• ADEVARUL
• Peste 60.000 de funcţionari publici sunt în grevă
Administraţiile locale nu eliberează acte astăzi, iar românii nu îşi pot plăti taxele şi impozitele, cu excepţia urgenţelor. Asta pentru că funcţionarii publici sunt în grevă generală. Cele mai multe primării, prefecturi şi consilii judeţene din ţară sunt închise astăzi, după ce aproape 30.000 de funcţionari publici au declanşat grevă generală de o zi. Sindicaliştii anunţă că rămân deschise câteva ghişee pentru urgenţe în cadrul fiecărei instituţii, însă dacă nu primesc revendicările, protestele vor continua cu manifestări de stradă şi grevă pe perioadă nedeterminată. Astfel, funcţionarii vor elibera astăzi acte de stare civilă şi certificate de deces. La protest s-au mai solidarizat tot atâţia asistenţi sociali, angajaţi din penitenciare şi mecanici de locomotivă, care au decis să lucreze astăzi, dar vor purta banderola albă pe tot parcursul zilei. Funcţionarii publici cer aplicarea Legii salarizării, amânată de la an la an, tichete de masă şi vouchere de vacanţă.
• Senat: Minorii până în 16 ani nu mai au voie să intre neînsoţiţi în cluburi, baruri şi discoteci
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecţie pentru minori, iniţiată de senatorul PNL Sebastian Grapă, potrivit căreia minorii până în 16 ani nu mai au voie să intre, neînsoţiţi, în cluburi, baruri şi discoteci. Comisia de muncă a votat un raport de admitere, fiind votat în plen cu 72 de voturi "pentru" şi 2 împotrivă. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 74 de voturi favorabile. Guvernul a transmis, iniţiat, un punct de vedere negativ la propunerea legislativă, ulterior revenind asupra deciziei şi dând un aviz favorabil. Propunerea legislativă reglementează măsuri de protecţie a minorilor, în vederea asigurării dezvoltării acestora într-un mediu sănătos.
• O amendă ANAF de 8.000 de lei a fost anulată de instanţele din Cluj
Amenzile date şi măsurile de suspendare a activităţii luate de inspectorii ANAF pentru sume derizorii, cum ar fi 3 lei sau 5 lei, găsite neînregistrate în evidenţele firmelor au creat un scandal care a dus la modificarea legii. Noile prevederi arată că activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de zece ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate. "Dată fiind modalitatea de comitere a faptei, faptul că societatea petentă se află la prima abatere de acest tip precum şi faptul că petentei i s-a aplicat sancţiunea principală a amenzii într-un cuantum ridicat respectiv 8.000 lei, iar o astfel de amendă va conduce cel mai probabil la intrarea în insolvenţă a societăţii, instanţa o va înlocui cu sancţiunea avertismentului", a fost motivarea Judecătoriei Cluj
• Cati bani castiga ilegal romanii care au cucerit un simbol al Londrei cu "alba-neagra"
Cinci sute de lire sterline pe zi din jocuri ilegale, sub nasul unei lumi intregi. Atat estimeaza ca ar castiga jucatorii de alba neagra din Londra, daca nu i-ar deranja politia pe podul Westminster. Acesti romanii ne fac de rusine inseland "la trotuar", intr-o zona emblematica prin care trec anual zeci de milioane de turisti. Li se adauga falsii Charlie Chaplin, alti romani pe care i-au prezentat si televiziunile britanice drept sarlatani. Isi picteaza fetele si pozeaza in artisti, dar cersesc agresiv. Trafalgar Square, Picadilly Circus, Buchingam Palace, Big Ben, London Eye. Piete, cladiri emblematice si atractii turistice renumite in toata lumea. Numai pe Podul Westminster trec anual peste 20 de milioane de turisti. Traverseaza Tamisa, fac fotografii in multime, cumpara suveniruri. Toti afla un amanunt mai putin placut: Westminster Bridge a fost cucerit de romani. Si nu intr-un mod agreabil.
• Alina Mungiu-Pippidi: De ce meritocraţia NU salvează România
Ştie cineva cine a fost cu ideea impozitării bacşişului, care face exact invers de ce ar trebuie să facă reformele bunei guvernări, creşte birocraţia de pe capul întreprinzătorului în loc să o scadă? Fără riscul de a greşi, putem răspunde: un neavizat, un pseudoeducat care atunci când încearcă să aplice ceea ce citeşte devine un pericol public. Nu există Dorel numai la clasa muncitoare - Doreii noştri au ţara pe mână. De exemplu, luaţi-l pe domnul Tudor Prisăcaru, conducătorul cercetării după ce ministrul doctorand Costoiu a fost remaniat, ne propune săptămânal alte refome. Oamenii noştri politici de vârf nu sunt proşti. Nu or avea pregătirea corespunzătoare, dar în orice caz Victor Ponta, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, ca să rămân mai aproape de zilele noastre sunt toţi oameni inteligenţi. Dar nici unul nu dă dovezi că a înţeles că elementul crucial al modernizării partidelor şi administraţiei este construirea unui sistem pe bază de merit, eliminarea Doreilor de la pârghii.
• Primarii, "încoronaţi" regii apelor minerale
O nouă pomană stă să cadă în mâinile aleşilor locali: un proiect aflat în Camera Deputaţilor prevede modificarea Legii minelor astfel încât apele minerale, apele geotermale şi rocile utile - pietriş, nisip şi alte materiale folosite în construcţii - să treacă din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrative locale. În cazul în care proiectul s-ar vota, legea ar transfera dreptul de acordare a concesiunilor pentru exploatările de nisip, pietriş, apă minerală şi apă geotermală/balneară către primăriile de pe raza cărora se găsesc aceste resurse. În acest caz, primarii vor sta, practic, pe o "mină de aur", căci toţi banii încasaţi din redevenţe şi taxe de concesionare nu se vor mai vărsa la bugetul statului, ci în bugetele locale.
• BANCHERUL
• Cinteza, BNR: Carpatica nu va fi inchisa, va merge mai departe, dar fara actualii actionari
Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din BNR, a declarat, pentru Bancherul.ro, ca banca centrala nu va lasa Banca Comerciala Carpatica sa intre in faliment in cazul in care actualul actionar principal, Ilie Carabulea, nu-si va vinde actiunile sau nu va recapitaliza banca printr-un imprumut subordonat, dupa ce in cadrul AGA de marti s-a respins planul de diminuare cu 65% a capitalului bancii pentru acoperirea pierderilor, urmat de o majare de capital prin emiterea de noi actiuni. Seful supravegherii bancilor considera ca ceea ce s-a intamplat marti la AGA Carpatica a fost o cacialma orchestrata de Ilie Carabulea, care a votat cu mandat din partea unui actionar minoritar, desi BNR i-a suspendat dreptul de vot in banca de anul trecut, dupa ce a fost arestat pentru fapte de coruptie in cazul Carpatica Asig.
• CURIERUL NATIONAL
• Tăriceanu invită CSM la o întâlnire cu Senatul
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, miercuri, CSM, o scrisoare de invitaţie la o "întâlnire informală, între membrii săi şi membrii CSM, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri pe teme de interes comun şi unilateral". De asemenea, în scrisoare Tăriceanu mai propune ca "reprezentanţii mass-media să participe doar la deschidera şedinţei, inclusiv la discursurile preşedinţilor Senatului şi CSM". "Propunem ca întâlnirea noastră să nu se încheie printr-o rezoluţie sau comunicat de presă, ceea ce nu exclude libertatea fiecărui participant de a se exprima, ulterior, în faţa reprezentanţilor mass-media", mai afirmă preşedintele Senatului. Potrivit scrisorii preşedintelui Senatului, "dezbaterea ar trebui să scoată în evidenţă problemele cu care se confruntă CSM în general, dar şi în particular, în relaţia cu Parlamentul".
• Fondul Proprietatea s-a listat pe London Stock Exchange
Fondul Proprietatea, un fond închis din România administrat de Franklin Templeton Investments şi unul dintre cele mai mari fonduri închise din lume, a fost admis ieri la tranzacţionare pe segmentul Specialist Fund Market al London Stock Exchange ("LSE") prin intermediul certificatelor de depozit globale (global depository receipts - "GDRs"). Având un istoric remarcabil de creare de valoare pentru acţionari, Fondul Proprietatea deţine un portofoliu de valori mobiliare cu active de peste 2,9 miliarde de euro şi este listat pe Bursa de Valori Bucureşti din ianuarie 2011. Fondul a fost creat iniţial în 2005 pentru despăgubire a cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate în timpul regimului comunist. În urma unei licitaţii internaţionale, Franklin Templeton Investment Management Limited a fost numit în luna septembrie 2010 administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului Proprietatea.
• Putin va cheltui anul acesta cu mass-media 643 milioane de euro
Rusia este aşteptată să cheltuiască 643 milioane de euro în acest an pentru suportul mass-media, pe fondul eforturilor UE de a riposta împotriva "dezinformării" privind războiul din Ucraina. Preşedintele Vladimir Putin a dezvăluit suma la o reuniune a Frontului Popular din Rusia, ce a avut loc marţi (28 aprilie) la Moscova. "Fondurile care au fost folosite în vederea sprijinirii mass-media de anul trecut, pentru întreaga ţară, cred că s-au ridicat la aproximativ 36 miliarde de ruble (643 milioane de euro), care reprezintă o sumă enormă de bani", a spus el, potrivit agenţiei de ştiri de stat Tass. "Din câte ştiu eu, în acest an suma care este alocată pentru a sprijini mass-media ar trebui să fie la nivelul de anul trecut. Deci, toate ca toate, este o sumă solidă." "Ar trebui să fie clar cum sunt cheltuiţi banii. Aceste informaţii ar trebui să fie cât mai transparente posibil", a adăugat e
• BCE oferă un nou ajutor pentru salvarea băncilor greceşti
Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat pentru a treia oară în ultima lună fondurile de urgenţă destinate băncilor din Grecia cu 1,4 miliarde euro, la 76,9 miliarde euro, chiar dacă anterior semnalase că accesul la finanţare ar putea deveni mai dificil din cauza blocajului negocierilor ţării cu creditorii. Săptămâna trecută, băncile din Grecia au beneficiat de o suplimentare a finanţării din partea BCE, prin intermediul facilităţii Emergency Liquidity Assistance (ELA), de 1,5 miliarde de euro, transmite MarketWatch. În lipsa unui acord rapid între Grecia şi creditorii ţării, fiind alcătuiţi din reprezentanţii zonei euro - FMI, BCE analizează măsuri de limitare a finanţării prin programul ELA, pentru a reduce riscurile în cazul în care negocierile vor eşua din nou.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Băsescu: Inspecţia Judiciară şi CSM bagă măciuca în gura oricui vorbeşte despre justiţie
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei intervenţii telefonice, miercuri la B1Tv, vorbind despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenţei justiţiei, că justiţia "bagă măciuca in gura" oricui îndrăzneşte să atingă acest subiect. El a subliniat că şi cei din justiţie sunt la fel de corupţi ca cei din administraţie, dând exemplu Legii 10 privind restituirea proprietăţilor, o treabă a justiţiei pe care au trebuit să o facă primarii. "Eu sunt revoltat de abordarea măciuca în gura oricui vorbeşte de justiţiei, noi suntem perfecţi: NU, domnilor, sunteţi la fel de corupţi ca cei din administraţie. V-am protejat de influenţa politicului, dar totul are o limită. Obrăznicia are o limită. Nu îmi spuneţi mie, care ştiu de ce s-a creat legea 10 şi ANRP-ul (..) Modul în care încearcă de 6 luni să se arate a fi Fecioara Maria e una din minciunile publice pe care încearcă să le instaleze în favoarea unei justiţii discreţionare."
• Nebunia cardului de sănătate: Se pregătesc sancţiuni pentru cei care nu şi-l iau
Oamenii s-au îmbulzit la casele de asigurări de sănătate să-şi ridice cardul. 500.000 de persoane nu şi l-au primit. Se prefigurează aplicarea de sancţiuni. După ce în ultimele zile oamenii s-au îmbulzit la casele de asigurări de sănătate să-şi ridice cardul naţional de asigurări de sănătate, speriaţi că nu vor mai beneficia de nici un serviciu medical de la 1 mai, dacă nu au "docomentul", preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul Vasile Ciurchea a făcut anunţuri importante. În conferinţă de presă, oficialul a liniştit ieri populaţia care nu a reuşit să-şi ridice cardul de sănătate. Vasile Ciurchea a mai menţionat că, deşi în prezent nu există o sancţiune completă pentru cei care nu vor să utilizeze cardul, pe viitor va exista legislaţie care să prevadă sancţiuni.
• Ponta ameninţă cu taxe speciale magazinele care cresc preţurile
Scandalul creşterii pre ţurilor în supermarket a ajuns ieri la Guvern, unde premierul a trasat sarcini autorităţilor să îi depisteze pe cei care vor să profite, în detrimentul consumatorilor, de scăderea TVA la alimente. Astfel, Ministerul Agriculturii, Consiliului Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui ca până săptămâna viitoare să verifice dacă unii agenţi economici măresc preţurile alimentelor înainte de scăderea TVA, a spus ieri premierul Victor Ponta. Acesta i-a avertizat pe cei care încalcă principiul competitivităţii în acest fel că nu va ezita să ia "măsuri dure" precum introducerea unor taxe speciale.
• JURNALUL NATIONAL
• Ce se întâmplă cu legile Big Brother?
Au trecut mai bine de două luni de când preşedintele Klaus Iohannis a cerut o dezbatere serioasă în ceea ce priveşte pachetul de legi intitulat "Legile Big Brother". Acestea au generat un conflict deschis între SRI şi Curtea Constituţională, un conflict care a culminat cu demisia fostului director, George Maior. Atunci preşedintele CCR, Augustin Zegrean, acuza presiuni venite din partea serviciului. Legile Big Brother sunt în momentul de faţă reevaluate de către o comisie din care fac parte reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului. Comitetul Operativ de Securitate Cibernetică are scopul de a reanaliza cele trei legi Big Brother, declarate de către CCR, rând pe rând, neconstituţionale. De altfel, preşedintele a cerut acestui organism, la începutul lunii februarie, să ofere "o mai bună informare a opiniei publice privind măsurile în plan legislativ şi efectele acestora". Desigur, o astfel de informare publică, precum şi o dezbatere serioasă lipsesc
• Traseul şpăgii în dosarul ,,Gala BUTE"
Sume de bani primite drept şpagă de Elena Udrea, în dosarul "Gala Bute," au fost virate, printr-un circuit halucinant, în conturile unei firme administrate de cumnatul Claudiei Copaci, care a deţinut, până anul trecut, funcţia de director la Cancelaria preşedintelui României, Traian Băsescu. Legătura dintre Băsescu, Udrea şi familia Copaci este una atât de strânsă, încât fostul preşedinte a participat, în anul 2010, la nunta angaja-tei sale cu Mircea Copaci, fostul preşedinte al CS Dinamo şi frate al lui Alexandru Copaci, cel care a realizat, cu bani din şpagă, tot în 2010, printuri digitale cu sigla PDL, cu ocazia alegerii Elenei Udrea la conducerea PDL Bucureşti. Anul 2010 pare a fi cel mai prolific, din punct de vedere infracţional, al Elenei Udrea şi al cercului de afaceri dezvoltat în jurul acesteia, cerc cu ramificaţii inclusiv în Palatul Cotroceni. Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA în dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a folosit o parte din şpaga solicitată patronului Termogaz Company pentru a-şi finanţa "ungerea" la conducerea organizaţiei Bucureşti a PDL.
• NATIONAL
• Ce servicii face Mihai Stanisoara prin demisia din politica
Surprinzatoare la prima vedere, retragerea lui Mihai Stanisoara din politica isi gaseste o motivatie perfect logica daca este legata de zvonurile referitoare la numirea sa in fruntea SIE. Fost consilier prezidential pe probleme de securitate nationala pe vremea lui Basescu si fost ministru al Apararii in guvernul Boc, Mihai Stanisoara a ales sa mearga pe mana lui Calin Popescu Tariceanu si a trecut la PLR atunci cand s-au unit apele PNL si PDL. Ceea ce inseamna ca a fost parlamentar al actualei majoritati pana ieri, zi in care si-a anuntat demisia atat din Camera Deputatilor, cat si din Partidul Liberal Reformator. Demersul a lasat lumea cu gura cascata doar pana cand a fost reactivata o informatie prezentata de "National" cu trei luni in urma, conform careia proaspatul "civil" ar urma sa preia Serviciul de Informatii Extern - ramas fara sef de la plecarea lui Teodor Melescanu.
• Basescu si Iohannis, filaj incrucisat
Filat clipa de clipa de SRI, conform spuselor fostului ofiter Adrian Radu, Traian Basescu tine la randul lui pleoapa atintita asupra succesorului sau, Klaus Iohannis. Un succesor caruia Basescu ar vrea sa-i strice ploile cu liberalii, motiv pentru care nu numai ca reclama din nou "blatul" incheiat de Klaus Iohannis cu "PSD-ul lui Ponta", dar il acuza pe actualul presedinte si de lasarea balta a celor care l-au propus si l-au sustinut in cursa pentru Cotroceni. "Presedintele absent. Nu a existat presedinte atat de absent si indiferent fata de partidul sau alianta care l-a sustinut in alegeri, precum domnul Iohannis. Fie ca vorbim de domnii Iliescu si Constantinescu, fie ca ne referim la mine, toti am facut cate ceva pentru a ne sustine partidele. Se pare ca domnul Iohannis a decis ca vrea sa guverneze cu PSD-ul lui Ponta si dupa 2016, facindu-se a nu observa umilintele la care il supune domnul Ponta. O fi bine ?", a scris Basescu.
• Seful RA-APPS, incatusat de DNA
Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, este vizat intr-o ancheta a DNA, fiind suspectat ca i-a cerut sefului CJ Buzau sa ii faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obtinerea unui contract pentru lucrari de canalizare in valoare de aproape 11 milioane euro. In urma audierilor, Surdu a fost retinut de procurorii anticoruptie. In acest dosar, procurorii DNA au facut patru perchezitii in Bucuresti si Prahova, la sediul RA-APPS, la firme si la locuintele unor persoane suspectate de fapte de coruptie care ar fi fost comise in perioada 2013-2014.
• PUTEREA
• Corb la corb nu scoate Ochi. Majoritatea guvernamentală din Camera Deputaţilor a blocat încă o cerere DNA
S-a întâmplat din nou, de data aceasta în Camera Deputaţilor: majoritatea aflată la putere şi-a salvat un coleg din faţa justiţiei. Cererea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PSD Ion Ochi a fost respinsă prin votul secret, cu bile, al plenului Camerei. "Scorul" a fost de 152 de voturi împotrivă solicitării procurorilor, faţă de numai 108 pentru. Patru voturi au fost anulate. DNA îl acuză pe deputatul Ion Ochi de abuz în serviciu în formă continuată şi luare de mită în perioada în care a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, pentru a direcţiona acordarea unor contracte din bani publici către anumite firmele cu care avea legături. După ce săptămâna trecută procurorii au solicitat arestarea acestuia, comisia juridică a avizat favorabil cererea luni, dar iată că plenul Camerei Deputaţilor a hotărât altceva.
• Primăria Capitalei estimează că peste 2 ani vor circula în Bucureşti vehicule electrice
Capitala este curtată de producătorii de autobuze electrice. După cehi, au venit la testare vehiculele chinezeşti. De această dată, cele două autobuze vor circula pe timp de zi, iar bateriile vor fi încărcate noaptea. Autonomia acestora este între 200 şi 240 km, echivalentul a 8 ore de muncă pentru un şofer RATB şi o singură încărcare în condiţii de trafic urban. Se estimează că peste 2 ani Capitala va avea vehicule electrice. Primăria Municipiului Bucureşti şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti continuă proiectul de testare a autobuzelor electrice, iniţiat în luna martie a acestui an. Autobuzele vor fi testate timp de două luni, pe linia 381, pe traseul Piaţa Reşiţa - Piaţa Sudului - Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei. Traseul este lung de 22 km, cu o durată de parcurgere de 40 de minute. Toţi călătorii vor circula gratis cu aceste autobuze.
• ROMANIA LIBERA
• DNA sparge cuibul de viespi de la RA-APPS
Directorul general al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Gabriel Surdu, a fost reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă. Gabriel Surdu i-a cerut baronului PSD de Buzău, Marian Bîgiu, în vara anului 2013, facilitarea încheierii unui contract de aproape 11 milioane de euro în beneficiul firmelor pe care le controla prin interpuşi. Bîgiu a acceptat propunerea lui Surdu, contra unei şpăgi în valoare de 8% din valoarea contractului, deşi el practica dijmuirea valorii contractelor cu 20% (după cum rezultă din alte dosare penale în care a fost arestat preventiv).
• Laura Georgescu - în picaj, Stelian Tănase - pe făraş
Parlamentarii au pregătit cadrul legislativ pentru schimbarea şefei CNA, Laura Georgescu, implicată într-un scandal de corupţie, dar nu par grăbiţi să ia o decizie. În schimb, şeful TVR, Stelian Tănase, neagreat de PSD în fruntea Televiziunii publice, ar putea fi demis chiar săptămâna viitoare. Scandalul de corupţie de la vârful Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) i-a determinat pe parlamentari să treacă la modificarea legislaţiei pentru a permite schimbări la vârful instituţiei. Instrumentul concret este un proiect de lege semnat de preşedinţii celor două Comisii de cultură din Parlament - Gigel Ştirbu (PNL) şi Georgică Severin (PSD).
• ZIARUL FINANCIAR
• Cifrele din spatele dezvoltării Transilvaniei şi a Banatului şi subdezvoltării Moldovei
"Grosul" investiţiilor statului în autostrăzi şi drumuri naţionale din ultimii cinci ani a ajuns în regiunea Transilvania şi Banat, motiv pentru care şi exporturile din această zonă sunt de 15 ori mai mari comparativ cu Moldova. Investiţiile statului în infrastructura rutieră în Transilvania şi Banat au permis acestei zone să atragă investitori şi să îşi dezvolte exporturile, dar la polul opus Moldova a fost lăsată de izbelişte din perspectiva proiectelor de şosele. Transilvania şi Banatul, o zonă în care locuiesc 6,8 milioane de locuitori, adică o treime din populaţia României, a atras în ultimii cinci ani investiţii în autostrăzi şi drumuri naţionale de circa 16 miliarde de lei, în timp ce în Moldova, cu o populaţie de 4,2 milioane de locuitori, s-au cheltuit doar 1,8 miliarde de lei pe şosele în aceeaşi perioadă, arată o analiză a ZF şi Business Construct.
• Noul sarcofag de la Cernobîl va fi construit până la sfârşitul lui 2017, afirmă un oficial german
Ţările din cadrul G7 au anunţat miercuri, la Londra, că noul sarcofag care va acoperi reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobîl va fi construit până la sfârşitul lui 2017 în pofida unor dificultăţi de finanţare a lucrărilor, relatează Reuters. Secretarul de stat german pentru Mediu, Jochen Flasbarth, a precizat, la finalul unei reuniuni a G7 (Statele Unite, Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Japonia) la Londra, că au fost obţinute "promisiuni concrete" pentru deblocarea a 530 de milioane de euro din cele 650 necesare pentru construirea sarcofagului. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a promis în luna noiembrie a anului trecut 350 de milioane de euro pentru construirea unui nou sarcofag la reactorul avariat al centralei nucleare de Cernobîl, afectate de un grav accident în aprilie 1986. Restul fondurilor până la 530 de milioane de euro vor fi oferite de ţările membre G7 şi Uniunea Europeană.
• Bondurile Primăriei Capitalei vor aduce un randament de 5% pentru investitorii de cursă lungă
Obligaţiunile în lei emise de Primăria Capitalei, care vor fi listate pe bursă la începutul lunii mai, vor aduce un câştig de 5,1% pentru investitorii cu cel mai mare apetit pentru risc, care vor ţine bondurile în conturi până la cea mai îndepărtată dată a scadenţei, 4 mai 2025. Primăria a vândut săptămâna aceasta, printr-un plasament privat, obligaţiuni în valoare de 2,2 miliarde de lei, cu scopul de a refinanţa o emisiune anterioară de bonduri de 500 mil. euro, care ajunge la scadenţă în luna iunie. Oferta a fost împărţită în patru tranşe egale corespunzătoare celor patru maturităţi stabilite: trei ani, cinci ani, şapte ani şi 10 ani. Fiecare tranşă are circa 55.000 de titluri şi o valoare nominală pe obligaţiune de 10.000 lei. Randamentul obţinut de Primărie din partea cumpărătorilor pleacă de la 2,8% pentru bondurile pe trei ani şi ajunge la 5,1% pentru cele cu scadenţa la zece ani. Spre comparaţie, statul s-a împrumutat anul acesta pe perioade similare la randamente de 2,11% până la 3,2%, diferenţa fiind prima de risc percepută de investitori pentru că o municipalitate este consideră mai expusă riscului de faliment decât un stat.