REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 05.12.2011

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 5 decembrie 2011

FINANCIAL TIMES

Cabinetul Monti a adoptat planul de austeritate pentru Italia

Noul guvern tehnocrat al Italiei a aprobat măsuri dure de austeritate şi reforme economice, duminică seara, înainte să înceapă o săptămână crucială pentru campania Europei de a susţine moneda unică.

Băncile elveţiene vor continua să se consolideze

Cu două tranzacţii importante de preluare în mai puţin de o lună, mult aşteptata consolidare a sectorului bancar privat elveţian pare că, în sfârşit, se realizează. Luna trecută a fost preluat pachetul de control de la Sarasin de către Safra Group, pentru 1,04 miliarde franci elveţieni, după ce Credit Suisse anunţase că va "înghiţi" subsidiara independentă Clariden Leu.

Autorităţile de la Bruxelles, cu ochii pe Google

Comisia Europeană întocmeşte o listă cu temerile legate de practicile de business ale companiei Google, care ar putea sta la baza unei plângeri antitrust împotriva grupului american.

WALL STREET JOURNAL

Lehman, pe punctul să finalizeze numirile în consiliul director

Divizia imobiliară falită a grupului american Lehman Brothers Holdings Inc. este pe punctul de a finaliza numirile în consiliul director, spun surse apropiate situaţiei. Potrivit acestora, noul board va fi alcătuit din şapte experţi în restructurare, imobiliare şi derivate. Aceştia vor supraveghea lichidarea activelor în valoare de zeci de miliarde dolari, în beneficiul creditorilor Lehman.

Samsung a obţinut o victorie legală în SUA

Samsung Electronics Co. a obţinut o victorie importantă în SUA, în lupta pe care o derulează în instanţă cu Apple Inc., după ce un judecător a decis că grupul sud-coreean poate continua vânzarea telefoanelor Galaxy în Statele Unite.

NEW YORK TIMES

Profitul TUI Travel bate aşteptările

Cel mai mare tour-operator din Europa, TUI Travel, şi-a majorat cu 18% profitul anual, pe fondul vânzărilor de pachete turistice pentru sărbătorile de iarnă.

Câştigul operaţional al companiei a fost de 471 milioane de lire sterline în anul fiscal încheiat în 30 septembrie, în timp ce analiştii anticipau 461 de milioane de lire.

Întrunire Sarkozy - Merkel, la Paris

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel se întâlnesc astăzi, la Paris, în contextul presiunilor pentru punerea de acord a poziţiilor privind controlul centralizat al bugetelor din zona euro.

Financial Times Deutschland: GM declară strategia Opel un eşec

Compania auto americană General Motors a declarat strategia de restructurare a diviziei europene Opel un eşec, potrivit Financial Times Deutschland, care îl citează pe vicepreşedintele GM, Steve Girsky.

"Din păcate, planul nostru de a readuce pe profit compania Opel, anul acesta, nu a funcţionat", a spus Girsky.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb