FINANCIAL TIMES
• UE suspendă tranşa de 8 miliarde euro pentru Grecia
Liderii europeni au suspendat acordarea tranşei de 8 miliarde euro din sprijinul internaţional destinat Atenei, solicitând Greciei să ia o decizie clară cu privire la rămânerea în zona euro.
La presiunile preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarului german Angela Merkel, premierul elen George Papandreou a decis să meargă mai departe cu referendumul pe tema mai sus menţionată, urmând să-l organizeze cel mai devreme în 4 decembrie.
• MF Global, acuzată de dispariţia unor fonduri
CME Group, operatorul Bursei din SUA, care supraveghează operaţiunile de brokeraj ale MF Global în sectorul contractelor futures, a acuzat această societate că a mutat unele fonduri ale clienţilor "într-o manieră în care ar fi urmărit evitarea descoperirii acestora". Suma este de 633 milioane de dolari.
• Kraft merge mai departe cu planul de divizare
Compania alimentară americană Kraft merge mai departe cu planul de desprindere şi urmează să anunţe până la finele anului echipa de conducere a operaţiunilor independente.
Divizarea companiei, anunţată în vară, va fi finalizată până la sfârşitul anului.
WALL STREET JOURNAL
• Europa dă ultimatum Greciei
Liderii europeni au ajuns la capătul răbdării cu Grecia, cerându-i să declare dacă vrea să rămână în zona euro, ori riscă o secesiune dramatică.
"Vrea Grecia să rămână parte a zonei euro sau nu?", a declarat cancelarul german Angela Merkel, adăugând: "Aceasta este întrebarea la care poporul grec trebuie să răspundă acum".
• LG Electronics vrea să obţină 884 milioane de dolari printr-o ofertă de drepturi
LG Electronics Inc., al doilea producător sud-coreean de electronice, vrea să lanseze o ofertă de drepturi din care să obţină 1.000 de miliarde woni (884 de milioane de dolari).
• ING reduce 2.000 de posturi
ING Groep NV din Olanda va elimina 2.000 de locuri de muncă de la divizia locală de retail banking, în pofida majorării profitului său în trimestrul al treilea.
NEW YORK TIMES
• NYSE Euronext şi-a majorat profitul
NYSE Euronext, bursa transatlantică ce va fuziona cu Deutsche Boerse, şi-a majorat cu 54% profitul în trimestrul al treilea, la 186 de milioane de dolari.
Pe segmentul derivatelor, câştigul societăţii a crescut cu 38%, la 129 de milioane de dolari, iar pe cel al trazacţiilor cu acţiuni - cu 54%, la 155 de milioane de dolari.
• Profitul BNP, afectat de pierderile din deţinerile în titluri elene
Cea mai mare bancă franceză, BNP Paribas, anunţă scăderea cu 72% a profitului în trimestrul al treilea, după ce a contabilizat o pierdere de 2 miliarde euro din deţinerile în obligaţiuni elene. În perioada iulie - septembrie, câştigul BNP s-a redus la 541 milioane de euro.