REVISTA PRESEI 30.08.2017

Willy Homner
Revista Presei / 30 august 2017

REVISTA PRESEI 30.08.2017

ADEVARUL

Tudose, despre bănci: "Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun"

Premierul Mihai Tudose a continuat marţi atacul la adresa băncilor, spunând că el refuză să îşi ţină salariul pe card deoarece nu acceptă să dea băncii "câte doi bani" de fiecare dată când foloseşte cardul şi a povestit o experienţă personală potrivit căreia a depus la bancă 500 de dolari, iar după doi ani a fost sunat de bancă pentru a plăti 50 de dolari comision, în condiţiile în care banii depuşi nu mai erau în cont. "Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»", a povestit Tudose.

Cum ar arăta ştirile zilei, dacă s-ar aplica sugestia ministrului PSD Doina Pană

Iniţiativa Doinei Pană porneşte de la constatarea că în România s-a ajuns la un grad înalt de violenţe, ură şi dezbinare. Ministrul spune ca s-a gândit şi la "unele măsuri legislative" pentru încurajarea promovării ştirilor pozitive. "Putem veni cu o deducere de TVA, cu o impunere clară. Înfrângerea suferită de Simona Halep în partida cu Maria Şarapova, nu ar mai trebui abordată ca înfrângere. "Simona Halep i-a asigurat Mariei Şarapova o revenire de zile mari", ar fi titlul într-o notă pozitivă. "Cea mai mare expoziţie de luminiţe de telefon, organizată în Piaţa Victoriei" ar fi titlul pozitiv, nu clasicul "Protest faţă de Tudorel Toader şi Guvernul Tudose".

Logo pentru Centenarul Marii Uniri - o "Horă" banală

Luni, a fost anunţat, de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, logoul câştigător care va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 şi Războiul pentru Întregirea Neamului. Intitulat "Hora", acesta a fost propus de agenţia FCB Bucureşti şi votat de public într-un procent de 27%. Logoul "Hora", realizat de agenţia FCB Bucureşti, a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului, cercuri care sunt compuse din puncte individuale care cresc şi se dezvoltă. Hora infinită obţinută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistenţă şi creştere, potrivit Ministerului Culturii. Părerile cu privire la noul logo sunt împărţite, câţiva internauţi sesizând faptul că, în cifra 1, culorile tricolorului nu ar fi în ordinea potrivită.

În faţa provocărilor Phenianului, Coreea de Sud îşi etalează forţa militară de reacţie

La doar câteva ore după ce Phenianul a lansat o racheta balistică intermediară care a căzut în apele japoneze, Coreea de Sud şi-a demonstrat forţa militară "copleşitoare". Forţele aeriene sud-coreene au întreprins în direct exerciţii de evacuare în urma unui incendiu, simulând distrugerea conducerii nord-coreene. Spectacolul de forţă comandat de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a implicat patru avioane de luptă F15K care au lansat bombe multifuncţionale MK84 pe o pistă de luptă lângă frontiera Coreei de Nord, în Taebaek, a declarat secretarul de presă al preşedintelui, potrivit RT

Construcţia podului controversat ce va lega Crimeea de Rusia avansează spectaculos

Inginerii ruşi au reuşit instalarea unui arc gigantic, parte a podului feroviar ce va lega Peninsula Crimeea de Rusia. Controversatul pod, ce va avea o lungime totală de 19 km, reprezintă o reafirmare a controlului politic exercitat de Moscova asupra regiunii anexate în anul 2014, informează BBC News. Acest proiect ingineresc are o importantă conotaţie politică, în contextul în care Rusia revendică controlul politic asupra Peninsulei Crimeea. Podul ce va traversa Strâmtoarea Kerci va avea şi un braţ destinat automobilelor care, conform estimărilor, va fi terminat la începutul anului viitor. Traficul feroviar este preconizat a începe în anul 2019.

Ce sunt "demisexualii" şi cum îţi dai seama dacă te numeri printre ei

Demisexualitatea este un termen relativ nou, care defineşte o categorie de persoane care nu se simt atrase sexual de necunoscuţi. Demisexualii ajung să dorească o persoană doar după ce o cunosc şi au nevoie să simtă o puternică legătură emoţională pentru a se simţi atraşi sexual de acea persoană, arată The Independent. Termenul "demisexual" a apărut în 2008 pe site-ul The Asexual Visibility and Education Network (AVEN), dar a devenit tot mai popular odată ce tot mai multe persoane s-au identificat cu acest tip de comportament sexual. A fi demisexual nu înseamnă a avea un libido scăzut, nu este vorba despre sex, ci despre a fi atras sexual de cineva.

Bilanţ. Câte zile au chiulit Dragnea şi Tăriceanu

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, au absentat de la aproximativ 75% din şedinţele Parlamentului, după cum arată o evaluare realizată de Institutul pentru Politici Publice (IPP). În primele şase luni de mandate, parlamentarii s-au ocupat să-şi angajeze cunoştinţele în staff-urile parlamentare, au organizat mese rotunde, iar liderii celor două Camere au chiulit pe capete, după cum arată un raport IPP. La Camera Deputaţilor, în prima sesiune a anului 2017 (incluzând şi şedinţele comune cu Senatul) au fost 58 de şedinţe de plen. Doar la 14 (24%) dintre acestea a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

China relansează cel mai rapid tren din lume

Până în 2011, China avea cele mai rapide trenuri. În urma unui accident a limitat viteza acestora. Acum revine asupra deciziei şi ridică limita. China reactivează trenurile sale de mare viteză la standardul din urmă cu şase ani. Noile garnituri electrice sunt denumite "Fuxing" ("reîntinerirea", într-o traducere aproximativă) şi vor circula pe ruta Beijing - Shanghai cu o viteză maximă de aproape 400 km/h. Data oficială de relansare e 21 septembrie, când şapte trenuri vor circula la viteza maximă. Distanţa pe care vor circula aceste garnituri înseamnă circa 1.250 de kilometri, iar timpul estimat pentru a ajunge dintr-un punct în altul este de patru ore şi jumătate.

Flota noastră e inexistentă. Marea Neagră e la cheremul ruşilor

Exerciţiile militare în Marea Neagră, la care participă Forţele Navale Române, alături de armata americană şi de alte nave NATO, sunt salutate de specialiştii în domeniul apărării. Totuşi, dotarea precară a armatei noastre îi face să fie rezervaţi când vorbim de un conflict armat în Marea Neagră. Viceamiralul în retragere Petre Zamfir spune că în clipa de faţă România nu este pregătită de un eventual conflict armat în Marea Neagră. "Flota noastră, la ora actuală, este aproape inexistentă. În afară de cele două fregate care pot face faţă unui război, noi suntem descoperiţi. Avem nave vechi, cu aparatură veche, iar noi trebuie să ne adaptăm la condiţiile de astăzi ale tehnicii militare", explică Zamfir.

Un semn discret al marii crize care urmează? Germania îşi repatriază rezervele de aur

La mijlocul lunii ianuarie în acest an a fost făcut public planul Bundesbank de a rapatria până în 2020 jumătate din rezervele aflate în străinătate, începând cu lichidarea totală a stocului din Franţa. O mişcare extrem de importantă şi care a suscitat multiple interpretări, majoritatea invocând pregătirea minuţioasă a Germaniei pentru o situaţie de criză economică financiară majoră, cea despre care se tot vorbeşte în ultimii ani, echivalentă, în actualele condiţii de instabilitate politică şi de securitate, cu un adevărat cataclism cu urmări severe la nivel planetar. Urmează o criză majoră? Puţini sunt cei care se mai îndoiesc de asta. Întrebarea nu este "dacă", ci "când". Şi dacă se va asocia unor alte tipuri de seisme. Între timp, unele economii au politicieni care au decis să ia măsuri de precauţie şi de securizare, printre altele şi prin repatrierea rezervelor de aur.

BANCHERUL

Probleme la singura bancă germană din România, Procredit Bank, care de doi ani nu are un şef

Procredit Bank, o mică bancă germana dedicată finanţării micilor întreprinzători, in special din zona rurală, are probleme de management si de organizare, dar si in relaţia cu clienţii, in condiţiile in care de peste doi ani nu are director general. Problemele au apărut in urma cu doi ani, in 2015, odată cu schimbarea întregii conduceri a băncii, formata doar din români, in frunte cu Ilinca Rosetii, in locul cărora a fost adusă mai întâi o bulgăroaică, Mriyana Dimitrova Petkova, de la subsidiara din Bulgaria a Procredit Bank, in funcţia de director general adjunct, iar ulterior, de la începutul lui 2016, o germană, Antje Marielle Gerhold, ca director general. Anterior, aceasta a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Procredit Bank Romania.

COTIDIANUL

Jos mîna de pe bîta sistemului! - Cornel Nistorescu

Convocarea procurorilor de toate soiurile pentru a da încă un semnal de protest are haz doar în măsura în care poate fi privită ca un spectacol prost regizat. Ca şi apelul Consiliului Naţional al Elevilor, ca şi apelul Asociaţiei 21 Decembrie şi ca mobilizarea populaţiei. Toţi îşi declară mînia proletară la adresa unei măsuri care n-a ajuns nici măcar proiect de lege. Nu mai lipseşte să se alăture acestui protest şi asociaţia producătorilor de brînză şi a crescătorilor de capre. Dacă ar exista, şi ei ar fi într-un fel sau altul mobilizaţi pentru a da tovarăşilor de la Parchet o mînă de ajutor în păstrarea independenţei. Pardon! A autonomiei totale. Cel mai ţărănos procuror general pe care l-a avut România a devenit un mare militant şi public trăgător de sfori şi pledant pentru a apăra autonomia unei bîte cu care Binomul intervine în desfăşurarea jocurilor de putere din România.

Bombă demografică la orizontul anului 2030: Cine va plăti pensiile "decreţeilor"

În 2017, deficitul fondului de pensii va ajunge la 28 miliarde lei, adică 3,5% din PIB, faţă de 24 miliarde lei, cât este prevăzut să fie deficitul bugetar pentru acest an. În orizontul de timp 2030, când vor începe să iasă la pensie generaţiile "baby-boom-ului" din anii '60, aşa-numiţii "decreţei", deficitul bugetului public de pensii ar putea ajunge la 8,5-10% din PIB, dacă nu se modifică vârsta de pensionare, cotele de contribuţii sau valoarea punctului de pensie. Guvernul PSD ar lua în calcul creşterea vârstei de pensionare şi a recurs la mărirea valorii punctului de pensie, însă doreşte să scadă cotele de contribuţii la Pilonul II. Astfel, dezechilibrele nu vor putea fi oprite, întrucât promisiunile electorale atârnă greu.

CURENTUL

Firea invită bucureştenii să se bată cu flori pe Calea Victoriei

Calea Victoriei redevine pietonală pe 2 şi 3 septembrie pentru că Primăria mai face un eveniment. Staţi liniştiţi că nu e vreun UNTOLD să vină sute de mii de turişti să vorbească tinerii un an de zile despre unde o să stea şi cine o să cânte, e din nou cu "animatori pe picioroange, portretişti şi caricaturişti, defilarea cu monocicluri, mimi, lustragii, muzicieni stradali, cinematograf în aer liber, ateliere de creaţie, ateliere de caligrafie, teatru pentru copii, expoziţie de fotografie, alături de produse şi preparate culinare diverse". Firea "îşi propune să readucă pe una dintre cele mai importante străzi din centrul oraşului atmosfera Bucureştiului interbelic.

CURIERUL NATIONAL

Transformarea OPCOM într-un operator unic pentru energie, o greşeală

În legea de adoptare a ordonanţei s-au strecurat, intenţionat, amendamente periculoase. Tranzacţiile vor fi naţionalizate. Competiţia pentru preţurile cele mai mici nu trebuie închisă. Transformarea OPCOM într-un operator de administrare unic al pieţelor centralizate angro de gaze naturale şi energie electrică, aşa cum îşi doreşte majoritatea parlamentară actuală, ar fi o greşeală, fără legătură cu bunele practici europene şi fără a ţine cont de interesele directe ale buzunarelor românilor. Ştim deja că nimic bun nu iese în facturile românilor dintr-un monopol controlat politic.

O rachetă nord-coreeană a survolat insula Hokkaido din Japonia

Marţi dimineaţă, Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică, au anunţat comandamentul militar sud-coreean şi guvernul japonez. Un proiectil "neidentificat" a fost lansat din localitatea Sunan, situată în apropiere de Pyongyang, şi a survolat insula japoneză Hokkaido, a confirmat şi Ministerul american al Apărării. O reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU a fost convocată pentru marţi după-amiază. Racheta a fost lansată la ora 5,57 (locală) spre est, deasupra Japoniei, şi a căzut în apele Oceanului Pacific, la circa 1.180 km. est de coastele Japoniei.

Sistemul Split TVA, o harababură fiscală

Guvernul propune încă o măsură care încurcă activitatea firmelor. Cum s-a mai întâmplat în ultima perioadă, dacă se adoptă măsura fiscală legată de splitarea, de separarea plăţii TVA în conturi distincte, atunci şi de data aceasta ar putea fi blocată tocmai activitatea firmelor corecte, care îşi plătesc la termen şi integral TVA datorată statului. Un proiect de act normativ prevede ca, de anul viitor, toate firmele plătitoare de TVA din România să efectueze separat operaţiunile ce presupun încasarea şi plata taxei pe valoarea adăugată. Guvernanţii vor ca firmele să îşi deschidă conturi separate de TVA la Trezoreria Statului, în care să vireze TVA încasată de la clienţi şi din care să facă plata către furnizori, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată către stat.

Românii datorează 128 mld. lei băncilor

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în România, una din trei familii nu poate acoperi cheltuielile curente lunare cum ar fi întreţinerea locuinţei, ratele la bancă sau plata utilităţilor, din veniturile pe care le obţine. Criza care a marcat ultimul deceniu a lovit dur în toată lumea, mulţi oameni ajungând să trăiască la limita sărăciei, în România procentul ridicându-se la 40% din populaţie. Valoarea creditelor obţinute de români de la bănci şi IFN-uri a înregistrat în luna aprilie un nivel record de 128 miliarde lei (28 miliarde euro), cu nouă miliarde de lei mai mult decât în urmă cu un an şi cu 20 de miliarde de lei mai mult decât în urmă cu doi ani.

EVENIMENTUL ZILEI

Maior ridica tonul la Dragnea

George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat că îi recomandă lui Liviu Dragnea să asigure resursele guvernamentale necesare ambasadelor ţării noastre pentru realizarea obiectivului de atragere de investiţii străine. Această reacţie a fost stârnită chiar de Liviu Dragnea, care a afirmat că activitatea ambasadorilor străini în România se rezumă la promovarea intereselor economice ale tărilor lor. Maior a spus că dacă România doreşte investiţii străine, trebuie să aibă o legislaţie eficientă, care să trateze toate aceste aspecte în favoarea mediului debirocratizat, lipsit de suspiciuni în privinţa corupţiei, în care un investitor străin vine în România să investească, pe lângă celelalte aspecte menţionate: fiscalitate, predictibilitatea, stabilitatea sistemului fiscal

Ministerul Energiei se aşteaptă la un sezon rece la fel de geros ca iarna anterioară, cu consumuri-record de electricitate şi gaze

Dispeceratul Energetic Naţional se aşteaptă ca în această iarnă să avem o situaţie similară cu cea de iarna trecută, când au existat consumuri-record de electricitate şi de gaze naturale, ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute (minus 15-20 de grade) înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile, potrivit proiectului privind Programul energetic pentru iarna 2017 - 2018, elaborat de Ministerul Energiei.

JURNALUL NATIONAL

Exodul profesioniştilor. Şi preoţii pleacă la slujit afară

Specialiştii români sunt la mare căutare în străinătate, medicii fiind principalul exemplu de angajaţi cu înaltă specializare care aleg salariile mai ofertante din vestul Europei în detrimentul celor găsite în ţară. Modelul medicilor a fost urmat, însă, şi de alte profesii. Astăzi, primul preot catolic român va sosi la muncă în Irlanda, după un lung proces de "vânătoare de capete" efectuat de episcopiile din această ţară care se confruntă cu un deficit de personal. În general, însă, specialiştii români sfârşesc prin a munci sub capacităţile lor, dar pe mai mulţi bani ca în ţară. Preoţii catolici au devenit cea mai nouă categorie de angajaţi de înaltă specializare din România care au început să fie "vânaţi" în străinătate. Eugen Dragoş, un tânăr preot catolic din Iaşi, va ajunge astăzi în parohia Tinryland din Irlanda, alţi preoţi români pregătindu-se să-l urmeze.

Agenţia Naţională a Penitenciarelor sesizează Parchetul General în cazul lui George Becali

Agenţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat Parchetul General în cazul omului de afaceri George Becali, pentru infracţiuni de şantaj la adresa unui director de penitenciar. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Carmen Uţoiu, a afirmat că, în urma verificărilor făcute în această speţă, rezultatele obţinute au fost valorificate la instituţiile competente, inclusiv parchet. "Au fost fructificate, au fost valorificate informaţiile obţinute în urma verificărilor realizate în această speţă, la instituţiile abilitate, inclusiv la parchetul competent", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Carmen Uţoiu.

Genică Boerică, prins la Milano şi adus în ţară

Omul de afaceri Genică Boerică a fost prins la Milano, fiind adus în ţară în noaptea de luni spre marţi, potrivit unor surse din Poliţia Română. Un comunicat IGPR precizează că "în noaptea de 28 spre 29 august a.c., o escortă a Poliţiei Române a preluat din Italia şi adus în ţară un bărbat urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 3 luni pentru infracţiuni de natură economică". Pe 29 ianuarie 2014 Genică Boerică a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 3 luni de închisoare pentru returnări ilegale de TVA de peste 13,5 milioane de lei. Genică Boerică este cel care a formulat denunţ împotriva lui Adrian Năstase în dosarul 'Mătuşa Tamara', fostul premier fiind achitat de ÎCCJ.

"Şefii de trib" din Parlament pregătesc ritualul de toamnă

Victoriile sau înfrângerile unui partid într-o sesiune parlamentară depind în mare măsură de dimensiunea, disciplina şi vigoarea grupurilor parlamentare. Însă numărul mare de parlamentari se poate transforma, uneori, într-o problemă greu de gestionat în toiul bătăliilor legislative. Stilul şi autoritatea unui lider de grup fac, de cele mai multe ori, diferenţa între agonie şi extaz în plenul celor două camere. Adevărate triburi politice alcătuite pe criterii ideologice, grupurile din Parlament sunt compuse din zeci sau sute de caractere distincte, fiind conduse de lideri care, cel puţin în teorie, ar trebui să strunească cu mână de fier activitatea parlamentarilor din subordine. Un lider slab poate pierde controlul asupra grupului pe care îl conduce, în vreme ce unul prea autoritar şi contondent poate genera tensiuni în interiorul facţiunii sale.

ANAF a colectat cu 6,8 miliarde de lei mai puţin decât trebuia

Deficitul bugetar, adică diferenţa dintre încasările şi cheltuielile făcute de statul român, din primele şapte luni din 2017, a trecut de 5,1 miliarde de lei. Şi asta cu toate că statul a strâns la maximum şurubul cheltuielilor şi a făcut o economie de 8,75 miliarde de lei din tăierea investiţiilor publice şi de 1,5 miliarde de lei din reducerea de bunuri şi servicii publice. Altfel, deficitul bugetar ar fi explodat, în condiţiile în care cheltuielile cu salariile publice s-au majorat cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Românii cu datorii îşi vor pierde mai greu casele

Notarii şi executorii judecătoreşti vor fi obligaţi să ofere Fiscului, la cererea acestuia, informaţii despre contribuabili, iar executarea silită a bunurilor imobile se va putea face doar pentru datorii foarte mari şi în funcţie de vechimea creanţelor. Pragurile creanţelor, valoric şi de vechime, urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor, potrivit proiectului de modificare a Codul de Procedură Fiscală elaborat de Ministerul Finanţelor. În schimb, pentru creanţele semnificative se instituie măsuri punctuale (sechestru de bunuri imobile, bunuri mobile, atragerea răspunderii solidare dacă sunt îndeplinite condiţiile legii), adică măsuri complexe şi individuale. Acestea sunt numai câteva dintre modificările care vor fi operate de Executiv astfel încât Fiscul să îşi eficientizeze activitatea măsurilor de executare silită.

NATIONAL

Dragnea ii scoate la produs pe ambasadori

Liderul PSD le-a cerut ambasadorilor sa susţină si sa promoveze in lume firmele româneşti, aşa cum fac la Bucureşti, cu multa "sârguinţa, tenacitate si determinare", ambasadorii străini. Liviu Dragnea a profitat de Reuniunea Anuala a Diplomaţiei Române din acest an pentru a-i indemna pe diplomaţii noştri să urmeze exemplul ambasadorilor străini, care fac permanent (si chiar agresiv uneori) lobby in favoarea companiilor din tarile lor de baştină. In opinia liderului PSD exact asta trebuie să facă si ambasadorii noştri, pe care el personal i-a si catalogat a fi "cea mai calificată echipă de vânzări".

Puternicii lumii se pregătesc de război

In nesăbuinţa sa de a-i speria pe presupuşii săi inamici, Phenianul a lansat o rachetă balistică deasupra teritoriilor Japoniei. Coreea de Sud reacţioneze simulând lansarea a opt bombe care ar fi putut aneantiza conducerea Coreii de Nord. Trump lasă să se înţeleagă că este gata sa lanseze o acţiune militara. Racheta balistică lansata de Phenian a zburat deasupra insulei japoneze Hokkaido, acesta fiind primul proiectil nord-coreean ce a zburat deasupra Japoniei din 1998. Acest lucru este considerat inacceptabil de comunitatea internaţionala. Preşedintele american Donald Trump a atenţionat din nou Coreea de Nord, afirmând că "toate opţiunile sunt pe masa", după ce Phenianul a lansat o racheta balistica deasupra Japoniei.

PUTEREA

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ: România nu mai poate EXPLOATA aurul de la Roşia Montană

Premierul Mihai Tudose a anunţat marţi seara la România TV că ţara noastră nu mai poate exploata zăcământul de aur de la Roşia Montană din cauza unei decizii luată de fostul Guvern tehnocrat. Astfel, Mihai Tudose îl acuză pe premierul Cioloş că a trimis la UNESCO o solicitare prin care Roşia Montană a fost declarată zona protejată. Decizia ar fi fost luată chiar pe 4 ianuarie 2017, atunci când PSD câştigase deja alegerile, conform actualului premier. "Poate a trimis Ministerul Mediului şi Cioloş nici nu a ştiut, că nu prea ştia nimic din Guvernul acela" acuză Tudose.

Luju.ro: CSM plănuieşte DECAPITAREA şefului Inspecţiei Judiciare. Miza: salvarea şefei DNA

Se anunţă scandal uriaş la şedinţa Plenului CSM care va avea loc miercuri, 30 august 2017. Complicii Laurei Kövesi din CSM, care fac parte din oculta Republicii Procurorilor, pun la cale operaţiunea de decapitare a şefului Inspecţiei Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru , pentru salvarea şefei DNA. Informaţia circula deja printre judecătorii din România, care sunt scandalizaţi de ceea ce urmează să facă o anumita grupare din CSM, formată din procurori, căt si din judecători.

ROMANIA LIBERA

Scandal de plagiat la CCR. Judecătorul Marian Enache a furat de la jurnalişti, cercetători şi Wikipedia, în trei cărţi despre Parlament

Deţine o funcţie în care o virgulă în plus sau în minus poate decide soarta a sute de mii de oameni, dar în cărţile sale dă dovadă de cinismul şi lipsa de bun-simţ ale unui "interlop academic". Zeci de pagini din trei volume semnate între 2012 şi 2015 de judecătorul constituţional Marian Enache conţin plagiate, autoplagiate şi citări incorecte. Antologic este faptul că, la un moment dat, o notă de subsol a lui Enache face trimitere la o pagină albă. Lipsa de etică a actualului judecător atinge punctul maxim atunci când vrea să lase impresia că a consultat un autor, dar, de fapt, rândurile sunt scrise de altcineva, iar acest altcineva este exclus de la citare. Fost consilier prezidenţial, deputat şi secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Enache a ajuns judecător constituţional în iulie 2016, la propunerea PSD.

Super-pensionarii din Parlamentul României

Mai mulţi senatori şi deputaţi cumulează indemnizaţia de parlamentar cu pensia. Ei vor avea ultimul cuvânt dacă Guvernul va propune Legislativului interzicerea cumulului dintre salariu şi pensie. Cumulul dintre indemnizaţia de parlamentar şi pensie este permis de legislaţia în vigoare, votată tot de Legislativ. Parlamentarii pot beneficia atât de pensii pe bază de contribuţii, cât şi de pensii speciale, în funcţie de domeniul de activitate. Fostul preşedinte Traian Băsescu este unul dintre cei care folosesc portiţele legislative, deşi a fost ani de zile un adversar declarat al acestui cumul.

ZIARUL FINANCIAR

Anul trecut au plecat încă 210.000 de români în străinătate

Aproape 210.000 de români au plecat în străinătate anul tre­cut, nu­mărul aces­tora fiind în uşoară creştere (cu circa 15.000 de persoane) prin comparaţie cu anul 2015, arată datele Insti­tu­tului Naţional de Statistică. Numărul emigranţilor de anul trecut este la cel mai ridicat nivel din 2009 încoace. Astfel, numărul de emigranţi români nu scade, în ciuda faptului că salariile angajaţilor români au crescut semnificativ în ultimii ani, iar creşterea economică de anul trecut a plasat România pe primul loc în UE. Există două motive principale pentru care migraţia creşte: pe de-o parte, s-au multiplicat posibilităţile de plecare ale oamenilor, au din ce în ce mai multe rude şi cunoştinţe care îi pot ajuta să plece în străinătate, iar pe de altă parte oamenii nu au încredere în modul în care funcţionează sistemul, nu mai cred în promisiuni.

Victoria Şarapovei cu Halep a stârnit un val de controverse!

Simona Halep a pierdut în primul tur de la US Open, în faţa Mariei Şarapova, scor 4-6, 6-4, 3-6, dar partida a produs câteva controverse. În urma victoriei rusoaicei s-a cerut schimbarea regulamentului în ceea ce priveşte pauza de care beneficiază jucătoarele. Simona Halep a cedat primul set, dar a egalat imediat, ca mai apoi, înainte de decisiv, Şarapova să ceară o pauză. După revenire, rusoaica a câştigat meciul şi stârnit câteva controverse. Nu este primul moment de acest tip, în care Şarapova încearcă să taie elanul adversarei în momentul în care aceasta din urmă este pe val. Unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de tenis, Brad Gilbert, a propus limitarea pauzei la doar 5 minute şi o penalizare importantă la fiecare 30 de secunde trecute peste această durată:

Experimentul euro în est: Preţurile alimentelor din Slovacia, membră a zonei euro, sunt cu 10% mai mari decât cele din Cehia, iar salariile sunt cu 14% mai mici

În prezent, două întrebări îi macină pe analiştii financiari în privinţa euro: încotro se duce moneda unică geografic şi până unde poate ajunge pe pieţele valutare. România ar vrea să adopte euro până în 2022. În regiune, la fel de optimistă în privinţa introducerii monedei unice ar fi doar Croaţia. Cehia, Ungaria şi Polonia împing procesul de adoptare a euro spre un viitor necunoscut, chiar dacă în ultimii ani cu puţin efort ar fi îndeplinit toate condiţiile necesare pentru intrarea în zona euro. Guvernanţii polonezi spun că euro ar putea fi adoptat în 10-20 de ani. Orice stat din UE este obligat prin tratatul de aderare să intre într-un final în uniunea monetară.

Orban şi Putin au decis: Ungaria va începe extinderea controversatei centrale nucleare Paks în ianuarie

Premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele rus Vladimir Putin au analizat implementarea acordurilor anterioare în cadrul unor discuţii purtate la Budapesta la începutul acestei săptămâni, a anunţat ministrul ungar pentru afaceri externe şi comerţ Peter Szijjarto, citat de Budapest Business Journal. Preşedintele rus s-a aflat într-o scurtă vizită în capitala ungară cu ocazia deschiderii Campionatului Mondial de Judo, competiţie pe care Budapesta o găzduieşte până pe 3 septembrie. Ministrul Szijjarto a rezumat discuţiile dintre cei doi oficiali spunând că "deciziile luate anterior încep să dea roade". Cele două părţi au confirmat că lucrările de modernizare a centralei nucleare Paks vor începe în luna ianuarie a anului viitor, cu o întârziere de 22 de luni pe care ministrul ungar Szijjarto a pus-o pe seama prelungirii procedurilor UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb