REVISTA PRESEI 21.10.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 21 octombrie 2014

ADEVARUL

Planul lui Viorel Hrebenciuc de anihilare a Justiţiei

Cel puţin doi lideri importanţi ai PSD sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi că negociau legi pentru a-i face scăpaţi de dosarele de corupţie pe politicieni. Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi senatorul Dan Şova, purtătorul de cuvânt al partidului, au fost chemaţi luni la DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Viorel Hrebenciuc este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi de cumpărare de influenţă. Colegul său, Dan Şova, este acuzat de trafic de influenţă. Luni, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa generalului Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, care i-ar fi dat lui Viorel Hrebenciuc informaţii din dosarele DNA prin intermediul unui angajat al instituţiei care a fost pus la rândul lui sub acuzare

Sfârşitul zeilor corupţi

Sistemul politic corupt crescut şi dus aproape de perfecţiune de marii maeştri ai jocului din ultimii 25 de ani se năruieşte de la o zi la alta cu o viteză incredibilă. Clasa politică românească este în stare de şoc. Suntem încă departe de momentul în care se va afla verdictul tribunalelor, dar efectele în sistemul politic vor fi radicale. Ceea ce se întâmplă acum este un moment de inflexiune. Partidele au refuzat de-a lungul anilor să ţină cont de mesajele venite din rândul societăţii şi să renunţe la modelul corupt de exercitare a puterii. Succesul în alegeri a fost privit ca un mijloc de a ajunge la conducta cu bani, de a stăpâni mecanismele de spoliere a resurselor ţării. După aderarea la UE şi la NATO, partidele au refuzat să ia în consideraţie acelaşi tip de mesaj, transmis, de data asta, de către partenerii noştri occidentali. Orbiţi în lăcomia lor, liderii corupţiei bucureştene au ignorat două semnale majore venite în acest an de la Joe Biden şi de la Victoria Nuland. Ce au spus americanii? Că nu poţi fi un aliat de încredere, dacă eşti corupt.

Jocul dublu al americanilor cu preţul petrolului. Cine pierde şi cine câştigă din ieftinirea rapidă a ţiţeiului

Ultimele săptămâni au adus o ieftinire semnificativă a petrolului în întreaga lume. Dintre toţi marii producători, doar americanii şi saudiţii n-au probleme de pe urma scăderii preţului, în timp ce ruşii pierd miliarde de dolari. Teoriile privind un potenţial parteneriat SUA-Arabia Saudită pentru manipularea cotaţiilor internaţionale ale petrolului stau deja de o săptămână în paginile presei internaţionale. Americanii şi saudiţii sunt singurii care-şi permit să vândă petrol la actualul preţ, cel mai mic din ultimii doi ani. De cealaltă parte, ţări precum Rusia, Iranul şi Venezuela - state cu conflicte notorii cu SUA şi rivali pe piaţa petrolului pentru saudiţi - pierd miliarde de dolari pentru fiecare ieftinire de un dolar înregistrată de barilul de petrol.

Programul Operaţional Infrastructura Mare, trimis la Bruxelles. Ce vom face, concret, cu 9,4 miliarde de euro

Ministerul Fondurilor Europene anunţă că a trimis oficial Comisiei Europene propunerea pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în data de 15 octombrie. Acest program are o alocare financiară de aproximativ 9,41 miliarde de euro, promovând investiţii de interes naţional din domeniile transporturi, mediu, managementul riscurilor şi energie. În perioada 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va coordona direct următoarele programe: Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, respectiv Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Propunerea pentru Programului Operaţional Infrastructură Mare transmisă Comisiei Europene este publicată pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene.

DEZNODĂMÂNT NEFERICIT pentru cea mai AŞTEPTATĂ AUTOSTRADĂ din România

Nici cea de-a treia încercare a francezilor de la Vinci se pare că nu are sorţi de izbândă. Contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov, primul proiect care urma să se facă în baza unui contract de concesiune, adică pe banii constructorului, nu a fost semnat nici acum, după 10 luni de la desemnarea constructorului. Mai mult, conform ultimelor discuţii pe marginea acestui subiect există indicii clare că înţelegerea cu Vinci-Strabag-Aktor, consorţiul desemnat câştigător în decembrie 2013, va pica. Primul şi cel mai important indiciu că autostrada Comarnic-Braşov nu va fi realizată de consorţiul menţionat mai sus constă în faptul că proiectul trebuie inclus în deficitul bugetar. Potrivit unor surse din cadrul Ministerul Transporturilor, până în prezent, reprezentanţii Eurostat nu au fost de acord ca acest proiect să nu apară în deficitul bugetar.

Infringement pentru siguranţa căilor ferate din România

Ministerul Transporturilor transmite că s-au depus toate eforturile pentru soluţionarea şi clasarea procedurii de infringement lansate împotriva României în sectorul feroviar. Instituţia aşteaptă avizul motivat al Comisiei Europene la propunerea de modificare a cadrului legal pentru transpunerea directivei europene. CE a lansat joi trei proceduri de infringement împotriva României, una dintre acestea fiind pentru netranspunerea legislaţiei UE privind siguranţa căilor ferate. Conform unui comunicat, Comisia Europeană a cerut României să-şi pună toate normele naţionale în conformitate cu Directiva 2004/49/CE privind siguranţa căilor ferate, cererea vizând independenţa autorităţii de siguranţă şi a organismului de investigare.

Cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume se lansează oficial pe platforma de la Măgurele, în România

Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL) este primul laser de mare putere din România, cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume, care va fi inaugurat marţi dimineaţă, la Măgurele. Centrul care se inaugurează marţi constituie, de asemenea, un program de configurare şi pregătire a experimentelor de fizică nucleară care se vor desfăşura, începând cu 2018, în cadrul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), a anunţat Ministerul Educaţiei. La inaugurarea centrului vor participa ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu şi premierul Victor Ponta. Proiectul european ELI-NP va fi cel mai mare centru de cercetare nucleară din estul Europei, care urmează să se finalizeze în 2018. Recent, construcţia ELI-NP a fost amânată din cauza unui aviz al Apelor Române care a întârziat aproape un an de zile.

BANCHERUL

Agentia Standard&Poor's are acum aprecieri surprinzator de favorabile privind economia Romaniei

Standard&Poor's singura dintre cele trei mari agentii de rating care ne-a mentinut timp de 6 ani, dupa izbucnirea crizei din 2008, in categoria junk, nerecomandata investitorilor, categorie din care am fost scosi abia la mijlocul anului trecut, are acum niste aprecieri surprinzator de favorabile cu privire la evolutia economiei romaniei in urmatorii cinci ani. Intr-un raport publicat vineri, in care a confirmat ratingurile Romaniei pentru datoriile pe termen scurt si lung in valuta si lei la BBB - / A-3, cu perspectiva stabila, S&P face o analiza a perspectivelor economiei romanesti in urmatorii cinci ani, in contextul alegerilor prezidentiale, finalizarea acordului cu FMI si riscurile geopolitice. Riscurile aferente cresterii economice preconizate includ o rată in continuare scăzută a absorbtiei fondurilor UE, un mediu extern incert amplificat de riscuri geopolitice sau fluxuri de capital din investiţii străine directe (ISD) mai reduse decat asteptarile.

Piata de leasing financiar a crescut cu 19% in primele noua luni din 2014

Piata de leasing financiar a crescut cu 19% in primele noua luni din 2014, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la un total de 987.547.000 euro, crestere sustinuta de finantarile auto, cu preponderenta vehicule comerciale (camioane), a caror pondere a fost de 737.422.000 euro din totalul finantarilor. Volumul finantarilor de echipamente a stagnat la 218.575.000 euro, ca si leasingul imobiliar, care s-a ridicat la 31.550.000 euro, conform datelor prezentate cu cateva momente in urma de Asociata Societatilor Financiare (ALB Romania). "Cresterea pietei de leasing auto se datoreaza vehiculelor comerciale, camioane grele si semiremorci, intrucat piata autoturismelor stagneaza, un prim semn ca economia incepe sa funcioneze", spune Bogdan Speteanu, seful BCR Leasing.

CURENTUL

Cinematografe lăsate în paragină. Sindicaliştii ameninţă cu pichetarea Ministerului Culturii

Chiar dacă au bilete foarte ieftine, cinematografele de stat din România se închid unul câte unul. În Bucureşti mai sunt doar cinci care au supravieţuit, dar nici ele nu par să aibă viaţă prea lungă. Au nevoie de investiţii serioase şi reparaţii pe măsură, ca să mai funcţioneze. Revoltaţi, angajaţii cinematografelor, care nu şi-au primit salariile de două luni au ieşit în stradă să-şi spună nemulţumirile. Sindicaliştii ameninţă cu pichetarea Ministerului Culturii, dacă autorităţile nu-şi fac treaba. Din 90 de cinematografe de stat în Bucureşti, azi mai sunt deschise doar cinci: Patria, Scala, Gloria şi Corso. Fără niciun ban de la Ministerul Culturii, singura lor sursă de venit rămâne vânzarea biletelor. Angajaţii cinematografelor nu şi-au mai primit salariile de două luni. În anii '90, premierele cinematografice rulau cu casa închisă la "Corso" şi "Bucureşti". Dar de aproape 10 ani, nimeni n-a mai făcut nimic pentru ele.

Pregatiri - de Tia Şerbănescu

Cele 45 de zile ale OUG privind legalizarea migraţiei primarilor (consilierilor şi PCJ) s-au încheiat cu oarecare succes: câteva sute au trecut la PSD. Putea fi şi mai rău. Precis că Dragnea se aştepta la o mie-două bucăţi. În urma OUG a apărut şi viteazul Ciorbea, aşa-zisul Avocat al Poporului care a anunţat că nu contestă OUG la CCR (cum i s-a cerut insistent) întrucât contestaţia nu e de competenţa sa. Competenţa sa e de susţinere a PSD. Cu achiziţiile de primari şi aleşi locali, cu modificarea legii unde se legalizează şi turismul electoral şi cu anunţul că numărul alegătorilor este tot de 18,3 mil. (în ciuda recensământului care marca o scădere) ceea ce-i asigură un milion de buletine de vot în plus -, se poate spune că PSD este pregătit pentru bătălia prezidenţială. Şi-a creat toate condiţiile pentru a câştiga. Biserica a simţit care e voinţa domnului Ponta şi a slujitorilor săi: lui Dragnea i-a cântat "vrednic este" deşi melodia lui preferată este "căpitane de judeţ" (fură raţa din coteţ) iar lui Bănicioiu i-a cântat popeşte "bine aţi venit". Ponta miluieşte.

CURIERUL NATIONAL

Hotelierii români şi-au furat singuri căciula

40% din locurile de cazare din România sunt concentrate pe Litoral şi pe Valea Prahovei. Aceste zone nu sunt atractive pentru turiştii străini care preferă alternative precum Bulgaria sau Austria. Problema hotelierilor este că şi-au creat unităţi potrivit gusturilor turiştilor români şi că au ignorat zonele şi segmentele care ar fi adus străini. De exemplu, Delta Dunării deţine doar 4.300 de locuri de cazare, în timp ce în staţiunile de pe Litoral, excluzând oraşul Constanţa, deţin 83.000 de locuri de cazare. În plus, nu stăm foarte bine în ceea ce priveşte unităţile de cazare pe segmentul cultural, care de asemenea, are un potenţial mare de a atrage turişti străini. În schimb, România are o structură bună pe segmentul turismului rural (Harghita, Braşov), segment care reuşeşte să atragă vizitatorii din afara ţării. Pe lângă toate acestea majoritatea hotelurilor din România (peste 70%) au două sau trei stele, în timp ce turiştii străini preferă unităţile de cazare care au peste trei stele.

Parisul, sub ochiul Berlinului

Azi se află la Berlin miniştrii francezi de Finanţe şi al Economiei, respectiv Michel Sapin şi Emmanuel Macron, pentru a dialoga cu omologii lor germani Wolfgang Schauble şi Sigmar Gabriel. Pe agenda acestei importante întâlniri se află probleme, în opinia unor analişti, "capitale" pentru repunerea în funcţiune a cuplului economic franco-german, spre "binele" întregii zone euro. Este vorba de bugetul Franţei, aflat în colimatorul Bruxellesului, şi necesitatea relansării investiţiilor germane şi în general în Europa, ameninţată din nou de recesiune. De fapt, spun analişti ai presei franceze şi germane, la Berlin va fi negociată o înţelegere în virtutea căreia Germania nu va mai cere, la Bruxelles, sancţiuni împotriva bugetului francez, dar va solicita supravegherea calendarului reformelor din Hexagon. La rândul său, Parisul cere Germaniei investiţii de 50 miliarde de euro

18 aberaţii ale "ştiinţei economice moderne"

Multe teze pe care bancherii centrali şi economiştii le prezintă ca adevăruri indiscutabile nu au fost de fapt nicicând validate de piaţă, atrage atenţia Erico Matias Tavares, fondator al companiei financiare Sinclair & Co. Într-un material preluat de publicaţia în format electronic Zero Hedge, acesta enunţă 18 dintre asumările comune în ale ştiinţei economice moderne într-o formulă trivializată tocmai pentru a arăta că acestea ar putea fi mult forţate şi dincolo de ce reprezintă bun-simţ pentru majoritatea oamenilor. Datoriile care nu contează, statul cunoscător al gestiunii ciclurilor de business, stimulările permanente şi inflaţia perpetuă sunt câteva dintre poziţiile pe care economiştii mainstream deja nu le mai pun la îndoială, deşi nu există demonstraţii solide în acest sens. Tavares, care în prima jumătate a deceniului trecut a lucrat la divizia de fuziuni şi achiziţii a Citigroup unde a ajuns vicepreşedinte, afirmă că în niciun caz axiomele economiştilor moderni nu trebuie considerate "ştiinţifice".

Alianţa Creştin-Liberală a declarat mai multe donaţii decât PSD-UNPR-PC

Alianţa PNL-PDL spune că a primit până pe 16 octombrie 1.532.723 lei, în timp ce Alianţa PSD-UNPR-PC a raportat donaţii de 1.144.990 lei. Alianţele, partidele şi independenţii din cursa prezidenţială au raportat că au luat mult mai mulţi bani de la persoanele fizice decât de la firme. În total participanţii din campanie au primit şi declarat până acum suma de 3.661.623 lei.

Datoriile statului au crescut la 44,4% din PIB

Angajamentele administraţiei publice s-au majorat în iunie ca pondere în PIB cu 1,5 la sută faţă de finele trimestrului II 2013, când reprezentau 42,9 la sută. Cel mai cheltuitor a fost Guvernul, valoarea angajamentelor subsectorului "Administraţia centrală" crescând la 42,0 la sută faţă de 39,5 la sută. În schimb, totalul creanţelor sectorului "Administraţia publică" s-a menţinut ca pondere în produsul intern brut la 24,6%.

Depozitele garantate au ajuns la aproape 160 miliarde lei

Depozitele garantate de FGDB la 30 septembrie 2014 însumau 159,4 mld. lei, cu 1% peste nivelul de la sfârşitul trimestrului II 2014. Depozitele garantate la băncile participante la FGDB reprezintă 58,1% din valoarea totală a depozitelor la aceste bănci, informează Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar. În cea mai mare parte, depozitele garantate la băncile participante la FGDB aparţin persoanelor fizice, întreprinderilor mici şi mijlocii şi altor categorii asimilate acestora din urmă. În trimestrul al III-lea 2014 a crescut valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor fizice (variaţie trimestrială de +0,5%), cât şi a persoanelor juridice (variaţie trimestrială de +2,7%). La finele T3 2014, existau 13.626.728 de deponenţi garantaţi persoane fizice cu depozite în valoare totală de 122,8 mld. lei, în creştere cu 2,7% faţă de nivelul de la 30 septembrie 2013.

China - 7 ani consecutivi, cea mai mare producătoare de aur

Producţia de aur din China, în anul 2013, a fost de 428,16 tone, China fiind şapte ani consecutivi cea mai mare producătoare de aur din lume, potrivit informaţiilor oferite la Conferinţa Internaţională de Aur din China pe 2014. Consumul de aur pe întregul an l-a depăşit, pentru prima dată, pe cel al Indiei, ajungând la 1.176,4 de tone, scrie Radio China International. Rezervele resurselor de aur identificate la nivel naţional au ajuns la 8.974,74 de tone, cifră care situează China pe locul doi în lume. Producţia de aur de provenienţă chineză s-a dublat în ultimii zece ani. Mai exact, China producea în 2004 peste 186.000 de kg. Un fapt curios este acela că ţara nu are multe mine cu producţie la scară mare, astfel că una dintre cele mai importante mine din China, a produs puţin peste 8.000 de kg aur.

EVENIMENTUL ZILEI

Corupţii din PSD şi trocurile lor incredibile. Hrebenciuc voia amnistie pentru infractori ca să scape şi el de puşcărie

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc (PSD), a fost interceptat de procurorii DNA atunci când negocia cu vicepreşedintele PSD, senatorul Dan Şova, modificarea legii de combatere a corupţiei şi o lege de amnistie. Totul începe pe 15 octombrie, atunci când Hrebenciuc este pus sub acuzare de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale. Colegii săi de dosar: Ioan Adam- deputat PSD şi Ilie Sârbu- senator PSD. Pe 17 octombrie, DNA a cerut ridicarea imunităţii şi aviz pentru arestarea lui Hrebenciuc şi Adam. În aceeaşi zi, Hrebenciuc s-a întâlnit cu Şova şi i-a cerut să promoveze o lege de amnistie, pentru a scăpa de acuzaţii. Hrebenciuc încerca să-l scape, prin această lege, şi pe Miron Mitrea, condamnat la doi ani pentru corupţie. Pentru că era un demers controversat, legea de amnistie trebuia să fie promovată de ministrul Justiţiei, iar Dan Şova s-a angajat să discute acest lucru cu ministrul Robert Cazanciuc. În schimb, deputatul se angaja să-l sprijine pe Şova în funcţia de şef al PSD, după ce actualul lider, Victor Ponta, ar fi ales preşedintele României.

Alina Mungiu Pippidi, sume URIAŞE încasate din finanţări. Câţi bani toacă şmecherii de ONG

Societatea Academică din România, condusă de Alina Mungiu Pippidi, a încasat în ultimii ani peste trei milioane de dolari, dintre care 300.000 de dolari provin de la CEE Trust, un ONG controlat de americanul George Soros, scrie jurnalistul Victor Roncea pe site-ul său. De precizat că finanţările nu înseamnă fapte ilegale, iar punctul de vedere al Alinei Mungiu Pippidi nu a fost prezentat în materialul citat. Articolul lui Roncea pleacă de la cazul unei activiste amendată cu 2.000 de lei pentru proteste, episod care a determinat site-ul condus de Alina Mungiu Pippidi să deschidă un "cont de solidaritate" cu scopul de o ajuta pe tânără. Tânăra este angajata societăţii care militează pentru ea, drept "coordonator al Coaliţiei pentru Universităţi Curate" şi "asistent de proiect în cadrul proiectului Mobilizarea universităţilor pentru combaterea discriminării".

Al cui e submarinul eşuat în largul coastelor suedeze?

Armata olandeză a dezminţit că "misteriosul" submarin căutat de Marina suedeză în Marea Baltică i-ar aparţine, după ce o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării sugerase acest lucru anterior, relatează France Presse. Potrivit BBC News, forţele navale suedeze şi-au lărgit aria de căutare în apele din apropiere de Stockholm, suspectând că un submarin rusesc ar avea probleme în zonă. Suedezii au cerut tuturor vaselor civile să evacueze zona, precizează sursa citată. O sursă suedeză a declarat pentru BBC că un vas subacvatic a fost depistat în ape, la circa 25 de km de capitala ţării. Ieri a fost a patra zi a căutărilor, care au implicat nave şi elicoptere. Armata a cerut ca navele civile să evacuzeze aria dintre insula Nattaro şi Danzinger Gatt. Premierul suedez, Stefan Lofven, a afirmat, azi, că misterul din jurul "activităţii submarinului străin" în Arhipelagul Stockholm nu a fost rezolvat şi că Ministerul Apărării continuă căutările, relatează AFP.

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă: "Cer suspendarea lui Şova şi Hrebenciuc din PSD. Ei trebuie să se pună la dispoziţia justiţiei"

După ce DNA a anunţat începerea urmăririi penale pentru liderii PSD Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, deputatul Sebastian Ghiţă a declarat că cere suspendarea celor doi colegi ai săi din partid. "În conformitate cu decizia de la Orăştie enunţată de preşedintele Ponta, cer suspendarea domnilor Şova şi Hrebenciuc din PSD. Victor Ponta vrea să apere legea şi corectitudinea. Aceşti oameni au greşit în partid. Nu ştiu legal. Domnul Ponta a spus că cine va face jocuri în PSD va fi exclus. Justiţia trebuie să arate adevărul despre retrocedări. Şi despre Macovei. Şi despre regimul Băsescu." "PSD nu acceptă astfel de situaţii. Dar sunt sigur că Victor Ponta şi Liviu Dragnea, Gabi Oprea şi Daniel Constantin pot să arate românilor că sunt drepţi şi corecţi. Nimeni nu este mai presus de lege. Hrebenciuc i-a atras şi pe alţi senatori într-o situaţie rea şi gravă riscând să compromită poziţia PSD.", a declarat deputatul la RTV. "Procurorii sunt întrebaţi de ce apar astfel de anchete în campanie? Politicienii trebuie să se întrebe de ce fac astfel de lucruri în campanie! Hrebenciuc şi Şova trebuie să se pună la dispoziţia justiţiei!"

JURNALUL NATIONAL

Băsescu, AMNEZIE GRAVĂ: A uitat că s-a întâlnit cu Putin la Milano!

În 16 octombrie, Băsescu Traian a dat liber spre citire publică certificatului medical eliberat de Spitalul Militar Central din Bucureşti. Decizia, unică în istoria mandatelor lui Băsescu la Cotroceni era menită să afle tot poporul că preşedintele ar fi apt pentru exercitarea funcţiei. Certificatul de sănătate a fost însă infirmat după doar două zile chiar de preşedintele în exerciţiu. Aflat la Milano, în perioada 16-17 octombrie, Băsescu Traian a uitat pur şi simplu că s-a întâlnit în cadrul summitului Asia-Europa cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Întâlnirea este consemnată de un comunicat al administraţiei de la Kremlin care precizează ca Putin şi Băsescu au discutat probleme ale relaţiilor bilaterale. Comunicatul a fost difuzat în 17 octombrie. Băsescu şi administraţia de la Cotroceni nu confirmă însă că ar fi avut loc această întâlnire. Băsescu nu a făcut nici o menţiune asupra convorbirii cu Putin, fotografiile postate pe site-ul oficial al administraţiei prezidenţiale, cinci la număr, nu cuprind imagini de la întâlnire.

Cine controleaza SIE? Calimente e profesor de sport

Mihăiţă Calimente, şeful Comisiei de control parlamentar a activităţii SIE a intervenit în scandalul ofiţerilor acoperiţi la spartul târgului. Calimente a dat o serie de declaratii prin care a încercat să-l absolve pe Băsescu Traian de răspunderea pentru declanşarea acestui scandal politic. El a respins necesitatea audierii lui Băsescu şi l-a convocat la comisie, luni, la ora 13, pe generalul Silviu Predoiu, cel care are mandatul de conducere al SIE după demisia directorului Teodor Meleşcanu. Vicepresedinte al comisiei este senatorul Ilie Sârbu, iar secretar Cornel Sămărtinean, PDL, fost director al Aeroportului Timişoara, aflat sub ancheta DNA. Membrii comisiei sunt Mihai Weber, PSD, şi Marin Obreja, PNL. Pregătirea parlamentarilor arată şi competenţele şi capacitatea de investigare a comisiei. Mihăiţă Calimente este profesor de sport, profesie în care a activat 15 ani, pana în decembrie '89, şi mai are o diplomă de jurist, luată la Universitatea Vasile Goldiş din Arad.

NATIONAL

Victor Ponta i-a abandonat pe baronii PSD la comanda americanilor

Vestea ca Viorel Hrebenciuc s-a mai procopsit cu un dosar i-a bulversat pe social-democrati. Pesedistii au recunoscut ca sunt socati si ca nu mai inteleg nimic. Multi isi consultau nervosi telefoanele in speranta ca vor primi, cum s-a mai intamplat si in alte cazuri, o idee calauzitoare. In toata aceasta debandada, au existat insa si social-democrati care au leagat lipsa de reactie a lui Victor Ponta de o recenta intalnire pe care acesta ar fi avut-o cu Dean Thompson, atasatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti. "A fost o intalnire neoficiala in care premierul i s-a cerut ca, nici macat prin declaratiile sale, sa nu influenteze anchetele. Indiferent despre cine este vorba. I s-a aratat o lista, intocmita de procurorii Laurei Codruta Kovesi, si i s-a pus in vedere sa tina gura inchisa. Acesta este motivul pentru care Victor Ponta da raspunsuri evazive", ne-a declarat un lider pesedist.

DNA reseteaza tot!

Toata lumea asteapta cu sufletul la gura sa vada pana unde se va intinde tavalugul DNA si, mai ales,ce pedepse vor primi politicienii, demnitarii, chestorii si miliardarii adunati de-a valma in toate aceste dosare. Printre ultimele "trofee" ale procurorilor anticoruptie se numara nu doar condamnarea unor nume grele ale vietii publice, dar si confiscarea averilor uriase ale celor care, pana nu demult, pareau de-a dreptul intangibili. Iar dosarele Microsoft,EADS si cel al Retrocedarilor ascund, dincolo de anchetele propriu zise, si o miza uriasa pentru DNA: primele condamnari pentru suspectii care, pana acum, au scapat intotdeauna de bratul lung al legii datorita salvatoarelor contracte de consultanta sau a celor de comision de succes. Iar poate cel mai relevant exemplu pentru imunitatea desavarsita de care se bucurau pana acum "consultantii" este cel al fostului sef al Serviciului de Informatii Externe, Catalin Harnagea.

Judecatorul Stan Mustata: "Eu sunt bautor de vin. De asta am ajuns in boxa acuzatiilor"

Judecatorul suspendat Stan Mustata, judecat in stare de arest pentru fapte de coruptie, sustine ca se afla in postura de inculpat din cauza unui viciu. Magistratul a declarat, la termenul de ieri al procesului, ca este "bautor de vin" si ca, daca nu ar fi consumat alcool, ar fi constientizat "pericolul" si nu ar mai fi ajuns in boxa acuzatilor. Judecatorul suspendat a explicat in fata instantei ca se intampla sa discute cu Ion Boraciu despre dosare intr-un grup sanitar sau pe scari, dupa ce beau impreuna vin adus de complicele magistratului. Stan Mustata a mai spus ca Mariana Curea, grefiera care l-ar fi ajutat, nu suporta sa ii vada consumand alcool, motiv pentru care cei doi se ascundeau.

Cel mai mare contribuabil din Romania trage in jos OMV

Grupul austriac OMV a inregistrat, la nivel mondial, cresteri ale productiei de hidrocarburi, gaze si electricitate, insa rezultatele in scadere ale filialelor din anumite tari au grevat asupra profitului. In consecinta, seful OMV, Gerhard Roiss, a fost "invitat" sa plece, iar unul dintre motive il constituie rezultatele mai slabe de la Petrom, cel mai mare contribuabil din Romania. Totusi, vanzarile de gaze ale grupului au fost influentate negativ de cererea scazuta din Romania, iar divizia de electricitate a fost afectata de rezultatele mai slabe ale filialei romanesti. Oare urmeaza o schimbare de management si la OMV Petrom?

PUTEREA

Stenogramele discuţiilor dintre Viorel Hrebenciuc, Dan Şova şi Mitică Iliescu zguduie PSD şi implică numele premierului într-o schemă de trafic de influenţă

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi şeful de campanie al lui Victor Ponta, Dan Şova, sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie într-un nou dosar de trafic de influenţă, în legătură cu "jocurile de culise" din PSD. Surse judiciare afirmă că, pe de-o parte, Viorel Hrebenciuc este suspectat că i-ar fi cerut lui Dan Şova - în schimbul ajutorului acordat pentru a accede la şefia PSD - să iniţieze un proiect privind amnistia, pentru ca el şi Miron Mirtea să scape de închisoare. În schimb, Dan Şova ar fi promis că îl va determina pe ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc să iniţieze un asemenea proiect. Pe de altă parte, Viorel Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, promiţându-i acestuia, în schimb, că-i va angaja fiica, de profesie arhitect, într-o instituţie publică.

PSD a adoptat-o pe Ridzi. Unul dintre simbolurile corupţiei PDL ajunge la adversarii săi

Parlamentul a înregistrat în aceste zile o lovitură de teatru prin trecerea de la PP-DD la UNPR şi, implicit, în grupul PSD din Camera Deputaţilor, a Monicăi Iacob-Ridzi, pe care, de-a lungul timpului, social-democraţii au arătat-o în campaniile anti-PDL ca pe un simbol al corupţiei democrat-liberalilor. Acum au primit-o în sânul grupului lor parlamentar. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut luni anunţul oficial în plen: "Vă informez că doamna deputat Monica Iacob-Ridzi, aleasă în circumscripţia electorală nr. 22, Colegiul uninominal nr. 5, începând de pe 14 octombrie se declară deputat UNPR aparţinând grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor".

ROMANIA LIBERA

Troc la vârful PSD: Graţierea penalilor contra şefia partidului

Viorel Hrebenciuc este urmărit penal într-un nou dosar, fiind acuzat de procurorii DNA că i-ar fi cerut lui Dan Şova să promoveze o lege a amnistiei şi graţierii, care l-ar fi putut scăpa de problemele pe care le are în justiţie. În schimb, sforarul PSD urma să-l sprijine pe Şova să ajungă la conducerea partidului, după ce Victor Ponta ajungea preşedintele României.

Sumele refuzate la plată cresc fiindcă statul este rău platnic

Tot mai multe bilete la ordin şi cecuri emise de firme au fost refuzate la plată. Experţii, dar şi mediul de afaceri arată către stat care a blocat investiţiile, iar datoriile le achită cu întârziere. Valoarea sumelor refuzate la plată de bănci a crescut în septembrie cu aproape 15% faţă de luna anterioară, ajungând la 648,4 milioane de lei, conform datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăţi din Banca Naţională a României. Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată a provenit din plăţile cu bilete la ordin, care au însumat aproape 693 de milioane de lei, în creştere cu 15%, de la 542 de milioane de lei în august. În timp ce avocaţii trag un semnal de alarmă arătând că lipsa investiţiilor publice este una dintre cauze, iar rezultatul este împingerea în insolvenţă a unui număr mare de IMM-uri, care au puţine şanse de redresare, mediul de afaceri arată către stat care este un rău platnic.

Ponta a vorbit la Summitul UE-Europa de Sud-Est despre meşterul Manole şi Mioriţa

Premierul Victor Ponta le-a vorbit participanţilor la Summitul UE-Europa de Sud-Est, de la Bucureşti, despre Meşterul Manole şi Mioriţa, spunându-le că nu mai vrea să trăiască în legende, unde tot ce este construit ziua se năruieşte noaptea sau în care ciobanul român aşteaptă prietenii să îl omoare. "Data viitoare când ne vom vedea, vă voi împărtăşi cealaltă legendă a României, care este Mioriţa, despre ciobanul român care îşi aşteaptă prietenii să îl omoare. Dacă vă puteţi imagina, aceasta este o legendă fundamentală a României ! Ei (românii - n.r.) sunt ciobanul care îşi aşteptă prietenii să-l omoare ! Nu doresc să mai trăiesc în aceste legende, vreau să schimb aceste legende şi să vă dovedesc tuturor că România este o ţară cu un potenţial uriaş, cu oportunităţi minunate şi o ţară care poate furniza regiunii stabilitate şi prosperitate", a arătat Ponta.

ZIARUL FINANCIAR

Miza României este să ducem Occidentul la Isaccea, la Huşi şi la Copşa Mică

Miza României este să ducem Occidentul (cu tot ce înseamnă el: medici, speranţă de viaţă, educaţie şi filarmonică, dacă vreţi) la Isaccea, la Huşi şi la Copşa Mică. Iar asta se face asumând un drum prin care elita României să arate că îi pasă de România. Intelectualitatea poloneză, care a dărâmat regimul comunist prin mişcare Solidarnosc, asta a făcut. Şi iată astăzi, după trei decenii, rezultatele se văd. Pentru că să fii occidental nu înseamnă să îţi petreci vacanţele în Occident, ci să ai mentalitatea şi să întreprinzi lucruri care să schimbe România şi să o occidentalizeze, până în ultimul său cătun.

Firmele de leasing s-au apropiat de 1 mld. euro în septembrie şi stau cu ochii pe fondurile europene

Firmele de leasing, ale căror afaceri s-au prăbuşit cu 80% în criză, speră să recupereze din terenul pierdut odată cu intrarea pe segmentul cofinanţărilor de proiecte din fonduri europene. Companiile de leasing financiar au acordat în primele nouă luni finanţări de 988 mil. euro pentru achiziţia de autovehicule şi echipamente, cu 19% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor ALB România - asociaţia societăţilor financiare. Piaţa se află însă mult sub nivelul record de 4 mld. euro din perioada ianuarie-septembrie 2008 şi chiar uşor sub volumul finanţărilor din 2009 şi 2011, când economia se afla în plină criză. Creşterea de anul acesta vine totuşi după un minus de aproape 10% în 2013 şi în contextul în care ritmul de creştere al economiei a încetinit vizibil.

"Marea împărţeală" a asfaltului

Transilvania şi Banatul au atras în ultimii trei ani cei mai mulţi bani pentru construcţia de autostrăzi şi reabilitarea de drumuri naţionale, puţin peste 1 mld. euro, în timp ce Moldova este zona care a prins cele mai mici investiţii în şosele, doar circa 100 de milioane de euro, arată o analiză a ZF pe baza plăţilor realizate în pe­rioada 2012-2014 de către Com­pania Naţio­nală de Autostrăzi şi Drumuri Na­ţio­nale din România (CNADNR). De altfel, în Transilvania şi Banat s-au construit în ultimii ani şi cele mai multe tronsoane de autostrăzi, motiv pentru care "nota de plată" pentru această regiune este mult mai consistentă. Pe de altă parte, în partea de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi Dobrogea) au mers către autostrăzi şi drumuri naţionale circa 328 de milioane de euro în ultimii trei ani. Cele mai importante proiecte din această zonă au fost autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa, respectiv A3 Bucureşti-Ploieşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb