REVISTA PRESEI 16.01.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 16 ianuarie 2012

ADEVARUL

Radiografia protestelor din România. A patra zi de proteste în toată ţara

Pentru a patra zi consecutivă de proteste, mai multe sute de oameni, care îl susţin pe Raed Arafat şi care sunt nemulţumiţi de preşedintele Traian Băsescu, s-au a strâns în pieţele centrale din marile oraşe.

Ce greşeli de comunicare a făcut Traian Băsescu

Preşedintele a fost prea sigur că românii nu vor protesta şi nu a avut un scenariu de rezervă, cred comentatorii politici. În plus, şeful statului s-a bazat prea mult pe revenirea Puterii în sondaje. După ce a cerut premierului, vineri seara, retragerea proiectului legii sănătăţii, preşedintele Traian Băsescu a dispărut timp de două zile, neavând nicio apariţie în public. Potrivit unor surse, şeful statului ar fi fost în Bucureşti vineri şi sâmbătă. Mesajul lui Traian Băsescu a venit după ce preşedintele atacase de mai multe ori pe tema noii legi a sănătăţii, ţinta principală fiind şeful SMURD, Raed Arafat. Analiştii politici cred că şeful statului a riscat şi a pierdut în scandalul din sănătate şi că nu a avut o strategie de rezervă.

Protestele din România, analizate de presa internaţională

Jurnaliştii străini au acordat un spaţiu important manifestaţiilor împotriva legii sănătăţii şi a Guvernului. Mass-media din lume a spus că mişcările de protest au apărut, iniţial, din cauza noii legi a sănătăţii, apoi s-au extins pe fondul nemulţumirii generale faţă de guvernanţi, informează Mediafax. "Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene în cursul protestelor faţă de măsurile de austeritate, cel puţin nouă persoane fiind rănite", a relatat BBC, explicând că manifestaţiile au izbucnit în semn de solidaritate cu medicul Raed Arafat şi s-au extins pe fondul nemulţumirii faţă de politicile Guvernului. "Oamenii au ieşit pe străzi în mai multe oraşe pentru a exprima nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate şi faţă de proiectul de reformare a sistemului medical. Dar protestele au devenit violente în momentul în care manifestanţii au refuzat să plece, intrând în conflict cu forţele de ordine", a notat Euronews.

Cum s-au încheiat protestele

Lucrurile au scăpat iar de sub control în Bucureşti, în a treia zi de protest. O parte dintre manifestanţii strânşi în centrul Capitalei au aruncat cu sticle incendiare, rănind mai multe persoane, şi au vandalizat mai multe magazine din zona Piaţa Unirii. Jandarmii au tras focuri de avertisment cu puşti de tipul celor de vânătoare şi au intervenit cu gaze lacrimogene şi tunurile de apă. UPDATE 01:50 Protestele s-au încheiat şi în Piaţa Universităţii. Ultimul manifestant din Arcadă a fost ajutat de un bodyguard. El şi-a strâns steagul şi bannerul şi a plecat acasă. Pe străzi au rămas doar maşinile Romprestului care curăţă Piaţa Universităţii.

De ce a tăiat S&P ratigurile statelor europene: Răspunsul la criză este inadecvat şi duce la creşterea riscurilor

Analiştii agenţiei de evaluare financiară Standard&Poor's şi-au apărat decizia de a revizui în scădere ratingurile a mai bine de jumătate dintre statele din zona euro. Economiştii au declarat că răspunsul politicienilor în faţa crizei datoriilor de stat a fost inadecvat şi contribuie la creşterea gradului de risc pe viitor. "Diagnosticul corect ar trebui să pună mai mult accent pe dezechilibrele tot mai mari din zona euro", a explicat Moritz Kramer, şeful diviziei S&P pentru ratinguri suverane europene, citat de "The Wall Street Journal". El a invocat probleme precum diferenţele dintre gradul de de competitivitate de la o ţară la alta, care reflectă dezechilibrele bugetare uriaşe ale statelor.

Criza euro într-o fază periculoasă: Zona euro lovită din plin! Vezi consecinţele retrogradăriilor în masă

Scăderea ratingurilor a nouă ţări din zona euro printre care şi Franţa, anunţată în această noapte de agenţia Standard&Poor's (S&P), va reduce substanţial puterea de creditare a FESF, aşa numita Facilitate Europeană pentru Stabilitate Financiară - fondul de urgenţă pentru zona euro - în special în situaţia în care liderii zonei euro insistă pe menţinerea ratingului acestui fond la triplu AAA şi va face mult mai dificilă consolidarea resurselor sale financiare, notează Reuters. Doar tăierea cu o singură treaptă a ratingului AAA al Franţei, de exemplu, ar reduce puterea efectivă a Fondul european de stabilitate financiară cu până la 20 la sută, de la 440 miliarde de euro la 360 de miliarde de euro, a declarat unul din oficialii zonei euro, citat de Reuters.

Scenarii posibile: obligaţiuni evaluate sub triplu AAA sau resurse combinate

Aceste efecte ar determina ca liderii zonei euro fie să permită FESF - fondul temporar de urgenţă pentru zona euro înfiinţat în luna mai 2010 şi folosit deja pentru a ajuta Irlanda şi Portugalia - să emită obligaţiuni evaluate la mai puţin e triplu AAA ceea ce ar afecta capacitatea sa de împrumut, fie, să decidă, la summitul din luna martie, să combine puterea de împrumut a celor două facilităţi FESF şi Mecansimul European de Stabilitate (MES) programat să intre în vigoare în iulie anul acesta.

Cum funcţionează fondul de urgenţă - EFSF

Oficialii consultaţi de Reuters au avansat ideea că ratingul AAA al FESF nu este de neatins. Capacitatea de creditare a acestui fond se bazează pe garanţii din partea guvernelor din zona euro. Deoarece doar 6 din cele 17 guverne mai au, în prezent, rating AAA, toate statele membre trebuie să furnizeze garanţii suplimentare pentru a se asigura că FESF rămâne AAA evaluat. Aceste angajamente înseamnă 780 miliarde de euro. Un rating mai mic pentru EFSF ar însemna că acesta ar trebui să plătească mai mult pentru a se împrumuta de pe piaţă şi a ajuta ţările din zona euro care deja au probleme de împrumut.

CAPITAL

Duşul rece al crizei. Cum s-a schimbat din temelii o bancă românească

După ce a fost, pe rând, cea mai dinamică şi cea mai puţin activă bancă din România, Volksbank încearcă să îşi găsească locul undeva în normalitate. Banca vine, cel mai probabil din vară, cu mai multe produse de economisire "flexibile" dar şi cu o strategie de creditare care se va baza mai ales pe credite de consum, în lei, de valoare mică. De la împrumuturi cu destinaţii imobiliare de sute de mii de franci elveţieni la credite prudente, în lei, cu valoarea echivalentă de cel mult 10.000 de euro. De la "fără depozite" la produse diversificate de economisire. În sfârşit, de la creştere pe banii mamei austriece la "un raport corect între credite şi depozite". Cam aceasta ar fi, pe scurt, evoluţia băncii a cărei transformare a evidenţiat poate cel mai bine proporţiile bulei din România anilor 2006-2009. După doi ani în care practic nu a existat, Volksbank a lansat anul trecut câteva produse orientate mai ales către zona atragerii de resurse. Acesta a fost însă doar un prim pas.

Franţa riscă o nouă scădere de rating! Destrămarea zonei euro, puţin probabilă

Franţa riscă o scădere suplimentară de rating dacă nivelul datoriei publice şi cel al deficitului bugetar se deteriorează în continuare, au comunicat ieri reprezentanţi ai agenţiei de rating Standard & Poor's, la o zi după de ratigul suveran al Franţei a fost redus cu o treaptă de la AAA la AA+. "Deficitele ar putea creşte în continuare de la nivelele ridicate la care se află acum şi să atingă anumite praguri, ceea ce ar putea conduce la o scădere suplimentară a ratingului", a spus Moritz Kraemer, analistul de credit al S&P, în cadrul unei conferinţe telefonice, potrivit Reuters. Kraemer a mai spus că agenţiile de rating nu iau în calcul o destrămare a zonei euro şi că asemenea scenarii nu sunt vehiculate în deciziile de rating.

CURENTUL

Intifada lui Arafat - coordonată de Ponta, Antonescu şi Voiculescu

Revolta "guşterilor", declanşată după demisia lui Raed Arafat din ministerul sănătăţii, a fost pregătită, organizată şi susţinută de alianţa anti-românească USL. Este singura concluzie rezonabilă ce poate fi trasă după evenimentele petrecute în ultimele zile în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Pentru a-şi mobiliza masele de manevră formate în general din persoane lipsite de discernământ, derbedei, pensionari senilizaţi sau dezinformaţi, aurolaci, gură-cască şi alţi guşteri uşor de manipulat, liderii USL s-au folosit de maşinăria de propagandă verificată de nenumărate ori în ultimii ani, adică de antenele lui Voiculescu şi Schwartzenberg-Ghiţă, precum şi de reţeaua de socializare Facebook, canale a căror utilitate în astfel de operaţiuni a fost deja dovedită.

Efectul deciziei S&P asupra României: finanţările în euro se vor scumpi

Statele europene trebuie să restructureze rapid bugetele, pentru reducerea amplă a deficitelor, după decizia S&P de a retrograda nouă ţări din zona euro, mai ales că majorarea costurilor de finanţare se va resimţi în economia reală, la bănci şi firme, spune secretarul de stat în MFP Bogdan Drăgoi. "Vom vedea Germania care va vinde şi mai ieftin, fiind printre puţinele din Europa care a rămas cu rating AAA. Dacă ceilalţi din Europa nu reuşesc să se mobilizeze, nici Germania nu se ştie cât se va mai putea împrumuta ieftin. Statele trebuie să înceapă să facă ce am făcut noi. Retrogradarea înseamnă un cost mai mare al deficitului. Cred că va trebui să facă toţi restructurări bugetare rapide, pentru a-şi reduce deficitele la niveluri mult mai mici", a decla­rat Drăgoi, citat de Mediafax.

CURIERUL NATIONAL

Zona euro, la grea încercare

Un "electroşoc" a fost administrat la sfârşitul săptămânii trecute de S&P Franţei, Austriei şi altor ţări membre ale zonei euro. Efectul cel mai grav este decuplarea dintre cele două cele mai importante economii ale zonei, Parisul şi Berlinul beneficiind până acum amândouă de preţiosul "AAA". Comisia Europeană a calificat decizia S&P drept "aberantă", luată într-un moment în care zona euro acţiona "decisiv" pe toate fronturile pentru a soluţiona criza datoriilor. Agenţia de rating Standard&Poor's ameninţa încă de la începutul lunii decembrie cu diminuarea notării unui număr de 15 ţări membre ale zonei euro, inclusiv unele deţinătoare ale preţiosului triplu A. În final, vinerea trecută, ea a privat Franţa şi Austria de calificativul "AAA", reducându-l la "AAplus". Ratingul Maltei, Slovaciei şi Sloveniei a fost diminuat cu o treaptă, cel al Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Ciprului - cu două trepte. În schimb, Germania, Finlanda, Olanda şi Luxemburg îşi păstrează prestigioasa distincţie "AAA".

Bucureştiul, şocat de violente si vandalism

Protestul din Piaţa Universitate a devenit violent după ce oamenii au rupt gardurile şi au ieşit în bulevard, unii aruncând cu pietre şi bucăţi din caldarâm în jandarmi, unul fiind rănit. Traficul rutier a fost blocat. Incidentele au avut loc în faţa Teatrului Naţional. Unii dintre protestatari au aruncat cu torţe aprinse, cu pietre, cu bucăţi din caldarâm şi alte obiecte contondente, în bulevard şi spre jandarmi. Manifestanţii violenţi au dat foc mai multor obiecte în zona magazinului Unirea, printre care şi mobilier stradal, jandarmii intervenind cu tunuri cu apă. Conflictul a izbucnit după ce manifestanţii au dat foc la un panou publicitar. Totodată, şi o gheretă de la BRD Unirii a fost incendiată de manifestanţi. Jandarmii au intervenit cu un tun cu apă, în timp ce manifestanţii aruncă cu pietre. Unii dintre ei au încercat să-i atace pe jandarmi cu nişte cărucioare similare celor de la supermarket.

Fondul Proprietatea a trecut la sistemul "o acţiune - un drept de vot"

Comisia Naţională a Valorilor imobiliare a avizat, vineri, modificarea formulei de vot decise de acţionari pe 23 noiembrie. Schimbarea modalităţii de vot în AGA la Fondul Proprietatea a fost aprobată după ce, în luna mai, participaţia statului a scăzut sub 33 la sută. La finalul lui 2011, acţionarii străini deţineau 52,93 la sută din capitalul social subscris şi vărsat al FP, iar acţionarii români aveau 45,26 la sută dintre acţiuni

Cât va cântări deteriorarea încrederii în euro?

Percepţia negativă a pieţelor asupra problemelor unor state din zona euro ar putea conduce la slăbirea monedei unice. Nouă dintre cei zece brokeri şi analişti financiari contactaţi de Curierul Naţional merg pe acest scenariu. Marea majoritate a proiecţiilor indică pentru sfârşitul anului un nivel de 1,20-1,25 dolari pentru un euro

Băsescu, de Ziua Culturii: Trebuie să investim în educaţie

Cultura trebuie să rămână o cale privilegiată de comunicare, o punte între cei care împărtăşesc dialogul, respectă pluralismul, diversitatea tradiţiilor şi încurajează fidelitatea cetăţenilor faţă de naţiune, pentru binele comun, apreciază preşedintele Băsescu în mesajul de "Ziua Culturii Naţionale". "Cultura unui popor reprezintă emblema identităţii sale profunde. (...) Această zi dedicată Culturii Naţionale omagiază personalitatea remarcabilă a poetului Mihai Eminescu, prin a cărui întreagă creaţie limba şi cultura română au dobândit un loc de cinste în Europa şi în lume", menţionează şeful statului, în mesajul adresat cu prilejul "Zilei Culturii Naţionale", conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de mediafax.ro.

EVENIMENTUL ZILEI

Privelişte ca după război. Centrul Capitalei a fost vandalizat. Huliganii au spart magazine şi bănci|

Bătăi crâncene au avut loc între jandarmi şi huligani în centrul Capitalei. Suporterii echipelor de fotbal Steaua şi Dinamo au aruncat cu pietre, sticle şi tomberoane pe bulevardul care leagă Piaţa Unirii de Universitate. Au spart magazine şi bănci, au incendiat maşini. Un magazin de pantofi a fost jefuit. Barurile din Centrul Istoric au fost închise. Jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene, fumigene şi tunuri cu apă. Cinci dintre ei au fost răniţi grav. De asemenea, mai mulţi protestatari au fost duşi la spital. Câteva zeci de persoane au fost reţinute. Forţele de ordine au acţionat conform legii, protestatarii nu au avut autorizaţie. Cei care au rămas la Universitate au strigat "Jos taxa auto", "Jos Băsescu" şi "Vrem alegeri anticipate". Jandarmii au reuşit să elibereze Piaţa Unirii. După miezul nopţii s-a lăsat liniştea şi la Universitate.

Cristoiu: "Ponta - prudent, Antonescu - infantil"

ANTITEZĂ. Ion Cristoiu crede că liderul PSD a fost mai abil decât cel al PNL în a specula politic protestele de stradă. Jurnalistul Ion Cristoiu este de părere că există mai posibilităţi de interpretare a manifestaţiilor din ultimele zile. Prima dintre acestea ar fi intepretarea opoziţiei şi a televiziunilor. "Şi mă refer, în primul rând, la cele care sunt în slujba opoziţiei. Acestea au tendinţa de a exagera, de a dramatiza şi a transforma aceste mişcări de protest într-o stare revoluţionară la fel ca în `89. De 20 de ani se întâmplă acest lucru, probabil şi PDL dacă ar fi fost în opoziţie ar fi făcut acelaşi lucru", este observaţia jurnalistului Cristoiu. O altă interepretare ar fi, în opinia sa, aceea că prin intermediul reporterilor, televiziunile exagerează. "E vorba în special de reporteriţe. Nu sunt manipulate, însă neavând experienţa unor conflicte, mineriade, războaie, sunt impresionate. O petardă aruncată, apariţia şocantă a jandarmilor înarmaţi cu scuturi le impresionează şi au momente isterice. Iar prin reacţia lor creează această imagine de revoltă sângeroasă, revoluţie, confruntări", mai adaugă jurnalistul.

"AVERTISMENT! E o piramidă financiară! Poţi pierde banii oricând!" Aşa a atras Serghei Mavrodi 10 milioane de deponenţi la MMM-2011

O mare parte dintre ruşi îl consideră un geniu financiar. În mod paradoxal, Serghei Mavrodi, creatorul MMM Invest, un joc piramidal care a păgubit, în 1994, 30 de milioane de persoane, majoritatea din Rusia, dar şi al MMM-2011, care a atras până acum 10 milioane de jucători, convinge populaţia vorbind deschis despre riscurile pe care le presupune jocul cu bani pe care l-a iniţiat acum aproximativ un an de zile. Majoritatea participanţilor sunt din Rusia şi Ucraina şi au fost atraşi de dobânzile lunare enorme, cuprinse între 20% şi 75% pe care le oferă sistemul piramidal, bazat exclusiv pe banii pe care îi aduc noii intraţi.

JURNALUL NATIONAL

Cronica unei revolte neanunţate. Protestatarii au pornit de la "Respect pentru Raed Arafat" şi au ajuns la "Greaţă faţă de Băsescu"

Manifestările de amploare ce au avut loc în acest weekend în ţară şi în Ca­pitală au avut ca punct de plecare proiectul noii legi a sănătăţii şi forţarea demisiei dr. Raed Arafat din funcţia de subsecretar de stat în Mi­nisterul Sănătăţii pentru ca în final să se transforme într-un protest politic naţional în care s-a cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului Boc şi alegeri anticipate.

Intoxicare statistică. Vezi aici de ce Bucureştiul nu are mai mulţi turişti decât Atena sau Veneţia

2,1 milioane de vizitatori ar însemna coadă la toate punctele de intrare în Capitală. În realitate numărul turiştilor străini a fost de 1,3 milioane repartizaţi în toată ţara. O ultimă statistică scoasă pe piaţă de Euromonitor International pune Bucureştiul pe harta turistică a lumii cu o cifră surprinzătoare: 2,1 milioane de vizitatori străini în 2010. Cu acest numar de vizitatori, Bucureştiul ajunge pe locul 55 în lume în ierarhie şi depăşeste oraşe tradiţional turistice: Atena, Veneţia, Florenţa, Rio de Janeiro. Statistica vine să sprijine poziţia triumfalistă a ministrului de resort care, iată, poate să spună ca programele de promovare a turismului românesc pe care le deruleaza dau rapid roade. Bucureştiul nu are cum să fie mai vizitat decât Athena, Veneţia sau Rio de Janeiro, potrivit specialiştilor din turism. Astfel, statistica făcută publică, zilele trecute, de Euromonitor International este o făcătură, o intoxicare.

SCANDALOS! Comandantul navei de Costa Concordia a părăsit nava înaintea evacuării ultimilor pasageri

Cel puţin opt oameni au murit şi 30 au fost răniţi după ce nava de croazieră Costa Concordia a lovit un banc de nisip din apropierea insulei italiene Giglio, noaptea trecută, în jurul orei 22.00. Vasul s-a înclinat cu 20 de grade, integritatea acestuia fiind pusa în pericol. Comandantul navei de croazieră Costa Concordia a părăsit nava vineri seara înainte de evacuarea ultimilor pasageri, a declarat duminică la SkyTG24 procurorul însărcinat cu ancheta, relatează France Presse şi postul de televiziune francez BFM TV. Întrebat dacă ştie că Francesco Schettino, arestat sâmbătă pentru omor multiplu, naufragiu şi abandonarea navei, a părăsit nava înainte ca toţi pasagerii să fie evacuaţi, procurorul Francesco Verusio, de la parchetul din Grossetto, a răspuns "Din păcate, trebuie să confirm această circumstanţă".

Reuters: Guvernul a făcut puţine pentru a-i linişti pe demonstranţii de la Bucureşti

Protestatarii români s-au ciocnit duminică cu poliţia în Bucureşti şi au susţinut demonstraţii în alte oraşe mari ale ţării, deşi Guvernul a luat decizia de a retrage nepopulara lege de reformare a sistemului sanitar, comenetează Reuters. Mişcările de protest au debutat marţi în scopul susţinerii unui secretar de stat din Ministerul Sănătăţii care şi-a dat demisia după ce a criticat un proiect de lege ar fi deschis sistemul de stănătăte de stat către firmele private. Guvernul a retras legea vinerea trecută, dar a făcut puţine pentru a-i linişti pe demonstranţi care au revenit pe străzi pentru a-şi exprima mânia generalizată împotriva Guvernului care a impus, în ultimii doi ani măsuri severe de austeritate.

NATIONAL

Realitatea si RTV-ul lui Ghita nu s-au decis daca sa incite sau sa atenueze protestele!

Pe fondul extrem de tensionat al protestelor din tara si din Bucuresti, incep sa se separe apele in presa romaneasca, iar televiziunile si ziarele isi aleg, mai subtil sau nu, partea pe care sa o sustina. De la Antenele lui Dan Voiculescu care spera sa obtina un efect exponential de la evenimentele ce au loc in aceste zile, pana la TVR-ul care da dovada de o ignoranta crasa, intrucat pentru televiziunea publica protestele nu exista - televiziunile noastre se intrec in titluri cu litere de schioapa pe fondul galben al "Breaking News" - urilor, prin care sa-si traga spuza ratingului pe turta lor. Si de parca tot acest circ televizat, cu guriste in teren care gafaie in direct de frig si de fuga dupa senzational, nu ar fi de ajuns, in studiouri avem parte de "adevarati" specialisti pe post de comentatori. Jurnalisti renumiti pentru alocutiunile lor in materie de Moni, Iri, Zavo, Pepe, Vica lui Piturca si multe alte subiecte de tabloid au ajuns sa discute despre libertatea de exprimare, democratie, proteste si scandalul de Universitate...

Romania poate fi falimentata de decizia Standard and Poor's

Agentia Standard and Poor's (S&P ) a redus ratingul a noua tari din UE cu o treapta sau chiar cu doua. Decizia va duce la scumpirea creditelor in Romania si la retrogradarea tarii noastre. Analistii romani estimeaza ca un prim efect al scaderii ratingurilor in zona euro va fi scumpirea creditelor. Banii care vin de la bancile-mama din Austria sau Italia catre subsidiarele romanesti ale Erste, Raiffeisen sau UniCredit vor fi tot mai scumpi. In aceste conditii, nu doar creditele viitoare vor fi mai scumpe, ci chiar si cele deja acordate, cu dobanda variabila, ratele acestoar urmand sa creasca progresiv.

Turcii vor sa-i dea Ducesei de York vreo 22 de ani de puscarie

Avocatii fostei nurori a reginei Marii Britanii au sfatuit-o sa nu mai calatoreasca in tari cu care Turcia a semnat tratat de extradare. Parchetul din Ankara a inculpat-o pe Sarah Ferguson, 52 de ani, pentru realizarea unui documentar in 2008, in care arata conditiile grele din orfelinatele din Turcia. Acesta a fost difuzat pe postul britanic de televiziune ITV1. Procurorii turci au cerut o pedeapsa maxima de 22 de ani de inchisoare, pentru ca ducesa ar fi incalcat viata privata a cinci copii cu handicap.

Gusa naseste alianta PSD-UNPR

Avand in vedere confuzia care stapaneste scena politica romaneasca, analistul Cozmin Gusa sustine ca este posibil ca PSD si UNPR sa formeze, in 2012, o alianta de stanga. In opinia lui Gusa, o astfel de uniune ar putea castiga fara probleme viitoarele alegeri. "Potentiala surpriza pe care o vad in acest moment si care ar putea sa schimbe total jocul politic in 2012 ar fi o mare alianta de stanga intre PSD si UNPR, lucru care ar transa practic in acest moment partea majoritara in alegeri, pentru ca intr-o tara in criza cum este Romania, cu oameni saraci si disperati, fortele de stanga, mai populiste intotdeuna, vor fi votate in defavoarea celor de dreapta", a afirmat analistul politic, precizand ca la conducerea acestei noi formatiuni se va afla "un om validat de stanga".

PUTEREA

Trei zile de proteste. Iarna arabă.

Manifestaţiile pentru susţinerea fostului subsecretar de stat de la Ministerul Sănătăţii , Raed Arafat, cetăţean român de origine arabă, s-au transformat rapid în proteste faţă de preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc. În zeci de oraşe, mii de oameni au strigat lozinci anti-Putere. În Bucureşti, au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi soldate cu răniţi. Opoziţia încearcă să profite şi să provoace alegeri anticipate şi suspendarea preşedintelui. După "Primăvara Arabă" din 2011, vom avea o "Iarnă Arabă" în România? De trei zile, în Piaţa Universităţii din Capitală au loc proteste antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Manifestaţii au avut loc şi în alte oraşe din ţară, toate pornite iniţial de la solidarizarea cetăţenilor cu SMURD şi Raed Arafat.

Presa internaţională: Cele mai ample proteste de la venirea lui Traian Băsescu la putere

Presa internaţională relatează pe larg despre manifestaţiile din România, notând că este vorba de cel mai ample proteste de la venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul stării generale de nemulţumire din cauza politicilor de austeritate. "Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene în cursul protestelor faţă măsurile de austeritate, cel puţin nouă persoane fiind rănite", relatează BBC, explicând că manifestaţiile au izbucnit în semn de solidaritate cu Raed Arafat, extinzându-se treptat pe fondul nemulţumirii generale faţă de politicile Guvernului de la Bucureşti. "Oamenii au ieşit pe străzi în mai multe oraşe pentru a exprima nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate şi faţă de proiectul de reformare a sistemului medical.

Vasile Cepoi şi "gaşca" lui Sorin Oprescu

Vasile Cepoi este noul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, iar despre legăturile sale cu mediul de afaceri din domeniul medical aţi putut citi în exclusivitate într-o ediţie anterioară a ziarului "Puterea". În luna octombrie a anului trecut, "Puterea" a dezvăluit cum a reuşit firma unuia dintre cei mai buni prieteni ai doctorului Sorin Oprescu să obţină un contract gras cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, condusă de Vasile Cepoi până la numirea în funcţia de secretar de stat. Astfel, firma Gemedica SRL, controlată de Aurel Cătălin Galea, prietenul de familie al doctorului Oprescu, furnizează DSP Iaşi aparatură medicală, destinată Institutului Regional de Oncologie, în valoare de 24,6 milioane lei fără TVA. De altfel, Gemedica nu este la primul contract încheiat cu unităţile sanitare din parohia Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, condusă de Vasile Cepoi.

Afacerea "Dungi pe asfalt"

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, condusă de Daniela Drăghia, se pregăteşte să tragă primul tun din 2012. Întrucât monopolul marcajelor cu vopsea albă a drumurilor naţionale aparţine firmei Plastidrum, Compania Naţională de Autostrăzi îi pregăteşte alte contracte valabile până în 2016. Între timp, directorul CNADNR, Daniela Drăghia, a primit "interdicţie" din partea conducerii Plastidrum de a face publice contractele de până acum încheiate pe bani publici. Specialişti din cadrul Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră (CISR) au anunţat că firma Plastirdum ar putea primi contracte pentru încă cinci ani.

Dăianu nu crede în creşterea euro

Decizia agenţiei de rating Standard and Poor's de a coborî ratingul a nouă ţări din zona euro, între care Franţa, "este un eveniment rău", dar ar fi fost şi mai rău dacă măsura nu ar fi fost anunţată încă din decembrie, a declarat Daniel Dăianu. "Pieţele au fost pregătite pentru acest eveniment", a afirmat Dăianu, precizează NewsIn. Fostul ministru de finanţe susţine că deciziile de până acum nu sugerează că există o perspectivă de reluare a creşterii economice în zona euro. Agenţia Standard and Poor's a coborât, vineri, ratingul a nouă ţări din zona euro, între care Franţa şi Austria, decizie ce a fost criticată de oficialii europeni. România este foarte interesată de situaţia Austriei, pentru că mare parte din sistemul bancar autohton este controlat de bănci austriece.

Americanii fac joc dublu şi lovesc în Mossad

Iranul ameninţă că îi va pedepsi pe cei care sunt răspunzători de asasinarea unui savant din domeniul nuclear, referindu-se la SUA, Israel şi Marea Britanie. Surprinzător, SUA au arătat cu degetul spre Israel, un gest neobişnuit pentru relaţiile dintre cele două state. Şi, surpriză, Israelul şi SUA ar fi amânat un amplu exerciţiu militar comun, ce ar fi trebuit să se desfăşoare peste câteva săptămâni, potrivit radioului israelian. Strategia preşedintelui american ar urmări să împiedice Israelul să acţioneze unilateral, spun surse din apropierea evenimentelor. Ca parte a acestei campanii ar fi şi publicarea unui raport conform căruia agenţii Mossad au recrutat militanţi Jundallah, o organizaţie sunnită pakistaneză care comite atentate în Iran, dându-se drept spioni americani de la CIA.

ROMANIA LIBERA

Ce vor schimba, concret, protestele?

Protestele de la finele săptămânii au început, la Târgu-Mureş, prin manifestarea sprijinului pentru Raed Arafat şi au sfârşit, la Bucureşti, prin bătăi cu jandarmii. Dincolo de motive şi pretexte, rămâne totuşi o întrebare: cine câştigă de pe urma protestelor şi, mai ales, de pe urma degenerării acestora? Într-un interviu acordat RL, eurodeputatul PDL Cristian Preda consideră că Traian Băsescu a greşit de două ori săptămâna trecută: când a cerut retragerea noii legi a sănătăţii şi când l-a forţat pe Arafat să demisioneze. Preda nu exclude ca "în 2012-2014 PDL să ajungă în opoziţie". Mulţi dintre cei adunaţi în Piaţa Universităţii admiteau, când erau chestionaţi de jurnalişti, că nu au citit proiectul legii sănătăţii şi că nu prea ştiu ce prevede acesta. Alţii recunoşteau că nu ştiu cine este Raed Arafat, deşi convocarea la mişcările de protest, pe reţelele de socializare sau posturile de televiziuni, se făcuse invocându-se numele acestuia. De fapt, majoritatea spuneau că au venit în piaţă pentru că sunt nemulţumiţi de salariile reduse, de pensii, de nivelul de trai, de lipsa locurilor de muncă, de taxa auto, etc.

Criza schimbă totul: spaniolii şi portughezii pleacă la muncă în America de Sud

Fluxul migraţiei către Europa începe să se transforme în reflux: pentru prima dată din 1990, Spania a înregistrat în 2011 mai multe persoane care au părăsit ţara decât nou-veniţi. majoritatea imigranţilor nu se orientează către alte ţări din Uniunea Europeană - ci către America de Sud. Un articol din cotidianul american The Wall Street Journal atrage atenţia asupra unui efect mai puţin vizibil al crizei economice din Europa; conform autorilor, sute de mii de tineri din Spania, Portugalia şi alte ţări în care criza a afectat piaţa de muncă, au ales în ultimii ani să îşi încerce norocul peste ocean. De această dată, ţinta emigranţilor nu este însă, ca în trecut, America de Nord, ci cea de Sud. Portugalia pierde într-un an 1% din populaţie.

ZIARUL FINANCIAR

Proiectul de lege a venit şi a plecat, dar 6 miliarde de euro se risipesc în continuare anual în sănătate. Cine este responsabil? Preşedintele, Guvernul sau Casa de Sănătate.

Tensiunile generate de reforma sistemului sanitar au ajuns la cote maxime, cu oameni care au ieşit în stradă, dar nevoia de clarificare a lipsei de transparenţă în cheltuirea banilor publici rămâne. Retragerea din dezbaterea publică a proiectului de lege nu rezolvă probleme din sistemul sanitar. Guvernul lipseşte practic din dezbateri, iar iniţiatorii noii legi nu au ieşit public până acum să-şi susţină proiectul. Totodată, un nou proiect este aşteptat în condiţiile în care premierul Emil Boc a anunţat că astăzi se va discuta despre o nouă lege, care să nu vizeze privatizarea sistemului de urgenţă.

Peste 2 milioane de români nu-şi mai pot vinde de astăzi maşina. Noua taxă de poluare a intrat în vigoare

Noua taxă de poluare a intrat de vineri în vigoare, la o lună de când legea a fost votată în Parlament de către Camera Deputaţilor. Conform acesteia, cei care doresc să achiziţioneze un automobil la mâna a doua înmatriculat în România înainte de 1 ianuarie 2007 sunt de acum obligaţi prin lege să achite noua taxă la reînmatricularea maşinii pe numele lor. La finele lunii decembrie mii de români care au cumpărat un autoturism înmatriculat în România înainte de 1 ianuarie 2007 s-au înghesuit în unităţile Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din întreaga ţară pentru a-şi înscrie automobilul şi a evita practic noua taxă despre care toată lumea credea că va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Fondul Proprietatea a făcut anul trecut un profit de 128 mil. euro din dividende şi dobânzi. Teoretic, tot câştigul merge la acţionari

Fondul Proprietatea (FP), cel mai mare fond de investiţii din România, a raportat în 2011 un profit net de 544 milioane de lei (128 milioane de euro), în primul an sub administrarea americanilor de la Franklin Templeton. Profitul a crescut cu 19% faţă de anul precedent, însă evoluţia nu li se datorează atât celor de la Templeton, cât mai ales unora dintre companiile din portofoliul fondului, care au distribuit dividende mai mari din profiturile înregistrate în 2010. De exemplu, Petrom - cea mai mare companie din România, la care FP deţine 20,1% din acţiuni, a distribuit anul trecut dividende de un miliard de lei, după doi ani de pauză. Astfel, doar de la Petrom, Fondul Proprietatea a încasat dividende brute de 201 milioane de lei. Încă 209 mil. lei au venit de la cele mai importante trei companii de stat din portofoliul fondului (Romgaz, Hidroelectrica şi Transgaz).

SIF Transilvania şi SIF Moldova au raportat în 2011 cele mai mari profituri din istoria SIF-urilor. Cât din câştiguri va ajunge la acţionari?

SIF Transilvania (SIF3) a încheiat anul trecut cu un profit net de 207,8 mil. lei (49 mil. euro), de trei ori mai mare decât în 2010, iar SIF Moldova (SIF2) a raportat un câştig net de 191,5 mil. lei (45,2 mil. euro), dublu faţă de anul precedent, potrivit raportărilor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Profiturile obţinute anul trecut de cele două SIF-uri sunt cele mai mari de la înfiinţarea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) în urmă cu circa 15 ani şi au fost susţinute de vânzarea participaţiilor deţinute de cele două SIF-uri la BCR. Cel mai mare profit obţinut de o SIF până acum fusese raportat de SIF Oltenia (SIF5) în 2009, respectiv 187 mil. lei (44,2 mil. euro).

Românii prind gustul economisirii pe termen lung: depozitele pe doi sau trei ani au depăşit 1 mld. euro

Apetitul românilor pentru economisire pe termen lung a crescut încet, dar sigur în criză datorită ofertelor mai generoase ale băncilor, iar depozitele cu scadenţe de peste un an s-au majorat cu 1,1 mld. lei şi respectiv 290 mil. euro în ultimii trei ani. Soldul depozitelor în lei cu scadenţa de peste un an era de 3,75 miliarde lei (circa 860 mil. euro) la sfârşitul lunii noiembrie, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în timp ce economiile "lungi" în euro au crescut de patru ori în această perioadă şi au ajuns la echivalentul a 366 mil. euro, potrivit datelor BNR. Totalul depozitelor pe termen mai mare de un an a trecut astfel de echivalentul unui miliard de euro, în condiţiile în care clienţii individuali ai băncilor aveau în noiembrie anul trecut depozite totale cu o valoare cumu­lată de peste 110 miliarde de lei (25 mld. euro). Astfel, mai mult de 90% din resursele atrase de bănci de la populaţie sunt în continuare depozite cu scadenţe scurte, în general de una sau trei luni,

Deficitul de cont curent s-a ajustat în 2011. Datoria externă a tot crescut, apropiindu-se de 100 de miliarde de euro

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut în primele 11 luni de anul trecut cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, ajungând la 4,2 mld. Deficitului balanţei comerciale s-a ajustat cu 11,7%. Diminuarea deficitului de cont curent arată că nu există presiuni comerciale de depreciere a leului. Spre deosebire de anii trecuţi, când deficitul de cont curent era determinat de dezechilibrul balanţei comerciale, în 2011 factorii determinanţi au fost dezechilibrele pe servicii, dar şi pe venituri curente. Investiţiile străine directe au totalizat în perioada ianuarie-noiembrie 1,6 mld. euro, în scădere cu 36% faţă de acelaşi interval din 2010, acoperind doar 38,7% din deficitul de cont curent. Datoria externă totală a urcat în primele 11 luni ale anului cu 4,4 mld. euro, apropiindu-se la sfârşitul lunii septembrie la 96,9 mld. euro, potrivit datelor anunţate de BNR. Datoria externă pe termen scurt s-a majorat cu 10,2% comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului trecut, la 21,5 mld. euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb