REVISTA PRESEI 08.08.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 8 august 2012

ADEVARUL

Somaţiile BNR şi ale FMI i-au scuturat pe politicieni

Premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, au recunoscut efectele nocive ale scandalurilor politice asupra economiei şi monedei naţionale. Şeful Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi şeful delegaţiei FMI în România, Erik de Vrijer, par să fi reuşit performanţa de a-i calma, prin mesajele lor, pe politicienii care întreţin atmosfera conflictuală nefastă pentru economie. A fost nevoie de avertismentele colorate ale guvernatorului BNR şi de tonul dojenitor al reprezentantului FMI pentru ca politicienii cu cele mai înalte ranguri - Victor Ponta şi Crin Antonescu - să-şi atenueze discursurile şi chiar să recunoască efectele nocive ale crizei instituţionale asupra economiei.

Crin Antonescu: Rus a procedat incorect şi a minţit cu privire la presiunile din partea mea

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a "minţit" atunci când a invocat presiuni din partea sa, menţionând că l-ar putea da în judecată pentru calomnie, însă are "altă treabă acum". Antonescu a mai precizat că "este o minciună sfruntată care se integrează perfect, cu voia sau fără voia lui Ioan Rus, în tot atacul propagandistic al lui Traian Băsescu" ideea că el ar fi exercitat presiuni asupra MAI.

Dan Şova, în vizorul vânătorului de nazişti

Efraim Zuroff, directorul Centrului "Simon Wisenthal", din New York a atacat dur decizia de numire a lui Dan Şova ca ministru. Numirea lui Dan Şova la şefia Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul a stârnit o reacţie virulentă a comunităţii evreieşti, atât din ţară, dar şi din străinătate. Şova şi-a atras furia evreilor încă din luna martie, când a negat pogromul de la Iaşi, din iunie 1941, soldat cu uciderea a aproape 13.000 de evrei. Decizia premierului Ponta de a-l numi pe Şova ministru a declanşat reacţii care s-ar putea răsfrânge asupra României. "Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru. În ceea ce ne priveşte, este inacceptabil. Nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru", a declarat preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, Erwin Simsensohnl.

Germania şi Italia, la cuţite din cauza crizei

Politicienii germani au reacţionat cu furie la o afirmaţie a premierului italian, Mario Monti, care sugera că Angela Merkel se lasă prea mult controlată de Bundestag. Premierul italian, Mario Monti, a cărui ţară are nevoie de ajutorul UE, deoarece costurile împrumuturilor italiene tind să atingă cote nesustenabile, a declarat, într-un interviu pentru revista germană "Der Spiegel", că puterea de decizie a Bundestagului privind măsurile anticriză luate de UE riscă "dezintegrarea proiectului European". Politicienii germani au reacţionat prompt. "Trebuie să-i spunem clar domnului Monti că noi, germanii, nu vom renunţa la democraţie pentru a plăti datoriile italienilor", a declarat Alexander Dobrindt, secretar-general al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria.

Şeful INS a fost audiat la Parchetul General: Mie mi se pare că a fost un referendum organizat corect

Şeful Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a venit, marţi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiată în calitate de martor în cazul şefului Direcţiei Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu. Şeful Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a declarat marţi, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost audiat ca martor şi că, în opinia lui, referendumul din 29 iulie a fost unul corect organizat. Şeful INS a mai spus că populaţia de la ultimul recensământ nu a fost încă stabilită şi, prin urmare, nu poate fi folosită la alcătuirea listelor electorale. "Nu o avem şi nici poate fi folosită în stabilirea listelor electorale", a spus el, precizând că datele finale ale recensământului vor fi cunoscute în semestrul II al anului viitor.

Guvernul a renunţat la minirecensământ

Guvernul nu va mai organiza un mini-recensământ, a anunţat premierul Victor Ponta. Guvernul a adoptat un memorandum referitor la actualizarea listelor electorale. Ponta a repetat că nu se va face un minirecensământ. "Dacă primarii PDL blochează minirecensământul, acesta e pierdere de timp", a explicat Ponta. Premierul Ponta a cerut miniştrilor implicaţi să verifice rapid, prin "mijloace administrative", dacă pe listele electorale permanente s-au aflat la data referendumului şi persoane decedate sau fără cetăţenie, arătând că un "mini-recensământ" nu mai poate fi organizat deoarece "boicotul" continuă. El a mai arătat că judecătorii Curţii Constituţionale nu au cerut Guvernului listele electorale permanente, deoarece acestea se află la Biroul Electoral Central, ci "listele electorale permanente actualizate conform dispoziţiilor articolului 17 alineat 2 din Legea 3/2000". Fostul ministru de Interne Ioan Rus participă la şedinţa Guvernului dedicată listelor electorale.

CURENTUL

Cum putem pierde 70 de milioane de euro din fonduri UE din cauza iresponsabilităţii ex-ministrului Borbely

Un proiect de peste 70 milioane de euro finanţat în proporţie de 80% din fonduri europene, referitor la lucrări complexe pentru protecţia împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Prut-Bârlad, riscă să fie compromis din cauza nerespectării condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare. Aceasta deoarece o parte din lucrările cu finanţare europeană prin Axa Prioritară 5 POS Mediu - Prevenirea Inundaţiilor au fost începute cu câteva luni înainte de aprobarea oficială a finanţării lor de către instituţiile europene, încălcându-se astfel condiţiile de eligibilitate conform cărora "proiectele pentru care se solicită finanţare nu beneficiază de finanţare din fonduri publice pentru acelaşi tip de activităţi".

Încă un judecător de la CCR ameninţat: de data asta este un bărbat

Dezvăluirile legate de ameninţările la adresa magistra­ţilor din componenţa Curţii Constituţionale au continuat pe parcursul zilei de ieri. Într-o sesizare a CCR, judecătorii acestei instanţe se plâng mai multor foruri europene abilitate în domeniul justiţiei că unul dintre cei nouă magistraţi dar şi familia sa au primit ameninţări. Sesizarea face referire la un judecător de sex masculin, fără a fi nominalizat, ceea ce denotă faptul că şi alţi judecători CCR, în afară de Aspaziei Cojocaru, au fost ameninţaţi. Ca urmare a înmulţirii acestor cazuri de presiuni extrem la adresa judecătorilor CCR, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către CCR cu privire la presiuni făcute asupra judecătorilor acestei instituţii.

CURIERUL NATIONAL

Românii caută muncă tot mai departe de casă

Interesul faţă de locurile de muncă din SUA, Canada şi Finlanda a crescut până la 200% în ultima perioadă. Cele mai multe joburi vacante sunt disponibile în Marea Britanie şi Germania şi sunt locuri de muncă sezoniere. La începutul lunii erau disponibile 19.000 de locuri de muncă în străinătate, în 56 de domenii şi 43 de ţări.

Producătorii auto americani, speriaţi că "4G bate V8"

Producătorii auto americani se confruntă cu o situaţie unică până în prezent şi îşi simt vânzările anuale puse în pericol din cauza exploziei gadgeturilor, smartphone-urile sau tabletele devenind mai interesante pentru clientela tânără. Constructorii sunt îngrijoraţi că generaţia tânără, aflată oricum într-o situaţie financiară restrictivă, înclină spre relaţionarea în spaţiul online, manifestând tot mai puţin interes pentru autoturisme, trend care ar putea limita cererea din SUA cu 2 milioane de unităţi pe an, informează Mediafax. Ponderea în vânzările auto a persoanelor cu vârste între 18 şi 34 de ani a scăzut la 11% în aprilie 2012, de la 17% în aprilie 2007, înaintea recesiunii şi crizei financiare, potrivit datelor R.L. Polk & Co, citate de Bloomberg.

O primă jumătate de an bună pentru piaţa de birouri din Capitală

În primele şase luni ale acestui an, cererea a fost de 103.000 metri pătraţi. În schimb, volumul de spaţii noi livrate a fost limitat la circa 25.000 de metri pătraţi. Piaţa de birouri din Capitală a rămas o piaţă activă şi în primele şase luni ale acestui an, mai ales în condiţiile economice actuale, cererea înregistrată reprezentând deja jumătate din întregul volum al anului trecut, când piaţa a înregistrat cel mai bun rezultat de la declanşarea crizei, se arată într-un raport al companiei de consultanţă imobiliară, CBRE România.

Aventura minieră a Google atrage noi investitori de calibru în vederea exploatării asteroizilor

Obiectivul companiei este de a extrage minerale în valoare de mii de miliarde de dolari, utilizând dispozitive robotice care să foreze în interiorul asteroizilor. Planetary Resources Inc, un proiect minier susţinut de Google şi care vizează exploatarea resurselor minerale ale asteroizilor de pe orbita Pământului, a reuşit să atragă mai mulţi miliardari cu nume grele care s-au oferit să investească în această afacere. Reprezentanţii proiectului susţin că sunt pe cale să încheie un acord de colaborare cu una din primele 10 companii miniere ale lumii, potrivit Bloomberg.

EVENIMENTUL ZILEI

Ministrul Mihai Voicu a făcut bişniţă cu o vilă ANL

Ministrul delegat pentru mediul de afaceri a vândut anul acesta, cu 150.000 de euro, o vilă ANL, pe care a cumpărat-o în 2007 de la stat, la un preţ mult mai mic. Profitul său net e de 45.000 de euro. A cumpărat de la stat la un preţ de 4 ori mai mic decât cel al pieţei. Specula făcută de ministrul Mihai Voicu are o reţetă simplă: a cumpărat ieftin de la stat, la un preţ de patru ori mai mic decât cel al pieţei din acea perioadă, apoi a vândut, anul acesta, la preţul pieţei. Dacă nu intervenea criza imobiliară, profitul noului ministru putea fi de câteva sute de mii de euro.

CULISELE demisiei lui Ioan Rus din fruntea Ministerului de Interne

Scandalul generat de mini-recensământul persoanelor cu drept de vot nu este singurul şi cel mai important motiv al demisiei lui Ioan Rus din funcţia de ministru de Interne. În spatele demisiei lui Ioan Rus stau jocuri de culise făcute de un coleg al său din PSD cu acceptul unui important lider USL. Cei doi au făcut presiuni pentru înlăturarea fostului ministru de Interne din Guvernul Ponta. Numai că Ioan Rus le-a dejucat planurile luându-le-o înainte cu demisia.

Meleşcanu cere Parlamentului să verifice dacă SIE a stricat imaginea României

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a trimis o scrisoare comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului în care solicită dispunerea măsurilor necesare pentru verificarea şi clarificarea concordanţei activităţii SIE cu Constituţia, legile ţării şi hotărârile CSAT. Invitat la Antena 3, sâmbătă seară, preşedintele interimar Crin Antonescu a susţinut că imaginea ţării noastre a fost distrusă, în două săptămâni, "printr-o acţiune organizată, coordonată şi finanţată de SIE".

Un grup de 37 de cetăţeni români, evacuat din Siria prin Liban

Ministerul Afacerilor Externe informează că miercuri, 8 august 2012, un grup de 37 de cetăţeni români urmează a fi repatriat, la cerere, din Siria prin Liban. Grupul de cetăţeni români va fi asistat de o echipă a Ambasadei României în Liban. Echipa va oferi cetăţenilor români sprijin consular şi logistic, precum şi hrană, apă şi medicamente, se arată într-un comunicat al MAE. MAE adresează mulţumiri autorităţilor libaneze, inclusiv Forţelor de Securitate Internă, pentru sprijinul acordat acestei operaţiuni.

JURNALUL NATIONAL

Victor Ponta, desemnat ministru interimar al Justiţiei

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat, marţi, pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat marţi Decretul pentru desemnarea domnului Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al Justiţiei. Ponta: În condiţii cu totul neaşteptate, mi s-a îndeplinit visul de a fi ministrul Justiţiei. Luni seară, premierul Victor Ponta anunţa că Mona Pivniceru, pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a respins detaşarea în funcţia de ministru al Justiţiei, i-a transmis că va demisiona din funcţia de membru al CSM, procedurile urmând să fie încheiate în câteva zile .

Băncile din România au raportat la şase luni o pierdere de aproape 200 milioane de lei

Rezultatele raportate de băncile comerciale după primele şase luni indică o pierdere cumulată pe sistem de 192 milioane lei (43 de milioane euro ), comparativ cu un câştig de 116 milioane lei la finele primului trimestru, în condiţiile în care provizioanele au urcat cu peste 3,5 miliarde lei în IFRS. Un număr de 23 de bănci au încheiat prima jumătate a anului cu profit, în timp ce 18 au raportat pierdere. Datele centralizate de banca centrală nu reflectă provizioanele în sistem IFRS de la finele anului trecut, primele informaţii fiind prezentate în ianuarie, când totalul provizioanelor s-a ridicat la 22,56 miliarde lei. La finele lunii iunie, provizioanele băncilor însumau 26,3 miliarde lei.

Cati bani primesc campionii olimpici de la Londra

Campionii olimpici de la Londra 2012 vor fi premiati de catre guvernele tariilor pe care le-au reprezentat si de catre companii private. Premiile in bani oferite medaliatilor cu aur la JO variaza intre 20.000 de dolari si 805.000 de dolari. Incomemagazine.ro va prezinta o estimare a premiilor în bani acordate sportivilor olimpici din diferite ţări.

Patronul Albalact şi-a făcut firmă de investiţii în paradis fiscal

Raul Ciurtin este proprietarul firmei Crisware Holdings Limited, înregistrată în Cipru, care a cumpărat în ultimele două zile peste 27 % din acţiunile Albalact Alba Iulia (ALBZ), prin două tranzacţii speciale, potrivit propriilor declaraţii date ECONOMICA.NET. Crisware va deveni vehiculului de investiţii al familiei Ciurtin, care a vândut acţiunile care au făcut obiectul tranzacţiilor. "Transferul de acţiuni reprezintă o reaşezare de portofoliu. Am transferat acţiunile mele şi o parte din acţiunile tatălui meu (Petru Ciurtin) societăţii Crisware Holdings Limited, un off-shore pe care îl deţin tot eu. De pe aceasta firmă voi face investiţii ulterioare, în special în piaţa de capital", a declarat Raul Ciurtin, pentru ECONOMICA.NET.

S-a vândut mallul Liberty Center din Bucureşti

Mallul Liberty Center din Capitală a fost vândut ieri la licitaţie pentru suma de 60 de milioane de euro. Cumpărătorul este o firmă românească. Firma Rosequeens Properties SRL este administrată de Ciprian Chiorean, care ocupă funcţia de Legal Manager în cadrul Bank of Cyprus, unul dintre creditorii Liberty Center care au cerut executarea silita a proiectului. Vânzarea mallului a fost confirmată pentru ECONOMICA.NET de executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache.

NATIONAL

Isarescu isi intareste cursul pentru presedintie

Din postura de simplu spectator al show-ului politic, Mugur Isarescu da semne ca ar dori sa intre si el in scena. Recentele declaratii ale guvernatorului BNR confirma cumva zvonurile privind o posibila candidatura a acestuia la prezidentiale. Mai mult decat justificata, palma dupa ceafa pe care le-a aplicat-o guvernatorul BNR politicienilor a dat apa la moara celor care propavaduiesc candidatura lui Isarescu la prezidentiale. Un scenariu plauzibil, daca tinem cont de faptul ca Mugur Isarescu a reusit sa-i depaseasca in sondaje pe toti liderii momentului, fiind creditat cu 45 de procente in topul increderii.

Incoltiti de Serban Pop, marii evazionisti fac cozi la Fisc

In actuala stare de isterie politica generalizata, iata ca totusi se mai intimpla si minuni. Astfel, doar in ultimele doua luni , noua conducere a ANAF a reusit sa sparga toate recordurile privind incasarile la bugetul de stat, care au depasit orice asteptari. Cresterile incasarilor la buget se datoreaza in mare parte si intrarii in actiune a asa-numitelor grupuri operative interactive, formate din ofiteri si functionari a diverse structuri, care au inceput sa colaboreze dupa o prea lunga perioada de paguboasa rivalitate.

Andrei Marga invenineaza atmosfera din USL

Matrasit fara multa vorba de la Externe, Andrei Marga il acuza pe succesorul sau, peseditul Corlatean, ca i-ar fi "vanat" functia. Fostul ministru Andrei Marga isi macina cu greu supararea, chiar daca, oficial, sustine ca "nimeni nu este casatorit cu o functie". Inlocuit pe nepusa masa cu pesedistul Titus Corlatean (despre care, ce-i drept, se stia ca sta ca pe ace pe scaunul de ministru al Justitiei si ca visa sa devina seful diplomatiei noastre inca de pe vremea cand era in opozitie), Marga recunoaste ca a fost disponibilizat fara a i se da macar o explicatie.

Leonard Orban: Nu mai pupam bani de la UE daca nu cheltuim 8,5 miliarde de euro

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a avertizat ca, daca nu consumam cele 8,5 miliarde de euro alocate de UE pentru 2012 si 2013, Romania iese de pe lista beneficiarilor de fonduri europene. In urma intalnirii cu reprezentantii FMI, ministrul Leonard Orban a precizat ca Romania are de absorbit in acest an fonduri in valoare de 950 de milioane de euro, iar anul viitor, de aproape opt ori mai mult, adica 7,5 miliarde de euro. Timpul este scurt, sumele sunt mari, dar Romania este obligata sa le absoarba, pentru a evita dezangajarea de fonduri europene, mai exact, pentru a nu fi taiata de pe lista tarilor beneficiare de fonduri comunitare.

PUTEREA

Şantier pustiu în parcarea lui Oprescu

Construcţia parcării subterane din Piaţa Universităţii tinde să devină o telenovelă. Lucrările începute în urmă cu doi ani trebuiau încheiate încă din vara trecută, însă şantierul este aproape pustiu, singurii muncitori prezenţi fiind surprinşi în timp ce îşi făceau somnul de după-amiază. Desele promisiuni ale primarului Sorin Oprescu pentru finalizarea lucrărilor nu mai sunt luate în seamă de nimeni. Ultimul anunţ al edilului, dinainte de alegerile locale, era că bucureştenii îşi vor putea parca liniştiţi maşinile începând cu 20 iulie, însă până ieri, locurile de parcare nu erau nici pe departe disponibile.

Leul se va deprecia continuu până anul viitor

Cursul leului va fi într-o continuă depreciere până la sfârşitul anului, când, potrivit reprezentanţilor băncilor, dar şi experţilor economici, va exista posibilitatea unei stabilizări. Specialiştii avertizează asupra faptului că tensiunile politice curente nu se vor opri odată cu soluţionarea rezultatului referendumului, iar efectele asupra economiei vor fi tot mai negative. Economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, consideră că, până la sfârşitul anului, cursul se va stabiliza în jurul cifrei de 4,65 lei/euro, conform noilor estimări ale băncii. Analistul financiar Ionel Blănculescu consideră că băncile se află în conflict de interese în momentul în care fac publice previziunile privind evoluţia cursului, influenţând astfel piaţa.

ROMANIA LIBERA

2012 - un an ratat din punct de vedere economic

Îngrijorările manifestate ieri de delegaţia FMI confirmă cele mai pesimiste prognoze economice: din cauza crizei politice prelungite, 2012 are toate şansele să fie un an ratat. România este pe cale nu numai să nu-şi atingă ţintele de creştere economică prevăzute, dar sunt create chiar premisele intrării în recesiune. Mai puţin nişte indicatori macroeconomici atinşi nu atât datorită performanţelor acestui guvern, cât în urma unor evoluţii naturale economic, delegaţia Fondului Monetar Internaţional, sosită în România pentru a şasea evaluare a acordului de tip preventiv, nu are ce progrese să observe în România.

Un interimat cât mai lung pentru Crin?

După o serie de declaraţii hilare şi două demisii, Guvernul Ponta renunţă la aşa-numitul minirecensământ. Dar nu şi la actualizarea listelor de alegători, actualizare care va fi făcută din birou, punând cap la cap bazele de date existente. Or, ministrul demisionar Ioan Rus ne asigura luni că o astfel de actualizare a fost efectuată înainte de referendum. Între timp, Crin Antonescu îşi numeşte pe bandă rulantă consilieri prezidenţiali.

Scandal legat de tranzacţii secrete cu Iranul

Banca britanică Standard Chartered (SCB) a dezminţit ieri că ar fi disimulat tranzacţii cu Iranul în valoare de 250 miliarde de dolari. Acuzaţiile i s-au adus în ajun de către o autoritate de reglementare a statului New York. În cadrul City Index, analistul Joshua Raymond regretă "un alt dezastru pentru comunitatea mondială a băncilor după scandalurile Libor şi de spălare de bani". El arată că "asta reprezintă o ameninţare iminentă pentru marca Standard Chartered - care se bucură în mod tradiţional de una din cele mai bune reputaţii - şi pentru capacitatea ei de a fi în centrul activităţii financiare americane la New York".

Antonescu: Guvernul a dat dovadă de timiditate şi ezitare, Ponta pare ameninţat şi intimidat

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că a observat că Guvernul a dat dovadă de "timiditate şi ezitare" în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie, afirmând că premierul Victor Ponta pare "ameninţat şi intimidat" în ultimele zile, potrivit Mediafax. Antonescu a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că a observat în cazul Guvernului "timiditate, ezitare, confuzie" în ultima perioadă. Guvernul trebuie să ia toate măsurile pentru ca propriile sale instituţii să nu se lase intimidate şi pentru ca toţi cetăţenii acestei ţări să fie apăraţi în faţa ameninţărilor şi intimidărilor la care Traian Băsescu, situat practic în afara legii şi în afara răspunderii ca oficialitate, recurge. Asta cred că trebuie să facă Guvernul", a susţinut Antonescu.

ZIARUL FINANCIAR

Zestrea guvernării în România lui 2012: Doi preşedinţi, trei prim-miniştri şi 62 de miniştri. Cum să înainteze România?

Nu mai puţin de 45 de jurăminte s-au depus de la începutul anului, în faţa preşedintelui României, fără a-i număra şi pe cei doi prim-miniştri (Ponta şi Ungureanu) care au depus şi ei acelaşi jurământ faţă de ţară şi de popor în prima jumătate a anului într-un guvern a cărui structură cuprinde 15 ministere. Dar pe această structură a ministerelor s-au perindat de la începutul anului 62 de miniştri (diferenţa faţă de cei care au jurat este explicabilă întrucât unii au depus jurământul în anii trecuţi). Aşadar, 45 de jurăminte de credinţă depuse în faţa a doi preşedinţi - Traian Băsescu şi Crin Antonescu - la care au asistat 3 prim-miniştri sau "foşti" - Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta (pe Cătălin Predoiu nu-l număram pentru că a fost premier interimar doar puţine zile). Unii au jurat de două ori - bunăoară ministrul de externe Titus Corlăţean.

Operatorul telecom DCS preia patru companii de profil, cu afaceri de 7 milioane de lei

Operatorul de telecomunicaţii DCS (Digital Cable System) - unul dintre furnizorii mari de servicii de cablu TV, telefonie şi net fix de pe piaţă, care operează în special în mediul rural şi oraşele mici - va prelua prin absorbţie Cable Net, Canad Systems Group, Parlatel şi Marnisat Media, cu afaceri cumulate de aproape 7 milioane de lei în 2011, proces în urma căruia costurile administrative se vor reduce şi procesul decizional se va simplifica. "Fuziunea a fost făcută pentru reducerea costurilor administrative. Noi ne uităm în continuare la oportunităţi. Este clar că în momentul de faţă este foarte greu pentru o companie mică să facă faţă pe piaţă", a declarat pentru ZF Dinu Malacopol, directorul general al DCS. Fuziunea se va încheia la 1 octombrie.

Cea mai mare economie a lumii explicată într-un grafic simplu

PIB-ul Statelor Unite este cel mai mare din lume, cu o valoare anuală de 15.000 de miliarde de dolari, aproape dublă faţă de a doua clasată - China. Biroul Recensământului din SUA, o instituţie subordonată Departamentului de Comerţ, a publicat un infografic detaliat despre ce înseamnă această valoare în termeni de afaceri şi locuri de muncă, scrie Business Insider. >SUA au 5,8 milioane de firme care contribuie la crearea de locuri de muncă şi 21,1 milioane de afaceri care nu generează noi angajaţi, de tipul micilor afaceri de familie. >28,7% din afaceri sunt deţinute de femei. >Industria de sănătate a generat cele mai multe locuri de muncă în perioada 2009-2010. >40,2% din mărfuri sunt transportate cu trenul şi alte 40% cu camionul. >circa 125.000 de bănci şi alte instituţii financiare activează în SUA. >Circa 620.000 de locuinţe au fost construite în cele 12 luni terminate în luna iunie 2012.

Petrom îşi anunţă miercuri profitul pe primul semestru. Merge iar către un miliard de euro? Care sunt aşteptările?

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, raportează miercuri dimineaţa, la ora 8:30, rezultatele financiare pe primul semestru. Compania a raportat în primul trimestru un profit net de 1,385 mld. lei (315 mil. euro), cu 65% mai mare decât în aceeaşi perioadă a lui 2011. Anul trecut, profitul net al Petrom s-a ridicat la 3,76 mld. lei (887 mil. euro), cu 72% peste profitul din 2010, şi doar amenda pe care Consiliul Concurenţei a dictat-o împotriva a cinci companii petroliere de pe piaţa locală, inclusiv Petrom, a făcut ca profitul să nu depăşească un miliard de euro. După rezultatul raportat în primul trimestru, Petrom dă semne că în acest an are şanse mari să depăşească pragul de un miliard de euro profit.

Administratorul Fondului Proprietatea a avut pierderi de 10 mil. lei anul trecut deşi a încasat comisioane de 35 mil. lei

Franklin Templeton Investment Management, sucursala din România a grupului american Franklin Templeton, care administrează activele de 3,5 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), a înregistrat pierderi nete de 9,78 milioane de lei (2,3 mil. euro) în 2011, primul an de activitate pe piaţa locală, potrivit bilanţului publicat la Ministerul Finanţelor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb