REVISTA PRESEI 31.08.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 31 august 2016

ADEVARUL

Mihai-Cristian Mărculescu, numit şef al DIPI, în locul lui Rareş Văduva

Premierul Dacian Cioloş a numit marţi un nou şef la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Interne. Noul şef al spionilor de la Interne este Mihai-Cristian Mărculescu. Decizia privind demiterea lui Rareş Văduva de la şefia DIPI a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial, alături de o decizie a premierului Dacian Cioloş privind instalarea în funcţie a lui Mihai-Cristian Mărculescu ca secretar de stat în Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, în locul lui Văduva. Guvernul a anunţat luni că premierul Dacian Cioloş îl va demite pe Văduva, decizia fiind aşteptată în cursul zilei, însă publicarea în Monitorul Oficial a fost făcută abia marţi.

Cum să furi 40 de milioane de euro

Compania Leoni Wiring Systems, unul dintre cei mai importanţi investitori străini din România, a fost jefuită de 40 de milioane de euro din doar câteva mişcări. Totul s-a petrecut la sediul central din România de la Bistriţa, unde directoarea financiară a fost convinsă să transfere suma uriaşă în conturile unei firme de un hacker care a pretins că este un superior din Germania. În spatele acestui tun impresionant stau, potrivit unor informaţii parţial confirmate oficial, mai mulţi hackeri. Practic, aceştia au clonat e-mail-urile unor directori de la sediul central din Germania şi au cerut şefei departamentului Financiar de la fabrica din Bistriţa să transfere aproape 40 de milioane de euro într-un cont. Hackerii cunoşteau foarte bine protocoalele folosite de cei de la Leoni, astfel că, directorul financiar de la Bistriţa nici nu ar fi bănuit că în spatele acestor e-mailuri prin intermediul cărora îi ceruse să transfere suma de bani s-ar afla altcineva.

Un lac realizat pe banii UE în Calafat a secat la două luni de la inaugurare

Primăria oraşului Calafat (Dolj) a investit 300.000 de euro (bani de la Uniunea Europeană) în amenjarea unui heleşteu care a dispărut la aproximativ două luni de la inagurare. Muncipalitatea dă vina pe constructor, iar constructorul - pe proiectant. Cu toţii promit că vor rezolva problema. Primăria Calafat a obţinut în anul 2014 bani de la UE pentru a dezvolta habitatul din zonă şi a realizat un heleşteu. Doar că investiţia a intrat în pământ din cauză că apa s-a infiltrat, iar acum în locul respectiv a rămas doar o groapă plină cu bălării.

Sterilizarea media şi PRU sau cum Sistemul are grijă de toate aspectele

Dacă Sistemul a scăpat de inocenţii politic, de naivii care au crezut în poveşti de schimbare, de intelectualii care au fost îndepărtaţi, acelaşi lucru s-a întâmplat în oglindă şi în media. În politică, intelectualii au fost eliminaţi. Pe rând. Intelectualii cu apelurilor lor la etică şi morală, intelectualii care le stricau apele politicienilor agramaţi şi cocalari, toţi intelectualii care deranjau pentru că vorbeau despre transparenţă, despre program politic coerent, intelectualii care stricau atmosfera de bandă de hoţi. Erau în plus, le stăteau în coastă. Acum, politica şi televiziunile arată la fel. În partide şi în studiouri apar doar cei care trebuie. Fetele şi băieţii care au rămas fac frumos.

Un cultivator de cartofi din Covasna a încasat de la APIA peste 1,4 milioane de euro pentru doar 60 de hectare

Subvenţia-record de la APIA s-a dovedit a fi cel mai dificil test pentru producătorii români, cu câteva excepţii.Numai patru producători au reuşit, până acum, să dovedească, cu acte, că au îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru a lua peste 23.000 de euro la hectar, cultivând cartofi, ceea ce unii ar numi o cultură banală. Doar că nu este vorba despre orice cultură, ci despre cea de cartof-sămânţă, iar regulile pentru a lua potul cel mare al subvenţiilor APIA au inclus valorificarea producţiei şi o recoltă de minimum 20,2 tone la hectar. Până în acest moment, doar patru la număr sunt fermierii care au reuşit să încaseze subvenţia pentru cartoful-sămânţă, mai exact sprijinul cuplat în sectorul vegetal pentru cartoful de sămânţă în cuantum de 23.745,583 (euro/ha).

Uber scade tariful în Capitală şi devine mai ieftin decât taxiul

Uber va opera la început de toamnă a doua scădere de preţ de anul acesta. De data aceasta, este mai competitiv ca niciodată. Totodată, criteriile de acces pe platformă pentru parteneri au fost modificate. Astfel, noile condiţii vor permite mai multor şoferi să conducă cu Uber. Implicit, disponibilitatea serviciului creşte şi ai putea găsi mai uşor maşină data viitoare. În ceea ce priveşte scăderile per serviciu, uberX devine cel mai ieftin serviciu, dacă îl compari cu Taxify sau taximetria clasică, având de azi un tarif de 1,3 lei pe kilometru.

Guvernul va decreta zi de doliu naţional pentru victimele din Italia

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, marţi seară, după ce a participat la funeraliile din Italia, că va propune o zi de doliu naţional pentru victimele cutremurului din Peninsulă, cel mai probabil joi, şi totodată a declarat că nu mai există niciun român dispărut, ultimul fiind identificat în cursul zile de marţi. Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marţi, că a fost identificată şi ultima persoană de cetăţenie română dată dispărută în urma seismului din Italia, iar aceasta este în viaţă. Numărul cetăţenilor spitalizaţi în acest moment este de 5.

Sebastian Ghiţă: Mungiu Pippidi e un fel de Fethullah Gulen de România

Sebastian Ghiţă spune că există un plan de distrugere a serviciilor de informaţii din România, de care politologul Alina Mungiu Pippidi nu este străină. Afirmaţia lui Ghiţă vine în contextul în care Mungiu Pippidi a spus că Partidul România Unită (PRU), în care s-a înscris şi Sebastian Ghiţă, este o creaţie a serviciilor secrete. "Mungiu Pipidi e un fel de Fethullah Gulen de România. Am observat de o luna că în România s-a construit un plan de distrugere a serviciilor de informaţii. SRI e atacat de ONG işti şi tehnocraţi pentru că se dezvoltă şi pentru că şi construieşte baze de date. Împotrivă SIE au apărut atacuri vizând operaţiunile din Africa. DIPI e decapitată şi terorizată pentru a i se află sursele de informaţii. ", a spus Sebastian Ghiţă, potrivit stiripesurse.ro. Deputatul a arătat că PRU, partidul în care s-a înscris, va susţine serviciile de informaţii.

Când va fi depus în Parlament proiectul confiscării extinse

Proiectul legislativ privind confiscarea extinsă este în linie dreaptă. Documentul va fi depus "în curând" în Parlament, după cum afirmă ministrul Justiţiei, Raluca Prună. ,,Cred că este un proiect important pentru România. Dacă vrem bani la buget, trebuie să confiscăm banii furaţi, să-i redăm societăţii", a afirmat Raluca Prună, citată de Agerpres. Ministrul a mai spus că pregăteşte, pentru a fi lansat în dezbatere publică, un pachet de legi de reformare a sistemului judiciar, dar nu a vrut să ofere detalii privind conţinutul acestuia. "Nu pot să precizeze prevederi din aceste documente pentru că aş devansa dezbaterea acum, când mai avem câteva lucruri de pus la punct", a precizat ministrul Justiţiei.

BANCHERUL

Creditele imobiliare noi acordate de bănci se menţin la un nivel ridicat

Creditele imobiliare noi acordate de bănci au rămas si in luna iulie la un nivel ridicat, peste cel din aceeaşi perioada a anului trecut, deşi in scădere faţă de lunile precedente, in ciuda faptului ca unele bănci mari, precum BCR, Banca Transilvania sau ING, si-au epuizat plafonul de garanţii Prima Casa încă din martie-aprilie, iar aproape toate băncile au majorat avansul la creditele imobiliare standard de la 15% la 20-35%, după intrarea in vigoare, din 13 mai a legii 77 privind darea in plata a caselor ipotecate. Astfel, volumul de noi credite pentru locuinţe in lei (creditele in valuta sunt restricţionate) a fost in iulie de 978 milioane lei, cu doar 233 milioane lei sub nivelul din iunie (1,211 miliarde lei) si 373 milioane lei sub nivelul record atins in mai (1,351 miliarde lei), dar peste volumul de noi credite din iulie 2015 (905 milioane lei).

Programele SRLD si Start 2016 se vor derula prin CEC Bank si Banca Transilvania

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a selectat, ca partenere în implementarea Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri şi Programului START 2016, CEC BANK şi BANCA TRANSILVANIA, instituţii de credit care şi-au depus ofertele în termenul solicitat pe site-ul www.aippimm.ro. "Având în vedere faptul că cele două instituţii de credit au îndeplinit cerinţele solicitate şi că ofertele de creditare prezentate sunt similare, am decis să oferim aplicanţilor la cele două programe naţionale posibilitatea de a alege instituţia de credit prin intermediul căreia vor implementa programele în anul 2016", a declarat Claudiu Vrînceanu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

CURENTUL

Firea a tocat 50.000 de euro ca să-l poată lăuda pe Ceauşescu şi acum riscă puşcăria

Firea s-a apucat să-l laude pe Ceauşescu deşi asta îi poate aduce o condamnare pe o lege propusă de stupidul de Crin Antonescu şi votată cu ambele mâini de PSD-işti şi PNL-işti şi promulgată de Iohannis. Ieri la ceremonia dezvelirii bustului dedicat omului de stat şi politic slovac, Alexander Dubcek, care a fost amplasat în Parcul Sala Palatului, Firea a declarat: "Putem fi mândri ca români pentru că atunci când Alexander Dubcek a avut curajul să lanseze Primăvara de la Praga, România a fost singura ţară din blocul sovietic care i-a fost alături. De aceea, în semn de mulţumire şi preţuire a acestei prietenii, dl ambasador Gabor Jan ne-a propus să amplasăm în capitala României bustul lui Alexander Dubcek, bust donat de Ambasada Republicii Slovace". Firea a acceptat să plătească 50000 de EURO pe soclul pe care a fost amplasat bustul lui Dubcek.

Platforma unionista: mare putere, diplomat mic

Clarificări pe marginea poziţiei Statelor Unite ale Americii în legătură cu subiectul unirii României cu Republica

Moldova, al identităţii populaţiei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului, al propagandei sovietice şi ruse despre "poporul moldovenesc" şi "limba moldovenească", precum şi al anulării integrale a efectelor Tratatului Ribbentrop-Molotov şi al statului regiunii transnistrene - aceasta este solicitarea specificată într-o scrisoare deschisă adresată Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, John Kerry, de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Asociaţia România Vie şi conf. univ. dr. Marius Diaconescu (Universitatea din Bucureşti).

CURIERUL NATIONAL

Transportatorii nu renunţă la proteste

FORT a cerut din nou ASF să modifice de urgenţă norma RCA, astfel încât să se elimine posibilitatea ca asigurătorii să poată practica tarife diferenţiate. Transportatorii au constatat că pentru acelaşi tip de vehicul comercial, încadrat în aceeaşi clasă de bonus/malus, asigurătorii practică tarife cu diferenţe de până la 300%. Aceştia cer ASF şi Consiliului Concurenţei să prezinte public o poziţie oficială. Transportatorii din cadrul Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) au anunţat ieri că vor continua protestele la nivel naţional până când Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va ţine cont de revendicările lor privind eliminarea posibilităţii ca Asigurătorii să poată practica tarife RCA diferenţiate.

Tânărul ministru francez al Economiei, Emmanuel Macron, a demisionat

După o întârziere nejustificată, Elysee a dat ieri după amiază publicităţii un scurt comunicat in care recunoaşte că Emmanuel Macron a demisionat din funcţia de Ministru al Economiei. Fără alte explicaţii, preşedinţia a precizat ca Emmanuel Macron părăseşte guvernul pentru a se dedica in totalitate mişcării sale cu caracter social "En Marche". Posturile franceze de televiziune au dezbătut in tot cursul zilei de marţi acest eveniment, unii comentatori apreciind că, in acest moment, după atâtea plecări din guvern ce au avut loc in ultimii ani ai actualului mandat prezidenţial, François Hollande pare "tot mai izolat". Speculaţii tot mai frecvente i-l da drept succesor al lui Macron, pe Michel Sapin, actual Ministru de Finanţe si prieten intim al lui Hollande, urmând astfel să aibă loc din nou unificarea celor doua ministere in Ministerul Economiei si Finanţelor.

Mesajele jignitoare pe Facebook, amendate cu până la 1.000 de lei

Cei care jignesc public o persoană, folosindu-se de contul personal de pe reţeaua de socializare Facebook, riscă să fie amendaţi, cu până la 1.000 de lei, încadrarea juridică fiind, potrivit legislaţiei actuale, lezarea demnităţii şi onoarei acesteia. Potrivit avocatnet.ro, jignirea publică a unei persoane, prin intermediul contului personal de pe reţeaua de socializare Facebook, reprezintă o faptă de natură contravenţională ce poate fi sancţionată de către poliţişti, fapt ce reiese dintr-o hotărâre din 2015 a Judecătoriei Făgăraş. Anul trecut, o persoană din comuna braşoveană Şoarş a fost amendată cu suma de 1.000 de lei după ce a postat pe Facebook o serie de jigniri la adresa poliţiştilor din localitate. Deşi aceasta nu folosea pe Facebook numele său real, poliţiştii au identificat-o cu ajutorul pozelor şi videoclipurilor pe care le postase pe profil.

Kim Jong Un îşi execută opozanţii cu tunul antiaerian

Doi oficiali de la Phenian, la ordinul lui Kim Jong Un, au fost executaţi cu lovituri de tun antiaerian, la începutul lunii august, susţine ziarul JoongAng Ilbo din Coreea de Sud. Conform sursei, Ri Yong Jin, un înalt oficial din cadrul Ministerului Educaţiei, a fost arestat după ce a fost prins că a moţăit în timpul unei întâlniri cu Kim Jong Un. Oficial, el a fost acuzat de corupţie şi mai apoi executat. Cam acelaşi lucru a păţit şi Hwang Min, fostul ministru al Agriculturii, dar motivul exact nu este cunoscut. Totuşi se pare că la el ar fi fost vorba de ceva mai serios, un soi de sfidare la adresa conducerii lui Kim.

EVENIMENTUL ZILEI

"Mafia permiselor" i-a făcut şoferi pe sclavii din Berevoeşti şi pe stăpânii lor analfabeţi

Fănel Proca, tatăl actualului edil din comuna care a şocat o lume întreagă, după ce poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit acolo oameni ţinuţi în lanţuri, a povestit că majoritatea conducătorilor auto din comunitatea de rromi nu ştie să scrie şi să citească. Fenomenul sclaviei de la Berevoeşti a luat amploare cam în aceeaşi perioadă cu cel al "Mafiei permiselor", din judeţul Argeş. Fostul primar al comunei argeşene, Fănel Proca, zis "Toacă", tatăl actualului edil, Florin Proca, nu s-a sfiit să explice că mai toţi rromii din comuna pe care a păstorit-o timp de două mandate, între anii 2004 şi 2012, şi-au cumpărat permisele de conducere, deşi majoritatea sunt analfabeţi.

Omul care influenţează direct preţul aurului

În analiza săptămânală dedicată marfurilor, Saxo Bank analizeaza "efectul Yellen" asupra aurului, petrolului şi dolarului american, după cel mai aşteptat eveniment al verii - reuniunea bancherilor centrali de la Jackson Hole, Wyoming, SUA. Mărfurile au fost tranzacţionate în scădere timp de o săptămână, timp în care aproape toată atenţia a fost asupra discursului din 26 august al preşedintei Fed, Janet Yellen. Simpozionul economic anual de la Jackson Hole - acest adevărat Davos pentru bancherii centrali - a fost folosit în trecut pentru a semnala iniţiative importante din partea Rezervei Federale. După discursul lui Janet Yellen la Jackson Hole, aurul a revenit la 1340$ după ce a susţinut tendinţa la 1320$ şi zona cheie de susţinere între 1,315$ şi 1,300$.

Semne bune din construcţii şi farma. Profituri peste aşteptări

Sectorul de construcţii, la fel ca sectorul financiar, înregistrează creşteri ale veniturilor şi profiturilor în acest an, în timp ce sectorul farma continuă, în majoritatea cazurilor, evoluţia pozitivă. Dintre cele 75 de companii listate pe piaţa principal a BVB care au raportat deja rezultatele financiare aferente semestrului I, 60 au obţinut profit. Mai mult, 40 dintre acestea au rezultate mai bune decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce arată o dată în plus că economia reuşeşte să evolueze pozitiv şi nu doar la nivel de statistică generală. S-au remarcat companile din sectorul de construcţii, mai exact Teraplast, Prebet, Impact şi Construcţii Napoca. Teraplast a reuşit un profit net de 26,1 milioane lei, în creştere cu 158% faţă de primul semestru al anului trecut, în condiţiile unei cifre de afaceri de 131,8 milioane lei, cu 11,8% mai mare decât anul trecut.

Veste MARE pentru Vladimir Putin. Rusia ar putea scăpa de SANCŢIUNILE ECONOMICE

Într-o conferinţă de presă cu omologul său român, Lazăr Comănescu, ministrul slovac de Externe, Miroslav Lajèak, a vorbit despre faptul că Rusia nu poate fi ignorată sau izolată, fiind un stat important al lumii, de aceea ţara sa susţine necesitatea ridicării sancţiunilor economice impuse Moscovei. Răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor români, legate de vizita recentă la Moscova a premierului slovac Robert Fico şi întâlnirea acestuia cu Vladimir Putin, oficialul slovac a declarat, ironic, că poate ar trebui "să ne uităm la o hartă a lumii, ca să vedem unde este Rusia", explicând apoi cât de importantă este Rusia din punct de vedere economic, strategic, furnizor de energie şi alte resurse, pentru ţara sa, dar şi pentru UE.

Nebunie în Siria: kurzii Pentagonului se bat cu rebelii CIA

Obama va discuta cu Erdogan, duminică, despre criza din Orientul Mijlociu, unde situaţia a luat-o razna. Prins la ananghie în cazul Gulen, liderul american ar putea fi forţat la compromisuri majore. Liderii Statelor Unite şi Turciei se vor întâlni duminică, 4 septembrie, cu ocazia reuniunii G20 din China. Potrivit Casei Albe, scopul întrevederii îl reprezintă coordonarea eforturilor împotriva ISIS. Turcia este prima putere regională care intervine terestru în războiul sirian, iar gestul său complică enorm ecuaţia politico-militară din Orientul Mijlociu. De asemenea, ultimatumul dat de Statele Unite kurzilor, de a-şi opri înaintarea, reprezintă o lovitură cumplită pe care Washingtonul o dă unuia din cei mai fideli aliaţi ai săi în Siria şi Irak şi cea mai eficientă forţă terestră care acţionează împotriva ISIS.

JURNALUL NATIONAL

Românii care se întorc în ţară ar putea primi până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere

Românii din străinătate care vor să se întoarcă în ţară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere, potrivit unui proiect de program guvernamental, care va fi lansat în dezbatere publică la începutul lunii septembrie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA). Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene şi va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman. Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiţiei.

Două miliarde de lei - câştigul statului din jocurile de noroc

Piaţa jocurilor de noroc este unul dintre domeniile cele mai dinamice, iar industria nu are o imagine transparentă, ci, mai degrabă, una de mister, bazată pe extreme - câştiguri fabuloase, dar şi pierderi mari. Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este singura autoritate a statului în acest domeniu. Schimbările legislative au fost numeroase în ultimii ani pentru că şi piaţa este într-o continuă mişcare şi dezvoltare, astfel că normele trebuie să ţină pasul cu tendinţele industriei de profil. Ce trebuie să ştie că îi aşteaptă în următoarea perioadă pe cei care pariază, mai ales în sectorul online, ce controale a făcut ONJN şi care sunt încasările la bugetul de stat în acest domeniu, intr-un interviu acordat în exclusivitate de preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Odeta Nestor.

Sănătate în rate. Cât costă să scapi de spitalele de stat

Câteva bănci oferă credite pentru tratamente medicale persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, dar împrumutul poate fi accesat şi de un membru al familiei pacientului şi astfel poate fi utilizat şi pentru oamenii mai vârstnici. Banii sunt viraţi direct în contul clinicii sau spitalului privat, din România sau din străinătate, în baza facturii pentru serviciile medicale prestate. Nu se dau în mână solicitantului. Împrumutul pentru tratamente medicale are costuri similare cu cel de nevoi personale, însă oferă o perioadă de rambursare mai mare, iar unele bănci acordă chiar şi o perioadă de graţie. De exemplu, pentru un credit de 20.000 de lei, circa 4.500 de euro, luat pe patru ani, rata lunară variază de la 470-522 de lei, în funcţie de bancă. Se pot lua şi sume mai mari, însă peste 10.000 de euro (la Banca Transilvania) sau de 20.000 de euro (la BRD) se solicită granţii imobiliare.

Începe plata cu cardul la trezorerie

Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română (BCR) şi Garanti Bank au depus oferte pentru furnizarea de servicii bancare de acceptare a plăţilor de impozite şi taxe cu cardul bancar. Contractul pentru aceste servicii are o valoarea fără TVA estimată între 1,56 milioane de lei şi 1,87 milioane de lei, potrivit datelor ANAF. Conform documentaţiei licitaţiei, lansată în a doua parte a lunii iulie, toate sumele încasate prin www.ghiseul.ro vor fi transferate integral într-un cont colector unic, deschis de banca câştigătoare la solicitarea şi în numele ANAF. Persoanele fizice vor putea plăti 42 de tipuri de impozite (pe venit din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de proprietate intelectuală, dobânzi, premii, activităţi agricole, dividende, transferul titlurilor de valoare etc), precum şi TVA, contribuţii de asigurări, accize.

NATIONAL

Unirea Moldovei cu Romania este "inevitabilă si necesară"

Surprinzător de tranşantă, opinia nu a fost exprimata la Bucureşti ci la Chişinău, de vicepremierul moldovean Gheorghe Brega. Afirmaţiile făcute de ambasadorului SUA la Chişinău, care neagă existenta oricărei legături intre Romănia si Republica Moldova si spune ca aceasta din urma tara trebuie sa-si urmeze de una singura drumul, este contrazisa nu numai de politicieni si analişti, ci si de un oficial moldovean, vicepremierul Gheorghe Brega. Care a decretat scurt ca pentru progresul Republicii Moldova este obligatorie unirea celor două ţări surori.

Iohannis a primit "mapa neagra"!

Şeful statului a băgat in ceată întreaga Administraţie Prezidenţiala atunci când, cu ceva vreme înainte de plecarea in recenta vizită privată, a cerut intempestiv să i se aducă, in premiera de când este la Palatul Cotroceni, "mapa neagra", după ce in cei aproape doi ani de când si-a luat in primire biroul, Iohannis nu a vrut sa se uite niciodată pe aceste documente interne. Iohannis a ales să scoată capul din "nisipul" nepăsării si să renunţe la păguboasa politica a struţului, adoptată până acum. Societatea civila "sorosista" a si declanşat imediat atacurile la adresa Administratiei Prezidentiale, imediat cum a simtit ca astfel isi poate pierde influenta asupra şefului statului. Cel pe care l-au văzut doar ca pe un pion atât de uşor de mutat pe tabla intereselor geopolitice din acest colt de lume. Si acum, deodată, "neamţul" dă semne de trezire. Atât să nu fie prea târziu...

Instrumentul cui este Tolontan?

Cătălin Tolontan este, poate, cel mai bun jurnalist de investigaţii din România. Din nefericire, in cazul unor anumite subiecte, măna care întoarce cheiţa mecanismului propriu de ancheta nu ii aparţine. Cel puţin aşa reiese din aburelile mai noi care sună mai degrabă a intoxicaţii decât a investigaţii. Si, până la urma, al cui eşti, Tolo? De multa vreme, omul poseda informaţii-bomba, evident exclusive, picate nu se ştie de unde, de natură a electriza si a scoate din adormire instituţiile anticorupţie, serviciile secrete, ba chiar si foşti preşedinţi.

Meciul Washington-Ankara se joacă in China

După puciul eşuat din 15 iulie, relaţiile dintre Turcia si SUA se află la cel mai jos nivel iar tentativele şefului diplomaţiei americane, John Kerry, nu au ameliorat situaţia. Duminica, Barack Obama îl va întâlni pe Recep Erdogan la summit-ul G20 care se va desfăşura in oraşul Hangzhou. Cei doi preşedinţi nu s-au mai întâlnit de la summit-ul NATO din Polonia, din 8 iulie. Barack Obama va avea ocazia, in China, să evoce tensiunile dintre SUA si Turcia, in condiţiile in care Ankara îşi continua ofensiva pe sol sirian contra grupării Statul Islamic dar si împotriva kurzilor, susţinuţi de SUA. O discuţie informala cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, figurează in agenda Casei Albe însă nu este sigură o întâlnire oficială.

PUTEREA

Firea schimbă promisiunile şi priorităţile în caz de cutremur

Cutremurul din Italia a readus în discuţia publică măsurile pe care le iau autorităţile pentru protejarea populaţiei şi consolidarea clădirilor cu risc seismic. Primăriţa Capitalei nu a pierdut ocazia de a face noi promisiuni. În urmă cu doar câteva săptămâni, clădirile expertizate şi înscrise pe lista Primăriei Capitalei care au vulnerabilităţi în caz de cutremur erau o prioritate. Acum, urgenţa o reprezintă spitalele care sunt administrate de Municipalitate. Despre blocurile de patrimoniu care stau să cadă nu se mai aude nimic. La Primăria Capitalei importante sunt declaraţiile şi prezenţa în presă, nu faptele. Cu puţin timp în urmă, Gabriela Firea se căina că proprietarii, care locuiesc în imobile cu risc seismic pericol public, nu vor să părăsească apartamentele pentru a putea fi consolidate. Declaraţiile au fost uitate şi deloc aprofundate.

ROMANIA LIBERA

Partidul lui Vlad Ţepeş, refugiul penalilor din PSD

Mai mulţi parlamentari foşti social-democraţi, printre care şi Sebastian Ghiţă, s-au înscris în aceste zile într-o formaţiune politică recent înfiinţată. Invitat să li se alăture, Victor Ponta pare mai degrabă hotărât să folosească mişcarea pentru a negocia în interiorul PSD. Pe de altă parte, PRU ar fi interesat de o alianţă cu PSRO, partidul lui Mircea Geoană. In ultimele zile, în PRU s-au înscris alţi patru parlamentari, foşti membri PSD. Printre aceştia se numără şi Mihai Sturzu, promovat în PSD de Victor Ponta. Mihai Sturzu a demisionat din PSD în decembrie anul trecut, după ce a pierdut lupta internă cu Liviu Dragnea pentru şefia PSD. În cursul zilei de luni, s-au mai înscris în PSD senatorul Daniel Savu (fost ofiţer SRI) şi deputatul Ion Eparu. Şi-a anunţat înscrierea în PRU şi deputatul Cristian Rizea, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Situaţie unică. Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Galaţi, desfiinţate

Caz unic în ţară: la Galaţi au fost desfiinţate cele mai importante structuri administrative, Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal Galaţi, tot ca urmare a jongleriilor politice ale liderilor PSD şi ALDE. La cererea europarlamentarului Dan Nica şi Durbacă, aleşii judeţeni au invalidat mandatul de consilier municipal al fostului primar Marius Stan (UNPR, acum PMP). Stan a contestat acţiunea şi ieri Tribunalul Galaţi i-a dat dreptate, prin sentinţa definitivă, dispunând ca lui Stan să îi fie validat mandatul de consilier şi dispunând şi dizolvarea Consiliului Municipal. În urmă cu două săptămâni, Tribunalul Galaţi a dispus şi dizolvarea CJ Galaţi, tot ca urmare a invalidării mandatului de consilier judeţean al lui Stan de către aleşii PSD şi ALDE, cu sprijinul celor de la PMP.

ZIARUL FINANCIAR

Cea mai mare bătaie pe aju­toare de stat s-a încheiat

Cea mai mare bătaie pe aju­toare de stat în valoare de 150 de milioane de euro s-a încheiat prin adjude­carea de doar şase mari proiecte care au primit ajutor de stat între 68 şi 163 de milioane de lei, ceea ce a provocat nemulţumiri în piaţă, în condiţiile în care pe aceşti bani s-au bătut 36 de proiecte, iar locurile de muncă nou-create în total nu sunt decât circa 2.000. "Nu e o listă care ajută economia pentru că locurile de muncă nu au fost un criteriu, iar investiţiile nu au fost dirijate către zonele cu nevoi speciale, cum ar fi cele din estul României. Noi avem o companie printre câştigători, dar modul cum s-a făcut departajarea şi valoarea foarte mare a sumelor acordate dăunează proiectului", a spus Iulian Sorescu, avocat la Noerr şi asociaţii, cu expertiză în ajutoare de stat. Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a adăugat că de abia acum urmează analiza fiecărui proiect în parte şi că lista se poate schimba.

Banca Transilvania, pe primul loc la randamente în aproape nouă luni: +35% cu tot cu dividende

Cinci emitenţi din 10 care alcătuiesc BET au fost pe plus pe 29 august faţă de începutul anului. Primele care au trecut pe plus faţă de începutul anului au fost Electrica (0,8%) şi Transelectrica (0,9%) în martie. Cele 10 companii care intră în alcătuirea indicelui BET au adus de la începutul anului şi până în prezent randamente de până la 35%, fiind luat în calcul ran­damentul dividendelor plătite şi acţiunile gratuite, sau chiar pierderi de 15%, cum este cazul emitentului din energie Nuclearelectrica. Banca Transilvania (TLV) se poziţionează pe primul loc, cu 35% câştig din ianuarie încoace, iar pe următoarele două locuri se poziţionează Electrica (EL), cu randament de 20% şi Trans­gaz (TGN), plus 17%. Seg­men­tul energetic, în care activează ultimii doi emitenţi menţionaţi, a luat prin sur­prindere investitorii din cauza re­zul­ta­telor slabe din S1. La polul opus, pierderi de 15% au fost la Nuclearelectrica (SNN) şi de 10% la Petrom (SNP).

Un bancher şi un secretar de stat, în consiliul Transelectrica

Poziţia de membru în Consiliul de supraveghere este remunerată cu 32.700 de lei anual. Dorin Alexandru Badea, director executiv al diviziei trezorerie şi pieţe fi­nan­ciare la banca de stat Exim­bank, şi Manuel Costescu, secretar de stat la Mi­nisterul Economiei, sunt din 30 august membri în Consiliul de supraveghere al Transelectrica (TEL), una dintre cele mai mari companii de stat de pe bursă. Poziţia de membru este re­mu­ne­rată cu 32.700 de lei anual (2.725 de lei lunar), potrivit declaraţiei de avere a actualilor membri din consiliul Transelectrica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb