REVISTA PRESEI 14.10.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 14 octombrie 2014

ADEVARUL

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997-2001. Meleşcanu l-a protejat

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, la Realitatea TV, că premierul României, Victor Ponta, a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001, pe vremea când era procuror, timp în care a fost propulsat brusc de la Parchetul de sector la Parchetul General, fără a avea performanţe profesionale. Astfel, Ponta a încălcat legea. Băsescu a mai arătat că fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, l-a protejat pe Ponta. Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit În 1995, Ponta a ieşit procuror. A fost repartizat la Parchetul de pe lângă judecătoria unui sector, cred că Sectorul 3. În 1998, a ajuns deodată la Parchetul General. N-am constatat să fi făcut vreo ispravă la sector. N-a stârpit nici evazioniştii de gogoşari măcar. N-am auzit de procurorul Ponta niciodată, din 1991 de când sunt în Bucureşti.

Canalul Dunăre-Bucureşti, încă un megaproiect amânat

Început în 1986 şi abandonat (aproape total) după Revoluţie, Canalul Dunăre-Bucureşti a stârnit mari controverse, din când în când, dar nu a mai înaintat cu niciun metru. Acum, după aproape 25 de ani, un nou verdict vine să-i pecetluiască soarta: lucrările vor fi reluate abia din anul 2030. "Lucrările la Canalul Dunăre-Bucureşti, estimate la 1,5 miliarde de euro, vor fi reluate abia peste 16 ani din cauza costurilor ridicate", a fost verdictul dat de Marcel Boloş, şeful Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (AM POST). El a participat, luni, la dezbaterea publică a capitolului privind sectorul naval din Master Planul General de Transport, document strategic care va sta la baza planificării investiţiilor în transporturi până în 2030 şi necesar pentru atragerea fondurilor europene pentru infrastructură în intervalul 2014-2020.

Numirea lui Marius Vorniceanu în funcţia de vicepreşedinte al ASF, contestată

Deputaţii PDL şi PNL au sesizat Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului prin care Marius Vorniceanu a fost numit vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în sectorul asigurărilor-reasigurărilor. Cele două grupuri parlamentare susţin că, prin Hotărârea Parlamentului 41/2014, Vorniceanu a fost numit membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă 93/2012 prin care se cerea expres ca acesta să aibă "pregătire profesională şi experienţă profesională corespunzătoare în domenii în care ASF are competenţe" şi să aibă "o experienţă profesională în domeniul financiar al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor".

Sfaturile "asasinului economic" John Perkins: cum pot lupta oamenii simpli împotriva imperiului corporaţiilor

Economia mondială este condusă de corporaţii, al căror singur scop este maximizarea profitului. Situaţia aceasta poate fi totuşi schimbată deoarece "corporaţiile trăiesc pentru că noi cumpărăm, investim şi lucrăm pentru ele. Ele trebuie să răspundă în faţa noastră", a susţinut John Perkins, autorul bestseller-ului "Confesiunile unui Asasin Economic". El a explicat la Cluj cum se poate lupta împotriva sistemului. Perkins susţine că puterea de a schimba acest tip de economie aparţine fiecăruia dintre noi. "Noi avem puterea să schimbăm lcururile, corporaţiile trăiesc pentru că noi cumpărăm, investim, lucrăm pentru ele. Ele ştiu că trebuie să răspundă în faţa noastră. Când eram în colegiu, am boicotat companiile care suportau apartheidul în Africa de Sud.

Andrei Pleşu - Duşmanii poporului

Într-o campanie electorală, mai ales într-una dîmboviţeană, nu afli mai nimic despre viitor, despre ce te aşteaptă, despre capacităţile reale ale combatanţilor. Afli, în schimb, foarte multe despre duşmănie în genere şi despre duşmanii în carne şi oase ai poporului. Evident, dacă sunt angajaţi în cursă 14 candidaţi, fiecare dintre ei are, din plecare, 13 duşmani. Iar la noi duşmăniile se exprimă, ca să zicem aşa, fără prea multă ipocrizie. Nu se umblă cu menajamente, cu eufemisme, cu ironii fine: se practică muşcătura lacomă, ironia groasă, epitetul barbar. Dincolo însă de cei 14 adversari "naturali", ies la iveală, indirect, categorii întregi de "vinovaţi", de "oameni răi": e vorba de cei care, pe vremuri, se numeau "duşmanii poporului", tocmai buni de înfierat, de vreme ce primejduiesc patria, o subminează, o defăimează, o dezbină. Iată un rapid inventar al ipochimenilor cu pricina, obţinut prin simpla contemplare a cîmpului de luptă.

Pelerinajele ortodoxe, explicate ştiinţific: ritualul este complet dacă au stat la coadă, au îndurat supliciul

Mirel Bănică (42 de ani), membru al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, a decis în urmă cu cinci ani să studieze pe îndelete pelerinajul la moaşte, un fenomen care, la vremea respectivă, creştea în intensitate şi stârnea adevărate furtuni mediatice. A trecut de atunci prin 22 de pelerinaje individuale şi două de grup şi a realizat studii de teren din discuţii cu persoane implicate direct şi indirect în organizarea pelerinajului, preoţi, jurnalişti, forţe de ordine, pompieri, comercianţi de obiecte religioase şi pelerini. Rezultatele cercetării socio-antropologice complexe se găsesc într-o carte intitulată "Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană", lansată ieri, 13 octombrie, la Iaşi, în toiul celui mai eveniment religios autohton, pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Una dintre concluziile cărţii este că pelerinajul catolic "înseamnă drumul", iar la cel ortodox, "comprimat spaţial şi temporal, ceea ce contează este aşteptarea". Ideea este că pelerinii, dacă ajung la un astfel de eveniment religios şi nu au parte de rând, se simt neîmpliniţi.

Helmut Kohl: Merkel nu e în stare să folosească furculiţa şi cuţitul

Opiniile necenzurate ale fostului cancelar german Helmut Kohl au fost cuprinse în cartea "Moştenirea. Stenogramele Kohl", scrisă de Heribert Schwan, un jurnalist care a realizat peste 630 de ore de interviu cu arhitectul reunificării Germaniei. Schwan este şi autorul din umbră al celor trei volume autobiografice semnate de Kohl. Premierul britanic Margaret Thatcher obişnuia să aţipească la summiturile geopolitice. Actualul cancelar german Angela Merkel este "o femeie care nu poate să mănânce cum trebuie, cu furculiţa şi cuţitul". Mihail Gorbaciov a fost "un eşec", iar mariajul Prinţului Charles cu Prinţesa Diana a fost o "treabă idiotică". Sunt doar câteva dintre opiniile necenzurate şi needitate ale fostului cancelar german Helmut Kohl, publicate de jurnalistul Heribert Schwan. Kohl, acum în vârstă de 84 de ani şi suferind de o pareză parţială, a făcut tot posibilul pentru a împiedica apariţia volumului, acţionându-l pe Schwan în judecată.

BANCHERUL

Scandal mediatic intre presedintele Libra Bank, Emil Bituleanu, si sefa FNGCIMM, Silvia Ciornei

Emil Bituleanu, seful Libra Bank, a initiat un razboi mediatic impotriva Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), pe care l-a acuzat ca nu a platit bancii garantii in valoare de 2,8 milioane lei, aferente unui numar de 5 credite. Motiv pentru care Bituleanu spune ca va actiona fondul in judecata pentru recuperarea respectivelor sume. Din acest motiv, se pare, Libra Bank a declansat un razboi total impotriva FNGCIMM, cu care a intrerupt colaborarea, a precizat Bituleanu, intr-un interviu acordat Mediafax. El a mai acuzat fondul si de faptul ca nu aproba la timp dosarele de creditare trimise de banca pentru acordarea garantiilor, situatie care nu ar fi particulara. Bancherul afirma ca este o problema extinsa la nivelul intregului sistem bancar, unde s-ar inregistra un "blocaj" in relatia cu FNGCIMM, institutie care s-ar fi transformat dintr-un instrument de sustinere a creditarii afacerilor intr-unul care impiedica finantarea IMM-urilor. Toate acuzatiile lui Bituleanu au fost respinse ieri de FNGCIMM, institutuie condusa de la finalul anului trecut de Silvia Ciornei.

Un numar de 13 banci-mama cu sucursale in Romania vor trece prin testele de stres si exercitiul de evaluare a activelor

Erste Bank, Raiffeisen si Volksbank din Austria, Societe Generale si Credit Agricole din Franta, Alpha Bank, Eurobank, National Bank of Greece si Piraeus Bank din Grecia, UniCredit, Intesa si Veneto Banca din Italia, precum si ING din Olanda sunt bancile-mama cu subsidiare in Romania despre care vom afla in 26 octombrie cat de solide sunt in urma publicarii exercitiului de evaluare a activelor (AQR) si a testului de stres realizate impreuna de Banca Centrala Europeana (ECB) si de Autoritatea Bancara Europeana (EBA). Rezultatele vor arata, in primul rand, daca bancile dispun de suficient capital cerut de noile norme de reglementare mai stricte, astel incat sa poata rezista unor potentiale socuri. Iar daca nu, vor avea la dispozitie doua saptamani sa inainteze un plan de recapitalizare ce va fi evaluat de Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM).

CURENTUL

Elena Udrea minte din nou cu neruşinare invocând-o chiar şi pe Sfânta Parascheva

Copleşită de greşelile trecutului, Elena Udrea încearcă cu disperare să convingă populaţia României să o voteze pentru ca ea să devină preşedinta României. Obişnuită să se şi să ne mintă, Udrea a postat recent pe facebook o nouă postare în care minte din nou: "Acum doi ani începeam campania pentru alegerile parlamentare, în colegiul de la Roman. Debutul la slujba ţinută de Sfânta Parascheva a fost de bun augur, reuşind, cu cel mai mare număr de voturi, să devin deputat şi să trimit acasă contracandidatul USL." Minciuna se demonstrează accesând site-ul Biroului Electoral Central de unde aflăm că Udrea nu a obţinut cel mai mare de voturi, ci contracandidatul său propus de USL. Astfel, istoricul Liviu Brătescu a obţinut 13021 de voturi iar mediocra 11978 de voturi şi a intrat în Parlament la redistribuire.

Mercur retrograd - de Tia Serbanescu

Astrologii ne-au avertizat că suntem în perioada lui "mercur retrograd". Se simţea într-adevăr ceva retrograd în aer dar nu-l suspectam pe Mercur ci pe premier. Conform astrologilor, Mercur retrograd aduce cu sine "declaraţii şocante şi secrete dezvăluite". Sună promiţător. Declaraţiile şocante s-au produs imediat. Cu bereta roşie pe cap Mazăre a dezvăluit care e misiunea lui Ponta la Cotroceni: "Ponta s-o tragă pe Kovesi pe dreapta şi s-o schimbe". Declaraţia, deşi şocantă, nu e nouă. Se ştie că visul penalilor este desfiinţarea DNA, ANI, ICCJ sau măcar "coafarea" lor (vorba lui Roşca Stănescu înainte de condamnare) astfel încât să nu mai reprezinte un pericol pentru nomenclatura corupţiei. Mazăre a spus şi cum pot fi scoşi din închisoare cei condamnaţi: se votează nişte amendamente la Codul Penal şi se eliberează mintenaş toţi corupţii cinstiţi din ţara asta. La nevoie, se suspendă şi Codul Penal o lună-două (ca legea primarilor) şi refacem mafiile descompletate. Asta le-a spus şi Ponta feudalilor săi: dacă nu preluăm controlul politic asupra DNA, scapă cine poate.

CURIERUL NATIONAL

E oficial, China are cea mai mare economie din lume

Economia chineză a depăşit pentru prima dată economia americană, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Statele Unite ale Americii pierd astfel prima poziţie pentru prima dată din 1872 încoace, de când au detronat, la rândul lor, economia britanică. Economia Chinei a crescut spectaculos din 2005, moment când se afla la mai puţin de jumătate din PIB-ul SUA. PIB-ul Chinei calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPC) este de 17,632 trilioane de dolari, depăşind indicele analog al SUA - 17,416 trilioane de dolari. După cum anunţă Fondul Monetar Internaţional (FMI), astfel, economia chineză a depăşit pentru prima dată economia americană. Anul viitor, după cum prognozează FMI, această diferenţă va fi şi mai mare: PIB-ul Chinei calculat la PPC va fi de 19,23 trilioane de dolari comparativ cu cel american de 18,28 trilioane de dolari.

Pensiile, o problemă personală, nu de stat

Raluca Ţintoiu, APAPR: Pensionarea "generaţiei decreţeilor" va reduce pensia de stat la 24% din ultimul salariu, în 2032. Rovana Plumb: Preocuparea este de a face sustenabil sistemul pentru cei care sunt deja în plată, dar şi pentru generaţiile viitoare. Specialiştii insistă că viitorul stă în fondurile private şi economisire, dar populaţia nu este nici educată, nici interesată acum de finanţele ei la pensie. "Discuţia legată de modul în care trebuie să asigurăm sustenabilitatea sistemului de pensii în fiecare stat membru se discută deja de patru ani de zile la nivelul Uniunii Europene. S-a cerut reformarea sistemelor de pensii în general. Ar trebui să preluăm cele mai bune practici. Încă se lucrează la nivelul statelor membre şi consider că prin dialog vom putea să ajungem la o soluţie cât mai eficientă", a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la un eveniment de specialitate.

Fondul de Compensare, pe pilot automat în cazul Harinvest

În demersurile de compensare în limita a 20.000 de euro a păgubiţilor de la Harinvest, ASF spune că a făcut tot ce a depins de instituţie şi că de acum decizia aparţine Fondului, entitate de drept privat. Mircea Ursache (vicepreşedinte ASF): "Mai mult sufleteşte şi mediatic vreau să văd rezolvată problema, dar pârghii nu mai avem". Singura hotărâre pe care Consiliul Autorităţii o mai are de luat este cea care priveşte despăgubirea şi a persoanelor care nu aveau contract cu societatea de brokeraj. Despăgubirea în limita a 20.000 de euro prin Fondul de Compensare a Investitorilor, a persoanelor care reclamă furturi de 17 milioane lei, bani ai clienţilor săvârşite în anul 2013 de la desk-ul casei de brokeraj vâlcene Harinvest, se apropie de finalul unei faze. La începutul săptămânii viitoare ar urma să se închidă lista păgubiţilor cu pretenţii la reparaţii prin intermediul acestui mecanism al pieţei.

Astra Asigurări nu va fi dizolvată

Acţionarii Astra Asigurări - The Nova Group Investments România şi Epsilon Provider SRL - au hotărât păstrarea companiei pe linia de plutire, deşi activul net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din capitalul social. Decizia acţionarilor privind nedizolvarea Astra Asigurări a fost luată în şedinţa AGEA din data de 9 octombrie, şi comunicată Bursei de Valori Bucureşti la data de 10 octombrie.

Deutsche Bank raportează hemoragie de "creiere" dinspre industria bancară

Reglementările noi şi schimbarea filosofiei investiţională a marilor corporaţii financiar în sensul unui ba­lans mai bun între performanţă şi robusteţe scade atractivitatea poziţiilor din bănci pentru persoanele cu un nivel de pregătire ridicat. Concluzia îi aparţine gigantului Deutsche Bank după ce a încercat să schimbe politica de recompensare a personalului propriu. Sistemul anterior, centrat pe premierea prin bonusuri a performanţei aducea şi stimulente perverse, traderii care aduceau cele mai bune randamente fiind şi aceia care le-au adus problemele legate de acuzaţiile de manipulare a pieţei şi amenzi din partea reglementatorilor.

EVENIMENTUL ZILEI

Traian Băsescu, la Realitatea TV: Victor Ponta a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001

Şeful statului a declarat aseară, la emisiunea Jocuri de Putere, de la postul Realitatea TV, că Victor Ponta a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001. El a prezentat drept probă o hotărâre de guvern semnată de fostul premier Adrian Năstase, în 2002. Traian Băsescu a adăugat că, în acest fel, se explică şi saltul pe care l-a făcut Ponta în carieră. "Cred că a făcut o mare greşeală că a ascuns acest lucru", a spus el, referindu-se la Victor Ponta. "Este treaba lui ce face", a adăugat preşedintele, întrebat dacă liderul PSD ar trebui să se retragă din cursa pentru Palatul Cotroceni. Băsescu a mai declarat că fostul şef SIE Meleşcanu este total complice la acest lucru. Am avut încredere în el. M-a deranjat jocul pe care l-a făcut. Nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât sunt pe Teodor Meleşcanu.

Cum risipim "aurul energetic" din agricultură

Avem aur energetic în agricultură de care nu vrea nimeni să discute pentru că în energie favorizăm 'eolienele' şi 'solarele', a declarat, vineri, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, într-o conferinţă pe teme agricole. Planul de biomasă făcut de Ministerul Economiei din 1990 cu Agenţia olandeză de Mediu zace şi acum în sertarele Ministerului Economiei. Vorbeam de el şi în 2009, cel puţin de biomasă ca şi resursă energetică. (...) Domnilor, aveţi şi staţi pe rezerve de energie", a precizat Pârvan. Acesta a dat un exemplu prin care s-a demonstrat, încă din 2010, că agricultorii care au o fermă de 1.000 de hectare, fie că este una asociativă, fie individuală, de pe 100 de hectare pot să producă biocombustibil pentru efectuarea lucrărilor agricole fără să mai depindă de carburanţi şi de motorină. Cu toate acestea, proiectul nu a fost luat în considerare, a afirmat Pârvan.

Ponta: Nu se va mai tăia niciun leu din pensia cuiva. Vom majora peste coeficientul legal

Premierul Victor Ponta a anunţat luni seară că încasările mari pe care le-a avut România anul acesta vor permite indexarea pensiilor cu coeficientul de inflaţie şi creşterea salariului mediu. Majorările s-ar putea face peste coeficientul legal, a adăugat acesta. De asemenea, prim-ministrul a dat asigurări că nu se va tăia niciun leu din pensii. "Din fericire, anul acesta am încasat puţin mai mult, asta permite Guvernului să păstreze, în primul rând două angajamente fundamentale pe care eu le-am luat ca prim-ministru şi care sunt convins că vor rămâne. Nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva, e foarte important, trăim în România unde oamenii ştiu ce au păţit în 2010, se va aplica în fiecare an cel puţin legea care prevede indexarea pe acea metodă cu coeficient de inflaţie şi creşterea salariului mediu", a spus Ponta, la România TV.

JURNALUL NATIONAL

Români ameninţaţi direct de Ebola

În ţările din vestul Africii, zonă atinsă sever de epidemia de Ebola, lucrează şi români. Un ofiţer superior român din BRIGADA 8 LAROM, care şi-a încheiat misiunea în cadrul unei operaţiuni de supraveghere ONU în anul 2013 în Liberia, povesteşte că a întâlnit acolo concetăţeni, foşti militari angajaţi în servicii de securitate. Liberia este considerată o ţară cu risc de Ebola. Alte informaţii menţionează că şase cetăţeni români lucrează în Sierra Leone, unde s-au înregistrat numeroase decese din cauza virusului Ebola. Într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe din 10 octombrie se precizează: "Conform datelor existente la nivelul MAE, rezultă că firma Alro Slatina nu are, în prezent, personal delegat sau detaşat în statul Sierra Leone. Compania Alro şi-a rechemat angajaţii români din statul Sierra Leone. Datele actuale indică posibila prezenţă a 5 cetăţeni români în Sierra Leone, care şi-au suspendat contractele de muncă cu Alro Slatina.

SUPERTAIFUNUL Vongfong, văzut de la bordul ISS. Astronaut NASA: "Am văzut multe de aici, însă NICIODATĂ aşa ceva!"

Supertaifunul Vongfong, care a lovit astăzi centrul Japoniei este cea mai puternică furtună care a lovit Pământul, după uraganul Haiyan. Furtuna, care este echivalentul unui uragan de categoria 5, "a atins uscatul la Makurazaki, pe Insula Kyushu, în jurul orei locale 08.30 (duminică, 23.30 GMT)", însoţit de rafale de până la 180 de kilometri pe oră. Astronautul NASA Reid Wiseman, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, a surprins câteva imagini cu înfricoşătorul taifun. "Am văzut multe de aici, însă niciodată aşa ceva!", a scris Wiseman pe Twitter.

Salariul minim şi pensiile cresc din ianuarie 2015

Au apărut 200.000 noi locuri de muncă. Acum există 5,2 milioane de salariaţi care-i susţin pe cei 5,3 milioane de pensionari, a anunţat ministrul muncii Rovana Plumb. Pensiile vor creşte cu 5% din ianuarie 2015, iar indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi majorate cu 16%, pentru că nu au mai crescut de 6 ani. Tot de la începutul anului viitor şi salariul minim brut pe economie va ajunge la 975 lei, de la 900 lei în prezent. Şi alocaţiile pentru 500.000 de copii care provin din familii cu venituri reduse vor fi dublate.

NATIONAL

Tema de campanie: Ponta, ai curaj sa te iei de piept cu bancherii?

Viata a milioane de romani depinde de conversia creditelor in valuta la cursul istoric. Conversia in lei a creditelor in valuta pune pe jar sistemul bancar. O directiva europeana impune adoptarea de catre statele membre a unor legi in acest sens, pana in 2016, si tot mai multi debitori castiga in instanta anularea comisioanelor si a clauzelor abuzive, obtinand si conversia creditelor la cursul valutar istoric, din perioada 2007-2008.

Gabriela Firea se vrea ministru de Interne!

Soc si groaza printre chestorii "initiati" in ale sistemului de la MAI, alertati de zvonul ca, in premiera, cel mai dificil minister din intreg guvernul s-ar putea sa aiba la conducere o "ministresa". Iar in locul hohotelor de ras initiale s-a instalat usor-usor panica prin birourile nenumaratilor sefi din fostul sediu central al CC, dupa ce primele verificari facute au confirmat ca, intr-adevar, Gabriela Firea ar fi in carti pentru un post de ministru dupa alegeri. Iar portofoliul vizat de catre actuala purtatoare de cuvant a PSD ar fi, nici mai mult, nici mai putin, decat cel al Internelor.

Oprea si Cioaba i-au pus romii in cap lui Ponta

Asa cum au anuntat inca de saptamana trecuta, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei si Partidul Alianta Democrata a Romilor au semnat un protocol de colaborare. "Primul nostru proiect este ca Victor Ponta sa ajunga presedintele Romaniei. Domnul Ponta cu siguranta va ajunge la Cotroceni, pentru ca toti ne vom strange si vom merge in campanie electorala. Vom face tot ceea ce este posibil si prin aceasta vom arata partenerului nostru, UNPR, ca avem structuri si avem oameni care vor merge la vot si vor vota asa cum le vom indica noi. Estimam undeva la cateva sute de mii de voturi care vor veni de la comunitatea de romi", a afirmat Dorin Cioaba. Vorbe goale, s-au grabit liderii celorlalte comunitati de romi sa-l combata pe Cioaba. Mai mult, acestia s-au aratat extrem de deranjati de insotirea lui Victor Ponta cu PADR, precizand ca-si vor sfatui oamenii sa nu mai voteze cu candidatul PSD.

Comisioane abuzive la creditele pentru Prima Casa

Bancile au un nou motiv de ingrijorare, deoarece recent a fost castigat de catre un client primul proces vizand un comision abuziv cuprins intr-un contract de creditare pentru Prima Casa, incheiat cu BRD Societe Generale. Avocatul Avram Codrut, care a aparat cauza reclamantului-client al bancii, ne-a declarat ca, prin aceasta sentinta, au fost constatate nule clauzele privind comisionul de gestionare/administrare dintr-un contract incheiat in anul 2009. Instanta a obligat parata BRD Societe Generale la plata catre reclamanta a sumei de 2.841,77 euro, reprezentand contravaloarea sumelor achitate de reclamanta cu titlul de comision de gestionare/administrare a creditului, precum si 2.500 de lei cheltuieli de judecata.

Intelegerea secreta intre SUA si Arabia Saudita pentru mentinerea petrodolarului

In spatele conflictelor militare din Orientul Mijlociu se afla petrodolarul. Nicio bomba nu cade fara ca, in prealabil, sa se negocieze in secret aranjamente si permutari de petrol, cu gazele naturale "aferente". "Arabia Saudita pierde la pret, dar castiga la volum pe piata europeana a petrolului", dupa cum scrie Wall Street Journal. Si totodata isi apara cota de piata de pe piata asiatica, in crestere. Aceasta "tactica agresiva" a Arabiei Saudite, ce determina "un razboi al pretului pe baril", face parte din intelegerea secreta dintre SUA si Arabia Saudita, menita sa mentina petrodolarul pe piata internationala. Intelegerea s-a "parafat" la 11 septembrie (!), la Jeddah, intre seful diplomatiei americane, John Kerry, si regele Abdullah. "Pretul" fusese discutat luni de zile. Arabia Saudita cerea debarcarea regimului lui Bashar al-Assad.

PUTEREA

Proprietarul clădirii din Splaiul Independenţei cere evacuarea Primăriei

Primăria Capitalei ar putea fi evacuată din sediul de pe Splaiul Independenţei 291-293. Pe 6 octombrie a.c, proprietarul clădirii a cerut în instanţă evacuarea Municipalităţii. Deşi contractul de închiriere a expirat la 1 februarie 2014, Primăria a continuat să plătească chiria şi utilităţile, iar proprietarul clădirii nu i-a facturat nici o plată. Banii intră în categoria "aruncat pe fereastră", dar Sorin Oprescu riscă să le plătească încă odată. Speriat de consecinţele acţiunilor sale haotice, primarul general cere în premieră consilierilor votul pentru alocarea altor sume de bani necesare plăţii întreţinerii clădirii.

Abramburica şi Miky Şpagă, protejaţi de colegii senatori

Studierea Dosarului Microsoft în Parlament a început, luni, cu o tergiversare, după ce doi senatori PSD au cerut amânarea cu două săptămâni a dezbaterilor privind ridicarea imunităţii foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu. Numărul mare de documente de studiat, precum şi faptul că unele acte nu au fost numerotate, au constituit motivele pentru care discuţia se va relua abia în 28 octombrie, cu doar câteva zile înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat că termenul dat de Biroul Permanent era 15 octombrie, iar în opinia sa membrii Comisiei ar fi avut destul timp la dispoziţie pentru a studia documentele şi referatul procurorilor anticorupţie.

ROMANIA LIBERA

Amânarea bugetului, metoda prin care Ponta ascunde costul pomenilor electorale

Premierul nu vrea să prezinte bugetul pe 2015 în Parlament înainte de 15 noiembrie, aşa cum prevede legea. În acest fel, românii nu vor şti dacă promisiunile electorale, făcute cu largheţe de candidatul PSD la prezidenţiale, pot fi, cu adevărat, onorate. În perioada campaniei electorale, Victor Ponta a promis nenumărate măsuri cu impact social - reducerea CAS cu 5%, măriri de salarii şi de pensii sau creşterea mai multor categorii de ajutoare sociale. În paralel, el a anunţat, recent, că bugetul pentru 2015 va fi trimis în Parlament de viitorul premier şi viitorul Guvern, la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie.

Un nou dosar penal loveşte la vârful Ministerului Educaţiei

Percheziţiile DNA de la Ministerul Educaţiei au fost demarate în urma unui denunţ potrivit căruia peste 18 milioane de lei din proiecte POSDRU, destinate, între altele, elevilor rromi,au fost cheltuite fără a se face nimic concret. Există, de asemenea indicii cu privire la implicarea secretarului general al Ministerului Educaţiei, Ispas Gabriel Liviu. Surse bine informate susţin că există indicii potrivit cărora s-a depus doar o singură cerere de rambursare. De asemenea, că nu există documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi pentru cererea de rambursare făcută. În plus, doi funcţionari din minister au vrut să fure laptopurile pentru a modifica datele. Asupra expertului Paşa Policov, care trebuia să valideze corectitudinea derulării proiectelor, s-au făcut presiuni pentru a modifica actele, spun sursele României Libere.

ZIARUL FINANCIAR

ZF lansează proiectul "România 5%"

Convergenţa cu Occidentul, acum ori niciodată. Viitorul României ca ţară este sub semnul întrebării dacă degradarea continuă. Nu putem deveni asistaţii Europei, o anexă secundară de consum a Occidentului. Prin acţiuni de creştere a competitivităţii trebuie să creştem PIB/capita şi să creştem valoarea adăugată rămasă în ţară. Ziarul Financiar a dat startul proiectului "România 5% creştere economică", prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României. Cu 7.000 de euro PIB per capita, faţă de 35.000 de euro PIB per capita mediu în vestul Europei, şi o creştere estimată astăzi la doar 2,2% pentru 2014 şi 2,4% pentru 2015, se pune tot mai mult problema dacă convergenţa României cu Occidentul se va realiza vreodată sau niciodată.

Raport în premieră de la BNR: trei sferturi din stocul de credite neperformante au fost acordate în anii 2007 şi 2008

Finanţările acordate companiilor de talie mică şi medie şi creditele de consum cu ipotecă ale populaţiei înregistrează cea mai mare rată de neperformanţă, de 29% şi respectiv 12% la finalul lunii august. Acestea sunt şi portofoliile cu care băncile au început curăţarea bilanţurilor, ponderea neperformantelor fiind la finalul lunii august cu circa două puncte procentuale sub maximele istorice (din septembrie anul trecut în cazul firmelor şi din iunie anul acesta în cazul persoanelor fizice). Creditele neperformante ale firmelor mici şi mijlocii atinseseră o pondere de 31% din stocul total în toamna anului trecut, în timp ce în cazul corporaţiilor rata de default a avut un maxim de 10%, potrivit datelor din Raportul Anual de Stabilitate Financiară publicat de BNR. La microîntreprinderi, rata de neperformanţă este de circa 45%, dar vârful a fost de 50%.

Master Planul General de Transport: România are una dintre cel mai puţin dense reţele de căi ferate din UE, iar "tăierile" continuă

România are nevoie de 49 de miliarde de euro până în 2030 pentru a-şi pune la punct cât de cât căile de comunicaţii - autostrăzi, căi ferate, căi navigabile. Dar maximum ce poate strânge sunt 35 de miliarde de euro. În faţa acestor sume exorbitante soluţia găsită de autorităţi şi sugerată în Master Planul General de Transport, aflat în aceste zile în dezbatere publică, este "să taie". Dar până unde se poate strânge "cureaua" investiţiilor? Potrivit documentului citat, reţeaua de drumuri are nevoie de 26 de miliarde de euro până în 2030, dar maximum de sume pe care le poate obţine sunt 17,8 mld. euro. Reţeaua feroviară are nevoie de 19,5 mld. euro, dar pentru ea nu s-ar găsi decât 15,3 mld. euro, în vreme ce pentru transportul naval este nevoie de 2,2 mld. euro şi nu sunt decât 1,1 mld. euro. Dar este "tăierea" o "politică corectă" pentru o ţară care are una dintre cele mai deficitare reţele de comunicaţii din Europa, fie că vorbim de drumuri, autostrăzi, căi ferate?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb