REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 06.02.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 februarie 2015

FINANCIAL TIMES

Pascal demisionează din fruntea Sony Pictures

Amy Pascal, ale cărei e-mailuri jenante s-au scurs online în urma atacului hackerilor care a afectat Sony Pictures, demisionează din funcţia de co-preşedinte al studioului de film. Contractul doamnei Pascal urma să expire luna viitoare.

Statoil îşi taie cheltuielile după scăderea preţului petrolului

Statoil, cel mai mare producător de ţiţei din Norvegia, îşi taie cheltuielile anul acesta şi semnalează amânarea proiectelor sale, ca urmare a declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil. Compania îşi reduce cheltuielile de capital cu 10% în 2015, de la 18 miliarde dolari.

Merkel şi Hollande, în vizită la Moscova

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, vor purta discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin în această seară, la Moscova, în încercarea de a elimina impasul diplomatic privind Ucraina.

WALL STREET JOURNAL

Profitul Alcatel creşte datorită producţiei de routere

Alcatel-Lucent anunţă că profitul său din trimestrul al patrulea din 2014 a fost susţinut de ţinerea sub control a costurilor şi de creşterea vânzărilor de routere. Producătorul francez de echipamente de telecomunicaţii a raportat un profit net de 271 milioane de euro, comparativ cu 134 milioane de euro în ultimele trei luni din 2013.

Exporturile auto din SUA au depăşit două milioane

Exporturile de autoturisme din SUA au atins un nivel record în 2014, pentru al treilea an la rând, cererea pentru maşinile americane fiind solidă în special în Orientul Mijlociu şi Asia. Statele Unite au livrat în exterior circa 2,1 milioane de maşini şi camioane noi, cu 8% mai mult decât în 2013.

Swatch va lansa un Smartwatch

Swatch Group AG din Elveţia vrea să lanseze un nou smartwatch (ceas inteligent) în următoarele două-trei luni, cel mai mare producător mondial de ceasuri intenţionând să se redreseze după un declin de 27% a profitului său în 2014.

NEW YORK TIMES

Hyundai Motor a răscumpărat acţiuni de 422 milioane de dolari

Producătorul auto sud-coreean Hyundai Motor Co. anunţă că a răscumpărat acţiuni de 460 miliarde woni (422,4 milioane de dolari), ca parte a eforturilor sale de a spori câştigurile acţionarilor.

Irlanda nu este convinsă, încă, de oferta IAG pentru Aer Lingus

Guvernul irlandez nu este convins, deocamdată, de oferta lansată de deţinătorul British Airways, IAG, pentru cota de 25% pe care o deţine statul la compania aeriană Aer Lingus, anunţă ministrul transportului de la Dublin, Paschal Donohoe.

Danemarca reduce dobânda pentru a patra oară într-o lună

Banca centrală a Danemarcei a redus dobânda cheie pentru a patra oară în ultima lună, încercând să ţină stabil cursul coroanei raportat la euro. Nationalbanken a informat că a tăiat dobânda cu 0,25 puncte procentuale, la -0,75%.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb