REVISTA PRESEI 25.09.2017

Willy Homner
Revista Presei / 25 septembrie 2017

REVISTA PRESEI 25.09.2017

ADEVARUL

Germania a votat. Extrema-dreaptă devine a treia forţă din Parlament

Germania a ales. Nicio formaţiune politică nu a inspirat germanilor suficientă încredere pentru a câştiga majoritatea mandatelor din Bundestag (Parlamentul Germaniei). Potrivit sondajelor de opinie la ieşirea de la urne, blocul conservator al Angelei Merkel (CDU/CSU - Uniunea Creştin Democrată/Uniunea Creştin Socială) s-a clasat însă pe primul loc, cu 33,5%. Partidul Social Democrat (SPD) condus de Martin Schulz, rivalul lui Merkel pentru funcţia de cancelar, a obţinut 21%. În Bundestag, care va desemna noul cancelar după ce deputaţii îşi vor prelua mandatele, au intrat şi Verzii (9%), Partidul Liber Democrat - FDP (10%), stânga radicală - Die Linke (9%), dar şi partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) (13%). Prezenţa la urne este estimată la 75%, cu peste 3% mai mare ca în 2013, când a fost de 71,5%, notează Focus.de.

Liviu Dragnea: Mă aştept să fiu chemat la DNA

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, duminică, la Antena 3, că se aşteaptă să fie chemat la DNA în dosarul Belina. Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA în dosarul privind trecerea lacului Belina în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, în 2013, când era secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Dragnea a precizat faptul că se aşteaptă ca procurorii să vină "să-i ia şi copilul". "Fosta soţie, oricum a luat-o. E o luptă între abuz şi democraţie. Între nişte metode de poliţie politică şi metode democratice", a mai spus Dragnea. Pe de altă parte, Dragnea a subliniat că majoritatea PSD-ALDE nu va renunţa la legile pe Justiţie. "Noi nu cedăm, nici măcar un pas înapoi, cu toate presiunile. Legile justiţiei vor fi aduse în parlament, dezbătute şi aprobate cu consultare serioasă", a afirmat preşedintele PSD.

Surse: PSD le obligă pe Shhaideh şi pe Plumb să rămână în guvern ca să-l salveze pe Dragnea

De teamă să nu piardă partidul în favoarea lui Mihai Tudose, liderul PSD Liviu Dragnea va propune ca Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb să rămână în continuare în Guvern, în ciuda prejudiciilor de imagine. Surse din PSD au declarat pentru Adevărul că Rovana Plumb ar vrea să demisioneze, însă Dragnea i-a cerut să rămână, cu promisiunea că nu i va ridica imunitatea. Conducerea PSD se va reuni luni dimineaţă pentru a stabili strategia politică, după ce vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA în dosarul privind trecerea lacului Belina în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, condus, direct sau prin apropiaţi, de Liviu Dragnea.

Difuzorii de presă din Capitală ameninţă că de luni vor intra în grevă din cauza abuzurilor Primăriei Sectorului 4

Asociaţia Difuzorilor de Presă - ADPR Bucureşti - anunţă că membrii organizaţiei vor intra luni în grevă generală, astfel că "nu vor mai fi ziare la chioşcurile de presă din Capitală, potrivit unui comunicat de presă emis de instituţie. Motivul invocat de reprezentanţii asociaţiei: Primăria Sectorului 4 a început să ridice tot mai multe puncte de presă, pe care ulterior le-a dus la groapa de gunoi. "Închidem 300 de puncte de difuzare a presei din Bucureşti! Suntem singura capitală din Europa unde nu se mai face difuzare a presei. Desfiinţarea chioşcurilor de presă înseamnă 1.500 de oameni lăsaţi fără locuri de muncă şi bucureştenii privaţi de un drept prevăzut în Constituţie: dreptul la informaţie", se arată într-un comunicat transmis duminică de ADPR, citat de Mediafax.

Comisia de la Veneţia: "În niciun caz nu e vorba de un prag financiar la abuzul în serviciu"

"Adevărul" a obţinut poziţia oficială a Comisiei de la Veneţia asupra celei mai litigioase chestiuni politico-juridice din ultimul an: aşa-numitul prag de prejudiciu care ar trebui impus în definirea infracţiunii de abuz în serviciu, prag sub care fapta ar urma să fie dezincriminată penal. "Decisivă este natura faptei, iar pragul la care se referă nu este în niciun caz unul financiar. Mai mult, acest prag se aplică desigur doar normelor cu caracter general din legea penală privind abuzul în serviciu, dar nu şi la alte infracţiuni precum corupţia, spălarea banilor sau abuz de încredere". Comisia de la Veneţia este un organism în care sunt reprezentate toate ţările membre ale Consiliului Europei. Din partea României, membru titlular al Comisiei este Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei, iar membru supleant este Bogdan Aurescu, actualmente consilier prezidenţial.

Companiile de stat devin companii de partid

Nepotismul este pe cale de a fi făcut regulă de către Guvern, care ar putea decide cui acordă funcţiile de vază în companiile de stat. Asaltul asupra companiilor de stat intră în ultima rundă în această săptămână, când plenul Camerei Deputaţilor urmează să hotărască dacă îi va lăsa cale liberă Guvernului să numească manageri politici la ce societate doreşte. Asta pentru că, săptămâna trecută, comisia pentru industrii din Camera Deputaţilor a masacrat, printr-un amendament, legea privind guvernanţa corporativă, care prevede ca societăţile statului să numească un management profesionist. Dacă acest amendament este aprobat şi trece de plenul Camerei, managementul tuturor societăţilor şi regiilor de stat va fi numit de către Executiv, printr-o simplă Hotărâre de Guvern.

Şeful diplomaţiei ruse explică de ce nu vor ataca Statele Unite Coreea de Nord

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu la postul NTV că Statele Unite ale Americii nu vor lansa un atac asupra Coreei de Nord, deoarece ştiu că nord-coreenii au arme nucleare, relatează tass.com. "Americanii nu vor lansa un atac asupra Coreei de Nord, deoarece nu doar bănuiesc, ci ştiu sigur că Phenianul are arme nucleare", a afirmat Lavrov. În sprijinul logicii sale, Lavrov a vorbit despre intervenţia militară a SUA în Irak: "SUA au intervenit acolo doar pentru că ştiau sută la sută că acolo nu există arme de distrugere în masă".

Luni, referendumul kurd de independenţă: risc imediat de nou conflict deschis în Orientul Apropiat

În ciuda presiunilor internaţionale, ignorând cererile venite de la americani, de la ţări mebre ale UE, din Turcia, din Iran, nesocotind decizia Curţii Constituţionale din Irak care a declarat referendumul ilegal, kurzii sunt decişi să iasă la vot pentru ceea ce ar putea fi decizia de a susţine apariţia unui stat kurd, independent şi suveran care să cuprindă teritoriul actual al Kurdistanului irakian, dar şi toate zonele populate de kurzi în Irak.

BANCHERUL

Dobânzile la creditele online acordate de IFN-urile din Romania sunt cele mai mari din Europa

Creditele online acordate de unele IFN-uri din România sunt chiar si de 10 ori mai mari decât împrumuturile acordate de aceleaşi firme in alte ţări europene. O comparaţie a costurilor unui credit online acordat de doua IFN-uri (Zaplo si Mozipo) in şapte ţări europene arată că Dobânda Anuală Efectivă - DAE, care reflecta costul total al unui împrumut, incluzând atât dobânda cât si comisioanele, este cea mai ridicata in România si Bulgaria. In Lituania, tara de origine a firmei Mozipo, aceasta acordă credite online, pe site-ul momentcredit.lt, cu o dobândă anualâ de 88% si DAE de 135%. In România, Mozipo acorda credite cu o dobândă de 298,8% si DAE de 1.341%, aşadar de 10 ori mai mare decât in Lituania.

CAPITAL

Efect de domino în economie: Firmele, şoferii şi statul achită nota de plată a transferului contribuţiilor

Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat aduce un efect de domino asupra costurilor, atât pentru stat cât şi pentru populaţie. Amenzi rutiere mai mari, costuri în creştere pentru PFAuri şi angajatori, o majorare a pensiilor şi a sumelor virate la Pilonul II de pensii, sunt principalele efecte adverse ale acestei legi. Ministrul Finanţelor a declarat, săptămâna trecută, că legea privind trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va conţine obligativitatea pentru toate firmele private de a majora salariul brut cu 22%. "Domnul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, ne-a asigurat că este posibil din punct de vedere legal să obligi angajatorii să crească salariul brut, însă specialiştii pe care i-am consultat ne-au spus în unanimitate că e o soluţie neconstituţională", a explicat, după discuţia cu oficialii guvernului, Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

De ce s-a blocat licitaţia pentru 400 de autobuze noi de la Bucureşti

Licitaţia de 100 de milioane de euro de la Primăria Bucureşti pentru cumpărarea a 400 de autobuze a fost supendată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca urmare a plângerii depuse de competitorul Solaris, din Polonia, dar şi de către firma românească Euro Bus, care ar fi vrut să participe , dar nu putea, din pricina modului în care a fost realizat caietul de sarcini. Aceste firme au acuzat condiţii discriminatorii pentru participanţi. Data la care se va relua încă nu este ştiută, mai întâi CNSC urmând a se pronunţa asupra legalităţii cerinţelor PMB din caietul de sarcini.

Compania Antibiotice din Iaşi, recunoscută la nivel mondial. Acţionar majoritar este statul

Recent, United States Pharmacopeia (USP) a acordat companiei Antibiotice din Iaşi titulatura de standard de referinţă la nivel internaţional, pentru substanţa activă Nistatină. În vara anului 2015 United States Pharmacopeia - USP (organism american care elaborează anual un compendiu de standarde de calitate pentru testarea substanţelor active şi a produselor finite) a solicitat companiei Antibiotice o cantitate specifică din substanţa activă Nistatină, pentru evaluare. Evaluarea lotului de Nistatină trimis s-a făcut comparativ cu lotul valabil la acel moment iar în urma testărilor comparative s-a certificat faptul că Nistatina produsă de Antibiotice Iaşi respectă cele mai înalte rigori privind calitatea, devenind astfel noul standard de referinţă la nivel mondial.

COTIDIANUL

PSD-ul cel mort după TV şi contra culturii şi presei

PSD-ul dispreţuieşte presa pentru că nu-i obişnuit să dea socoteală şi să răspundă la întrebări. El conduce, el face, el se descurcă, el stăpîneşte. În rest, mucles. Şi tot el dipreţuieşte cultura, pentru că n-o înţelege. Ce să priceapă Dragnea dintr-o expoziţie sau dintr-un roman? Cam cît înţelegeau Traian Băsescu şi Victor Ponta! Dacă nu-i cu aventuri şi cu pescuit, adio, că îi doare capul! Scandalul chioşcurilor din Bucureşti are deja o istorie. I-aţi auzit pe sus-numiţii preocupaţi de soarta difuzării presei? Proletarii ăştia spilcuiţi şi îmbogăţiţi înţeleg din drama presei cît înţeleg dintr-un concert de la Festivalul George Enescu. Sau din Rinocerii lui Eugen Ionescu, în care nu se regăsesc nici morţi.

Alegerile parlamentare din Germania. Extrema-dreaptă intră în Parlament, socialiştii - în opoziţie

Partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), şi filiala bavareză a acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se clasează pe primul loc în urma alegerilor parlamentare, fiind creditate cu 32,5%, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de Institutul Infratest Dimap la comanda postului ARD. Pe locul doi se situează Partidul Social-Democrat (SPD), condus de Martin Schulz, cu 20,0% din voturi. Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) a obţinut, potrivit sondajului, 13,5% din voturi. Dacă estimările se confirmă, este prima dată după al doilea război mondial când o formaţiune de extremă-dreapta este reprezentată în Parlamentul federal din Germania.

CURENTUL

Singurul producător român de autobuze: am pierdut o licitaţie pentru că preţul nostru a fost prea mic

În toate ţările unde administraţiile centrale şi locale sunt conduse de patrioţi nici nu se concepe ca producătorii locali să fie în vreun fel dezavantajaţi. Singurul producător român de autobuze, cu sediul în Ciorogârla care asamblează autobuzul Euro Bus Diamond de 12 metri nu poate participa la licitaţia de la Bucureşti pentru că oamenii lui Firea au făcut un caiet de sarcini restrictiv, să poată participa doar Mercedes. Primăria cere 320 autobuze de 12 m cu podea joasă complet, 50 autobuze de capacitate medie din gama de 10 m şi 30 autobuze din gama de 18m. Însă, Primăria Capitalei a trecut în caietul de sarcini că toate cele trei modele să fie produse de aceeaşi firmă, românii producând doar modelul de 12 metri, din păcate.

CURIERUL NATIONAL

Peste 200 de români părăsesc ţara în fiecare zi

6 milioane de români locuiesc pe teritorii ale ţărilor din întreaga lume. 14.000 de medici români lucrează în afara ţării. Spania şi Italia găzduiesc cei mai mulţi români. În 2016, România se afla pe locul al patrulea în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte locuitorii cu reşedinţa în alte ţări, cu peste 3,4 milioane de oameni, media lor de vârstă fiind între 30 şi 45 de ani. Înaintea noastră erau poziţionate Marea Britanie, Polonia şi Germania cu 4,9 milioane, 4,4 milioane şi respectiv 4 milioane. Conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, cel puţin o persoană din jumătate din familiile româneşti locuieşte în afara ţării. Procentele arată că 49% dintre aceştia au părăsit ţara cu tot cu familiile lor, iar 23% şi-au lasat copiii acasă în grija rudelor apropiate.

PwC: 72% dintre companii au nevoie de cel puţin 6 luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA

Aproape trei sferturi dintre companiile participante la un sondaj derulat de PwC România au declarat că estimează că au nevoie de un termen de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018. "Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare şi un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autorităţile nu s-au consultat în prealabil şi cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem", a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Franţa: Ample proteste ale sindicatelor faţă de noul cod al muncii propus de guvern şi de preşedintele Emmanuel Macron

132.000 de francezi (potrivit Ministerului de Interne) au manifestat joi la Paris şi în alte oraşe ale Franţei împotriva reformării vechiului cod al muncii, considerând că noua legislaţie protejează mai degrabă patronatul şi diminuează drepturile angajaţilor. De reamintit că o primă acţiune de protest, organizată la apelul sindicatului CGT, a avut loc la 12 septembrie, când participarea a fost cu mult mai mare (223.000 de manifestanţi). Numai la Paris, numărul manifestanţilor de joi a fost, potrivit sindicatelor organizatoare, de peste 55.000 (16.000, conform poliţiei).

INACO propune crearea Grupului de Lucru pentru Economia Viitorului (GLEV)

INACO propune crearea GRUPULUI DE LUCRU PENTRU ECONOMIA VIITORULUI (GLEV) pentru a revizui strategiile economice şi sociale ale României, în urma analizei atente a noilor provocări cu care ne confruntăm. GLEV ar trebui prezidat de către Preşedintele sau Premierul României. Rezultatele GLEV ar trebui publicate în anul 2018 într-un raport sintetic care să includă recomandările şi planul de acţiuni pentru a pregăti România pentru economia viitorului. Un moment-cheie de reconstrucţie prilejuit de aniversarea Centenarului.

EVENIMENTUL ZILEI

Planul premeditat prin care CJ Teleorman a pus mâna pe insula Belina

Tabară de vară pentru elevi, un complex sportiv şi unul turistic, piste de biciclete şi un aquaparc. Aşa era descris proiectul pentru care insula Belina a fost scoasă din proprietatea statului, transferată la Consiliul Judeţean Teleorman şi, mai apoi, dată în exploatarea unei firme private. Ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb, a motivat în hotărârea de guvern dată în care scotea reglementa documentele cadastrale ale Insulei Belina că această procedură se realizează pentru că au existat multe erori. Această hotărâre de guvern a fost primul pas, într-un proces complex şi premeditat de a da insula Belina pe mâna Teldrum. Practic,ministerul Mediului a aranjat documentele cadastrale în aşa fel încât să poată trece în administrarea Consiliului Local Teleorman.

Lucian Anghel, BCR BpL: Renovarea locuinţelor vechi din România costă 15 miliarde de euro

În România sunt 7,5 milioane de gospodării, potrivit statisticilor. Când vine vorba de spaţiul locativ, această cifră este una îngrijorătoare, în condiţiile în care 8 din 10 români au declarat că au probleme cu locuinţa, spune Lucian Anghel, preşedintele BCR, BpL. DIn cele 7,5 milioane de locuinţe, 16% au probleme serioase cu iluminatul, 32% (2,5 milioane de case) nu au baie în casă, iar 40% din gospodării, respectiv 3milioane de clădiri au nevoie de reparaţii,dintre care jumătate sunt urgente. "Numai dacă luăm în calcul o sumă de 5.000 de euro pentru renovarea unui apartamente vechi, am ajunge la un necesar de finanţare de 15 miliarde de euro", a explicat Lucian Anghel, preşedintele BCR BpL în cadrul unei întâlniri cu presa.

CONCEDIERI în MASĂ! Mii de persoane rămân fără job

Concedierea care s-ar pregăti la Hewlett Packard Enterprise, ar putea fi urmată de altele, deoarece, în trei ani, până în 2020, compania vrea să reducă cheltuielile cu 1,5 miliarde de dolari pentru a rămane cu mai mulţi bani la cercetare şi dezvoltare, informează Digi24. Potrivit Bloomberg, Hewlett Packard Enterprise va disponibiliza 5.000 de angajaţi. Compania e una din "bucăţile" în care s-a spart vechiul HP - Hewlett Packard, tot pentru eficientizare. La momentul respective, HP Enterprise a preluat operaţiunile de cloud şi partea de software, iar în timp a renunţat la zeci de mii de oameni, pentur eficientizare. HP Inc., cealaltă jumătate a fostului colos IT, a preluat partea de hardware. În 2016 a decis să disponibilizeze între 3.000 şi 4.000 de angajaţi.

Decizie cu final aşteptat în cazul lui Shhaideh? Orlando Teodorovici a vorbit despre strategia Biroului Permanent Naţional

Un senator cu greutate în PSD a declarat că dosarul "Insula Belina", anchetat de DNA, este "un subiect sensibil". De asemenea, el a precizat că partidul va lua decizia corectă în cazul lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb. Orlando Teodorovici a criticat "lipsa de acţiune a conducerii partidului", referindu-se la modificarea legilor Justiţiei. Orlando Teodorovici consideră că nu este corect ca un parlamentar să plece din funcţie în momentul anchetării, ci doar când se pronunţă o decizie definitivă a instanţei.

Ce salarii au politicienii germani

Sistemul de remunerare a politicienilor din Germania nu este tocmai pe înţelesul tuturor. Oficial, pentru munca depusă, parlamentarii nu primesc salarii, ci "indemnizaţii" - cărora germanii le mai spun şi "diete". Însă "dietele" deputaţilor germani sunt mult mai consistente decât ceea ce sugerează binecunoscutul termen folosit în definirea unui regim alimentar sărac în anumiţi nutrienţi. Astfel, "dieta" unui parlamentar german este de 9542 de euro lunar plus o sumă pauşală de 4318 euro neimpozabilă destinată cheltuielilor aferente mandatului politic: o locuinţă în apropierea Bundestag-ului, deplasări, hrană, etc. Cancelara Merkel este recompensată lunar cu suma de 17.732 de euro plus aproape 1.000 de euro sporuri specifice funcţiei sale în sectorul public.

JURNALUL NATIONAL

Tăriceanu: Se încearcă o lovitură de stat, se vrea dărâmarea Guvernului

Preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus duminică, la Antena 3, că, în opinia sa, se încearcă o lovitură de stat şi dărâmarea Guvernului Tudose. "Se încearcă o lovitură de stat, şi nu spun lucrurile acestea cu uşurinţă. Se încearcă destrămarea coaliţiei de la guvernare PSD-ALDE, a PSD, pentru că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliţie politică în România", a spus copreşedintele coaliţiei PSD-ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, duminică, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

SRI investeşte 4,6 mil. euro în "ploconul" primit de la Guvernul Ponta

Peste 20,4 milioane de lei este suma pe care Serviciul Român de Informaţii, prin Directoratul de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti, a atribu­it-o, zilele trecute, pentru achiziţia unor lucrări de reamenajare a unei baze turis­tice pe care servicul o deţine pe litoral, în staţiunea Olimp. Locaţia, care poartă astăzi denumirea de "Pavilion Hrănire Complex Olimp", a fost preluată, în anul 2015, de SRI, prin hotărâre a Guvernului condus de Victor Ponta, după ce complexul s-a aflat în administrarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Până la jumătatea anului viitor, SRI estimează ca aceste lucrări de reamenajare să fie finalizate şi, ulterior, locaţia să fie exploatată, ca şi bază de agrement şi turism, cu circuit închis, de către ofiţerii Serviciului Român de Informaţii.

Contracte de finanţare de 1 miliard lei pentru locuri de munca si reducerea saraciei

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, a semnat contracte de finanţare ce vor fi implementate în actuala perioadă de programare, prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, în valoare de peste 1 miliard lei. Cele peste 100 proiecte semnate până în prezent vizează: reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate; sprijin pregătitor pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate din oraşele cu peste 20.000 locuitori; creşterea ocupării, prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană (apelul Diaspora Start-up), respectiv dezvoltarea întreprinderilor de economie socială.

NATIONAL

Băsescu, marele profitor de război!

Deşi doar cu jumătate de glas, Traian Băsescu aproape că s-a recunoscut învins de "sistemul ticăloşit"... Numai că omul care nu se sfia să se laude peste tot ca el este "jupânul" sistemului pe care l-ar fi si inventat de altfel a simţit apoi pe propria piele parte din influenta deja covârşitoare dobândită de "statul paralel". Dar, fostul preşedinte a transmis clar că, dacă se atinge cineva de Elena, febleţea sa de necontestat, atunci va detona "nucleara" cu orice preţ. Si uite ca "blatul" tacit a stat in picioare atâta vreme, Elena Băsescu fiind ferită de malaxorul Justiţiei, in ciuda declaraţiilor date de foşti lideri pedelişti cu privire la "susţinerea benevolă" a campaniei acesteia ca independent la alegerile europarlamentare.

Alertă alimentară: Mezelurile sunt false!

Asociaţia Infocons a trimis Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, Ministerului Agriculturii, ANPC si premierului o informare potrivit căreia 40% dintre produsele semipreparate din carne puse in vânzare pe piaţa din România sunt false. Si pline de sare. Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, asociaţie de protecţie a consumatorului, spune ca analizele din laboratoarele Larex si ANSVSA arata ca 40% dintre produsele testate prezintă diferenţe intre ce scrie pe eticheta si conţinutul propriu-zis. InfoCons a alertat ANSVSA de trei săptămâni si încă aşteaptă un punct de vedere al Agenţiei, răspuns care nu se prea vede la orizont.

Coreea de Nord va ataca SUA, "inevitabil"

In fata Adunării Generale a ONU, ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong Ho, a avertizat apăsat că atacarea cu rachete a teritoriului Statelor Unite este inevitabilă. "Tocmai l-am auzit pe ministrul de Externe al Coreei de Nord vorbind la ONU. Daca acestea sunt ecouri ale gândurilor Micului Om-Racheta, atunci nu vor mai fi in preajma pentru mult timp!", a fost reacţia lui Trump pe Twitter. Preşedintele american si liderul comunist coreean au asigurat o săptămână de circ politic mondial: Trump l-a făcut pe Kim "omul-racheta" ("Rocket-Man") si "nebun", după ce acesta l-a numit "senil american nebun".

PUTEREA

Dragnea RUPE TĂCEREA: "Dosarul e o FICŢIUNE. Este un atac la PSD"

Liviu Dragnea oferă primele reacţii după punerea sub acuzare a miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb în cazul Teldrum, balta Belina. Şeful PSD că totul e o ficţiune şi un atac violent la adresa Guvernului şi a PSD. "Dosarul ăsta este o ficţiune. Miza nu mai sunt eu, miza este PSD. Tot ce a apărut in ultima perioada-declaraţii, dezvăluiri, stenograme, discuţia despre raportul Inspecţiei Judiciare, provoacă agitaţie si teamă si genul asta de reacţie. Aceasta intenţie de a distruge PSD si de a preveni un raport rău. Eu nu am mai văzut alte acţiuni in ultima perioadă. Am primit tot felul de informaţii ca nu vor să se limiteze la mine, vor să-mi ia si copilul, fosta soţie oricum au luat-o. E o lupta intre abuz si democraţie, intre metode de politie politică si democratice" a declarat Liviu Dragnea, duminică seara, la Antena 3.

ROMANIA LIBERA

Secretul longevităţii politice a cancelarului Angela Merkel

După 12 ani în care a condus Germania, Angela Merkel, considerată "cea mai puternică femeie din Europa", se pregăteşte pentru preluarea celui de-al patrulea mandat. Presa locală atrage atenţia asupra echipei din spatele Angelei Merkel, un grup de femei de dreapta care s-ar afla în centrul Guvernului lui Merkel. Cea mai cunoscută femeie din "tabăra" lui Merkel este Beate Baumann, cel mai de încredere consilier al şefei Executivului german. În 1992, cele două au pus bazele celui mai puternic parteneriat feminin din istoria modernă a Germaniei. În 1995, Baumann a devenit purtătorul de cuvânt al lui Merkel, iar de mai bine de 22 de ani, Baumann este considerată "umbra lui Merkel".

Provocările cărora va trebui să le facă faţă Angela Merkel

În noul Bundestag vor intra şapte partide în loc de cinci, scrie Deutsche Welle. Concurenţa politică a devenit mult mai puternică. Prin scorul înregistrat, formaţiunea Alternativa pentru Germania (AfD) devine cea de-a treia putere în Bundestag. Succesul populiştilor din AfD era de aşteptat, înfrângerea social-democraţilor - de asemenea. Prin revenirea liberalilor în Bundestag, cancelarei Angela Merkel nu-i rămân decât două opţiuni în vederea formării unei coaliţii. Cu siguranţă, partidul lui Martin Schulz nu va mai primi rolul de partener-junior, acesta anunţând că va face opoziţie lui Merkel, dezamăgit de rezultatele obţinute în alegeri. Ca variantă de guvernare rămâne o alianţă formată din Uniunea conservatoare (negru), liberali (galben) şi ecologişti (verde).

ZIARUL FINANCIAR

Pregătiţi-vă să plătiţi mai mult pentru rata la bancă

Cea mai bună perioadă pentru dobânzi scăzute la lei la credite apune. De mai bine de o lună, fără să atragă prea mult atenţia, dobânzile la lei de pe piaţa interbancară, pe baza cărora se calculează indicele ROBOR, folosit ca reper în contractele de împrumut pentru apartamente, credite de consum, carduri de credite sau credite pentru companii, au început să crească. Creşterea ROBOR-ului la 3 luni de la 0,6%/an la 1%/an înseamnă 100 de lei în plus pe lună la creditul Prima Casă(dobânda este ROBOR la 3 luni plus 2 puncte procentuale; deci acum este 3%, s-a luat în considerare un credit de 60.000 de euro, echivalent în lei la un curs de 4,6 lei). Într-un an, plătiţi în plus 1.104 lei.

O soluţie la criza de personal: companiile au aproape 40.000 de angajaţi cu vârsta sub 18 ani

În fiecare restaurant din ţară lucrează cel puţin un angajat elev. Angajatorii români au în prezent aproape 40.000 de contracte de muncă încheiate cu minori, cele mai multe în domenii precum restaurante, comerţ sau industria hotelieră, arată datele Inspecţiei Muncii aferente lunii august. Deficitul de personal de pe piaţa muncii, dar şi moda angajării timpurii importată după modelul occidental au determinat tot mai mulţi angajatori să înceapă colaborări formale cu tinerii care au vârsta sub 18 ani, scrie revista Business Magazin. Una dintre companiile cu cei mai mulţi angajaţi cu vârsta sub 18 ani este McDonald's, lanţul de restaurante care are 5.000 de angajaţi în România, dintre care aproximativ 730 sunt minori.

Semnal de alarmă. Deşi economia zburdă, bursa de la Bucureşti scade la minimul ultimelor şase luni

Indicele BET, referinţa Bursei de Valori de la Bucureşti, a scăzut pe parcursul săptămânii trecute cu 2,06%, cel mai abrupt declin din rândul burselor din regiune, şi a ajuns la minimul ultimelor şase luni, în contextul unui climat intern dificil marcat de incertitudinile cu privire la viitorul format al Pilonului II de pensii. Spre comparaţie, bursa de la Varşovia, cea mai mare din Europa Centrală şi de Est, a scăzut săptămâna trecută cu 0,7% într-un context extern cu potenţiali factori volatili dinspre SUA, cât şi ca reacţie la tensiunile generate de Coreea de Nord. Indicele reprezentativ BET a scăzut la 7.848 de puncte şi a marcat astfel a şaptea şedinţă consecutivă de scădere, cea mai îndelungată perioadă de scădere din 2017, după o săptămână slabă pentru majoritatea emitenţilor mari.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb