REVISTA PRESEI 24.03.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 24 martie 2016

ADEVARUL

Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, reţinut de DNA pentru luare de mită

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu (UNPR), a fost reţinut de procurorii DNA fiind acuzat de luare de mită. În dosar a mai fost reţinută şi avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, nepoată a lui Gabriel Oprea. Neculai Onţanu este favorit la câştigarea unui nou mandat de edil al Sectorului 2 şi , până miercuri seară, a fost susţinut de PSD. El este primar al Sectorului 2 din anul 2000. UNPR îl consideră nevinovat pe Onţanu până la o decizie a instanţei, iar PSD îşi va desemna un candidat propriu pentru Primăria Sectorului 2, potrivit unor comunicate ale celor două partide, transmise după reţinerea edilului.

Cum profită teroriştii de umanitatea lumii Occidentale - de Adrian Cioroianu

Desigur, în ochii celor constrânşi de corectitudinea politică este riscant să vorbeşti astăzi despre superioritatea Occidentului. Numai că unele lucruri merită spuse ‒ şi reamintite, dacă e nevoie. Occidentul nu e nici pe departe perfect - dar, cel puţin în unele capitole ale societăţilor sale, este mai bun decât realitatea pe care o oferă alte spaţii. Şi poate din acest motiv este şi lovit de terorişti. Definirea justă a situaţiei poate deja să evite formulele impuse de corectitudinea politică. De ani de zile, spunem că lumea occidentală, adică noi, "luptă(m) împotriva terorismului". Adevărul este că noi nu suntem în război cu un terorism anonim, ci cu acest salafism islamic radical care ne-a declarat război, indiferent dacă noi ridicăm mănuşa sau nu. Occidentul nu e nici pe departe perfect - dar, în unele capitole ale societăţilor sale, este mai bun decât ceea ce oferă alte spaţii. Şi poate că tocmai din acest motiv Occidentul este astăzi ţintă.

Alina Bica şi dezincriminarea abuzului în serviciu

O cohortă întreagă de birocraţi cu probleme penale aşteaptă în aceste zile, cu sufletul la gură, o decizie crucială a Curţii Constituţionale, într-o speţă ridicată de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. Dosarul e important, pentru că dacă CCR admite excepţia, infracţiunea de abuz în serviciu ar urma să fie dezincriminată. Alina Bica şi-a asumat o sarcină unică: aceea de a rescrie Codul Penal după ce tot ea l-a scris. Între 2009 şi 2012, ca secretar de stat la Justiţie, ea a coordonat grupul care a redactat noile Coduri, cel penal şi cel de procedură penală. Acum, în 2016, ca inculpată pentru abuz în serviciu, contestă la CCR exact infracţiunea pentru care e acuzată în două dosare privind restituirile. Alina Bica şi avocaţii săi dezvoltă o foarte interesantă teorie potrivit căreia fapta de abuz în serviciu este redactată mult prea vag şi imprevizibil pentru ca un funcţionar să-şi poată calibra comportamentul în aşa fel încât să nu greşească. De exemplu, nu se spune nimic despre intenţia cu care ar acţiona funcţionarul: dacă îndeplineşte un act în mod defectuos fără a avea această intenţie, de ce să fie inculpat pentru abuz în serviciu?

Povestea pastorului protestant din California care s-a convertit la ortodoxie şi s-a mutat la Iaşi

Singurul preot străin care slujeşte într-o biserică ortodoxă din Iaşi este american. Diaconul Stephen Holley ţine slujbe în Biserica "Sfântul Haralambie", alături de preotul paroh Radu Brînză. Stephen Holley şi soţia sa Mary Patty, foşti baptişti, s-au convertit la ortodoxie acum 20 de ani, după ce au simţit că locul lor nu mai este în biserica protestantă. Din 2014, încântaţi de ospitalitatea românilor, soţii Holley s-au stabilit la Iaşi. Soţii au preferat să traverseze lumea să-şi găsească un loc în biserica ortodoxă română, pe care au îndrăgit-o pentru iubirea şi unitatea dintre credincioşii care o îmbrăţişează.

Victor Socaciu, dator vândut fiului său

După aproape patru ani de procese, instanţa a decis ca Victor Socaciu junior (18 ani), fiul Marinei Almăşan (53 de ani) şi al lui Victor Socaciu (62 de ani), să primească o pensie alimentară mărită. Puştiul are de recuperat 25.065 de lei de la tatăl lui, adică peste 5.000 de euro. Marţi, trei ceasuri rele pentru consulul general al României la Montreal, căci instanţa a decis ca Socaciu să-i plătească fiului său şi al Marinei Almăşan o pensie alimentară lunară de 700 de dolari, până la terminarea studiilor, plus o diferenţă de 25.065 lei, reprezentând diferenţa până la 25% din totalul veniturilor net al lui Socaciu, obţinute în perioada noiembrie 2014 - mai 2015. Decizia este una definitivă, astfel că avocaţii lui Victor Socaciu nu mai pot face nimic.

Cum a generat PSD o criză la TVR. Cioloş a refuzat să intre în hora lui Dragnea

Televiziunea publică nu mai are, începând de astăzi, un preşedinte-director general care să conducă instituţia pentru că PSD a blocat, în mod deliberat, votul pentru numirea lui George Orbean, propunerea Consiliului de Administraţie şi a Guvernului Cioloş, în funcţia de şef al TVR. Ieri a fost data la care a expirat mandatul de director interimar al Irinei Radu, cea pe care PSD o dorea în continuare la şefia TVR, însă parlamentarii social-democraţi au boicotat şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care Orbean, ales prin vot de către Consiliul de Admnistraţie al TVR, trebuia validat sau respins de către Parlament. Iniţial, PSD a încercat să-i forţeze mâna premierului Dacian Cioloş în felul următor: văzând că nu este cvorum de şedinţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, l-a sunat pe Cioloş în timpul şedinţei de Guvern pentru a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să-i fie prelungit mandatul Irinei Radu până la o nouă şedinţă a Parlamentului.

Ce decizie au luat Erdogan şi Iohannis cu privire la moscheea de la Bucureşti

De la Ankara, preşedintele Iohannis şi Recep Erdogan au condamnat atentatele teroriste de la Bruxelles. Erdogan le-a reproşat belgienilor că l-au lăsat liber pe unul dintre terorişti, expulzat anul trecut de Turcia şi s-a arătat nemulţumit că liderii europeni nu s-au solidarizat şi cu Turcia când ţara sa a fost lovită de jihadişti. Iohannis şi Erdogan au ajuns la un acord şi pe un subiect sensibil pentru România: moscheea de la Bucureşti. "Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare, iar Turcia are grijă să dea tot sprijinul acestui proiect. La rândul nostru, şi noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul pentru o capelă şi un loc de cazare a pelerinilor. Acest lucru l-am stabilit cu domnul Klaus Iohannis", a punctat preşedintele Turciei.

Cum au trădat americanii atât Turcia, cât şi Arabia Saudită, în confruntarea geostrategică din Siria

Statele Unite ale Americii au blocat Turcia şi Arabia Saudită să invadeze terestru Siria, astfel că Bashar al Assad rămâne la putere, însă adevăratul câştigător este Rusia, care îşi va menţine cele două baze din Siria şi blochează astfel furnizarea de resurse energetice alternative dinspre Golful Persic spre Europa, potrivit unei analize realizată de către agenţia rusă de stat Sputnik. Anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin de retragere din Siria a fost făcut în data de 15 martie, dată cu simbolistică bogată, fiind supranumită şi Idele lui Martie de la faptul că Iulius Cezar a fost trădat şi omorât de prietenii apropiaţi în această zi. Însă ar fi eroare să credem că Assad este cel trădat de Rusia, ci Turcia şi Arabia Saudită au fost trădate de SUA, mai scrie sursa citată. Mai exact, Rusia a exploatat divergenţele dintre susţinătorii rebelilor sirieni şi coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic.

Traian Băsescu: UE e în proces de disoluţie. România e vizată de atacuri teroriste, pentru că e creştină

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, la Adevărul Live, despre atentatele de la Bruxelles corelate cu greşelile liderilor europeni. Fostul şef al statului crede că islamiştii nu pot convieţui cu creştinii, de aceea vor urma şi alte atacuri teroriste. Soluţia lui Traian Băsescu este următoarea: mai multă integrare europeană, care să ducă la apariţia statelor unite ale Europei, pe modelul SUA. Numai aşa va fi pace. "Ceea ce susţineam acum mai bine de un an, că o dată cu refugiaţii din Orientul Mijlociu se infiltrează în Europa şi foarte mulţi islamişti radicali, se confirmă. Pot să anticipez, fără ezitare, că atentate teroriste vor mai fi multe în Europa. Unde, n-aş putea să vă spun. Cred că inclusiv România trebuie să se considere extrem de ameninţată. De ce? În primul rând pentru că este stat membru NATO, al UE şi este ţară creştină".

BANCHERUL

ANPC publica o OUG pentru transpunerea Directivei 17/2014, la doua zile după ce ar fi trebuit sa intre in vigoare

La doua zile după intrarea in vigoare a Directivei nr.17/2014 privind creditele imobiliare, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) publica un proiect de Ordonanţă de Urgenta privind transpunerea directivei, care urmează a fi adoptată de Guvern, pentru a se evita procedura de infringement pe care o risca Romania pentru întârzierea adoptării normei europene. Prima varianta a acestui act normativ a apărut încă de acum un an, in februarie 2015, dar cu toate acestea nu s-a reuşit finalizarea si trimiterea acestuia la Parlament pentru adoptare, din cauza scandalurilor succesive precum conversia creditelor in franci elveţieni iar ulterior darea in plata. Prevederile ordonanţei nu se aplica si creditelor in derulare, cum sugera recent guvernatorul Mugur Isărescu, ca potenţiala soluţie de rezolvare a problemelor actuale dintre bănci si clienţi, ci doar celor acordate după intrarea in vigoare a ordonanţei.

Creditele pentru locuinţe îşi continuă creşterea spectaculoasă, in ciuda legii privind darea in plată

Creditele pentru locuinţe, stimulate de programul Prima Casă, îşi continuă creşterea spectaculoasă, cu mult peste nivelul altor tipuri de credite, precum cele de consum sau finanţările pentru firme, in contextul dezbaterilor furtunoase pe tema legii privind darea in plată. Soldul creditelor imobiliare in lei acordate de bănci a avansat cu 4%, echivalentul a 765 milioane lei, in luna februarie fata de ianuarie, când s-a înregistrat o creştere de doar 2,4%, conform datelor BNR. Creditele de consum in lei au crescut cu 1,3%, in timp ce finanţările in lei pentru firme au stagnat.

CURENTUL

Panică în masonerie

Gruparea Anonymus ameninţă cu noi dezvăluiri după filmele amuzante care prezintă ceremoniile de iniţiere a mai multor masoni. "După dezvăluirile despre ritualurile masonice pe care le-am făcut, Masoneria Romana a cerut sprijinul Masoneriei de peste hotare pentru a crea o diversiune de proporţii pentru ca atenţia opiniei publice sa fie comutata către un alt subiect exploziv, care, după cum exprima adjectivul, se refera la atentatele teroriste din Bruxelles. Este trist sa observam până unde poate duce disperarea masoneriei in cădere libera. Ironia face ca timpul foarte îndepărtat pe care l-am aşteptat pentru a se uitate provenienţa acestor materiale incendiare despre masonerie face ca disperarea masonilor romani sa atingă cote maxime. (...) Următoarea postare marca Anonymus va fi despre iniţierea unui mason in gradul 33 in cadrul lojei ritului scoţian antic si acceptat din România.

Polonia nu mai acceptă niciun refugiat

Polonia nu va mai accepta refugiaţi în cadrul sistemului de distribuire propus de Comisia Europeană, în urma atentatelor de la Bruxelles, a anunţat premierul Beata Szydlo. "După ce s-a întâmplat ieri la Bruxelles, nu mai este posibil să fim de acord cu acceptarea imigranţilor", a declarat Beata Szydlo pentru postul Superstacja. Politicienii polonezi au cerut Guvernului, încă de la atentatele din Paris din noiembrie 2015, să nu mai participe la sistemul Uniunii Europene de relocare a imigranţilor. Polonia urma să primească cca 7000 de refugiaţi.

EVENIMENTUL ZILEI

Statul va certifica executanţii autostrăzilor

Deputaţii lucrează la elaborarea unei legi de certificare a companiilor de construcţii care vor contracte cu statul. Scopul acesteia este să interzică firmelor de apartament să mai proiecteze autostrăzi. Legea certificării constructorilor va permite statului, ca în caz de abateri, să retragă licenţa de funcţionare companiilor înscrise la lucrări de infrastructură realizate din bani publici, a anunţat Vasile Dâncu, ministrul dezvoltării şi administraţiei publice, în cadrul conferinţei Capital - Construcţii şi Infrastructură 2016. "Legea certificării se află în Camera Deputaţilor, iar Guvernul a formulat un punct de vedere pozitiv pe aceasta. În 14 state europene există certificare pentru firmele de construcţii şi aceasta este necesară", a declarat Dâncu.

Americanii, indignaţi de marele fiasco al serviciilor secrete belgiene

Experţii dezvăluie că Belgia este pe cale de a deveni o bază de operaţiuni a ISIS în războiul împotriva Occidentului. Gruparea teroristă se bazează în Europa pe o reţea francofonă. Pentru urmărirea fi ecărui jihadist este nevoie de câte 25 de ofiţeri anti-tero. Doar două ore trecuseră de la arestarea lui Salah Abdeslam, vineri seara, la Molenbeek, lângă Bruxelles, când premierul belgian şi preşedintele francez găseau de cuviinţă să iasă, umăr la umăr, într-o triumfală conferinţă de presă. Iar Charles Michel a reuşit imposibilul: să fie mai teatral decât François Hollande. S-au făcut promisiuni solemne de stârpire a terorismului, s-au luat angajamente... După trei zile, toţi acei oameni în uniformă sau civili de la masa festivă se umpleau de ruşine: Bruxelles-ul devenea teatrul celui mai sinistru carnagiu din istoria sa recentă.

DNA cere, din nou, cătuşe pentru Sebastian Ghiţă, într-un dosar cu "multe denunţuri mincinoase"

Deputatul Sebastian Ghiţă este cercetat într-un nou dosar al DNA, iar Laura Codruţa Kovesi a solicitat, ieri, Camerei Deputaţilor "undă verde" pentru reţinerea şi arestarea preventive a acestuia. Noile acuzaţii sunt de luare de mită, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis. Potrivit DNA, Sebastian Ghiţă ar fi mituit un magistrat şi un poliţist din conducerea IPJ Prahova să-i dea informaţii dintr-un dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. Ghiţă a fost citat ieri, la DNA, în calitate de suspect. Ulterior, DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive şi, potrivit unor surse parlamentare, Biroul Permanent al Camerei se va reuni astăzi, la ora 12.00, pentru a stabili calendarul în cazul acestei noi cereri a DNA.

Locuinţe la preţuri de 20.000 de euro, în Bucureşti

Mâine demarează, în Piaţa Constituţiei, târgul imobiliar TIMOn, cu oferte pentru toate buzunarele. Ultima zi de târg e duminică. Reducerile pentru clienţi sunt cuprinse între 1.000 şi câteva zeci de mii de euro, au anunţat organizatorii. "Preţul garsonierelor porneşte de la 18.900euro, în proiectul Residence Fundeni, vândut de compania New City Residence. În Prelungirea Ghencea, în proiectul Cosmina Residence, vândut de Imozone, preţul unei garsoniere este de 21.000 de euro, iar în zona Theodor Pallady, în ansamblul Palladium Residence, găsim garsoniere de la 22.700 de euro", au comunicat organizatorii târgului pentru EVZ. Ofertele de apartamente sunt, de asemenea, pentru toate buzunarele. "Pentru 2 camere, tot în proiectul vândut de New City Residence - Residence Fundeni, cel mai ieftin apartament costă 22.500 de euro.

JURNALUL NATIONAL

Cine l-a denunţat pe Onţanu la DNA?!

Reţinerea primarului sectorului 2, Neculai Ontanu, s-a produs in urma unui denunţ. DNA nu precizează numele denunţătorului, dând indicaţia ca este un beneficiar de drepturi litigioase din str. Barbu Văcărescu. Conform surselor Jurnalului National, singura tranzacţie cu drepturi litigioase care s-a făcut pe o suprafaţă apropiata de dimensiunile anunţate de DNA este făcută de compania IMPACT, care a cumpărat terenurile de la moştenitorii familiei Bragadiru. IMPACT a plătit 9 milioane de euro pentru aproape 80 mii mp in strada Barbu Văcărescu ne. 162-164, pe locul unde erau terenurile ARENA, organizatoare de concerte. Actionarii IMPACT sunt GH. IACIU si Adrian ANDRICI. Andrici a fost reţinut de DNA in dosarul ANRP-BICA. Denuntul impotriva lui ONTANU este din anul 2016.

Omul care a limitat fără să ştie dezastrul de la Bruxelles

Un şofer de taxi este erou fără voie în Belgia. El i-a dus la aeroport pe cei trei terorişti care au comis teribilele atacuri de marţi şi, fără să îşi dea seama, a redus proporţiile dezastrului, pentru că a refuzat să încarce în maşină toate genţile pe care cei trei le aveau asupra lor. Taximetristul a făcut denunţul care i-a condus pe anchetatori la adresa unde teroriştii îşi pregătiseră bombele. Pontul unui şofer de taxi i-a pus pe anchetatorii belgieni pe urmele atacatorilor de la aeroport şi metrou. Aşa au descoperit oamenii legii apartamentul unde teroriştii îşi pregătiseră loviturile care au făcut 34 de morţi şi 270 de răniţi, potrivit celui mai nou bilanţ.

Fostul ministru Ion Ariton le-a spus judecătorilor că Emil Boc i-a cerut să strângă bani pentru Gala Bute

Fostul ministru Ion Ariton le-a spus, miercuri, judecătorilor de la ICCJ că Emil Boc i-a cerut să strângă bani pentru Gala Bute şi că le-a cerut directorilor companiilor din subordinea Ministerului Economiei să sponsorizeze evenimentul sportiv după o discuţie informală la Guvern, dar că nu ştie ce sume s-au strâns. Audiat în calitate de inculpat în dosarul "Gala Bute", senatorul Ion Ariton a arătat în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că îşi menţine declaraţiile anterioare şi se consideră nevinovat. Ariton a arătat că a auzit că se discută despre Gala Bute cu ocazia promovării de către Ministerul Dezvoltării a unui proiect de hotărâre de Guvern, care a şi fost adoptat în cadrul unei şedinţe de Guvern.

Tarom, concurat tot mai puternic. Blue Air lansează curse între Iaşi, Cluj şi Timişoara de la 1 octombrie

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, miercuri, că lansează trei noi rute interne de la 1 octombrie 2016, prin care va oferi zboruri între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cele mai importante oraşe din provincie, în condiţiile în care, în prezent, compania de stat Tarom nu are concurenţă pe rutele interne. Anterior, Blue Air a anunţat că lansează curse Bucureşti - Cluj Napoca, considerată cea mai profitabilă rută internă din România, la preţuri de la 90 de lei (circa 20 de euro), începând din 3 iunie. Pentru cele trei noi rute lansate, "biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate), tarif ce include gratuit un bagaj de mână în limita a 10 kg, 1 bagaj de cală în limita a 32 kg şi un snack pe timpul zborului", a precizat compania, într-un comunicat. În prezent, Tarom este singura companie care operează zboruri interne regulate.

NATIONAL

"Rapoartele de la Neptun" au ajuns la DNA!

In vara anului trecut, dezvăluirile din "National" privind atât tăierea unor copaci din cadrul complexului de protocol din staţiunea Neptun, dar si lucrările efectuate la vila prezidenţială "Nufărul" declanşau un adevărat cutremur, in urma căruia s-a ajuns sa se ceara până si demisia preşedintelui României. Din informaţiile recente intrate in posesia National reiese ca au fost trimise oficial, către procurorii temutei Direcţii Naţionale Anticorupţie, rapoarte incendiare privind adevărata situaţie de-a dreptul şocantă constatată la vila "Nufărul". Iar principala concluzie, fie ea si una preliminară, indică faptul ca unii dintre "ştabii" implicaţi in coordonarea acestor lucrări ar fi profitat din plin, in interes propriu, de oportunitatea oferita de amenajarea vilei de protocol.

Popularii au alta conducere: Băsescu, preşedinte pe scara blocului

Mişcarea Populara (formaţiune lansata la congresul din 24 octombrie, data la care Traian Băsescu a fost ales preşedinte) nu a primit certificat de naştere, prin urmare nici fostul şef de stat nu mai este preşedintele formaţiunii - care a revenit la numele de fata, Partidul Mişcarea Populara. Problema este ca preşedintele PMP, Eugen Tomac, a demisionat din acest partid pentru a putea deveni fondator al MP, situaţie in care PMP este văduvita de liderul suprem. Pentru a regla situaţia lui Traian Băsescu, (respectiv pentru ca acesta sa fie reales preşedinte al popularilor, dar sub flamura PMP, nu a MP) s-a decis organizarea unui congres extraordinar pe 27 martie.

Fitch: Darea in plată înseamnă ca Prima Casa dispare, iar piaţa imobiliară se va prăbuşi

Agenţia americana de rating Fitch considera ca Legea darii in plată ar putea afecta semnificativ, pe mai multe fronturi, situaţia financiara a băncilor din Romania. Analiştii Fitch trag un semnal de alarmă mai ales in eventualitatea scăderii preţurilor la locuinţe, care ar putea declanşa o spirala negativa. Intr-o opinie publicata ieri, 23 martie, Fitch Ratings, una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară, scrie că legea darii in plată ar putea întrerupe recuperarea băncilor româneşti si ar putea perturba tendinţa de îmbunătăţire a performantelor sectorului bancar.

PUTEREA

Shock pe piaţa asigurărilor. Shock Broker este calul troian al Asito Kapital

Piaţa asigurărilor este puternic afectată de practici neconcurenţiale din partea unor societăţi care joacă la două capete, acţionând şi ca asiguratori, dar şi ca brokeri de asigurare. Alţi brokeri, de bună credinţă, colectează informaţii despre potenţialii clienţi (proiecte, active, situaţie financiară etc.), de care societăţile de asigurare culpabile se folosesc, livrându-le propriului broker. Acesta apoi fură clientela respectivă de sub nasul celor cărora li s-ar fi cuvenit comisioanele. PUTEREA a obţinut, în exclusivitate, probe ale implicării aceloraşi persoane, atât în societatea de asigurări ASITO, parte a grupului MOLDASIG din Republica Moldova (un fel de ASIROM de peste Prut), cât şi în firma Shock Broker de Asigurare şi Reasigurare SA. Sesizată, Autoritatea de Supraveghere Financiară se codeşte să aplice propria normă, adoptată anul trecut, tocmai pentru a elimina legăturile "de rudenie" dintre asiguratori şi brokeri.

Transportul public bucureştean în faliment, din cauza datoriilor la ANAF

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) ar putea pierde un sfert din bugetul din 2016, pentru a plăti ANAF o datorie de 126.194.334 lei din TVA, aferentă gratuităţilor la transportul în comun, conform unei sentinţe civile a Curţii de Apel Bucureşti. Un proiect de hotărâre privind plata acestei datorii va fi discutat vineri de CGMB. Directorul RATB spune însă că o asemenea decizie va duce la un singur lucru: falimentul. "Închidem prăvălia", susţine Radu Orzaţă, citat de news.ro. Sindicaliştii din RATB ameninţă cu proteste. Proiectul de hotărâre privind plata datoriei la ANAF, pentru a evita astfel executarea silită, dar şi pentru a beneficia de o serie de facilităţi fiscale, va fi votat, vineri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În iulie 2015, ANAF a instituit popriri pe conturile RATB, pentru o datorie de 272 de milioane de lei la bugetul statului.

ROMANIA LIBERA

Belgia, epicentrul jihadismului european

Atentatele de marţi nu sunt o surpriză. De câţiva ani, Belgia se află practic în centrul tuturor anchetelor privind reţelele teroriste jihadiste cu baza în Europa. De la Mehdi Nemmouche, principalul suspect al masacrului de la muzeul evreiesc din Bruxelles, în mai 2014, la atacurile care au însângerat capitala belgiană la 22 martie 2016, itinerariile unuia şi altora se întretaie şi revin adesea pe micile străzi din Molenbeek. Povestea s-a accelerat anul trecut. După atentatele din Paris, poliţia belgiană a lansat operaţiuni în regat vizând în special oraşul Verviers, unde au dezmembrat o celulă teroristă gata de acţiune. La 21 august, Ayoub El-Khazzani, un marocan de 22 ani care a locuit în Molenbeek, a încercat să deschidă focul asupra pasagerilor unui Thalys Amsterdam-Paris. Iar atentatele din 13 noiembrie din Paris au fost pregătite în mare parte în capitala Belgiei. Belgia este ţara europeană care, raportat la populaţie, a furnizat cel mai mare contingent de combatanţi Statului Islamic. 400 de persoane au plecat în Siria, din care 117 au revenit.

Colectiv: Terorism involuntar. Anchete penale pentru Arafat&co.?

Hazardul guvernează România, iar pentru noi teroarea pare să vină mai degrabă din partea statului decât din afara lui. O demonstrează Raportul Corpului de Control al Guvernului privind intervenţia de la Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, despre care nu vorbeşte nimeni, ca şi cum în discuţie ar fi doar fapte istorice, care nu ne mai interesează. Nici preşedintele, nici premierul nu trag concluzii despre responsabilitatea celor care au dirijat haosul în noaptea fatidică şi în zilele următoare. Pe baza documentului, însă, procurorii ar putea începe anchete penale împotriva celor care ne asigurau atunci că toate lucrurile merg ca pe roate şi că România se descurcă singură şi nu are nevoie de ajutor. Raed Arafat, artizanul sistemului de urgenţă autohton, cel care alerga de la un post de televiziune la altul, în loc să se ocupe de dezastru, ar trebui să fie primul care dă socoteală, urmat de Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne, interesat să speculeze în folos propriu drama naţională, şi de Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, care se lăuda cu sistemul precar, dar salvator pe care-l gestiona.

ZIARUL FINANCIAR

Seful Kaufland: "Mai este loc în România. Doar în Bucureşti putem deschide 20 de magazine"

În ultimul deceniu, perioadă în care Kaufland a ajuns liderul detaşat al comerţului local, cu o reţea de 108 hipermarketuri şi cu afaceri de 2 mld. euro anul trecut, niciun şef al retailerului nu a acordat interviuri presei din România. "Consider că anul 2015 a fost unul extraordinar de bun. Am simţit o creştere a consumului, am repoziţionat Kaufland în piaţa locală, şi imaginea companiei s-a îmbunătăţit. Desigur şi reducerea TVA la alimente a ajutat şi ea. Mai mult, am dezvoltat sortimentul şi am modernizat magazinele", spune Marco Hössl (40 de ani), CEO al Kaufland România. Lanţul german de hipermarketuri s-a dezvoltat an de an şi a deschis magazine noi, majorându-şi totodată cifra de afaceri până la 2 miliarde de euro, potrivit estimărilor ZF. Tot comerţul local este o piaţă de 16-17 miliarde de euro. Lanţul de magazine continuă expansiunea cu cel puţin şase hipermarketuri în acest an, în care va investi 40-50 de milioane de euro, conform datelor deţinute anterior de ZF.

Bancherii români de la Londra cred că BNR nu ar trebui să majoreze dobânda

Banca centrală este într-o poziţie dificilă, în condiţiile în care relaxarea fiscală ridică foarte multe provocări la adresa conduitei politicii monetare, însă dacă BNR ar reacţiona printr-o înăsprire, nu ar fi un răspuns optim şi nu ar ajuta România, consideră unii bancheri, care au participat la evenimentul CFA Forecast Dinner. BNR se pregăteşte să înăsprească politica monetară, după relaxarea din ultimii şapte ani, în divergenţă cu Banca Centrală Europeană (BCE), care a intensificat relaxarea monetară, ducând dobânda de politică monetară la 0%, cel mai scăzut nivel din istorie, şi a accelerat tipărirea de bani. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a semnalat recent posibilitatea înăspririi politicii monetare mai devreme decât se avea în vedere anterior, în contextul revenirii inflaţiei. Înăsprirea politicii monetare ar urma să fie făcută în două etape, urmând să demareze cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor la facilităţile permanente în jurul ratei dobânzii-cheie şi să continue cu majorarea dobânzii-cheie.

Fonduri de investiţii care administrează sute de miliarde de euro se numără printre cei mai importanţi investitori instituţionali la Transgaz

În top 20 acţionari ai Transgaz Mediaş (simbol bursier TGN), com­pania care administrează infrastructura de transport a ga­zelor naturale, figurează fonduri de investiţii care au în admi­nistrare zeci şi sute de miliarde de euro, precum BlackRock, cel mai mare administrator de active la nivel mondial cu o participaţie de 0,24% şi Norges Bank Investment, fondul de investiţii suveran al Norvegiei, cu o deţinere de 2,20%, con­form ultimelor raportări înregistrate pe Bloomberg. Statul român prin Ministerul Economiei este cel mai mare acţionar al Transgaz, cu o participaţie majoritară de 58, 51%, echivalentul a 6,9 milioane de acţiuni. La o cotaţie de 270 de lei per titlu, participaţia statului român la Transgaz valorează 1,86 miliarde de lei (418 mil. euro). Printre acţionarii Transgaz se mai numără administratori de fonduri precum BlackRock, cel mai mare administrator de active la nivel mondial cu o participaţie de 0,24% din companie, dar şi Eaton Management cu 0,46% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb