• Adevărul
• Călin Goia, solist Voltaj: "Nu suferim că nu suntem difuzaţi"
"Radiourile nu ne mai difuzează pentru că avem piese în limba română", a declarat Călin Goia.
El a precizat că trupa nu simte "o apăsare din faptul că Voltaj nu mai este difuzată atât de mult ca în urmă cu cinci ani", subliniind comparaţia dintre atunci şi acum.
• Cancan
• Andreea Ibacka, în panică după "Dansez pentru tine": "Mă doare spatele, mi-e frică să nu am probleme la coloană"
Antrenamentele istovitoare şi-au spus cuvântul asupra stării de sănătate a Andreei Ibacka. Cum durerile de spate s-au intensificat, fosta concurentă s-a speriat foarte rău, programându-se la medic pentru o ecografie.
• Cancan
• De ce a colaborat Rebengiuc cu Chirilă
Tudor Chirilă a povestit recent cum a reuşit să îl convingă pe actorul Victor Rebengiuc să apară în cel mai recent videoclip al trupei Vama, "Copilul care aleargă spre mare".
"Mă ştia din studenţie. L-a convins scenariul. Cred că a zis că a venit timpul să joace şi într-un videoclip", a spus Chirilă.
• Click
• O piesă de-a Rihannei a fost interzisă în Franţa
Cel mai nou videoclip al Rihannei a fost interzis în Franţa, pe motiv că imaginile au un conţinut vulgar. Ultimul single al artistei, "We Found Love", este considerat indecent de către francezi, care susţin că imaginile îi îndeamna pe tineri să se drogheze şi să bea. Pentru asta, difuzarea clipului a fost interzisă înainte de ora 22.00, la TV.
• Evenimentul Zilei
• Leonard Cohen va lansa primul album după opt ani
Reprezentanţi ai cântăreţului au anunţat data la care va fi lansat noul album, 31 ianuarie în Statele Unite, şi au promis să lanseze pe internet prima piesă a materialului discografic în zilele următoare, scrie NME.
Acesta ar fi primul material al lui Leonard Cohen după albumul lansat în 2004, "Dear Heather". "Old Ideas" va conţine 10 piese noi care, conform comunicatului de presă trimis de reprezentanţii cântăreţului va "adresa într-un mod poetic unele dintre cele mai profunde dileme ale existenţei umane - relaţia cu o fiinţă transcendentă, iubire, sexualitate, pierdere şi moarte".
• Libertatea
• Solistul trupei Reamonn, la Vocea României: "Vreau să-mi salut neamurile de la Cluj"
Solistul trupei Reamonn, Rea Garvey, se află în vizită în România. Invitat în cadrul show-ului Vocea României, artistul a dezvăluit faptul că este legat într-un fel de ţara noastră pentru că are şi el rude la Cluj.
Rea Garvey, solistul celebrei trupe Reamonn, a declarat că este încântat de faptul că sunt foarte multe voci bune în România. Mai mult, artistul a ţinut să-şi salute neamurile de la Cluj.