• ADEVARUL
• Ceremonie pe tăcute. Paul Stănescu şi ceilalţi doi miniştri ai PSD au depus jurământul
Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nică au depus jurământul la Palatul Cotroceni, preluându-şi mandatele de şefi ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerului Transporturilor, respectiv al Ministerului Fondurilor Europene. Preşedintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio declaraţie presei după preluarea mandatelor de cei trei demnitari. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedinţii celor două Camere, au lipsit de la ceremonie. Senatorul Paul Stănescu îi va locul lui Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării Regionale, Felix Stroe va merge la Ministerul Transporturilor, iar Marius Nica va fi ministru al Fondurilor Europene. Paul Stănescu va deţine şi funcţia de vicepremier în Guvernul Tudose.
• Rovana Plumb, salvată de procurorii DNA, după ce PSD a schimbat geografia ţării
Deputaţii majorităţii PSD-ALDE au decis, ieri, că Rovana Plumb nu poate fi anchetată în dosarul Belina. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a susţinut că insula Belina şi braţul Pavel ale Dunării au dispărut, deci Rovana Plumb e nevinovată. Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, prin vot secret, solicitarea de aprobare a cererii de începere a urmăririi penale faţă de ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, bănuită de procurorii DNA de a complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. 184 de deputaţi au votat "împotriva" cererii DNA, şi doar 99 "pentru" solicitare.
• Secretarul general al Senatului s-a ridicat singur la rang de demnitar, apoi şi-a fixat o leafă mai mare decât a lui Iohannis
Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, fost senator PSD, s-a ridicat cu de la sine putere de la statutul de funcţionar la cel de demnitar şi, drept urmare, şi-a aplicat, tot după bunul plac, o leafă mai mare decât cea a preşedintelui Senatului sau a preşedintelui României, primii oameni în stat. Apoi s-a apărat minţind. Ion Vărgău, secretarul general al Senatului, o funcţie pur administrativă, a încasat, începând cu 1 iulie 2017, un salariu de 19.055 lei brut pe lună, potrivit informaţiilor publicate de Parlament. Drept comparaţie, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au primit 16.675 lei brut pe lună, iar preşedintele României a încasat o indemnizaţie de 17.400 lei brut pe lună.
• Cum funcţionează reţeaua Firea: pilele şi cunoştinţele sunt răsplătite din banii bucureştenilor
Primarul general Gabriela Firea promitea că noile companii finanţate din banii bucureştenilor vor fi conduse de profesionişti. Realitatea e fix pe dos. Consiliile de Administraţie (CA) ale celor 22 de companii sunt împânzite de oameni cu proptele politice sau de tot felul de prieteni, cunoştinţe şi relaţii ale Gabrielei Firea. De exemplu, Compania pentru Protecţie civilă şi Voluntariat, cu un CA format din 7 oameni. Alina Nicoleta Bărbânţă este membru al CA şi, totodată, director general al companiei. Bărbânţă a candidat la alegerile parlamentare din 2016 pe lista PSD Bucureşti pentru Senat, fără a prinde un loc în Legislativ. Totuşi, a fost angajată imediat la Secretariatul General al Guvernului. Alina Bărbânţă este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Aurora Construct, firma Primăriei Voluntari, oraş condus de Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.
• Câţi bani a primit firma care a transportat oameni din Voluntari la Sfânta Parascheva
Banii plătiţi din bugetul oraşului Voluntari pentru transportul pelerinilor ilfoveni la Iaşi, la Sfânta Parascheva, au ajuns la o firmă legată de mâna dreaptă a cuplului Firea-Pandele, scriu jurnaliştii de la proiectul Să fie lumină. Star Holiday and Tour, firma care a luat banii publici de la primăria Voluntari pentru transportul cu sute de autocare a pelerinilor, este deţinută în acte de Gheorghe Cristian Desculţu, din Turnu Măgurele, dar este condusă de un om de afaceri pe nume Ştefan Grigore. Ştefan Grigore a fost, vreme de aproape un deceniu, asociat cu Emanuel Gabriel Botnariu, mâna dreaptă a cuplului Gabriela Firea-Florentin Pandele. 490.000 de lei, cu tot cu TVA, a costat transportul miilor de oameni în Iaşi şi înapoi, adică în jur de 106.000 de euro.
• Antreprenori români, venituri de milioane de dolari cu business-uri online pe Amazon
Peste 2.200 de antreprenori online români fac în prezent parte din comunitatea Amazonienii, iar ei au iniţiat businessuri pe Amazon care le aduc venituri constante de mii, zeci şi chiar sute de mii de dolari. Amazon pune la dispoziţie absolut toate serviciile necesare comercializării unui produs: recepţie, depozitare, afişare pe site, livrare, customer support şi birocraţie. "Datorită acestui serviciu pe care îl oferă Amazon avem cu toţii şansa de a face comerţ din faţa laptopului pe cea mai mare piaţă de desfacere din lume: SUA. Fără complicaţii sau riscuri majore. După 3 ani de business online mi-am câştigat libertatea şi acum lucrez din ţări precum Thailanda, Columbia, Mexic sau Brazilia", explică Alex Hudiţan, iniţiator al unui curs prin care antreprenorii au învăţat să facă astfel de business-uri.
• Liviu Dragnea nu neagă varianta ca Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus marţi, la Parlament, că este de acord cu schimbarea şefului Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) la doar cinci luni de la numire şi nu a negat că la şefia instituţiei ar putea fi numit fostul premier Sorin Grindeanu. Întrebat dacă este de acord cu schimbarea preşedintelui ANCOM la numai cinci luni de la numirea în funcţie, Liviu Dragnea a spus că "răspunsul este da". De asemenea, liderul social-democrat nu a negat că viitorul preşedinte al ANCOM ar putea fi chiar fostul premier Sorin Grindeanu, demis în luna iunie prin moţiune de cenzură introdusă şi votată de PSD.
• Comuniştii chinezi, prinşi în urzeala tronurilor
Beijingul, capitala Chinei, s-a pregătit intens pentru al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), care începe miercuri şi va dura o săptămână, un eveniment crucial pentru viaţa politică din China, ce are loc o dată la cinci ani. Metropola abundă în panouri cu sloganuri patriotice şi bannere roşii ce fac apel la o "primire călduroasă" pentru Congresul Partidului. Totodată, au fost desfăşurate dispozitive impresionante de securitate, controalele s-au înmulţit, meciurile de fotbal s-au amânat, iar cenzura la nivelul internetului a devenit mai aspră ca oricând, relatează "Le Figaro". Este de aşteptat ca pe parcursul acestei reuniuni strategice mandatul lui Xi Jinping, liderul Chinei, să fie reînnoit pentru cinci ani. Însă se aşteaptă şi o primenire a conducerii Partidului, care are 89 de miloane de membri.
• Ministerul Turismului: Agenţia Omnia Turism are conturile blocate
Ministerul Turismului a anunţat marţi seara că situaţia creată în urma decesului patronului Omnia Turism este complexă, iar instituţia caută acum soluţii pentru mai multe probleme apărute în urma blocării conturilor bancare ale agenţiei, imediat după ce s-a difuzat în mass-media vestea morţii acestuia. A fost calculată o pierdere de 7,4 milioane euro, din încasarea banilor pe 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018. Omul de afaceri George Negru, proprietarul touroperatorului Omnia Turism, s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare, după cum au declarat luni pentru News.ro surse din piaţă. Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a sfătuit pe toţi cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi.
• Cine face jocul Gazprom pe piaţa românească de gaze
Modificările legislative care prevăd ca 70% din tranzacţiile angro de gaze să se desfăşoare pe bursa şi pe platformele OPCOM, nu şi pe ale Bursei Române de Mărfuri (BRM) vor avantaja gigantul rus Gazprom şi vor afecta şansele României de a deveni un jucător regional în domeniul gazului natural, susţine fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu. Nicolescu precizează că "marele câştigător" al acestor modificări, iniţiate de deputatul PSD Iulian Iancu, "sunt cei de la Gazprom", motiv pentru care până şi Comisia Europeană se opune acestora, recent comisarul european Miguel Arias Cañete trimiţând oficialilor români o scrisoare prin care avertizează că modificările aduc România într-un infringement inevitabil.
• BANCHERUL
• Criza de lichiditate din sistemul bancar a luat sfârşit, dar dobânzile pe termen mediu si lung (ROBOR la 3 si 6 luni) au rămas ridicate
Criza de lichiditate din sistemul bancar, apărută la finalul lunii septembrie, care a dus la creşterea rapida a dobânzilor pieţei interbancare (ROBOR), determinând BNR sa intervină injectând resurse suplimentare de aproape 10 miliarde lei, a luat sfârşit ieri, când banca centrală nu a mai furnizat noi împrumuturi băncilor. De altfel, prima injecţie de lichiditate de acum două săptămâni, in valoare de 9,355 miliarde lei, a fost înjumătăţită săptămâna trecută la 4,132 miliarde lei, pe fondul diminuării dobânzilor, pentru ca operaţiunea repo de ieri să fie redusa la 0, ceea ce înseamnă ca resursele de fonduri din piaţa financiară au revenit la un nivel optim.
• COTIDIANUL
• Cu satîrul la DNA - Cornel Nistorescu
Scandalul cu Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb pare o făcătură grosolană şi revoltătoare. Ce se petrece acum nu este decît un atac rudimentar, cu satîrul, pe un partid plin de păcate. Asta nu-i justiţie şi nici stat de drept. E mai degrabă un soi de linşaj. Este un simulacru de judecată cu toporul. Prin marea comună euro-balcanică numită şi Bucureşti se vorbeşte că Liviu Dragnea trebuie neutralizat pînă la sfîrşitul anului. Din amvonul său de paşă, ridicat cu un stat de copil deasupra miniştrilor, generalilor şi personalităţilor statului român, cu aerul său de suveran, de trimis al americanilor şi al germanilor la Bucureşti, Klaus Iohannis priveşte nepăsător şi aşteaptă ca lucrurile să se întîmple ca şi cînd n-ar avea nici o legătură. Cu toate acestea, nu pot să nu afirm că operaţiunea de dovedire a preşedintelui PSD şi a celor care îi sunt loiali seamănă mai degrabă cu junghierea unor porci decît cu aplicarea legii într-un stat de drept.
• Igor Dodon poate fi SUSPENDAT din funcţie
Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că refuzul preşedintelui moldovean Igor Dodon de a semna decretul de numire a ministrului Apărării este motiv de a fi suspendat temporar din funcţie, iar atribuţiile sale în această privinţă vor fi preluate de preşedintele Parlamentului sau de şeful Guvernului, transmite Radio Chişinău. Aceasta este o "încălcare gravă a atribuţiilor sale şi o circumstanţă ce justifică procedura de suspendare a preşedintelui", potrivit dispozitivului hotărârii Curţii la sesizarea Guvernului privind refuzul lui Dodon de a numi ministrul Apărării.
• Liviu Dragnea face un pas înapoi
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că le va "sugera" membrilor comisiei parlamentare pentru legile justiţiei să lase deoparte prevederea legată de procedura de numire a procurorilor-şefi şi să ceară eventual avizul Comisiei de la Veneţia. Dragnea a spus că "nu coincide" viziunea sa cu cea a ministrului Justiţiei în două puncte din proiectele de legi ale justiţiei: procedura de numire a procurorilor-şefi şi statutul Inspecţiei Judiciare. "Eu o să le sugerez colegilor din comisia specială - pentru că ei vor face raportul, dar va veni în plen - ca acea prevedere să fie lăsată deoparte şi eventual să se ceară avizul Comisiei de la Veneţia (...) Eu cred în continuare că în această procedură trebuie să rămână cei trei actori: ministrul, preşedintele şi CSM", a declarat Dragnea. În opinia liderului PSD, şi statutul Inspecţiei Judiciare ar putea fi reglementat mai târziu.
• Fără precedent: Şeful CCR, acuzat de CSM
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis marţi că preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a afectat independenţa, prestigiul şi credibilitatea Justiţiei prin unele afirmaţii pe care acesta le-a făcut într-un interviu televizat. CSM cere totodată, "în considerarea principiului cooperării loiale între instituţiile statului de drept", reprezentanţilor celorlalte instituţii ale statului "dimensionarea discursului public în termeni de echilibru, moderaţie şi respect faţă de principiile şi valorile constituţionale şi evitarea exprimării unor opinii sau percepţii personale cu potenţial de erodare a încrederii publice în actul de justiţie". Ordinea de zi a plenului CSM de marţi a fost suplimentată cu discuţia pe marginea declaraţiilor lui Dorneanu, făcute la B1 TV.
• CURIERUL NATIONAL
• Se pregătesc salariile home-made
Parlamentul va dezbate activitatea de tele-muncă. Cresc şansele persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Actul normativ iniţiat de Guvern (9 august, 2017) are ca scop flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii, urmând să ofere avantaje atât salariatului, cât şi angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spaţiilor, utilităţile, consumul de carburant şi parcul auto. În ceea ce-l priveşte pe salariat, acesta va elimina consumul de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă şi valorificării timpului de lucru, optimizându-şi, astfel, raportul între viaţa profesională şi cea personală.
• Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală
În cursul lunii septembrie, Direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au desfăşurat 8.070 de controale în unităţile de fabricare a produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar şi în depozite de produse alimentare, seminţe, legume şi fructe, se arată într-un comunicat ANSVSA preluat de Agerpres. Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.
• Negocierile privind Brexit ar trebui să fie accelerate
Negocierile cu privire la Brexit ar trebui "accelerate în lunile următoare", reiese dintr-o declaraţie comună a primului ministru britanic şi a preşedintelui Comisiei Europene. Premierul Marii Britanii, Theresa May, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au avut luni o întâlnire la Bruxelles pe care aceştia au numit-o ca fiind una "constructivă şi prietenoasă". Întâlnirea vine după ultima rundă de negocieri, în cadrul căreia negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a declarat că cele două părţi au ajuns "în impas".
• Catalonia: Autorităţile spaniole au arestat doi lideri separatişti importanţi
Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, care conduc mai multe grupuri separatiste proeminente, sunt deţinuţi fără cauţiune în timp ce se află în curs de investigare pentru propagandă în favoarea secesiunii, precizează publicaţia britanică BBC. Bărbaţii au fost liderii mai multor grupuri care au participat la votul de independenţă din 1 octombrie, pe care guvernul de la Madrid îl consideră neconstituţional. Detenţia celor doi a condus la proteste peste noapte, mai multe astfel de proteste sunt aşteptate în Catalonia.
• Economia Ungariei, afectată de sancţiunile impuse Rusiei
Sancţiunile economice impuse de Uniunea Europeană Federaţiei Ruse după anexarea peninsulei Crimeea au efecte în lanţ. Federaţia Rusă este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici, dar şi investitori pentru Ungaria, iar faptul că economia acestei ţări are de suferit de pe urma sancţiunilor Uniunii Europene nu ar trebui să ne mire prea tare. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara în urmă cu câteva luni pentru presa din Polonia că: ,,Rusia este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali şi joacă un rol important în Europa Centrală, că ne place sau nu". "Rusia ne asigură 85% din importurile de gaze naturale.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Dan Voiculescu anunţă un SEISM DE GRADUL 8 ÎN JUSTIŢIE. Kovesi are zilele numărate la DNA
Dan Voiculescu a dat primul său interviu, după eliberarea din închisoare, în care a făcut dezvăluiri incendiare despre "sistemul lui Băsescu" şi lupta pentru putere apărută între Coldea şi Kovesi. Voiculescu a declarat, marţi seara, într-un interviu la România TV, că şefa DNA a reuşit să fie deasupra legii şi a ajuns să fie un simbol al răului în România. În plus, mogulul a punctat faptul că "domnia Băsescu" se află pe final şi este convins că Iohannis nu are niciun motiv de a nu accepta eventuala revocare din funcţie a şefei DNA.
• Demers fara precedent al judecatorilor. ESTE VIZAT CSM
Judecătoarea Florica Roman susţine că mai mulţi judecători de la Curtea de Apel Oradea au solicitat Parlamentului României să iniţiee şi să adopte un proiect de lege prin care să reglementeze motivele şi procedurile de revocare a a membrilor magistrati - judecatori si procurori - alesi in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), având în vedere că articolul din Legea privind procedura de revocare a acestora nu a fost pus în acord cu Constituţia de 4 ani. Astfel, potrivit Art. 1 alin. (2) din Legea 317/2004 "membrii Consiliului Superior al Magistraturii raspund in fata judecatorilor şi procurorilor pentru activitatea desfaşurata in exercitarea mandatului". Totusi, in lipsa unei proceduri de revocare, raspunderea membrilor CSM in fata celor care i-au ales nu exista.
• Prăbuşirea lui Donald TRUMP!
Preşedintele Donald Trump a căzut 92 de poziţii, până pe locul 248, în clasamentul celor mai bogaţi 400 de americani, în condiţiile în care averea sa este mai mică cu 600 de milioane de dolari comparativ cu anul trecut, fiind estimată la 3,1 miliarde de dolari, potrivit topului publicat marţi de revista Forbes, informează AFP.
• Gabriela Firea obţine o victorie. ELCEN trece în subordinea Primăriei Capitalei
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă 61/2017, care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 61/2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a fost adoptată cu 218 voturi "pentru", 44 "împotrivă" şi trei abţineri.
• JURNALUL NATIONAL
• "Infecţia mută" care ucide 350.000 de oameni pe an
Peste 650.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei C (VHC) şi, potrivit specialiştilor, majoritatea au o boală activă, progresivă. Deşi în prezent există tratamente antivirale eficiente, în lipsa unor simptome clare şi, mai ales, în lipsa unui program naţional de screening derulat de Ministerul Sănătăţii, trei din patru români infectaţi cu VHC nu ştiu că au această afecţiune. În acest context, două organizaţii neguvernamentale încearcă să faciliteze accesul la depistarea şi diagnosticarea precoce a bolii prin campanii de testări gratuite.
• Emilian Eva, condamnat la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare
Procurorul Emilian Eva a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. De asemenea, Emilian Eva a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 12.000 lei pentru fals în declaraţii, însă el a fost achitat pentru spălare de bani. Instanţa a dispus în cazul lui Emilian Eva un termen de supraveghere de 4 ani, el fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Direcţia Exploatare Patrimoniu.
• După productivitate, în 31 de judeţe salariile ar trebui să scadă
În România, creşterea salariului minim brut nu a fost niciodată corelată cu productivitatea, ea fiind dictată mereu de raţiuni politice. Efectul direct al acestor majorări salariale este scăderea competitivităţii firmelor româneşti, iar pe de altă parte, sistemul bugetar a devenit tot mai ofertant pentru salariaţi, pentru că în domeniul public a ajuns să se câştige un salariu mai mare, fără a exista criterii de performanţă şi fără ca salariul să fie legat de productivitatea muncii. Până la sfârşitul primului trimestru din 2016, salariul minim crescuse cu 80% comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce productivitatea muncii înregistrase un salt de numai 26%. Mai mult, la sfârşitul primului trimestru din 2017, salariul minim brut crescuse cu 38% faţă de perioada similară a anului trecut, iar productivitatea urcase cu doar 5,7%.
• România, căutată de companiile care părăsesc Marea Britanie din cauza Brexit-ului
Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ilan Laufer, a anunţat astăzi că mai multe companii mari îşi vor reloca operaţiunile în România până la sfârşitul acestui an. Mutarea acestor companii, pe care ministrul Ilan Laufer nu le-a nominalizat, este cauzată de faptul că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, iar România ar fi devenit o destinaţie mult mai atractivă pentru investitori. Ilan Laufer: "Avem, dintr-o dată, foarte mulţi noi potenţiali investitori, din Statele Unite până în Japonia şi China şi alte ţări care au investiţii la ora actuală în Marea Britanie. Şi acum urmează să fie o relocare, este o discuţie în acest sens, spre Frankfurt şi Paris.
• Multinaţionalele nu mai sunt atrase de România
Investiţiile străine directe au scăzut cu 18,56% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, şi au coborât până la 2,518 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Căderea investiţiilor străine se explică pin reducerea masivă a creditelor intragrup, care au coborât de la 362 milioane de euro în 2016, la minus 286 milioane de euro în august 2017. Datele BNR arartă că "investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,518 miliarde de euro (comparativ cu 3,092 miliarde de euro în perioada ianuarie-august 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,804 miliarde de euro.
• NATIONAL
• Dragnea, butonat de Coldea!
Este greu de crezut, chiar si pentru rivalii săi, deloc putini, ca Liviu Dragnea s-ar fi ramolit chiar intr- atâta, politic vorbind, încât nu mai este in stare să mişte măcar un deget, barem pentru a-si salva cei mai loiali oameni, ca să nu mai vorbim de vreo încercare de promovare a acestora. Si atunci, mişcările mai mult decât ezitante, cel puţin la prima vedere, ale preşedintelui de partid sunt deja decodate, la vârful sistemului, ţinând doar de "foaia de parcurs" pe care unii iniţiaţi nu ezită să bage mâna in foc ca Liviu Dragnea ar continua să o primească direct de la sfetnicul sau cel mai de taină, nimeni altul decât generalul Florian Coldea.
• Se sare la gâtul "mafiei legumelor"!
Combativul comisar şef Horia Constantinescu de la conducerea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa este deja sigur că actuala formă de certificare a producătorilor nu mai reflectă deloc realitatea. In plus, acesta opinează si că, in mod alarmant, carnetele de producător au ajuns deja să fie vândute importatorilor pentru a se eluda taxele, dar si ca pieţele sunt acum deţinute pur si simplu de importatorii si distribuitorii acestora, împiedicându-se astfel accesul adevăraţilor producători. Mai mult chiar, Horia Constantinescu susţine că păcălirea consumatorilor este deja una flagrantă, pretinsele produse romaneşti neavând altceva decât eticheta in acest sens!
• Perversa lui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat cele trei propuneri de miniştri avansate de PSD - Paul Stănescu la Dezvoltare, Felix Stroe la Transporturi si Marius Nica la Fonduri Europene - iar cei trei au si depus, aseară la Cotroceni, jurământul. Pesediştii greşesc însă dacă răsuflă uşuraţi, mai ales Liviu Dragnea - autorul in fapt al propunerilor. Aşa cum stau lucrurile la ora actuala - ne referim la vulnerabilităţile celor trei, deja trecute in revista de mass media - acceptarea lui Iohannis nu înseamnă ca Dragnea si noii miniştri îşi pot lua de o grijă ci dimpotrivă, ca acum va urma adevăratul test. Acela in care Stănescu, Felix si Stroe vor fi puşi să aleagă de partea cui sunt, sau mai pe şleau spus vor fi invitaţi să uite de Dragnea si să asculte de Tudose. Iar daca nu, dosarele "in rem" se pot transforma peste noapte in dosare "in personam".
• PUTEREA
• Eugen Teodorovici se DEMASCĂ: "Am diplomă de la Academia Naţională de Informaţii. Nu am fost la cursuri. Mi-a dat-o cineva"
Dialog halucinant şi dezvăluiri neaşteptate în această seară în platoul TVR1 la emisiunea România9. Fostul ministru PSD Eugen Teodorovici a recunoscut că are o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii deşi nu a participat la cele trei luni de cursuri. Iată dialogul halucinant dintre Robert Turcescu şi Eugen Teodorovici: "- Am o diploma de la o academie! - De la ce academie? - O academie. - Care academie, domnule Teodorovici? - Academia Nationala de Informatii parca ii zice. - Diploma in ce? - Nu stiu, nu am trecut vreodata pe acolo, recunosc. - Pai si cum ati luat diploma? - Mi-au dat-o, a fost un master sau curs postuniversitar, nu stiu ce o fi fost!
• Dragnea RECUNOAŞTE: "M-am lăsat MANIPULAT. Poate am greşit cu Sorin Grindeanu"
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a susţinut marţi că "sunt instituţii, poate şi persoane, care vor să confişte acest guvern" şi a afirmat că "este de fapt guvernul celor care au câştigat alegerile". El a adăugat că, dacă PSD nu ar fi luat decizia să le susţină pe Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, s-ar fi creat "un precedent mai mult decât periculos"."Sunt instituţii, poate şi persoane, care vor să confişte acest guvern, au reuşit cât de cât cu Sorin şi poate am greşit şi eu, că poate m-am lăsat manipulat, n-am vrut să mai greşesc şi cu Mihai. E guvernul nostru. Este guvernul celor care au câştigat alegerile care pune în practică un program bun pentru români", a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.
• ROMANIA LIBERA
• KPMG pierde a treia oară întreaga arhivă a Astra Asigurări. Datele personale a milioane de români sunt în pericol
Arhiva societăţii Astra Asigurări este pentru a treia oară obiectul unui eveniment extrem de dubios.
De această dată, întreaga bază de date a societăţii de asigurări, aflată în lichidare sub KPMG, a fost atacată. KPMG spune că i s-a cerut o răscumpărare de 25.000 de euro pentru a recupera datele extrem de importante în economia unui faliment cu multe semne de întrebare. Deşi este unic responsabil pentru că arhiva Astra Asigurări este pusă pentru a treia oară în pericol, KPMG nu ar vrea să plătească răscumpărarea pentru a recupera datele a milioane de oameni şi anunţă că va încerca să rezolve problema cu propria echipă de specialişti.
• Cum a ajuns un legumicultor semianalfabet şef în Primăria Capitalei
Primarul Gabriela Firea l-a "pensionat" pe şeful Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti, Dan Grigore, după ce acesta a semnat un contract de 5.000.000 euro cu firma lui Virgil Lucian Constantin, directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Turris", înfiinţată de actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. În locul lui Dan Grigore a fost instalat Vlad Gheorghe, preşedintele unei cooperative agricole din localitatea ilfoveană Vidra. Noul angajat al edilului Gabriela Firea şi-a falsificat CV-ul grosolan: una scrie în cartea de muncă, alta în biografie. În plus, a fost concediat pentru indisciplină în urmă cu aproximativ 20 de ani.
• Vladimir Putin a avut afaceri în domeniul nuclear pe teritorul SUA, în timpul administraţiei Obama
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) prezentase dovezi privind ilegalităţi comise de apropiaţi ai liderului rus Vladimir Putin înainte ca Administraţia Barack Obama să aprobe, în 2010, un acord controversat prin care Rusia primea acces la zăcăminte de uraniu din SUA, scrie publicaţia The Hill citată de Mediafax. Înainte ca Administraţia Barack Obama să aprobe în 2010 un acord controversat care a oferit Moscovei control asupra unor largi cantităţi de uraniu american, FBI adunase dovezi substanţiale că oficiali din industria de profil rusă erau implicaţi în acte de corupţie, extorsiune şi spălare de bani menite să dezvolte afacerile lui Vladimir Putin, în acel moment prim-ministru al Rusiei, în domeniul energiei atomice pe teritoriul Statelor Unite, arată documente guvernamentale dezvăluite marţi.
• ZIARUL FINANCIAR
• Marea tăcere a profesioniştilor din audit şi consultanţă
Nimeni nu a crâcnit la numirile pe linie de partid pentru Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit. Implicarea civică nu înseamnă plantat de arbori duminica în Parcul Tineretului, ci protest atunci când sunt încălcate normele profesionale şi când puterea politică abuzează. Niciunul din corpurile profesionale ale contabililor, auditorilor, consultanţilor fiscali sau CFA - "analişti financiari certificaţi" - nu a crâcnit la numirea în cea mai puternică funcţie de controlor al banului public, adică preşedinte al Curţii de Conturi, a unui nespecialist, un om de paie pus acolo pentru servicii aduse partidului aflat la putere şi liderului său. De asemenea, niciuna din cele patru mari firme de audit - adică gardienii a 80% din banii privaţi - nu şi-a arătat niciun punct de vedere asupra modului în care reprezentanţii statului român înţeleg să-i aleagă pe cei care trebuie să auditeze conturile statului.
• Avalanşa de măsuri fiscale anunţate pentru 2018 lasă în aer bugetele companiilor
Aplicarea TVA defalcat, transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, eliminarea impozitului pe dividende sau scăderea TVA sunt doar o parte dintre măsurile fiscale despre care s-a discutat în spaţiul public, dar a căror aplicare este neclară. Deşi au rămas mai puţin de trei luni până la finalul anului, iar mediul privat îşi pregăteşte bugetele pentru anul viitor, consultanţii fiscali şi companiile sunt încă nedumerite în ceea ce priveşte fiscalitatea din 2018.
• BCR a devenit cel mai mare jucător de pe piaţa titlurilor de stat din România
BCR, cea mai mare instituţie de credit după active de pe piaţa locală, a urcat după primele opt luni din acest an în clasamentul dealerilor primari pe piaţa titlurilor de stat, sărind pe primul loc. Poziţia de lider pe această piaţă a fost ocupată la finele anului 2016 de Raiffeisen Bank, iar în 2015 de Banca Transilvania. La sfârşitul anului trecut, BCR ocupa locul patru în topul dealerilor primari. Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a obţinut în primul semestru un profit net de 305 milioane de lei (67,4 mil. euro), la jumătate faţă de nivelul din aceeaşi perioadă din 2016. BCR a realizat în primele şase luni din acest an un venit operaţional de aproape 1,44 mld. lei, în scădere cu 2,3%.
1. Salariile home-made la PARLAMENTARII !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2017, 22:32)
Se pretază cu randament 100 % !!!