REVISTA PRESEI 23.06.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 iunie 2016

ADEVARUL

Parlamentarii şi-au votat propria amnistie, cei care şi-au angajat rudele scapă de pedeapsă

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, ieri, un proiect de lege care îi va absolvi de pedeapsă pe aleşii găsiţi în conflict de interese înainte de 2013. Prin această măsură, parlamentarii se sustrag altor legi care li se aplică. Cei care au cerut această interpretare sunt chiar parlamentarii care şi-au angajat rude la cabinetul parlamentar înainte de 2013. Alina Gorghiu, după ce parlamentarii liberali au votat şi ei dezincriminarea conflictului de interese: "Nu pot să înţeleg un asemenea vot, dar nu vreau să vorbesc de sancţiuni până când nu aud explicaţiile liderilor de grup". Potrivit unui comunicat al ANI, această propunere legislativă adoptată de către plenul Parlamentului, este in totală contradicţie cu dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal - prevederi care reglementează conflictul de interese.

Brexitul văzut de la Bruxelles. Alerte cu bombă, emoţie şi un avertisment care vizează şi România

Bruxelles. Emoţie - acesta este cuvântul care sintetizează dezbaterile din "săptămâna de foc" a UE. Emoţia este cea care va decide soarta Brexitului, spune Enrico Letta, decanul Şcolii de Afaceri Internaţionale de la Paris, la o întrunire a celui mai influent think tank privind politicile europene, organizat într-un Bruxelles aflat parcă sub asediu. "Nu se mai poate aşa" e mesajul transmis către România, Polonia şi Bulgaria. "Săptămâna de foc" a UE, aşa cum a fost numită în presa internaţională în aşteptarea rezultatului Brexit-ului, este "stinsă" la Bruxelles de ploaia care nu se mai opreşte, de alerte cu bombă şi de o incertitudine generală.

Beizadeaua "Doi şi-un sfert", asasin liber timp de 18 ani

O crimă comisă la comandă în anul 1998 a fost rezolvată miercuri de poliţiştii Serviciului Omoruri şi de procurorii bucureşteni. Când se aştepta mai puţin, Alexandru Găină, fiul colonelului Constantin Găină de la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicat de acasă şi acuzat că în urmă cu 18 ani, la cererea mafiei italiene, l-a ucis cu trei focuri de armă pe afaceristul Mihai Ionescu. Alexandru Găină a fost ridicat miercuri dimineaţă de trupele speciale ale Poliţiei şi după mai multe ore de audieri pe numele său a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Deşi refuză să recunoască faptul că în schimbul unei sume de bani primită de la mafia italiană a acceptat să-l ucidă pe omul de afaceri Mihai Ionescu (48 de ani), procurorii şi ofiţerii de la Serviciul Omoruri au reuşit să strângă dovezi suficiente care arată că cel care a apăsat cu sânge rece de trei ori pe trăgaci în iulie 1998 este Găină.

Cea mai calda noapte din istoria măsurătorilor meteo

Noaptea care a trecut a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice. La Alba Iulia, de exemplu, termometrele au arătat 21 de grade. Iar peste zi, canicula a înregistrat noi recorduri de temperaturi si de oameni doboraţi de arşiţă. Ca să facă fata numărului uriaş de solicitări, coordonatorii Ambulantei din Capitala au chemat angajaţii de acasă, din libere. In Bucureşti, a fost atât de cald încât si liniile de otel ale tramvaiului s-au curbat si au sărit din terasament la o ora de vârf, in sectorul 3. Reprezentanţii RATB au precizat ca circulaţia a fost blocată timp de 50 de minute pana când linia a fost reparată. La Galaţi, câteva mii de oameni înfrunta canicula fără sa aibă o picătură de apă la robinete. Din cauza datoriilor acumulate de asociaţiile de proprietari, au fost debranşaţi de la sistemul de alimentare cu apă. Societatea locală de distribuţie trimite zilnic in aceste cartiere cisterne.

Cine moşteneşte averea lui Victor Atanasie Stănculescu

Dispariţia fostei "eminenţe cenuşii" a revoluţiei lasă în urmă multe semne de întrebare, unul dintre ele se referă chiar la averea sa. Unii spun că Victor Atanasie Stănculescu ar fi fost putred de bogat. Alţii, dimpotrivă, susţin că nu avea mare agoniseală. Nu se poate spune că a murit sărac. Mulţi se aşteaptă să apară un testament, un act care să scoată în evidenţă "averea secretă" a generalului Victor Atanasie Stănculescu, avere pe care se vor bate copiii, nepoţii, dar şi ultima femeie din viaţa lui. Victor Atanasie Stănculescu a ocupat funcţii importante şi în regimul comunist, şi în cel postrevoluţionar. După 1990 a fost, pe rând, ministrul apărării şi ministrul industriilor. A înfiinţat o bancă prosperă, iar la un moment dat, presa vremii titra că generalul este cel mai bogat român. Femeia în braţele căreia a murit generalul, doamna Elena P., nu vrea, deocamdată, să vorbească despre modul cum a apărut în viaţa celui care, la un moment dat, era cel mai puternic şi, zic unii, cel mai bogat om din România.

PNL şi PSD au început jocurile de culise pentru majoritatea din toamnă

PSD şi PNL încearcă să-şi asigure încă de pe acum o majoritate parlamentară pentru toamnă. O alianţă cu UNPR ar înclina decisiv balanţa, însă social-democraţii nu vor să le ofere prea multe locuri pe liste progresiştilor, în timp ce liberalii pun condiţii de integritate. Rezultatele de la alegerile locale arată că în toamnă, la parlamentare, vom avea aceleaşi două mari partide - PSD şi PNL - care vor scoate scoruri sensibil egale - peste 30% -, deci nu vor putea să guverneze singure. Planul liberalilor urmăreşte ca UNPR, PSRO şi PND să fuzioneze cu PNL, obiectivul fiind prezentarea unui partid puternic la alegerile parlamentare din toamnă, cu filiale puternice în teritoriu. Primul partid la care s-a oprit PNL a fost UNPR, formaţiune mai mereu apropiată de PSD, dar care, din calcul politic, se aliază cu cel care are o ofertă mai bună.

Tarom cumpără avioane

Operatorul aerian de stat Tarom are în plan înlocuirea în acest an a celor mai vechi aeronave aflate în portofoliul companiei, cele două aparate Airbus A310, cumpărate în 1992, şi va evalua schimbarea flotei de aeronave ATR 42/72. Tarom are o flotă de 23 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, ceea ce crează probleme pe partea de întreţinere şi operare. Dintre cele 23 de aeronave ale Tarom, 14 sunt de tip jet - două Airbus A310, patru Airbus A318, patru Boeing 737-300 şi patru Boeing 737 - 700, iar nouă dintre ele sunt cu turbopropulsor - şapte ATR 42-500 şi două ATR 72-500. Compania a amânat mulţi ani achiziţia de noi aeronave din lipsa banilor, iar cele vechi au un consum de carburanţi estimat de specialişti cu 20% mai mare decât aparatele de ultimă generaţie.

BANCHERUL

Trezoreria statului român, victima dobânzilor negative: plăteşte pentru valuta ţinută la BNR

Statul român este prima victimă locală a dobânzilor negative din zona euro. In timp ce băncile încă primesc dobânzi pozitive, deşi simbolice, de 0,06%, pentru rezervele minime obligatorii in euro constituite la BNR, statului român i se aplică dobânzi negative pentru cele 4,5 miliarde de euro deţinute in contul băncii naţionale. Din 24 noiembrie 2014, pentru disponibilităţile in euro ale Trezoreriei statului la BNR se aplica rata medie ponderata de dobândă overnight a BCE (EONIA - Euro Interbank Offered Rate), de -0,3% in prezent. Dobânzile din zona euro au devenit negative din 2014, după ce BCE a scăzut dobânda pentru facilitatea de depozit pentru prima dată in 11 iunie 2014, la -0,1%, iar ulterior la -0,2% in 10 septembrie 2014, -0,3% in 9 decembrie 2015 si 0,4% in 16 martie 2016, valoare aplicabilă in prezent.

Speculaţiile valutare au adus BNR un profit de 783 milioane lei in 2015, in scădere cu 30%

BNR a publicat raportul anual pentru 2015, care a fost analizat şi aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României în şedinţa din 14 iunie 2016 şi a fost înaintat Parlamentului României în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României. Conform raportului, BNR a obţinut in 2015 un profit de 783 milioane lei, cu 30% (337 milioane lei) mai mic decât in 2014, când s-a ridicat la 1,1 miliarde lei. Potrivit legii, BNR va vira bugetului de stat 80% din profit, respectiv 627 milioane lei, dublu fata de anul trecut, când bugetul a primit doar 292 milioane lei, întrucât din profit au trebuit acoperite pierderile înregistrate de banca centrală in anii precedenţi, in valoare de 756 milioane lei. Profitul BNR se datorează aproape integral câştigului din diferenţele de curs valutar aferente activelor externe, in principal depozite si titluri emise de cele mai mari ţări din lume.

CURENTUL

Revoltător! Medicii adevăraţi sunt arestaţi preventiv iar pedofili ce se dau medici sunt lăsaţi liber

Ciudată mai e şi justiţia română: medici sunt arestaţi preventiv pentru câteva sute de lei iar un nenorocit care a abuzat sexual trei fetiţe este lăsat în libertate. Un controversat om de afaceri din Timişoara, acuzat de procurori de pornografie infantilă, este cercetat în libertate, sub control judiciar. Asta, deşi mai are un dosar penal, iar acum două zile a încercat să fugă din ţară. Procurorii spun că Răzvan Nedelcu a abuzat sexual trei copile, cu vârste între 9 şi 11 ani, anunţă TVR. Instanţa a hotărât ca omul de afaceri timişorean, Răzvan Nedelcu, să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cu toate că procurorii au cerut ca acesta să fie trimis, preventiv, după gratii. Potrivit procurorilor, în 2011, Răzvan Nedelcu, ajutat de o femeie, ar fi acostat pe stradă, în Timişoara şi Arad, trei fetiţe, de 9, 10, respectiv 11 ani. Sub pretextul că sunt medici, cei doi le-au folosit pe copile pentru filmări pornografice. Dovadă sunt înregistrările descoperite în calculatorul bărbatului, în timpul percheziţiilor, mai spune sursa citată

Şef al Serviciului Control din DSP reţinut în flagrant

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 iunie 2016, a inculpatului: VLAICU ŞERBAN, la data faptei delegat în funcţia de inspector şef al Serviciului de Control în Sănătatea Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. La data de 17 iunie 2016, inculpatul Vlaicu Şerban a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 400 euro şi mai multe produse alimentare (produse din carne, peşte), iar la data de 22 iunie 2016 a primit 1.800 lei, pentru ca în schimb să renunţe la aplicarea vreunei sancţiuni ca urmare a unui control la care s-au constatat nereguli la firma denunţătorului. Totodată, inculpatul l-a asigurat pe omul de afaceri că îi va oferi pe viitor protecţie în ceea ce priveşte activitatea de inspecţie desfăşurată de organele de control din cadrul DSP Timiş.

CURIERUL NATIONAL

Cum faci profit din închirierea unei locuinţe

Cei care cumpără pentru a închiria trebuie să fie atenţi la toate costurile şi taxele la care vor fi supuşi, chiar înainte de a cumpăra un imobil cu scop de investiţie. Odată deveniţi proprietari, chiria trebuie calculată în funcţie de modul de finanţare şi de chiriaşi. Grupul de firme imobiliare Nordis, care are în administrare peste 2.500 de proprietăţi premium în cele mai bune zone din Capitală, a creat un mic ghid pentru cei care vor să intre în astfel de afaceri. O chirie medie asigură atragerea de chiriaşi stabili, în timp ce o chirie scumpă va crea o fluctuaţie continuă, cu perioade lungi în care imobilul este gol. Afacerile din închirieri pot fi foarte profitabile, iar în ţările occidentale, numărul celor care locuiesc în chirie este foarte mare. România, ca şi alte ţări din regiunea ei, este o ţară de proprietari. Aici, oamenii sunt crescuţi cu ideea că în viaţă trebuie să "Sădeşti un pom, să faci o casă şi un copil".

8 din 10 români din UK apreciază că Marea Britanie va rămâne în UE

Site-ul AngliaMea.ro a formulat o serie de chestionare pentru a afla ce părere au românii de aici despre Brexit şi care va fi rezultatul referendumului în opinia lor. Se pare că 78% dintre români apreciază că UK nu va ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce 17% cred opusul, iar restul nu se pot pronunţa. Ultimele sondaje din UK referitoare la Brexit indică un scor strâns între cei care votează pentru "Out" sau "In". Spre exemplu, două sondaje de opinie efectuate de publicaţia The Guardian, unul realizat online şi celălalt telefonic, arată că tabăra care susţine ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie are un avans puternic în faţa taberei care sprijină rămânerea în UE.

MFP se reorganizează pentru a pregăti preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene

Guvernul a adoptat ieri o Hotărâre privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice. Actul normativ include înfiinţarea unui post de secretar de stat, care va coordona activitatea privind afacerile europene din perspectiva finanţelor publice, în vederea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene (PRES), în perioada iulie - decembrie 2019. Pentru dosarele de pe agenda europeană de care este responsabil, Ministerul Finanţelor Publice va trebui să organizeze toate activităţile pe care le presupune îndeplinirea rolului de PRES la standarde europene, în paralel cu asigurarea derulării activităţilor curente implicate de afacerile europene. Toate acestea sunt necesare pentru a susţine interesul naţional în raport cu celelalte state membre, respectiv cu Comisia şi Consiliul Uniunii Europene.

EVENIMENTUL ZILEI

Şefii Renault-Nissan, Ford şi GM au câştigat anul trecut, împreună, aproape 65 mil. USD

Bonusurile pentru şefii marilor companii auto au înregistrat o creştere medie cu 14% în 2015 faţă de 2014 pe fondul revenirii pieţelor auto. Mary Barra (General Motors), Carlos Ghosn (Renault-Nissan) şi Mark Fields (Ford) sunt printre cei mai bine plătiţi. Ghosn a primit ca bonificaţie din partea Nissan 9,58 milioane de dolari. În plus, acelaşi oficial, care este şi şeful grupului Renault, deţinătorul Automobile Dacia, va încasa de la compania franceză alte 8,2 milioane de dolari (7,25 ml. euro). Asta în ciuda opoziţiei statului francez care deţine peste 18% dintre acţiunile grupului. Prin urmare, în total, Carlos Ghosn, şeful Renault-Nissan va primi pentru efortul său de anul trecut circa 17,8 milioane de dolari.

Preşedintele vrea să scape de Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE

Potrivit unor surse liberale, preşedintele Klaus Iohannis se află în spatele negocierilor dintre PNL şi UNPR, fie pentru o alianţă, fie pentru o fuziune dintre cele două partide, scopul fiind schimbarea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE. Astfel, împreună cu parlamentarii PNL, UNPR va pune umărul la schimbarea lui Ungureanu din funcţia de director al SIE. Preşedintele Klaus Iohannis şi şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, au o relaţie tensionată în ultima vreme, cel din urmă fiind absent de la mai multe evenimente importante, a relatat presa. Iohannis i-a cerut lui Ungureanu să demisioneze din funcţie, dar şeful SIE ar fi refuzat să facă acest lucru. Una din cauzele care ar fi dus la racirea relatiilor este faptul ca "MRU se lauda ca din 2019 va fi viitorul presedinte" ceea ce l-ar fi deranjat pe seful statului, au afirmat surse politice pentru Hotnews.

Donald Trump vrea să arunce Uniunea Europeană în aer

Cu o zi înainte de scrutinul istoric care ar putea bulversa UE, candidatul republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, s-a declarat miercuri înclinat spre Brexit. "Înclin spre aceea ca ei (britanicii) să plece şi să se întoarcă acolo unde se aflau, pentru că aceasta este ceea ce eu gândesc. Însă, acestea fiind spuse, aş vrea ca oamenii să facă ce au chef să facă. Dar, pentru că am fost întrebat, am răspuns că aş vota probabil pentru ieşire" (a Marii Britanii din UE), a spus candidatul republican. "Le mai spun oamenilor să nu urmeze recomandarea mea, pentru că aceasta este doar o recomandare, este ce gândesc eu", a punctat el. "Nu trebuie ca oamenii să mă asculte, pentru că eu nu sunt foarte interesat de problemă", a mai declarat Donald Trump pentru Fox News.

JURNALUL NATIONAL

Performanta UNICA. Aur si argint pentru Romania la Campionatele Europene de scrimă

Românca Simona Gherman a câştigat miercuri medalia de aur în proba individuală de spadă a Campionatelor Europene de scrimă de la Torun (Polonia), după ce a învins-o în finală pe colega sa de echipă Ana Maria Popescu (Brânză) cu 9-5. Simona Gherman, 31 ani, a câştigat al doilea ei titlu continental la spadă individual, după cel din 2012, şi a 7-a ei medalie de aur la Europene. Simona Pop a ocupat locul 7 în clasamentul final, iar Loredana Dinu pe 43.

Război total pentru paraşute, mobilier pentru avioane şi maşini în familia Truică

Miliardarul penal Remus Truică aşteaptă să vadă dacă, la sfârşitul acestei luni, va scăpa pentru a treia oară de acuzaţiile de delapidare formulate de o firmă controlată de către fosta sa soţie, Irina, şi de către fosta sa soacră, Ruxandra. În ultimii patru ani, două companii ale familiei lui Truică au depus, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, plângeri penale referitoare la faptul că afaceristul ar fi sustras bunuri ale companiilor, constând în paraşute, mobilier pentru avioane sau mijloace de transport, pe care acesta le-ar fi înstrăinat ilegal. În 2014 şi 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus clasarea, în ambele cauze. Una dintre ordonanţele de neîncepere a urmăririi penale a fost desfiinţată, deja, de către magistraţii judecătoriei de sector. Tot acest război are loc în condiţiile în care Irina Truică şi mama sa, Ruxandra, au de restituit creditorului uneia dintre societăţi nu mai puţin de 605.000 de euro, datorie neachitată din anul 2009.

Cum şi-au împărţit străinii România

Economia României aparţine într-o proporţie covârşitoare firmelor străine venite din toate colţurile lumii. Din cele 42 de judeţe ale României, cu Bucureştiul, în 29 cea mai mare firmă, după cifra de afaceri, are acţionariat majoritar din alte ţări. Doar opt judeţe fac excepţie : Bacău, Botoşani, Brăila, Harghita, Maramureş, Teleorman, Vaslui şi Vrancea. Aici antreprenori români au reuşit să ia faţa străinilor . Şi statul deţine cea mai mare companie în Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Vâlcea şi în Sibiu, însă majoritatea acestor coloşi sunt ţinuţi în viaţă artificial, li se şterg datorii, li se dau subvenţii. Cele mai mari firme din judeţele României au realizat anul trecut afaceri cumulate de peste 106 miliarde de lei, circa 24 miliarde de euro, conform datelor de la Registrul Comerţului. Doar 15% din aceşti bani au trecut prin conturile firmelor autohtone, restul au ajuns la multinaţionale.

La CNADNR, autostrăzile se surpă direct de pe hârtie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) aşteaptă în vara aceasta finalizarea unor studii de fezabilitate pentru care a cheltuit peste 53 milioane de lei, fără să ştie dacă acestea vor folosi la ceva. Proiectele trebuie revizuite fie pentru că datele adunate nu mai sunt valabile, fie pentru că sunt proaste. CNADNR recunoaşte că este ţepuită cu regularitate de autorii studiilor, însă tot la ei apelează. Compania de drumuri a cheltuit pentru refacerea a doar cinci studii 53,3 milioane de lei, fără TVA, circa 11,85 milioane de euro, fără a avea vreo garanţie că proiectele vor fi duse la bun sfârşit sau că nu va plăti, la anul, alte milioane pentru o nouă revizuire.

NATIONAL

Iohannis la mana SIE

Deşi a dat de mai multe ori semnale apropiaţilor ca va muta pe tabla de şah a serviciilor, Klaus Iohannis nu a îndrăznit până acum sa facă vreo mişcare, fie ea si cat de mică. Iată însă că, dintr-o dată, a vrut să lovească năprasnic chiar la vârful Serviciului de Informaţii Externe, încercând să o facă pe durul cu Mihai Răzvan Ungureanu. "Neamţul" ar fi luat foc când a auzit ca şeful SIE si-ar fi băgat nepermis coada la Palatul Cotroceni, unul dintre aspiranţii cu şanse la şefia SPP cerându-i protecţia necesara chiar lui Mihai Răzvan Ungureanu.

DIP închide cercul corupt al PSD

După băgarea la mititica a lui Adrian Năstase si Miron Mitrea, i-a sunat ceasul si lui Dan Ioan Popescu, ultimul membru al temutei triade pesediste de pe vremuri. Până nu demult, lumea politica si mediul de afaceri încremeneau la auzul numelor celor trei. Care făceau si desfăceau tot in România capitalismului de cumetrie. Primul doborât de pe soclu direct după gratii a fost Adrian Năstase. L-a urmat Miron Mitrea, care a fost eliminat din peisaj după aceeaşi reţetă. Acum vine rândul ultimei piese a temutei triade: Dan Ioan Popescu, pe care procurorii DIICOT îl acuza si anchetează in dosarul Rompetrol II (celebra speţă Petromidia). Audiat, ieri, la DIICOT, Popescu a declarat la ieşire ca este "un om corect care respecta in totalitate legea". Procurorii nu s-au lăsat însă convinşi si l-au acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz in serviciu si complicitate la delapidare.

Războiul Rece, in varianta 2.0

Războiul Rece declanşat intre Statele Unite ale Americii si Rusia, dus acum in varianta 2.0, este deja in derulare, doar ca unii prefera pe mai departe sa adopte poziţia struţului. Ameninţări directe sau voalate, sancţiuni economice inutile si cu efect de bumerang asupra Uniunii Europene, toate astea au făcut ca lupta intre cele două superputeri să se dea acum si in plan sportiv. Mai ales fotbalistic, căci, nu-i aşa, "Regele" atrage nu doar masele, ci si miliardele marilor companii de pe glob. Cam de doi ani asistam la încercarea SUA de a-si lăsa duşmanul fără Campionatul Mondial din 2018. Ce s-a întâmplat in Franţa la acest Euro2016 total inadaptat noii realităţi socio-culturale de pe continent depăşeşte aşteptările americane, dar oferă si pretextul plasării unei întrebări care sta pe buzele tuturor: "Merita Rusia sa mai organizeze un turneu final de asemenea anvergura?".

PUTEREA

Pulsul caselor de pariuri. BREXIT-UL e improbabil

În buna tradiţie britanică, Brexit-ul a devenit un subiect de care se ocupă nu doar analiştii politici şi economici, ci şi casele de pariuri, care în Regatul Unit nu se ocupă numai de rezultatele meciurilor de fotbal sau ale curselor de cai. Dacă până acum câteva zile, ieşirea Marii Britanii din UE părea inevitabilă, acum lucrurile par a se fi schimbat radical, dacă ne uităm doar la cotele afişate de principalele case de pariuri din Londra. Cele mai multe pariuri au fost puse pe rămânere, declară cei de la Ladbrokes Plc, care precizează că, de la începutul acestei săptămâni, 95% dintre rămăşaguri au fost puse pe respingerea Brexitului. Sondajele de opinie nu sunt însă la fel de liniştitoare - sau, cel puţin, nu toate. Conform unui sondaj YouGov realizat pe un eşantion de 1652 de respondenţi pentru ziarul The Times, rezultă că 44% dintre britanici vor "să iasă de sub tutela Bruxelles-ului", în timp ce pentru rămânerea în UE se pronunţă doar 42%.

Marcel Puşcaş, primul oficial al FRF care le cere iertare suporterilor după dezastrul naţionalei de la EURO

Am tot aşteptat în ultimele zile scuze pentru caricatura de naţională pe care am avut-o la EURO de la preşedintele Răzvan Burleanu, sau de la aghiotanţii săi, Gabriel Bodescu şi Andrei Vochin, sau chiar de la Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu. Din păcate nimic, nici o vorbă. Măcar atât bun-simţ să fi avut cei enumeraţi mai sus. Jucătorii, şi într-un final şi selecţionerul Anghel Iordănescu, au avut puterea să-şi ceară scuze, şi nu nouă, ci suporterilor, pentru dezamăgirea provocată de Raţ şi compania la turneul final din Franţa. Dacă până acum aceste scuze nu au venit din partea oamenilor din fruntea Casei Fotbalului, ne e greu să credem că ele vor mai veni vreodată. Şi totuşi, un oficial al FRF, a avut curajul, şi bravo lui, deşi echipa naţională nu îl privea în mod direct, să-şi ceară scuze într-o postare pe Facebook. Pe numele său Marcel Puşcaş, fost jucător, antrenor, preşedinte de club şi impresar, acum coordonatorul Centrelor de Excelenţă.

Ecumenism. Papa în Armenia

Papa Francisc şi-a multiplicat gesturile faţă de bisericile ortodoxe şi orientale, făcând din această apropiere o prioritate a pontificatului său, comentează agenţia France Presse. Suveranul Pontif se va întâlni în cadrul vizitei pe care o va face de vineri până duminică în Armenia cu o mică biserică devenită autonomă după Conciliul de la Calcedon din secolul al IV-lea în urma căruia biserica creştină s-a despărţit în două ramuri: catolică şi ortodoxă. Biserica apostolică armeană este, aşadar, o biserică distinctă de biserica ortodoxă - care îi include pe ruşi, greci, georgieni, etc. - separată de biserica catolică de la schisma din 1054. Pentru Papa Francisc aceasta este a 14-a călătorie în străinătate în cei trei ani de Pontificat şi va avea în primul rând o dimensiune religioasă, cu încurajarea renaşterii creştinismului într-o ţară care a suferit sub jugul comunismului sovietic ateu, comentează AFP.

ROMANIA LIBERA

Neglijenţă sau sabotaj: MAE a pierdut datele despre trei milioane de alegători

Ministerul Afacerilor Externe susţine că nu găseşte în propriile arhive datele trimise Curţii Constituţionale a României despre alegătorii din străinătate. Nu este vorba, însă, despre alegerile prezidenţiale din 2014, ci despre referendumul din 2012 de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu. Victor Ponta voia să scoată peste trei milioane de alegători români din străinătate de pe listele electorale permanente. Dacă asta s-ar fi întâmplat, ar fi însemnat 56% prezenţă la vot. MAE, însă, a oferit un răspuns (după 30 de zile lucrătoare de aşteptare, adică după şase săptămâni calendaristice) cel puţin stupefiant: "Până la acest moment, ca urmare a unor verificări ample, documentul solicitat de dvs. nu a fost identificat în arhiva MAE. În măsura în care acest document va fi identificat în perioada următoare, acesta vă va fi pus la dispoziţie de îndată."

Judecătorii au INVALIDAT alegerea ca primar a lui Mircia Gutău

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus marţi "invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales", informează Agerpres. La data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova îl condamnase pe Gutău la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, produs în mandatul său anterior de primar al aceleiaşi localităţi.

ZIARUL FINANCIAR

Raiffeisen Bank, CEC Bank şi BCR îşi plătesc cel mai bine şefii

Raiffeisen, CEC Bank şi BCR sunt pe podium în topul celor mai mari şase bănci, având cele mai consistente remuneraţii plătite personalului-cheie din conducere. În schimb, Banca Transilvania, care a fost anul trecut cea mai profitabilă, în urma achiziţiei Volksbank, este pe locul şase în topul câştigurilor şefilor. Indemnizaţiile pentru managementul celor şase bănci sunt cuprinse între 7,9 mil. lei şi 29,8 mil. lei, iar suma cumulată este de 100 mil. lei (peste 20 mil. euro). Compensaţiile acordate persoanelor cu funcţii cheie din cadrul Raiffeisen Bank se detaşează de restul câştigurilor din instituţiile de credit mari, apropiindu-se de 30 mil. lei. Această sumă include beneficiile pe termen scurt, res­pectiv salariile, alte beneficii şi acele părţi ale bonusurilor care devin scadente pe termen scurt. Dacă sunt luate în considerare şi beneficiile pe termen lung şi plata pe bază de acţiuni, câştigurile cumulate ale şefilor Raiffeisen au depăşit anul trecut 33 mil. lei.

Mari nemulţumiri pe infrastructură: guvernul vrea desfiinţarea CNADNR

Ministerul Transporturilor a cheltuit pe primele cinci luni pentru investiţii în infrastructură doar 10% din banii alocaţi în 2016, iar CNADNR ar urma să fie desfiinţată prin preluarea într-o altă structură a unor mari proiecte strategice, au spus pentru Ziarul Financiar mai multe surse apropiate unor înalţi oficiali. "Există o mare nemuţumire la nivel înalt privind chel­tui­rea banilor pentru autostrăzi. Rezultatele sunt catas­trofale", au spus sursele citate. Guvernul intenţionează să definească o serie de mari proiecte strategice - printre care centura Bucureştiului, Sibiu-Piteşti, coridorul IV, autostrada Transilvania - care să fie scoase de la CNADNR şi administrate separat. Datele de la Ministerul Finanţelor privind execuţia cheltuielilor bugetare ale Ministerului Transporturilor pe primele cinci luni ale anului arată că cheltuielile de investiţii la "Drumuri şi poduri" au fost de doar 90 milioane de lei (20 milioane de euro) din cele 2,4 miliarde de lei cheltuieli totale făcute de acest minister.

Janet Yellen, Fed: referendumul din Marea Britanie este un factor de decizie important pentru stabilirea politicii monetare în SUA

Janet Yellen, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), cea mai puternică bancă centrală din lume, a afirmat în faţa Congresului că următoarea creştere a ratelor va avea loc doar după ce banca centrală va fi sigură că piaţa joburilor se menţine în creştere şi economia este sănătoasă. Yellen, 70 de ani, a repetat faptul că referendumul din Marea Britanie este un factor de decizie important pentru stabilirea politicii monetare din SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, şi opinia că pieţele nu mai au nevoie în acest stadiu să primească indicaţii clare privind acţiunile pe care le va întreprinde Fed. "Totuşi, comentariile par a lasă să se întrevadă o direcţie: probabil că nu vor fi anunţate creşteri de raţe la următoarea întâlnire din iulie", scriu analiştii de la Piraeus Bank România într-o notă de studio.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb