REVISTA PRESEI - 28.10.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 28 octombrie 2010

ADEVĂRUL

Culisele moţiunii: Boc a fost "atacat" cu dosare, Teo s-a dat bolnavă, iar despre Toader s-au făcut glume

Guvernul Boc a rezistat, miercuri, moţiunii de cenzură a Opoziţiei. Reprezentanţii Coaliţiei s-au abţinut de la vot. În rândurile Puterii au existat doar două "defecţiuni": deputatul PDL Daniel Oajdea, care a dorit ca votul său să fie anulat, şi deputatul Nicolae Stan de la UNPR, care a votat moţiunea. După aproape şapte ore de dezbateri, soarta Guvernului Boc a fost decisă. Executivul rămâne în funcţie, chiar dacă nu a obţinut niciun vot în favoarea sa.

Teo Trandafir s-a dat bolnavă

Eşecul Opoziţiei nu i-a luat prin surprindere pe democrat-liberali, care aşteptaseră toată ziua la Parlament "să pice odată moţiunea de cenzură", după cum glumeau pe la colţuri liderii PDL. La decizia partidului de a sta în bănci şi a nu vota s-au aliniat cuminţi până şi "trădătorii" de la precedenta moţiune. Singurul care a făcut notă discordantă a fost deputatul Daniel Oajdea, care a ales să introducă ambele bile în aceeaşi urnă, anulându-şi intenţionat votul "pentru a nu gira, totuşi, moral Guvernul".

UDMR pune condiţii

Potrivit unor surse parlamentare, mai mulţi parlamentari UDMR şi-au exprimat în interiorul partidului nemulţumirea privind indicaţia de abţinere de la vot, venită din partea PDL. Liderul formaţiunii, Marko Bela, a obţinut un vot favorabil în grup pentru această poziţie în urma unor condiţii impuse de parlamentari precum Lakatos Petru şi Gyorgy Frunda. Lakatos este cel care a propus în Coaliţie o creştere în trepte a salariilor din 2011.

Legi blocate

În acest moment, atât legea salarizării unitare, dar şi bugetul pe 2011 sunt blocate din cauza tensiunilor din Coaliţie. În cazul în care liderii partidelor de la Putere nu se vor înţelege pe micşorarea cotei unice şi a contribuţiilor, aceste legi nu vor putea fi definitivate. În plus, guvernanţii vor trebui să se hotărască dacă iau în calcul în fundamentarea bugetului reducerea TVA la alimentele de bază la 5%, aşa cum au hotărât parlamentarii. Ieri-seară, Guvernul s-a reunit pentru a stabili forma finală a Legii Educaţiei, pe care Executivul îşi va angaja astăzi răspunderea.

Bac în Elveţia: la Muncă în România

Unsprezece elevi ai uneia dintre cele mai scumpe şcoli din lume, Institutul LeRosey din Elveţia, sunt voluntari la Beiuş în cadrul unui program fără de care nu ar putea absolvi liceul. Adolescenţii au la dispoziţie o săptămână să ridice o casă pentru o familie săracă de rromi din Beiuş. Proiectul le va aduce calificativul necesar pentru înscrierea la Bac-ul internaţional. Au doar 17 ani. Au plecat de acasă, din ţări precum Franţa, Belgia, Korea, Norvegia, SUA, Rusia sau Canada să studieze la una dintre cele mai prestigioase şcoli din lume, Institut Le Rosey din Rolle, Elveţia. Acum, se află pentru o săptămână în România, într-un orăşel unde învaţă să construiască o casă din temelii, prin intermediul organizaţiei Habitat pentru Umanitate.

Ajutor de încălzire la vila vice primarului

Toţi membrii din comisia de acordare a ajutorului social din comuna buzoiană Râmnicelu şi-au acordat ilegal indemnizaţii de încălzire de câteva sute de lei. În comisie este membru şi viceprimarul Alecu Ion, care s-a lăcomit la banii de lemne, deşi are vilă cu 20 de camere şi este patron de firmă. Nici nu s-a stins bine scandalul fostului primar al comunei buzoiene Râmnicelu, Neculai Jugaru, care a fost înlăturat din funcţie în august 2010 după ce a fost condamnat penal pentru deturnare de fonduri europene, că un alt oficial al comunei este acuzat de ilegalităţi.

Indonezia, trecută prin foc şi apă

Arhipelagul a fost lovit, în mai puţin de 48 de ore, de o triplă tragedie: erupţia vulcanului Merapi şi un cutremur urmat de un tsunami devastator. Oameni şi animale carbonizaţi pe Java, unde a erupt vulcanul Merapi. Cadavre pe plajă şi sate distruse de valurile gigantice produse de cutremurul de luni. Echipele de salvatori fac eforturi supraomeneşti pentru a da de urma celor peste 412 oameni daţi dispăruţi după ce valurile cu o înălţime de trei metri au distrus peste 4.000 de locuinţe situate în apropierea coastelor Sumatrei. Cele mai afectate sunt satele din insula Pagai Selatan, unde valurile au înaintat peste 600 de metri pe uscat.

Eolienele cresc factura la energie

Populaţia trebuie informată că energia regenerabilă este extrem de costisitoare, spune Asociaţia Furnizorilor de Energie din România. Facturile la energia electrică ar putea creşte cu 6% anul viitor, întrucât mai multe parcuri eoliene vor fi puse în funcţiune. Energia produsă din surse regenerabile este foarte scumpă, pentru că implică investiţii mari, iar consumatorii finali sunt cei care vor plăti şi acest lucru trebuie spus foarte clar, susţine Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

CURENTUL

Orice păgubit FNI poate solicita printr-o cerere la Parchet reinculparea lui Vîntu

Procurorul care l-a scos de sub urmărire penală pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul FNI a încălcat unul dintre articolele din codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că dosarul FNI poate fi redeschis oricând, printr-o simplă cerere a unuia dintre păgubiţi. Aceasta este concluzia la care se ajunge analizând mişcările făcute de procurorul de casă al lui SOV, Irinel Păun, în dosarele FNI şi BID. După cum se ştie, cel care l-a salvat de puşcărie pe Sorin Ovidiu Vîntu, în cazul FNI, a fost Irinel Păun, magistratul care a făcut un adevărat tur de forţă, în decembrie 2004, prin finalizarea a două rechizitorii în două zile consecutive, ambele privitoare la escrocheria FNI. Operaţiunea de spălare a lui Vîntu, coordonată de Păun, a fost o "crimă" aproape perfectă, dovadă că vreme de şase ani nu s-a sesizat nimeni cu privire la existenţa vreunei breşe în construcţia magistratului.

Marşarier, de Tia Şerbănescu

Urâtă zi a mai fost ziua moţiunii: cele două oferte sărăcăcioase - ale puterii şi opoziţiei - s-au înşirat la taraba parlamentului unde PSD şi PNL au jucat singure la perete şi au ieşit pe locul doi iar PDL, UDMR şi UNPR au stat pe scaune urmărind scorul. Un lucru e limpede: poate că guvernul Boc merita să piardă bătălia (prea e împiedicat şi confuz) - dar PSD sigur nu merita s-o câştige. Pentru că nu oferă nimic în afara unei crize sociale şi politice care va agrava şi prelungi criza economică. Iar România chiar nu merita o asemenea pedeapsă. Ziua a început cu ocuparea Capitalei de 30.000 de sindicalişti (sub jumătate din câţi erau anunţaţi) transportaţi cu peste o mie de autocare (au bani de excursii!) şi mobilizaţi atât de baronii sindicali cât şi de baronii PSD.

CURIERUL NAŢIONAL

Al patrulea asediu asupra Registrului Comerţului

Deputaţii PSD şi PNL din Comisia Juridică au adoptat săptămâna aceasta un amendament la Legea Registrului Comerţului prin care transferă Serviciul de Asistenţă Juridică, care în prezent se află la Registrul Comerţului, în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Practic, modificarea ar permite CCIR să preia întreg Serviciul de Asistenţă Juridică, care deţine date şi informaţii despre firmele private şi se ocupă cu întocmirea actelor de înregistrare a firmelor. Nicolescu: În condiţiile în care bugetul de stat are mare nevoie de bani, este inadmisibil să se facă un asemenea cadou Camerelor de Comerţ. Agathon: Bătălia se dă pe banii Registrului, ar noi distrugem în acest fel un sistem funcţional de ani de zile.

Datornicul american, în balamucul executărilor silite

În următorii ani, încă cinci milioane de proprietari vor fi daţi afară din case 40% dintre familiile din SUA deja nu îşi mai plătesc ipotecile. Instituţiile financiare au recrutat frizeri pentru a face faţă avalanşei de documente. Reprezentanţii sectorului imobiliar încearcă să ne convingă că piaţa se va revigora în curând, iar scăderile de preţuri sunt aproape de final. Speranţele acestora se leagă de o revigorare a pieţelor mature şi în special a celei americane. Sectorul de real estate din SUA este însă departe de a-şi fi consumat criza. Un studiu recent comun al Barclays Capital, Moody"s şi Fannie Mae susţine o continuare a trendului descendent al cotaţiilor din real estate pentru încă trei ani. Cel mai mare risc se menţine pe segmentul rezidenţial şi este reprezentat de numărul mare al locuinţelor executate silit care urmează să intre în piaţă, spune un raport publicat la începutul lunii de Bank of America Merrill Lynch.

Bugetarii vor primi stimulente în proiectele cu fonduri comunitare

Angajaţii administraţiei publice vor fi stimulaţi cu 75 la sută din salariu. 85 la sută din cheltuielile de salarizare ar putea fi rambursate din programele operaţionale. Funcţionarii publici şi personalul contractual care face parte din echipele de management ale proiectelor implementate de autorităţile administraţiei publice ar putea beneficia în curând de majorări salariale cu 75%, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Muncii. Potrivit acestuia, adoptarea de urgenţă a ordonanţei se impune având în vedere "necesitatea implementării proiectelor derulate din fondurile comunitare nerambursabile post-aderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile şi nerambursabile, dar şi încurajarea şi eficientizarea procesului de absorbţie a acestor tipuri de fonduri", precum şi a "evitării părăsirii sistemului bugetar a personalului cu expertiză în managementul şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri comunitare".

FMI vrea să ştie cât vor pierde băncile după aplicarea OUG 50

Fondul a transmis instituţiilor financiare un formular privind potenţialele pierderi din aplicarea strictă a Ordonanţei privind creditele populaţiei. Fondul Monetar Internaţional a transmis băncilor comerciale, prin intermediul BNR, un formular tip, în care fiecare bancă va trece pierderile potenţiale calculate în cazul în care ar aplica strict prevederile OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax. FMI a cerut două situaţii distincte, prima vizând impactul alinierii comisioanelor practicate la cele prevăzute de OUG 50, care cuprinde valuta de acordare, volumul creditelor în sold la 30 iunie afectat de eliminarea comisioanelor, ponderea acestor credite în total împrumuturi pentru populaţie, nivelul comisioanelor eliminate, maturitatea medie a creditelor în cauză, potenţialele venituri nerealizate în semestrul al doilea din acest an şi potenţialele venituri nerealizate până la maturitate.

Reţelele de cartier au pus România în topul internetului de bandă largă

Operatorii din România grăbesc ritmul implementării conexiunilor prin fibră optică. Pentru a răspunde nevoilor mediului de afaceri, pentru servicii TV mai bune şi pentru internet de mare viteză. România a intrat în clasamentul statelor europene în care peste 1% dintre conexiunile prin bandă largă se realizează prin fibră optică. Ţara noastră intră în clasament pe poziţia 13 din 17 state europene eligibile. Cu o rată de penetrare de 1,58%, România numără în prezent aproximativ 120.000 de abonaţi la servicii de fibră optică, potrivit datelor FTTH Council Europe.

Criza a surprins pe toată lumea, nimeni nu şi-a analizat propriile riscuri

Steve Mills (IBM): Sisteme de analiză au existat şi înainte de criză, însă au fost luate în calcul doar riscurile pieţei. Eficacitatea unui sistem de analiză a riscurilor este dependentă de factorul uman.

Oficialii IBM Corporation au explicat că soluţiile de analiză a afacerilor, în special în ceea ce înseamnă riscurile la care se expune o companie sau chiar o economie, au existat înainte de criză şi au funcţionat, însă problema a fost cea a judecăţii personale. "În cazul crizei creditelor subprime, vă pot asigura că soluţii de analiză ale riscurilor au existat, fiecare a luat în calcul riscurile pieţei, dar nimeni nu a calculat riscurile la care se expun chiar ei. Avem cazul Lehman Brothers, care a acordat credite încontinuu, fără să calculeze randamentul creditelor acordate şi riscurile la care se expune", a declarat Steve Mills, Senior Vice President şi Manager de grup Software and Systems al IBM Corporation.

EVENIMENTUL ZILEI

Eşecul moţiunii: Absenţe, păcăleli şi excluderi

Din cei 18 dezertori ai puterii pe care opoziţia se bizuia la votul pentru demiterea guvernului Boc au mai venit la apel doar doi. UNPR-iştii Liviu Câmpanu şi Nicolae Stan, cunoscut şi sub numele "Bulă", au fost singurii parlamentari din arcul guvernamental care au votat alături de PSD şi PNL moţiunea de cenzură. Şeful UNPR, Gabriel Oprea, a încercat să-i convingă până în ultima clipă să nu dezerteze.

PSD se dă păcălit

După doar o oră de la începerea dezbaterilor asupra moţiunii, parlamentarii opoziţiei se "dezumflaseră". Nu mai credeau în declaraţiile liderului PSD Victor Ponta, care anunţase că opoziţia mai are nevoie doar de un vot ca să treacă moţiunea. "Ne-au minţit. Am vorbit cu unii de la minorităţi şi n-au mai venit. Pambuccian nu i-a lăsat să voteze. I-a gonit acasă", comenta unul dintre negociatorii PSD. Într-adevăr, spre deosebire de parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR care au fost prezenţi, dar nu au pus mâna pe bilele de vot, cei din grupul minorităţilor naţionale s-au evaporat complet.

"Suspecţii" PDL, băgaţi în şedinţă la partid cu o seară înainte

Democrat-liberalii şi-au luat toate măsurile de precauţie pentru a nu avea surprize la votul de ieri al moţiunii. Cu o seară înainte de moţiune, secretarul general Vasile Blaga şi prim-vicepreşedintele Adriean Videanu i-au băgat, pe rând, în şedinţă la partid pe "suspecţii" PDL. Dacă cu promisiuni nu au reuşit, măcar propunerea de a nu veni la vot a avut efect în unele cazuri. De altfel, din tabăra senatorilor şi deputaţilor PDL au lipsit ieri la votul pe moţiune 20. Dintre aceştia, Mircia Giurgiu, Mircea Marin, Sava Andrei şi Teodora Trandafir figurau printre "suspecţi". Un altul, deputatul PDL Daniel Oajdea, a mers în plen şi a încercat să contabilizeze puncte la capitolul imagine pe televiziuni: şi-a anulat votul.

După moţiune, PDL şi UDMR flutură steagul păcii cu PNL

"Nu trebuie să discutăm de guvernare imediat, dar despre o îmbunătăţire a relaţiilor cred că este absolut necesar", susţine Blaga. După , eşecul moţiunii de cenzură de ieri PDL şi UDMR au început să se gândească la o reconciliere cu PNL, liberalii fiind cei care au dat semnalul de ruptură în opoziţie, convingând practic potenţialii dezertori ai puterii să nu mai voteze împotriva guvernului. Rezultatul nefavorabil al moţiunii nu l-a împiedicat de altfel pe liderul PNL, Crin Antonescu, să se îmbrăţişeze la final pe holurile parlamentului cu Vasile Blaga, unul dintre cei care declară deschis că "o îmbunătăţire a relaţiilor PDL cu PNL este absolut necesară în perioada următoare".

FINANCIARUL

Suspendarea plăţilor către Pilonul II ar reduce deficitul sistemului public de pensii

Măsura ar putea fi adoptată pe o perioadă de doi ani, până ce criza va fi depăşită. Problemele apărute în cazul Pilonului I nu sunt cronice, ci au fost generate de măsuri administrative. Salariaţii pot fi motivaţi să economisească benevol, pe baza unor deduceri fiscale. Măsura adoptată de Ungaria de reducere a deficitului bugetar prin suspendarea temporară a transferurilor de bani între sistemul public şi fondurile de pensii private obligatorii ar putea fi o soluţie şi pentru problemele României, consideră analişti şi oameni de afaceri. Aceştia sunt de părere că era de aşteptat ca deficitul sistemului public să crească după introducerea Pilonului II.

Emil Boc ţine acelaşi discurs la fiecare moţiune

Cea mai importantă măsură anticriză, invocată de fiecare dată de şeful Executivului, este menţinerea cotei unice de impozitare. Premierul nu a avut argumente care să convingă pe cineva că aceasta este calea spre "bine". Premierul Emil Boc a susţinut ieri, în plenul Parlamentului, acelaşi discurs ca şi la moţiunile precedente. Deşi vorbeşte liber, prim-ministrul a reuşit ieri performanţa de a recita pasaje întregi din alocuţiunea rostită cu ocazia moţiunii din luna iunie.

Guvernul nu poate gestiona disputele din jurul OUG 50

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au considerat necesar că trebuie să se implice. Dezbaterile pe OUG 50 sunt departe de a fi încheiate, la mai bine de patru luni de la adoptarea acesteia. Guvernul îşi menţine poziţia privind aplicarea actului normativ şi asupra creditelor aflate în derulare, iar băncile avertizează că vor înregistra pierderi de sute de milioane de euro. Miza este importantă, pentru că la mijloc sunt de fapt mii de oameni (sau mii de voturi) care pot obţine o ieftinire a împrumuturilor. Odată cu amânarea dezbaterilor din Comisia de buget finanţe bănci a Camerei Deputaţilor, rezolvarea disputelor din jurul Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit ale consumatorilor va întârzia cel puţin o lună.

Mugur Isărescu: "De ce nu trebuie să ne minunăm de ceea ce se întâmplă în ţara asta"

"Cum putem vorbi de coerenţa politicilor macroeconomice, când discursul public indică reducerea TVA pentru a ieşi din criză, după ce aceasta, prin "forţa lucrurilor", a fost mărită cu cinci puncte procentuale"?, a pus o întrebare retorică guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, criticând discursul neclar al politicienilor. Oficialul BNR a explicat ieri că majorarea taxei pe valoarea adăugată a perturbat ciclul economic, fiind motivul principal pentru care dobânda de politică monetară nu a mai fost redusă, măsură esenţială pe timp de criză.

Peste 280 de miliarde de dolari, disponibili pentru investiţii în imobiliare la nivel global

Volumul rezervat Europei va rămâne neschimbat, la 112 mld. USD. Marea Britanie, Franţa şi Germania vor atrage cele mai mari sume din regiune. Capitalul global pentru investiţii imobiliare ar putea ajunge la 281 de miliarde de dolari în 2011, ceea ce va reprezenta o creştere cu 22%, comparativ cu cifrele estimate anterior de către DTZ Research, parte a grupului imobiliar DTZ, în decembrie 2009. Cel mai recent raport "The Great Wall of Money", lansat în această lună de companie, analizează capitalul mobilizat pentru investiţii de un grup amplu de investitori. Cea mai mare creştere a capitalului disponibil va fi înregistrată în SUA (97 mld. $), unde se aşteaptă o majorare cu 54% faţă de estimările companiei din decembrie 2009.

Câştigul obţinut la BVB este similar cu cel de la Varşovia, dar cu riscuri mai mari

Valorile tranzacţiilor pe piaţa locală - printre cele mai mici din Europa. Promisiunile făcute la începutul anului despre listări şi posibilitatea creşterii atractivităţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în contextul regional a dat speranţe investitorilor. Dar bilanţul pentru primele 10 luni demonstrează că BVB a rămas printre cele mai mici pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est prin prisma valorii tranzacţiilor, a atractivităţii şi a randamentelor posibile. În luna octombrie, indicele principal la BVB a scăzut cu 2,20%, o situaţie mai grea fiind pentru Bursa din Sofia şi cea din Bratislava.

Ce investiţii are grupul Franklin Templeton pe Bursa românească

Grupul Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, avea investiţii de aproximativ 10 milioane de dolari în acţiuni listate la Bursa din Bucureşti (BVB), potrivit celor mai recente raportări, de la sfârşitul lunii septembrie. Franklin Templeton investeşte pe piaţa românească prin intermediul a cinci fonduri, două înregistrate în Statele Unite, iar restul în Luxemburg. Unele dintre acestea au acelaşi nume, dar reprezentanţii Franklin Templeton au menţionat că fondurile din Statele Unite sunt oferite doar investitorilor de pe piaţa americană, în timp ce fondurile din Luxemburg sunt disponibile investitorilor de pe pieţele internaţionale.

GÂNDUL

Moţiunea a picat - cum a reuşit boc să-şi păstreze scaunul. Crin Antonescu, pentru Gândul: "Doar doi sau trei dintre cei cu care s-a negociat au votat pentru"

Astăzi Guvernul Boc îşi asumă răspunderea pe Legea Educaţiei, ceea ce, teoretic, permite opoziţiei să depună o nouă moţiune de cenzură. Liberalii vor, pesediştii se mai gândesc. Imediat după căderea moţiunii, preşedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat dezamăgit de pedeliştii cu care Opoziţia negociase voturile. "Doar 2 sau 3 dintre cei cu care s-a negociat au votat pentru. De fapt, nici nu s-a negociat, pentru că ei m-au căutat, chiar şi cu o seară înainte. Azi dimineaţă (miercuri -n.red) erau de negăsit. Unii n-au venit la vot, alţii au venit şi n-au votat deloc, adică şi-au dat votul guvernului", a declarat Antonescu pentru gândul. Ponta şi Antonescu au calculat voturile la moţiune precum Roberta la legea pensiilor

Politicienii români s-au certat o noapte întreagă cu "contabilii" de la FMI. Ministrul de Finanţe a aflat, cu surprindere, abia a doua zi ce i se pregăteşte cotei unice

FMI nu este de acord cu reducerea cotei unice sau cu creşterea salariului minim pe economie, refuzând propunerile cu care premierul Boc şi liderii coaliţiei s-au prezentat marţi seara la discuţii. Negocierea purtată pe un ton tensionat între cele două părţi s-a soldat doar cu o posibilă concesie: reducerea contribuţiei pe salarii de la 44,4% la 41%. Paradoxal, întreaga discuţie s-a purtat fără ştiinţa ministrului de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu aflând a doua zi de la reporterul gândul ce s-a discutat la negocieri. Cota unică redusă la 12 la sută, scăderea CAS cu 3 puncte şi creşterea salariului mimin la 720 de lei au fost cele trei propuneri cu care liderii coaliţiei de guvernământ s-au prezentat, marţi seara, la întâlnirea cu delegaţia FMI.

Mitingul sindicatelor - boom economic: Bucureştiul a câştigat 30.000 de clienţi

Marele miting de ieri a însemnat şi mare cheltuială, atât din partea sindicatelor, cât şi din buzunarul propriu al sindicaliştilor. Un drum cu autocarul a costat şi 1.000 de euro. O cafea în Bucureşti s-a dus şi la 10 lei... A veni la Bucureşti pentru marele miting a însemnat pentru sindicalistul de rând nu doar un sacrificiu de timp şi energie, dar şi un efort usturător pentru buzunarul propriu, deşi îmbucurător pentru comercianţii din centrul Capitalei. Primii care s-au bucurat au fost patronii de localuri sau de buticuri fast-food din Gara de Nord.

Tarife autocare

Pentru a închiria un autocar de 50 de locuri, tariful este, în medie, de 400 de euro. La această sumă se adaugă tariful de transport, care este, în medie, de un euro pe kilometru, fără TVA. Pentru închirierea autocarelor mai trebuie plătită şi o asigurare pentru bagaje şi persoane, în general 10% din valoarea tarifului de închiriere. Beneficiarul trebuie să asigure şi diurna şoferului, care variază între 50 şi 100 de lei, fiind obligat să îi asigure şi cazarea dacă autocarul e închiriat mai mult de o zi. De asemenea, combustibilul este plătit de beneficiar.

JURNALUL NAŢIONAL

"Ieşi afară, fiinţă extraordinară!"

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei, de unde au pornit în marş spre Palatul Parlamentului. Aici au aşteptat rezultatul votului la mo-ţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc 5 intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară". Ei au purtat bannere pe care scria "Du-te, Băsescu, după Ceauşescu", "Ne alungi din ţară, javră ordinară", "ERATĂ: Ieşi afară, fiinţă extraordinară", "Istoria românilor a început cu Traian şi se poate termina tot cu Traian", "Iadul este gol, toţi diavolii sunt în Guvernul Boc".

Ţeapă de tip românesc în muşchiul nemţesc

Opt intermediari germani de forţă de muncă şi 1.000 de măcelari zilieri români au dat Fiscului german o ţeapă de 14 milioane de euro, acesta fiind cel mai mare caz de evaziune fiscală prin muncă la negru din istoria sa. Omul de afaceri Axel H., din oraşul Dormagen, şi complicii săi care au acţionat ca subcontractori şi sub-subcontractori au racolat şi angajat fără forme legale de muncă aproximativ 1.000 de măcelari, cei mai mulţi provenind din România, dezvăluie Deutsche Welle în ediţia electronică, în materialul intitulat "Cârnaţi şi fraude de milioane: 1.000 de români, măcelari la negru în Germania".

ROMÂNIA LIBERĂ

De ce a picat moţiunea

Straniu. Deşi ajutată de o serie de proteste sindicale de amploare, opoziţia primeşte mai puţine voturi decât acum patru luni. Disputele dintre PSD şi PNL, disciplina forte impusă în PDL de miniştrii recent debarcaţi şi reîn-torşi la cârma partidului, eşecul joncţiunii dintre opoziţie şi protestele sindicale au făcut ca Gu-vernul Boc să rămână în funcţie printr-o diferenţă de 17 voturi, faţă de numai opt în vară.

Greii PDL şi-au adus fii rătăciţi acasă

Disciplina militărească a principalului partid de guvernământ a învins încă o dată opoziţia fisurată şi plictisită de propriul demers. Nici un parlamentar al Coaliţiei nu a îndrăznit să rupă rândurile şi să încalce ordinul de a nu vota deloc moţiunea de cenzură. Cu o seară înainte, Vasile Blaga şi Adriean Videanu i-au convins inclusiv pe "trădătorii" de serviciu că le e mai bine în PDL decât alături de opoziţie, susţin surse din conducerea partidului. Aşa se explică schimbarea de atitudine de ultim moment a deputaţior Danial Oajdea şi Andrei Sava, care anuţaseră intenţia să voteze pentru moţiune.

Rusia intră în războiul afgan

Rusia a acceptat cererea de asistenţă formulată de Alianţa Nord-Atlantică şi va furniza trupelor occidentale din Afganistan zeci de elicoptere militare. La 21 de ani de la retragerea fără glorie din Afganistan a URSS, Moscova a acceptat să revină ca prezenţă militară în această ţară alături de forţele NATO, care încearcă de şapte ani să învingă rebeliunea islamistă.

Preşedintele CJ Cluj a demisionat din toate funcţiile deţinute în PDL

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, care este şi finul premierului Emil Boc, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PDL şi rămâne simplu membru de partid. El a declarat, miercuri seara, pentru Agerpres, că a renunţat la funcţiile politice pentru a se dedica celei administrative. "Am demisionat din toate funcţiile de conducere şi mi-am menţinut calitatea de membru. Sunt membru din anul 2001 şi aproximativ din aceeaşi perioadă deţin şi funcţii de conducere. Motivul pentru care am demisionat este acela că din punct de vedere administrativ îmi ia foarte mult timp munca de preşedinte de consiliu judeţean, astfel încât nu pot să mă mai ocup şi de partea politică, motiv pentru care am renunţat la aceasta din urmă", a precizat Alin Tişe.

Hidroelectrica îl trage pe Vosganian în scandalul stenogramelor energetice

Hidroelectrica a găsit antidotul scandalului provocat de stenogramele Cocoş-ALRO. Provoacă un alt scandal. Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a obligat Hidroelectrica, în 2008, să cumpere, pentru o perioadă de zece ani, electricitate scumpă de la termocentrala Paroşeni, afirmă directorul general al companiei , Mihai David. Directorul general al Hidroelectrica a adăugat că de aceea Hidroelectrica este obligată să cumpere anual 1 TWh de electricitate de la Paroşeni, unitate deţinută de Termoelectrica, la preţuri care variază între 179 lei şi 230 lei pe MWh, mult mai mari decât cele de pe piaţa de energie OPCOM.

Statul n-a terminat cu tăierile

Guvernul României, oricare ar fi el, va trebui să reducă în continuare cheltuielile cu salariile pentru a respecta pretenţiile FMI. Soluţiile posibile sunt concedierile sau tăierile suplimentare de venituri. România a rămas cu aproape zero opţiuni de politică economică în faţa unor delegaţi FMI din ce în ce mai nervoşi şi mai inflexibili. Principala ţintă din negocieri - deficitul bugetar - va fi probabil atinsă, însă Guvernul trebuie să reducă în continuare cheltuielile cu personalul, iar de reduceri de taxe nici nu poate fi vorba.

ZIARUL FINANCIAR

FMI ia în calcul pentru 2011 un al treilea an de scădere economică

România riscă să nu se poată desprinde cu adevarăt din criză decât în 2012. Pe ce venituri va fi construit bugetul? FMI ia în calcul riscul ca 2011 să fie al treilea an consecutiv de recesiune pentru economia României, acceptând în calculele sale pentru prima dată posibilitatea ca evoluţia PIB să fie de -1%, afirmă surse participante la discuţiile din aceste zile cu misiunea Fondului aflată la Bucureşti pentru "desenarea" proiectului de buget pe anul viitor. "Pot să vă spun ca noutate că FMI ia în calcul un scenariu negativ de -1%, pe o plajă de la -1% până la +1%, după ce până acum vorbeau numai de creştere economică pentru anul următor", au spus sursele citate pentru ZF.

Guvernul a înfruntat moţiunea şi bugetarii ieşiţi în stradă. Continuă restructurarea statului. Bursa şi cursul, favorabile

Cei 30.000 de sindicalişti şi susţinători ai partidelor de opoziţie care au protestat în faţa Palatului Parlamentului nu au putut modifica rezultatul votului la moţiunea de cenzură dezbătută ieri în Parlament. Opoziţia nu a avut cele 236 de voturi necesare demiterii Guvernului şi, astfel, Executivul condus de Emil Boc rămâne în picioare, cel puţin până în februarie, când începe o nouă sesiune parlamentară. Moţiunea de cenzură de ieri a fost respinsă cu 219 voturi "pentru", în condiţiile în care tabăra puterii nu a participat la vot.

Isărescu: BNR ar putea trece la înăsprirea politicii monetare din cauza incoerenţei politicienilor

Majorarea TVA a afectat semnificativ conduita politicii monetare şi a întrerupt ciclul BNR de reducere a dobânzii de politică monetară şi există chiar riscul întoarcerii trendului care a durat circa un an, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Prin forţa lucrurilor, ţara asta a fost nevoită să majoreze TVA de la 19 la 24%, cu cinci puncte procentuale. A provocat un mare şoc. A perturbat ciclul economic. Ne-a întrerupt nouă, BNR, un întreg ciclu de reducere a dobânzii şi asta nu este o chestie de joacă, să ai o anumită predictibilitate, o anumită ţinută în politica monetară şi să fii întrerupt brutal. Ca să apară riscul să inversezi trendul datorită creşterii inflaţiei care apare după o asemenea măsură", a spus Isărescu la seminarul "România, încotro?Cum să redăm încrederea?" organizat ieri la BNR.

Se dezvoltă ţările care, cu perseverenţă, dovedesc coerenţă în politicile economice şi financiare

"Cum putem să vorbim de coerenţă dacă discursul public vorbeşte acum de reducerea TVA ca o soluţie de ieşire din criză. Suntem total incoerenţi dacă după trei luni de la majorarea TVA venim cu acest mesaj". "Se dezvoltă ţările care, cu perseverenţă, dovedesc coerenţă în politicile economice şi financiare, deci un fel de management statal, care depinde şi de maturitatea statului, dar şi de tăria instituţiilor, de capacitatea lor de a nu se lăsa influenţate de ciclurile scurte, de calitatea oamenilor, a elitelor, de cultură. Modelul cultural este esenţial. Căutăm uneori vinovaţi în toate părţile. Nu există substitut pentru coerenţa politicilor macroeconomice şi financiare."

ING: Un euro de 5 lei ar ajuta exporturile, dar nu şi economia

Exporturile ar urca cu 4% dacă euro ar urca la 5 lei şi ar rămâne acolo, însă efectul asupra creşterii economice este incert, spune Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank. "O depreciere permanentă cu 10% a leului - ceea ce ar echivala cu un curs de 5 lei pentru un euro, fără o revenire ulterioară - ar urca exporturile cu 4% şi ar adăuga un punct procentual la creşterea Produsului Intern Brut. Deprecierea leului ar putea avea însă un impact negativ asupra altor variabile, cum este consumul privat, astfel că în loc de sprijinirea economiei, ar putea să conducă la o contracţie", consideră Chideşciuc.

Băncile aveau de recuperat de la clienţi restanţe de 3,7 mld. euro

Restanţele înregistrate de clienţii cu împrumuturi în lei şi-au temperat ritmul de creştere în ultimele luni după un avans accelerat pe parcursul anului trecut. Populaţia şi companiile aveau la sfârşitul lui septembrie rate restante însumând 15,7 miliarde de lei (echivalentul a 3,7 mld. euro), ritmul de creştere al întârzierilor la plată accelerând în comparaţie cu lunile anterioare pe fondul problemelor mai mari cu împrumuturile în valută. Ponderea ratelor restante în soldul total al creditelor a urcat la 7,5% în septembrie, aproape dublu faţă de sfârşitul anului trecut, potrivit datelor BNR. Valoarea ratelor restante la împrumuturile în valută au crescut în septembrie cu 245 de milioane de euro, până la 1,96 miliarde de euro (echivalentul a 8,4 mld. lei), continuând astfel tendinţa de deteriorare accentuată a portofoliilor pe acest segment semnalată încă din primăvară.

Creditul în lei rămâne mai scump ca înainte de criza din 2008

Dobânzile pe care clienţii le plătesc la creditele în lei în derulare rămân mai mari în prezent decât înainte ca discuţiile privind criza mondială să ajungă în România, deşi BNR a coborât dobânda de politică monetară la un minim istoric. Faţă de începutul anului 2008, dobânda BNR este acum cu aproape două puncte procentuale mai jos, la 6,25% pe an, însă dobânda la creditele de consum este cu aproape un punct procentual mai mare. La creditele pentru consum, cu durata între unu şi cinci ani, dobânda medie era de 16% în luna august, faţă de 15,4% în ianuarie 2008, potrivit datelor BNR. Costul acestor finanţări a scăzut uşor faţă de vârful atins în primăvara lui 2009, la aproape 20% pe an, însă rămâne peste nivelul de la începutul anului 2008, de circa 15% pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb