REVISTA PRESEI 08.07.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 8 iulie 2015

ADEVARUL

Grecii au venit nepregătiţi la summitul zonei euro

Grecia ar fi trebuit să înainteze, marţi, noi propuneri pentru a fi revizuite în cadrul unui summit extraordinar, ce s-a ţinut Bruxelles, în urma votului "nu" de la referendumul de duminică, prin care grecii au respins măsurile de austeritate propuse de liderii europeni. Însă preşedintele Eurogrup a anunţat că ministrul de Finanţe grec nu a adus noile propuneri, acestea urmând a fi înaintate miercuri dimineaţă.

Teorema lui Euclid: minunată, dar lipseşte cu desăvârşire

Mandatul lui Euclid Tsakalotos la cârma Finanţelor Greciei a pornit în condiţii nefericite. Guvernul în care a intrat luni, după demisia lui Ianis Varoufakis, a considerat o idee bună să meargă fără niciun plan la summitul extraordinar care a început în urmă cu câteva ore la Bruxelles. Pe lângă dezbinarea liderilor europeni, Guvernul de la Atena se pare că, încă o dată, mizează pe tergiversări. Marşi seară, la Bruxelles, mai mulţi şefi de stat din UE s-au declarat indignaţi de felul în care s-a prezentat delegaţia condusă de Tsipras. Mai exact, grecii au venit fără niciun plan nou. Cel mai probabil, spun surse apropiate discuţiilor, guvernul elen a elaborat un nou set de măsuri, însă trage de timp înainte de a-l prezenta, tot în ideea că, pe măsură ce se scurge timpul, liderii europeni vor fi forţaţi să accepte condiţiile pe care le cer grecii.

Război de tranşee între Grecia şi UE. Strategia grecului: dezbină şi cucereşte

După ce s-a convins că UE şi FMI nu-i vor da ca prin minune un împrumut doar datorită rezultatului de la referendum, Tsipras îşi scoate aşii din mânecă şi pariază pe dezbinarea Uniunii. Negocierile pentru salvarea Greciei de la colaps s-au reluat marţi seară, la Bruxelles, în primul summit al liderilor UE după referendumul organizat duminică. Prima concluzie a reuniunii a fost anunţată însă dinainte ca Angela Merkel, Francois Hollande şi Alexis Tsipras să se aşeze la masa discuţiilor. "Soluţia pentru criza din Grecia nu se va găsi într-o noapte şi nu în această noapte", a spus Jean-Claude Juncker. Strategia Greciei, între timp, va fi să provoace disensiuni între creditori, precum Italia şi Franţa, care s-ar putea teme de extinderea incertitudinilor pe pieţele lor financiare şi să preseze din acest motiv încheierea unui acord, scrie Stratfor. Încă o dată, principalele două voci din UE, Germania şi Franţa, se zbat pentru a găsi o abordare comună şi coordonată

Victorakis. Cum calcă Ponta pe urmele lui Tsipras

Aflat încă în Turcia după operaţia suferită la genunchi, premierul Victor Ponta a folosit din plin mediul online pentru a se implica în chestiunea grecească, fără a poziţiona neapărat România, ci mai degrabă pentru a trage foloase electorale. Dacă analizăm mesajele postate de premier pe Facebook, vedem că Ponta, aflat la Istanbul, şi-a făcut agenda cu ochii la Atena pentru a-i folosi în România. Cadenţa şi formularea postărilor au fost bine racordate la tensiunile din Capitala Greciei. Spre exemplu, sâmbătă, cu o zi înainte de referendumul elen, o bună parte a grecilor, mobilizaţi de Tsipras, au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de măsurile impuse de instituţiile financiare internaţionale. Exact în acceaşi zi, Victor Ponta a postat un mesaj prin care critica exact aceleaşi instituţii, dar fără a le da numele, pentru implicarea lor în politicile fiscale ale Guvernului de la Bucureşti.

Cluburile din Liga 1 au fost luate la puricat

Echipele de fotbal din Liga 1 sunt organizate juridic în societăţi comerciale şi în asociaţii sportive. De aici, modul diferit de raportare al bilanţurilor financiare la Ministerul Finanţelor Publice. Forbes a analizat situaţia financiară a cluburilor din Liga 1 în anul 2014 şi a tras aceleaşi concluzii la care au ajuns şi reporterii Gazetei în urmă cu aproape două luni. FC "Steaua" Bucureşti S.A. e de departe ce mai profitabilă societate comercială. Pe profit mai e doar Fotbal Club Viitorul S.A. Au avut pierderi societăţile: Dinamo 1948 S.A. (1,33 milioane de euro), Fotbal Club Petrolul S.A. (1,37 milioane de euro), Fotbal Club CFR 1907 Cluj S.A. (7,18 milioane de euro) şi CS U Craiova S.A. (4,05 milioane de euro). Echipa finanţată de Gigi Becali a avut cea mai mare cifră de afaceri în 2014, 23,16 milioane de euro, în scădere însă cu 37% faţă de anul 2013. Totul a fost cauzat de ratarea calificării în UEFA Champions League. Profitul net raportat a fost de 4,88 milioane euro, mai mic cu 58,8% faţă de anul precedent.

Preşedinţii Iohannis şi Timofti, aplaudaţi la sosirea la Suceava. Publicul a strigat "Unire!"

Preşedinţii României şi Republicii Moldova, Klaus Iohannis şi Nicolae Timofti, se află, marţi, la Suceava, Timofti urmând să primească titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii din localitate. La sosire, cei doi preşedinţi au fost aşteptaţi de două sute de persoane care i-au aplaudat. Din public s-a strigat "unire". La ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa preşedintelui moldovean, din partea Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul pentru aspiraţiile europene ale românilor de peste Prut. Iohannis a mai spus că crede cu tărie că destinul Republici Moldova poate fi împlinit doar prin integrarea în Uniunea Europeană.

Peste 11.000 dintre clienţii Volksbank au acceptat oferta Băncii Transilvania pentru conversia în euro sau lei a creditelor în franci

Peste 11.000 de clienţi ai Volksbank România au acceptat oferta Băncii Transilvania (BT) de conversie în lei sau în euro împrumuturile în franci elveţieni, ofertă care este valabilă până la 31 iulie, se arată într-un comunicat al BT. Cei peste 11.000 de clienţi care au semnat condiţiile Băncii Transilvania reprezintă 60% din totalul celor care pot beneficia de ofertă. Peste 17.000 de clienţi ai Volksbank s-au programat, în ultimele două luni, pentru a discuta oferta de conversie în lei sau euro a creditelor luate în franci elveţieni. Pe de altă parte, 96% dintre clienţii care au acceptat oferta au ales ca monedă de conversie leul. Oferta Băncii Transilvania şi a Volksbank vizează returnarea sumelor deja plătite de clienţii cu credite în franci elveţieni, în contul comisionului de risc, prin diminuarea creditului în sold, respectiv reducerea de 22,5% pentru cei care acceptă conversia creditelor din franci, aplicabilă la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuării cu comisionul de risc/administrare plătit efectiv şi nerecuperat de clienţi până la data conversiei.

BANCHERUL

Criza din Grecia se prelungeşte pana duminica, zi in care se va lua o decizie finala privind soarta tarii

Europa nu face concesii Greciei după referendumul de duminica in care s-a respins planul de reforme si austeritate impus de troika (UE, FMI si BCE), in schimbul prelungirii acordului de finanţare pentru salvarea tarii de la faliment. Criza din Grecia se prelungeşte pana duminica, atunci când la un summit extins UE - 27, liderii europeni vor decide daca vor salva Grecia sau o vor lăsa sa iasă din zona euro, un scenariu in acest ultim caz fiind pregătit deja in detaliu, după cum a declarat Jean-Claude Juncker, şeful Comisiei Europene. "Nu suntem terorişti, dar vineri dimineaţa la ora 8,30 este ultima şansa pentru Grecia de a spune ce vrea", a declarat el, după summit-ul de marţi. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a precizat ca Europa va putea acorda Greciei un nou ajutor financiar doar cu condiţia ca premierul grec Alexis Tsipras sa vina, pana joi, cu propuneri detaliate de reforme economice, care sa fie considerate satisfăcătoare de către partenerii europeni. Ea a menţionat ca este exclusa reducerea datoriei Greciei, după cum a cerut premierul Tsipras, întrucât ar încalcă tratatele UE.

Piraeus Bank îşi majorează capitalul, prin conversia in acţiuni a împrumutului subordonat de 24 milioane euro de la banca-mama din Grecia

Piraeus Bank, subsidiara din Romania a băncii greceşti cu acelaşi nume, a decis sa-si majoreze capitalul social prin conversia in acţiuni a împrumutului subordonat de 24 milioane euro contractat de la banca-mama din Atena, o măsura preventiva care se ia de obicei la solicitarea BNR, atunci când o banca are probleme de solvabilitate. Piraeus Bank este una dintre cele mai puţin transparente bănci din Romania, atât la nivel de grup cat si la nivel local. Este printre putinele bănci care nu si-a publicat nici rezultatele financiare aferente anului 2014, deşi ne aflam la jumătatea anului 2015, nici raportul privind cerinţele de publicare, obligatoriu conform Regulamentului BNR Nr.25/30/2006. Conform datelor prezentate de grupul grecesc cu ocazia rezultatelor financiare aferente primului trimestru din acest an, Piraeus Bank Romania avea o rata de solvabilitate (adecvarea capitalului) de 14%, cu doua puncte peste limita minima impusa de BNR, de 10%, si cu patru puncte peste limita legala, de 8%.

CURENTUL

Vanghelie trimis în judecată pentru 25 de infracţiuni

DNA a anunţat că "procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată: în stare de arest preventiv a inculpatului VANGHELIE MARIAN-DANIEL, primar al Sectorului 5 Bucureşti, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut: - nouă infracţiuni de luare de mită, - nouă infracţiuni de abuz în serviciu, - şapte infracţiuni de spălare de bani. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada 2006 - 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin şi parţial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat şi primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Debitori - de Tia Şerbănescu

Criza din Grecia a ajuns "în cele din urmă" şi la urechile preşedintelui Iohannis care a coborât din Olimp (70% încredere) pentru a dedica patru rânduri Atenei: "sper că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă". Evrika! Poate vor prima - sau măcar prima dintre ele. Mult mai nervos, ţinut de picior la Istanbul, Ponta şi-a mărturisit simpatia faţă de debitorii greci: "îi detest pe talibanii şi pe măcelarii sociali care demonizează un popor fiindcă îndrăzneşte să aibă altă părere". Nu-i demonizează nimeni. N-au decât să aibă ce păreri poftesc dar să-şi plătească datoriile. Oricum e ciudat că simpatia lui Ponta (ca şi a lui Fidel Castro cu care se compara) se îndreaptă spre cei care nu-şi plătesc datoriile, lucru care în ţară îl scoate din sărite. Debitorii străini îi sunt însă mai aproape de suflet de-aia a şi iertat Rompetrol de Kazahstan de-o datorie de 400 mil. euro. Ponta şi-a lăsat însă colegii fără cunoştinţă: "nu mai am veşti de la Ponta a recunoscut Dragnea, chiar nu ştim când se întoarce, toată lumea aşteaptă să-l vadă". Şi să urle: este!

CURIERUL NATIONAL

De mâine nu se mai impozitează bacşişul

Haosul creat în contabilitate de prevederile hei-rupiste ale guvernanţilor, prin care toţi comercianţii erau obligaţi să emită bon fiscal pentru fiecare bănuţ primit în plus pe lângă costul produselor cumpărate, inclusiv atenţiile acordate de consumatori personalului din prestări servicii, vor fi eliminate de mâine, dată de la care intră în vigoare legea care exclude de la impozitare bacşişul şi nu mai impune angajatorilor înfiinţarea registrului de bani personali. Legea nr. 186/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 6 iulie 2015 şi care intră în vigoare la trei zile de la publicare, adică pe 9 iulie, fusese promulgată de preşedintele Klaus Iohannis săptămâna trecută, după ce a fost votat de deputaţi la jumătatea lui iunie şi de senatori, la finalul lunii mai.

Axa Brâncuşi, modernizată cu bani europeni după soluţia arhitectului Dorin Ştefan

Unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi din ţară va propune soluţiile de modernizare a "Axei Brâncuşi" sau Calea Eroilor, după cum este cunoscută oficial. În urma concursului de idei organizat de Primăria Târgu Jiu, singurul proiect depus, pe ultima sută de metri, a fost al lui Dorin Ştefan, care a şi trecut de comisia de specialişti. Primăria Târgu Jiu intenţionează să depună proiectul arhitectului Dorin Ştefan, în această toamnă, pentru finanţare europeană. "Primăria Târgu Jiu nu ar putea suporta din propriul buget o asemenea investiţie. E vorba de spaţii pietonale, de parcări. Se doreşte modernizarea zonei dintre Parcul Central şi Parcul Coloanei Fără Sfârşit. Sunt multe lucruri de infrastructură de rezolvat. Sunt cabluri de la reţeaua electrică şi alte elemente care va trebui să nu se mai regăsească pe zona respectivă. Aşadar, e vorba de soluţii şi lucrări complexe. Mai este şi trecerea la calea ferată, unde se poate vorbi de un viitor pasaj subteran. Este un proiect cu o finanţare uriaşă. În cadrul proiectului general vom avea proiecte separate care se vor integra însă în întreg, conform soluţiilor propuse de arhitect", a precizat viceprimarul Aurel Popescu.

Reţeaua Penny Market ajunge la 165 de unităţi la nivel naţional

Retailerul Penny Market a inaugurat astăzi un nou magazin în România, oraşul Zimnicea, situat pe str. Eroilor nr. 5, fiind cea de a 6-a unitate deschisă de retailerul german în judeţul Teleorman, celelalte magazine fiind deschise în Alexandria (2), Turnu Măgurele (2) şi Roşiorii de Vede (1). Penny Market din Zimnicea ocupă o suprafaţă de 800 mp, are 68 de locuri de parcare şi a creat 12 locuri de muncă la nivel local. Magazinul va fi deschis de luni până sâmbătă, între orele 7:30 - 22:00 şi duminică, între 8:00 - 20:00. Penny Market este un concept al grupului german REWE şi unul dintre cei mai activi retaileri din România. Primul Penny Market a fost deschis în 1995 şi a ajuns în prezent la 165 de magazine Penny Market. Compania mai operează pe piaţa românească şi 8 magazine XXL Mega Discount.

Schimbare la nivel înalt, în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

Rainer Seele a fost numit membru interimar şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere, ca urmare a renunţării lui Gerhard Roiss la mandatul de membru şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom (SNP), se arată într-un comunicat al companiei. "În conformitate cu prevede­rile art. 17.4 din Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, Rainer Seele a fost numit membru interimar şi preşedinte al Consiliu­lui de Supraveghere, începând cu data de 7 iulie 2015, până la următoarea întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor", se arată în comunicatul OMV Petrom, remis Bursei de Valori Bucureşti. Rainer Seele (54 de ani) este preşedintele Directoratului şi directorul general al OMV Aktiengesellschaft, începând cu 1 iulie 2015. Seele are experienţă internaţională vastă în industria de ţiţei şi gaze.

EVENIMENTUL ZILEI

DATORIA GRECEASCĂ, pe înţelesul tuturor populiştilor | Editorial de Dan Andronic

Se tot face o paralelă între Grecia şi Germania, manipulatorie şi stupidă. Vezi Doamne, unor ţări ar trebui să li se şteargă datoriile, pentru că la un moment dat istoric Germania a păţit la fel! Deci şi Greciei ar trebui să i se întâmple. Ceea ce se omite de fiecare dată este să se spună că Germania avea datorii uriaşe după cele două războaie mondiale, datoriile fiind de fapt despăgubiri de război. Nu au cheltuit pe salarii şi pensii banii împrumutaţi de la bănci. Nici nu au mărit salariile şi pensiile aiurea. Dimpotrivă, Germania, după război, a avut o situaţie economică foarte grea! Comparăm cu Germania din 1953 : mare parte din datoria Germaniei provenea din obligaţiile asumate prin Tratatul de la Versailles. Iar Germania acelor vremuri a acceptat să construiască un buget bazat pe excedent şi o balanţă comercială pozitivă. Ceea ce Grecia zilelor noastre refuză cu încăpăţânare.

Guvernele au evidentă nevoie de arme propagandistice: "Capitalul" lui Piketty, idioţii utili şi politica distrugerii

Cartea lui Thomas Piketty, "Capital in the Twenty-First Century" a ajuns un hit: mass media progresistă o aplaudă, analiştii o discută pe forumuri şi în conferinţe, unii considerând-o chiar cea mai importantă carte a secolului XXI. O carte pe care politicienii socialişti de pretutindeni o aşteptau de multă vreme. Piketty spune că asistăm de decenii la un proces de polarizare socială: bogaţii obţin venituri din ce în ce mai mari, săracii nu ţin pasul. De fapt, această inegalitate în creştere este produsul firesc al capitalismului, fiind caracteristică secolului al XIX-lea şi începutului de secol XX (adică perioadei de înflorire a capitalismului). Doar cele două războaie mondiale şi politicile socialiste confiscatorii puse în aplicare în timpul şi după încheierea lor au stabilizat situaţia. Ulterior, când măsurile redistribuţioniste au fost anulate, polarizarea socială şi-a reluat trendul ascendent. De unde vine această evoluţie asimetrică a veniturilor în societate? Din remunerarea diferită a factorilor de producţie. Muncitorul trăieşte din salariu; capitalistul trăieşte din randamentul capitalului.

Declaraţia lui Mircea Geoană la DNA

Din declaraţia martorului Geoană Mircea-Dan, procurorii DNA au reţinut următoarele aspecte: "Îl cunosc pe numitul Vanghelie Marian-Daniel din anul 2002, pe linie de partid, prin intermediul preşedintelui Organizaţiei de Partid P.S.D. Bucureşti, domnul Dan-Ioan Popescu. Cu Vanghelie Marian-Daniel nu sunt prieten, ci sunt coleg de partid. În anul 2008, din câte îmi aduc aminte, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, am primit cadou de la Vanghelie Marian-Daniel un ceas marca Glashutte, de culoare negru cu auriu, model Panomatic Crono, nr. 000223, No. reference 19501110104, Date of sale 05.08.2008. Fac precizarea că nu cunosc valoarea acestui ceas. De asemenea, undeva în anii 2008-2009, la diferite aniversări, Vanghelie Marian-Daniel i-a făcut cadou soţiei mele, Geoană Mihaela, două ceasuri marca Vacheron Constantin.

Klaus Iohannis le-a INTERZIS liberalilor să plece în vacanţa până la 1 august

Preşedintele Klaus Iohannis le-ar fi interzis parlamentarilor PNL să plece în vacanţă până la 1 august, deşi sesiunea parlamentară s-a încheiat la începutul acestei luni. Motivul pentru care şeful statului le-ar fi cerut acest lucru liberalilor este că ar avea nevoie de prezenţa integrală a deputaţilor şi senatorilor PNL la un vot pentru investirea unui nou premier şi a unui nou Guvern, spun surse din conducerea PNL citate de bn24.ro. Potrivit sursei citate, scenariul prezidenţial prevede ca după întoarcerea lui Ponta din Turcia, acesta să demisioneze din fruntea Executivului, probabil pe fondul unor noi dosare penale deschise de DNA pe numele său. Ar urma apoi ca Iohannis să cheme partidele la Cotroceni pentru a le cere să desemneze un prim-ministru care în termen de 10 zile să formeze un Guvern pe care să îl prezinte în Parlament pentru votul de învestitură.

JURNALUL NATIONAL

Un elev din trei nu a luat BAC-ul

Rata de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, de anul acesta, stabilită înainte de depunerea contestaţiilor, este de 66,41%, cea mai mare de la introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen. În 2011, primul an cu supraveghere la examen, rata fusese de 45,73%. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, 106.064 dintre absolvenţii de clasa a XII-a, adică 66,41% din total, au promovat examenul de Bacalaureat. Dintre aceştia, 100.058 sunt din promoţia curentă, 6.006 fiind elevi care picaseră examenul în ediţiile precedente. Rata de promovabilitate de anul acesta, faţă de 2014, este cu şase procente mai mare, deci 14.293 de elevi în plus faţă de anul trecut au trecut examenul. Cu toate acestea, rata de promovabilitate din România, faţă de alte ţări unde există examene similare la terminarea liceului, rămâne scăzută. Astfel, anul trecut, în Franţa, după al cărei model s-a structurat Bacalaureatul românesc, rata de promovabilitate a fost de 87,8%.

Cum vor arăta salariile bugetarilor din 2016

Ministerul Muncii lucrează la noua lege a salarizării din sistemul bugetar, menită să stabilească un salariu minim şi unul maxim şi să reducă sistemul bugetar de la 111 clase la cinci. Clasele vor fi stabilite în funcţie de studiile pe care le-a urmat angajatul, însă salariul va varia în cadrul unei clase în funcţie de experienţa şi meritele pe care le are bugetarul. Proiectul de act normativ ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul lunii septembrie şi să fie apoi fie adoptat de Parlament în 2016. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, premierul şi preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, surse apropiate dezbaterilor pe lege afirmând că aceştia ar putea primi 21.000 de lei brut. Salariul unui ministru ar putea ajunge la 18.000 de lei. Salariul minim va fi de 1.200 de lei.

NATIONAL

Americanii nu mai înghit "sifon" din Romania!

Aproape de-a valma, indiferent ca sunt la Putere sau in Opoziţie, politicienii romani se întrec in a se denunţa intre ei la reprezentanţii Marilor Puteri. Marea problema este însă ca toate aceste "sifonari" nu au nici măcar vreo valoare informativa cat de cat relevanta. Pentru ca, de obicei, demnitarii romani se mulţumesc doar a se pari intre ei, pentru a se răzbuna astfel împotriva rivalilor politici. Lucru de care se pare sa se fi convins si reprezentanţii administraţiei americane. Care, pana sa se lămurească pe deplin care dintre înalţii delatori romani au dreptate si care nu, au decis sa nu mai primească niciun fel de denunţ, cel puţin pentru o anume perioada de timp.

Atanasiu tulbura iar apele in PNL

După ce in primăvară a pus in pericol fuziunea cu democrat-liberalii, Teodor Atanasiu face din nou valuri in marele PNL. Concret, liderul liberal a decis sa-l retragă pe fostul preşedinte democrat-liberal Emil Boc din cursa pentru Primăria Cluj. "La Cluj va trebui sa consideram un candidat pentru funcţia de primar. Eu cred ca Emil Boc nu mai candidează sau sper ca se va tine de cuvânt si nu va mai candida", a declarat Teodor Atanasiu. Afirmaţia acestuia a creat mare deranj in filiala PNL Cluj, senatorul Alin Tise susţinând ca Atanasiu nu poate sa ia decizii de capul lui. "Candidatul la Primăria Cluj-Napoca îl va desemna PNL Cluj si nimeni altcineva. Nu exista nicio declaraţie a lui Emil Boc ca nu mai vrea sa candideze. Nu înţeleg declaraţia lui Teodor Atanasiu cu atât mai mult cu cat, prezenţi la Cluj, atât Alina Gorghiu, cat si Vasile Blaga si Marian Petrache, au spus ca, daca va dori sa candideze, Emil Boc va avea tot sprijinul partidului", a precizat Tise, citat de presa locala.

Isărescu: Vom avea leu si peste zece ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine ca, in condiţiile crizei din Grecia si a repercusiunilor asupra zonei euro, Romania va avea si peste zece ani leul ca moneda. Şeful BNR avertizează populaţia ca actualele scăderi de preturi nu vor continua prea multa vreme. Isărescu este de părere ca, la zecea ani de la tăierea a patru zerouri din coada leului, moneda naţională a devenit una de încredere si pana si un ban are valoare. "Au apărut preturile promoţionale de 2,99 de lei, de 3,99 de lei. Batem bănuţul, moneda de un ban, pentru a câştiga aceasta încredere, deşi ne costa mai mult decât valorează in sine moneda. La nivelul economiei româneşti s-a câştigat credibilitate. Ne despărţeam de o lunga perioada inflaţionistă", a declarat şeful BNR, ieri, la aniversarea a zece ani de la denominarea leului.

PUTEREA

Se sparge iar asfaltul pe Pantelimon pentru schimbarea sistemului de iluminat

Lucrările de modernizare pe artera Iancului-Pantelimon par că nu se mai termină, deşi ar fi trebuit finalizate în această vară. Dacă pe şoseaua Iancului ele sunt mai avansate, până şi copertinele noilor staţii RATB au fost montate, în Pantelimon lucrările bat pasul pe loc. Haosul este total, iar oamenii aproape că şi-au pierdut răbdarea. De curând, alte săpături tulbură liniştea celor din zonă. Stâlpii de iluminat au fost "uitaţi" pe carosabil. Dacă Dorel şi-ar fi propus să-şi bată joc de bucureştenii din Pantelimon nu ar fi reuşit mai bine. În loc să vadă cum avansează asfaltarea şoselei, oamenii s-au trezit în alte zgomote de decopertare a asfaltului. Muncitorii au "uitat" să mute nişte stâlpi de iluminat stradal, iar după lărgirea carosabilului şi asfaltarea şoselei, aceştia au rămas în calea maşinilor. O vreme, şoferii au fost averizaţi de obstacole. De câteva zile, a început altă decopertare, pentru că trebuie turnate fundaţii pentru mutarea stâlpilor.

Isărescu: Preţurile au scăzut cu 2% în iunie

Publicarea datelor asupra inflaţiei pentru luna iunie va arăta o scădere a preţurilor de 2% de la o lună la alta, iar indicele anual al inflaţiei va deveni probabil negativ, de la 1,2% în mai, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. În opinia acestuia, trecerea la euro este un proces mult mai complicat decât denominarea monedei naţionale şi este din ce în ce mai probabil ca peste 10 ani România să aibă ca monedă tot leul, dat fiind ce se întâmplă în zona euro cu Grecia. "Peste câteva zile se va publica indicele inflaţiei pe luna iunie, o să vedem o scădere a preţurilor de 2% într-o lună, iar indicele anual probabil că se va duce la minus, de la 1,2%", a afirmat Isărescu. El a reiterat ideea că în România a crescut consumul şi nu se poate vorbi despre deflaţie, întrucât ar presupune că preţurile scad treptat, iar pupulaţia nu mai cumpără, în aşteptarea unor scăderi şi mai mari de preţuri.

Dezvăluiri din turneul sud-american: Papa Francisc anunţă posibile schimbări în Biserica Catolică

Suveranul Pontif i-a anunţat pe catolici din Ecuador că Sinodul Episcopilor, programat pentru luna octombrie, ar putea aduce modificări importante ale învăţăturilor Bisericii. El a cerut credincioşilor să se roage pentru ca reprezentanţii Bisericii Catolice să ia decizii înţelepte. Papa Francisc a ţinut luni o liturghie în Guayaquil, cel mai mare oraş din Ecuador, în faţa a numeroşi credincioşi catolici veniţi pentru a-l întâlni pe liderul catolic. Dacă autorităţile naţionale din Quito estimează că la eveniment au luat parte aproximativ 550.000 de oameni, Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a estimat numărul credincioşilor la aproximativ un milion.

ROMANIA LIBERA

Generaţia abandonată îşi caută rădăcinile în România

Trecutul ne ajunge din urmă. De data asta e vorba de copiii anilor '90, daţi în adopţie internaţională. Azi, îşi caută părinţii biologici. O româncă din Irlanda, Ileana Cunniffe, a lansat, în ianuarie 2015, o platformă de socializare dedicată celor care vor să-şi cunoască rădăcinile. A fost asaltată deja de sute de cazuri. Nu-i de mirare. Statisticile oficiale spun că între 1994 şi 1999 au fost date spre adopţie internaţională 10.585 de suflete. Un tânăr român din America expediază pe cale electronică o scrisoare către mama sa din România, pe care o caută. "Am atâtea întrebări la care aştept un răspuns", spune Alberto. El ştie doar că s-a născut în Galaţi, a fost abandonat de mama lui, a stat doi ani într-un orfelinat, apoi o familie din America l-a adoptat. Continuă, fără să fie sigur că mesajul său va ajunge vreodată la destinaţie. "Aştept un răspuns de la tine. Dacă nu, nu e o problemă". Apoi semnează sec, "fiul tău din America". Este un gen de scrisoare pe care mulţi alţi tineri aflaţi acum pe diverse continente ar putea s-o expedieze, către părinţii lor naturali din România.

De la nouvorbă, la elfă şi dothraki: Cum au ajuns limbile INVENTATE să fie vorbite

De-a lungul timpului, scriitorii s-au întrecut în stiluri de redactare tot mai sofisticate, iar unii autori s-au gândit să-şi exploateze şi mai mult creativitatea: să scrie în limba lor nu a fost suficient şi atunci au inventat o altă limbă, una special gândită pentru personajele lor. J.R.R Tolkien, George R.R Martin şi George Orwell sunt unii dintre puţinii scriitori care au inventat o limbă nouă. Tolkien a inventat o multitudine de limbi pentru a arăta unicitatea personajelor sale. George R.R Martin a aşternut pe hârtie limba dothraki, care acum este pe limbile tutror fanilor "Urzeala Tronurilor", iar Orwell s-a folosit de Nouvorba pentru a arăta cât de înfricoşător poate fi un sistem autoritar. Limba elfă, dothraki, nouvorba, nadsat, klingon şi multe altele sunt limbi inventate, construite de scriitori pentru personajele lor, sunt limbi care au stârnit o asemenea fascinaţie încât acum sunt predate în universităţi şi vorbite de fani.

ZIARUL FINANCIAR

Fiecare român lasă lunar în hipermarketuri şi supermarketuri peste 20% din tot ce câştigă

Fiecare român lasă lunar la casele hipermarketurilor şi supermarketurilor din România circa 83 de euro pe alimente, produse de îngrijire personală şi îngrijirea locuinţei, respectiv 21,6% din salariu. Aceasta este cea mai mică sumă cheltuită de un locuitor al ţărilor Uniunii Europene în comerţul modern, de aproape două ori mai mică decât cea lăsată de un polonez şi de trei ori sub cea cheltuită de un austriac sau un francez. Totuşi, ponderea sumei în totalul salariului este printre cele mai mari. Aceste date indică faptul că puterea de cumpărare este printre cele mai mici de pe bătrânul continent şi că pe piaţa locală lanţurile internaţionale mai au spaţiu de dezvoltare, având momentan o cotă de circa 55% faţă de peste 80% în Occident. La polul opus se află ţările nordice şi cele din Occident, astfel în Norvegia un locuitor cheltuie lunar în comerţul modern circa 442 de euro.

Isărescu admite pentru prima dată că am putea să rămânem o perioadă mai lungă cu leul greu

Guvernatorul Băncii Naţionale i-a urat leului la 10 ani de la denominare: Să aibă o viaţă lungă. Denominarea leului din iu­lie 2005, respectiv tăierea a patru zerouri din coada monedei naţionale, a avut loc în­tr-un moment când economia se despărţea de o lungă perioadă inflaţionistă, fiind o acţiune în urma căreia "nimeni nu a pierdut şi nimeni nu a câştigat". La zece ani de la lansarea leului greu, guver­natorul BNR Mugur Isăres­cu urează "viaţă mai lungă pentru leu", tranziţia la euro intrând în prelungiri. Turbulenţele care au zguduit eco­no­miile în anii de criză, chiar şi în ţări din zona euro, au lăsat loc pentru dez­bateri aprinse privind oportunitatea adoptării mai rapide a euro de către mem­brii UE care nu au făcut deocam­dată acest pas. Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării euro.

Criza din Grecia demonstrează cum Germania polarizează Europa

Săptămâna trecută, în parlamentul german, liderul opoziţiei de stânga Gregor Gysi a învinovăţit-o pe Angela Merkel pentru situaţia în care se află Grecia - o rată a şomajului devastatoare, tăieri de salarii şi "cantine pentru săraci peste cantine pentru săraci". Aflat la câţiva paşi distanţă, cancelarul îşi butona cu o expresie fadă telefonul. Odată cu votul negativ dat de greci cererilor creditorilor prin referendumul de duminică, cea mai mare provocare adusă integrităţii europene, riscurile ascensiunii Germaniei în poziţia de cea mai puternică ţară de pe continent pentru proiectul european devin clare. Vineri, liderul spaniol antiausteritate Pablo Iglesias şi-a îndemnat concetăţenii: "Nu vrem să devenim colonie germană." Duminică, după clarificarea rezultatului din Grecia, Beppe Grillo, un politician populist italian, a zis: "Acum Merkel şi bancherii va trebui să se gândească".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb