REVISTA PRESEI 30.07.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 iulie 2014

ADEVARUL

Cod roşu de inundaţii în Oltenia. Doi bărbaţi au murit, un tren a deraiat din cauza viiturilor

Codul galben de instabilitate atmosferică valabil marţi a expirat la orele 22.00, dar codul roşu de inundaţii pe râurile Gilort, Lotru, cursul superior al Olteţului şi afluentul său Cerna, din judeţele Gorj şi Vâlcea, este menţinut până miercuri la ora 09.00. În urma viiturilor, doi bărbaţi au murit, iar zeci de familii fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. Inundaţiile au lovit şi judeţul Teleorman. Potrivit unui bilanţ dat publicităţii marţi noapte de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, în urma cantităţilor mari de precipitaţii, a scurgerilor de pe versanţi şi a revărsării râurilor Tecuci şi Clăniţa şi a pâraielor Burdea şi Câinelui s-au produs inundaţii în comunele Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Trivalea Moşteni, Vedea, Balaci, Dideşti, Siliştea Gumeşti şi Scurtu Mare. În cele opt localităţi au fost afectate de inundaţii 44 de case, 230 de curţi, 178 de anexe gospodăreşti, 63 de hectare de păşuni şi fâneţe şi 963 de hectare de teren arabil.

A început bătălia pentru Doneţk

Confruntări armate au avut loc, marţi, în centrul oraşului Doneţk, cel puţin o persoană fiind ucisă în acest oraş din estul Ucrainei controlat de către separatiştii pro-ruşi, potrivit unui reporter Reuters. Jurnaliştii de la faţa locului susţin că s-a tras inclusiv din blindate, o clădire de 10 etaje fiind grav avariată în apropiere de centrul oraşului. Militarii ucraineni au reuşit să ocupe localităţi Tores, Şahtiorsk şi Snejnoie aflate între oraşele Doneţk şi Lugansk, formând o breşă în teritoriul aşa-numitei Novorossii, o formaţiune statală autoproclamată constituită de regimurile separatiste din cele două regiuni ucrainene. . Încolţiţi de armata ucraineană, separatiştii proruşi din Lugansk au blocat toate ieşirile din oraş şi împiedică civilii să părăsească localitatea. Autorităţile ucrainene intenţionează să dea în urmărire internaţională mai mulţi politicieni ruşi, printre care liderul comuniştilor, Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Liberal-Democrat, Vladimir Jirinovski, şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.

Premierul, pe urmele "Marinarului". Ponta şi-a lansat candidatura la apă

Preşedintele PSD Victor Ponta şi-a lansat, ieri, oficial, candidatura la Preşedinţie într-o manieră inedită. Premierul a sosit la evenimentul de lansare, programat pentru ora 18.00, la Craiova, cu circa o oră întârziere. Absenţa lui Ponta a avut, totuşi, o motivaţie: inundaţiile din judeţul Gorj, regiune reprezentată în Parlament chiar de Ponta. Însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea, premierul s-a deplasat, de această dată fără barcă, cu cizme până la genunchi, în localităţile Novaci şi Bengeşti, puternic afectate de ploile din ultimele 24 de ore. Victor Ponta a stat de vorbă cu localnicii, i-a asigurat că va aloca bani pentru inundaţii, i-a mulţumit lui Dumnezeu că nu există victime şi a plecat fuga-fuguţa în judeţul vecin, la Craiova, unde Lia Olguţa Vasilescu îi organizase o primire fastuoasă. Premierul a ales să-şi lanseze candidatura în ziua de 29 iulie. Pentru Victor Ponta şi pentru PSD această dată reprezintă punctul culminant al bătăliei cu Traian Băsescu: referendumul din 2012.

Retailerul german de bricolaj OBI a închis toate magazinele din ţară, cu câteva luni mai devreme de momentul anunţat iniţial

Retailerul german de bricolaj OBI, parte a grupului Tengelmann, care a operat în România şi magazinele alimentare de tip discounter Plus, a închis la finele săptămânii trecute toate cele 7 magazine pe care le operează la nivel naţional. Compania nu a mai aşteptat luna septembrie, aşa cum îşi anunţase angajaţii, şi a tras obloanele imediat ce şi-a lichitat stocul de marfă. "Am închis încă de duminică seara. Nu ştim cine va deschide în schimb", a declarat pentru Economica.met o fostă angajată a OBI Sibiu. De altfel, singurele spaţii care nu şi-au găsit încă chiriaş sunt cele din Sibiu şi bd Theodor Pallady din Bucureşti. În rest, celelalte 5 spaţii, din Bucureşti-Berceni, Arad, Ploieşti, Piteşti, Oradea vor fi ocupate de Jumbo, numărul unu pe piaţa de jucării şi produse pentru casă din Grecia şi unul dintre cele mai mari nume pe acest segment din Europa. OBI, parte a grupului de retail Tengelmann, este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa europeană de bricolaj, cu vânzări de 6,8 mld. euro în 2012.

Noul buget de stat: Guvernul pregăteşte cheltuieli mai mari din venituri mai mici

Guvernul rectifică bugetul de stat diminuând soldul veniturilor cu aproape 376 de milioane de lei şi majorând soldul cheltuielilor cu peste 517 milioane de lei. Marii câştigători: Sănătatea, Armata şi Transporturile. Chiar dacă veniturile fiscale realizate în primele şase luni sunt sub estimările iniţiale la mai multe capitole, Guvernul a proiectat o rectificare a bugetului de stat prin care va mări cheltuielile. Concret, "veniturile bugetului de stat pe anul 2014 se diminuează pe sold cu suma de 375,8 milioane de lei" şi, în acelaşi timp, "cheltuielile bugetului de stat pe anul 2014 se majorează, pe sold, cu suma de 517,2 milioane de lei", se arată în Nota de fundamentare a proiectului ordonanţei guvernamentale de rectificare bugetară. Potrivit documentului, veniturile care se diminuează provin din impozitul pe venit (-1,26 miliarde de lei), din TVA (-1,81 miliarde de lei) şi din accize (-184,1 milioane de lei).

UE interzice accesul Rusiei la pieţele financiare europene

Uniunea Europeană a adoptat marţi, pentru prima dată, o importantă serie de sancţiuni economice contra Rusiei, pentru a-l constrânge pe preşedintele Vladimir Putin să nu mai susţină acţiunile destabilizatoare din Ucraina, relatează AFP. "Un acord politic a fost găsit pentru o serie de sancţiuni economice", în cursul reuniunii ambasadorilor celor 28 de state membre, a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului diplomatic european. Sancţiunile vizează blocarea accesului la pieţele financiare europene, interzice vânzările de armament, comerţul cu tehnologii sensibile şi cu bunuri de uz militar şi civil. În plus, Bruxellesul a decis blocarea activelor a patru oameni de afaceri ruşi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, acuzaţi că beneficiază de anexarea Crimeii. Identităţile persoanelor şi ale entităţilor sancţionate vor fi publicate miercuri în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Pe lista sancţiunilor sunt deja 87 de persoane şi 20 de entităţi.

Accidentul aviatic din Apuseni. Asigurare de deces de aproape 290.000 de euro pentru urmaşii pilotului Adrian Iovan

Omniasig a plătit moştenitorilor pilotului Adrian Iovan suma asigurată în caz de deces, de 287.500 euro, prevăzută în poliţa pentru avionul implicat în accidentul din Apuseni de la finele lunii ianuarie, aceeaşi sumă urmând să fie achitată şi moştenitorilor Aureliei Ion, a doua victimă, după depunerea actelor la dosar. Suma asigurată în caz deces şi invaliditate totală permanentă se ridică la 287.500 euro pentru fiecare membru al echipajului şi pentru fiecare pasager. Contractul de asigurare a fost valabil pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 şi acoperea toate cele 16 avioane şi elicoptere ale Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, care a plătit 160.020 lei pentru poliţă, încheiată în urma unei licitaţii derulată pe www.e-licitatie.ro.

BANCHERUL

OTP Bank anunta preluarea Millennium Bank

OTP Bank va anunta, in cadrul unei conferinte de presa, preluarea Millennium Bank Romania, care avea la finalul anului trecut active totale de 634 milioane euro, 60.000 de clienti, 56 de unitati si 530 de angajati, astfel ca banca maghiara va ajunge pe locul 13 in topul bancilor romanesti, de pe 17 in prezent, cu o cota de piata de 2% din totalul activelor sectorului bancar, adica in jur de 2 miliarde euro. Portughezii de la Millennium BCP au anuntat ieri ca au scazut cu 34 de milioane de euro valoarea subsidiarei Millennium Bank Romania, in vederea vanzarii acesteia, conform acordului incheiat cu autoritatile europene, in schimbului ajutorului financiar primit pentru tranversarea crizei. Millennium Bank Romania continua sa functioneze in pierdere, cu toate ca rezultatul negativ s-a redus la 1 milion de euro, fata de 3,4 milioane in prima jumatate a anului 2013. Millennium Bank Romania a avut anul trecut pierderi de 5,9 milioane euro, fata de cele 24,1 milioane in 2012.

Ce cumpara OTP Bank de la Millennium Bank: 65 de unitati cu 530 de angajati, 60.000 de clienti cu depozite de 365 mil. euro si credite de 480 mil. euro, dar care produc pierderi

OTP Bank se pare ca a facut o afacere buna prin preluarea Millennium Bank Romania: cumpara o banca a carei rata a creditelor neperformante este de doar 12,6%, la jumatate fata de media sistemului bancar, de peste 22%. Dar cu toate acestea, banca este neprofitabila, astfel ca noul proprietar va avea ca principala misiune restructurarea acesteia pentru a o face eficienta, cel mai probabil prin reducerea drastica a costurilor. Millennium Bank are credite de 452 milioane euro, din care aproape jumatate, adica 240 de milioane sunt finantari pentru companii, in jur de 150 de milioane sunt credite ipotecare si restul sunt credite de consum. Din totalul creditelor, 60 milioane euro sunt credite neperformante, reprezentand 12,6% din total, provizioanele aferente ridicandu-se la aproximativ 40 milioane euro. Dar in ciuda volumului redus de provizioane, banca continua sa produca pierderi, asa cum s-a intamplat in toti anii de la venirea in Romania, in 2007.

CURENTUL

Portrete - scris de Tia Şerbănescu

Anunţarea candidaturii la preşedinţie a dlui Ponta a coincis cu ideea că a şi castigat-o (ceea ce s-ar putea să fie un semn bun având în vedere că adesea lucrurile stau invers decât susţine PSD) drept care în PSD au început speculaţiile despre viitorul prim-ministru. Socrul premierului i-a şi făcut portretul ghidându-se după trăsăturile ginerelui său: "ar trebui să semene cu Victor Ponta". Păcat că Ilie Sârbu are numai o fată. Dacă avea două, astăzi am fi ştiut cine e alesul. Dl. Sârbu a dat câteva indicii: "să fie tânăr, inteligent, echilibrat, să aibă răbdare, să n-aibă probleme cu justiţia şi nici cu partenerii noştri externi, să fie puternic, energic, un om serios, să convingă oamenii". Exclus (orice) competenţă. Probabil că electoratul feminin s-a şi gândit la Pepe. Sau la Adrian Mutu. Ilie Sârbu e convins însă că ginerele sau şi-a desemnat deja succesorul: "probabil că îl are în cap". Iată că dl. Ponta are totuşi ceva în cap.

Mihai Tanasescu, audiat la DNA in dosarul privind achizitiile IT

Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul de corupţie privind achiziţiile IT din mai multe ministere. Până în prezent, în acest dosar au fost audiaţi ca martori senatorul Şerban Mihăilescu, fost şef al Secretariatului General al Guvernului, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, deputatul PSD Eugen Bejinariu, actualul secretar general al Guvernului, Ion Moraru, fostul şef al Microsoft România Sorin Eftene şi fostul secretar de stat Ioan Cordoş. Potrivit unui comunicat al DNA, ancheta în acest caz a fost deschisă ca urmare a sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către Corpul de Control al premierului, în data de 21 mai 2013, cu privire la închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

CURIERUL NATIONAL

De ce vor patronii să-şi vândă afacerile

De la fast-food-uri până la pensiuni şi chiar hoteluri de patru stele din Capitală sunt scoase la vânzare pe Internet. Mircea Coşea: Realitatea din economie este alta decât cea prezentată de statistici, de autorităţi şi de bănci. Nicolescu (CNIPMMR): Noul Cod Fiscal ar putea accelera ritmul în care dispar firmele. În ciuda unor semnale pozitive pe care le semnalează fie autorităţile, oficialii băncilor din România, INS sau alte voci din economia românească, realitatea este că românii îşi scot afacerile la vânzare. Le postează pe Internet şi le oferă spre vânzare fie pe bucăţi sau chiar cu totul. Cu autorizaţii, cu echipamente, imobile şi chiar cu tot cu angajaţi. Potrivit unui studiu realizat de portalul spaţiicomerciale.ro, în marile oraşe ale ţării o afacere "la cheie" poate fi achiziţionată începând cu 20.000 de euro. Cele mai accesibile oferte din această categorie cuprind doar autorizaţiile şi dotările necesare derulării unui business.

Primele semne ale unui război comercial

Rusia ar putea limita în curând importul anumitor fructe din Uniunea Europeană şi de pui din Statele Unite, în condiţiile în care Bruxelles-ul se pregăteşte să-şi consolideze sancţiunile la adresa Moscovei, relatează AFP. Această decizie este motivată de descoperirea unei insecte periculoase, molia orientală a fructelor, la anumite produse europene, potrivit lui Aleksei Alekseenko, un consilier al directorului agenţiei veterinare ruse Rosselhoznadzor. Molia orientală este o insectă care atacă pomii fructiferi, în special piersicul. Moscova a mai evocat această "insectă periculoasă" pentru a interzice importul de fructe provenind din Republica Moldova. "Din această cauză, importurile acestor produse în Rusia vor fi limitate", a explicat Alekseenko pentru agenţia oficială RIA Novosti, adăugând că decizia va fi luată zilele următoare şi va putea viza mai multe state europene sau chiar pe toate. Alekseenko a mai spus luni că Rusia şi-ar putea limita importurile de pui din Statele Unite, din cauza unei epidemii de salmonella.

Cum lucrează o firmă-fantomă. Evaziune de peste 900.000 euro

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat un prejudiciu total de peste 900.000 euro, însemnând 4.043.252 lei, la o firmă din Oradea, care în intervalul 2012-2013 ar fi derulat operaţiuni economice fictive, colaborând cu entităţi din România, Ungaria şi Slovacia. Mai exact, firma ar fi simulat existenţa unui circuit de furnizare, a unor produse sau servicii, pentru societăţi comerciale, de pe întreg teritoriul ţării, în scopul facilitării evitării plăţii obligaţiilor fiscale, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Sumele aferente facturilor emise de către firma incriminată ar fi fost ridicate, în numerar, de la bancă şi returnate administratorilor firmelor beneficiare, în schimbul unui procent. În cauză, procurorii au efectuat percheziţii la mai multe adrese din Oradea şi Haieu şi au dispus arestarea a două persoane.

FMP depune o plângere pentru abuz în serviciu la referendumul din 2012

Fundaţia Mişcarea Populară a depus ieri o sesizare la Parchetul ICCJ în care cere constatarea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către premierul Ponta şi persoanele care ocupau funcţii de demnitate publică în vara anului 2012, în timpul referendumului de demitere a preşedintelui. Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a anunţat într-o conferinţă de presă depunerea acestei sesizări după ce a arătat că se împlinesc doi ani de la referendumul de demitere a preşedintelui României, organizat de USL, arătând că îi aşteaptă pe Mihai Răzvan Ungureanu şi pe Monica Macovei să se alăture acestui demers al Fundaţiei Mişcarea Populară. Diaconescu a spus că sesizarea depusă la PICCJ se referă la grupul politic care îi cuprinde atât pe primul-ministru, cât şi pe preşedintele Senatului din acea perioadă.

Din jocul economic, băncile îi scot exact pe cei întregi la cap

Instituţiile de credit au abdicat de la funcţia lor de bază, cea de alocare inteligentă a capitalului. Obiectivul pompării de datorii în cantităţi cât mai mari vine în contradicţie cu ceea ce ar trebui să fie expertiză pentru direcţionarea judicioasă a resurselor. Sunt desigur suficienţi nebuni care să-şi asume mari riscuri. Băncile totdeauna îi vor căuta, mai ales dacă ştiu că eventuala (probabila) nerambursare a creditelor va fi acoperită cumva din alte resurse prin intervenţiile de stat sau prin încă şi mai multă inflaţie. La fel, când casele sunt scumpe, numai cei nebuni, disperaţi sau neglijenţi vor face pasul să cumpere ignorând riscul intrării în faliment. Băncile îi vor primi, însă, cu braţele deschise. Şi ghiciţi ce: tocmai pentru că aceştia duc sus cotaţiile în imobiliare. Băncile îi pedepsesc aşadar sistematic exact pe cei întregi la cap. Pe cei care nu concep să consume pe datorie mai scump azi când pot lua mai ieftin mâine, pe cei care nu vor să cumpere case la preţuri de balon speculativ.

ASF va da afară o parte din angajaţi... cu Banca Mondială

Cele două instituţii au semnat ieri un memorandum pentru eficientizarea activităţii. După încheierea expertizei va fi anunţat şi numărul de angajaţi care vor părăsi ASF. "Obiectivul meu este ca în trei ani să digitalizăm complet activitatea ASF", spune preşedintele Autorităţii, Mişu Negriţoiu. Un program iniţiat ieri în baza unui memorandum încheiat între Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Banca Mondială ar urma să încheie expertiza în baza căreia o parte din angajaţii instituţiei de reglementare vor fi daţi afară. Îmbrăcat sub o formă mai generală de asistenţă tehnică pentru transformarea structurii instituţionale şi organizaţionale a autorităţii, programul va înlesni un proces de restructurare anunţat de noul preşedinte al instituţiei, Mişu Negriţoiu, la doar câteva săptămâni după validarea sa în Parlament.

EVENIMENTUL ZILEI

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ce-ar fi fost în aceste zile dacă Victor Ponta îl accepta pe Klaus Iohannis în Guvernul USL

Ruperea USL s-a făcut din cauze ţinînd de persoane şi nu de program. USL s-a rupt pentru că Victor Ponta n-a fost de acord ca Klaus Iohannis să fie vicepremier. Şi dacă era de acord, ce s-ar fi întîmplat? Păi, Klaus Iohannis l-ar fi însoţit pe Victor Ponta, ca ministru de Interne, la inundaţii, purtătorul de cuvînt al PNL ar fi lăudat prestaţia lui Victor Ponta, copreşedinte al USL şi ar fi atacat Guvernarea PDL, ar fi stat cuminte la scenetele transmise în direct înaintea şedinţelor de Guvern, iar PNL-iştii i-ar fi denunţat pe PDL-işti, iar seara, trimişi ai celor două partide la televiziunile de casă ale USL s-ar fi străduit să demonstreze că USL e mai tare ca niciodată, în ciuda propagandei băsiste. Mare curvă şi politica asta!

URGIE ÎN OLTENIA. Două râuri din Gorj şi Vâlcea au făcut PRĂPĂD. COD ROŞU de inundaţii. Sute de persoane evacuate în Argeş

ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie) a emis un cod roşu de furtuni, valabil în judeţele din sudul şi sud-vestul ţării. În ultimele ore, natura s-a dezlănţuit în judeţele Vâlcea, Gorj şi Argeş. Ploile torenţiale căzute în jurul prânzului, marţi, au provocate puhoaie fără precedent. Râul Gilort din judeţul Gorj a făcut ravagii în oraşul Novaci, iar râul Lotru din judeţul Vâlcea a afectat oraşul Brezoi. Autorităţile spun că viiturile au atins proporţii record de peste cinci metri. Bărbatul din judeţul Argeş luat de viitură în timpul zilei a fost găsit mort după câteva ore de căutări. El a fost dat dispărut marţi după-amiază, după ce a fost luat de o viitură pe pârâul Merişani din localitatea cu acelaşi nume.

Scene bizare cu ministrul Ioana Petrescu la Guvern

Dintr-o gafă în alta. Avem un ministrul al Finanţelor care nu ştie ce este o dezbatere publică. Întrebată de jurnalişti despre noul proiect al Codului Fiscal, Ioana Petrescu a insistat că documentul este în dezbatere publică, deşi actul normativ fost retras, acum două săptămâni, de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice pentru rectificări. Ministrul a ţinut să se contrazică cu jurnaliştii care îi atrăgeau atenţia că proiectul de modificare a Codului Fiscal nu se află în dezbatere publică, nefiind postat pe site-ul Ministerului. Petrescu a susţinut că proiectul se află însă în dezbatere, pentru că el este discutat cu mediul academic şi cu cel de afaceri. Jurnaliştii i-au atras atenţia că asta nu înseamnă că documentul se află în dezbatere publică.

Fostul şef al Serviciului Secret din MAI, legături cu reţeaua Uioreanu?

Chestorul de poliţie Gelu Olteanu, şeful Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), serviciul secret al MAI, a fost schimbat luni din funcţie printr-o decizie a primului ministru Victor Ponta. Surse oficiale susţin că Oltean a fost înlăturat pentru implicarea sa în scandalul Uioreanu. Informaţiile apărute în presă arată că ofiţerul nu ar fi străin nici de scurgeri de informaţii din dosarul de şantaj al lui Mircea Băsescu, lucru care i-a făcut pe şefii lui din Guvern să îi ceară demisia.

Rusia vrea să introducă în legislaţie termenul "stat agresor", care să vizeze orice ţară care îi impune sancţiuni

Rusia ia în considerare introducerea în legislaţie a termenului "stat agresor", definit ca "un stat care introduce sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, cetăţenilor ruşi şi entităţilor legale ruse". Amendamentele au fost propuse de Evgheni Fedorov şi Anton Romanov, membri ai partidului Rusia Unită şi vor fi adăugate în mai multe legi federale, inclusiv legea contractelor şi reglementările de audit. În nota explicativă a proiectului legislativ se arată că "Guvernul Rusiei va avea dreptul de a aproba o listă de state agresoare", scopul fiind protejarea fundamentele ordinii constituţionale, asigurarea apărării şi a securităţii ţării, dar şi protejarea pieţei internă şi a dezvoltării economice naţionale.

JURNALUL NATIONAL

Dosarul ALRO trebuie redeschis! Procurorul Iacobescu: Şpaga pentru energie ieftină a fost de 10 milioane de dolari, şi nu de 4 milioane

Există un martor care ştie tot, unde s-au dus banii pentru ALRO, iar martorul este dornic să vorbească! Declaraţia-şoc, făcută săptămâna trecută de fostul procuror Eugen Iacobescu, a fost urmată de o alta, şi mai explozivă. Fostul procuror din Slatina a precizat că şpaga pentru energie ieftină a fost de 10 milioane de dolari, şi nu doar de 4 milioane, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Şpaga ar fi fost dată de ruşii de la ALRO şi ar fi mers spre persoanele care negociau. Banii ar fi fost daţi la un hotel din România, unde erau şi foştii consilieri ai lui Băsescu, Elena Udrea şi Theodor Stolojan. Declaraţiile lui Eugen Iacobescu ar trebui să trezească interesul procurorilor DIICOT, aceiaşi care au închis dosarul în 2010, după cercetări de trei ani. Apariţia unui martor, cu informaţii noi şi relevante nu pot fi neglijate, mai ales că asupra DIICOT planează suspiciuni numeroase că dosarul ALRO s-a închis la ordin.

Lipscani Boys, după 25 de ani

În 1990 puţini ştiau încotro va merge România. Orientările pe care voiau să le impună cei care deţineau puterea, într-o luptă cu opoziţia foarte vocală, dar şi mai dezorientată atingeau toate azimuturile, de la Est la Vest, trecând şi printr-o iluzorie "a treia cale". Confuziile aveau rădăcini în lipsa de informaţii şi educaţie unilaterală în dogmatismul unei ideologii care eşuase în practică. Între cei care gândiseră cu un ceas mai devreme la viitorul României se afla grupul de tineri strânşi în jurul lui Costin Murgescu la Institutul de Economie Mondială. Mentorul avea permisiunea să creeze o oază de gândire mai liberă, câştigată prin replica dată Planului Valev de înrobire a ţării în cadrul CAER. Unul dintre elevii silitori ai Grupului Trocadero (sediul institutului se afla deasupra acestui restaurant de la Coada calului) a fost Mugur Isărescu, trimis să absoarbă capitalism pe pâine la Washington imediat după decembrie '89.

România, vulnerabilă în cazurile de spălare de bani

România şi-a îmbunătăţit legislaţia şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite însă sistemul financiar este vulnerabil în faţa fenomenului spălării banilor, se arată într-un raport publicat marţi de Consiliul Europei. "România şi-a îmbunătăţit cadrul legal şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite. Cu toate acestea, instituţiile de aplicare a legii trebuie să desfăşoare, de o manieră proactivă, anchete financiare simultan cu investigarea faptelor penale prin intermediul cărora se generează venituri ilegale", se arată în raportul realizat de Comitetul de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor şi Finanţării Terorismului al Consiliului Europei (MONEYVAL), citat de Agerpres.

NATIONAL

SRI sub fusta Adrianei Saftoiu!

Toate sondajele de opinie arata, invariabil, ca Romania nu este inca pregatita pentru a avea o femeie presedinte. Si cu atat mai putin se poate vorbi atunci de o reprezentanta a sexului frumos care sa conduca un serviciu secret. Insa se pare ca Adriana Saftoiu nu are inca habar de aceste realitati. Sau, chiar daca o stie, pluseaza pentru a lua fata concurentei inaintea noilor lideri ai dreptei liberale, carora le promite o securizare fara precedent a viitoarei campanii prezidentiale. Pana atunci insa, cert este ca fosta purtatoare de cuvant de la Palatul Cotroceni se agita tot mai mult pe piata informatiilor, facand analize peste analize si incercand chiar resuscitarea unor ofiteri "ofiliti" din sfera de influenta a SIE. Prea putin insa pentru a-si pune astfel poalele in capul SRI, ca doar au mai incercat si altii in trecut. Oricum, ramane performanta notabila ca, dupa ce i-a sucit mintile "buldogului" Vasile Blaga cu invocarea a tot felul de jocuri de culise, pare sa fi reusit acum sa intre si in gratiile "neamtului" Klaus Iohannis.

Gelu Oltean ii proteja pe "clientii" DNA

Dupa ce informatia publicata in exclusivitate de "National" cu privire la demiterea sefului DGIPI a fost confirmata de anuntul sec publicat in Monitorul Oficial, noi "bombe" urmeaza sa explodeze in ograda serviciului secret al MAI. Ce-i drept, raspunzatoare pentru acestea este exclusiv fosta conducere a structurii care, in urma unei nefaste influente din afara MAI, au transformat "Doi s'un sfert" -ul intr-un sistem paralel de culegere si valorificare a informatiilor. Astfel ca, nici mai mult, nici mai putin, "ponturile" despre unele anchete ale procurorilor anticoruptie au ajuns tocmai in posesia celor aflati in vizorul DNA!

In 2013, Romania a pierdut 40 de miliarde de euro prin economia subterana

Un raport al Consiliului Europei publicat, marti, la Strasbourg spune ca economia subterana din Romania reprezenta 28,4% din produsul intern brut in anul 2013, ceea ce corespundea unor pierderi de 40 de miliarde de euro generate tarii. Conform raportului, in anul 2012, numarul fraudelor economice a fost de 41.820, fata de 39.124 in 2011 si 34.730 in 2008. Si numarul cazurilor de evaziune fiscala s-a dublat din 2008 pana in anul 2012.

PUTEREA

Ministrul "Fă, Doino", semn la aba. Cuplul Pintilie-Matei, spaima Apelor Române

Administraţia Naţională ,Apele Române (ANAR) a devenit moşia baronilor locali PSD. O adevărată şerpărie de interese de familie, de cumetrii şi amantlâcuri guvernează această instituţie din subordinea Doinei Adriana Pană, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, devenită celebră după ce premierul Ponta a întrebat-o, înainte de nepieritoarea plimbare cu bărcuţa pe uliţele din Teleorman: "Fă, Doino, aveai chef de inundaţii?". În fruntea ANAR se află ilustrul necunoscut inginer Vasile Pintilie, om de casă al baronului de Vrancea Marian Oprişan, care l-a şi propulsat în funcţie. La rândul său, Pintilie şi-a propulsat amanta oficială, conform presei locale, Iliuţa Matei, în fruntea Administraţiei Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV).

CAMPANIILE PUTEREA: Pricopie, demisia! Mapa profesională a ministrului Educaţiei

"Pricopie trebuie ejectat afară din sistem pentru sperjur, incompetenţă şi atitudine de gură-cască", opinia pe site a unui cititor al ziarului PUTEREA, referitor la scandalul diplomelor de bacalaureat. Ministrul Educaţiei şi-a atras oprobriul public după ce a dat un ordin ca absolvenţii să primească adeverinţe cu valabilitate de 12 luni în locul diplomelor. Mii de tineri suferă că universităţile europene nu-i acceptă la studii fără documente legale, recte diplomele de bacalaureat. Aşa cum am arătat în al doilea număr al Campaniei PUTEREA: Pricopie, demisia!, există un act normativ de peste un an, în baza căruia ministrul putea să reorganizeze instituţia şi să deţină monopolul elaborării diplomelor. Indolenţa şi incompetenţa au făcut misiunea imposibilă. Dacă analizăm ascensiunea politică şi mapa profesională a ministrului Educaţiei Remus Pricopie, vom vedea că nu a făcut nimic fără un profit sau un scop bine definit.

ROMANIA LIBERA

Rusia încalcă un tratat istoric

Administraţia Obama acuză Rusia că a testat o nouă rachetă de croazieră la sol, violând Tratatul nuclear din 1987, acuzaţie gravă, care intervine pe fondul deja tensionat al relaţiilor bilaterale. În acelaşi timp, trecând peste divergenţe, SUA şi Europa au convenit luni intensificarea puternică a sancţiunilor economice contra Rusiei din cauza preocupărilor că Moscova îşi intensifică intervenţia în Ucraina, fiind posibilă chiar o invazie militară. Este acuzaţia cea mai gravă a unei violări a Tratatului de control al armamentelor, adusă de SUA contra Rusiei, adăugând un nou diferend în relaţia deja afectată de tensiunile alimentate de susţinerea Kremlinului pentru separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi de decizia de acordare de azil lui Edward Snowden, fost angajat al National Security Agency.

Scandal în PSD pentru Portul Constanţa

Să promiţi un lucru, în urmă cu doi ani, şi să nu te poţi ţine de cuvânt nu este, probabil, prea plăcut. Pentru Radu Mazăre, care le-a promis alegătorilor că municipalitatea va avea mai multe acţiuni ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, situaţia este cu atât mai ingrată cu cât nu prea are pe cine să dea vina, cu excepţia colegilor săi de partid. Până în urmă cu câteva luni, când funcţiona USL, edilul spunea că i se pun piedici de către liberali, care s-au exprimat fără ocolişuri împotriva acestui transfer de acţiuni. Acum însă, cu PSD care taie şi spânzură în Guvern, este mai greu de găsit un vinovat din afară. Mazăre ştie acest lucru şi ieri l-a numit pe cel pe care îl consideră responsabil de eşecul promisiunii sale: Ioan Rus, ministrul Transporturilor, numit în funcţie de Victor Ponta.

ZIARUL FINANCIAR

Băncile au ajuns să plătească 2% la depozite, dar dau credite tot cu 10% dobândă

Creditele de consum reprezintă aproape 80% din totalul finanţărilor acordate de bănci populaţiei. Creditele de consum în lei, pe resuscitarea cărora mizează bancherii pentru a-şi redresa veniturile, afişează rate de dobândă de peste 10% pe an, deşi băncile atrag resurse de la populaţie cu 2-3% pe an şi se împrumută de pe piaţa monetară la dobânzi de circa 2% pe an. Practic, băncile menţin presiunea pe clienţi cu marje de dobândă de opt puncte procentuale, un nivel foarte ridicat mai ales în contextul în care inflaţia se află la minime istorice - de 0,7% la finalul lunii iunie. Aceas­ta face ca dobânzile reale, care reflectă efortul clienţilor cu rambursarea datoriilor, să înregistreze la rândul lor un nivel foarte ridicat.

Finanţele au încasat 137 de milioane de lei impozit pe profit de la bănci

Băncile comerciale au plătit în primul semestru (S1) impozit pe profit de aproape 137 mil. lei, însă de la banca centrală nu a ajuns la buget nici­un leu din această sursă, BNR figurând la Fisc cu un minus de aproape 51 mil. lei la vărsăminte din venituri nete, potrivit cifrelor transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Statul a "pierdut" în ultimii ani o parte importantă din resursele virate de băncile comerciale, în condiţiile în care sumele plătite în contul impozitelor pe profit au fost în declin. În primul semestru din acest an, veniturile bugetului consolidat au fost cu 4,5 mld. lei sub nivelul programat. Anul trecut băncile au plătit impozit pe profit de doar 54,7 mil. lei, reprezentând minimul ultimilor şapte ani.

Şeful SIF Oltenia a căzut la pace cu acţionarii: distribuie dividende de 93 mil. lei şi mai rămâne şi cu bani pentru investiţii

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) au aprobat ieri distribuţia dividendelor în valoare brută de 92,8 milioane de lei din profitul făcut de societate anul trecut şi au completat consiliul de administraţie cu trei membri: Nicolae Stoian, Carmen Popa şi Iulius Grigore Postolache. SIF Oltenia a fost până ieri ultima din cele cinci SIF-uri cu o situaţie incertă a distri­bu­ţiei dividendelor din pro­fitul net de 130 milioane de lei raportat anul trecut, cel mai mare din ultimii ani. Emoţiile investitorilor erau destul de mari luând în calcul fap­tul că în AGA din aprilie nu s-au strâns suficiente voturi pentru niciuna din cele două propuneri de dividend ale condu­cerii, iar în AGA de ieri acţionarii tre­buia să aleagă între dividende de 92,8 mi­lioane de lei (0,16 lei/acţiune) sau zero lei şi capitalizarea întregului profit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb