REVISTA PRESEI 29.11.2012

F.A.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 29 noiembrie 2012

ADEVARUL

Cristian Sima: Eu nu mă consider un escroc. A fost o întreagă conspiraţie împotriva mea

Cristian Sima fostul director al Bursei din Sibiu a declarat într-un interviul pentru postul B1 TV că nu se consideră un escroc şi că a plecat din ţară pentru că a fost ameninţat. "Tot ceea ce am declarat, în emisiuni televizate sau în scrisori, din momentul în care am plecat din ţară, a fost adevărul. Adevărul este un sistem care persistă în România prin care lumea politică controlează orice fel de afaceri mai importante care se desfăşoară pe teritoriul unei ţări şi nu e numai cazul nostru. La noi s-a ajuns la un nivel în care politicienii sunt extrem de aroganţi, nu le mai e frică de nimic. Dacă, totuşi, în alte ţări se mai întâmplă ca unii să fie prinşi, ajung la închisoare, la noi foarte puţine cazuri s-au încheiat cu vreo ancheta serioasă", a spus Sima într-un interviu , la o emisiune de pe B1 TV.

Eugen Nicolicea: O nouă suspendare a preşedintelui se va face în scopul numirii unui premier

Dacă preşedintele va fi suspendat din nou, pentru a treia oară, nu va fi cu scopul demiterii, ci cu scopul numirii unui premier, a susţinut Eugen Nicolicea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, într-un interviu acordat RFI. Nicolicea a vorbit de o suspendare doar în cazul în care preşedintele va refuza să desemneze premierul pe care USL îl va propune; cel mai probabil actualul şef al Executivului, Victor Ponta. "Această suspendare nu este cu scopul de demitere, ci cu scopul de a numi un premier. În momentul în care preşedintele se opune unei majorităţi parlamentare, adică unei majorităţi a celui care reprezintă organul suprem al poporului român, adică chiar Parlamentul, atunci înseamnă că te opui voinţei exprimate de poporul român, prin reprezentantul său suprem, Parlamentul."

Autostrada Soarelui A2: 25 ani, 202 kilometri, 6 preşedinţi

Dacă ar fi trăit, Nicolae Ceauşescu şi-ar fi văzut astăzi visul cu ochii. După un sfert de veac, românii au o Autostradă a Soarelui construită cu mare greutate de guvernanţii postdecembrişti: nici 10 kilometri pe an. Autostrada Soarelui, ce leagă Capitala ţării de litoral, este finalizată în proporţie de 100%, după un sfert de veac. Atât le-a trebuit guvernelor postdecembriste ca să construiască o arteră vitală de trafic. Şase preşedinţi s-au perindat în răstimp: Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Nicolae Văcăroiu (interimar), Crin Antonescu (interimar).

Dosar penal pe numele vicepreşedintelui PDL pentru mită electorală

Deputatul Cristian Boureanu şi colegul său de partid, deputatul Dan Marian, candidaţi pentru noi mandate în Parlament într-un colegiu din judeţul Vaslui, s-au ales cu dosar penal, ei fiind cercetaţi după ce ar fi oferit mici drept mită electorală. Potrivit agenţiei Mediafax, poliţiştilor vasluieni, dosarul de cercetare penală a fost întocmit în urma unei sesizări făcute de către unul dintre contracandidaţii lui Cristian Boureanu din Colegiul numărul 6 Vaslui, care susţine că atât el, cât şi colegul său de partid, Dan Marian, ar fi oferit mici spectatorilor care se aflau la un meci de fotbal.

CURENTUL

DNA: Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului "câte două milioane, de benzină" pentru 600 de maşini

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Sorin Nicuşor Dima, "câte două milioane, de benzină", pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre "un miliard, un miliard două sute". Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său. În interceptări Ion Stan îi solicită denunţătorului său, omul de afaceri Sorin Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţite în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Gheare de Tia Serbanescu

Băsescu l-a alintat în direct la tv: "când vine la mine, Ponta e ca un pisicuţ dar când iese începe să mintă, e mitoman, e bolnav de minciună cum e Antonescu bolnav de somn". Sau de cod. După apucături şi miorlăit, pisicuţ pare puiul motanului Felix: "dacă nu-l ascultă pe Voiculescu, îi trânteşte o campanie cu plagiatul de nu se vede". Pisicuţ şi somnorilă ar părea personaje de desene animate - dacă n-am şti deja filmul. Vă avertizăm că urmează secvenţe şocante în care DNA, ANI, Parchetul, CCR, CNSAS şi-ar putea pierde funcţiile vitale după 10 dec devenind legume ca ICR, TVR, CNA, Avocatul Poporului şi motocei pentru motănei. Pisicuţ şi-a scos deja ghearele: "dacă mă înjură Băsescu înseamnă că ne facem treaba". Şi o îngroapă în nisip, ca să nu se vadă - după care avertizează: "pisica blândă zgârie rău". Just. De-asta ţara ar trebui vaccinată antirabic înainte de a avea ultimul cuvânt: zât!

CURIERUL NATIONAL

Prima Casă, ultimul iglu

Nicio urmă de dezgheţ în piaţa imobiliară românească! Nici nu ar avea cum, blocajul la nivelul tranzacţiilor fiind o consecinţă directă a unor preţuri care nu au legătură cu nivelurile de susţinere fundamentale ale economiei naţionale. Fără o scădere drastică a preţurilor care să permită un acces în condiţii economice al potenţialilor cumpărători la stocul de locuinţe existent, iarna din rezidenţialul românesc se va prelungi. Şi dacă inventarul de locuinţe vechi foarte bogat este greu accesibil, cu atât mai mult nu este loc pentru reluarea unui nivel de activitate de care România ar avea nevoie în domeniul construcţiilor. Piaţa imobiliară plăteşte păcatele bulei speculative care s-a spart în 2008 şi are marele neajuns de a fi mai degrabă cuplată la economia nominală din zona unui sistem financiar anchilozat decât a unei economii reale orientate către viitor.

Băncile riscă amenzi uriaşe

Consiliul Concurenţei a trimis BNR şi CE datele preliminare ale investigaţiei referitoare la o posibilă manipulare a indicelui de piaţă monetară. Ancheta privind atacul speculativ din urmă cu patru ani, în care sunt implicate nouă bănci din sistemul românesc, se va finaliza în câteva luni. Amenzile pot fi enorme, pentru că se calculează ca procente din activele nete, care la nivelul sistemului bancar sunt de sute de miliarde de lei. Raportul privind atacul speculativ realizat în 2008 de bănci în privinţa dobânzilor percepute împrumuturilor interbancare în lei a fost trimis Băncii Naţionale a României (BNR) şi Comisiei Europene, a anunţat ieri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, precizând că investigaţia va fi finalizată în următoarele "câteva luni".

Erste: Necesarul de finanţare a României va fi în 2013 de 70 miliarde lei

"Chiar dacă Guvernul este decis să continue procesul de consolidare fiscală anul următor, iar un nou acord cu FMI şi UE este foarte probabil, necesarul brut de finanţare al Ministerului de Finanţe este aproximativ neschimbat comparativ cu 2013". Necesarul de finanţare al Ministerului de Finanţe va fi de 70 de miliarde de lei anul următor, nivel similar cu cel de anul acesta, iar statul ar trebui să folosească pieţele externe într-o măsură mai mare pentru a-şi asigura fonduri necesare, potrivit unei analize a grupului bancar Erste, informează Mediafax.

BERD şi-a vândut 20% din participaţia la OMV Petrom pentru 84,943 milioane lei

Instituţia internaţională îşi motivează decizia prin faptul că atractivitatea României a crescut în rândul investitorilor instituţionali. Mariana Gheorghe (CEO OMV Petrom): Tranzacţia arată interesul pentru acţiunile SNP şi contribuie la dezvoltarea pieţei locale de capital. Ieri Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a vândut pachete însumând 229,55 milioane acţiuni la OMV Petrom (SNP), echivalent cu 20% din participaţia pe care instituţia internaţională o deţinea încă din anul 2004 la compania petrolieră. Decizia ieşirii parţiale a BERD vine în contextul în care atractivitatea României în rândul investitorilor instituţionali a crescut, motivează tranzacţia Kevin Bortz, director Natural Resources al băncii, într-un comunicat sosit pe adresa redacţiei. Titlurile au fost înstrăinate prin intermediul a 49 de transferuri speciale efectuate pe piaţa deal a Bursei de Valori Bucureşti şi având o valoare totală de 84,93 milioane lei, potrivit website-ului operatorului de piaţă.

EVENIMENTUL ZILEI

ULTIMA ŢEAPĂ dată de Cristian Sima, înainte de fuga din ţară

Cristian Sima a dat o ţeapă perfectă unor milionari care se ascund în spatele societăţilor fantomă. În schimbul banilor, afaceriştii nu au mai primit nimic. Afacerile cu firme fantomă se întorc împotriva milionarilor din România. Brokerul- fugar, Cristian Sima (51 de ani), a dat o ţeapă unui off-shore cipriot cu o lună înainte de a dispărea. Astfel, amănunte inedite ies la iveală despre un împrumut de 1.760.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro, luat de Cristian Sima de la societatea Tatika Investments Limited din Nicosia (Cipru), în două procese deschise la Bucureşti. În ultimii trei ani, presa a dezvăluit că în spatele acestei societăţi s-ar afla oamenii de afaceri Puiu Popoviciu, Nicolae Badea şi Radu Dimofte.

Băsescu a scurtat lista premierilor

Preşedintele a devoalat o parte din planul său de după alegeri. Ponta şi Tăriceanu au fost excluşi dintre viitorii şefi ai Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a lansat marţi seară, în emisiunea lui Robert Turcescu de la B1 TV, câteva semnale în legătură cu intenţiile sale de după alegerile parlamentare din 9 decembrie. Din interviu reiese destul de evident că nici Victor Ponta (PSD) şi nici Călin Popescu Tăriceanu(PNL) nu au şanse să mai ajungă la conducerea guvernului, atâta vreme cât Traian Băsescu se va afla la Cotroceni. Prudent, şeful statului a arătat totuşi că ar fi neconstituţional să dezvăluie de acum pe cine va pune sau nu premier: "Eu nu spun că voi numi sau nu voi numi pe cineva". Singurul fost premier, pe care şeful statului l-a apreciat, a rămas, ca de obicei, Emil Boc. Şi tot ca de obicei în ultimele luni, şeful statului a continuat să-l ignore pe Vasile Blaga.

Triunghiul Cornel Nistorescu - Ion Stan - Aurel Rogojan, prietenii care îngroapă corupţia

Cazul deputatului de Dâmboviţa, Ion Stan, cercetat de DNA, începe să devină din ce în ce mai clar. De câteva zile, parlamentarul se află în epicentrul unui scandal de corupţie, iar procurorii solicită arestarea. Stan e acuzat că a cerut denunţătorului 5.000 de pachete alimentare, şpagă electorală, pentru a fi distribuite alegătorilor. În 2009, denunţătorul de azi, un om de afaceri, a cumpărat găleţi de 100.000 de euro pentru campanie PSD. Ion Stan a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari, respectiv primari ai unor localităţi din Dâmboviţa. Cel mai înflăcărat apărător al lui Ion Stan, înscris şi la emisiuni TV, este Cornel Nistorescu. Atitudinea lui este determinată de relaţiile de prietenie pe care le are cu Aurel Rogojan, un colaborator apropiat al lui Ion Stan, susţin sursele EVZ. Legătura între Nistorescu şi Rogojan este mult mai veche şi mai complexă. Aurel I. Rogojan colaborează la site-ul "Cotidianul" sub pseudonim, furnizându-i lui Nistorescu informaţii prin care Stan să fie apărat.

JURNALUL NATIONAL

2012, în top 10 cei mai călduroşi ani din istorie. De ce se tem meteorologii în perioada următoare

2012 a intrat în topul 10 al celor mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteorologice, în ciuda gerurilor de la începutul anului, provocate, în parte, de oscilaţiile provocate de curentul La Nina, se arată în datele agenţiei meteo a ONU. Continentul nord-american a avut parte de cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor, anul acesta, însă principalul pericol semnalat de meteorologi este topirea calotei de gheaţă de la Polul Nord, anul acesta atingându-se recordul negativ din istoria măsurătorilor. Anul a început cu un ger cumplit care a afectat cea mai mare parte a Eurasiei în perioada ianuarie - februarie. În Rusia, temperaturile au ajuns şi la -50 de grade Celsius. Apoi, temperaturile au crescut mult peste cele normale. Europa s-a confruntat cu perioade prelungite de caniculă, în timp ce în perioada ianuarie - octombrie, America de Nord a avut parte de cele mai mari temperaturi medii din istoria înregistrărilor meteo.

Culturile "de fiţe" aduc profit chiar şi pe secetă

Andive, busuioc şi oregano, cătină, lavandă sau trufe. Culturi aşa-zis exotice, care însă încep să prindă şi pe la noi. Particularitatea lor este că pe suprafeţe de teren mici, de un hectar, dau randamente foarte bune, incomparabil mai bune faţă de clasicele culturi de grâu, porumb sau cartofi. Imaginea agricultorului român care însămânţează hectare întregi cu grâu şi porumb ar putea să se schimbe. Mai toţi îşi dau seama că nu fac mare lucru cu aceste culturi - producţia abia ajunge pentru autoconsum, iar de vândut oamenii vând cât să poată înfiinţa o nouă cultură. Puţini sunt cei care caută să se diferenţieze prin tipul de cultură. Dar sunt.

Gură de oxigen pentru CFR SA: BERD i-a acordat un împrumut de 175 milioane de euro

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a acordat un împrumut de 175 milioane de euro companiei CFR SA. Finanţarea va ajuta administratorul infrastructurii feroviare să-şi restructureze bilanţul şi va permite plata datoriilor curente. Acoperirea datoriilor curente va elibera fonduri pentru investiţii şi lucrări de întreţinere, care vizează îmbunătăţirea calităţii reţelei feroviare, se arată într-un comunicat al băncii.

NATIONAL

Bancile din Romania au vrut sa tranteasca leul

Consiliul Concurentei va incheia in curand investigatia privind suspiciunea de actiuni tip "cartel" ale unor banci din Romania, care au lansat un atac speculativ asupra monedei nationale, vrand s-o deprecieze fortat. Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a precizat ieri ca a transmis Bancii Nationale a Romaniei (BNR) informatii referitoare la atacul speculativ asupra monedei nationale, inregistrat in octombrie 2008. La vremea respectiva, cursul valutar, care indica pana pe 28 septembrie un nivel sub 3,70 lei/euro, a inceput sa creasca. Cotatia a depasit a apoi aceasta valoare urcand la 3,73 lei/euro in 30 septembrie si 1 octombrie, apoi la 3,76 lei/euro pe 2 octombrie, dupa care a sarit brusc la 3,87 lei/euro pe 3 octombrie si a atins maximul de 3,92 de lei/euro pe 8 octombrie. In acea perioada, oficiali ai BNR, printre care si guvernatorul Mugur Isarescu, avertizau ca moneda nationala este tinta unui puternic atac speculativ, in sensul devalorizarii fortate a leului.

Orban ii da sah lui Crin cu prezidentiabilii PNL

Cand Traian Basescu sustine ca liberalul Crin Antonescu nu are nicio sansa sa ajunga presedintele Romaniei, se poate spune ca avem de-a face cu un atac politic, cand declaratia vine din partea uselistilor, poate fi considerata un avertisment dat presedintelui PNL. "PNL are mai multi candidati, nu doar unul sau doi, care sa fie buni pentru tara. (...) Vom face desemnarea cand se apropie alegerile (prezidentiale - n.r), trebuie tinut cont de rezultatele cercetarilor sociologice, sa castigam usor", a precizat Orban. "Pana la urma, in acord (semnat la formarea USL-n.r) lucrurile spun altfel: candidat va fi cel mai bine clasat in sondaje. Vom vedea atunci daca domnul Antonescu va fi cel mai bine clasat in sondaje. Daca va fi altul, acela va fi si candidatul", explica in urma cu ceva timp si pesedistul Miron Mitrea.

SIE calca SRI-ul pe bataturi!

Este clar ca unora criza le prieste de minune. Este si cazul celor de la Serviciul de Informatii Externe al Romaniei, care nu numai ca nu au de ce sa se teama pentru locul de munca, dar chiar sunt indemnati de sefi sa faca recomandari pentru alte angajari. Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, SIE a declansat o campanie fara precedent de racolare a noi membri, mai ales ca institutia cunoaste un adevarat "boom" economic. Pe de o parte, sunt vizati profesionisti care deja lucreaza in sistem, multi dintre ei avand posturi cheie in alte structuri, dar care sunt vadit nemultumiti de vantul ce le bate mai nou prin buzunare. Dar cei mai cautati sunt specialistii unor multinationale celebre, care isi desfasoara activitatea si in tara noastra si care ar putea "deturna", la o adica, ceva contracte mai interesante.

A inceput ofensiva NATO in Siria

Trupe speciale ale unor tari membre NATO au distrus cea mai importanta statie de radiolocatie a armatei siriene, M-1, instalata de rusi in sudul tarii. NATO va amplasa rachete Patriot la granita dintre Turcia si Siria, asigurand astfel un sector important pentru alimentarea frontului cu luptatori jihadisti si arme. Rusii, "invitati" sa nu se amestece.

ExxonMobil sufla in "ceafa" Petrom in Marea Neagra

Compania americana ExxonMobil a anuntat ca organizeaza o licitatie pentru lucrari de foraj petrolier la mare adancime in Marea Neagra, in acelasi perimetru ca si Petrom. ExxonMobil detine in cote egale cu OMV Petrom dreptul de explorare in blocul maritim de mare adancime Neptun din Marea Neagra si a precizat ca valoarea contractului ar putea ajunge pana la 750 de milioane de dolari, pentru sapte sonde de foraj petrolier. Interesul ExxonMobil a fost starnit de OMV Petrom, care a anuntat, in februarie 2012, ca intr-un perimetru situat la 170 km in largul Marii Negre, detinut in cote egale cu ExxonMobil, a descoperit rezerve de gaze naturale estimate la 85 de miliarde de metri cubi, care ar putea asigura consumul Romaniei pe zece ani.

PUTEREA

Circuitul şpăgii electorale la Dâmboviţa. Dedesubturile cazului Stan în stenograme

Un om de afaceri caută protecţia unui om politic pentru a obţine acces la fondurile publice. Până la obţinerea acestui acces, omul de afaceri sponsorizează campaniile electorale cu bani gheaţă. Cumpără fulare, găleţi, banane - chiar dacă ştie că faptele sale sunt ilegale. Toate aceste dedesubturi murdare ale politicii dâmboviţene sunt dezvăluite de referatul procurorilor în care se cere arestarea deputatului PSD Ion Stan. Plenul Parlamentului se va reuni abia săptămâna viitoare ca să discute ridicarea imunităţii lui Ion Stan care refuză să-şi dea demisia de onoare. Referatul procurorilor DNA care solicită arestarea deputatului PSD Ion Stan conţine interceptări din care reiese faptul că parlamentarul a solicitat bani în schimbul intervenţiilor pentru ca omul de afacer Nicuşor Dima să obţină contracte din bani publici.

Invazie în Oltenia. De-alde Solomon, Neţoiu, Geoană şi Zgonea veniră candidaţi la Dolj

Judeţul Dolj are nume sonore pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare de care ne mai desparte doar o săptămână şi jumătate. De la USL sunt în competiţie fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană care face echipă pe acelaşi colegiu cu Valeriu Zgonea, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. De la ARD vine fostul prefect Nicolae Giugea, iar PP-DD aduce două "celebrităţi": Antonie Solomon, fostul primar trecut pe la puşcărie, şi pe Gigi Neţoiu, omul de afaceri dinamovist. Dar şi pe fugarul de la PDL Gelu Vişan. La Senat, în Colegiul 1, USL trimite o "vedetă" care primeşte drepturi de autor de la Antena 3 (după cum declară), profesoara din Caracal protestatară care a făcut greva foamei la tăierea salariilor şi pensiilor, Irina Anghel. Mulţi o văd drept un exerciţiu de imagine, victoria ei ar fi o surpriză. Va primi replica avocatului Marinică Dincă, de la ARD, fost viceprimar PDL al Craiovei.

Boagiu îi acuză pe Ponta şi Mazăre

Boagiu a declarat că prin trecerea celor două obiective de infrastructură strategică către unităţile locale din Constanţa, se distruge relaţia cu partenerii strategici ai României, dar că liderii USL au în plan şi Aeroportul Otopeni: "În acest moment, USL-ul, Ponta şi Antonescu, tandemul celebru, distrug relaţia cu partenerii strategici ai României şi implicit credibilitatea României în faţa acestora, punând în practică un plan pe care l-au anunţat şi, iată, se şi materializează. El se referă în momentul acesta la trecerea Aeroportului Kogălniceanu, la trecerea Portului Constanţa la administraţia locală, respectiv judeţeană, a municipiului Constanţa. Planul lor vizează şi Aeroportul Otopeni, care face parte, la rândul său, din infrastructura noastră strategică".

ROMANIA LIBERA

Deputatul Stan cerea şpagă pentru maşina de vot a USL

Deputatul Ion Stan, care este şi vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a SRI, cerea mită unui om de afaceri pentru a finanţa acţiuni ilegale în această campanie electorală atât pentru el, cât şi pentru alţi candidaţi ai USL. Din discuţiile interceptate de procurori, parlamentarul de Dâmboviţa cerea 5.000 de pachete cu alimente destinate alegătorilor din colegiu, precum şi bani de combustibil necesar transportării la secţiile de votare a alegătorilor pe data de 9 decembrie. Aceste lucruri rezultă din documentele trimise de procurorii DNA la Camera Deputaţilor, documente care însoţesc cererea de aviz pentru arestarea lui Ion Stan.

Cine votează cu USL

Mulţi dintre cei care nu cred în evaluările Uniunii Europene, care consideră că supravegherea Bruxelles-ului transformă România într-o colonie, scepticii privatizărilor, dar şi destui dintre cei care-l dispreţuiesc pe Traian Băsescu vor vota pe 9 decembrie cu USL. Cercetările făcute de Vasile Dâncu şi echipa lui scot la iveală că aproape 70 la sută dintre alegătorii USL au încredere scăzută în UE, iar 80 la sută nu au încredere în justiţie. Această tendinţă le-ar da după alegeri liderilor socialişti şi liberali legitimitatea de a se îndepărta de opţiunea pro-occidentală şi de a se concentra strict şi univoc asupra chestiunilor interne, de a transforma România într-un mare sat îndepărtat şi rupt de civilizaţie, dar mai uşor de condus de fruntaşii autohtoni, care nu-şi mai doresc să fie notaţi de birocraţii de la Bruxelles, mereu cu aceleaşi calificative care constată piedicile pe care ei le pun justiţiei sau lipsa apetitului pentru statul de drept.

ZIARUL FINANCIAR

Radiografia economiei româneşti: 590.000 de firme, 226 de mld. euro afaceri totale, 250.000 de firme pe pierdere, 228.000 de firme pe profit. Rezultat final, profit de 1,6 mld. euro

Doar 10 companii au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri mai mare de un miliard de euro, iar jumătate dintre acestea au înregistrat profit, restul fiind pe pierdere, arată o analiză a ZF pe baza datelor din studiul realizat de compania Expense Reduction Analysts România (ERA), care asigură servicii de management al costurilor, achiziţiilor şi lanţului de furnizare. Anul trecut companiile care au avut cele mai mari cifre de afaceri au înregistrat şi cele mai mari profituri. Astfel, OMW Petrom, gigantul din industria petrolului cu un business de 3,9 miliarde de euro anul trecut, a avut un profit de 871 milioane de euro, fiind de departe cea mai profitabilă companie românească în 2011 şi una dintre firmele care au reuşit să recupereze din profitul pierdut după 2008. Cele mai mari afaceri au fost înregistrate de companiile din industria petrolului, de cele din energie, din retail şi de bănci.

Mega Image îşi dublează reţeaua şi merge spre afaceri de jumătate de miliard de euro

Retailerul belgian Mega Image ar putea termina anul cu o cifră de afaceri de circa jumătate de miliard de euro şi cu o reţea de 194 de magazine. O cifră de afaceri de jumătate de miliard de euro ar propulsa Mega Image în "liga mare", respectiv în topul celor mai mari 50 de companii din România. Acest top este condus detaşat de nume cu greutate precum OMV Petrom, Dacia sau Rompetrol şi cuprinde de asemenea nume din comerţul modern precum Kaufland, Metro, Carrefour sau Selgros. Anul trecut Mega Image a obţinut o cifră de afaceri de 288 de milioane de euro, cu aproape 40% mai mare decât în 2010. Businessul retailerului este impulsionat de o expansiune extrem de agresivă. Astfel, comerciantul belgian, prezent pe piaţa locală cu supermarketurile Mega Image şi cu magazinele de proximitate Shop&Go, şi-a bugetat pentru acest an 89 de deschideri, de aroape trei ori mai multe decât anul trecut.

Oprescu: Canalul Bucureşti-Dunăre poate face metropola să devină a cincea capitală dunăreană

Primarul Sorin Oprescu susţine că realizarea canalului Dunăre-Bucureşti poate face ca oraşul să devină a cincea capitală dună­reană, în acest sens fiind purtate discuţii privind finanţarea investiţiei din fonduri europene cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru politica regională. Potrivit unui comunicat de miercuri al Primăriei Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu a avut, marţi seară, o întâlnire cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru politica regională, cu care a discutat despre strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi despre posibilităţile de finanţare din fonduri europene a canalului Bucureşti-Dunăre.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb