2%, la 338.593 de unităţi.

Deutsche Telekom lansează o campanie care pune în prim plan reţeaua grupului de pe continent

Deutsche Telekom va lansa o campanie la nivel european, sub sloganul "Noi conectăm oamenii în Europa", care aduce în centrul atenţiei reţeaua de comunicaţii dezvoltată pe continent, potrivit grupului german. Campania va fi lansată gradual într-un număr 12 ţări, prima fiind Germania, urmată de Macedonia şi Muntenegru. În România şi în celelalte ţări prinse în program campania va fi lansată în iunie. "Prin această campanie vrem să atragem atenţia asupra faptului că Europa creşte din ce în ce mai unită, şi că Deutsche Telekom şi tehnologiile sale de top conectează oamenii şi pieţele depăşind frontierele", a declarat Hans-Christian Schwingen, directorul de strategie pentru brand şi marketing communication al Deutsche Telekom. DT controlează în România fostele companii Cosmote şi Romtelecom, un business de 1 mld. euro pe an, care a trecut la brandul Telekom la jumătatea lunii septembrie 2014.

UPC continuă creşterea pe internet fix: plus 12,4% în primul trimestru

UPC, al doilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV, a încheiat primul trimestru din 2015 cu un număr de 444.000 de abonamente pentru serviciile de internet fix, o creştere de 12,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform datelor publicate de grupul american Liberty Global, proprietarul operatorului. Numărul total al abonamentelor la serviciile de cablu a crescut cu 1,1% în primul trimestru, la 853.000, în timp ce numărul de clienţi pentru telefonia fixă a avansat cu 6,4% la 313.300. Pe segmentul de servicii video UPC a stagnat la aproximativ 1,17 milioane de abonamente, pe fondul scăderii de 3,6% înregistrate de zona de televiziune prin satelit (Focus Sat). Numărul total de abonamente al UPC a crescut cu 3,5% la 1,927 milioane în primul trimestru, în timp ce numărul de clienţi a staţionat la 1,177 milioane.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb