REVISTA PRESEI 19.10.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 19 octombrie 2012

ADEVARUL

Baronii PSD au câştigat meciul USL

Marian Vanghelie, Liviu Dragnea şi Radu Mazăre au adus cei mai mulţi manifestanţi la lansarea candidaţilor USL. Peste 75.000 de membri USL au participat, miercuri seară, pe "Arena Naţională" la prezentarea candidaţilor alianţei pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. USL a reuşit, în acest fel, să depăşească recordul de asistenţă de pe "Arena Naţională" de la meciul România-Olanda, desfăşurat cu o seară înainte, pe care l-au urmărit 53.500 de spectatori. Pentru a atinge cifra de participanţi stabilită, liderii USL au stabilit o normă pentru fiecare judeţ. Au fost luate în calcul oferta fiecărei organizaţii, forţa acestora în teritoriu, dar şi distanţa faţă de Capitală.

Viitoarea Europă, creionată la Bruxelles

Franţa şi Germania au priorităţi diferite privind reformarea Uniunii Europene. Preşedintele Hollande vrea mai întâi uniune bancară, în timp ce Merkel, uniune fiscală şi veto pe bugetele naţionale. Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit, joi şi vineri, la Bruxelles, pentru prima dată după multă vreme, nu pentru o reuniune de criză, ci pentru a creiona viitorul uniunii economice şi monetare. Nu se aşteaptă decizii importante pentru că principalii lideri europeni, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, François Hollande, au venit la summit cu păreri aproape diametral opuse privind demararea acestei construcţii.

INTERVIU Noul director al Tarom: "Trebuie să stopăm pierderile"

Austriacul Heinrich Vystoupil, primul manager privat şi străin al transportatorului aerian naţional, vrea să facă la Tarom ceea ce nu au reuşit managerii de stat. Heinrich Vystoupil, numit miercuri director general executiv la Tarom, este fericit să se întoarcă în România şi să conducă o companie în al cărei potenţial crede. "Am acceptat această funcţie pentru că sunt încă încrezător în potenţialul Tarom, este o provocare pentru mine, am locuit în România pentru patru ani şi sunt încă foarte conectat. Sunt onorat să fiu în această poziţie", a declarat pentru "Adevărul" Vystoupil, care în perioada 2006-2010 a fost director general al Austrian Airlines pentru România şi Moldova.

Vrei să ai trenul tău? ÎNCHIRIAZĂ-L de la CFR Călători! Vezi procedurile

Trenul Charter este un serviciu special al CFR Călători, prin care un tren poate fi închiriat şi pus astfel exclusiv la dispoziţia clienţilor - persoane fizice, firme, case de producţie, agenţii de turism, tour operatori etc. Este un serviciu care poate fi personalizat şi are următoarele particularităţi conform solicitării clienţilor: rute, ore de circulaţie, confort, condiţii, trenul putând fi format din diverse tipuri de vagoane cu posibilităţi de a beneficia în timpul călătoriei de servicii de dormit, cuşetă, bar bistro, restaurant şi altele suplimentare, arată CFR Călători, într-un comunicat.

HIDROELECTRICA RĂMÂNE ÎN INSOLVENŢĂ

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul oponenţilor care contestau intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, astfel că Hidro rămâne în insolvenţă. Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Hidrosind au atacat cu recurs hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti la 20 iunie. Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia de a respinge recursul, Hidroelectrica rămânând astfel în starea de insolvenţă, adică protejată faţă de atacurile "băieţilor deştepţi". Săptămâna trecută, preşedintele de complet a precizat că decizia a fost amânată din cauza imposibilităţii de constituire a completului de judecată, datorată faptului că unul dintre judecători este bolnav.

România intră în grupul ţărilor cu cea mai mare putere de decizie în FMI

Constituenta Olandeză, din care face parte şi România, este un consorţiu de 15 ţări care va avea a doua putere de vot de la Fondul Monetar Internaţional, secondând Statele Unite. Locul al treilea va fi ocupat de Japonia. O înţelegere în acest sens s-a parafat la Tokyo, la reuniunea de toamnă a FMI şi BM. Noua Constituentă, care va curpinde 15 ţări, Olanda, Belgia, Ucraina, Israel, România, Bulgaria, Luxemburg, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Cipru, Georgia, Moldova, Armenia, Macedonia şi Muntenegru, (enumerate în ordinea ponderii cotelor şi a puterii de vot), va cumula o putere de vot de 6,59% din total, a doua după SUA, care deţine 16,75% şi înaintea Japoniei, care are 6,23%.

BCE va supraveghea cele 6.000 de bănci din zona euro de la 1 ianuarie 2014

Liderii statelor membre au ajuns în noaptea de joi spre vineri la un acord ca Banca Centrală Europeană (BCE) să-şi exercite supravegherea asupra celor 6.000 de bănci din zona euro de la începutul lui 2014, a afirmat o sursă guvernamentală franceză citată de France Presse. "Acordul politic" la care s-a ajuns în noaptea de joi spre vineri vizează "adoptarea cadrului legal" al mecanismului de supraveghere bancară până la finalul lui decembrie, pentru ca acesta să fie introdus în 2013, a precizat sursa citată, scrie Agerpres.

CURENTUL

Intoxicare! Ponta nu i-a dat nicio scrisoare lui Barroso. Ca-n bancurile de la Radio Erevan, Ponta nu a dat ci a luat o scrisoare de la Barroso

Ponta nu i-a dat nicio scrisoare cu cerinţe lui Barroso, ci a primit încă o scrisoare de la oficialul european, în care este tras de urechi în legătură cu măsurile aproape inexistente ale guvernului în vederea atragerii de fonduri europene. Preşedintele CE i-a transmis premierului Victor Ponta că planul Guvernului de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor UE prezintă doar soluţii pe termen scurt şi nu rezolvă deficienţele structurale pe termen lung şi a condiţionat reluarea plăţilor de rezolvarea problemelor legate inclusiv de fraude. Avertismentul a fost transmis printr-o scrisoare redactată de către comisarul european pentru politici regionale, Joahannes Hahn, şi transmisă premierului Victor Ponta, în numele preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Europenii de Tia Şerbănescu

Ce prostie! Un singur bun câştigat aveam şi noi în aceşti 20 de ani - consensul privind integrarea europeană - dar şi p-ăsta l-a făcut praf USL. Cu o imprudenţă sinucigaşă, USL s-a plasat singură - din ură faţă de dl Băsescu şi din dragoste de putere absolută - pe o poziţie de ostilitate faţă de UE târând guvernul şi electoratul într-o dihotomie falsă şi păguboasă pe care televiziunile subordonate au preluat-o şi au împins-o la absurd. În ziua Congresului PPE şi a marelui miting USL acestea titrau: "Europenii lui Băsescu versus electoratul lui Ponta", "Lupta dintre europenii lui Băsescu şi românii lui Antonescu" şi chiar "Europa lui Băsescu şi România lui Ponta". Adică europenii lui Băsescu nu sunt români? Românii lui Ponta şi Antonescu nu sunt europeni? Oamenii aceştia se jignesc singuri şi-şi jignesc alegătorii scoţându-i din Europa - pe care o atribuie dlui Băsescu. Flatant! Căci "Europa lui Băsescu" include şi "România lui Ponta".

CURIERUL NATIONAL

Vânzările de apartamente noi se numără pe degete

Dezvoltatorii imobiliari vând în medie doar câte 2-5 apartamente pe lună. Un sfert din stocul de aproximativ 10.000 de locuinţe noi încă nu şi-a găsit cumpărători. Deţinătorii proiectelor forţează vânzările cu strategii precum "închiriezi şi apoi cumperi" sau "te muţi acum şi plăteşti peste un an".

Google a pus gând rău concurenţilor din piaţa tabletelor

Compania vrea un produs care să poată fi vândut sub 100 de dolari. O asemenea tabletă ar afecta deopotrivă producătorii mari cât şi pe cei no name. Google a fost una din companiile care au ridicat ştacheta pe mai toate pieţele în care activează în ultimii ani. În sfera mobilităţi, deţine poziţia de lider, în ceea ce priveşte sistemele de operare prin versiunile ale, deja faimosului, Android. 65% ocupă din această piaţă Google şi are toate şansele să îşi majoreze cota. A reuşit să ţină pasul cu cei de la Amazon şi a reuşit să scoată o tabletă sub 200 de dolari. Acum se pare că vrea să arunce mânuşa concurenţei şi să lanseze o tabletă care să poată fi vândută la 99 de dolari.

Anca Boagiu a fost aleasă vicepreşedinte al PPE

Anca Boagiu a fost aleasă, ieri, vicepreşedinte al Partidului Popular European, de către Congresul PPE, aceasta urmând să deţină una dintre cele 10 astfel de funcţii. În favoarea alegerii Ancăi Boagiu în funcţia de vicepreşedinte PPE au fost exprimate 274 de voturi. Belgianul Wilfried Martens a fost ales miercuri preşedinte al PPE pentru un nou mandat de trei ani, la finalul primei zile a Congresului Popularilor Europeni de la Palatul Parlamentului, el fiind, de altfel, unicul candidat la funcţie. Martens a primit 91% de voturi favorabile din totalul celor exprimate. El a anunţat că îl nominalizează pentru funcţia de secretar general al PPE pe spaniolul Antonio Lopez-Isturiz.

Guvernul bagă în anchetă fosta conducere a ANRMAP

Fostul şef al Autorităţii este acuzat că a acoperit unele nereguli în cazul achiziţiilor de la Primăria Sectorului 3. Potrivit raportului de control, perioada 2010-2011, conducerea ANRMAP a înlocuit amenzi contravenţionale cu avertisment. Fosta conducere a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) ar putea fi anchetată de procurori pentru neregulile descoperite de Corpul de Control al premierului privind activitatea derulată în perioada 2010 - 2011, dar şi a celor constatate în primăvara acestui an.

Cu ce combustibil mai funcţionează motorul chinez?

China a raportat în septembrie o creştere economică anualizată de 7,4%, în acord cu aşteptările analiştilor. Totuşi, consumul de energie a avansat cu numai 2,9%, neconfirmând datele privind avansul produsului intern brut. Michael Pettis, profesor la Universitatea din Beijing, enunţă trei întrebări fără răspuns pentru modalitatea în care ritmul de creştere al economiei chineze s-ar putea menţine şi în următorii ani. Problema datoriilor, găsirea proiectelor aducătoare de randament şi dificultăţile legate de antrenarea consumului intern sunt principalele chestiuni fără răspuns. Cine mizează pe o creştere a Chinei la ritmul din ultimele două decenii ar trebui să răspundă mai întâi la cele trei întrebări, spune profesorul de la Universitatea din Beijing.

EVENIMENTUL ZILEI

Topul pomenilor electorale. VEZI pe ce a cheltuit Guvernul 2,5 milarde de lei

Micul şi sarmaua au fost înlocuite cu metode mai rafinate de a "omeni" electoratul. Cele mai importante pomeni ale actualului Guvern depăşesc 2,5 miliarde de lei. Cea mai recentă dovadă de bunăvoinţă către popor este rectificarea bugetară anunţată pentru săptămânile următoare. Dincolo de acuzaţiile la adresa "foştilor", se remarcă deja clasica alocare de bani în prag de alegeri către primăriile care nu mai au bani să plătească salariile. E de anticipat că vor fi tocmai cele ale primarilor USL, care pe lângă salarii vor plăti şi zile ale oraşului la care să meargă, cu sau fără elicopter, liderii formaţiunii. Deocamdată nu se ştie câţi bani va înghiţi demersul, însă în august au mai fost alocaţi 100 de milioane de lei tot pentru primăriile nevoiaşe.

De ce s-a retras Kovesi din bătălia pentru şefia DNA

În bătălia pentru şefi a DNA au mai rămas şase candidaţi. Cu şase zile înainte de susţinerea interviului pentru funcţia de şef al DNA, fostul procuror general al României a informat Ministerul Justiţiei(MJ) că nu se poate prezenta la concursul din 24 octombrie. Surse din sistemul de justiţie spun că nu a cerut vreo reprogramare, renunţarea fiind definitivă. Laura Codruţa Kovesi şi-a preluat din 16 octombrie, la Bruxelles, funcţia de "Înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul MCV, privind reforma sistemului judiciar şi reforma anticorupţie". Informaţia a făcut furori în sistem. Unii magistraţi susţin că Laura Kovesi s-a retras din cursa pentru şefia DNA pentru că "oricum pe procedura dată de ministrul Pivniceru, CSM nu ar fi putut da aviz favorabil".

Băncile britanice se pregătesc pentru "sfârşitul lumii"

Viceguvernatorul Băncii Angliei a recomandat instituţiilor de credit britanice să-şi facă rezerve de capital, pentru a rezista unui "tsunami". Paul Tucker, viceguvernatorul Băncii Angliei, avertizează băncile britanice că "perioada cea mai grea a crizei nu a trecut încă" şi că se află în faţa unui nou "cutremur". El explică faptul că supravieţuirea acestora depinde de revizuirea sistemului de remunerare a bancherilor. Favorit pentru a-i succede lui Sir Mervyn King la postul de guvernator al Băncii Angliei, Tucker a cerut stoparea obiceiului "îmbogăţirii peste noapte" din City-ul londonez, centrul financiar al Marii Britanii.

JURNALUL NATIONAL

EXCLUSIV Structurile de forţă ale Parchetelor, reunite în mâinile lui Daniel Morar

În aşteptarea desfăşurării concursului pentru desemnarea procurorului general al României, poziţie devenită vacantă odată cu expirarea mandatului Laurei Codruţa Kovesi, Ministerul Public este condus, cu titlu de interimat, din poziţia de prim-adjunct al procurorului general, de Daniel Morar. Favorit al lui Traian Băsescu şi al Monicăi Macovei, fostul procuror-şef al DNA, care nu s-a înscris la concursul organizat de Ministerul Justiţiei pe motiv că nu vrea să legitimeze o procedură lipsită de transparenţă, a avut, însă, grijă să-şi subordoneze direct structurile de forţă. Printr-un ordin (188/09.10.2012), acesta şi-a trecut în atribuţii coordonarea DNA, a DIICOT, a Secţiei de Urmărire Penală şi criminalistică, a Secţiei parchetelor militare, a Serviciului de cooperare judiciară internaţională, a relaţiei cu presa şi a compartimentului documentelor clasificate.

Exclusiv: Hidroelectrica va scoate pe OPCOM 1,8 TWh din producţia de energia pe 2013

Hidroelectrica va scoate la licitaţie pe OPCOM 30 de pachete care totalizează 1,8 TWh din energia disponibilă pe 2013, la un preţ de 220 lei/MWh, a declarat pentru Jurnalul Naţional Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. "Anual o cantitate de 7,4 TWh se va tranzacţiona pe piaţa liberă. Vor fi în total 43 TWh până în 2018, ceea ce înseamnă venituri suplimentare de un miliard de euro", a afirmat Borza. El a spus că producătorul de stat nu va răspunde la cererea de energie depusă de ArcelorMittal pe OPCOM şi a caracterizat oferta drept "neserioasă". ArcelorMittal a depus o cerere pentru 2,6 TWh cu data de livrare între 1 noiembrie 2012 şi 31 octombrie 2014. Preţul este calculat printr-o formulă complicată, la fel ca la oferta depusă în primăvară. Dacă se face calculul, preţul variază între 170 şi 180 lei/MWh, sub nivelurile la care se tranzacţionează acum energia.

NATIONAL

Romania a ajuns "Nufarul" Europei!

Serviciile secrete si Banca Nationala a Romaniei sunt in alerta maxima, dupa ce s-au convins ca informarile partenerilor externi privind transformarea tarii noastre in cea mai mare "curatatorie" de bani din Europa se confirma. Sume incredibil de mari, de ordinul miliardelor de euro, sunt transferate ilegal in aceeasi directie: din Vest spre Est, via Romania. Pentru ca trimiterea de bani din Occident in tara noastra nu ridica mari semne de intrebare. In plus, comisionul perceput de intermediari este unul relativ mic, de doar sase la suta. Fenomenul spalarii banilor a capatat proportii alarmante de-abia dupa ce sistemul bancar romanesc a fost penetrat de banci de nisa despre care specialistii Bancii Nationale si ofiterii structurilor speciale sunt convinsi ca au fost create special pentru a asigura fluxul international al banilor negri din Occident catre tari din Estul Europei, Asia sau Orient.

PNL, ravasit de "razboiul oilor"

Pentru a-si apara noul protejat, Gigi Becali, de sagetile liberalilor, Crin Antonescu s-a vazut nevoit sa faca apologia oii. In politica. Razboiul oilor a fost declansat, in PNL, de Calin Popescu Tariceanu care, vizibil deranjat de colegialitatea cu Gigi Becali, a tinut sa precizeze ca el personal crede ca lumea este pusa in miscare de oamenii care "manipuleaza idei, nu oi". Lovit direct in strategia sa politica, Crin Antonescu a contraatacat in stil biblic, imprumutat probabil de la noul sau partener politic: "Putem sa numaram idei, desi cu ele propun sa facem altceva... Putem sa numaram oi daca avem, putem sa numaram biciclete, putem sa numaram tot felul de bunuri (...) Oile au rostul lor. Oaia este un animal minunat, nu degeaba chiar si in Biblie, Domnul insusi este comparat cu oaia. Nu de oi se incurca ideile. Hai sa ne vedem care avem idei, de idei, care avem oi, de oi si sa castigam alegerile".

Orgiile sexuale ale elitei financiare, demne de imparatul Caligula

"Viata sexuala neconventionala nu e ilegala", sustinea recent fostul sef al FMI, Dominique Strauss-Kahn. "Neconventionalul" se referea la orgii sexuale prin care se refuleaza elita politico-financiara a lumii. Pornind de la o recenta declaratie a lui Dominique Strauss-Kahn, cotidianul The New York Times face o incursiune prin "apucaturile libertine" ale cercurilor puternice ale Frantei.

Angela Merkel vrea sa puna mana pe bugetele statelor UE

Angela Merkel viseaza la cel de-al patrulea Reich, cerand in numele Germaniei, cu subiect si predicat, dreptul de ingerinta in bugetele nationale ale statelor mebre UE. Cancelarul german a sustinut ieri in Bundestag ideea de a imputernici Comisia Europeana, mai exact pe comisarul european pentru Afaceri Economice si Monetare (post detinut in prezent de Olli Rehn), cu drept de veto asupra bugetelor oricarui stat membru UE. "Credem, si o spun in numele Guvernului german, ca am putea face un pas inainte acordand Europei un drept real de ingerinta in bugetele nationale", a declarat Merkel, calcand, practic, in picioare, dreptul suveran al fiecarui stat de a dispune cum doreste de resursele bugetare proprii.

Atentat terorist dejucat la Rezerva Federala a SUA

Un tanar din Bangladesh a fost la un pas de a detona o bomba de 450 de kilograme in fata cladirii Rezervei Federale a SUA. Ajuns la New York, Nafis a uitat de studii si s-a angajat la un hotel, apoi a pornit in cautare de acoliti pentru crearea unei celule teroriste Al-Qaeda. El a racolat insa tocmai un agent FBI sub acoperire, care chiar l-a ajutat sa construiasca ceea ce Nafis credea ca este o bomba de 450 de kilograme. Agentii FBI l-au tinut permanent sub supraveghere pe Nafis, iar cand acesta a vrut sa detoneze dispozitivul in fata cladirii Rezervei Federale, a fost arestat.

Noul sef al CSA, Tudor Balta, primeste bani de la o firma de asigurari

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a sarit din put in Balta! Vicepresedintele care l-a inlocuit pe Buzoianu la carma CSA nu este departe de fostul lui coleg. Tudor Balta primeste bani si ca supraveghetor, si ca supravegheat, printr-o firma de asigurari la care este actionar. La Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pare sa fi impus reguli noi, iar afacerile personale cu firmele de asigurari par obligatorii, nicidecum ilegale. Cel putin asta rezulta din declaratia de avere a presedintelui interimar al CSA, Tudor Balta.

PUTEREA

Niculae-InterAgro a pus la pământ casa părintească a fostului ministru PNL al Culturii. Vila Iorgulescu, transformată în parcare

Până ca fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, să obţină prin revendicare casa părintească din strada Verii nr. 5A-5B din Bucureşti - un imobil de 224 de metri pătraţi evaluat la peste 920.000 de lei - chiriaşii care locuiau acolo au obţinut clădirea în baza Legii 112/1995, apoi au vândut-o ilegal omului de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro. Fostul ministru încearcă în prezent în instanţă să obţină măcar terenul, după ce casa a fost demolată, pentru ca firma omului de afaceri să construiască o parcare.

Muniţie pentru bătălia electorală. Licitaţiile PDL, reclamate la Parchet

Apropierea alegerilor generale ascute baionetele celor două părţi combatante - USL şi PDL. Ultima bătălie se dă pe frontul ANRMAP, cu acuzaţii dure aduse acestei instituţii, precum că ar fi protejat reprezentanţii PDL în cazul unor nereguli grave în licitaţii publice. "Vedetele" raportului Corpului de control sunt Primăria Sectorului 3, Metrorex, Primăria Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Galaţi. Guvernul anunţă că vor fi sesizate organele de urmărire penală cu privire la activitatea fostei conduceri a ANRMAP.

Reevaluare: Reactoarele 3 şi 4 vor costa 6,45 miliarde euro

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă a fost reevaluat la 6,45 miliarde euro, potrivit noului studiu de fezabilitate, realizat de Ernst&Young, document ce va fi discutat în următoarea Adunare Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica, informează site-ul companiei. Valoarea estimată a proiectului, care se cifra, iniţial, la circa 4 miliarde euro, nu include dobânda pe perioada de construcţie, nici TVA, conform sursei citate. Studiul arată că investiţia pentru contractul de construcţie la cheie (IPC) va necesita 4,78 miliarde de euro, iar lucrările vor fi realizate de un consorţiu condus de compania Lavalin Nuclear. Valoarea activelor existente ale Nuclearelectrica este estimată la un miliard de euro.

După megamiting curg comentariile. Costurile "Demonstraţiei de forţă"

Subiectul cheltuielilor făcute de USL pentru evenimentul de pe Arena Naţională, unde şi-a lansat candidaţii la alegerile parlamentare din decembrie este în prim-plan, în aceste zile. Există estimări care vorbesc de peste 2,5 milioane de euro plătite pentru organizarea "demonstraţiei de forţă", cum o numea Crin Antonescu. Mai mult ca sigur, i se va cere USL să dea explicaţii, să demonstreze ce şi cum a plătit. Este foarte probabil să aflăm că o mare parte din costuri să fie sponsorizări, donaţii sau voluntariate de care au reuşit să facă rost organizatorii principali Liviu Dragnea (PSD), Relu Fenechiu (PNL) şi Marian Oprişan (PSD). Nu avem informaţii despre contribuţia fondatorului PC, Dan Voiculescu. De altfel, acesta nu a participat la adunarea de pe Arena Naţională.

ROMANIA LIBERA

PLAGIAT PONTA. Raportul Universităţii Bucureşti, trimis cu o lună ÎNTÂRZIERE la Ministerul Educaţiei. NU există nici un termen pentru ca Ecaterina Andronescu să se pronunţe

Universitatea Bucureşti a amânat să trimită raportul în cazul plagiatului Ponta fără a oferi vreo explicaţie. Pe 20 iulie Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat. Pe 12 septembrie, Senatul a luat cunoştinţă de conţinutul raportului oficial în care se menţiona plagiatul premierului şi l-a aprobat. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este singura în măsură să îl deposedeze pe Ponta de titlul de doctor, să propună alte sancţiuni mai puţin dure sau chiar să decidă că, în opinia ei, nu e vorba de nici un plagiat. Ieri, Andronescu s-a mărginit să declare: "Am aflat că a ajuns acel raport. Nu am avut timp să îl citesc".

Interviu cu Jyrki Katainen, premierul Finlandei: Cum au depăşit finlandezii sentimentele antiruseşti

Premierul Finlandei, Jyrki Katainen, 41 de ani, crede că România a îndeplinit toate condiţiile pentru a fi primită în zona de liberă circulaţie Schengen şi că a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte respectarea statului de drept. Aderarea la zona euro în 2015 "este un obiectiv excelent" în viziunea lui Jyrki Katainen, care consideră că totul depinde de "cât de sănătoasă este economia". Premierul finlandez nu se aşteaptă la înăsprirea criteriilor pentru primirea noilor membri în eurozonă, după experienţa grecească, dar spune că "verificările vor fi mai aspre, în aşa fel încât să fim siguri că ceea ce declară o ţară corespunde cu realitatea". La fel ca România, Finlanda are amintiri neplăcute cu Rusia, dar premierul de la Helsinki este de părere că între timp sentimentele antiruseşti au fost depăşite după ce ruşii şi finlandezii s-au întâlnit în călătoriile pe care ruşii le-au făcut în Finlanda, la muncă sau în universităţi.

Moscova, tot mai agresivă. Putin pune capăt "resetării'' relaţiilor americano-ruse dorite de Obama

După ce a înăsprit legislaţia faţă de ONG-uri şi a cerut USAID să părăsească teritoriul său din cauză că "influenţează procesele politice acordând burse", Rusia vrea anularea unui program de dezarmare nucleară finanţat de Statele Unite. Mesajul Kremlinului este că Rusia nu are nevoie de ajutorul americanilor, arată Foreign Policy. Manifestările ostile SUA în ţări din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud care au urmat atacului din 11 septembrie trecut contra consulatului american din Libia, au fost considerate de preşedintele rus, Vladimir Putin, o bună ocazie de a lovi Statele Unite faţă de care Kremlinul se află în ofensivă în diverse regiuni ale lumii încercând să preia poziţia de leadership.

ZIARUL FINANCIAR

Negriţoiu, ING: În politică totul se reduce la promovarea unor membri de gaşcă

Mişu Negriţoiu, 62 de ani, aflat la finalul a şase ani de mandat ca CEO al ING Bank România, spune că nu se gândeşte să revină într-un sistem politic în care dacă nu eşti din gaşcă, n-ai nicio şansă într-o poziţie de tehnocrat şi nici nu se pregăteşte să devină guvernator al BNR în 2014 când expiră actualele mandate. "Dilema României este că sunt foarte multe de făcut, dar sunt foarte puţini cei care înţeleg şi se angajează să facă. Nivelul de înţelegere a problemelor este mai în urmă ca acum 20 de ani", constată bancherul acum când aproape se împlinesc 23 de ani de la schimbarea de regim politic din 1989. Având în spate o experienţă relevantă în administraţia dâmboviţeană de la începutul anilor '90, Negriţoiu critică în termeni duri lipsa de progres a lumii politice româneşti. "Nu se poate ca o ţară întreagă să nu producă oameni competenţi şi să tot vii cu colegi de şcoală, să improvizezi."

Banca Transilvania se pregăteşte să iasă pe piaţă cu obligaţiuni de 30 mil. euro

Banca Transilvania (TLV) pregăteş­te lansarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 30 mil. euro, cu o scadenţă de 6-7 ani, care vor putea fi convertite în acţiuni. Obligaţiunile vor oferi o dobândă de 6-6,25% pe an peste rata dobânzii de referinţă la euro (EURIBOR la 6 luni), potrivit condiţiilor generale de emisiune publicate pe site-ul băncii. EUROBOR la 6 luni este în prezent de circa 0,4%. Până la lansarea obligaţiunilor, acţionarii Băncii Transilvania vor discuta în AGA din 30 octombrie delegarea către consiliul de administraţie a atribuţiei de majorare a capitalului social prin conversia obligaţiunilor, fără posibilitatea exercitării vreunui drept de preferinţă din partea acţionarilor înregistraţi în registrul acţionarilor la datele de conversie.

Popularii europeni au croit la Bucureşti "uniunea economică şi politică" a UE

Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Wilfried Martens, reconfirmat la summitul de la Bucureşti în fruntea acestei formaţiuni politice paneuropene, a susţinut ieri la finalul reuniunii că mesajul principal al evenimentului este că UE are nevoie urgentă să devină pe deplin o uniune economică şi politică. "(...) FMI a spus (la reuniunea de la Tokio - n. n.) că UE are nevoie urgent să devină o uniune economică şi politică şi acesta este mesajul principal al congresului nostru. Avem nevoie de competitivitate, aceasta este condiţia esenţială pentru a crea locuri de muncă."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb