REVISTA PRESEI 15.07.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 15 iulie 2016

ADEVARUL

Atentat la Nisa: un camion a intrat în mulţimea care sărbătorea Ziua Franţei

Celebrările de Ziua Franţei au fost întrerupte tragic la Nisa, joi seară, după ce un camion a intrat în mulţimea prezentă la evenimentele din centrul oraşului. Bilanţul provizoriu este unul sumbru şi creşte de la un minut la altul: cel puţin 80 de morţi şi 120 de răniţi. Şoferul camionului care a deschis focul şi a intrat cu autovehiculul în mulţimea din Nisa ar fi un bărbat de 31 de ani, de origine tunisiană, relatează "Le Figaro", citând cotidianul local "Nice-Matin". Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, joi noapte, în urma atacului de la Nisa, că face demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare privind cetăţenia victimelor, iar Ambasada României în Franţa şi Consulatul General la Marsilia menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze.

Cum încurcă fuziunea dintre PMP şi UNPR planurile de guvernare ale PSD

Calculele electorale arată că este tot mai dificil pentru PSD să revină la guvernare din toamnă, după ce UNPR s-a lăsat înghiţit de PMP. Potrivit sondajelor interne, PSD, împreună cu ALDE, nu vor reuşi să formeze o majoritate parlamentară fără sprijinul UDMR sau al altor partide mici. În condiţiile în care niciunul dintre cele două partide mari - PSD sau PNL - nu vor obţine peste 50% la alegerile parlamentare, cea mai aprigă luptă se va da în toamnă între partidele mici, pentru trecerea pragului de 5%. În această cursă se înscriu PMP, ALDE, Uniunea Salvaţi România (USR) şi UDMR, partide de care va depinde alcătuirea noului Guvern. Fuziunea dintre UNPR şi PMP creşte şansele noului partid format să treacă pragul parlamentar. În cazul acesta, partidul cel mai dezavantajat este PSD, care pierde voturile pe care UNPR, fostul său partener, le va obţine alături de PMP.

Statul vrea să facă locuinţe ieftine cu banii privaţilor

Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligaţi ca 20% din locuinţele care vor fi realizate în ansambluri rezidenţiale să fie ieftine, sub 50.000 de euro, în caz contrar nu ar primi autorizaţie de construcţie. Prevederea apare într-un draft al Strategiei Naţionale pentru Locuire, întocmită de către Ministerul Dezvoltării, condus de către vicepremierul Vasile Dîncu, care ar trebui să fie finalizată în această lună. Atât dezvoltatorii, cât şi analiştii imobiliari, critică măsurile propuse, despre care spun că încalcă legile economiei de piaţă şi riscă să blocheze total sectorul construcţiilor. Bogdan Cosmin Ivan, secretatul general al Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România - URBANIS, spune că preţurile nu pot fi dictate de o strategie, ci ce cerere şi de ofertă.

Curtea Supremă, despre şpaga lui Adrian Severin: "Exprimă o gravă degradare morală"

Curtea Supremă arată că probele din dosarul fostului europarlamentar Adrian Severin dovedesc că acesta este vinovat de luare de mită şi de trafic de influenţă. Judecătorii au demontat toate apărările făcute de politician şi au explicat că acesta a acţionat doar pentru a primi banii promişi. Adrian Severin (62 de ani) a afectat prin faptele sale prestigiul Parlamentului European şi a României. Aceasta este concluzia Curţii Supreme, potrivit motivării sentinţei prin care politicianul a fost condamnat la trei ani şi trei luni pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul "Şpagă contra amendamente în Parlamentul European". Severin şi procurorii DNA au contestat sentinţa la Completul de 5 judecători, iar din toamnă va începe judecarea apelului.

Noul premier britanic şi-a făcut guvern "de ruptură"

Conservatoarea Theresa May a început o transformare radicală a guvernului, în vederea Brexitului, şi a surprins prin numirea excentricului Boris Johnson în fruntea diplomaţiei. La numai câteva ore după ce a fost instalată oficial la conducerea Guvernului britanic, Theresa May a trecut, practic, la reconstruirea executivului, pregătind astfel terenul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Nu numai că a înfiinţat noi portofolii dedicate acestui proces, dar a făcut şi numiri suprinzătoare. May a anunţat primii şase miniştri din Guvernul său - trei susţinători ai Brexitului şi trei opozanţi - o echipă menită să unifice Partidul Conservator, dezbinat de referendumul privind apartenenţa ţării la UE. Dacă marile portofolii referitoare la problemele interne ale Regatului Unit le-au revenit celor din tabăra Remain (rămânerea ţării în UE), euroscepticilor le-a revenit sarcina de a reprezenta Marea Britanie în plan internaţional.

Protestele deţinuţilor s-au domolit, sindicaliştii sar la gâtul lui Prună

Sindicaliştii din sistemul penitenciar, singurele voci sonore din partea ANP, zilele acestea, o consideră pe Raluca Prună, ministrul Justiţiei, responsabilă pentru declanşarea revoltei din închisori, prin declaraţiile privind posibila amnistiere şi graţiere. Asta chiar dacă Prună a precizat că are în lucru o strategie privind rezolvarea problemelor deţinuţilor, protestele acestora domolindu-se joi. În schimb, şeful ANP rămâne neclintit. Starea de tensiune se menţine în penitenciarele din ţară. Joi a fost ziua în care protestatarii s-au rezumat la refuz de hrană, doar cei din Botoşani menţinându-se pe poziţiile de forţă, făcând scandal lovind în gratii şi urcându-se pe acoperiş.

Dialog al surzilor între NATO şi Rusia, după summitul de la Varşovia

NATO şi Rusia au încercat să-şi reia dialogul miercuri pentru prima oară după summitul de la Varşovia care a aprobat desfăşurarea a 4.000 de militari în estul Europei ca răspuns la criza în Ucraina, dar discuţiile au virat într-un dialog al surzilor, comentează AFP. Miercuri seara, la finalul Consiliului NATO-Rusia, reprezentantul rus pe lângă Alianţa Nord-Atlantică a cerut îngheţararea activităţilor organizaţiei de apărare. "Nu a existat convergenţă de vederi astăzi", a recunoscut secertarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după aproape trei ore de discuţii între ambasadorii celor 28 de state membre NATO şi omologul lor rus Aleksandr Gruşko.

BANCHERUL

Judecătorii ar trebui sa declare abuzive creditele in CHF si sa oblige băncile sa împartă cu clienţii povara cursului valutar

Aşa cum Bancherul.ro a sugerat că problema clauzelor abuzive din contractele de credit, respectiv dobânzile si comisioanele majorate nejustificat de către bănci după apariţia OUG 50 din 2010, ar trebui să fie rezolvată de instanţele de judecata in favoarea clienţilor, dar nu aprobându-le dobânzi de 0% cum cereau ei, ci o dobândă corectă, la nivelul pieţei, ceea ce s-a întâmplat in final, prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie in cazul BCR, la fel ar trebui soluţionat si scandalul creditelor in CHF, care se prelungeşte la nesfârşit, spre disperarea tuturor. Se pare că bancherii încă nu sunt conştienţi ca autorităţile si publicul cer băncilor nu doar o tot mai mare transparenta si corectitudine in serviciile oferite clienţilor, ci si o mai mare atenţie pentru clienţi, mai ales atunci când aceştia sunt păgubiţi in urma unor practici discutabile sau abuzive.

CURENTUL

Primăria Capitalei refuză să facă publice avizele emise pentru copacii tăiaţi

Nicuşor Dan a ţinut ieri o conferinţă de presă în care a lansat acuzaţii grave în urma tăierii copacilor din Bucureşti care s-a făcut într-o manieră "populistă şi heirupistă", după cum declară acesta. "Trebuie să observăm că nu avem absolut niciun plan în ceea ce priveşte gestiunea copacilor din Bucureşti. Tot ce s-a făcut până acum s-a făcut într-o manieră populistă şi heirupistă. După orice furtună în care au căzut crengi pe maşini sau pe oameni, s-au trimis oameni în teren care au tăiat în neştire, au toaletat, după cum li s-a părut unora sau altora. Trebuie spus că în lumea de specialitate nu există conceptul de toaletare. Dacă e cazul, se îndepărtează ramurile uscate, când se sesizează. Dar în rest copacul e un organism viu, în cazul căruia nu se intervine - asta spune adresa oficială a Asociaţiei Peisagiştilor către primarul general", a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă. În opinia acestuia, toaletările au fost realizate de neprofesionişti, în perioade nepotrivite.

Fregata Regina Maria, a doua oară anul acesta într-o grupare navală NATO

Fregata 'Regina Maria' intră, în perioada 18 iulie - 4 august, în componenţa grupării navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2), alături de fregata canadiană HMCS 339 CHARLOTTETOWN, cu elicopter ambarcat (nava comandant) şi de fregata poloneză ORP GENERAL TADEUSZ KOSCIUSZKO, pentru a executa misiuni specifice în Marea Neagră. Navele vor participa şi la Exerciţiul multinaţional SEA SHIELD 16, organizat de Statul Major al Forţelor Navale Române în perioada 18-22 iulie. Fregata 'Regina Maria' este cea de-a doua navă militară românească aflată în această lună în compunerea unei grupări navale NATO, prima fiind Dragorul Maritim 'Sublocotenent Alexandru Axente' (DM-30), care execută misiuni de luptă împotriva minelor marine, ca parte a grupării navale NATO SNMCMG-2, în perioada 1-28 iulie.

CURIERUL NATIONAL

Atentat la Nisa: Hollande revine la Paris pentru a lua parte la celula de criză

Preşedintele francez, François Hollande, care se afla la Avignon (sud-est), se întoarce la Paris, unde va merge direct la celula de criză înfiinţată al Ministerul de Interne în noaptea de joi spre vineri, a făcut cunoscut Palatul Elysee, potrivit AFP. "Preşedintele a discutat cu (premierul) Manuel Valls şi cu (ministrul de interne) Bernard Cazeneuve. Revine la Paris şi va merge direct la celula de criză", la Ministerul de Interne, a precizat sursa citată.

Isteria Pokemon Go se întinde ca molima

Cel mai aprins subiect la ora actuală, la nivel global, nu mai este războiul din Siria, virusul Zika sau Campionatul European de Fotbal, ci isteria creată de cel mai recent joc pentru smartphone al celor de la Nintendo.

Pokemon Go este cel mai nou joc din universul "Pokemon" care a luat naştere odată cu lansarea jocului "Pocket Monsters" (de la care vine şi prescurtarea "Pokemon"), creat de Satoshi Tajiri în 1995, pentru consola Game Boy a celor de la Nintendo. Franciza a prins foarte mult în popularitate datorită seriei de animaţii "Pokemon" care a debutat pe 1 aprilie 1997 şi care încă este continuată în prezent. Faptul că animaţia rulează de atât timp a făcut ca noul joc Pokemon Go să devină o senzaţie în rândul nu doar al copiilor, ci şi al adulţilor. Jocul a devenit disponibil în SUA, Australia şi Noua Zeelandă încă de săptămâna trecută, însă săptămâna aceasta a ajuns şi în Europa în mod oficial.

BNR: Deficitul de cont curent s-a adâncit în primele cinci luni, la 2,6 miliarde de euro

În perioada ianuarie - mai 2016, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,6 miliarde euro, comparativ cu un excedent de 42 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2015, a informat ieri Banca Naţională a României (BNR), precizând că, în structură, balanţa veniturilor primare şi balanţa bunurilor au consemnat creşteri ale deficitelor cu 1.704 milioane euro, respectiv cu 1.172 milioane euro, iar balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 149 milioane euro, respectiv cu 85 milioane euro. Conform sursei citate, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.117 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.709 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 592 milioane euro.

Terenurile lui Copos, vândute la jumătate de preţ

Ajunse la a treia licitaţie organizată de ANAF pentru acoperirea datoriei pe care o are către FC Rapid SA, două dintre terenurile deţinute de familia Copos prin Ana Residence sunt scoase acum la vânzare la preţuri de două mai mici decât cele stabilite în urma evaluării. Cele două terenuri pe care familia Copos le deţine lângă baza sportivă Pro Rapid, fiecare cu o suprafaţă de 10.000 mp, sunt scoase acum la vânzare de către ANAF la preţul de 1,7 mil. lei (faţă de preţul de evaluare de 3,3 mil. lei), respectiv 2,6 mil. lei (faţă de preţul de evaluare de 5,2 mil. lei). Cea de-a treia licitaţie pentru terenurile situate în strada Balota, nr. 12, sector 1 şi în strada Berheci, nr. 33, parcela 2, lot 3, sector 1 va avea loc luni, 18 iulie. Ultimele licitaţii ale acestor terenuri au avut loc în 30 şi 31 mai.

Parisul îi cere lui Barroso să renunţe la a lucra pentru Goldman Sachs

Harlem Desir, secretar de stat pentru afacerile europene în guvernul Franţei, consideră că decizia de a se angaja la Goldman Sachs este o "greşeală de natură deontologică" din partea lui Barroso şi cere Comisiei Europene să procedeze la o schimbare a codului de conduită al comisarilor europeni. Desire consideră în acelaşi timp drept "deosebit de scandaloasă" şi decizia băncii Goldman Sachs de a-l angaja pe Barroso, ştiut fiind rolul acestei bănci în criza financiară din 2008 şi modul în care "a ajutat" Grecia să intre în Uniunea Europeană. Polemica referitoare la angajarea de către banca Goldman Sachs a lui Jose Manuel Barroso pare să ia amploare. Miercuri, a venit rândul Franţei să-i ceară "solemn" fostului preşedinte al Comisiei Europene să renunţe la ideea de a lucra pentru această bancă.

EVENIMENTUL ZILEI

Alina BICA: Niciodată, Traian Băsescu sau Elena Udrea NU MI-AU CERUT CEVA

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT a fost invitată în platoul televiziunii Antena 3, la emisiunea Sinteza Zilei, iar subiectul discutat de aceasta şi de către moderator a fost, în principal, legăturile şi relaţia sa cu Elena Udrea, dar şi pozele făcute la Paris, în care cele două apar ca făcând cumpărături. Un alt subiect abordat de fosta procuroare este şi modul în care aceasta a ajuns în funcţia pe care a ocupat-o, dar şi despre câteva lucruri legate de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Alina Bica a oferit detalii şi despre lucrurile prin care a trecut aceasta, în momentul în care era procuror-şef al DIICOT. Aceasta a declarant că niciodată, fostul preşedinte Traian Băsescu, sau Elena Udrea, nu i-au cerut ceva. Ba mai mult, fosta procuroare a spus că ea ar putea să fi făcut parte din "echipa" fostului şef de stat.

Noul PMP va avea 44 de primari şi 49 de parlamentari

Fuziunea cu UNPR va permite partidului condus de Traian Băsescu să depăşească o serie de bariere impuse de legislaţia electorală şi care puteau fi depăşite doar de formaţiunile parlamentare. Mişcarea Populară îşi consolidează puternic structurile electorale. Miercuri, 22 iulie, PMP a convocat deja un congres care să consfinţească această fuziune. Noul PMP va fi condus, în continuare, de Traian Băsescu ca preşedinte, iar liderul UNPR Valeriu Steriu va fi preşedinte executiv împreună cu Eugen Tomac.

În războiul cu Dacian Cioloş, PSD vrea să scoată puşcăriaşii în stradă. PNL îl sprijină pe şest

PSD îşi face planuri serioase ca la toamnă, înainte de alegerile parlamentare, să dărâme Guvernul Dacian Cioloş prin moţiune de cenzură. Strategia a fost discutată de liderii partidului şi agreată de principiu. Social-democraţii vor să restrângă drastic puterile miniştrilor tehnocraţi, pentru ca aceştia să se ocupe exclusiv de organizarea scrutinului. Scopul este de a-i împiedica să reglementeze în domenii sensibile precum reforma administraţiei publice, privatizările sau, Doamne fereşte, să adopte unele reglementări care să accelereze lupta anticorupţie. PSD crede că un astfel de gest politic de forţă i-ar aduce câştiguri de imagine consistente. Dărâmarea Guvernului ar demonstra cât de puternic este partidul înainte de alegeri, i-ar conferi o aură de invincibilitate, i-ar netezi eventual drumul către revenirea la guvernare. Miza este foarte mare pentru social democraţi. Dacă nu vor reuşi să câştige împreună cu ALDE procente care să le permită formarea unei majorităţi, preşedintele Klaus Iohannis îl va propune din nou pe Dacian Cioloş pentru funcţia de prim-ministru.

JURNALUL NATIONAL

ANP: Proteste ale deţinuţilor, joi seara, în 15 penitenciare

Diferite forme de protest ale deţinuţilor au fost înregistrate, joi seara, în 15 din unităţile penitenciare, iar în alte 4 unităţi nu sunt astfel de manifestări, iar toţi deţinuţii au acceptat hrana, potrivit unei situaţii transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). "Situaţia din unităţile penitenciare, evaluată în data de 14.07.2016, la ora 21.00: - Penitenciarul Iaşi, 3 deţinuţi au escaladat acoperişul secţiei de deţinere, 69 deţinuţi au refuzat hrana. - Penitenciarul Botoşani, 6 deţinuţi protestează pe acoperişul secţiei de deţinere, 4 deţinuţi protestează pe acoperişul curţii de plimbare, 1 deţinut a escaladat releul din apropierea punctului de primire deţinuţi, 202 deţinuţi au refuzat hrana. - Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 6 deţinuţi au refuzat hrana. - Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 1 deţinut a refuzat hrana.

Încă o campanie agricolă cu ochii spre cer invocând ploaia

Finalizarea cadastrului şi intabularea terenurilor agricole, reabilitarea infrastructurii de irigaţii, creşterea ponderii fermelor mici şi mijlocii, precum şi revitalizarea învăţământului agricol sunt obiectivele noii strategii de dezvoltare a României în domeniul agricol lansate săptămâna trecută. Realizarea acestor ţinte până în 2020 ar urma să coste circa 1,1 miliarde de euro. Prima dezbatere pe tema agriculturii va avea loc astăzi. Refacerea sistemului de irigaţii şi comasarea proprietăţii sunt pilonii principali ai proiectului de ţară în domeniul agriculturii, cele două direcţii de acţiune fiind strâns legate. Astfel, Executivul propune reabilitarea şi modernizarea infrastructurii principale de irigaţii pe o suprafaţă de 820.000 de hectare, în condiţiile în care acum această suprafaţă nu depăşeşte 150.000 de hectare. Meteorologii au avertizat deja că seceta se va face puternic simţită şi în această vară, iar acest lucru va afecta culturile agricole.

NATIONAL

Saşii, noii stăpâni ai României!

Se pare ca, in Romania zilelor noastre, cea mai profitabila afacere este să fii sas! La fel ca preşedintele României, Klaus Iohannis. Pentru că, atunci, ofertele de lucru ale marilor corporaţii, in special cele germane sau austriece, curg gârlă. Asta ca să nu mai vorbim de derularea afacerilor proprii, unele cărora nu doar că le sufla vântul profitului in pânze din plin, dar mai sunt si ferite de "uraganele" controalelor care lovesc din plin concurenta. Anumite structuri ale statului, fie si cu riscul de a fi considerate "ultima redută" a naţionalismului, urmăresc cu maxima îngrijorare formarea si acţiunile tot mai "tupeiste" ale unei aşa-numite "coloane a cincea" săseşti. Iar influenta acesteia este atât de mare încât, in ciuda zecilor de plângeri penale care se strâng împotriva membrilor acestei noi camarile a Palatului Cotroceni, prea puţine organe ale statului roman îndrăznesc să-si facă treaba.

Aroganţa îl trimite pe Liviu Dragnea direct in opoziţie

In momentul de fata, PSD se află într-o situaţie destul de nefericita: ori accepta sa facă parte dintr-un guvern de uniune naţională, păstorit de Klaus Iohannis, ori are drum liber spre opoziţie. In urma cu câteva zile, Liviu Dragnea, preşedintele PSD declara ca nici nu vrea sa audă de un guvern de uniune naţională. "România nu este nici in criza politica, nici sociala sau economica", spunea el atunci, "pentru ce este nevoie de guvern de uniune naţională"? Asta, nu înainte de a lansa un avertisment dur către Iohannis, că, dacă nu va desemna un premier din rândurile partidului câştigător majoritar la alegerile parlamentare, ii va cere suspendarea.

Euro 2016 de 1 miliard pentru Portugalia

"Franţa se poate consola cu impactul financiar al acestei competiţii, unul mai mare decât se preconiza. Primele semne sunt destul de promiţătoare". Ziariştii publicaţiei Le Parisien sunt optimişti, deşi n-ar prea avea motive. Pe lângă faptul ca echipa lor a pierdut finala jucată pe teren propriu, statul francez se alege cu firimituri de pe urma turneului final. Marele câştig, vreo doua miliarde de euro!, e al UEFA. Mai mult, forul de la Nyon nu va plăti niciun euro impozit pe profit gratie unei scutiri speciale acordate de Francoise Hollande. Toţi banii rezultaţi de pe urma Euro 2016 vor lua drumul conturilor din Elveţia! Pe întreaga durata a C.E., 10 milioane de lusitani au pompat in economia naţională peste 600 de milioane de euro (vânzări de băutură, mâncare, televizoare, haine, pachete turistice către Franţa etc).

PUTEREA

Hillary Killery? Candidata la preşedinţia SUA, bănuită că a ordonat asasinate

Dezminţirea publicată de autorităţile din Virginia, care au arătat că "al nostru" Guccifer este în viaţă, bine-mersi, nu a mai fost la fel de circulată. Iar ştirea iniţială a alimentat speculaţii şi teorii conspiraţioniste conform cărora inventivul hacker ar fi fost, de fapt, asasinat din ordinul fostei Prime Doamne. În plus, mai vechi acuzaţii la adresa candidatei Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an au fost readuse în atenţia opiniei publice americane. Concret, Hillary Rodham Clinton este acuzată că ar fi ordonat asasinarea unor martori incomozi, care erau pe punctul de a-i distruge cariera politică.

Schimbarea caselor de marcat - măsură anti-evaziune sau afacere cu dedicaţie?

Un proiect recent a pus pe jar firmele mari şi mici din România. Acestea vor fi nevoite să îşi schimbe vechile case de marcat cu unele cu jurnal electronic, până la 1 noiembrie 2017, pentru a putea transmite date fiscale în regim online către sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care urmează să fie implementat în 2018. Prevederea este cuprinsă într-un proiect de Hotărâre de Guvern al Ministerului de Finanţe privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Ministrul de resort, Anca Dragu, spune că prin acest proiect se doreşte reducerea evaziunii fiscale. Vorbim de un anumit tip de case de marcat. Şi de un număr foarte mare de firme care vor fi nevoite să le achiziţioneze. Mai bine zis, sunt forţate de stat să le cumpere. Este foarte simplu: cineva tot va avea de câştigat din aceste modificări forţate de autorităţi. Dar încă nu ştim cine exact anume.

Curtea de Conturi: Grave nereguli la şapte ambasade româneşti

În şapte dintre misiunile diplomatice ale României din străinătate s-au cheltuit peste 835.000 de euro pe chirii deşi statul român avea în ţările respective imobile în proprietate care puteau fi folosite ca reşedinţă de către ambasadori sau consuli. Totodată, mai mulţi diplomaţi au încălcat o regulă internă a Ministerul Afacerilor Externe şi au închiriat spaţii mai mari decât ar fi trebuit. Sunt concluziile unui control făcut de Curtea de Conturi între 2012 şi 2014, transmite Digi24. Curtea de Conturi a descoperit că la ambasada din Praga s-a închiriat un spaţiu de peste 420 mp pentru care a fost plătită suma de peste 127.000 de euro. Asta deşi statul român deţinea în oraş un imobil care putea fi folosit, cu o suprafaţă de peste 600 de metri pătraţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Ciudad de Mexico, unde s-a închiriat un apartament cu aproape 152.000 de euro pentru perioada 2012-2014. În total, Curtea de Conturi a descoperit şapte astfel de situaţii, iar paguba în bugetul statului este de peste 835.000 de euro.

ROMANIA LIBERA

A început lupta pentru supremaţie în PNL

Stabilirea unui preşedinte unic al formaţiunii şi discuţiile despre desemnarea unui candidat pentru postul de premier agită apele în PNL, în condiţiile în care vechii liberali şi foşti democrat-liberali nu au finalizat, cu adevărat, procesul de fuziune. Liberalii s-au clasat pe locul doi la alegerile locale, după PSD, şi caută soluţii pentru o activitate mai eficientă în vederea alegerilor parlamentare. În aceste condiţii, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan a pus pe tapet propunerea ca partidul să aibă o conducere unică înainte de alegerile parlamentare, renunţând la sistemul cu doi copreşedinţi - Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. "Formula asta de copreşedinţie nu s-a dovedit că performează din punct de vedere politic şi a menţinut mulţi oameni cu privirea întoarsa către fostele partide de unde au provenit", a comentat Bolojan.

Nu mai furaţi şi se vor goli închisorile

Avalanşa de anchete penale şi condamnări care a lovit în ultimii ani numele mari ale politicii româneşti face ca orice dezbatere despre problemele din Justiţie şi din sistemul penitenciar să fie deturnată în interesul unuia sau altuia dintre mogulii cu televiziuni. Nici o chestiune, oricât de necesară sau importantă, nu mai poate fi abordată fără ca manipulatorii de opinie să nu prindă ocazia pentru a sugera, când nu o spun de-a dreptul, eliberarea din închisoare a lui Dan Voiculescu sau desfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La fel se întâmplă şi acum pe tema supraaglomerării din penitenciarele româneşti, o problemă cât se poate de reală şi de gravă, dar care este deturnată din nou.

ZIARUL FINANCIAR

Procurorii sloveni sfidează puterea şefului BCE într-o anchetă care zguduie din temelii guvernul

În 2013, când Slovenia a trebuit să-şi salveze băncile bolnave, se spunea că această ţară va aduce următoarea criză pentru UE. Între timp a trecut Grexitul, a venit Brexitul, iar Slovenia, o ţară cu doar două milioane de locuitori, reintră în forţă pe scena mare europeană, de data aceasta printr-un scandal de proporţii şi un conflict direct al procurorilor cu puternica instituţie condusă de Mario Draghi, Banca Centrală Europeană. Procurorii investighează rolul băncii centrale slovene în salvarea băncilor într-un caz în care sunt implicate şi subsidiarele locale ale firmelor de audit Deloitte şi Ernst & Young. În plin scandal, ministrul sloven de finanţe Dusan Mramor a demisionat în mod neaşteptat, citând motive "în întregime personale". S-a zvonit că şi guvernatorul băncii centrale, Bostjan Jazbec, investigat şi el după acuzaţii de abuz în serviciu, ar vrea să demisioneze, fapt infirmat de acesta.

Odată ce a crescut barilul de ţiţei, s-au apreciat şi acţiunile Petrom

În ultima săptămână acţiunile Petrom s-au apreciat cu 5,2%, în condiţiile în care de la începutul lunii iulie indicele BET (top 10 acţiuni) a urcat cu 1,12%. Titlurile OMV Petrom (SNP) au însă mult de recuperat după o cădere de aproape 50% în ultimii doi ani. De la începutul acestui an, valoarea de piaţă a OMV Petrom s-a depreciat cu 9,31%, în timp ce un baril de petrol s-a apreciat cu 21,27% în aceeaşi perioadă. Cu toate acestea, în ultima săptămână, o acţiune SNP s-a apreciat cu 5,20%, urmărind revenirea barilului. "Evoluţia este strâns legată de preţul petrolului pentru că în ultimii ani, cu excepţia lui 2015, o mare parte din profitul SNP vine din extragere şi acţiunile vor oscila în concordanţă cu preţul petrolului. Dacă activităţile de extragere nu vor mai fi profitabile, poate atunci îşi va schimba modelul de business, dar mă îndoiesc", a explicat Rareş Nilaş, consultant pieţe de capital.

Fostul ministru Radu Berceanu dezvoltă la Craiova o aeronavă ultrauşoară

Fostul ministru al transporturilor Radu Berceanu dezvoltă la Craiova modelul SWAN 120-28, un avion de un loc cu o greutate de 120 de kilograme. Acesta este proiectat chiar de el şi construit integral de compania Modern Wings, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei. Echipa care dezvoltă aeronava SWAN s-a format în 2007, cu scopul producţiei de avioane ultrauşoare la preţuri reduse. Compania produce totul inhouse, fără a folosi alţi subcontractori. Potrivit aceleiaşi surse, echipa Modern Wings este formată din şase persoane şi este condusă de Radu Berceanu, fost ministru al transporturilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb