• ADEVARUL
• România, în război cu Statul Islamic
Alianţa Nord-Atlantică, din care România face parte, se va alătura coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, însă nu va lua parte la operaţiunile de luptă. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunţat cu puţin timp înainte de începerea summitului de la Bruxelles, la care a participat pentru prima oară preşedintele american Donald Trump, că NATO se va alătura coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. Potrivit lui, această decizie, "va trimite un mesaj politic puternic de unitate în lupta împotriva terorismului". Însă "aceasta nu înseamnă că NATO (alianţă din care România face parte din 2004, n. red.) se va angaja în operaţiuni de luptă", a precizat Stoltenberg.
• Carmen Dan îi cere demisia şefului din Poliţia de Frontieră, după imaginile în care apare îngenuncheat
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îi cere demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu, după ce în presă au apărut imagini în care acesta îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister. Ea a mai spus că, din punct de vedere disciplinar, nu mai poate fi începută anchetă disciplinară pentru că au trecut patru ani de la acel incident. Ministrul de Interne a mai spus că acea fotografie a fost făcută la un eveniment care a avut loc în 13 februarie 2013 şi la care au participat atât reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră, cât şi reprezentanţi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă de la acel moment.
• Cine a avut acces la secretele magistraţilor
Arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), desfiinţat în 2006, a fost văzută de 22 de persoane, în perioada 2007-2013, adică după desfiinţarea Serviciului. Primele vizite din 2007 sunt ale membrilor comisiei înfiinţate de fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, pentru a se ocupa de inventarierea arhivei. Informaţiile au fost făcute publice de Ministerul Justiţiei, care a desecretizat, joi, lista celor care au avut acces la secretele magistraţilor. Din aici reiese că niciodată nu a intrat o persoană singură în camera în care erau ţinute documentele secrete.
• Părinţii atentatorului de la Manchester, un luptător anti-Gaddafi şi o expertă în domeniul nuclear
Atentatorul de la Manchester provenea dintr-o familie vânată în Libia sub regimul dictatorului Muammar Gaddafi şi considerată "obişnuită" în Manchester, unde şi-a găsit refugiul. Tatăl autorului atentatului de la Manchester a fost un membru important al unei grupări care a luptat pentru înlăturarea de la putere a dictatorului libian Muammar Gaddafi, iar mama sa este expertă în domeniul nuclear. De altfel, cu 15 minute înainte de atentat, Salman ar fi sunat la Tripoli şi ar fi vorbit cu fratele şi cu mama sa.
• Atentatorul de la Manchester ar fi putut să construiască bomba de unul singur
Salman Abedi ar fi putut să construiască de unul singur sau cu puţin ajutor din partea unui complice bomba detonată la Manchester Arena, potrivit unor surse apropiate de investigaţia din Marea Britanie. Anterior, anchetatorii şi-au exprimat teama că un terorist experimentat în construirea de bombe este în libertate, dar acest scenariu ar putea să fie infirmat de ultimele descoperiri cu privire la conţinutul bombei detonată la Manchester Arena. Se pare că bomba ar fi conţinut un explozibil obţinut din apă oxigenată, precum şi o cantitate mare de şuruburi, care au acţionat ca şrapnel.
• Normele programului "Prima Chirie" au fost adoptate de Guvern
Normele pentru aplicarea programului "Prima chirie" destinat stimulării mobilităţii forţei de muncă au fost aprobate, joi, printr-o hotărâre de Guvern. Prin programul "Prima chirie" se va acorda o primă de relocare şomerilor înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, care îşi schimbă domiciliul la o distanţă mai mare de 50 de km pentru a se angaja. Potrivit comunicatului, persoanele eligibile sunt cele care au venituri nete lunare, realizate de către acestea, în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună şi este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie şi utilităţi) în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei.
• În 2020 va începe construcţia reactorului ALFRED la Mioveni
Proiectul ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator) are ca obiectiv construirea, până în 2030, a unui demonstrator european de reactor cu plumb (generaţie IV), de 100 MWh, la institiutul de Cercetări Nuclare Piteşti, pe platforma de la Mioveni. Este vorba de o investiţie cu finanţare europeană, estimată la aproximativ un miliard de euro. din care România va suporta cca. 20%. Până în 2020 se va face testarea tehnologiilor şi proiectarea reactorului de demonstraţie, iar construcţia propriu-zisă este programată pentru perioada 2020-2030. Pentru piaţa locală a muncii, derularea acestui proiect presupune câteva sute de job-uri, pe care vor fi atraşi specialişti de înaltă calificare. În total, ar fi vorba de 300 de angajaţi de specialitate la ICN, dar se estimează că vor fi create alte 2.000 de locuri de muncă pe orizontală.
• BANCHERUL
• FMI critica BNR pentru excese in intervenţiile pe piaţa valutară
Fondul Monetar International (FMI) critică Banca Naţională a României (BNR) pentru că a exagerat cu intervenţiile pe piaţa valutară pentru a preveni deprecieri prea mari ale leului, cu scopul de a-i proteja pe romănii cu credite in valuta. BNR a fost criticata de FMI si pentru "divergenta considerabila dintre dobânzile interbancare si dobânda de politica monetară, care au slăbit canalul de transmitere a politicii monetare si semnalele de transmitere a acesteia". "In acelaşi timp, coridorul dintre dobânzile de politica monetară a fost prea larg, astfel ca nu a oferit un ghidaj suficient pentru dobânzile pieţei", se arată in raportul FMI. FMI adaugă că BNR a îngustat progresiv coridorul dobânzilor începând din octombrie 2014, pentru întărirea transmiterii politicii monetare.
• FMI recomandă BNR să crească dobânzile
Fondul Monetar International (FMI) recomandă Băncii Naţionale a României (BNR) sa majoreze dobânzile pieţei financiare interbancare (ROBOR), pentru a pregăti o viitoare creştere a dobânzii de politica monetară, in prezent de 1,75%, in contextul intensificării inflaţiei. In acelaşi timp, BNR apreciază, in raportul asupra stabilităţii financiare că principalul risc este de majorare a dobânzilor, însă este de natură externă, ce poate apărea in cazul "deteriorării rapide a încrederii investitorilor in economiile emergente".
• COTIDIANUL
• Acuzat de luare de mită în dosarul parcărilor cu plată, Dorin Chirtoacă a fost arestat
Dorin Chirtoacă, escortat de procurori şi CNA, a părăsit Primăria în jurul orei 20:00, conform deschide.md. Edilul a spus că nu face niciun comentariu, în timp ce liberalii adunaţi pe coridoarele instituţiei strigau mesaje de susţinere. Alţii au încercat să blocheze microbuzul CNA în care a urcat primarul. Susţinătorii edilului anunţă că îşi mută protestul la sediul CNA. Secretarul Consiliului municipal Chişinău şi doi consilieri au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. Aceştia sunt vizaţi în dosare de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Este vorba despre Oleg Onişcenco, Valeriu Didencu şi Ghenadie Dumanschi.
• Solicitarea fermă a lui Emmanuel Macron către Comisia Europeană
Presedintele francez Emmanuel Macron a solicitat joi Comisiei Europene să ia măsuri pentru reducerea fluxului de muncitori slab pregătiţi care ajung în Franţa din ţări ale Europei de Est, informează Reuters. "Alături de această Franţă care reformează, care transformă, care revizuieşte, avem nevoie de o Europă care să protejeze", a declarat Macron, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o după întâlnirea de la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Macron a promis să revitalizeze economia Franţei, precizând însă că Uniunea Europeană ar trebui să protejeze standardele de viaţă. La nivel european există divergenţe cu privire la subiectul estului sărac şi vestului bogat al UE.
• Iohannis: Ne dorim o alianţă puternică, unită, coezivă
Preşedintele Klaus Iohannis este prezent la reuniunea NATO de la Bruxelles unde participă pentru prima oară Donald Trump. Preşedintele SUA a avut mai multe întâlniri bilaterale pe agenda de lucru, nu însă şi cu preşedintele Iohannis. Pe agenda preşedintelui României s-a aflat doar o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez Andrzej Duda. Klaus Iohannis a avut însă scurte discuţii cu lideri ai NATO, între care şi preşedintele SUA, Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel şi premierul Canadei, Justin Trudeau. De asemenea, şeful statului a avut scurte discuţii şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierul Belgiei, Charles Michel.
• CURENTUL
• Zeci de copii ar fi putut muri în Şcoala 141 unde a căzut tavanul
"La Şcoala 141 din Rahova tocmai a picat tavanul de la ultimul etaj. Nu erau copii la şcoala (e Şcoala Altfel zilele astea) -în afară de patru fetiţe care au fost prinse într-una din clase. Una din fetiţe - din informaţiile pe care le am până acum - s-a intoxicat cu praf. Restul sunt tefere. Tavanul prabuşit era verde de mucegai cel puţin de anul trecut - nimeni nu s-a obosit să-l repare - doar e şcoală de cartier "rău-famat". Cine e responsabil pentru dezastrul ăsta trebuie să răspundă în faţa legii." a scris pe contul său de Facebook Radu Corniciuc. Primăria Municipiului Bucureşti a contractat un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii în anul 2003 pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii educaţionale în Bucureşti. Prin acest proiect, 113 unităţi şcolare trebuiau reabilitate.
• CURIERUL NATIONAL
• Manchester isi panseaza ranile
Emotia este inca vie pe intreg teritoriul tarii. Ancheta continua in ritm intens. Unul din fratii autorului atentatului a fost arestat in Libia, unde a recunoscut ca s-a aflat la Manchester in ziua atentatului, la pregatirea caruia a contribuit personal. Exista in acest moment elemente ce duc la concluzia ca autorul atentatului din Mancester, Salman Abedi, era membru al unei retele teroriste instalate pe teritoriul britanic. Acest student in varsta de 22 de ani s-a nascut la Manchester din parinti libieni fugiti din Libia pentru a scapa de teroarea regimului Kadhafi.
• Primarii PSD au intrat în conflict cu premierul Sorin Grindeanu
Unul dintre primarii PSD i-a transmis un mesaj lui Sorin Grindeanu, prin care îi solicită unele prevederi ale proiectului Legii Salarizării. În plus, edilul comunei argeşene Albota, Ion Dumitru, spune că nu vrea ca preşedintele Klaus Iohannis să-i ia apărarea. "Aş vrea să vă uitaţi asupra Legii salarizării, pentru că nu este permis ca aparatului propriu al primarului să-i stabilească salariul Consiliul Local. Eu cred că cel care munceşte cu aparatul propriu din primărie cunoaşte cel mai bine cât munceşte fiecare.
• Donald Trump i-a promis premierului belgian Charles Michel că vor coopera în diverse probleme, iar "numărul unu este terorismul"
Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit cu premierul belgian Charles Michel miercuri, la Bruxelles, căruia i-a promis că vor coopera "în diverse probleme. Numărul unu este terorismul". Şeful statului american a subliniat că lucruri precum ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta la Manchester, în Anglia, îţi amintesc cât de important este să învingi în această luptă. "Vom învinge. 100%", a dat asigurări Trump. Preşedintele american şi-a petrecut noaptea de miercuri spre joi la reşedinţa ambasadorului Statelor Unite la Bruxelles. El se află în Belgia în cadrul unui turneu în cinci etape, care l-a purtat în Orientul Mijlociu şi în ţări europene în prima sa vizită în străinătate în calitate de şef al statului.
• FMI: "Încurajăm" lupta anticorupţie
Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează pentru 2017 o creştere economică de 4,2% şi "încurajează" autorităţile române să menţină ritmul luptei anticorupţie. Raportul adoptat joi de conducerea FMI arată că principalele riscuri la adresa economiei sunt slăbirea prudenţei fiscale şi tensiunile politice. Raportul arată că România a înregistrat o creştere puternică în 2016, creştere ce va continua şi în 2017, susţinută de stimularea consumului privat şi de o nouă rundă de relaxare fiscală şi creşteri salariale. FMI spune însă că o schimbare a politicilor dinspre stimularea consumului la susţinerea investiţiilor e necesară pentru a reduce sărăcia şi a accelera convergenţa cu veniturile medii din UE.
• Cât de importantă este educaţia financiară
Cât de importantă este educaţia financiară, care sunt instrumentele financiare în care se poate investi pe termen mediu şi lung, cum au evoluat Bursa de Valori Bucureşti şi fondurile mutuale în ultimii ani au fost doar câteva dintre elementele prezentate la conferinţa de ieri, de la Craiova, dedicată educaţiei financiare a craiovenilor, indiferent de vârstă, de studii şi de statutul social. Cuvântul-cheie al conferinţei a fost acela al necesităţii economisirii. Centrul de Cercetări Bancare şi Financiare al Universităţii din Craiova a organizat, ieri, la Aula Magna a Facultăţii de Drept din Craiova, conferinţa intitulată "România investeşte". Prezent la evenimentul de la Craiova, preşedintele BVB, Lucian Anghel, a susţinut prelegerea cu tema "Piaţa de capital din România - evoluţie şi perspective" şi a îndemnat auditoriul la economisire, prin investire.
• EVENIMENTUL ZILEI
• RĂZBOI total în PRESĂ! CTP, făcut K.O.! Dezvăluiri CRUNTE din trecutul ziaristului
Victor Ciutacu, de la România TV, a făcut dezvăluiri şocante din trecutul de ziarist al lui Cristian Tudor Popescu. Vedeta RTV dezvăluie cum Cristian Tudor Popescu a scris greşit, intenţionat, mai multe titluri de ziar. "Hai, Cristi, povestim împreună cum, înaintea altor alegeri prezidenţiale, când făceam împreună de serviciu pe ziar la Adevărul, a ieşit din mâna ta "Vadim recunoaşte că-i sectant", în locul titlului original "C.V. Tudor: Sunt baptist". După aia, dacă tot te-ai stârnit, poate ne zici şi cum a fost la TVR cu vânătorul Năstase, care terifia în bătaia puştii, în beneficiul prezidenţiabilului Băsescu, bietele animale din pădure. Şi, ca să nu faci mai multe drumuri, poţi să te descarci şi cu Iohannis. Numa' zic, nu dau cu parul...", a scris Ciutacu pe facebook.
• Procuror Alexandru Lele, DEZVĂLUIRI INCENDIARE!
Fostul procuror Alexandru Lele a făcut publice o serie de documente, note din arhiva SIPA, care atestă faptul că se făceau dosare despre magistraţi, iar în echipă erau angrenate mai multe servicii de informaţii. Mai exact, erau vorba despre cinci instituţii, dintre care patru colectau date pentru dosarele SIPA. Alexandru Lele a prezentat în direct, la B1TV mai multe note informative din arhiva SIPA, în care se aflau date sensibile despre el şi familia sa. Fostul procuror susţine că notele informative au legătură cu o solicitare a Parchetului către serviciile de informaţii, despre un dosar în care erau implicaţi cetăţeni arabi. Lele susţine că nu a avut legătură cu niciun cetăţean arab, însă s-a folosit acest aspect ca un pretext pentru obţinerea de informaţii, care astfel se presupune că vin în ajutorul autorităţilor, într-un dosar de interes naţional.
• JURNALUL NATIONAL
• (Dez)interese ascunse. Criza vaccinurilor costă sute de milioane de lei
Ministerul Sănătăţii Publice a cheltuit numai în primele cinci ale anului peste 100 de milioane de lei pentru vaccinurile indispensabile copiilor. Banii sunt acordaţi fără licitaţie, invocându-se o criză, de altfel, reală, dar pe care autorităţile sunt incapabile să o rezolve. Suma reprezintă mai mult decât dublul celei alocate pe tot anul trecut. Şi atunci au fost tot fără licitaţie, dar măcar banii au mers către Unifarm, adică tot la stat. Principalii beneficiari ai crizei vaccinurilor sunt marile companii farmaceutice străine, cărora le prieşte de minune incompetenţa şi (dez)interesul autorităţilor.
• Compania Naţională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare
Compania Naţională a Uraniului (CNU)va beneficia de un ajutor de stat de restructurare, în condiţiile autorizării de către Comisia Europeană şi în baza Planului de restructurare elaborat de companie şi avizat de Ministerul Energiei, acţionar unic al CNU, se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES. Conform sursei citate, decizia a fost stabilită, joi, printr-un memorandum adoptat de Guvern şi are scopul să redreseze activitatea economică a companiei. Planul de restructurare al CNU urmăreşte eficientizarea activităţii companiei într-o perioadă de 5 ani. Costurile necesare implementării Programului de restructurare sunt de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare.
• Bani pentru Reactoarele 3 şi 4
Independenţa energetică este scopul urmărit de România, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, care a precizat că, în cel mai scurt timp posibil, vor fi demarate investiţiile de la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Grindeanu a efectuat o vizită la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti. Şeful Executivului a remarcat faptul că reactorul experimental TRIGA este perfect funcţional şi generează, în afară de beneficii de securitate nucleară şi ştiinţifice, 14 MWh de energie electrică.
• NATIONAL
• Nassau: Aici sunt banii Dvs.!
Unul dintre serviciile secrete româneşti a pornit o campanie operativă fără precedent, in încercarea de a lua urma banilor sifonaţi din România in ultimii ani. Sume astronomice scoase cash, cu gentile, in curse aeriene particulare, pe lângă care prejudiciile dezvăluite până acum in cele mai spectaculoase dosare de corupţie instrumentate de către procurorii DNA par doar "mărunţiş". Desigur, chiar dacă multora aceasta misiune le poate părea o "lupta cu morile de vânt", colaborarea cu agenţiile guvernamentale americane poate aduce însă mari surprize. Sursele National susţin ca traseul preferat al adevăraţilor bogătaşi din umbră era cu totul altul, trecând prin Larnaca, Singapore si ajungând până la Nassau, capitala statului Bahamas.
• WannaCry a costat lumea 1 miliard de dolari
La aceasta sumă se ridica daunele economiei mondiale, după atacul cibernetic fără precedent care a afectat multe ţări, instituţii si companii de top, au calculat experţii companiei de securitate informatica KnowBe4. Pierderea de informaţii, reducerea sau întreruperea productivităţii, dar si loviturile de imagine, au zguduit serios afacerile Vodafone, grupului american FedEx, uzinele Renault, inclusiv in România, National Health Service din Marea Britanie, Deutsche Bank, ministerul francez al Apărării si universităţi din Italia si Grecia. In Rusia, WannaCry a afectat Ministerul de Interne, Căile Ferate, operatorul telecom MegaFon, dar si Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia si din Europa de Est. Virusul s-a transmis si la computerele Poştei ruseşti(cu 350.000 de angajaţi), pentru că terminalele rulau mai ales sistemul de operare Windows XP la care Microsoft nu a mai dat update-uri de securitate din 2014.
• PUTEREA
• Monica Macovei: "Sunt ţinta unei manipulări grosolane..."
Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a anunţat, joi, că îi va da în judecată pe cei care au susţinut public minciuni legate de activitatea sa ca ministru, Macovei precizând că nu a primit nicio informaţie şi niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA. Macovei reiterează că nu a comis nicio ilegalitate în legătură cu arhiva SIPA şi că nu a avut informaţii legate de conţinutul acesteia. "Voi chema în judecată pe toţi cei care au lansat în spaţiul public minciuni despre persoana mea şi a activităţii comisiei din perioada ministeriatului meu", afirmă Monica Macovei. Ea a apreciat că scopul scandalului creat în jurul SIPA are ca obiectiv prejudicierea credibilităţii justiţiei.
• Dragnea DEZVĂLUIE portretul viitorului preşedinte al României
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea evită în continuare să spună care va fi candidatul din partea partidului de guvernământ la alegerile prezidenţiale. I-a făcut, însă, un portret. "Am zis ca in 2019 au sanse mari sa castige un fost ales local. Băsescu a fost primar, Iohannis primar, cei care au fost alesi locali au mari sanse sa fie presedinti." a declarat Liviu Dragnea la România Tv.
• ROMANIA LIBERA
• Şeful PNL Constanţa - devalizare, fraudă şi spălare de bani
Cristian Costea, asociat vreme de 15 ani cu şeful organizaţiei municipale PNL Constanţa, George Muhscină, în firma Plasty Prod, susţine că liberalul a comis o fraudă de 500.000 de euro din fonduri europene, în urma unor contracte dubioase prin care şi-a majorat artificial cifra de afaceri. Cristian Costea a înfiinţat compania Plasty Prod S.A., alături de George Muhscină, în urmă cu 25 de ani, iar timp de 15 ani a fost şi administratorul firmei. Acum 10 ani şi-a cedat acţiunile Plasty Prod mamei şi soţiei sale. În concluzie, Costea a fost şi este foarte conectat la ce se întâmplă în companie.
• Alexander Adamescu a sesizat CSM şi Inspecţia Judiciară
După un an de tergiversări absurde într-un proces simplu, Alexander Adamescu a decis să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară. Adamescu reclamă că, deşi este acţionar majoritar (cu 74%) al magazinului "Unirea", nu reuşeşte să administreze mall-ul din centrul Capitalei. Problema lui Alexander Adamescu este că judecătoarea Monica Nica de la Tribunalul Municipiului Bucureşti refuză, practic, să ia act de faptul că în fruntea Consiliului de Administraţie al "Unirea" se află o persoană care nu are susţinerea acţionarului majoritar. Este vorba despre Carmen Palade (fostă Adamescu), ex-soţia omului de afaceri Dan Adamescu.
• ZIARUL FINANCIAR
• Gigantul american Dell face un mare pariu pe România
România este în top cinci cele mai importante pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est pentru compania americană. Gigantul IT american Dell-EMC, format prin fuziunea celor două companii la sfârşitul anului trecut, are în plan să ajungă în următorii doi ani la o echipă de circa 1.000 de persoane în România, dublu faţă de numărul actual de angajaţi de pe plan local. "În prezent avem în total peste 500 de angajaţi pe plan local şi sperăm ca în următorii doi ani să ne dublăm echipa din România. În orice moment avem 100 de poziţii deschise", a declarat Valentin Stănescu, country general manager pentru Dell-EMC în România. El a adăugat că în prezent compania americană este interesată să crească echipele de analişti financiari şi specialişti în securitate IT pe care le are pe plan local.
• 2017 ar putea fi cel mai bun an pentru euro din ultimul deceniu
Dacă totul merge ca până acum, 2017 va fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru moneda unică europeană, deşi în urmă cu doar câteva luni multitudinea de riscuri trezea temeri că zona euro se îndreaptă spre dezintegrare, scrie Bloomberg. Moneda a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni în raport cu dolarul în această săptămână şi este pe cale să devină cea mai performantă monedă din rândul celor mai tranzacţionate 10 monede ale lumii - G10 - în prima jumătate a acestui an. Înfrângerea candidaţilor antieuro în alegerile din Olanda şi Franţa, datele economice regionale peste aşteptări şi intrările în creştere de fonduri pe pieţele de acţiuni ale zonei euro sunt factori care sporesc încrederea investitorilor în perspectivele de viitor.
• De ce vin investitorii străini în România
Nivelul de fiscalitate este unul dintre principalele motive pentru care investitorii străini consideră România atractivă pentru businessurile lor, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) şi Coaliţia Investitorilor Străini (FIC). Cu o cotă unică de impozit pe profit şi pe venit de 16% şi un impozit pe dividende de 5%, economia României este mai atractivă decât cea a Poloniei, care impozitează atât profitul, cât şi dividendele cu 19%, potrivit studiului. Soldul final al investiţiilor străine directe în România a fost de aproape 65 miliarde de euro la sfârşitul anului 2015, investitorii străini fiind responsabili de angajarea a 1,2 milioane de salariaţi, de 70% din exporturi şi de 60% din importuri.