REVISTA PRESEI - 30.07.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 iulie 2010

ADEVĂRUL

Românii vor altă clasă politică

Chiar dacă se pronunţă pentru înlocuirea Cabinetului Boc, românii nu ar da guvernarea pe mâna partidelor de Opoziţie. Demiterea Guvernului PDL-UDMR-UNPR întruneşte sprijinul a 50,6% din români, potrivit unui sondaj INSOMAR. PSD şi PNL nu au motive să desfacă şampania victoriei pentru a sărbători prăbuşirea accentuată a actualei Puteri în sondajul de opinie -INSMOAR. Doar o treime dintre cei care doresc schimbarea guvernului Boc au optat, în diferite forme, pentru Opoziţie: 18,1% vor un guvern condus de PSD, 10,2% unul liberal şi doar 2,9% o combinaţie între cele două partide.

Consultări de formă, răgaz pentru guvern

Sindicatele şi patronatele susţin că discuţiile din cadrul Comisiei de Dialog Social, ce vor avea loc astăzi la Ministerul de Finanţe, nu vor duce la modificări în normele de aplicare a ordonanţei de lărgire a bazei de impozitare. "Nu vor exista modificări pentru că la nivelul Ministerului de Finanţe nu se ţine cont de părerea partenerilor sociali. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, ne-a promis în urmă cu câteva săptămâni, când a fost aprobată Ordonanţa, că anul acesta nu se vor impozita drepturile de autor"-Cezar Corâci,

Măzare vinde Cazinoul

La o sută de ani de când a fost ridicat Cazinoul din Constanţa, emblema oraşului de la malul mării, primarul Radu Mazăre ameninţă că vinde clădirea chinezilor. "Sunt în discuţii cu consulul Chinei în ţară pentru atragerea unor investitori chinezi interesaţi să cumpere Cazinoul", a declarat Radu Mazăre pe canalele de televiziune.

Sinuciderea cu FMI, de Dinu Patriciu

În loc să ne pregătim pentru a rezista cât mai bine, să stimulăm consumul intern, ne sinucidem lent. Toate birocraţiile sunt la fel. Oamenii îşi iau leafa, bifează sarcinile date de şefi, dar mai ales sunt foarte ocupaţi ca să demonstreze cât sunt de utili. E la fel la Bucureşti, la Bruxelles sau la Washington. De ce trebuie să plece FMI-ul acasă? Birocraţiile sunt compatibile între ele, se sprijină reciproc. Din condei ni s-a impus un deficit bugetar de 6,8 %. Cifra reprezintă media deficitelor din ţările europene. Nu stă în spatele ei niciun fel de calcul savant. E suptă din deget. Imediat ce a fost emisă însă, ea se transformă într-un fetiş. Pentru a o atinge, orice metodă este permisă.

Amendă pentru casele degradate

Românii care au proprietăţi imobiliare aflate în stare de degradare ar putea fi obligaţi să efectueze lucrări de reparaţie a acestora. Proprietarii care vor ignora cererea primăriilor şi nu-şi vor repara locuinţele degradate vor fi amendaţi, potrivit unui proiect de ordonanţă de guvern.

Zona euro stă pe un butoi cu pulbere

Posibilitatea ca un stat să părăsească sau să fie expulzat din zona euro obligă băncile să elaboreze planuri pentru a face faţă consecinţelor unei astfel de decizii. Renunţarea unui stat la moneda europeană ar însemna revenirea la moneda naţională, pas ce ar exercita o presiune semnificativă asupra sistemului bancar din acel stat. Neîncrederea investitorilor cauzată de volatilitatea monedei unice a determinat mai mulţi analişti să afirme că desfiinţarea zonei euro ar fi benefică statelor membre.

Lucian Croitoru: "Nu iesim din criza fara politici coerente"

Fostul premier desemnat Lucian Croitoru crede că, dacă n-am fi împrumutat bani de la Fondul Monetar Internaţional în 2009, fie leul s-ar fi depreciat foarte mult, fie s-ar fi consumat rezerva valutară a BNR. O persoană sobră, cu un limbaj de tehnocrat clasic şi care afişează un uşor cinism, susţinut de argumente economice. Aşa pare a fi Lucian Croitoru, cel desemnat de către preşedintele Traian Băsescu drept succesor al lui Emil Boc în octombrie 2009.

Agenţtia de majordomi

Sapte zile din sapte, 24 de ore din 24, cineva iti sta la dispozitie pentru orice fel de serviciu. Un tanar din cartierul bucurestean Berceni a reinventat conceptul de majordom, transferand afara serviciile pe care acesta le facea odinioara in casa. Ciprian Pădure (43 de ani) a schimbat sensul cuvântului majordom. El externalizează serviciile pe care le făcea şeful personalului în casele nobililor. Admirator al monarhiei, Ciprian a transferat clienţilor săi loialitatea pe care i-ar fi arătat-o unui rege. Pentru ei face cumpărături, servicii de curierat sau de taxi.

CURENTUL

Lista lui Vântu 4 - Actori, sportivi şi cântăreţi

Cu siguranţă nu aţi văzut-o la Realitatea TV pe Tanţa lui Teo cu şorţuleţul de menajeră şi nici nu l-aţi auzit pe Ionuţ Dolănescu interpretând melodiile tatălui său. Aşa cum singura legătură dintre Realitatea TV şi Oana Sârbu era pentru dumneavoastră relaţia ex-liceenei Dana cu Robert Turcescu. Cu toate acestea, cei trei artişti au o legătură solidă: toţi au fost remuneraţi generos de Realitatea Media, fiind în fruntea listei cu actori, sportivi şi cântăreţi plătiţi de Vântu pe drepturi de autor. O categorie aparte de pe lista celor remuneraţi de Vântu sunt artiştii noştri naţionali de muzică populară şi muzică uşoară.

Preda: "Să nu confundăm rromii şi românii!"

După ce preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a demarat o campanie virulentă de expulzare a rromilor din România şi din Bulgaria din taberele ilegale de la periferii, iar secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a asociat problema rromilor de procesul integrării României în spaţiul Schengen din martie 2011, europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat ieri, în cotidianul "Liberation", că situaţia rromilor nu se va rezolva trimiţându-i în ţările lor de origine, ci făcând eforturi pentru a-i integra, şi că amânarea intrării României în spaţiul Schengen din cauza acestora ar fi absurdă.

Hotărârile judecătoreşti pot fi găsite pe net doar printr-un cuvânt-cheie

Căutarea hotărârilor judecătoreşti care sunt publicate pe Jurindex a devenit de zilele trecute mult mai uşoară. Asta pentru că s-a introdus un motor de căutare pentru găsirea unei anumite hotăråri prin folosirea unui singur cuvânt. Potrivit iniţiatorului şi managerului proiectului, judecătorul Adrian Neacşu, această modificare s-a făcut ca urmare a numeroase solicitări venite atât din partea sistemului judiciar, cât şi a utilizatorilor serviciului.

Poliţiştii i-au dat NUP lui Cristi Tabără

Poliţiştii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul realizatorului TV Cristian Tabără, acuzat de fiica fostei sale iubite de agresiune sexuală, soluţia fiind dată după ce au fost audiate toate persoanele, iar cazul a fost înaintat Parchetului Tribunalului Bucureşti, care va lua o decizie. Potrivit procedurii, poliţia lucrează sub supravegherea Parchetului, iar soluţia dată de poliţişti urmează a fi aprobată sau respinsă de procurori. Marţi, realizatorul de televiziune Cristian Tabără a fost audiat la Secţia 9 Poliţie Bucureşti în legătură cu acuzaţia conform căreia ar fi abuzat de adolescenta de 12 ani, acuzaţie pe care, de altfel, a negat-o.

CURIERUL NAŢIONAL

Terenurile nu mai au valoare nici măcar pe hârtie

Piaţa pământului a mai "alunecat" cu 50% în acest an. Preţurile din perioada de boom sunt istorie, acum 1 mp într-o localitate de lângă Bucureşti a ajuns şi la 50 de euro. Pentru cei care deţin lichidităţi, pe piaţă există mai multe oportunităţi de investiţii, printre care un lot de 20 de parcele cu o suprafaţă totală de 5.000 mp, care face parte dintr-un ansamblu rezidenţial. De-a lungul terenului, este prevăzut un drum de acces de 6 metri. Preţul cerut de proprietar este de 65 euro/mp.

Ministerul Economiei încearcă din nou să privatizeze Avioane Craiova

Adriean Videanu le-a spus reprezentanţilor FMI, CE şi BM că are pe listă şi IOR, Şantierul Naval Mangalia, Cuprumin şi Moldomin. Anul trecut se discuta despre parteneriate sau asocieri în participaţiune sau crearea unei societăţi cu capital mixt pentru relansarea activităţii fabricii de avioane. Încercările eşuate în trecut pentru privatizarea societăţilor Avioane Craiova, Cuprumin şi Moldomin nu l-au determinat pe ministrul Economiei, Adriean Videanu, să renunţe la această intenţie, în ciuda faptului că, resimţind din plin efectele crizei financiare mondiale, investitorii nu prea mai au fondurile necesare unor astfel de achiziţii.

FMI ne-ar putea cere noi măsuri pentru corecţia deficitului bugetar

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea cere la următoarea misiune în România, de la finele lunii octombrie - începutul lunii noiembrie, adoptarea de noi măsuri de corecţie a deficitului bugetar, consideră analiştii ING Bank România. "Probabilitatea unei asemenea evoluţii este destul de ridicată şi întrucât ţintele actuale de deficit bugetar fixate de FMI se bazează pe o contracţie economică de doar 0,5%. În mod normal, orice revizuire a estimării privind evoluţia economiei ar trebui să fie urmată de revizuirea previziunilor de deficit bugetar

Videanu: Nu sunt români bogaţi în afara ţării

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a afirmat că din informaţiile sale nu sunt români cu mulţi bani în afara ţării, iar o măsură de amnistie fiscală ar crea mai mult un "haos moral". Întrebat într-o conferinţă de presă dacă există posibilitatea unei amnistii fiscale pentru oamenii de afaceri români pentru a-şi transfera banii din conturile străine în România, Videanu a afirmat că nu crede într-o astfel de măsură, iar la nivelul ministerului pe care îl conduce nu s-a discutat o asemenea propunere. Ministrul a adăugat că acesta este punctul său de vedere. Întrebat dacă îşi bazează opinia pe baza oamenilor cu bani pe care îi cunoaşte, ministrul a spus: "Inteligentă întrebare".

Flanco abia vede malul, dar reuşeşte să calce apa

Flanco a depus miercuri la Tribunalul Bucureşti planul de reoganizare, acesta urmând a obţine aprobarea Adunării Generale a Creditorilor şi validarea Judecătorului Sindic până la finalul lunii septembrie 2010, a anunţat ieri compania, într-o conferinţă de presă. Astfel, Flanco urmează să încheie în timp record un amplu proces de reorganizare judiciară, întregul business fiind complet restructurat operaţional şi financiar. Doi investitori au rămas în cursa pentru achiziţia pachetului majoritar. Retailerul este optimist şi vrea afaceri de 110 mil. euro, anul viitor.

Baconschi invită investitorii chinezi să construiască autostrăzi şi hidrocentrale la noi în ţară

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, ieri, cu ocazia Zilei Naţionale a României la Expo Shanghai, că aşteaptă "cât mai mulţi turişti chinezi în România" şi, totodată, a invitat investitorii din China să construiască autostrăzi şi hidrocentrale în România. "Pavilionul României la Shanghai este o invitaţie adresată investitorilor chinezi. România se pregăteşte să îşi modernizeze hidrocentralele sau să construiască altele noi, iar companiile chineze sunt binevenite să participe la licitaţii. Vrem să construim şosele şi autostrăzi, sau facilităţi industriale, expertiza sau capitalul chinez sunt, la rândul lor, binevenite", a declarat, cu ocazia evenimentului, Teodor Baconschi.

China - locul 17 între investitorii străini în România

China se află pe locul 17 între investitorii străini în România, însă ministrul de Afaceri Externe al României consideră că "există infinit mai mult potenţial". De asemenea, Baconschi a mai spus că România are una dintre cele mai puţin poluate suprafeţe agricole din Europa şi că ţara noastră intenţionează să o păstreze astfel. Pavilionul României a avut, de la deschidere şi până acum, două milioane de vizitatori, ministrul estimând, totodată, circa şapte milioane de vizitatori în total, până la sfârşitul târgului, în 31 octombrie.

EVENIMENTUL ZILEI

Ultimele graniţe între România şi zona Schengen

România speră să adere la spaţiul de liberă circulaţie în martie 2011. Mai sunt însă multe de făcut. Infrastructura Sistemului Naţional Informatic Schengen (N.SIS) este realizată doar 65%, în condiţiile în care ar trebui să fie gata la sfârşitul lunii octombrie, căci vizita finală de evaluare a ţării noastre este programată pentru perioada noiembrie-decembrie 2010. Până atunci, România trebuie, pe lângă finalizarea infrastructurii, să implementeze aplicaţiile informatice şi baza de date şi să operaţionalizeze Biroul SIRENE (Supplimentary Information Requested at the National Entries), ce reprezintă, practic, interfaţa umană a N.SIS.

Lansarea brandului, umbrită de frunză

Brandul turistic de aproape 900.000 de euro al României a fost lansat ieri la Shanghai, dar a fost primit în ţară cu rezerve faţă de originalitatea logo-ului cu frunză. "România este o ţară minunată, care abia aşteaptă să fie descoperită. Călătorul va fi surprins să găsească în România un rost pentru fiecare gest ritualic, un tâlc ascuns în fiecare poveste. România vine în faţa lumii cu o zestre imposibil de ignorat", a declarat emoţionat şi ministrul de externe, Teodor Baconschi, care a fost prezent pe scenă alături de Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase.

Elena Udrea susţine că ministerul este acoperit

Încrederea şi emoţia cu care Elena Udrea a lansat brandul turistic al României, în cadrul Expo 2010 la Shanghai, au fost umbrite de informaţiile potrivit cărora există mai multe similitudini între logoul nostru cu frunză verde şi cel al unui proiect englezesc de autobuze ecologice. Ministrul susţine însă că autorităţile se află în legalitate în ceea ce priveşte respectarea drepturilor de autor la realizarea brandului turistic al României. "Nu mă pricep la mărci, dar al României a fost achiziţionat de la o mare companie, care a lucrat şi la brandul Croaţiei şi Greciei. Ne-au asigurat că este produsul lor 100%", a precizat ministrul turismului.

"Când vorbesc de România, străinii vor să ştie de Transilvania"

Brandul de ţară în viziunea turiştilor străini. Noul slogan al turismului românesc nu pare să-i impresioneze prea mult pe străinii veniţi să-şi petreacă vacanţa în România. "Unui asemenea slogan i-aş da nota 5. Nu mă incită cu nimic şi, în plus, România înseamnă natură sălbatică, nicidecum grădină. Ţara voastră pentru asta este cunoscută", este de părere Anna Olejnik, din Polonia, aflată în vizită la Castelul Corvineştilor din Hunedoara.

Vinul moldovenesc: primit de UE, refuzat de Rusia

Chişinăul speră să mărească exporturile pe piaţa europeană. Moscova ar putea interzice mâine toate importurile de vin moldovenesc, dacă oficialii de la Chişinău nu vor produce garanţii privind calitatea produsului, a spus şeful serviciului federal pentru protecţia consumatorului, Ghenadi Onişcenko, citat ieri de cotidianul "Kommersant".

Cum să economisiţi bani în disputele cu creditorii

Mediatorii sunt persoanele care vă pot ajuta să treceţi peste problemele pe care le aveţi cu banca fără a mai ajunge într-o sală de tribunal, unde să pierdeţi şi timp, şi bani. Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank, spune că rolul mediatorului (o terţă parte, independentă, neutră, imparţială şi echidistantă faţă de cauză) este acela de a media, respectiv de a facilita comunicarea dintre părţi. Dacă la noi în ţară, rolul mediatorului este cel de a "aplana" conflictele între anumite părţi, în alte ţări europene rolul lui este cel de educare şi consiliere înainte de a apela la o bancă pentru un împrumut. Din luna martie anul acesta, instanţele de judecată sunt obligate, la rândul lor, să recomande părţilor aflate în litigiu să apeleze la mediere înainte de a se adresa instanţei.

FINANCIARUL

Normele drepturilor de autor, un alt exemplu de incompetenţă

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică normele de aplicare a modificărilor aduse la Codul Fiscal cu privire la plata contribuţiilor sociale pentru drepturile de autor. Intenţionat, neintenţionat sau din ignoranţă, normele sunt confuze şi lasă loc la multe interpretări. Această versiune a normelor va fi dezbatuta doar patru zile, in loc de 10, cum prevede legea.

Fratele procurorului general, promovat director la Transgaz cu +25% la salariu

Sergiu Lascu a fost avansat director general adjunct al Direcţiei Tehnologia Informaţiei şi Comunicare de către pedelistul Florin Muntean, şeful Transgaz. Sergiu Lascu, fratele procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, a fost avansat la şefia unei direcţii din Transgaz Mediaş de către Florin Muntean, şeful PDL Mediaş şi actualul director al transportatorului naţional de gaze naturale. Florin Muntean este vechi prieten cu Ioan Lascu, tatăl procurorului general al României, recent pensionat după o lungă carieră de procuror-şef al Parchetului din Mediaş, de 30 de ani.

Populaţia a economisit de trei ori mai puţin în primul semestru

În primele şase luni, valoarea depozitelor s-a majorat cu 6,8 mld. lei, până la 124,8 mld. lei. În timp ce populaţia continuă să economisească, deşi mai puţin, din motive pur precauţionare, firmele îşi retrag tot mai mulţi bani din bănci, în lipsa altor finanţări. Cu alte cuvinte, dacă în semestrul I 2009 economiile la termen ale populaţiei cresteau cu 18,5 miliarde de lei, in primele sase luni din 2010 acestea s-au majorat numai cu numai 6,8 miliarde de lei. La randul lor, agentii economici si-au redus valoarea depozitelor in prima jumatate a anului trecut cu 2,02 miliarde de lei, iar in semestrul I din 2010 cu 2,77 miliarde de lei.

Guvernul va discuta in septembrie problema salariilor din BNR

Guvernul va discuta problema salariilor angajatilor BNR in septembrie, dupa ce Parlamentul se reuneste in sesiune, deoarece acum nu are niciun mijloc legal de a interveni, a afirmat premierul Boc, dupa ce CE a avertizat Romania cu procedura de infringement pentru taierea salariilor la banca centrala

Liga lui Mitica, in top 10 al celor mai bine vandute drepturi TV din Europa

Campionatul portughez, mult mai puternic decat al nostru, este televizat pentru 32 mil. euro pe sezon, in vreme ce Divizia A incaseaza 34 mil. E/an. Meciul dintre Unirea Urziceni si Zenit Sankt Petersburg, disputat marti seara in cadrul turului III preliminar al Ligii Campionilor, s-a aflat la un pas de a nu fi receptionat pe niciun canal TV. Asta pentru ca ialomitenii au cerut pentru drepturile de televizare suma "colosala" de 50.000 de euro, in contextul in care initial n-a existat decat o singura oferta, in valoare de doar 25.000 de euro.

Un rector primeste un salariu de zeci de ori mai mare decat un asistent universitar

Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de CUC. Coalitia pentru Universitati Curate (CUC), girata de Societatea Academica Romana, este un grup format din 13 organizatii ale societatii civile, asociatii de profesori si cercetatori, precum si de studenti, principalii beneficiari ai sistemului de invatamant. Aceasta a cooperat pentru un exercitiu de monitorizare, evaluand universitatile pe baza unui chestionar structurat pe patru capitole: transparenta si corecti-tudine administrativa, corectitudine academica, calitatea guvernantei si management financiar.

GÂNDUL

Ordonanţă de guvern: dacă nu renovezi casa, faci puşcărie. Oficial guvernamental: cine nu are bani nu este obligat să stea într-o casă pe care nu şi-o permite

Conform proiectului de ordonanţă, proprietarii vor putea fi obligaţi să renoveze, printr-o simplă cerere formulată de primărie. Reabilitarea structurală constă în reparaţii la zidării, tencuieli, vopsitorii, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie performantă energetic, refacerea învelitorilor, refacerea trotuarelor de protecţie aferente construcţiei etc. În cazul în care proprietarul nu execută astfel de lucrări din proprie iniţiativă, atunci va fi obligat de primării să le facă, în maximum şase luni de la data notificării.

Cum au explorat chinezii brandul turistic lansat de Elena Udrea. De ce a lipsit Băsescu

În absenţa preşedintelui Băsescu, miniştrii Udrea şi Baconschi, alături de Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi au dezvăluit un "secret" cunoscut cu 24 de ore înainte acasă - sloganul "Explore the Carpathian garden" şi noul logo, care vor reprezenta eticheta pusă pe "produsul turistic România".Din bani europeni, lansat oficial cu 24 de ore după ce fusese divulgat în ţară, pe muzica lui Gheorghe Zamfir, întâmpinat de hostesse din Bolivia şi Bulgaria

72,2 milioane euro rămase pentru promovarea brandului

După festivitatea de prezentare a ceea ce în ţară se ştia deja, Udrea a prezentat jurnaliştilor români prin care a luat naştere noul brand de ţară. În primul rând, ea a lămurit că realizarea logoului şi sloganului, plus campaniile de promovare care vor urma s-au făcut exclusiv din fonduri UE. Prin programul Regio, România a primit 75 milioane euro pentru a-şi promova imaginea turistică. Realizarea brandului a costat 800.000 euro, bani primiţi de agenţia THR/TMS, câştigătoarea unei licitaţii. Potrivit regulilor în baza cărora au fost accesaţi banii, suma rămasă (72,2 milioane euro) va fi folosită exclusiv pentru promovare, aşadar şi pentru lansarea de la Shanghai.

JURNALUL NAŢIONAL

Bate brandul frunza-n dungă!

Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.

Ţiganii şi caprele franţuzeşti

Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor. Întâi, saşii i-au învăţat câteva lucruri de-ale lor: să facă o meserie, nu să stea cu mâna întinsă, să spună bună ziua, să meargă la şcoală, să-şi ţină casele, hainele şi trupurile curate.

Mioriţa, în contrast cu noi criterii estetice

Poemul folcloric românesc "Mioriţa" l-a inspirat pe artistul plastic Sabin Bălaşa în realizarea câtorva fresce, una fiind cea din fostul Hotel Bucureşti, astăzi Radisson Blu Hotel, de pe Calea Victoriei. În timpul reconstrucţiei şi reamenajării clădirii, a fost parţial afectată această pictură murală, la care artistul "vizionar", după cum îl numeşte pe Sabin Bălaşa criticul de artă Mircea Deac, a lucrat în 1982 cu sentimentul redării frumosului şi a durabilului desprinse din legendă.

ROMÂNIA LIBERĂ

Cum se descurcă românii blocaţi în criza grecească

Aproximativ 20.000 de români se află în acest moment în vacanţă în Grecia, mulţi dintre ei fiind cu maşinile personale. Nemulţumiţi de decizia guvernului, care vrea să aplice normele UE şi să ieftinească licenţele de transport, camionagiii greci care au plătit sume mari pe licenţele emise anterior aproape că au blocat întreaga ţară refuzând să facă aprovizionarea cu mărfuri, dar mai ales cu produse petroliere. Benzinarii s-au alăturat transportatorilor din solidaritate.

Marea prostie a PDL: Autopesedizarea de Cristian Câmpeanu

Fara a avea pretentia ca facem inventarul exhaustiv al erorilor politice ale partidului de guvernamant, identificarea celei mai importante dintre acestea poate deschide calea unor reparatii in ceasul al 12-lea. Si nu, reducerea aparatului bugetar si reforma pensiilor nu reprezinta o prostie. Cu exact un an in urma ceream premierului si PDL sa nu iroseasca criza si sa treaca la o reforma ampla a statului. Atat CDR ca si Alianta D.A. cat si PDL nu au esuat pentru ca ar fi aplicat un program de reforme radical, ci pentru nu au facut-o.

De ce a scăpat Dan Diaconescu de arestare în 2005

Horia Adrian Miclescu, fost adjunct al şefului DNA, susţine că în aprilie 2005 nu s-a mai realizat acţiunea de prindere în flagrant a lui Dan Diaconescu deoarece acesta şi colaboratorul său Mihai Ghezea "au schimbat locaţia şi exista riscul pierderii banilor".

Statul aruncă momeala taxei pe bănci

Normele de aplicare a Codului Fiscal lasă de înţeles că statul ar putea forţa băncile şi firmele de leasing să plătească impozit pe dobânzile la credite. Noul Cod Fiscal ar putea introduce impozitul de 16% pe dobânzile încasate de bănci şi firmele de leasing. Deşi vag şi interpretabil unul dintre paragrafele din normele de aplicare sugerează acest lucru. "Cota de 16% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor cum ar fi : dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar , dobânzile la creditele intragrup, precum şi dobânzile aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow...", arată articolul 91, modificat.

Victimele lui Miciurin

Printre teoriile sovietice care au făcut ravagii în ştiinţa românească, pe vremea comunismului, se numără şi miciurinismul, astăzi pomenit doar ca o curiozitate a istoriei. În anul 1928, guvernul sovietic a înfiinţat o staţiune de selecţie genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care, în 1934, a devenit "Laboratorul Central Genetic Miciurin". Metodele lui de încrucişare între plante ce cresc în zone geografice îndepărtate au fost întrebuinţate apoi şi de alţii. Atunci s-au creat şi bancurile privind aceste încrucişări. Astfel, se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vişini, şi că, în loc să obţină vişine cât dovlecii, a obţi-nut dovleci cât vişinele!

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai mari 50 de companii cu capital privat românesc

Primele 50 de companii cu capital privat românesc din punctul de vedere al cifrei de afaceri au avut venituri de 8 mld. euro. În top apar cel puţin zece nume de antreprenori foarte discreţi deşi rulează afaceri de peste 100 mil. euro. ZF a realizat în premieră to-pul celor mai mari com-panii cu capital privat românesc sau deţi-nute de antreprenori stră--ini ce îşi concentrează businessul pe piaţa locală. Deşi 50 de businessuri româneşti rulează doar cât cele mai mari cinci firme străine din economie (Petrom, Dacia, Rompetrol, Metro, Orange), antreprenorii români reuşesc să se impună în domenii precum con-strucţiile, farma sau distribuţia.

Ce propuneri pentru relansare au avut Patriciu şi Ţiriac Jr. în faţa FMI-ului

Dacă miliardarul Patriciu cere privatizarea imediată a CFR-ului, fiul miliardarului Ţiriac consideră că vânzarea caselor şi terenurilor din patrimoniul RAAPPS poate fi o soluţie pentru creşterea veniturilor bugetare. Reprezentanţii FMI au avut miercuri o întâlnire cu cinci oameni de afaceri locali, membri ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), printre care şi Dinu Patriciu şi Ion Alexandru Ţiriac. La întâlnire au mai participat Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, şi Constantin Savu, vicepreşedinte AOAR şi antreprenor care controlează firmele Uzinsider, Comelf şi Promex.

Billa deschide 20 de magazine în 2011

Billa, cea mai mare reţea de supermarketuri de pe piaţă, cu afaceri de 288 mil. euro în 2009, merge înainte cu extinderea în România anunţând deschiderea a 20 de magazine în 2011, deşi "comerţul se află încă pe o pantă descendentă". Compania, parte a grupului german Rewe, al doilea mare jucător din comerţul local, după Metro Group - care operează şi reţelele de magazine Penny Market şi Selgros, a deschis în acest an opt magazine, alte şapte unităţi urmând a fi inaugurate în lunile următoare, magazine care creează 500 de noi locuri de muncă.

Finanţele vor lua de pe piaţa externă 7 mld. euro în trei ani

Ministerul Finanţelor se pregăteşte să înceapă să emită pe piaţa externă titluri în euro pe termene de până la 5 ani în valoare de peste 7 mld. euro în urmă-torii trei ani, conform unui program de finanţare prin aşa-numite "euro medium term notes" aprobat de Guvern.

Ce poveste spun rezultatele Băncii Transilvania

Profitabilitatea Băncii Transilvania (TLV) ar putea scădea în semestrul al doilea al anului, iar riscul unor surprize negative privind creşterea creditelor neperformante şi provizioanele este foarte ridicat, consideră analiştii. Banca Transilvania a raportat miercuri un profit net de 33 mil. lei (8 mil. euro) pe primul semestru, de trei ori mai mare decât în perioada similară a lui 2009, însă în trimestrul al doilea creşterea de profit a fost de 71%, până la 17,2 mil. lei (circa 4 mil. euro).

Ministerul Finanţelor încearcă să blocheze delistarea Petromidia, deşi nu câştigă nimic dacă firma rămâne pe Bursă

Statul ar avea mai multe opţiuni să-şi valorifice acţiunile pe care le-ar obţine din conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare - Petromidia (RRC) dacă aceasta rămâne listată pe Bursă, dar este greu de crezut că îşi va putea recupera toţi banii pe care ar trebui să-i încaseze de la kazahi prin vânzarea acţiunilor, susţin brokerii.

Peste un sfert din datoria statului, deţinută de 21 de bănci

Statul român avea la sfârşitul lunii martie o datorie de 11,5 miliarde de euro către 21 de bănci europene, majoritatea din Austria, Franţa, Grecia şi Italia, reprezentând 28,5% din datoria publică (valută plus lei) înregistrată în statisticile Ministerului de Finanţe la aceeaşi dată. Grupul francez Société Générale - acţionarul majoritar al BRD, a doua bancă locală după active - înregistra la sfârşitul primului trimestru cea mai mare expunere pe titluri de stat româneşti, de peste 3 mld. euro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb