REVISTA PRESEI 31.03.2012

Willy Homner
Revista Presei / 31 martie 2012

ADEVARUL

A murit soacra lui Traian Băsescu

Soacra preşedintelui Traian Băsescu, în vârstă de 83 de ani, avea de mai multă vreme probleme cardiace. Aceasta a decedat în cursul zilei de ieri. Aurora Andruşca, în vârstă de 83 de ani, din Suceava, a fost adusă cu un elicopter la spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti în urma unor complicaţii, după ce fusese internată cu o seară în urmă la Spitalul de Urgenţă din Suceava. Purtătorul de cuvânt al spitalului, doctor Bogdan Popescu, a declarat că mama Mariei Băsescu a decedat vineri, la ora 17.00, femeia, în vârstă de 83 de ani, suferind de boli cronice, notează Mediafax. Soacra preşedintelui Traian Băsescu locuia în Suceava. Potrivit unor surse din administraţia suceveană, Aurora Andruşca va fi înmormântată duminică în cimitirul "Eternitatea" din cartierul sucevean Burdujeni.

Din această vară vom circula pe Autostrada Soarelui!

Alexandru Nazare, ministrul Transporturilor, a declarat vineri că de la sfârşitul lunii iunie se va putea circula pe Autostrada Soarelui de la Bucureşti la Constanţa, potrivit Mediafax. "Am avut discuţii intense cu constructorul în ultimele două săptămâni. Am fost aici, am analizat stadiul lucrărilor, e adevărat că a avut nişte dubii, între timp dubiile s-au elucidat, ne-am lămurit şi care este data, este cea anunţată anul trecut, 30 iunie. După cum aţi văzut, la acest moment suntem într-un stadiu suficient de avansat cât să spunem că se va circula pe 30 iunie", a spus ministrul. El a mai spus că deocamdată lucrările sunt în grafic, iar în cazul în care vor fi întârzieri, constructorul va fi penalizat. Pe sectorul de la Murfatlar la Medgidia lucrările sunt realizate în proporţie de 78 la sută, iar de la Medgidia la Cernavodă, în proporţie de 22 la sută.

Canadienii de la Roman Copper pot obţine profit maxim la Cupru Min cu 1.000 de angajaţi

Cupru Min SA Abrud ar putea avea până la 1.000 de muncitori dacă investitorul canadian Roman Copper, care a cumpărat exploatarea minieră din Munţii Apuseni la licitaţie, ar deschide toate cele patru linii tehnologice ale uzinei de la Roşia Poieni, judeţul Alba. Afirmaţia aparţine deputatului Clement Negruţ. Acesta a precizat că, în prezent, Cupru Min Aburd lucrează la Roşia Poieni cu o singură linie tehnologică de prelucrare primară a minereului, pentru care sunt 440 de angajaţi. "Dacă se vor face investiţii şi pentru deschiderea celorlalte trei linii numărul angajaţilor va fi de 1.000 - 1.200. Investitorul trebuie să facă acest lucru daca vrea să obţină profit maxim", a spus Clement Negruţ.

Frunzăverde: Mâine îmi dau demisia din PDL, dar trecerea la PNL ar putea fi temporară

Preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a declarat, vineri, că îşi va da demisia din PDL sâmbătă şi a asigurat că îl vor urma 38 de primari din judeţul Caraş-Severin. "Nu a fost un efort deosebit. Cei 38 de primari mă urmează către USL pentru că avem un exerciţiu administrativ. Ei au un calendar pe care trebuie să îl urmeze pentru a se înscrie în USL", a spus Frunzăverde. În cadrul unei intervenţii pe care a avut-o la Realitatea TV, Sorin Frunzăverde a declarat că a fost dezamăgit de conducerea formaţiunii democrat-liberale, însă că are încă prieteni de foarte mulţi ani în PDL, cu care s-ar putea reuni, nu peste multă vreme, în vederea formării unei noi formaţiuni politice, lăsând de înţeles că trecerea la Partidul Naţional Liberal ar putea să nu fie de lungă durată.

Năstase, achitat în dosarul Zambaccian pentru mită! Condamnat pentru şantaj!

Fostul premier a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, dar a fost achitat pentru luare de mită! Soţia sa, Dana Năstase, a fost şi ea achitată pentru complicitate la luare de mită. Şi soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată în dosarul cunoscut sub numele de "Zambaccian". Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei, pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj. Aceasta este sentinţă în acest dosar, iar DNA sau Adrian Năstase vor putea să o conteste la completul de 5 judecători.

Investitorii din oferta Transelectrica au deja câştiguri de până la 7%

În prima şedinţă de după închiderea ofertei Transelectrica, preţul de piaţă al respectivelor acţiuni era de 15,9 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că portofoliul celor care au cumpărat în ofertă este deja pe plus. În urma închiderii ofertei Transelectrica investitorii instituţionali au primit acţiuni la un preţ de 14,9 lei pe acţiune, iar micilor investitori le-au revenit acţiuni la preţul de 15,71 lei pe acţiune.

România, locul cinci în UE după recolta de grâu, locul doi după cea de porumb

Producţia de cereale a României a crescut anul trecut cu 24,3% până la 20,78 milioane tone, de la 16,71 milioane tone în 2010. România a ocupat locul 5 în UE după producţia de grâu şi locul 2, în urma Franţei, după producţia de porumb. Potrivit raportului de cercetare "Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2011", realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), şi publicat vineri, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană după suprafaţa cultivată cu porumb, şi a ocupat locul doi după producţia obţinută. Studiul arată că suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe - grâu, porumb, orz, orzoaică şi ovăz, a crescut de la 5,04 milioane hectare în 2010 la 5,24 milioane hectare la finele anului trecut.

Trei motive pentru care Turcia sprijină programul nuclear iranian

Chiar dacă Turcia este un aliat important al Statelor Unite şi un candidat la statutul de membru al Uniunii Europene, oficialii turci nu se dau înapoi să susţină pe faţă programul nuclear iranian. Nevoia de petrol, menţinerea relaţiilor comerciale şi păstrarea păcii la frontiere sunt motivele pentru care Ankara condamnă sancţiunile impuse de SUA şi UE Iranului, şi susţine dreptul acestei ţări de a-şi dezvolta propriul program nuclear. Premierul Turciei Recep Erdogan a reiterat susţinerea ţări sale pentru programul nuclear al Iranului, într-o întâlnire avută recent cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Nouriel Roubini: moneda europeană trebuie să scadă la paritate cu dolarul american

Valoarea euro trebuie să ajungă la paritate cu dolarul american pentru a redresa economiile periferice şi a le readuce pe creştere, a declarat Nouriel Roubini, economistul cunoscut şi ca "Dr. Doom" pentru CNBC. "Zona euro are nevoie de o adevărată devalorizare pentru economiile periferice pentru a asigura sustenabilitatea procesului de relansare economică, întărirea bilanţului extern şi sporirea competitivităţii", a declarat el. "Periferia are nevoie ca euro să se apropie de paritate cu dolarul american". În ciuda crizei datoriilor suverane, şi-a menţinut cursul relativ la dolarul american, fiind cotat în prezent la 1,3350 dolari, în creştere cu 0,48%, conform informaţiilor Bloomberg.

Deficitul public al Franţei s-a situat la 5,2% din PIB pe 2011

Deficitul public al Franţei s-a situat la 5,2% din produsul intern brut pe 2011, cu mult sub ţinta iniţială a guvernului de 5,7%, a anunţat publicaţia financiară "Les Echos". Guvernul a declarat recent că nivelul deficitului pe anul trecut s-ar putea situa în jurul procentului de 5,3% din PIB, fapt care ajută la atingerea ţintei de deficit pe 2012 de 4,5% şi de a se încadra sub plafonul de 3% din PIB impus de Uniunea Europeană în 2013. Informaţiile publicate luna trecută au arătat că, deşi veniturile guvernamentale s-au menţinut la acelaşi nivel, cheltuielile guvernului central s-au redus cu 14% anul trecut.

Bernanke apără măsurile luate de FED pentru combaterea crizei

Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale Americane, a încheiat seria de seminarii universitare cu o apărare hotărâtă a măsurilor implementate de instituţia pe care o conduce în soluţionarea crizei din 2008, inclusiv intervenţiile pe pieţele de obligaţiuni. Achiziţia de către FED a bonurilor de trezorerie şi a obligaţiunilor imobiliare au fost "în general, încununate de succes" în scopul de a scade dobânzile şi a susţine creşterea economică, a declarat Bernanke în cadrul celei de-a patra conferinţe ţinute la George Washington University, anunţă publicaţia financiară "Wall Street Journal".

Dolarul ameninţat? India şi China plătesc petrolul iranian în rupii, yuani şi grâne

China şi India ocolesc sancţiunile impuse Iranului de către SUA şi UE plătind ţiţeiul iranian cu valutele proprii, grâu, soia sau alte bunuri. Mai important decât încălcarea embargoului, este însă faptul că plata ţiţeiului iranian în alte monede decât dolarul poate fi considerată un pas înainte în demersurile economiilor emergente de a diminua rolul valutei SUA în tranzacţiile internaţionale. Mai ales că Iranul vrea semnarea de acorduri de schimb ţiţei contra grâu cu şi Pakistanul şi Rusia. India, a doua ţară importatoare de petrol iranian, a înfiinţat un cont în rupii la o bancă de stat pentru a plăti 45% din factura importului de ţiţei, conform unor oficiali indieni.

Cât a câştigat anul trecut şeful Ford

În condiţiile în care producătorul auto american, Ford Motor, a obţinut cel mai mare profit net din peste zece ani, şeful companiei, Alan Mulally, a fost remunerat pe măsură. Mulally a primit un salariu de două milioane de dolari şi bonusuri cash de 5,5 milioane de dolari, iar valoarea totală a compensaţiilor ajunge la 29,5 milioane de dolari dacă se adaugă şi primele şi opţiunile în acţiuni, potrivit Reuters.

EVENIMENTUL ZILEI

Primarul Piedone, traseul "perfect": PC-UNPR-USL

După ce a cochetat cinci luni cu UNPR, primarul sectorului 4 s-a răzgândit şi va candida la locale susţinut de USL. Cristian Popescu "Piedone", primarul sectorului 4, s-a sucit din nou şi va candida pentru un nou mandat din partea USL. Anunţul, făcut ieri, a luat prin surprindere atât PDL, cât şi UNPR, care se pregăteau să susţină candidatura lui Piedone. Însoţit de preşedintele PC, Daniel Constantin, şi de un Victor Ponta cam stânjenit, Cristian Popescu a declarat: "Nu-i voi trăda pe locuitorii sectorului 4". Aceeaşi declaraţie cu care, în noiembrie 2011, anunţa că va participa la alegerile locale sprijinit de UNPR şi nu de partidul său, PC.

Victor Ponta îi vrea răul lui Crin Antonescu: Îl trimite la serviciu

Victor Ponta spune că de luni Opoziţia va avea majoritatea în Senat. Declaraţia liderului PSD vine în completarea unui angajament asumat de Crin Antonescu care afirmase că din momentul în care Opoziţia va avea majoritate în Senat, senatorii vor întrerupe greva şi vor reveni la muncă. Crin Antonescu este senator PNL.

Cristian Preda, contracandidatul-surpriză al lui Piedone la sectorul 4

Europarlamentarului PDL Cristian Preda i s-a propus să candideze din partea PDL la primăria sectorului 4, au declarat pentru EVZ surse din partid. Aceasta l-ar plasa în postura de contracandidat al lui Cristian Popescu Piedone, actualul edil al sectorului. PDL încearcă să acopere astfel un gol, după ce Piedone a anunţat azi că nu va candida la un nou mandat cu sprijinul PDL şi al UNPR, aşa cum se angajase, ci se va întoarce în USL. Cristian Preda şi-a exprimat de mai multe ori, pe parcursul ultimelor luni, intenţia de a candida la alegerile locale, este drept, nu la vreun sector, ci la Primăria Capitalei. Preda este absolvent de filosofie şi are un doctorat în ştiinţe politice.

POVESTEA LABEI DE URS. "Piciorul de om" din valiza chinezului era o delicatesă afrodisiacă

Incident de poveste pe Aeroportul "Henry Coandă" din Bucureşti. "Piciorul de om", observat, ieri, de subofiţerii de la Antitero ai SRI în bagajul unui chinez era, de fapt, de urs. Asiaticul îl cumpărase, ca pe o delicatesă, deoarece laba de urs este considerată afrodisiacă.

Piaţa muncii din România nu mai e neagră, a devenit gri

Angajaţii români se tem de amenzile usturătoare, majoritatea încercând acum să intre în legalitate, chiar dacă asta presupune ca, în contractul de muncă, să aibă trecut salariul minim pe economie. Sancţiunile tot mai drastice şi creşterea numărului de controale a făcut ca angajaţii şi angajatorii să opteze pentru legalizarea formelor de muncă. "Putem spune că piaţa muncii nu mai este acum neagră ci gri. Tendinţa este de a intra în legalitate. Asta a adus bun noul cod al muncii. Angajaţii caută să lucreze legal, chiar dacă asta înseamnă să aibă pe contract salariul minim", a declarat Inspectorul General de Stat, Dantes Nicolae Bratu.

Stelian Fuia, ministrul Agriculturii: "CAP-urile au fost eficiente"

Iar "fermierii merită să fie băieţi deştepţi ai energiei". Cooperativele Agricole de Producţie (CAP) din regimul comunist au fost o formă eficientă de exploatare a terenurilor, iar asocierea agricultorilor rămâne o soluţie pentru creşterea profitabilităţii, a declarat ministrul Agri­culturii, Stelian Fuia, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture. "Nu trebuie să ne fie teamă de asociere sau de noţiunea de cooperativă. Chiar dacă au fost poate pe o bază greşită, CAP-urile erau totuşi o formă de exploatare a terenurilor eficientă. Sunt lucruri importante de care nu ar trebui să ne ferim să vorbim; poate bazele au fost greşite, dar principiile sunt aceleaşi şi ar trebui să ne întoarcem către acest proces de asociere", a spus Fuia.

Udrea şi Onţanu fac Mişcare pentru Bucureşti

Preşedinţii organizaţiilor din Bucureşti aparţinând Partidului Democrat Liberal (Elena Udrea), Uniunii Naţionale pentru Progresul României (Neculai Onţanu), Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (Alex Ştefănescu) şi Partidului Ecologist Român (Ovidiu Demetrescu) semnează astăzi protocolul de înfiinţare a Mişcării pentru Noul Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb