REVISTA PRESEI - 30.03.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 martie 2011

ADEVĂRUL

Pârâcioşii WikiLeaks: cine sunt personajele care au pârât la Ambasada SUA

Documentele WikiLeaks conţin ocazional şi adevărate mostre de etică "caragialescă". Problema cu alcoolul a preşedintelui a scăpat de sub control, PSD-iştii sunt lacomi şi proşti, Crin Antonescu nu poate duce mai mult de două ore de muncă pe zi, iar Geoană se visează cu telecomanda Guvernului în mână. Dincolo de planurile politice, strategiile diplomatice şi luptele pentru preluarea puterii interne, documentele WikiLeaks scot la iveală şi o altă faţă a personajelor care apar în telegramele Ambasadei SUA. Aceste fragmente sunt îmbibate de bine cunoscutul spirit balcanic, în care bârfa, intrigile ieftine şi lauda de sine ocupă un loc fruntaş.

De ce televiziunile insistă să promoveze scandalagoaicele

În peisajul media de astăzi, personajele principale ale scandalurilor mondene beneficiază de o promovare care le lansează sau relansează "cariera" TV. Oana Zăvoranu va prezenta o emisiune la Antena 1, după cum a anunţat chiar ea în toiul unui conflict care a acaparat prima pagină a ziarelor şi spaţiul de emisie al televiziunilor. În epoca asistentelor TV, personajele care umplu paginile tabloidelor ajung să populeze şi micul ecran. Totul se întâmplă cu ajutorul unor scandaluri care, analizate îndeaproape, par bine puse la punct şi iscate cu un scop precis. Bianca Drăguşanu, anonimă până la relaţia cu Cătălin Botezatu (de altfel îndelung dezbătută de presa mondenă), a primit postul de asistentă a lui Dan Capatos la "Un show păcătos", în toiul despărţilor şi împăcărilor săptămânale cu Bote. Fostul iubit al Biancăi n-a fost ignorat şi s-a ales şi el cu două emisiuni la acelaşi post TV.

Sute de joburi, mii de curioşi

Târgurile de joburi organizate în câteva centre universitare adună mulţi tineri, dar puţini dintre vizitatori chiar vor să se angajeze. Studenţii caută mai ales practică pentru vară, în timp ce absolvenţii vor posturi conforme specializării lor. Sediile mai multor universităţi politehnice sunt în aceste zile gazde pentru târgurile de joburi destinate studenţilor şi absolvenţilor. Sute de slujbe sunt puse la bătaie de organizatori şi, spre deosebire de acum câţiva ani, tinerii se arată interesaţi. Dacă nu să se angajeze, măcar să afle unde este în acest moment piaţa muncii.

România scapă de ozonul subţiat

Stratul protector din atmosferă s-a subţiat semnificativ pe o porţiune foarte mare deasupra Polului Nord. El va ajunge, astăzi şi mâine, în nordul Europei, în Peninsula Scandinavă şi în Siberia. Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie arată că, potrivit prognozelor, România nu va fi afectată în perioada următoare. O reţea internaţională de 30 de staţii de măsurare montate în regiunile arctice şi subarctice, coordonată de Institutul de Cercetări Polare şi Marine "Alfred Weger" din Germania, a depistat recent o subţiere a stratului de ozon la Polul Nord pe o porţiune foarte mare. Descoperirea a fost făcută în urma unui proiect european prin care cercetătorii studiază legătura dintre schimbările climatice şi grosimea stratului de ozon.

WikiLeaks despre România / Balet politic pe Autostrada Bechtel

Premierul Tăriceanu a susţinut contractul Bechtel când cerea Ambasadei SUA să-i aranjeze o vizită la Washington, dar l-a atacat ca să-şi arate loialitatea faţă de UE. Ambasada SUA la Bucureşti a făcut în mod constant presiuni asupra Guvernului pentru a asigura finanţarea Autostrăzii Transilvania. Problema contractului pentru construirea Autostrăzii Bechtel apare constant la întrevederile dintre oficialii americani şi cei români, reiese din telegramele WikiLeaks. Compania americană Bechtel a primit fără licitaţie acest contract în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de dolari, în 2003, pe când Guvernul era condus de PSD-istul Adrian Năstase. Afacerea a intrat în arsenalul folosit de Opoziţie, în campaniile electorale din 2004, pentru a ataca PSD.

Legea electorală: cât trebuie să plăteşti ca să candidezi

Candidaţii pentru primăriile de comune, oraşe, consilii locale, Parlament şi Preşedinţie vor depune garanţii financiare, potrivit unui proiect al Autorităţii Electorale. Un independent care vrea fotoliul de primar de comună va plăti 800 de euro, dacă vrea să participe la alegeri. Un aspirant la funcţia de preşedinte va achita 33.000 de euro. Potrivit legii în vigoare, independenţii şi partidele sunt obligaţi să depună garanţii doar pentru cei înscrişi în bătălia pentru Parlament. Proiectul, elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi trimis Parlamentului, propune dublarea sumelor pe care trebuie să le plătească aspiranţii la Camera Deputaţilor şi la Senat şi extinde sistemul de garanţii la candidaturile pentru Preşedinţie, primării, consilii judeţene şi locale.

Tabloidizarea diplomaţiei, de Andrei Pleşu

Ce am aflat parcurgând "dezvăluirile" mijlocite de "firma" dlui Assange? Am aflat, în majoritatea cazurilor, ceea ce ştiam deja sau ceea ce presa de scandal (dar chiar şi cea "serioasă") vântură dinaintea ochilor şi urechilor noastre de ani întregi. Am aflat că Tăriceanu era în conflict cu Băsescu, am aflat că Mircea Geoană se credea, în 2007, "number one" (încet-încet, Geoană mă înduioşează: iese mereu prost, nu face niciun pas fără să calce în străchini), am aflat că Elena Udrea e "saucy", că românii au huiduit-o pe nedrept pe Madonna, că Blaga e contra lui Vanghelie, că avem cinci mari oligarhi, că membrii aceluiaşi partid se toarnă între ei, că Băsescu bea whisky şi alte asemenea "breaking news" care dau României o imagine de provincie meschină.

Care sunt cele mai periculoase centrale nucleare

Tragedia japoneză a repus pe tapet pericolul pe care îl implică energia nucleară. Înlocuirea ei va fi însă un fenomen costisitor şi de durată. Germania mizează mult pe cărbune, un poluator puternic, în timp ce Franţa nu vrea să renunţe la energia atomică foarte ieftină. Premierul japonez, Naoto Kan, a fost prezent ieri în Parlament pentru a prezenta situaţia de la centrala nucleară Fukushima, după informaţiile privind prezenţa plutoniului în sol. La mai bine de două săptămâni de la producerea cutremurului şi a valurilor uriaşe, compania Tepco, proprietara centralei, nu reuşeşte să oprească scurgerile de substanţe radioactive.

Rusia s-a săturat de Putin şi Medvedev

Într-un raport elaborat de Centrul pentru studii strategice din Moscova, intitulat "Criza politică din Rusia şi mecanismele potenţiale de dezvoltare", se apreciază că popularitatea celor doi lideri ruşi cunoaşte o cădere "catastrofală", de un an. Medvedev, Putin şi partidul Rusia Unită au scăzut în sondaje, din martie 2010 cu 12, 21 şi, respectiv, 18 puncte procentuale, subli-niază experţii care au lucrat la studiu, bazându-se pe datele principalelor trei institute de sondare a opiniei publice din ţară. Puterea, în totalitate concentrată asupra ei înseşi, comite o " gravă greşeală politică" ignorând punctele de vedere ale clasei de mijloc. Populaţia este din ce în ce mai neîncrezătoare faţă de simbolurile-cheie ale puterii: preşedintele Medvedev, premierul Putin şi partidul de guvernământ, Rusia Unită.

Liber la carne clonată în farfuriile europenilor

Actuala legislaţie europeană care permite comercializarea cărnii clonate va rămâne în vigoare, după ce guvernele europene şi Parlamentul European (PE) nu au reuşit să ajungă la un acord asupra modului de a interzice acest produs. La capătul a trei ani de negocieri pe marginea unei propuneri legislative, discuţiile s-au terminat fără a se ajunge la un compromis, a anunţat ieri Preşedinţia ungară a UE. În orice caz, animalele clonate, precum taurinele sau porcii, nu vor ajunge direct pe masa consumaturilor, deoarece ar fi prea scumpe (până la 100.000 de euro pentru un taur). Ele sunt destinate reproducţiei.

Cu ce alternative vin băncile la "Prima Casă"

Viitorul incert al programului guvernamental a determinat mai multe instituţii de credit să lanseze noi împrumuturi sau să le adapteze pe cele din oferta curentă la condiţii similare cu "Prima Casă". Alternativele la "Prima Casă" au dobânzi mai mari, dar şi un avans minim mai consistent, însă nu implică obligativitatea de a nu mai deţine o altă locuinţă. Plafonul de garanţii de 200 de milioane de euro alocat de stat în cadrul programului "Prima Casă 3" a fost deja consumat în proporţie de peste 50%, iar reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM spun că nu va mai trece mult timp până când acesta va fi epuizat în totalitate. Mai mult, Raiffeisen Bank şi CEC Bank au anunţat că au terminat garanţiile acordate de stat pentru acest tip de credite.

Începe era nytimes.com, varianta pe bani

Cotidianul generalist american a introdus, de luni, plata pe conţinutul online, însă rămâne de văzut câţi dintre cei peste 13 milioane de vizitatori vor fi dispuşi să plătească pentru acest produs. Costurile unui abonament la nytimes.com variază între 15 şi 35 de dolari pe lună în funcţie de varianta dorită, web, mobil sau tabletă. Puţine publicaţii online din întreaga lume au îndrăznit să ceară cititorilor bani pentru a fi vizitate. La început, ideea nebunească a fost propusă de magnatul media Rupert Murdoch, care deţine imperiul News Corpo-ration. Astfel, cotidianul economic "The Wall Street Journal", parte a News Corpo-ration, funcţionează de ani buni doar pe bază de abonament. Totuşi, "The Wall Street Journal" este o publicaţie premium, de nişă, adresată oamenilor de afaceri dispuşi să plătească pentru aşa ceva.

CURENTUL

Mogulii aruncă chelneri mitomani în lupta anti-Băsescu

O poveste lacrimogenă prezentată ca o bombă de presă s-a "dezamorsat" ieri la fel de rapid cum a fost concepută în laboratoarele unor reviste glossy obscure care încearcă să vândă publicului român şi un pic de intelligence de şanţ. Într-un interviu luat chipurile unui apropiat al fostului ambasador american la Bucureşti, Nicholas Taubman, un oarecare Silviu Crăescu, acesta vorbeşte despre faptul că, în noaptea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, acesta ar fi venit la reşedinţa ambasadorului american, pe Kiseleff, vizazi de sediul PSD, unde ar fi făcut temenele pentru a fi primit la o şedinţă de plâns pe umărul acestuia.

Wikileaks dezvăluie încă un penibil, Ilie Botoş

În 2005, pe vremea când se scriau aceste telegrame din România la Washington, Ilie Botoş ocupa funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Din această poziţie el a permis subalternilor săi Robert Cazanciuc, care ocupa atunci funcţia de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, şi procurorului Ciprian Nastasiu să meargă de mână la ambasada SUA să toarne date din dosarul "Petrol contra hrană" în care Dinu Patriciu şi Omar Hayssam erau suspectaţi de trafic de armament în Irak.

"Dark horse" Corlăţean, ţi-a trebuit un an?

Atlantistul convins Titus Corlăţean, "the dark horse" - aşa cum îl alinta Viorel Hrebenciuc în telegramele WikiLeaks, a "spumegat" ieri pe tema dezvăluirilor notelor diplomatice americane în care o parte dintre useliştii de acum ai lui Ponta şi Antonescu sunt acuzaţi că ar fi filoruşi. Nu ştim dacă domnul Corlăţean s-a simţit cu musca pe căciulă, cert este că "dezvăluirile" sale despre implicarea unor lideri ai PDL împreună cu personaje de la Moscova în afacerile din domeniul energetic nu sunt o noutate pe care el o va da la iveală în premieră mondială. Corlăţean a reluat, într-o conferinţă de presă, unele documente apărute în ziarul "Curentul" anul trecut, referitoare la o scrisoare trimisă de grupul senatorial al PDL, în numele lui Traian Igaş şi al lui Mircea Andrei, către vicepreşedintele Dumei de Stat, Alexander Babakov.

Cablograme, de Tia Şerbănescu

Dl Iliescu s-a arătat total neinteresat de "bârfele" americane - lucru normal pentru cineva care a preferat întotdeauna ambasada rusă - iar mai tânărul Corlăţean a reacţionat ca un socialist răscopt: "noi discutăm despre WikiLeaks când profesorii sunt în stradă şi lumea moare de foame?". Just! Ar trebui să se interzică orice discuţii publice până când nu se satură toată lumea. La prânz, dl Severin a demisionat din PSD evitând excluderea dar făcându-l pe Vanghelie să lăcrimeze. Am mai văzut scena asta - dar la premieră, în 2004, era jucată mult mai bine. Vanghelie ar trebui să mai repete ca să plângă mai sincer la următorul corupt.

CURIERUL NAŢIONAL

Când ne vor da notă de trecere agenţiile de rating?

Erste: Ratingul României ar putea fi ridicat anul viitor, dacă reformele fiscale continuă. Cabat: Agenţiile au nevoie de date confirmate oficial privind îmbunătăţirea situaţiei economice. "În toamnă putem vedea o îmbunătăţire a ratingului, însă ne apropiem de un an electoral, ceea ce ar putea schimba toată perspectiva".

Zilierii vor plăti un impozit pe venit de 16%

Deputaţii au adoptat, ieri, cu 158 voturi "pentru", 128 "împotrivă" şi două abţineri, propunerea legislativă privind zilierii, stabilind că cei care muncesc cu ziua trebuie să plătească un impozit pe venit de 16%, conform Mediafax. PSD şi PNL s-au opus adoptării acestui proiect, arătând că generează efecte negative necontrolabile pe piaţa muncii. Deputatul PSD Ioan Cindrea a criticat lipsa asigurărilor pentru zilieri şi inexistenţa echipamentului de protecţie pentru aceştia.

Scenariu la TEL: Acţiuni de 120 mil. euro aruncate simultan în piaţă

Transelectrica SA (TEL) şi-a reafirmat ieri intenţia de a atrage finanţare prin intermediul pieţei de capital. Compania vrea să emită până la 8,7 milioane de acţiuni, respectiv 12% din totalul titlurilor, printr-o majorare de capital, pe care ulterior le-ar putea vinde la Bursa de Valori Bucureşti printr-o ofertă publică primară, a anunţat Răzvan Purdilă, director general adjunct la Transelectrica în cadrul unui seminar privind piaţa de capital. În acest sens, conducerea societăţii a adresat o scrisoare Ministerului Economiei.

Munţi de gunoaie la noi, munţi de bani la italieni

Firme italiene primesc 150 de euro pentru fiecare tonă scoasă din ţară. Schema afacerii cuprinde multe locaţii precum groapa Glina, Băicoi, Ploieşti, Târgu Mureş, Constanţa şi Tulcea. "Oportunităţile" în domeniul deşeurilor, oferite de nepăsarea autorităţilor române sau superficialitatea cu care acestea tratează astfel de subiecte, îi determină pe occidentali să ne vadă drept groapa de gunoi a Europei. Exemplul germanilor, care imediat după Revoluţie au venit să ne propună construirea unor "centre de reciclare a deşeurilor menajere, toxice şi industriale", pe care urmau să le gestioneze timp de 20 de ani (depozitând, bineînţeles, în ţara noastră ceea ce era considerat nociv la ei), după care le-ar fi cedat statului român, este preluat acum de o filieră italiană a gunoaielor. Doar că italienii nu vor să construiască "centre de reciclare", ci munţi de gunoaie...

EVENIMENTUL ZILEI

Motive pentru a nu ajunge după gratii: Ai carte, n-ai parte de arest

Nu are antecedente, are studii superioare şi e lider sindical. Aşa şi-au motivat magistraţii decizia de a-l cerceta în libertate pe fostul şef al CNSLR. Cu toate că au luat în considerare toate acuzaţiile şi probele prezentate de procurorii anticorupţie pentru arestarea preventivă a fostului preşedinte al CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât că acesta poate fi cercetat în libertate. Motivele: nu reprezintă un "pericol public actual pentru ordinea publică", este căsătorit, are trei copii, nu e cunoscut cu an tecedente penale, are studii superioare şi, nu în ultimul rând, e lider de sindicat. La final, magistraţii au fost de acord că Petcu a comis fapta de luare de mită în formă continuată de care este acuzat de anchetatori. A luat banii DNA, dar nu înseamnă că e corupt.

Ce profituri au făcut băncile din România în anul de criză 2010

În pofida faptului că anul trecut a fost unul de criză, iar creditarea a fost aproape îngheţată, cele mai multe dintre primele zece bănci din România au încheiat anul cu câştiguri consistente. Majoritatea băncilor mari au obţinut câştiguri consistente în 2010, chiar dacă cele mai multe au fost mai mici decât în 2009. Cel mai mare profit net raportat aparţine BRD SocGen, a doua bancă din România, de 501 milioane de lei (119 milioane de euro), conform standardelor locale de contabilitate, în scădere cu 36%. Grupul BCR a obţinut un profit de 110,2 milioane de euro, în scădere cu 46,7% faţă de anul anterior, conform standardelor internaţionale. Profituri au realizat Alpha Bank, UniCredit Ţiriac şi ING Bank.

Zeci de mii de euro pentru dramele tranşate pe micul ecran. Divorţuri care fac toţi banii

Părţile în conflict pot primi până la 5.000 de euro pentru a ridica, cu detalii sordide, ratingurile unor emisiuni. De la moartea Mădălinei Manole, care a adus câştig financiar pentru două posturi concurente, dar şi fiecăreia dintre părţile aflate în război, şi până la marile scandaluri mondene ale acestui an, divorţul dintre Irinel Columbeanu şi Monica, respectiv Oana Zăvoranu şi Pepe, statisticile şi analizele specialiştilor media demonstrează că drama pe micul ecran rămâne o afacere profitabilă atât pentru televiziunile unde sunt dezbătute subiectele, cât şi pentru protagoniştii lor.

Dinu C. Giurescu: "Ce fel de ţară mai e şi România?"

Istoricul Dinu C. Giurescu (84 ani) a publicat anul trecut, la Editura Vremea, o carte în care a încercat să surprindă deriva urbanistică a Bucureştiului din ultimii zece ani. Volumul - întocmit pe seama informaţiilor apărute în presa scrisă şi intitulat "Arhitectura Bucureştilor încotro?" - se concentrează pe expunerea cazurilor de zgârie-nori ridicaţi în zonele istorice ale oraşului, pe îm puţinarea parcurilor şi pe inventarierea caselor distruse de investitorii imobiliari. "Este o carte care te îmbolnăveşte", a spus despre acest volum criticul literar Dan C. Mihăilescu. În interviul pe care l-a acordat EVZ, Dinu C. Giurescu a explicat motivele pentru care a considerat necesară publicarea cărţii, a cărei alcătuire a presupus câţiva ani de selectare a materialului documentar.

PNL promite locuri în parlament PDL-iştilor dezertori

PNL şi PSD scot la mezat scaunele de senator şi deputat pentru 2012, în schimbul "lepădării" democrat-liberalilor de Emil Boc. Liberalii garantează şi "reabilitarea în faţa opiniei publice". Liberalii şi social-democraţii deschid în premieră pentru PDL-işti listele viitoarelor alegeri parlamentare. Cine pleacă acum din PDL şi se alătură opoziţiei îşi va păstra fotoliul de senator sau deputat şi după 2012. Aceasta este strategia cu care opoziţia a pornit deja la atac în parlament, confirmată oficial de lideri ai PNL. "Ducem discuţii cu parlamentari ai puterii. Cu PDL. E, ca să zic aşa, simpatia mea", a arătat preşedintele PNL, Crin Antonescu, punctând că "în unele cazuri, feedbackul e pozitiv".

Siria: guvernul pleacă pentru ca preşedintele să rămână

Bashar al-Assad a acceptat ieri demisia executivului sirian şi, pentru a-şi consolida puterea, promite o serie de reforme democratice. După două săptămâni de proteste violente, în care şi-au pierdut viaţa circa 130 de oameni, potrivit manifestanţilor antiguvernamentali şi ONG-urilor, preşedintele Bashar al-Assad a decis "să calmeze jocul", notează cotidianul francez "Le Figaro". Şeful statului şi-a mobilizat susţinătorii în capitala Damasc şi în alte oraşe siriene, având grijă ca, în paralel, să sacrifice guvernul, măsură cu care vrea să mai liniştească spiritele. Deoarece strategia preşedintelui Bashar al-Assad este de a da startul unor reforme democratice împreună cu un nou executiv, premierul Mohamad Naji Otri şi miniştrii săi şi-au prezentat ieri demisiile, acceptate pe loc de preşedintele Siriei.

FINANCIARUL

Finanţele au emis titluri în euro la cererea băncilor care nu aveau cui împrumuta bani

MFP plăteşte dobânzi de 2,375% şi 3,375% pentru primele trei tranşe din împrumutul CE. Ministerul Finanţelor Publice a recunoscut, într-un document aprobat recent de guvern, că a emis titluri de stat în euro pe piaţa internă exclusiv la cererea principalelor nouă bănci cu capital străin care activează în România. MFP a făcut pe plac instituţiilor financiare inclusiv în vederea menţinerii nivelului expunerilor din partea băncilor-mamă.

Achiziţiile, din nou în atenţie: Romtelecom preia AKTA, Louis Vuitton ţinteşte Burberry

Operatorul controlat de OTE a cumpărat activele şi contractele încheiate cu beneficiarii serviciului de televiziune AKTA Satelit. A doua achiziţie pentru Romtelecom, în mai puţin de o lună: compania controlată de OTE a cumpărat de la Digital Cable Systems activele şi contractele încheiate cu beneficiarii serviciului de televiziune AKTA Satelit. Valoarea tranzacţiei urmează să fie stabilită în funcţie de numărul de clienţi efectiv preluaţi. AKTA are în prezent aproximativ 80.000 de abonaţi la serviciul de televiziune digitală prin satelit. Potrivit calculelor "Fin.ro", păstrând proporţia, pentru numărul de clienţi ai AKTA Satelit Romtelecom ar putea plăti aproximativ 7 mil. euro cu tot cu TVA. La începutul lunii martie, compania controlată de OTE a preluat activele şi baza de clienţi Boom TV.

Niciun investitor nu a vrut să platească 33 mil. euro pe falimentarul City Mall

În ţară, anunţurile de insolvenţă sunt mixate cu încercări de vânzare a proiectelor neterminate. Un astfel de minicartier a fost scos la vânzare la Târgovişte. Niciun investitor din cei care şi-au exprimat interesul pentru preluarea falimentarului City Mall din Bucureşti nu se va prezenta la prima licitaţie programată pentru 31 martie, astfel că lichidatorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), va organiza o nouă licitaţie pe 20 aprilie. Investitorii interesaţi aveau ca termen-limită pentru depunerea documentaţiei de licitaţie data de 29 martie, urmând ca licitaţia, programată pentru 31 martie, să înceapă de la un preţ de pornire de 33 de milioane de euro.

GroupM: Piaţa de publicitate românească va avea o creştere de 2,8%

După doi ani de scădere, industria media autohtonă revine pe plus. Investiţiile în advertisingul la TV şi radio se majorează cu 5%. Cota de piaţă a TV va atinge cel mai înalt nivel din ultimii opt ani. Pe plan mondial bugetele de promovare vor depăşi 500 de miliarde de dolari. După scăderile de două cifre înregistrate atât anul trecut, cât şi în 2009, piaţa de publicitate autohtonă va reveni pe plus în acest an, când GroupM estimează un avans de 2,8% faţă de 2010, ajungând astfel la 536 de milioane de dolari net. Valoarea pieţei de publicitate autohtone estimată de GroupM pentru 2011 este cu 2,4% sub cea înregistrată în 2007, când nivelul investiţiilor în publicitate a fost de 549 de milioane de dolari net.

Stere Farmache: Nu mai aşteptaţi PIB-ul pe T1, bursa arată deja o evoluţie pozitivă

Tot mai multe bănci de investiţii estimează îmbunătăţirea ratingului de ţară. Aşa cum Bursa a anticipat intrarea în recesiune cu aproape şase trimestre înainte ca aceasta să se producă efectiv, şi ieşirea din recesiune a fost anticipată de indicii bursieri, care au o evoluţie pozitivă de aproape şapte trimestre, spune Stere Farmache, preşedintele Bursei de la Bucureşti (BVB). Dezbaterile privind ieşirea economiei din recesiune la sfârşitul lunii martie au determinat o reacţie şi din partea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conducerea acesteia atrăgând atenţia că evoluţia indicilor bursieri arată semnale puternice că PIB-ul pe primul trimestru din acest an ar fi unul pozitiv.

Executivul Uniunii Europene acordă o nouă derogare în domeniul energiei

România şi alte nouă state membre ale UE vor putea aloca gratuit un număr limitat de certificate de emisii de gaze cu efect de seră unor centrale electrice, în perioada 2013-2019, în loc să le vândă, a anunţat, ieri, Comisia Europeană. Cele zece state sunt România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta şi Polonia. Ţările care aleg să distribuie gratuit certificate trebuie să transmită executivului european o cerere până la 30 septembrie. CE va evalua în termen de şase luni cererile primite şi le poate respinge parţial sau în întregime. Statele vizate de derogare pot decide să recurgă la acordarea gratuită de certificate pentru un interval mai scurt în perioada 2013-2019.

GÂNDUL

Wikileaks: Băsescu s-a oferit în mod ironic să împrumute SUA cu un milion de dolari ca să despăgubească familia lui Teo Peter- susţine Preşedinţia

Preşedinţia a precizat, marţi, la solicitarea gandul.info, că Traian Băsescu "a avut în mod constant în atenţie" cazul Teo Peter, încă din decembrie 2004, de la începutul primului mandat. MAE a solicitat autorităţilor americane, chiar în ziua producerii accidentului, ridicarea imunităţii diplomatice a angajatului care a produs accidentul, fapt care ar fi permis începerea urmăririi penale de către autorităţile române, afirmă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan. "Având în vedere refuzul părţii americane, preşedintele a întreprins demersuri în vederea revenirii în România a angajatului ambasadei pentru a fi judecat de instanţele din ţara noastră, urmând ca acesta să ispăşească pedeapsa în statul trimiţător (SUA).

Cum arată noul terminal al aeroportului Henri Coandă, o investiţie finalizată de 60 de milioane de euro.

Suprafaţa utilă a noului terminal este de trei ori mai mare decât cea a celui existent (de la 8.000 de metri pătraţi s-a ajuns la 24.000 de metri pătraţi). Aeroportul bucureştean are acum în plus 24 de porţi de îmbarcare, dintre care 14 cu burduf. Investiţia a presupus şi construcţia a 11 lifturi, 12 scări rulante, 3 trotuare mobile, 29 de grupuri sanitare, 1.500 de locuri de aşteptare, 9 ghişee ale poliţiei de frontieră şi 62 de monitoare de informaţii pentru pasageri.

La eveniment au participat trei membri ai Cabinetului Boc: primul ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, precum şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

China şi SUA- rivale în domeniul academic

China este pe cale de a depăşi Statele Unite ale Americii în producţia ştiinţifică în aproximativ doi ani. Aceasta este concluzia Academiei Britanice de Stiinţe, bazată pe un studiu recent. Potrivit cercetării,China ocupă poziţia dominantă în topul ţărilor prolifice în domeniul ştiinţific. Predicţia are toate şansele să se adeverească în doi ani de zile, când, afirmă specialiştii citaţi de BBC, SUA, actualul lider mondial la numărul de lucrări ştiinţifice publicate anual, va fi surclasată de China. Ţara care a inventat busola sau praful de puşcă a înregistrat în ultimii ani o evoluţie remarcabilă în mai multe sectoare.

Unde şi când se va deschide noul "restaurant al bancherilor". Ce mănâncă cel mai bine plătiţi români

La subsolul Bibliotecii Naţionale a României va fi deschis, în luna august, un nou restaurant al bancherilor. Proiectul aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, iar investiţia iniţială este estimată la circa 500.000 euro. La începutul lunii august, vizavi de Banca Naţională a României, acolo unde în prezent funcţionează Biblioteca Naţională a României, ar putea fi deschis unul dintre puţinele restaurante elitiste care se va adresa cu precădere bancherilor şi altor oameni de afaceri. "Nu facem decât să reluăm o tradiţie. La subsolul acestei clădiri (Biblioteca - n.red.) a funcţionat multă vreme, din 1912 până în 1949, un club elitist, unde îşi dădeau întâlnire oamenii de afaceri ai vremii.

Fără o mare performanţă de peste cinci ani, Steaua continuă să fie un brand puternic

Deşi de ani buni se zbate în afara podiumului, brandul Steaua continuă să aducă profit. Ultima găselniţă a roş-albaştrilor a fost disputarea unui amical peste hotare. La finalul săptămânii trecute, Mihai Stoica a perfectat o partidă de verificare, ce a adus în contul clubului peste 500.000 de euro. Şi timişorenilor, tot managerul stelist le-a aranjat întâlnirea cu Zimbru, însă aceştia au încasat aproximativ 400.000 de euro. Cunoştinţele managerului stelist de peste Prut au adus în vistieria clubului o sumă deloc neglijabilă. Pentru cele 90 de minute bifate cu moldovenii, în care au şi marcat de patru ori, roş-albaştrii au primit peste 500.000 de euro.

JURNALUL NAŢIONAL

Cazul Teo Peter: Băsescu a promis că autorul accidentului nu va face închisoare în România

Într-un lung material de sinteză, realizat în cadrul pregătirii vizitei în România a adjunctului secretarului american de Stat Robert Zoellick, la sfârşitul lui martie 2005, şi intrat în posesia WikiLeaks, apare şi o referire la cazul Teo Peter. Astfel, din telegrama care notează discuţia dintre ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti şi preşedintele Traian Băsescu pe această temă rezultă că preşedintele Băsescu i-ar fi declarat ambasadorului că militarul american Christopher Vangoethem, vinovat de producerea accidentului în care şi-a pierdut viaţa muzicianul român Teo Peter "va avea parte de un proces echidistant şi nu ar urma să facă nici o zi de închisoare în România, indiferent de verdictul procesului".

Gaddafi, către Rai

Roma s-a oferit să mijlocească o încetare a focului în Libia şi, în acelaşi timp, să negocieze cu una dintre ţările africane primirea lui Muamar Gaddafi dacă el va pleca de bunăvoie de la putere, unde stă de 41 de ani. "Gaddafi trebuie să înţeleagă că ar face un act de curaj dacă ar spune, de pildă, aşa: < Înţeleg că trebuie să plec >. Sperăm ca Uniunea Africană să ne facă la rândul său o ofertă concretă şi valabilă în acest sens", afirma ieri ministrul de Externe italian, Franco Frattini, citat de presa britanică şi de numeroase agenţii internaţionale de presă. Declaraţiile lui Frattini au fost făcute în contextul în care nu numai presiunile diplomatice, ci şi cele militare asupra reprezentantului regimului de la Tripoli s-au intensificat recent, iar Londra a organizat ieri o conferinţă internaţională consacrată viitorului Libiei după Gaddafi.

Revizioniştii maghiari, salvaţi de un vot lipsă

Deputaţii nu au reuşit să adopte o declaraţie de protest. Declaraţia oficială a Camerei Deputaţilor, ca reacţie la afirmaţiile antiromâneşti şi revizioniste făcute de unii oficiali ungari la 15 martie, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, nu a putut fi adoptată din pricina unui singur vot lipsă. Documentul, întocmit cu mare greutate de Comisia de politică externă a Camerei în ciuda protestelor PDL şi UDMR, a primit ieri în plen 142 de voturi pentru, 110 împotrivă şi 25 de abţineri. Deşi se părea că declaraţia fusese adoptată, iar PNL şi PSD se puseseră deja pe aplauze, pedelistul Ioan Oltean a revenit la tribună şi a anunţat că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

NAŢIONAL

A cheltuit 2000 de euro pentru o pereche de palme

Adept înfocat al unei bune educaţii, Silviu Prigoană recunoaşte că şi-a altoit băieţii atunci când aceştia au fost obraznici. "Pe Honorius (fiul cel mare - n.r.) l-am traversat oceanul ca să-i dau două palme peste ceafă", susţine politicianul. Nu suportă lipsa de maniere, nesimţirea sau aroganţa. Din acest motiv, deputatul PDL Silviu Prigoană nu a ezitat să dea vreo 2.000 - 3.000 de euro pe o cursă dus-întors spre Statele Unite ale Americii pentru a-i da o papară pe cinste juniorului Honorius. "L-am traversat oceanul ca să-i dau două palme peste ceafă. În America aş fi făcut puşcărie", ne-a declarat Prigoană, susţinător fervent al introducerii în curicula şcolară a unor cursuri de bune maniere.

Nenumărate acţiuni de sabotaj şi spionaj, dejucate la centrala nucleară: Rapoartele SRI dezvăluie "bomba" de la Cernavodă

Până să explodeze vreo piesă naşpa şi să o lovească tsunamiul sau cutremurul, Centrala de la Cernavodă se confruntă cu probleme cel puţin la fel de grave: acţiunile de sabotaj din afară. Şi care sunt tratate cu maximă atenţie de către SRI, ce le cataloghează drept "atacuri la interesele naţionale". Astfel, mai multe rapoarte de activitate dezvăluie că ofiţerii de informaţii se află în alarmă de grad zero pentru dejucarea acestor cazuri legate de "bomba" de la Cernavodă. Şi nu au fost deloc puţine de-a lungul anilor, SRI dejucând, fără a face public aceste reuşite, mai multe astfel de încercări de o periculozitate extremă.

PUTEREA

WikiLeaks: Au unit România cu Moldova şi i-au dat nume de prinţesă rusoaică. Diplomaţii americani, ironizaţi de specialiştii români în politică externă

Americanii au luat în calcul ipoteza formării unui nou stat - "Romanova"- prin unirea României cu Republica Moldova. Dezvăluirea apare într-o telegramă WikiLeaks transmisă de ambasada SUA la Kiev. "Sursele" diplomaţilor americani erau mai mulţi oficiali ucraineni. Specialiştii în politică externă contactaţi de "Puterea" afirmă că "Romanova" este o prostie şi că ambasada americană în Ucraina este prost documentată în acest caz. Adrian Cioroianu, Titus Corlăţean, Sever Voinescu confirmă că există temeri în Ucraina pe această temă, dar că, de aici şi până la crearea unui nou stat căruia deja i s-a dat şi un nume e cale lungă. Adrian Cioroianu, Titus Corlăţean şi Sever Voinescu pun la îndoială capacităţile ambasadei SUA la Kiev de a analiza corect situaţia geopolitică din această zonă.

Ana Birchall: "Sunt persoane în PSD care îmi datorează scuze. Am descoperit multe jigodii"

Implicată într-un scandal sexual în timpul campaniei electorale din 2008, fostul secretar executiv al PSD, Ana Birchall, susţine că adevărul a ieşit la lumină după ce a câştigat, la prima instanţă, procesul pe care i l-a intentat jurnalistului Iosif Buble. Birchall l-a dat în judecată pe Buble acuzându-l că pe blogul acestuia a apărut o înregistrare porno în care era insinuat că apărea ea. Totodată, a câştigat şi despăgubiri morale de 70.000 de euro. În replică, Buble a declarat pentru "Puterea" că "are încredere în justiţie".

Paiul lui Lăzăroiu în cursa pentru Cotroceni. WIKILEAKS. Viziunea consilierului prezidenţial asupra alegerilor pentru preşedinte a fost prezentată într-o telegramă a Ambasadei SUA de la începutul anului 2009

Un sondaj de opinie comandat de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu şi prezentat de acesta oficialilor Ambasadei SUA la Bucureşti releva faptul că "Sorin Oprescu este cea mai mare ameninţare pentru Traian Băsescu, şi nu Mircea Geoana". Această idee apare într-o telegramă a misiunii diplomatice americane din România transmisă Washingtonului. În telegrama prezentată de HotNews se vorbeşte despre o întâlnire a consilierului prezidenţial Sebastian Lazaroiu cu mai mulţi consilieri politici americani, în care Lăzăroiu ar fi prezentat o serie de sondaje din care reieşea că Sorin Oprescu este cea mai mare ameninţare pentru Traian Băsescu, şi nu Mircea Geoană.

APADOR-CH: România, condamnată la CEDO pentru încălcarea dreptului unei jurnaliste la liberă exprimare

Astfel, CEDO a decis să oblige România să îi plătească jurnalistei Cornelia Popa 7.000 de euro daune morale, precum şi 4.110 euro cheltuieli de judecată. Statul român a fost condamnat, în acest caz, pentru încălcarea articolului 10 din Convenţia Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la liberă exprimare. Jurnalista Cornelia Popa a fost condamnată, în 2002, de instanţele din România pentru calomnie, aceasta fiind obligată să plătească daune morale de 60 de milioane de lei vechi unei judecătoare, care făcuse obiectul unui articol de presă publicat în 2001, se arată în decizia publicată pe site-ul CEDO. Articolul, intitulat "Judecătoarea C.C. recidivează cu sentinţe stupefiante", făcea referire la modul în care un magistrat constănţean soluţionase un litigiu de muncă.

ROMÂNIA LIBERĂ

COINCIDENŢE. Culisele deciziei prin care Marius Petcu a scăpat de arestul preventiv. De ce şpaga te salvează de puşcărie

În ziua în care a decis punerea în libertate a liderului CNSLR-Frăţia, prins în flagrant luând mită, aceeaşi judecătoare a prelungit, în schimb, mandatele de arestare în cazurile unui inspector ANAF şi al unui consultant fiscal, acuzaţi de trafic de influenţă. Motivarea hotărârii judecătoreşti care l-a scăpat de arestare pe Marius Petcu, după ce procurorii DNA l-au prins în flagrant luând mită 40.000 euro de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să obţină lucrări de la Sind România (firma confederaţiilor sindicale), scoate la iveală câteva detalii care rămân neclare. Curtea de Apel Bucureşti apreciază că Petcu poate fi cercetat în libertate, deşi există indicii că preşedintele CNSLR, Frăţia a luat şpagă constant, din 2009 şi până când a fost prins în flagrant de procurorii DNA, de la omul de afaceri Petre Scrieciu, denunţătorul său.

Petcu-Mitrea-Bucşaru-soţul judecătoarei

România Liberă a dezvăluit în ediţia de ieri existenţa unor stranii coincidenţe în dosarul lui Marius Petcu. Este vorba de conexiuni cel puţin interesante între mai multe personaje cu liderul sindical, dar şi cu ancheta pornită de DNA. Pe de o parte, Miron Mitrea este naşul de cununie al lui Marius Petcu. Pe de altă parte, firmele magnatului Dumitru Bucşaru au făcut afaceri profitabile cu Ministerul Transporturilor, pe vremea când instituţia era condusă de Mitrea, în guvernul Adrian Năstase. Nu în ultimul rând, soţul judecătoarei Anca Alexandrescu, cea care l-a eliberat pe Petcu, a fost angajatul fiicelor lui Bucşaru.

În iunie 2005, americanii sperau ca rivalitatea dintre Băsescu şi Patriciu să nu afecteze procesul acestuia din urmă. Ambasada SUA: Nu transformaţi cazul Patriciu într-unul de tip Yukos

Într-o nouă telegramă apărută ieri şi atribuită WikiLeaks, reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti spuneau că aşteaptă de la preşedintele Băsescu "să îl ţină în frâu" pe procurorul general Ilie Botoş care să renunţe astfel la "comportamentul presupus abuziv" din procesul lui Dinu Patriciu. Telegrama WikiLeaks care vorbeşte despre arestarea lui Dinu Patriciu şi compară acest caz cu cel al magnatului rus Mihail Hodorkovski, patronul gigantului petrolier Yukos, a apărut ieri, pe site-ul Kamikazeonline.ro, şi e datată 6 iunie 2005. În nota diplomatică se vorbeşte despre faptul că reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti au purtat discuţii cu oficiali din Guvernul României despre arestarea patronului Rompetrol. "Totuşi, nu este nevoie de o asemănare cu un proces-spectacol de genul celui al Yukos în Moscova, aspect pe care l-am subliniat cu tărie Guvernului român", se arată în telegramă.

Imobiliare. Statul nu mai are fonduri pentru programele de garantare a creditelor de locuinţă

"Prima Casă" a fost un program benefic pentru bănci şi pentru economie în general însă este timpul ca activitatea instituţiilor de credit să revină la normal, apreciază preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen. În opinia acestuia, propunerea Guvernului de a împărţi cu băncile garanţiile la Programul "Prima Casă" va fi destul de greu de pus în practică motiv pentru care instituţiile de credit vor încerca să îşi dezvolte produse asemănătoare pe cont propriu. De altfel, Raiffeisen Bank a şi făcut acest lucru, ca şi alte bănci importante, cum ar fi BRD, BCR, CEC Bank sau ING, care a preferat să lanseze încă de la debutul programului guvernamental un credit alternativ.

ZIARUL FINANCIAR

Investitorii străini vânează rezervele de cupru. Preţul metalului a explodat

Două companii de exploatare a cuprului, Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă, sunt scoase la vânzare Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $ din cauza Chinei Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale Din cupru se fabrică conducte şi cabluri. Cele mai vânate două companii la ora actuală din România sunt exploatările de minereu de cupru Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă ale căror rezerve de metal roşu sunt evaluate în prezent la circa 10 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.

Preţul cuprului a atins recent un nivel exorbitant de 10.000 de dolari/tonă (6.500 euro pe tonă) ca urmare a cererii puternice din China, faţă de 2.000 $/ tonă între 1980 şi 2004. Din cauza scumpirilor, în România şi chiar şi în Franţa au ajuns să se fure cablurile de la calea ferată, având în vedere că 100 kg de cupru înseamnă 600 de euro.

Romtelecom trece pe locul 2 pe TV

Romtelecom a trecut pe locul doi pe piaţa locală de servicii TV, devansându-i pe americanii de la UPC, după ce fostul monopol din telefonia fixă a cumpărat cei aproape 80.000 de clienţi pe televiziune prin satelit ai companiei Digital Cable Systems (AKTA). Cu cei 80.000 de clienţi ai AKTA, operator controlat de fondul american AIG, Romtelecom ajunge la aproximativ 1,22 milioane de clienţi pe TV, faţă de cei aproximativ 1,15 milioane cât are UPC. Americanii de la UPC pierd astfel în România şi locul doi pe piaţa TV, după ce în vara lui 2008 cedaseră în faţa RCS şi poziţia de lider pe cablu TV. Companiile nu au precizat valoarea tranzacţiei, însă - la un preţ pe abonat de 80 de euro, acceptat de Romtelecom la începutul acestei luni pentru preluarea altui operator - Boom TV, AIG ar încasa 6,4 mil. euro.

Cu provizioane mai mici, Raiffeisen a câştigat 83 mil. euro

Raiffeisen Bank, a treia bancă locală după active, a câştigat anul trecut 83 mil. euro după standardele internaţionale de contabilitate, în timp ce conform standardelor locale de contabilitate câştigul a fost de 64 mil. euro. Profitul calculat conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS), la nivelul individual al băncii, a fost cu 12% mai mare decât în 2009, în condiţiile în care banca a reuşit să reducă la jumătate cheltuielile cu provizioanele. Cheltuielile cu provizioanele au coborât anul trecut la 48 de milioane de euro, cu 46% sub nivelul din 2009, când costul riscului a atins cel mai mare nivel din istoria băncii, de 88 mil. Euro. "Noi credem că am provizionat mai devreme decât alte bănci. În plus, avem un portofoliu cu o calitate mai bună decât media pieţei şi asta ne-a ajutat", a spus Steven van Groningen

Opinie de Adrian Vasilescu, BNR: Cine mai munceşte în România

Statistica ne-a pus în faţă, la începutul acestei săptămâni, o oglindă în care să ne privim şi să vedem cine suntem şi cum ne comportăm în raport cu un criteriu fundamental din toate timpurile: munca. Oglindă care nu ne spune însă nimic despre noi în raport cu performanţa în muncă, devenită astăzi presantă pentru Uniunea Europeană. Şi care ar fi normal să devină cardinală pentru societatea românească. Dar calitatea o voi analiza într-un alt comentariu. Acum mă opresc la cantitate. La urma-urmei, prima condiţie, atunci când analizăm performanţa în muncă, este cantitatea: câţi oameni muncesc într-o ţară şi cât muncesc. De aici înainte începe bătălia pentru performanţă.

Pentru că a tăiat prea mult bugetul apărării, Marea Britanie trimite în conflictul din Libia instructori de zbor şi piloţi de acrobaţii

În urma reducerii bugetului apărării, Marea Britanie nu mai are piloţi pe care să îi trimită în Libia atunci când va fi făcută rotirea cadrelor. Astfel, ministerul apărării a oprit cursurile de zbor pentru aeronavele Typhoon pentru a trimite instructorii pe front. Aceştia vor fi însoţiţi de piloţii care în mod normal erau folosiţi pentru show-urile aeriene, scrie The Telegraph. "Este o îngrijorare mare în Parlament cu privire la tăierea de către guvern a bugetului destinat antrenării piloţilor RAF. Am fi şi mai îngrijoraţi dacă aceste măsuri vor pune în pericol viitoarele operaţiuni", a spus Jim Murphy, secretar de stat în cadrul ministerului apărării. Din cauza intensităţii operaţiunilor militare din Libia, piloţii sunt înlocuiţi la fiecare două luni, în prezent Marea Britanie neavând un număr suficient de piloţi pregătiţi să înlocuiască în următoarele săptămâni actualul detaşament al ofiţerilor de zbor.

Ruşii încasează dividende de 34 mil. euro de la Alro

Grupul Vimetco, deţinut de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, va încasa în acest an dividende de 141 mil. lei (34 mil. euro, la cursul de 4,1 lei/euro) de la producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), pe care-l controlează, în contextul în care combinatul beneficiază de energie ieftină de la Hidroelectrica. Alro a realizat anul trecut un profit net de 160 mil. lei (38 mil. euro), dublu faţă de 2009, iar conducerea companiei a propus distribuirea întregului profit către acţionari, conform convocatorului AGA publicat pe Bursă. Cea mai mare parte a dividendelor va reveni ruşilor, care controlează 88% din Alro, iar Fondul Proprietatea, care deţine 10%, va încasa 3,4 mil. euro. Creşterea profitului combinatului a venit pe fondul majorării cu 28% a cifrei de afaceri, la 1,8 mld. lei (425 mil. euro), în condiţiile creşterii preţului aluminiului pe pieţele internaţionale.

Chişu, IFB Finwest: Investitorii prind curaj să investească pe termen lung

Bursa de la Bucureşti a scăzut marţi cu 0,77%, pen-tru a doua şedinţă consecutiv, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care investitorii au vizat în special ac-ţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au asigurat 35% din lichiditate. Mihai Chişu, broker la IFB Finwest, crede că uşoarele corecţii din ultimele două şedinţe au fost determinate de marcări de profituri, după ce piaţa a crescut săptămâna trecută în linie cu bursele externe, ca urmare a temperării temerilor investitorilor cu privire la situaţia din Japonia.

România vrea să-şi pună poluarea într-un depozit de 1 mld. euro

Romgaz, Transgaz şi Complexul Energetic Turceni, trei dintre cele mai mari companii energetice aflate în portofoliul statului român, vor să investească un miliard de euro într-o tehnologie care abia face primii paşi la nivel european. După discuţii de ani de zile despre terminale de gaze naturale lichefiate (proiectul AGRI) sau cabluri submarine care să transporte curent până în Turcia, România a intrat într-o competiţie europeană cu cele mai mari state membre pentru realizarea unui proiect de stocare a dioxidului de carbon. În linii mari, dioxidul de carbon care în mod normal ar fi eliberat în atmosferă de către CEN Turceni, unul din marii poluatori locali, ar fi captat prin anumite instalaţii, injectat prin reţelele Transgaz şi îngropat chiar şi la 5 kilometri adâncime într-un depozit de stocare, deţinut de Romgaz.

La ce bănci îşi ţine banii Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea (FP), care se numără printre companiile locale cu cele mai mari lichidităţi, avea la finele anului trecut depozite de 1,07 mld. lei (peste 250 mil. lei) la şase bănci locale. Peste 500 mil. lei erau plasate la BCR şi BRD, cele mai mari două bănci de pe piaţă. De asemenea, fodul avea depozite semnificative la Unicredit şi Raiffeisen Bank, alte două banci din top 10. O surpriză o reprezintă însă plasamentele de 164 mil. lei (39 mil. euro) realizate la Marfin Bank, una dintre cele mai mici instituţii de credit de pe piaţa locală. Marfin Bank este subsidiara locală a grupului Marfin Popular Bank din Cipru. În România, Marfin avea anul trecut active de 520 mil. euro.

CNVM clarifică: băncile nu au nevoie de autorizare pentru a participa la ofertele publice

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis o nouă decizie prin care clarifică o hotărâre luată recent cu privire la derularea ofertelor publice de vânzare de acţiuni şi care a generat confuzie în piaţă. Decizia 256 din 17 martie, luată de CNVM ca urmare a unei cereri formulate de BRD-SG, a generat confuzie în piaţă pentru că a lăsat să se înţeleagă că ar putea constrânge băncile să îşi autorizeze ca brokeri angajaţii care sunt implicaţi în preluarea formularelor de subscriere în ofertele publice. Decizia era că "preluarea formularelor de subscriere în cadrul unei oferte publice de vânzare reprezintă serviciu de investiţii şi se poate realiza doar prin intermediul unor agenţi de servicii de investiţii financiare/agenţi delegaţi înscrişi în Registrul CNVM".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb