REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 23.11.2010

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 noiembrie 2010

Financial Times

Premierul irlandez, sfidător

Brian Cowen, premierul Irlandei, sfidează apelurile pentru organizarea de alegeri anticipate de urgenţă, însă afirmă că scrutinul va avea loc anul viitor, după trecerea Bugetului.

...........

FBI a efectuat raiduri la trei fonduri speculative

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a efectuat, ieri, raiduri la trei fonduri de hedging, în cadrul unei investigaţii pe marginea unor tranzacţii bazate pe informaţii privilegiate, spun surse apropiate situaţiei. Potrivit acestora, fondurile sunt Level Global Investors, Diamondback Capital Management şi Loch Capital Management.

............

Vânzările HP au crescut cu 8%

Hewlett-Packard din SUA a raportat o creştere peste aşteptări, de 8%, a vânzărilor sale în ultimul trimestru fiscal, datorită sporirii cu 25% a veniturilor de pe segmentul serverelor şi al soluţiilor de stocare.

Cea mai mare companie mondială din sectorul IT a avut vânzări totale de 33,3 miliarde dolari în perioada de raportare, iar cele de pe segmentul serverelor şi al soluţiilor de stocare au însumat 5,3 miliarde dolari.

..........

Wall Street Journal

Bursa din Hong Kong îşi extinde programul de tranzacţionare

Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd. îşi va extinde programul de tranzacţionare la cinci ore pe zi, începând cu luna martie 2011, respectiv la cinci ore şi jumătate din martie 2012, de la patru ore în prezent.

Din 7 martie 2011, programul pieţei acţiunilor va începe la ora 09:30 şi se va sfârşi la 16:00. La ora 12:00 va fi luată o pauză de masă de o oră şi jumătate.

...........

Coty cumpără un producător de pe segmentul îngrijirii pielii

Producătorul de parfumuri Coty Inc. din SUA urmează să anunţe, astăzi, achiziţia companiei Philosophy de la fondul de investiţii Carlyle Group, în cadrul unei tranzacţii evaluate la circa un miliard de dolari, spun surse apropiate afacerii.

Philosophy, care a luat fiinţă în 1996, este o companie cunoscută în domeniul produselor destinate îngrijirii pielii.

...........

PTT E&P investeşte peste 2 miliarde dolari în Canada

PTT Exploration & Production PCL din Thailanda încheiat cu societatea norvegiană Statoil ASA o afacere de 2,28 miliarde dolari, prin care preia 40% din proiectul canadian Kai Kos Dehseh, de extracţie a petrolului din nisipuri petroliere.

.............

New York Times

J. Crew, aproape de vânzare

Distribuitorul american de îmbrăcăminte J. Crew este pe punctul de a fi înstrăinat pentru 2,8 miliarde dolari către firmele de investiţii TPG Capital şi Leonard Green & Partners, spun surse apropiate situaţiei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb