REVISTA PRESEI 11.03.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 11 martie 2015

ADEVARUL

Gafa cu harta Franţei în culorile Germaniei a făcut înconjurul lumii

Vizita oficială realizată de Frank-Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane, la Bucureşti s-a încheiat sub semnul gafei încă inexplicabile a părţii române. Deşi pe agenda discuţiilor s-au aflat subiecte extrem de importante precum aderarea României la Spaţiul Schengen, colaborarea militară în cadrul NATO şi criza din Ucraina, acestea au căzut în plan secund, eclipsate de harta Franţei acoperită de culorile drapelului german. "România a încurcat Germania cu Franţa, dar Berlinul încă este pregătit să discute despre primirea României în Spaţiul Schengen", este titlul ales de portalul EurActiv.com şi cel mai lucid bilanţ al întrevederilor pe care diplomatul german le-a avut cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi Bogdan Aurescu. Organizaţii media din întreaga lume precum Fox News, ABC News şi "Daily Mail" au preluat ştirea publicată de agenţiile de presă AFP, Associated Press şi Reuters despre "dificultăţile geografice" ale Ministerului de Externe de la Bucureşti.

Rusia şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Convenţionale din Europa

Rusia a decis să nu mai participe la întâlnirile grupului comun de consultări pentru Tratatul asupra Forţelor Convenţionale din Europa (CFE) începând cu data de 11 martie, ceea ce înseamnă că Moscova şi-a suspendat participarea la acest acord internaţional, transmite ITAR TASS. Anunţul a fost făcut de Anton Mazur, şeful delegaţiei ruse pentru dialogul asupra securităţii militare şi controlului de armament de la Viena. "Vreme de mai mulţi ani Rusia a făcut tot posibilul să menţină viabilitatea regimului de control asupra armamentelor convenţionale. Din păcate, statele NATO preferă să evite prevederile CFE prin extinderea alianţei şi folosind pretexte pentru a împiedica intrarea în vigoare a Tratatului CFE extins. Aceasta a dus la repetate avertismente din partea noastră că există un impact dăunător asupra regimului de control asupra armamentelor convenţionale, ceea ce a dus la un efect de neevitat - suspendarea de către Rusia a Tratatului CFE în 2007", a declarat Anton Mazur.

Rusia vede exerciţiile NATO din Marea Neagră ca o provocare şi ameninţă că va lua contramăsuri

"Rusia va lua contramăsurile necesare ca reacţie la suplimentarea prezenţei militare NATO în Marea Neagră", a declarat Aleksandr Gruşko, ambasadorul rus la Alianţa Nord-Atlantică, citat de Russia Today. "Aceste exerciţii sunt un semnal alarmant, o provocare care este departe de a garanta stabilitatea şi a încuraja procesul de pace în Ucraina", a afirmat, la rândul său, Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat marţi manevre navale de rutină în Marea Neagră. La exerciţiu participă crucişătorul american USS Vicksburg, patru fregate - NCSM Fredericton (Canada), TCG Turgutreis (Turcia), ROS Regina Maria (România), ITS Aliseo (Italia) - nava de alimentare germană FGS Spessart şi un submarin turc.

Arma secretă împotriva Statului Islamic: un batalion din Norvegia

Se pare că şi Norvegia s-a săturat de gruparea teroristă Statul Islamic şi că se va alătura altor naţiuni care trimit trupe pentru a combate ameninţarea extremistă. Însă Norvegia nu trimite soldaţi obişnuiţi, ci un batalion special supranumit "Punishers" (cei care pedepsesc, n.r.), atât de dur încât şi americanii au declarat că sunt o forţă de temut. Zeci de soldaţi din batalionul norvegian autointitulat "Punishers" au fost mobilizaţi pentru a se duce în Irak şi a se lupta cu militanţii Statului Islamic. Potrivit "Daily Mail", batalionul este o unitate de infanterie a Armatei norvegiene, numită de fapt "Telemark", dar care se foloseşte de simbolul eroului de benzi desenate "Punisher" pentru a băga frica în inamicii lor. Se pare că acest batalion a dus multe bătălii împotriva talibanilor, încă din 2003, făcând parte din forţele de securitate NATO.

Cum s-a vândut un gentleman dictatorului din Kazahstan

Fostul premier britanic Tony Blair a câştigat zeci de milioane de euro în ultimii ani oferind consultanţă unora dintre cei mai controversaţi şefi de stat din lume. Începând cu guverne comuniste, precum cel din Vietnam, şi până la regimuri totalitariste din Africa şi ţări din Golf, Blair este criticat acum pentru contractele cu preşedintele kazah, acuzat constant de încălcarea drepturilor omului. Cel mai recent contract încheiat de firma prin care Blair îşi vinde serviciile şi Kazahstan are o valoare de 16 milioane de lire sterline (peste 22,5 milioane de euro) pentru doi ani de colaborare, scrie tabloidul britanic "The Daily Mail", care a realizat un serial de anchete cu privire la afacerile fostului premier. Alte câteva sute de mii de lire le primeşte o firmă a soţiei lui Blair, Cherie, care lucrează pentru Ministerul kazah al Justiţiei. Nazarbayev conduce Kazahstanul de 23 de ani. Presa britanică a scris despre un posibil contract între Victor Ponta şi fostul premier britanic Tony Blair încă de la notoria întâlnire pe care Blair i-a aranjat-o cu Obama la funeraliile lui Mandela.

BANCHERUL

O femeie vrea sa împace băncile cu clienţii. Se numeşte Oana Petrescu si are doua fete

Oana Petrescu, partener la fima de consultanta Deloitte si fost vicepresedinte al BCR, a preluat functia de presedinte executiv al Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), o asociatie complementara Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) infiintata anul trecut la initiativa sefului Raiffeisen Bank, Steven van Groningen. Ce a determinat-o pe Oana Petrescu sa se inhame la aceasta noua misiune, intr-un moment foarte delicat pentru bancile romanesti, hulite de catre toata lumea, de la simpli clienti la politicieni si avocati, fie pentru comisioane mari si abuzive, fie pentru creditele in franci elvetieni sau executarile silite? Trebuie sa ai ceva curaj, mai ales ca femeie, sa accepti sa intri intr-o astfel de batalie, ce pare inca departe de a se sfarsi.

BRD se desparte, dupa 16 ani, de numele conspirativ "Sorescu", recrutat de Securitate in scopul supravegherii informative a colegilor

BRD se debaraseaza, dupa multi ani in care a facut parte din Consiliul sau de Administratie, de Sorin Marian Coclitu, 66 de ani, un economist care a lucrat in perioada comunista, pana in 1990, ca ispector principal la Comitetul de stat al planificării si despre care Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) spune ca a fost recrutat de fosta Securitate in scopul "supavegherii informative" a angajatilor unei intreprinderi. Imediat dupa revolutie, in 1990, Coclitu a intrat in structura noului guvern neocomunist, fiind responsabil de coordonarea Agentiei Nationale pentru Privatizare, ulterior ajungand la conducerea SIF Muntenia, unul dintre cei mai mari detinatori de actiuni BRD. Coclitu a facut parte din Consiliul de Administratie al BRD din 1999, cu o pauza de 5 ani in perioada 2002-2007, ca reprezentant al SIF Muntenia, una dintre cele 5 societati de investitii financiare (SIF-uri) infiintate de stat pentru administarea actiunilor primite de toti romanii cu titlu gratuit in cadrul asa-zisei "mari cuponiade".

CURENTUL

Secuii ar vrea să depună plângeri penale dar nu ştiu de ce şi nici împotriva cui

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, şi a reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei, care au dat aviz negativ organizării unui marş şi a unui miting al secuilor, din cauza violenţelor de anul trecut. "Am redactat o plângere penală care urmează să fie încă analizată şi dezbătută de jurişti. Ne mai consultăm, dar în cursul lunii sper că depunem plângere penală pentru abuz în serviciu, printre altele. (...) Bineînţeles, împotriva domnului primar şi a acelor reprezentanţi ai autorităţilor care au fost şi care au participat la a doua şedinţă de avizare şi pe care aş putea să îi nominalizez verbal dacă aş fi primit Procesul Verbal", a spus Izsak Balazs.

CURIERUL NATIONAL

România ar putea să piardă banii de la UE pentru programul Laptele şi cornul

Programul Laptele şi cornul este eficient din punct de vedere economic dacă raportăm suma de până la 200 de lei alocată pe parcursul unui an şcolar pentru ca un elev să beneficieze de avantajele pe termen mediu şi lung ale programului. Aceasta este una dintre concluziile unui raport de politici publice realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) care analizează programul naţional Laptele şi cornul pe mai multe dimensiuni - socială, economică, de educaţie şi sănătate - şi modul în care acesta este aliniat la iniţiativa europeană Laptele în şcoli prin care se decontează sume importante. Raportul atrage atenţia asupra faptului că România poate pierde finanţarea europeană pe acest program dacă nu-şi aliniază obiectivele la cele europene şi nu reuşeşte să elaboreze o strategie naţională pe parcursul acestui an.

Cum investesc femeile

Femeile analizează mai mult înainte de a face o investiţie, spre deosebire de bărbaţi, care sunt mai impulsivi în plasamentele lor. Având o toleranţă mai redusă la risc, femeile construiesc portofolii mai puţin volatile şi tranzacţionează mai puţin, însă adesea obţin randamente mai bune decât bărbaţii. Un material al Certinvest indică o preferinţă a româncelor pentru investiţiile în instrumentele cu venit fix. Un paradox persistă în lumea finanţelor. Deşi aparent au mai puţină încredere în deciziile investiţionale pe care le iau şi abia vorbesc despre Bursă, femeile obţin randamente similare sau adesea mai bune decât cele ale bărbaţilor. Alcătuirea unor portofolii mai bine diversificate, evitarea fenomenului de supratranzacţionare, o analiză prealabilă mai atentă şi consultarea specialiştilor sunt unele dintre explicaţiile din studiile internaţionale pentru succesul femeilor în aprecierea capitalului.

Klaus Iohannis vrea o nouă strategie de apărare naţională

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul şedinţei de bilanţ a MApN, că militarii armatei române fac poporul să redescopere mândria şi încrederea în forţa naţiunii noastre, informează B1.ro. Prezent pentru prima dată în calitate de preşedinte la acest bilanţ, Iohannis a precizat că, în proximitatea României, acţiunile militare de tip hibrid reprezintă o provocare directă la adresa spaţiului european. Preşedintele României a spus că de fiecare dată când a participat la o paradă militară, precum cea de la Alba Iulia sau cea de la Iaşi, privindu-i pe militarii români, mai tineri sau mai experimentaţi, a văzut patriotism, onoare şi curaj. "Sunt convins că acest lucru l-au văzut şi milioanele de români. Sunt momente care ne unesc şi ne inspiră, iar dumneavoastră, militarii armatei române, ne faceţi să redescoperim mândria şi încrede­rea în forţa naţiunii noastre. Pentru acest lucru, vă mulţumesc în numele meu şi al concetăţenilor noştri", a spus preşedintele.

Toni Greblă, acuzat că ar fi încercat să vândă 50 de capre prin interpuşi

Toni Greblă, fostul judecător al Curţii Contituţionale, reţinut ieri de procurorii anticorupţie, ar fi acuzat şi că ar fi încercat să vândă 50 de capre prin persoane interpuse, a anunţat B1 TV, citând afirmaţia avocatului său. "Procurorii spun, ca să meargă umilirea până la capăt, că se va da propunere de arest la domiciliu", a spus Petre Buneci, avocatul lui Toni Greblă, adăugând că noutatea în dosar ar fi că Toni Greblă ar fi încercat să vândă 50 de capre prin persoane interpuse. Toni Greblă a ajuns ieri dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri în dosarul în care este acuzat de comiterea mai multor fapte de corupţie, anchetatorii dispunând reţinerea sa pentru 24 de ore şi cerând judecătorilor arestul la domiciliu.

Afacerile din industrie au crescut cu 5,6% în ianuarie

În luna ianuarie 2015, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut faţă de luna precedentă cu 1%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 5,6%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Cifra de afaceri din industrie, în luna ianuarie 2015 comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe total cu 1% ca urmare a scăderii industriei extractive (-1,5%) şi industriei prelucrătoare (-1%). Pe marile grupe industriale, scăderi s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de uz curent (-11,6%) şi industria energeti­­că (-10,5%). Creşteri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (+5,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,9%) şi industria bunurilor de capital (+2,0%).

EVENIMENTUL ZILEI

Acuzaţii DNA fără precedent: Nicuşor Constantinescu îşi făcea serviciu de informaţii despre magistraţi!

Nicuşor Constantinescu a fost, iniţial, arestat de Tribunalul Constanţa, în acest caz, dar după câteva zile Curtea de Apel Constanţa a schimbat măsura în arest la domiciliu. Procurorii anticorupţie au remarcat o "perseverenţă infracţională" şi sfidare a legii la Baronul de litoral. Preşedintele CJ Constanţa strângea date despre judecătoarea care avea pe masă dosarul milionarului Sorin Strutinsky.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 acuză TVR de instigare la violenţe în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990

Asociaţia arată că Televiziunea Română a direcţionat propagandistic ştirile, omiţând elemente importante, pentru a pune Parchetul General într-o lumină favorabilă. "Pentru TVR este explicabil, urmand a i se atrage raspunderea civila si penala, fiind urat implicata in evenimente si toate declaratiile, inclusiv ale minerilor, o plaseaza in pozitia de instigator la violentele care au avut loc - va mai amintiti diversiunea opririi emsiei TVR in dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990 - desi in Decembrie '89 a putut functiona in conditii de razboi ?", se arată în comunicatul trimis redacţiei "Evenimentul zilei".

Şeful Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea a fost trimis în judecată pentru dare de mită!

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Adrian Nicolae Domocoş, primar al municipiului Beiuş, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, deţinerea fără drept a unei arme neletale şi deţinerea fără drept a muniţiilor. În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Mircea Ovidiu Mihăilă Constantin, administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea; Virgil Bercea, episcop al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea; Stela Emilia Iambor, contabil şef al Episcopiei; Doina Daniela Blaga şi Nelu Florin Morgovan, funcţionari în cadrul Biroului Impozite şi Taxe din Primăria Beiuş; Ioan Uşvat, şef Compartiment urbanism în cadrul Primăriei Beiuş; Viorel Mateş, secretar al Primăriei Beiuş; George Laurenţiu Bunea, administrator al unei societăţi comerciale; Daniela Crina Petruţ, auditor în cadrul Primăriei Beiuş.

Adrian Rădulescu, audiat la Parchetul General în dosarul terenurilor de la Nana

Fostul consilier al fostului preşedinte al lui Traian Băsescu, Adrian Rădulescu, a fost audiat la Parchetul General în dosarul retrocedărilor de la Nana. Rădulescu a declarat că regretă faptul că l-a sfătuit pe Traian Băsescu să achiziţioneze terenul din cauza scandalului care a izbucnit ulterior, potrivit B1 Tv. Acesta susţine că a fost citat ca martor şi că nu a făcut nimic greşit sfătuind familia Băsescu să cumpere acel teren, în calitate de specialist.

Record istoric: numărul milionarilor americani a crescut cu 500.000 în 2014

Numărul milionarilor americani a crescut, anul trecut, cu aproape 500.000 în urma avansului pieţelor bursiere şi a valorii proprietăţilor imobiliare, arată un studiu realizat de firma de cercetare de piaţă şi consultanţă Spectrem Group, relatează CNBC. Potrivit acestui studiu, în SUA există în prezent un număr de 10,1 milioane gospodării care dispun de active investibile de cel puţin un milion de dolari, excluzând valoarea reşedinţei principale, în creştere faţă de 9,6 milioane gospodării în 2013. Este vorba de cel mai mare număr înregistrat de la debutul publicării datelor cu privire la acest indicator de către Spectrem în 1997. De asemenea, numărul gospodăriilor americane cu o avere de cel puţin cinci milioane de dolari a atins un nou record, 1,3 milioane, în creştere faţă de 1,24 milioane în 2013. În plus, există în prezent 142.000 de gospodării americane cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari, în creştere faţă de 132.000 în 2013.

JURNALUL NATIONAL

Munaf rupe tăcerea. El susţine că Traian Băsescu a fost creierul răpirii ziariştilor români în Irak acum 10 ani

Mohammad Munaf, acuzat că ar fi orchestrat, împreună cu sirianul Omar Hayssam, răpirea celor trei jurnalişti români din Irak acum 10 ani, a acordat un interviu Antenei 3, în care îl acuză direct pe fostul preşedinte Traian Băsescu că ar fi fost creierul întregii operaţiuni. În seara zilei de 28 martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi în Bagdad, împreună cu însoţitorul lor, Mohammed Munaf, cu triplă cetăţenie - română, irakiană şi americană. Ei se aflau în capitala irakiană de aproximativ o săptămână pentru a realiza interviuri cu premierul irakian şi cu noul preşedinte al Irakului. În interviul acordat Antenei 3, Mohammad Munaf susţine că nu el şi Hayssam au aranjat să-i răpească pe cei trei jurnalişti, ci doctorul Mohamad Yassin. Doctorul Yassin Mohamad a fost trimisul oficial al fostului preşedinte Băsescu în negocierile cu răpitorii ziariştilor români şi beneficiarul unei bune părţi a averii lui Hayssam după ce acesta a fost acuzat de terorism.

Rusii si-au retras miile de ''omuleţi verzi ''din Romania la zece luni de la revoluţia din' 89

Petre Roman, primul şef al guvernului României după revoluţie, a declarat ca miile de turişti sovietici, intraţi in Romania din luna octombrie 1989, au părăsit tara la aproape un an distanta, in luna octombrie 1990. Roman a povestit ca retragerea s-a făcut după o cerere făcută de oficialităţile romane către partea sovietica, pe canale specifice , lansata de generalul Mihai Caraman, la solicitarea sa, in calitate de premier. Mihai Caraman conducea contraspionajul romanesc , poziţie in care fusese instalat după revolutie. Dezvăluirile au fost făcute la emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, in cadrul dezbaterii conduse de Mihai Gadea, concentrata pe tema influentei serviciilor de spionaj ruse in Romania.

Avertismentul Greciei: Daca încetaţi ajutorului economic, umplem Europa de jihadişti!

Ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, a declarat ca in cazul in care UE va închide liniile de ajutor economic pentru tara sa, "imigranţii, de peste tot din lume, vor primi documentele necesare pentru a calatori oriunde doresc in spaţiul Schengen". Ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, extrem de nervos, a ameninţat ca administraţia elena va oferi documente tuturor imigrantilor ilegali care ii trec frontiera pentru a-si continua călătoria in spaţiul Schengen, in cazul in care UE va decide sa înceteze ajutorul economic pe care îl acorda tarii sale. "Daca Europa ne va parasi in plina criza, o vom inunda cu imigranti, si va fi cu atat mai greu pentru Berlin, daca in valul de un milion de imigranti economici, se vor gasi si cativa jihadisti, sustinatori ai Statului Islamic", a declarat ministrul grec.

NATIONAL

Eugen Teodorovici, prins intr-un menaj a trois in Guvernul României!

După dezvăluirile din "National" privind iminenta explozie a "bombei" POSDRU, panica a cuprins Ministerul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici încercând cu disperare sa acopere "gunoiul" sub preşul unor pretexte puerile. Uite însă ca, deşi a luat o decizie radicala prin demiterea şefilor Autorităţilor de Management a POSDRU, POSMediu si POSCCE, se pare ca "mazilirea" a venit prea târziu. Pentru ca oficialităţile de la Bruxelles tocmai au hotarat suspendarea cererilor de creditare depuse de către partea romana, pentru a face verificări suplimentare. Si uite cum măsura fără precedent a înalţilor funcţionari ai Comisiei Europene zguduie din temelii relaţia de menaj a trois in care era prins ministrul Eugen Orlando Teodorovici la vârful Guvernului României, alături de alte doua colege, doamnele ministru Graţiela Gavrilescu si Rovana Plumb.

Salvarea lui Ponta vine de la PNL

Refrenul privind schimbarea Cabinetului Ponta este cântat pe doua voci in vechiul PNL. In timp ce şefa liberalilor, Alina Gorghiu, susţine ca demiterea guvernului este un "obiectiv", secretarul general Marian Petrache declara ca partidul are alte planuri. Dincolo de discursuri mai mult sau mai puţin belicoase, penelistii nu au dat semne ca ar avea vreun interes sa-l "pensioneze anticipat" pe premier. Culme, nici declaraţiile publice nu se mai potrivesc, Alina Gorghiu fiind contrazisa de colegul Marian Petrache. "Rasturnarea Guvernului este un obiectiv, nu o speranţă", a afirmat Gorghiu. Mai mult, aceasta le-a cerut liberalilor sa discute mai puţin despre demiterea Cabinetului Ponta si sa acţioneze mai mult pentru ca acest lucru sa devina posibil.

PLR si PC se muta in acelaşi buzunar

Liderii PLR si PC, Calin Popescu Tăriceanu si Daniel Constantin, au decis sa-si pună pirostriile după modelul PNL-PLD. Tăriceanu a recunoscut, ieri, ca lucrează la aceasta varianta: "Negociere nu, am facut niste discutii in acest sens. Exista la nivelul PLR o totala deschidere pentru realizarea unei constructii politice care sa contureze a treia forta politica majora pe scena politica romaneasca. Din ceea ce stiu exista si la PC dorinta de a analiza aceasta formula. Suntem intr-o faza preliminara". Omologul sau conservator, Daniel Constantin, confirma si el demersul, precizand totodata ca "discutia decisiva" va avea loc peste doua saptamani.

PUTEREA

BREAKING NEWS! Adrian Sârbu, groparul Elenei Udrea - de Mihai Pâlşu

Groparul celor mai puternici oameni ai României ar putea fi Adrian Sârbu. Dacă părintele PRO TV vrea şi toarnă, iar dacă procurorii DNA întreabă, Sârbu şi DNA vor cădea la învoială! Şi vom vedea pe drumul spre Rahova preşedinţi, premieri, miniştri, sereişti, inspectori fiscali etc. Probabil vă întrebaţi de unde până unde poate fi ex-patronul PRO TV un taifun pentru cei mai mari escroci fiscali. Simplu: Adrian Sârbu a "plimbat" în "formă continuată" şpăgile politice. Marea şmecherie a lui Sârbu a fost echidistanţa afişată de PRO TV faţă de problematicile reale ale naţiei, faţă de evenimentele ce îi aveau ca actori principali pe cei mai puternici oameni ai patriei, faţă de politicienii aflaţi la butoanele ţării.

BNR adună informaţii suplimentare despre creditele-problemă

Deşi cam tardiv, Banca Naţională a României (BNR) a început să ia măsuri pentru o mai bună supraveghere a sectorului bancar, dar şi a celui nebancar, pe zona portofoliului de credite cu probleme. Astfel, băncile şi IFN-urile din Registrul Special vor raporta, de la 1 mai, informaţii suplimentare la Centrala Riscului de Credit privind creditele de peste 20.000 de lei, referitor, în principal, la expuneri neperformante, improbabilitatea de plată sau restructurări de credite, se arată într-un proiect BNR. Baza de date a Centralei Riscului de Credit va fi completată cu informaţii noi referitoare la debitori şi credite, datele solicitate fiind atât calitative, cât şi cantitative, potrivit unui proiect de regulament BNR pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscului de Credit.

NATO rămâne principala forţă militară din Europa: Armata europeană e privită cu îndoială

Înfiinţarea unei armate paneuropene se dovedeşte a fi o idee fără prea mulţi susţinători. Readusă în discuţie de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, ea nu stârneşte entuziasm în statele europene. NATO, o alianţă construită în jurul puterii militare americane, este considerată singura soluţie viabilă pentru apărare continentului. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus în urmă cu câteva zile înfiinţarea unei forţe militare europene. "O armată unică pentru toţi europenii i-ar da de înţeles Rusiei că suntem foarte serioşi atunci când este vorba despre apărarea valorilor UE", a explicat acesta într-un interviu acordat publicaţiei germane Welt am Sonntag. Ideea a fost primită cu răceală de experţii în securitate europeană. Aceştia au amintit că Discuţiile despre alcătuirea unor forţe armate europene sunt vechi şi până acum au rămas fără urmări.

Rus nu ştie cui a atribuit Metrorex un contract de 440 milioane de euro

Metrorex a atribuit un contract estimat la 440 milioane de euro pentru achiziţia de trenuri, dar nu a anunţat compania selectată, iar ministrul Transporturilor, Ioan Rus, afirmă că nu ştie câştigătorul şi că nici nu îl interesează participanţii la procedurile de achiziţie organizate în minister. "Nu mă interesează nici un fel de participant la nici o licitaţie în minister. Mă interesează ca fiecare companie să respecte legea, criteriile (...)", a spus ministrul. Metrorex anunţa în decembrie că amână până cel târziu în luna martie desemnarea câştigătorului contractului de achiziţie a maxim 51 de trenuri de metrou la magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, contract estimat la 440 milioane de euro cu TVA pentru care concurau cinci companii, din cauza "complexităţii ofertelor". Pentru acest contract, Metrorex a primit oferte din partea Alstom (Franţa), CAF (Spania), CSR (China), Pesa (Polonia) şi Astra Vagoane (România).

ROMANIA LIBERA

Stimulentul Putin. Oportunitatea unui tandem România-Polonia

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează în perioada 11-13 martie o vizită de stat în Polonia, într-un context regional care creează numeroase premise pentru o relansare pe fond a relaţiei dintre Bucureşti şi Varşovia. Rămâne de văzut şi în ce măsură imperativele de circumstanţă, dar cu bătaie pe termen lung, vor putea dicta, în cele din urmă, o cadenţă adecvată unui parteneriat aprofundat, dincolo de limitele la care acesta s-a bornat până acum. Cert este că momentul martie 2015 găseşte cele două state, desprinse aproape în acelaşi timp de spectrul comunismului, într-o situaţie reciproc favorabilă: au infinit mai multe în comun decât ceea ce potenţial le-ar despărţi.

Se pregăteşte naţionalizarea Portului Constanţa: cârciumi în loc de nave?

Portul vechi al Constanţei ar putea deveni în viitor un loc plin de cârciumi, cluburi şi baruri. Aceasta este viziunea de dezvoltare pe care o are compania de audit şi consultanţă Ernst & Young, care printr-un SRL înfiinţat în România a realizat master plan-ul Portului Constanţa. "Necesitatea schimbării destinaţiei portului vechi se bazează în mod special pe o zonare ineficientă a portului şi pe faptul că adâncimea existentă a apei, spaţiile de depozitare disponibile, atât direct la dane, cât şi în spatele lor, precum şi suprafaţa de apă limitată care să permită manevrarea navelor nu permit manipularea modernă şi eficientă a mărfurilor în portul vechi", spune Andrei Benghea Mălăieş, director executiv al Ernst & Young SRL. Prin crearea unei zone urbane aici, spune el, ar spori şi valoarea centrului istoric al Constanţei şi s-ar promova noi investiţii şi ar creşte valoarea turistică generală a oraşului. Operatorii din zonă vorbesc însă de naţionalizare.

ZIARUL FINANCIAR

Cum "încurajează" bancherii economisirea. Dobânzile scad sub 2% şi la depozitele pe un an

Un client care depune 10.000 de lei la bancă pe un an mai primeşte la scadenţă maximum 300 de lei şi doar dacă alege o bancă de talie mică, precum TBI Bank sau Romanian International Bank (RIB), care încearcă să-şi creeze o bază de clienţi, în timp ce banii depuşi la o bancă mare, ca Raiffeisen, UniCredit sau BCR, aduc un câştig net de 140-180 de lei. Dobânzile nominale la un depozit în lei cu scadenţa la un an variază între 1,75% (la Raiffeisen) şi 3,65% pe an (la RIB). Mai multe bănci de talie mare au coborât sub 2% cu dobânzile la depozitele pe una sau trei luni (măsură prin care vor să descurajeze econo­misirea pe termen scurt), dar austriecii de la Raiffeisen sunt primii care iau decizia radicală de a plăti sub 2% pe an şi clienţilor care îşi ţin banii la bancă timp de un an, indiferent de sumă.

Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF: Companiile de asigurări trebuie să aducă în acest an un miliard de lei la capital

ASF aşteaptă timp de trei luni o majorare de capital de 420 milioane de lei la Astra Asigurări. "Trei investitori au semnat protocolul de confidenţialitate. Poate veni cu bani şi acţionarul actual". Piaţa de asigurări are nevoie de un influx de capital de 1 mld. lei în acest an, după ce anul trecut nece­sarul acoperit a fost de 600 mil. lei, a de­cla­rat, la ZF Live, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu. "Anul trecut am avut un influx de capital în piaţă de 600 mil lei. Până în acest moment ştim că nevoia este de încă un miliard de lei şi nu ştim încă ce va scoate la lumină exerciţiul de revizuire a bilanţurilor asigurătorilor. În opinia preşedintelui ASF, piaţa de asigurări are o problemă de stabilizare, în condiţiile în care intrările în sector încă nu acoperă toate despăgubirile, rata combinată a costurilor e încă mare, undeva la 120%, cheltuielile sunt încă mari, de la intermediere până la reparaţie, iar nivelul mediu de RCA, "pe care l-au dus în jos câteva societăţi", nu e încă la nivelul anului 2010.

Francul elveţian şi acţiunile austriece le-au adus fondurilor mutuale randamente şi de 14% în euro

Clasamentul celor mai performante fonduri mutuale în primele două luni din an este condus de BT Index ATX şi Audas Piscator, două fonduri cu investiţii mai puţin tradiţionale: acţiunile listate pe bursa din Austria şi pariul pe aprecierea francului elveţian în raport cu euro. Ambele produse expun investitorii la riscuri ridicate. Fondurile cu riscuri reduse au câştigat sub 3% în acest început de an. După primele două luni, 2015 se anunţă a fi un an în care vor conta tot mai mult administrarea activă şi flerul managerului în selecţia investiţiilor, după ce în anii trecuţi fondurile de indici au marcat cele mai ridicate randamente prin simpla copiere a pieţei. Drept dovadă stă faptul că fondurile care au avut şi alte acţiuni în portofoliu decât cele incluse în principalii indici bursieri au reuşit să aducă randamente mai ridicate decât piaţa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb