REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 31.10.2011

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 31 octombrie 2011

FINANCIAL TIMES

Japonia intervine ca să oprească aprecierea yenului

Japonia a intervenit pe piaţa valutară pentru prima oară din august până în prezent, ca să oprească aprecierea yenului. În urma intervenţiei, moneda japoneză a scăzut cu peste 5% faţă de cea americană: 79,50 unităţi/dolar, faţă de 75,35 unităţi/dolar, anterior intervenţiei.

ArcelorMittal nu mai închide fabrici în Europa

Compania siderurgică ArcelorMittal va face faţă condiţiilor economice din Europa fără să fie nevoită să mai închidă fabrici.

Robrecht Himpe, vicepreşedinte pentru Europa în cadrul ArcelorMittal, a declarat că societatea nu are niciun plan de închidere permanentă a vreunei fabrici, după ce, luna aceasta, a decis să închidă o unitate importantă din Belgia, care generează pierderea a 600 de locuri de muncă.

Criza, o oportunitate pentru "uniune fiscală"

Ministrul finanţelor din Germania, Wolfgang Schäuble, consideră că actuala criză financiară din zona euro nu este o ameninţare, ci o oportunitate.

În opinia sa, presiunile de pe pieţele financiare vor obliga cele mai îndatorate state membre ale zonei euro să-şi reducă deficitele bugetare şi să-şi sporească competitivitatea. Totodată, spune Schäuble, acestea vor face paşi pentru crearea unei "uniuni fiscale".

WALL STREET JOURNAL

TNK-BP, pe punctul să încheie o afacere în Brazilia

Compania petrolieră mixtă ruso-brotanică TNK-BP Ltd. este pe punctul să preia 45% din unele blocuri de explorare din Brazilia, de la HRT Participações em Petróleo SA, în schimbul sumei de un miliard de dolari, spun surse apropiate negocierilor.

Coreea de Sud amendează şase producători de ecrane LCD pentru cartel

Autorităţile sud-coreene din domeniul concurenţei au amendat şase producători de ecrane LCD cu un total de 194 miliarde woni (175,7 milioane de dolari) pentru fixarea de preţuri pe piaţa de profil, vreme de mai bine de cinci ani.

Companiile amendate sunt Samsung Electronics Co. şi LG Display Co. din Coreea de Sud, AU Optronics Corp., Chimei Innolux Corp., Chunghwa Picture Tubes şi HannStar Display Corp. din Taiwan.

Profitul Honda s-a înjumătăţit

Compania auto niponă Honda Motor Co. anunţă că profitul său net a scăzut cu peste 50% în perioada iulie -septembrie 2011, ca urmare a aprecierii yenului şi a slăbirii vânzărilor în SUA şi Japonia.

Câştigul net a fost de 60,4 miliarde yeni, comparativ cu 135,9 miliarde yeni în anul anterior.

NEW YORK TIMES

Panasonic raportează pierderi

Producătorul japonez de electronice Panasonic Corp. a înregistrat pierderi în trimestrul încheiat în septembrie, din cauza declinului vânzărilor de televizoare şi a aprecierii yenului.

Panasonic a raportat pierderi de 105,8 miliarde yeni (1,34 miiarde dolari) pentru perioada iulie - septembrie 2011.

Surse: Credit Suisse mai reduce 1.000 de posturi

Banca elveţiană Credit Suisse va anunţa încă 1.000 de disponibilizări marţi, când îşi va publica rezultatele financiare aferente trimestrului al treilea, potrivit unei publicaţii locale, care nu citează sursa informaţiei. Disponibilizările vor fi făcute, în principal, în SUA şi Londra, conform publicaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb