REVISTA PRESEI 15.11.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 15 noiembrie 2016

ADEVARUL

Ce înseamnă pentru România alegerea lui Igor Dodon în fruntea Moldovei

Bucureştiul va încerca să tragă în continuare Republica Moldova spre Vest, deşi opţiunea moldovenilor a fost Igor Dodon, deci Estul. În schimbul ajutorului financiar, România va cere Chişinăului reforme, iar Dodon nu va avea de ales, anticipează diplomaţia românească. Autorităţile de la Bucureşti mizează pe faptul că Igor Dodon nu poate suspenda Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE, aşa cum a promis în campania electorală, pentru că nu-i dă voie Constituţia. Republica Moldova va rămâne dependentă financiar de România, de FMI şi de UE, pentru că, în ciuda promisiunilor lui Dodon, Moscova nu va investi nicio rublă la Chişinău. Iar pentru a accesa noi împrumuturi, Guvernul Republicii Moldova va fi obligat la reforme.

România, într-o situaţie complicată după alegerile din R. Moldova si Bulgaria

România pare să fi rămas o insula într-o mare de state, unele chiar membre UE, ai căror lideri îşi anunţa deschis susţinerea pentru Rusia. In Bulgaria si Republica Moldova ii avem pe proaspeţii aleşi, pro ruşii Igor Dodon si Rumen Radev. In Ungaria premierul Viktor Orban a semnat cu Vladimir Putin mai multe proiecte energetice si are o relaţie "prietenoasa" cu Kremlinul. In Slovacia, premierul Robert Fico si-a manifestat deschis nemulţumirea faţă de sancţiunile impuse Rusiei. Iar Milos Zeman, preşedintele ceh cu vederi pro-ruse, a dat de înţeles că este de acord cu anexarea Crimeii. Experţii cred ca România ar trebui sa-si regândească strategia din regiune. Aşa vor face si Statele Unite si, cel mai probabil, si Uniunea Europeana după alegerile de anul viitor care vor avea loc in vestul Europei, in ţări ca Franţa, Germania si Olanda.

Barack Obama îşi ia adio de la o Europă îngrijorată

Barack Obama este aşteptat în Grecia şi în Germania, în contextul în care Bătrânul Continent este încă consternat de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite nu se aştepta, cu siguranţă, la un climat atât de incert pentru ultimul său turneu diplomatic în Europa. În acest context, atât la Atena, cât şi la Berlin, Barack Obama va încerca, cu două luni şi o săptămână înainte de plecarea sa de la Casa Albă, să-şi reasigure aliaţii, aflaţi încă sub şocul victoriei lui Donald Trump. În timpul campaniei prezidenţiale, excentricul miliardar populist din New York a pus sub semnul întrebării pertinenţa şi chiar funcţionalitatea vechilor alianţe, menţionând în special NATO, Acordul global de la Paris pe tema climatului şi acordul asupra programului nuclear iranian.

Premierul Făt-Frumos din PSD, o diversiune marca Liviu Dragnea

Pentru a distrage atenţia de la persoana sa, preşedintele PSD Liviu Dragnea, adevărata opţiune a partidului pentru funcţia de premier, dar şi alţi social-democraţi, aruncă pe piaţă mai multe caracteristici, inclusiv de frumuseţe, ale posibilului premier pe care îl va propune PSD după alegeri. PSD a făcut din numele de premier o ghicitoare, oferind indicii de la cum arată la ce funcţie a deţinut în fostele guvernări Ponta, strategie folosită de PSD pentru a induce în eroare opinia publică. "Este pregătit. Este un domn. Este un domn care arată bine", spune preşedintele PSD Liviu Dragnea despre viitorul premier. Puzzle-ul este completat cu indicii de la Victor Ponta. "Din informaţiile pe care le am, şi sunt un om bine informat, va fi un ministru din cabinetul meu", a spus şi Ponta, încercând să arate importanţa pe care o are în desemnarea de cadre din interiorul PSD.

Un bărbat vrea să lase două case din Maramureş moştenire Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Un bărbat de 44 de ani vrea să lase după decesul său întreaga sa avere Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este vorba de două case în judeţul Maramureş, pe care le are în proprietate. Bărbatul a făcut dejà primele demersuri, la primăria din localitatea sa, care a emis adeverinţele pentru notariat de întocmire a testamentului, potrivit cărora este înregistrat la Registrul Agricol. Este vorba de o casă de 390 de mp - cu teren de 370 de mp, şi de o altă casă de 120 mp - care mai are grajd de 30 mp şi teren de 9.500 mp. Bărbatul a arătat că este necăsătorit şi că nu mai are urmaşi direcţi.

Ce-a căutat Sorin Blejnar la ambasada statului Guineea Bissau

Sorin Blejnar, fostul preşedinte ANAF, arestat preventiv pentru luare de mită, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie din Ploieşti s-a aflat, cu câteva ore înainte de a fi dus la audieri, la ambasada statului african Guineea Bissau. Vizita misterioasă a fostului preşedinte ANAF la ambasada acestui stat, cu care România nu are acord de extrădare reciprocă, a avut loc duminică seară, susţin surse judiciare, cu aproximativ zece ore înainte ca poliţiştii de la operaţiuni speciale să meargă la domiciliul acestuia pentru a pune în aplicare mandatul de aducere la sediul DNA din Ploieşti.

PNL îi cere ministrului Pîslaru să vină în trei săptămâni cu proiectul salarizării unitare

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, principalele prevederi din proiectul de salarizare unitară propus de liberali, el adăugând că patidul i-a cerut ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reaşezarea proiectului de lege aşa cum l-au gândit Guvernul şi ministerul în baza principiilor PNL. Nicolăescu a prezentat principiile adoptate în Biroul Politic Naţional, pe care se poate construi realist un asemenea proiect de lege, şi a menţionat că este vorba despre o serie de principii pentru salarizarea unitară care trebuie să pună în ordine sistemul public şi mai ales să asigure creşteri salariale corecte şi sustenabile.

Iohannis a promulgat legea care permite ca imobilele confiscate să fie date în administrare autorităţilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care permite ca bunurile confiscate aflate în proprietatea privată a statului să poată fi oferite, cu titlu gratuit, în administrarea autorităţilor şi instituţiilor publice, în funcţie de necesităţi, prin hotărâre a Guvernului. Legea a fost iniţiată de senatorul PSD Liviu Pop, după ce Curtea Constituţională a respins, în decembrie 2015, o OUG emisă de Guvernul Ponta cu prevederi similare. Curtea a decis că OUG conţine prevederi constituţionale, însă nu se susţinea argumentul urgenţei, astfel încât Executivul nu era abilitat să ia aceste măsuri prin Ordonanţă.

BANCHERUL

BCR, BRD si BT au obţinut profituri de 2,5 miliarde lei in primele nouă luni din acest an

Primele trei bănci româneşti după mărimea activelor, BCR, BRD si BT, au obţinut in primele nouă luni din acest an un profit net cumulat la nivel de grup in valoare de 2,448 miliarde lei, mai puţin decât cele 3,5 miliarde lei câştigate in aceeaşi perioada din 2015. Anul trecut însă Banca Transilvania (BT) a obţinut un profit record datorat preluării Volksbank, tranzacţie in urma căreia a obţinut un câştig din achiziţie de 1,575 miliarde lei. Fără câştigul din aceasta tranzacţie, profitul primelor trei bănci româneşti a fost in primele noua luni ale anului trecut de doua miliarde lei, cu 20% mai mic decât in acest an. Si in acest an băncile româneşti au obţinut câştiguri extraordinare de pe urma vânzării acţiunilor la Visa, dar care nu s-au ridicat la o valoare atât de mare ca cea obţinută de BT prin achiziţia Volksbank.

CURENTUL

Jumătate din Biroul Rutier Piatra Neamţ lua mită

Motivarea judecătorilor care au decis ca şapte poliţişti rutieri de la Neamţ să fie arestaţi preventiv arată că luarea de mită era o practică răspândită printre toţi lucrătorii de poliţie care au fost repartizaţi să efectueze servicii în perioada monitorizării audio-video pe un autovehicul, aceştia reprezentând jumătate din efectivul Biroului Rutier. "Periculozitatea pe care inculpaţii o prezintă rezultă şi din faptul că, deşi aceştia aveau bănuieli asupra faptului că ar putea fi urmăriţi, respectiv interceptaţi sau înregistraţi ambiental, aceştia persistă în comiterea acţiunilor specifice elementului material al infracţiunii de luare de mită", se arată în motivare. Avocatul comisarului şef de poliţie Viorel Andronic a susţinut că buzunarele de la uniformă sunt mici iar inculpaţii puneau banii personali în maşina de serviciu.

CURIERUL NATIONAL

Câţi bani bagă Guvernul în infrastructură

Un proiect de OUG iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) propune alocarea de la stat a unor importante sume de bani pentru demararea unor proiecte de dezvoltare regională de către administraţiile publice locale. Bugetele locale pot primi de la stat sume cuprinse între 1,5 şi 50 milioane lei pentru proiecte de dezvoltare regională. Astfel, pentru sisteme de apă şi staţii de tratare, beneficiarii pot primi câte 10 mil. lei, iar pentru canalizare câte 17 mil. lei. Dezvoltarea drumurilor judeţene poate primi până la 50 mil. lei, iar a celor de interes local, câte 5 mil. lei.

PMB a plătit Romgaz 90,5 mil. lei. Bucureştiul va avea căldură la iarnă

Primăria Municipiului Bucureşti a plătit Romgaz contravaloarea gazelor necesare pentru producerea agentului termic din lunile octombrie şi noiembrie, astfel încât compania s-a angajat să furnizeze gazele naturale pentru iarnă. "Romgaz răspunde solicitărilor mass-media şi confirmă că s-au plătit ieri după-amiază 90.559.621 lei pentru gazele naturale necesare producerii agentului termic pentru lunile octombrie şi noiembrie conform convenţiei semnate în 25 octombrie între Primăria Bucureşti, RADET, ELCEN şi Romgaz", a informat compania într-un comunicat.

Hidroelectrica a câştigat definitiv procesele cu Alro, EFT şi Andritz

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut integral hotărârile Tribunalului Bucureşti care a dat câştig de cauză companiei Hidroelectrica în toate acţiunile formulate de traderii de energie Alro, EFT şi Andritz, se arată într-un comunicat al Euro Insol, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica. EuroInsol: După ce au pierdut toate aceste litigii în instanţele naţionale, unde au cerut daune de 600 milioane de euro, băieţii deştepţi ne târăsc, mai nou, la instanţele arbitrale de la Washington, Paris sau Geneva, cerându-ne daune de sute de milioane de euro.

Trump aduce soarele pe cerul companiilor americane de armament

Marile firme din industria americană de armament sunt extrem de optimiste în privinţa afacerilor viitoare, mai ales că Donald Trump a câştigat alegerile, reprezentanţii Lockheed Martin Corp., Northrop Grumman Corp, General Dynamics Corp., Boeing Co, Huntington Ingalls Industries Inc. şi ai altor jucători de pe piaţă considerând că tendinţa este de majorare a vânzărilor. După victoria lui Trump, analiştii din industria de apărare au prezis o creştere a cheltuielilor pentru apărare. Mai exact, restricţiile la cheltuielile de apărare vor dispărea în curând. Nu trebuie uitat că, în campanie, Trump a promis să stimuleze capacităţile militare crescând numărul avioanelor cu 1.200 de aparate şi de a creşte echiparea US Navy la 350 de nave.

Fosta şefă a DIICOT va fi avocata lui Daniel Dragomir în dosarul "Black Cube"

Alina Bica îl va reprezenta ca avocat pe fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, în dosarul "Black Cube" în care acesta este acuzat că a contractat serviciile de spionaj ale unei firme israeliene pentru a obţine informaţii despre procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. "Din punctul meu de vedere, să ţii un om arestat numai din dorinţa de a-l determina să spună ceea ce se doreşte să spună este un lucru incorect. În al doilea rând, nicăieri în dosar nu se confirmă împrejurarea că s-ar fi dorit denigrarea vreunui înalt funcţionar din România. În acea presupusă conversaţie care a avut loc între presupusul Daniel Dragomir şi cetăţenii israelieni nu se discută de denigrare", a declarat Alina Bica, potrivit stiripesurse.ro.

Studiu: Doar 35% dintre românii care trăiesc în mediul rural au un cont bancar

Doar 35% dintre românii care trăiesc în mediul rural au un cont bancar, procent de peste două ori mai mic decât cel din oraşele mici, de 78%, în timp ce 85% dintre locuitorii din oraşele mari au conturi la bănci, potrivit unui studiu publicat de agenţia de cercetare de piaţă Brandberry, realizat la comanda platformei online de plăţi electronice Nocash. Potrivit hotnews.ro, în oraşele mici şi medii, numărul românilor care au declarat că deţin şi card bancar este cu 9% mai mare decât numărul celor care susţin că au doar cont bancar. Aceasta înseamnă că aproape 9% dintre locuitorii oraşelor mici şi medii nu cunosc diferenţa dintre un card bancar şi un alt tip de card, media la nivel naţional fiind de 2%.

EVENIMENTUL ZILEI

O manipulare iresponsabilă în România de azi: Donald Trump - omul ruşilor - de Ion Cristoiu

Alături de Trump nebun, Trump - Extremist, Trump - maimuţoi, clişeele preluate din campania dusă de Hillary Clinton, un clişeu de mare circulaţie în România e cel Donald Trump - omul ruşilor. Donald Trump identifică drept putere globală, ameninţătoare pentru SUA, China şi nu Federaţia Rusă. Nimic nu irită mai tare Moscova decît considerarea Rusiei drept o putere regională şi nu una globală. Donald Trump tocmai asta face. Reduce Rusia la o putere regională. Principalul temei al acestei teze îl dă viziunea lui Donald Trump despre adevăratul Război Mondial din prezent, cel căruia America trebuie să-i facă faţă: Războiul economic. Globalizarea, pînă nu demult avantajoasă pentru America, a ajuns acum, în condiţiile ivirii şi creşterii neîncetate a Puterii economice mondiale care e China, un imens dezavantaj.

La revedere, Globalizare!

"Dezvoltarea unei economii globale din ce în ce integrate, marcată mai ales de comerţul liber, libera circulaţie a capitalurilor, precum şi adjudecarea cu uşurinţă a pieţelor de forţă de muncă străină mai ieftină." Aceasta este definiţia dată de Merriam-Webster globalizării, tendinţă care a domină economia şi comerţul de zeci de ani. Dar acum, s-ar putea să vedem un curs în sens invers, scrie portalul de ştiri Business Insider. De la criza financiară la Brexit şi apoi la alegerea lui Donald Trump, globalizarea este în moarte clinică şi a primit lovitură după lovitură. Acum, este probabil să vedem cel puţin o derulare parţială a acestui scenariu.

Vrea soţul Alinei Gorghiu să-l "execute" pe Guvernatorul BNR cu ajutorul DNA?

Printr-o manevră făcută de avocatul Gheorghe Piperea, 270 de clienţi ai acestuia au depus la DNA sesizări penale pentru cercetarea condiţiilor în care a fost realizat şi utilizat împrumutul extern de 20 de miliarde de euro luat de România în 2009. Potrivit informaţiilor obţinute de EVZ, toate cele 270 de sesizări sunt luate cu copypaste. În urma acestor plângeri, DNA a constituit un dosar penal, înregistrat cu numărul 664/P/2016, lucrarea fiind repartizată unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a scris, ieri, ziarul Bursa. Conform sursei citate, cei reclamaţi sunt Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu şi Lucian Croitoru. Piperea e cunoscut ca un apropiat al lui Lucian Isar, soţul liderului PNL Alina Ghorgiu. Isar a avut frecvente atacuri la adresa BNR şi a Guvernatorului Mugur Isărescu.

Saxo Bank: Americanii au fugit de "maşinăria politică fără suflet"!

Steen Jacobsen, economistul-şef al Saxo Bank ne explică modul în care trebuie să percepem şi să înţelegem victoria lui Donald Trump. "Schimbarea vine când e necesară, nu când o cauţi", e de parere Steen, care prognozase victoria republicanului încă din lun martie anul acesta, într-o analiză similară. "Votul de marţi din SUA a marcat un prim pas în directia opusă fata de maşinăria politică stricată şi fără suflet, dar concentrarea pe productivitate şi investiţia concomitentă în oameni vor veni doar printr-o criză."

JURNALUL NATIONAL

Germania. Dosarul EADS a fost închis, din lipsă de probe

Procurorii Parchetului din Munchen, care investigau posibile fapte de corupţie în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României, cunoscut ca "Dosarul EADS", au închis cercetările, în lipsa unor probe care să ducă la inculparea cuiva, scrie Euractiv. "Dosarul a fost închis în 29 septembrie. Documentul de clasare a dosarului nu este public. Cercetările au fost oprite din cauză că presupusele fapte de corupţie nu au putut fi dovedite, nu au fost găsite suficiente probe pentru aputea pune vreo persoană sub acuzare", a declarat, luni, Hildegard Baeumler-Hoesl, şefa procurorilor specializaţi în investigaţii economice din landul Bavaria. Ea a declarat că, în ciuda sprijinului primit în anchetă de la procurorii români, probele adunate tot nu au fost suficiente pentru a acuza pe cineva.

Cel mai tânăr milionar din România are 22 de ani şi 22 de milioane de euro

Cel mai tânăr milionar din România este Vlad Alexandru Cristescu, are 22 de ani şi o avere estimată la 21-22 de milioane de euro, potrivit ediţiei din acest an a topului "300 cei mai bogaţi români" realizat de "Capital". Vlad Alexandru Cristescu, plasat pe locul 279 în top, este acţionarul majoritar al firmei Libro Events, cu obiect de activitate "activităţi generale de curăţenie interioară a clădirilor". Potrivit "Capital", firma a câştigat milioane de euro dintr-un contract de prestare a serviciilor de curăţenie pentru Metrorex şi din alte contracte cu alte instituţii. În 2014, firma, care a stârnit câteva controverse în presă, fiind asociată chiar cu numele lui Liviu Dragnea, a câştigat un contract de 9 milioane de euro cu Metrorex.

Actualizare 17:44, 24.11 Alexandru Cristescu ne-a trimis următoarea notificare:

"Subsemnatul, CRISTESCU ALEXANDRU VLAD, cetăţean român, cu domiciliul în România, sat Săpunari (com. Lehliu), jud. Călăraşi, reprezentat convenţional prin VLĂNŢOIU & ASOCIAŢII, Societate Profesională de Avocaţi cu Răspundere Limitată, cu sediul în Mun. Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 45, bloc E3, scara 5, etaj 8-9, ap. 141, Sector 3, înfiinţată prin Decizia Baroului Bucureşti nr. 208 din 2014, având nr. telefon +40 (721) 205 523, nr fax +40 (31) 412 91 79 şi adresa e-mail office@vlantoiu.ro, reprezentata legal prin Avocat Coordonator VLĂNŢOIU Andreea, persoana însărcinată cu primirea actelor de procedura D-na Ana Maria Matei, formulez prezenta Notificare prin care vă solicit:

- să înlăturaţi de îndată şi în totalitate de pe site-ul publicaţiei dvs. articolul cu privire la persoana mea, în care sunt indicat, în mod incorect şi tendenţios, drept "cel mai tânăr milionar român" din Top 300 raportat la exerciţiul financiar al anului 2015, precum şi orice alt articol cu conţinut defăimător referitor la subsemnatul;

- să publicaţi în termen de maxim 12 ore o dezminţire a informaţiilor eronate privind pretinsa mea calitate de asociat al societăţii LIBRO EVENTS S.R.L. în cursul anului 2015 şi a informaţiilor eronate privind profitul realizat în anul 2015 de societatea LIBRO EVENTS S.R.L..

- să îmi comunicaţi în termen de maxim 12 ore, pe adresa de e-mail office@vlantoiu.ro, luarea masurilor de mai sus, în caz contrar fiind nevoit să consider că nu v-aţi conformat prezentei.

Prin articolul publicat de dvs. s-au adus la cunoştinţa publicului larg o serie de informaţii neadevărate însoţite de titulatura de "cel mai tânăr milionar român" acordată persoanei mele, precum şi informaţii legate de faptul că atribuirea acestei titulaturi este rezultatul asocierii persoanei mele cu societatea LIBRO EVENTS S.R.L. în care în 2015 nu am deţinut calitatea de asociat. Menţionez că nici în prezent nu deţin vreo calitate în aceasta societate.

Asocierea persoanei mele cu societatea LIBRO EVENTS S.R.L. la nivelul anului 2015 nu are fundament real.

Informaţiile utilizate de publicaţia care a elaborat şi a făcut cunoscut opiniei publice "TOP - 300" nu sunt adevărate şi au fost preluate în mod vătămător de către publicaţia dvs., încălcând dreptul meu constituţional la propria imagine. Conţinutul articolului este redactat într-un mod tendenţios, menit să şocheze opinia publică şi să o atragă prin informaţii false, încălcând astfel dreptul constituţional la informare şi obligaţia corelativă a oamenilor de presă de a verifica corectitudinea informaţiilor răspândite prin presă. Art. 31 alin. (4) din Constituţie prevede: "Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice."

Precizăm că veridicitatea informaţiilor dvs. este infirmată în totalitate de faptul că, în anul de referinţă 2015, la care s-a raportat publicaţia pe care o citaţi drept sursă pentru elaborarea "TOP - 300", nu am deţinut calitatea de asociat al societăţii LIBRO EVENTS S.R.L., aspect care putea fi observat printr-o verificare la ONRC.

Nici cifrele de profit ale societăţii LIBRO EVENTS S.R.L., astfel cum au fost preluate în cuprinsul articolului nu sunt cele reale, printr-o simplă verificare a informaţiilor publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe, putându-se vedea că profitul societăţii în 2015 a fost de 13.214.023 lei.

Corectarea informaţiilor nereale publicate se impune cu atât mai mult cu cât acestea, atrăgând în mod nefavorabil atenţia publică asupra persoanei mele, constituie expresia unui abuz al libertăţii de exprimare. Libertatea de exprimare, deşi garantată constituţional, nu trebuie tratată ca o libertate absolută, întrucât art. 30 alin. (6) din Constituţia României prevede: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine."

Atrag atenţia asupra caracterului răuvoitor al folosirii numelui meu într-o alăturare nereală în context cu numele societăţii LIBRO EVENTS S.R.L., faţă de care presa a dezvoltat un obicei în a publica şi a răspândi informaţii false şi scandaloase cu scopul de a naşte controverse, de a şoca şi de a căuta senzaţionalul. Informaţiile au fost preluate în peste 30 de site-uri, majoritar site-uri cu un puternic impact la nivel naţional, iar prejudiciul moral care mi se aduce este evident, în contextul în care se analizează în detaliu viaţa mea privată, iar în mediul on-line se afirmă deja ca voi fi supus unor verificări, deşi nu am nicio legătura cu situaţia relatată.

Nerespectarea dreptului la imagine şi încălcarea limitelor libertăţii de exprimare a fost condamnată în repetate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind de notorietate poziţia Curţii cu privire la obligaţia fiecărui stat de a restrânge libertatea de exprimare şi de a o sancţiona atunci când aceasta se impune ca o măsură necesară pentru protecţia moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora. Este evident că prin acest articol cu profund caracter prejudiciabil se încalcă rolul presei de "câine de pază al democraţiei" precum şi obligaţia de a oferi opiniei publice informaţii reale.

Având în vedere situaţia expusă vă solicit să publicaţi o dezminţire a articolului/articolelor care ma vizează, precizând, pentru corecta informare a opiniei publice, că numele CRISTESCU ALEXANDRU VLAD a fost asociat din greşeală cu această ştire şi că ştirea are la baza informaţii care, în urma verificărilor, s-au dovedit a fi eronate.

În dovedirea celor de mai sus vă rog să regăsiţi ataşat certificate constatatoare 2015 şi 2016 şi extras de pe mfinante.ro pentru S.C. Libro Events S.R.L. la nivelul anului 2015.

În cazul în care nu veţi da curs solicitărilor mele de îndată, voi fi obligat să mă adresez instanţelor de judecată competente în scopul remedierii situaţiei vătămătoare create.

În speranţa unor măsuri rapide şi adecvate din partea dvs. în vederea diminuării impactului negativ pe care publicarea acestor informaţii eronate le are asupra mea, vă asigur de întreaga mea consideraţie.

CRISTESCU ALEXANDRU VLAD"

Suntem cu adevărat în secolul vitezei: ridici banii în 3 ore

În secolul vitezei, comercianţii vin cu soluţii care mai de care mai ingenioase. Dovadă stă ultimul produs lansat pe piaţa din România, askredit.ro.o, platformă prin intermediul căreia poţi obţine un împrumut în maximum 3 ore. Produsul se adresează celor care au nevoie de un împrumut rapid, ori pentru situaţii neprevăzute, ori pentru achiziţia unui bun personal sau cadou: o bicicletă, un smartphone, un frigider mai eco, schiuri noi sau o vacanţă în ţările calde. Platforma este disponibilă pe web şi smartphone, cu proceduri rapide, simple şi flexibile. Reprezentanţii acestuia susţin că banii ajung în contul tău după doar trei click-uri şi în numai trei ore. Sau, dacă nu ai cont, îţi poţi lua banii de la ghişeele băncii.

NATIONAL

Afacerile offshore din spatele lui Igor Dodon

Aia e, de duminica, rusofilul Igor Dodon, va fi preşedintele Republicii Moldova in următorii 4 ani. Însă, proaspăta "victorie a socialismului" de la Chişinău are la baza "manevre capitaliste putrede", povesti cu offshoruri si parale greu de urmărit. Socialiştii, care l-au susţinut in alegeri pe Dodon, s-au grupat in jurul unor afaceri bine ascunse, printre care se numără si ceva legături cu companii offshore deloc străine de cercuri importante din Federaţia Rusa. Povestea vorbeşte despre un paradis fiscal recunoscut in toata lumea, Bahamas, si a fost dezvăluită de rise.md.

"Doamna de fier" a FMI, "pisica" pentru Cioloş!

Unii dintre "radicalii" care cer ca accederea stângii la guvernare sa fie împiedicată prin orice mijloace deja au pregătit un plan de rezervă, dacă Dacian Cioloş nu vrea să le facă jocul până la sfârşit. Si, pur si simplu, ar încerca să-l "impulsioneze" pe acesta, vehiculând posibilitatea unei puternice lovituri de imagine prin susţinerea Deliei Velculescu pentru a prelua şefia Guvernului. Desigur, rămâne de văzut si dacă aceasta din urma va accepta sa renunţe la fulminanta cariera internaţionala pe care o are la Fondul Monetar International, instituţie care a desemnat-o sa supravegheze politicile financiare ale Ciprului si, ulterior, ale Greciei.

PUTEREA

Trei firme cu probleme penale vor deszăpezi drumurile din Moldova

Transporturi Auto SA din Botoşani, Florconstruct SRL din Suceava şi Eky Sam SRL din Iaşi şi-au împărţit lucrările de deszăpezire pe drumurile naţionale din Moldova. Contractele au fost atribuite de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în urma unei licitaţii publice, şi au o valabilitate de 48 de luni. Cele trei societăţi comerciale sunt recunoscute pentru apetenţa manifestată faţă de afacerile din bani publici şi pentru relaţiile politice pe care le au. Mai mult, toate au un numitor comun: patroni anchetaţi în dosare penale.

Gabriela Firea a şi-a anunţat intenţiile

Unii bucureşteni s-au îngrozit, alţii s-au speriat, alţii au râs după ce Gabriela Firea a şi-a anunţat intenţiile. Iată că acum le pune în practică, dar, ca de obicei "de principiu", adică fără un estimat al efortului bugetar. Proiectul "Parteneriatul între generaţii", înfiinţarea Direcţiei de integritate, înfiinţarea de buticuri stradale în Capitală sunt doar câteva iniţiative personale care aşteaptă votul consilierilor generali. În plus, "armonia" pe carre primăriţa se lăuda că a instaurat-o între proiectant, consultant şi constructor pentru ambiţia sa de a se defila de Ziua Naţională pe sub Arcul de Triumf, ne costă încă 1.700.000 de lei. Mai mult, nominalizările în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) sunt alte sinecuri pentru PSD.

"Societatea civilă" din Primărie: doi generali şi Darabont

Fostul viceprimar PSD, Dan Darabont, şi doi generali în rezervă, Teodor Mureşan şi Vasile Pîrlog, sunt reprezentanţii societăţii civile, în opinia primarului general, Gabriela Firea. Cei trei sunt membri ai ATOP, unde sunt plătiţi cu 30% din salariul subprefectului Capitalei. Ei au meritul de a fi fost apropiaţi ai PSD, candidând chiar pentru un loc în Parlament în legislaţiile anterioare. Adevărata societate civilă trebuie să-şi ia întâi galoanele pentru a fi nominalizată în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP).

ROMANIA LIBERA

Vladimir Putin îşi extinde influenţa în jurul României

Socialistul Igor Dodon este câştigătorul alegerilor din Republica Moldova. Prim-viceprim-ministrul şi ministru al Economiei şi Comerţului în Guvernul condus de Zinaida Greceanîi a obţinut 52,29% de voturi, faţă de 47,71%, procentul obţinut de contracandidata sa, proeuropeana, Maia Sandu. Şi în Bulgaria, câştig de cauză au avut tot socialiştii. Fostul şef al forţelor aeriene din Bulgaria, candidatul socialist Rumen Radev, a câştigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, conform sondajelor la ieşirea de la urne. Radev, fost pilot şi comandant al armatei aerului, s-a declarat duminică seara în favoarea unui bun dialog cu preşedinţii SUA şi ai Rusiei. El s-a angajat, de asemenea, să 'coopereze pentru ridicarea sancţiunilor' europene impuse Rusiei.

A fost arestat ministrul rus al economiei

Ministrul rus al economiei, Alexei Uliukaev, a fost arestat sub acuzaţia de a fi primit peste două milioane de dolari mită, a anunţat marţi Comitetul de Investigaţii de la Moscova. "Uliukaev a fost arestat azi-noapte, imediat după un interogatoriu", a informat Comitetul, citat de TASS. Potrivit anchetatorilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare "pozitivă" care a permis companiei petroliere cu capital majoritar de stat Rosneft să achiziţioneze cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acţiunile Bashneft din Republica Başkiria, parte a Federaţiei Ruse, a precizat purtătorul de cuvânt al Comitetului de Investigaţii, Svetlana Petrenko pentru agenţia TASS.

Schimbări pe final de mandat ale Executivului condus de Dacian Cioloş

Urmează renaţionalizarea unor companii de stat. Guvernul a scos în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) iniţiat de Ministerul Economiei, privind "consolidarea poziţiei de acţionar a statului la unele societăţi şi îmbunătăţirea mediului concurenţial". Conform proiectului de OUG, statul, "prin instituţiile publice implicate, poate cumpăra acţiuni emise de societăţi, prin intermediul pieţelor de capital, cât şi direct, de la alţi acţionari şi poate efectua schimburi de pachete de acţiuni cu alţi acţionari". În prezent, conform legii, statul nu are dreptul să cumpere acţiuni pe piaţa de capital. "Este vorba doar despre câteva companii, nu despre o naţionalizare la nivel mare. Companiile sunt şi din Energetică ", a declarat pentru RL Liviu Iolu.

ZIARUL FINANCIAR

Preţul energiei a scăzut de şapte ori în mai puţin de o săptămână doar pentru că a bătut vântul

În după-amiaza zilei de duminică, eoliene totalizând peste 2.500 MW generau energie, "morile de vânt" devenind cel mai mare producător de electricitate local. Pe 9 noiembrie, la ora 15:00, un me­gawatt-oră de energie costa 258 lei, până seara preţul continuând să crească după ce un reactor de la Cernavodă ieşise din funcţiune cu o zi înainte. Practic, de pe o zi pe alta, preţul spot mediu al energiei a crescut cu aproape 20%. Duminică însă, acelaşi megawatt-oră se vindea la ora 15:00 doar cu un leu, în contextul în care vântul puternic a alimentat aproape fiecare turbină montată în România. Exporturile au crescut brusc în contextul în care preţul mediu spot din România era de cinci ori mai mic faţă de cel din regiune.

Mai poate fi bursa numită un barometru când creşterea economică este la 5%, iar indicele BET este pe minus 3%?

FMI şi Comisia Europeană prognozează că România va avea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, de 4-5%. Dar bursa, cu doar două luni înainte de închiderea celui mai bun an economic postdecembrist, este pe minus cu 3%. Mai poate fi barometrul economiei? Spre comparaţie, bursa de la Sofia are 15% în 10 luni. Ziarul Financiar a scris la începutul acestei luni că Bursa de Valori de la Bucureşti trebuie să recupereze peste 3% în doar două luni (noiembrie-decembrie) dacă vrea să închidă anul pe plus faţă de decembrie 2015. Dacă nu va reuşi să câştige 3% în cele mai grele luni pentru eco­nomia mondială, BVB, ancorată destul de mult în peisajul extern, ar putea închide pe minus pentru a patra oară în ultimii 20 de ani.

Semnal de alarmă. Depozitele străinilor s-au diminuat cu un miliard de euro într-un an

Depozitele pe termen lung constituite de străini la băncile locale, în mare parte linii de finanţare primite de la acţionari, au fost în septembrie în jurul nivelului de 4 mld. euro, în scădere cu circa un miliard de euro faţă de aceeaşi lună de anul trecut şi la jumătate comparativ cu maximul atins în 2011. Faţă de august 2016, depozitele străinilor au staţionat, însă comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului trecut sunt mai mici cu aproximativ 820 mil. euro. Depozitele nerezidenţilor au rămas în jurul minimului ultimilor nouă ani. Tendinţa de scădere a finanţărilor alocate de băncile străine pe piaţa locală ar putea continua în perioada următoare. Comparativ cu maximul atins în vara anului 2011, din depozitele străinilor pe termen lung "s-au evaporat" 4,6 mld. euro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb