REVOLTA CELOR GUVERNAŢI: Executivul intră în zodia grevelor

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 12 iunie 2009

Executivul intră în zodia grevelor

După ce, luna trecută, 8.000 de sindicalişti ai BNS au mărşăluit pe străzile Capitalei, protestând împotriva Guvernului, astăzi, 500.000 de sindicalişti CNS Cartel ALFA au anunţat grevă generală

Peste 500.0000 de sindicalişti din toate domeniile de activitate (membrii ai Confederaţiei CNS Cartel "ALFA") au anunţat, astăzi, grevă generală, timp de 15 minute, în semn de protest faţă de măsurile nepopulare şi ineficiente luate de Guvern pentru combaterea crizei.

Sindicaliştii sunt extrem de nemulţumţi că Executivul nu s-a ţinut de promisiuni în privinţa măsurilor de redresare economică stabilite cu partenerii sociali (încă din luna ianuarie) şi critică faptul că partea guvernamentală pare mai preocupată de miza politică a acestui an decât de criza economică şi financiară care se adânceşte în ţară.

Liderii "Cartel ALFA" au subliniat că greva pe durată limitată ce va avea loc, astăzi, este doar începutul acţiunilor de protest.

La începtul lunii iulie, sindicaliştii vor organiza, în Capitală, un miting şi un marş de protest, care ar putea fi urmate şi de greva generală.

"Protestul este un semnal de avertizare transmis guvernului, asupra faptului că, deşi ne aflăm la jumătatea anului, Planul de măsuri anticriză, stabilit cu partenerii sociali în luna ianuarie a acestui an, nu a fost aplicat sau, pe puţinele direcţii pe care s-a încercat să se acţioneze, s-a acţionat defectuos", a declarat liderul CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Sindicalitşii au precizat, ieri, într-o conferinţă, că militează pentru salvarea locurilor de muncă existente şi pentru menţinerea puterii de cumpărare.

"Vrem o reglementare financiară solidă şi în serviciul economiei reale aflate în slujba populaţiei şi investiţii ale statului în zonele generatoare de locuri de muncă pentru menţinerea dezvoltării economice şi respectarea drepturilor lucrătorilor, în special a dreptului fundamental la o muncă decentă", a adăugat Hossu.

Liderul Cartel ALFA aprecia, recent, "că după cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul nu a realizat ceea ce a promis în proporţie de 99%".

La ora actuală, pe domenii de activitate, sindicaliştii din minerit, căile ferate şi cei din administraţie par să aibă cele mai mari probleme.

După ce, miercuri, ceferiştii din Bucureşti, Constanţa şi Galaţi au declanşat un protest spontan din cauză că Guvernul întârzie cu plata remuneraţiilor, astăzi, Uniunea Sindicatelor Miniere va intra în grevă de avertisment, în timp ce Sindicatul Forum din Administraţia Publică va organiza, tot astăzi, o acţiune de pichetare a Primăriei Capitalei.

Guvernul are antecedente cu sindicatele

La jumătatea lunii mai, Blocul Naţional Sindical (BNS) a scos pe străzile Capitalei 8.000 de sindicalişti, care au aceleaşi motive de nemulţumire cu alte colegilor lor de la CNS Cartel ALFA.

Sindicaliştii BNS au solicitat Guvernului să adopte măsuri menite să menţină puterea de cumpărare a salariilor, crearea unui sistem unitar de securitate socială şi preţuri accesibile la produsele şi serviciile de bază pentru toate categoriile sociale.

"Din punctul nostru de vedere, criza nu a luat sfârşit odată cu încheierea acordului cu Fondul Monetar Internaţional ci, din contră, continuă să se adâncească de la o zi la alta, agravată de faptul că autorităţile de la Bucureşti nu au niciun fel de măsuri concrete", spunea liderul BNS, Dumitru Costin.

Sârbu: "Avem nevoie de o reaşezare a pieţei muncii"

La rândul său, ministrul Muncii, Marian Sârbu, consideră că ţara noastră are nevoie de măsuri active pentru a determina o reaşezare pe piaţa muncii.

Potrivit Agerpres, Marian Sârbu a explicat: "Nu doresc să las activitatea Ministerului Muncii doar ca o măsură reactivă la ceea ce se întamplă în acest moment de criză. Este nevoie de o modificare şi de o reaşezare a măsurilor de muncă, poate chiar de o restructurare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Este necesară legea unică a salarizării, la care se lucrează de mai multe luni, care cu siguranţă va fi urmata şi de o lege unică de pensionare".

În plus, ministrul a dat asigurări că plata pensiilor, a alocaţiilor pentru şomaj sau a altor sume aferente măsurilor de asistenţă socială nu este în pericol, însă a menţionat că ar putea fi necesară o rectificare bugetară pentru susţinerea bugetului de asigurări sociale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb