• Adevărul
• Gabriel Cotabiţă, în deschidere la Engelbert Humperdinck
Gabriel Cotabiţă va cânta în deschiderea concertului pe care Engelbert Humperdinck îl va susţine pe 3 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii, Asociaţia Culturală Maria Domina şi Agenţia Vreau Bilet.
Cântăreţul britanic Engelbert Humperdinck (75 de ani), cunoscut pentru hituri ca "Release Me (And Let Me Love Again)" şi "The Last Waltz", a vândut 150 milioane de albume în întreaga lume.
• Cancan
• Dezvăluirile despre consumul de cocaină şi despre viaţa intimă i-au distrus viaţa! Pictoriţă drogată, părăsită de logodnic
Lovitură neaşteptată pentru pictoriţa din Iaşi, cunoscută în toată ţara după ce a ajuns drogată la spital. Artista Otilia Cazacu a ajuns celebră după ce a consumat stupefiante într-un bar din Iaşi.
Multe dintre tablourile ieşencei înfăţişează raporturi sexuale între barbati. Artista Otilia Maria Cazacu a declarat că iubitul ei a anulat nunta, care trebuia să aibă locul anul viitor, din cauza ultimelor apariţii din presă. Prietenii comuni ai celor doi susţin că barbatul a fost deranjat foarte tare de faima logodnicei sale şi mai ales de dezvăluirile despre viaţa intimă a pictoriţei. "Am avut foarte mult de suferit după ce am ajuns la spital şi am apărut în presă. Prietenul meu nu vrea să se mai căsătorească cu mine anul viitor. S-a anulat nunta", a explicat Otilia Cazacu. Despre modul în care a ajuns beată şi drogată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, aceasta susţine că prietenele ei au drogat-o. "Au venit nişte prietene şi am mers într-un club. Cineva din grup mi-a oferit o ţigară despre care susţinea că-i din Grecia. Nu am stat foarte mult în club, pentru ca în scurt timp mi s-a facut rău. Drept pentru care am luat un taxi şi am ajuns la spital. Nu m-am gândit că ţigara aceea conţine droguri", a mărturisit pictoriţa.
• Evenimentul Zilei
• Data viitoare când auzi "mănâncă mai încet", ar putea fi farfuria ta cea care îţi vorbeşte
Medicii nu ştiu ce "arme" să mai inventeze pentru pacienţii care se luptă cu obezitatea. Cea mai nouă invenţie a lor este farfuria care îţi atrage atenţia că mănânci prea repede.
O farfurie specială le vine în ajutor celor care au probleme cu kilogramele în plus. Aceasta este dotată cu un dispozitiv numit Mandometer, care cu ajutorul unor senzori cântăreşte cantitatea de mâncare din farfurie şi are grijă ca aceasta să fie mâncată într-un timp optim. În cazul în care utilizatorul ia prea multe linguri deodată, robotul va spune mesajul "vă rog mâncaţi mai încet".
• Evenimentul Zilei
• Irinel Columbeanu poate fi executat silit pentru 5.000 de euro
Monica Gabor vrea să îl execute silit pe fostul ei soţ pentru suma de 5.000 de euro care ar reprezenta cheltuieli de judecată. Irinel Columbeanu, însă, consideră că în acest caz nu se respectă procedura corectă.
Irinel Columbeanu spune că acest ordin executoriu de care el a aflat recent nu are niciun fel de temei din moment ce a fost realizat pe 17 iunie, dată la care hotărârea judecătorească ce îl făcea să fie executoriu fusese anulată în urma încredinţării Irinei către tatăl ei. În plus, omul de afaceri nu a primit până acum o somaţie de plată şi nu i-a fost cerută nicio sumă.
• Libertatea
• Cea mai mare expoziţie foto digitală din lume, organizată în Bucureşti
Cea mai mare expoziţie foto digitală din lume a fost inaugurată azi într-un mall din nordul Capitalei. Recordul mondial a fost recunoscut de Guinness World Records.
Acest record a deschis o nouă categorie în Cartea Recordurilor. Expoziţia reuneşte într-un album digital gigantic, format din 12 plasme, peste 3.000 de fotografii cu răsărituri de soare strânse pe site-ul unei firme de electronice, în cadrul campaniei "Rise and Shine". Doritorii pot vedea expoziţia până pe 3 ianuarie la Băneasa Shopping City.
• Libertatea
• Angela Similea revine pe scenă pentru prima oară după moartea soţului
Angela Similea revine pe scenă, într-un spectacol deschis publicului larg, pentru prima oară de la moartea soţului ei, Victor Surdu.
Chiar dacă la un moment dat s-a pus problema ca artista să renunţe la activitatea ei concertistică, interpreta pare să fi depăşit clipele dificile prin care a trecut.
Angela Similea va cânta din nou pentru public, miercurea viitoare, pe 30 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul Galei Ovo Music. Sunt trei ani de când marea doamnă a muzicii româneşti, cum a fost ea supranumită, a cântat ultima dată aici.