Revolut, fintech-ul global cu peste 10.000 de angajaţi în toată lumea, introduce în platforma sa de managementul talentelor Revolut People o serie de instrumente bazate pe inteligenţă artificială. Revolut People, platforma care a ajutat compania să ajungă de la câţiva angajaţi la mii de colaboratori de pe tot globul, contribuie zi de zi la succesul Revolut prin funcţionalităţile avansate de managementul echipelor, începând de la recrutare, angajare şi până la evaluarea şi retenţia talentelor, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Instrumentele, care includ evaluarea performanţei, crearea de ghiduri de interviu şi sumarizarea acestora, chestionare de angajament sunt deja disponibile pentru echipele de resurse umane din companie. Cu ajutorul lor, managerii Revolut pot asigura administrarea eficientă a echipelor pe tot parcursul experienţei lor în companie, de la primul interviu de angajare până la evaluarea performanţei 360 de grade, întărind astfel implicarea angajaţilor şi cultura organizaţională a companiei, potrivit comunicatului.
Identificarea talentelor de top: Intervievarea şi sumarizarea interviurilor, cu ajutorul inteligenţei artificiale
Pentru a-şi creşte afacerile cu succes, companiile din tehnologie au nevoie de angajaţi foarte performanţi. Una dintre barierele în selectarea celor mai bune talente este chiar procesul de selecţie. Inteligenţa artificială poate îmbunătăţi rezultatele procesului de recrutare prin analiza nivelului de corelare a criteriilor specifice unui rol scos la concurs cu caracteristicile şi competenţele dintr-un CV şi prin analiza rezultatului de la interviuri. Deoarece noile funcţionalităţi permit transcrierea sau luare de notiţe în timpul conversaţiei cu candidaţii, intervievatorul se poate concentra asupra discuţiei, fără a mai pierde timpul cu reţinerea ideilor principale. Inteligenţa artificială poate înregistra, sintetiza şi crea rezumatele interviurilor.
Antrenamente pentru recrutori
Specialiştii în recrutare talentaţi reuşesc să angajeze cei mai buni experţi din prima încercare. De aceea, sintetizarea şi organizarea feedback-urilor primite din partea intervievaţilor sunt utile pentru că asigură îmbunătăţirea constantă a competenţelor celor care se ocupă de recrutare.
Feedback continuu
Revizuirea feedback-ului este foarte importantă pentru dezvoltarea angajaţilor, pe măsură ce tot mai multe companii caută să devină un reper în industriile lor şi să dezvolte competenţele angajaţilor lor, pentru a-şi atinge obiectivele de creştere în carieră. Funcţionalităţile bazate pe inteligenţă artificială din platforma Revolut People ajută la sintetizarea informaţiilor din întâlnirile recurente şi din sesiunile de feeedback cu angajaţii şi se uită la competenţele acestora dincolo de fişa postului, pentru a crea recomandări complexe din perspectiva analizei performanţei. Acest proces automat le oferă managerilor o imagine mai clară asupra performanţei propriilor echipe şi îi ajută pe aceştia să se concentreze asupra dialogurilor mai mult decât asupra colectării de date.
Cum să aduci schimbarea aşteptată de angajaţi
Degeaba investeşti în jucători din cea mai bună ligă, dacă nu eşti dispus să investeşti în păstrarea lor. Studiile de angajament sunt un mod util de a afla ce îşi doresc angajaţii de la activitatea lor de zi cu zi, dar decodarea rezultatelor poate să ia timp. Cu ajutorul inteligenţei artificiale, liderii de echipe şi specialiştii în resurse umane nu mai trebuie să aleagă între activităţi de calitate şi eficienţă: aceasta îi ajută să extragă principalele constatări şi să genereze propuneri de activităţi care ar putea fi implementate de manageri pentru a ajunge la rezultate concrete.
Toate aceste funcţionalităţi completează un instrument lansat recent - rezumatele întâlnirilor profesionale realizate cu Revolut People, prin care se pot selecta principalele teme de discuţie, a căror urmărire devine astfel mai uşoară.
Revolut People a fost construită de companie pentru nevoile sale interne, dar din 2023 a devenit disponibilă şi pentru companii din Regatul Unit şi din Spaţiul Economic European (CEE).
"Impactul pe care Revolut People l-a avut asupra creşterii companiei de la doar câteva persoane la peste 10.000 de angajaţi este o dovadă incontestabilă a modului în care această platformă poate să influenţeze pozitiv cultura, procesul de recrutare, evaluarea performanţei. Companiile care recrutează cu precădere talente foarte bine poziţionate pe piaţa muncii au nevoie de un instrument care să le ajute să fidelizeze aceşti angajaţi şi să înţeleagă unde este nevoie de o schimbare în bine.
Aici intervine echilibrul între ceea ce oferă inteligenţa artificială şi ceea ce ţine de elementul uman. Adevărata dezvoltare a talentelor se produce prin interacţiuni faţă în faţă cu managerii şi aceştia sunt o sursă de inspiraţie pentru echipe. IA ajută la înţelegerea şi administrarea datelor, ceea ce pune o parte din timp la dispoziţia managerilor pentru a se concentra asupra modalităţilor în care îşi pot ghida colaboratorii mai bine în dezvoltarea carierei, dar şi în legătură cu modalităţile de a consolida cultura organizaţională şi de a păstra în companie cele mai bune talente", a explicat Andrei Oprişor, director de produs Revolut People.