FINANCIAL TIMES
• Commerzbank va plăti dividende
Dacă totul va merge conform planului, Commerzbank va plăti dividende la începutul anului viitor, pentru prima oară de când banca germană a fost afectată de criza financiară. Acesta va fi un moment simbolic în reabilitarea băncii în care guvernul german a fost nevoit să investească 18,2 miliarde dolari.
• Investitorii, pregătiţi să-i ofere lui Andrew Witty timp pentru redresarea GSK
Investitorii sunt dispuşi să-i acorde timp lui Andrew Witty ca să readucă GlaxoSmithKline (GSK) pe creştere, dar orice obstacol în plus în acest sens ar spori presiunea pentru schimbare în cadul celui mai mare producător britanic de medicamente.
• Ministrul elen de Interne avertizează că Grecia nu va putea plăti rata FMI în iunie
Grecia a avertizat că nu va putea plăti o rată către Fondul Monetar Internaţional (FMI), în iunie, spunând că nu va avea capacitatea să plătească atât pensiile şi salariile, cât şi suma de 1,6 miliarde de euro pe care o datorează FMI, dacă nu obţine bani de la creditori.
WALL STREET JOURNAL
• Barrick Gold vinde mina Cowal către Evolution Mining pe 550 milioane dolari
Barrick Gold Corp. înstrăinează operaţiunile cu aur pe care le derulează în Australia (mina Cowal) către compania locală Evolution Mining Ltd. pe 550 de milioane de dolari SUA.
• Amazon îşi modifică practicile fiscale în Europa
Amazon.com Inc. a început să-şi contabilizeze vânzările retail în fiecare ţară din Europa, schimbându-şi practica anterioară, care presupunea totalizarea cifrei pe regiune, ca să plătească o taxă redusă în Luxemburg. Modificarea vine pe fondul anchetei autorităţilor europene privind practicile fiscale ale multinaţionalelor în Europa.
• EDF depune o ofertă pentru o divizie Areva
Compania franceză de utilităţi Eléctricité de France SA (EDF), deţinută de stat, a lansat o ofertă preliminară de 2 miliarde euro pentru divizia de reactoare a societăţii de inginerie nucleară Areva SA, ca parte a încercării guvernului de restructurare a industriei nucleare a ţării.
REUTERS
• China invită investitorii privaţi să susţină proiecte de 318 miliarde dolari
Agenţia de planificare din China a lansat o listă cu peste 1.000 de proiecte propuse ce totalizează 1.970 miliarde yuani (317,75 miliarde dolari), invitând investitori privaţi să susţină finanţarea, construcţia şi operarea acestora.
• Fondul de Stat numeşte un administrator pentru restructurarea Malaysia Airlines
Mohammad Faiz Azmi va supraveghea transferul activelor şi pasivelor MAS şi ale noii companii, Malaysia Airlines Bhd, care va începe să opereze în septembrie, anunţă fondul de stat Khazanah Nasional Berhad.