• ADEVARUL
• Naţionaliştii europeni vin în România. Invitat special, Marine Le Pen
Naţionaliştii europeni se reunesc, sâmbătă, în România, pentru a doua oară în mai puţin de o jumătate de an pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă în momentul de faţă Uniunea Europeană şi Europa. Criza migranţilor, reîntoarcerea la statul-naţiune şi încetarea participării la construcţia europeană sau "imigraţia islamică" sunt printre subiectele dezbătute de liderii mai mult partide naţionaliste europene, la invitaţia eurodeputatului Laurenţiu Rebega, vicepreşedine al Grupului Europa Naţiunilor şi a Liberatăţii, organizatorul evenimentului. Eurodeputatul român a precizat pentru "Adevărul" cine vor fi vorbitorii de la conferinţa de sâmbătă. "În primul rând, doamna Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional din Franţa, apoi domnul Riccardo Molinari, vicepreşedintele Ligii Nordului din Piemont, domnul Tomio Okamura, din Republica Cehă, domnul Johannes Hubner din Austria", a declarat Rebega.
• Câţi bani a primit Nicuşor Dan de la George Soros şi când o să aflăm numele tuturor finanţatorilor din campanie
Nicuşor Dan, candidatul USB la Primăria Capitalei, a mărturisit, la Adevărul Live, că a fost sponsorizat de două ori de Fundaţia Soros: prima dată personal, ca matematician. A doua oară a primit bani în numele fundaţiei pe care o conduce. "In anul 1991 sau 1992, am primit de la Fundaţia Soros România 300 sau 400 de dolari pentru a mă duce la o şcoală de matematică în Italia. Asociaţia Salvaţi Bucureştiului ( pe care Nicuşor Dan o conduce - n.r.) a avut finanţări de la mai mulţi donatori, dar o dată a avut o finanţare de 5.000 de euro de la o fundaţia americană - CEE Trust- cu un scop precis: să facem un manual de bună practică pentru urbanism", a spus el. Despre banii pentru campanie, candidatul USB la Primăria Capitalei spune că a strâns până acum peste 100.000 de euro şi se aşteaptă să mai primească dublu până la startul campaniei electorale. Cine i-a dat bani? Vom afla în primăvara anului viitor.
• Sforarul PNL. Portretul lui Teodor Atanasiu, omul care l-a reinventat pe Marian Munteanu
Senatorul PNL Teodor Atanasiu a fost uns şef de campanie pentru Capitală, statut care îi reconfirmă puterea maximă în partid. "Tase", aşa cum îl alintă liberalii, controlează organizaţia PNL Bucureşti - deşi preşedinte în acte e Cătălin Predoiu - dar şi toată suflarea liberală din Transilvania. În toate partidele politice din România există acel om din penumbră, mare specialist în jocuri de culise. Exponentul perfect al sforarului este Viorel Hrebenciuc, omul care a făcut şi a desfăcut iţe politice până când numele său aproape că a devenit substantiv comun. Toate partidele au un "hrebenciuc" al lor. În cazul PNL, vorbim de Teodor Atanasiu, zis "Tase". Vechi liberal, Atanasiu a căpătat cu adevărat putere în partid abia după retragerea lui Crin Antonescu, în urmă cu doi ani.
• GDS: Cu Marian Munteanu, PNL îşi asumă politicile extremismului, compromite valorile liberalismului şi imaginea României
"Grupul pentru Dialog Social consideră că Partidul Naţional Liberal este liber, desigur, să nominalizeze pe cine doreşte la candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei. Dar el trebuie să ştie totodată că, în felul acesta, compromite valorile fundamentale ale liberalismului, propunând electoratului Capitalei un candidat care nu are nimic în comun cu ele. Mai grav însă este că, făcând o astfel de alegere, el îşi asumă consecinţele politice ale unei nominalizări incompatibile cu reperele de la care se revendică în clipa de faţă România", se arată într-un comunicat al GDS.
• Revelaţia Gabrielei Firea: "Viaţa la bloc este o realitate"
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri, în cadrul unei dezbateri cu reprezentanţii unor asociaţii de proprietari, că "viaţă la bloc este o realitate", potrivit unui comunicat de presă al PSD. "În calitate de primar general, voi promova, prin consultare permanentă cu cetăţenii, iar reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt un interlocutor valoros, măsuri simple care pot rezolva probleme punctuale, şi care să ofere o bază solidă pentru rezolvarea marilor probleme structurale ale Bucureştiului. Că să va dau un singur exemplu, soluţia pentru termoficare nu începe cu construcţia unor noi termocentrale, ci cu anveloparea tuturor blocurilor, după care vom putea face o evaluare a necesarului caloric, să dimensionăm reţeaua de transport şi s-o modernizăm. Viaţă la bloc este o realitate, de noi depinde s-o facem confortabilă", a spus Firea.
• Angajatul unei primării din Iaşi a jucat 90.000 de euro la păcănele din banii de taxe şi impozite
Un bărbat de 33 de ani din Iaşi a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni, fiind acuzat de delapidare după ce ar fi sustras 400.000 de lei din gesiunea instituţiei. Bogdănel-Dorel Rotaru (33 de ani) este în prezent antrenor al unei echipe de fotbal din localitatea Bârnova şi, în trecut, a lucrat casier la Primăria din această comună El ar fi sustras o sumă importantă din gestiunea instituţiei publice, jucând banii la jocurile de noroc, potrivit propriilor susţineri. Potrivit procurorilor, Rotaru s-a angajat la Primăria Bârnova în 2007, iniţial ca agent fiscal, având obligaţia, printre altele, de a emite chitanţe pentru taxele sau impozitele încasate. Începând cu 2012, Rotaru a primit şi atribuiţii de casier, se mai arată în rechizitoriu.
• Tăriceanu, la ieşirea de la DNA Braşov: "Am fost în calitate de martor"
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost vineri la DNA Braşov pentru a fi audiat de procurori. El are calitatea de martor în dosarul retrocedărilor ilegale. La audiere a fost prezent şi avocatului lui Remus Truică, fapt care confirmă astfel că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a fost citat ca martor în dosarul retrocedărilor ilegale. "Domnul Tăriceanu a vorbit despre anumite evenimente pe care le-a observat în perioada 2007, 2008, 2009. A fost o decalraţie simplă, cu întrebări punctuale şi răspunsuri de bună credinţă", a declarat Bogdan Cimbru, avocatului lui Remus Truică. Întrebat cum s-au cunoscut Călin Popescu Tăriceanu şi Remus Truică sau dacă au avut afaceri împreună avocatul nu a dat niciun răspuns.
• Rămâne un singur tur de scrutin la alegerile locale
Curtea de Apel a respins vineri sesizarea făcută de PNL în contencios administrativ privind organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin, după ce liberalii au ridicat în instanţă excepţie de neconstituţionalitate, cu intenţia ca legea să ajungă pe masa CCR. PNL va contesta decizia la Curtea Supremă, însă, potrivit avocaţilor contactaţi de "Adevărul", nu vor avea sorţi de izbândă.
• Războiul ţiţeiului: Scandal înainte de reuniunea petroliştilor de la Doha
Scandal înainte de reuniunea de duminică a petroliştilor, de la Doha: Iranul a anunţat oficial că nu va semna niciun document privind îngheţarea producţiei, iar Bijan Namdar Zanganeh, ministrul Petrolului, nici măcar nu va participa la dezbateri. În schimb, vor participa ţări din afara Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), precum Kazahstanul, Omanul şi Azerbaidjanul. Iranul şi-a prezentat de nenumărate ori poziţia, atât în întâlniri bilaterale, cât şi multilaterale şi nu va semna niciun document privind îngheţarea producţiei, a declarat Akbar Nematollahi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Petrolului de la Teheran. Anterior, Iranul a anunţat că nu va îngheţa producţia până când nu va ajunge din nou la 4 milioane de barili pe zi, cel de dinainte de impunerea sancţiunilor internaţionale.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Traian Băsescu mesaj către Vasile Blaga: Mai bine caporal sub Băsescu, decât soldat prost sub Gorghiu!
Traian Băsescu îi răspunde lui Vasile Blaga. Fostul preşedinte al României i-a dat o replică usturătoare co-preşedintelui PNL Vasile Blaga care l-a invitat să candideze la Bucureşti. "Din presă înţeleg că Vasile Blaga mă invită în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei. Dragă Vasile, dacă este adevărat, te rog ai grijă ce-ţi doreşti. Ştii bine că în cariera ta politică n-ai fost în stare să cîştigi nici măcar o primărie de comună, iar la Bucureşti, Oprescu te-a bătut în 2008 de parcă erai din Vaslui şi nu de la vămile din Bihor. Pînă şi la alegerile din partid soluţia să cîştigi a fost ca oamenii tăi să fugă cu urnele ca să te alegi.Dragă Vasile, îţi mai spun un secret: este mai onorabil să fii caporal sub Băsescu decît soldat prost sub Gorghiu", a scris Băsescu.
• Hossu, Cartel Alfa: Salariile de la stat au fost alocate conjunctural, angajaţi noi câştigă şi cu 700 de lei pe lună mai mult decât cei vechi
Legea salarizării, atât de controversată încât a provocat demisia ministrului Muncii, Ana Costea, a fost subiectul dezbătut vineri la emisiunea Capital TV, difuzată de B1 şi moderată de Claudiu Şerban. "În primul rând nu este o nouă lege, este vechea lege cu anumire corecţii", a spus Bogdan Hossu, preşedintele organizaţiei sindicale Cartel Alfa. Hossu a explicat că în 2010, când a fost aplicată legea pentru prima oară, în sistemul de stat lucrau 1,46 milioane de angajaţi, iar acum numărul angajaţilor este mai mic, 1,2 milioane. "S-au făcut economii la contul respectiv, dar banii s-au alocat conjunctural", a arătat preşedintele Cartel Alfa, explicând că din acest motiv, angajaţi incadraţi astăzi pe un post au salarii mai mari decât cei vechi aflaţi în poziţie similară, iar uneori diferenţa ajunge şi la 700 de lei. El a precizat că în sistemul bugetar sunt 26 clase de salarizare suprapuse, iar de la 1 mai vor fi 30, diferenţa de salariu dintre două trepte consecutive fiind de 500 lei pe lună.
• Marian Munteanu: Nu am niciun motiv să mă retrag din cursa pentru Primăria Capitalei
Marian Munteanu a declarat în cadrul unui interviu că nu există niciun motiv care l-ar putea face să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei, nici după ce mai multe organizaţii neguvernamentale au adresat un apel public către liberali de a retrage candidatura acestuia. "Doamne fereşte, o nenorocire, sănătatea, suntem oameni, nu? De ce m-aş retrage? Nu am niciun motiv. Sigur, în aceste chestiuni, lucrurile sunt întotdeauna clarificate de la început. Mi s-a făcut această propunere deosebit de onorantă, într-o situaţie totuşi de criză", a declarat Marian Munteanu la Digi24. Referitor la cererea mai multor ONG-uri, printre care şi Accept, Societatea Academică Română, IPP, Romani Criss, către PNL de a retrage candidatura sa, Marian Munteanu a declarat că acuzaţiilor lor sunt nejustificate.
• Sudul Japoniei, lovit din nou de un seism cu magnitudinea 7
Un cutremur cu magnitudinea 7 a lovit sudul Japoniei în noaptea de vineri spre sâmbătă. Seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 10 kilometri şi vine la 24 de ore după un alt cutremur de 6,2 magnitudine. Cutremurul a fost urmat de două replici de 5,7 şi 5,8 grade, iar autorităţile au emis o alertă de tsunami, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), potrivit Mediafax. În urma seismului, autorităţile au emis o alertă de tsunami, care a fost valabilă o oră. Valuri de zeci de centimetri au lovit litoralul Japoniei la câteva zeci de minute.
• Vladimir Putin a criticat decizia UE de a avea monedă unică
La sesiunea anuală în dialog cu presa, preşedintele rus Vladimir Putin a răspuns unui jurnalist că în niciun caz Uniunea Economica Euroasiatică (UEEA) nu va comite eroarea comisă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte moneda unica. Argumentul preşedintelui Putin a fost următorul: "Noi nu trebuie în nici un caz să admitem greşelile pe care le-a comis Uniunea Europeană, atunci când a introdus moneda unică în ţări cu nivel economic foarte diferit", a spus liderul rus, conform Sputnik.com. Putin a arătat că din cauza acestor decizii, unele ţări mai sărace au nevoie de ajutor financiar din partea blocului Uniunii, lucru care nu totdeauna are rezultate mulţumitoare pentru statele membre. "Din acest motiv apar dificultăţi, precum este cazul Greciei. Din cauza faptului că sunt întreţinute din bugetul comun, dar acestea nu contribuie la dezvoltarea economiei în direcţia pozitivă", a mai afirmat preşedintele Putin.
• JURNALUL NATIONAL
• Procurorii DNA au ridicat documente de la sediul PSD Ploieşti
Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, vineri seară, mai multe documente de la sediul PSD din Ploieşti, printre actele solicitate numărându-se adeziuni ale deputaţilor Andrei Sava, actual membru al partidului, şi Sebastian Ghiţă, fost membru PSD. Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că nu este vorba despre percheziţii, ci despre solicitare de documente interne ale partidului. Printre documentele solicitate se numără adeziuni ale deputaţilor Andrei Sava, actual membru PSD, şi Sebastian Ghiţă, fost membru al partidului. Ghiţă a demisionat din PSD în anul 2014, iar Andrei Sava, aflat la al doilea mandat parlamentar, a trecut de la PDL la PSD în timpul mandatului trecut, cel de-al doilea obţinându-l sub sigla USL. Este pentru prima dată când numele deputatului Andrei Sava este vehiculat în legătură cu un dosar în care fac cercetări procurorii DNA.
• Europarlamentari români protestează faţă de conferinţa extremei drepte europene, organizată la Sinaia
Eurodeputaţii PSD Victor Boştinaru şi Ioan Mircea Paşcu au adresat, vineri, o scrisoare deschisă autorităţilor române şi societăţii civile cu privire la conferinţa internaţională organizată de "Mişcarea pentru o Europă a Naţiunilor şi Libertăţilor" la Sinaia, care va avea loc pe 16 aprilie, şi la care este aşteptată Marine Le Pen, lidera partidului de extremă-dreaptă Frontul Naţional din Franţa. Aceştia au atras atenţia că MENL adună împreună partide de extremă dreaptă din Europa, precum FPO din Austria, Vlaams Belang din Belgia, Frontul Naţional din Franţa, Lega Nord din Italia. Cei doi eurodeputaţi social-democraţi consideră că acţiunile MENL şi filosofia ei politică sunt opuse interesului naţional al României, fiind în contradicţie cu calitatea României de stat membru UE şi NATO, în consecinţă, cu politica de sprijinire a acestor organizaţii, precum şi cu poziţia ţării noastre de respingere a încălcărilor dreptului internaţional, prin acţiunile agresive ale Rusiei.
• Stolojan, surprins de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei
Europarlamentarul Theodor Stolojan s-a declarat surprins de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei din partea PNL şi i-a recomandat 'să vorbească despre lucruri concrete'. Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre candidatură, Theodor Stolojan a răspuns: "Foarte bună. Cred că este mai bine pentru dânsul să vorbească despre lucruri concrete, pentru că în Bucureşti trebuie să vorbeşti despre Centura Bucureştiului, despre poluarea din Bucureşti, despre congestia care există pe străzi şi ce este de făcut, decât să te referi la ce trebuie făcut pentru România ca să o ducem cu toţii mai bine. Este o alegere a partidului care a surprins pe foarte multă lume, inclusiv pe mine. Nu m-aş fi gândit niciodată la domnul Marian Munteanu, dar îi urez mult succes." Theodor Stolojan speră ca Ludovic Orban şi Cristian Buşoi să îl ajute pe Marian Munteanu în cursa electorală.