Rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50%

F.D.
Miscellanea / 18 ianuarie

Rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50%

IRI Travel, touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât şi pe cel românesc, anunţă că în intervalul 1-15 ianuarie, rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, turiştii au început să rezerve masiv, atât pentru litoralurile românesc şi bulgăresc, dar şi pentru Grecia şi Turcia, reducerile early booking fiind de până la 30%, cu avansuri mici care pornesc de la 10 % şi diferenţa cu 14 zile înainte de intrarea la cazare. Pragul următor de reduceri este 31 ianuarie, astfel că turiştii pot beneficia de cele mai mari reduceri dacă îşi rezervă vacanţa în luna ianuarie.

"În ultimii ani, în prima parte a lunii ianuarie aveam deja cerere din partea turiştilor pentru sezonul estival, mulţi realizând că acum, la începutul anului, pot beneficia de reduceri mari tip early booking. Însă în primele două săptămâni ale acestui an am înregistrat un aflux foarte mare al cererii, cu mult peste cifrele înregistrate până în prezent. Creşterea de 50% faţă de anul precedent arată apetitul crescut al turiştilor pentru călătorii şi vacanţe, precum şi faptul că turismul oferă iarăşi predictibilitate. Toate cifrele ne indică faptul că 2024 va egala, sau de ce nu, poate şi va depăşi anul 2019. Fireşte că această creştere se datorează într-o mare măsură agenţiilor de turism partenere, cu care avem o colaborare şi o comunicare permanentă", declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Iată care sunt creşterile pentru rezervări early booking pentru fiecare destinaţie în parte, pentru perioada 1-15 ianuarie 2024

Bulgaria: + 54 %

Sunny Beach +62%

Nisipurile de Aur +56%

Obzor +62%

Grecia: +61 %

Thassos: +72%

Riviera Olimpului: +63 %

Halkidiki: +48%

Romania: +23%

Mamaia: +25%

Eforie Nord: +21%

Saturn: +18%

Turcia: +36%

Kuşadasi: +38%

Bodrum: +27%

Antalya: +25%

Următorul prag de Early Booking este 31.01, cu reduceri de până la 30%. Multe hoteluri au praguri de reducere de Early Booking şi pentru 29.02 şi 31.03, cu un nivel mai mic al reducerilor, care ajunge până la 10 - 20%.

Potrivit consultanţilor IRI Travel, avantajele programului de Early Booking sunt evidente şi sunt cunoscute de tot mai mulţi turişti de la an la an şi astfel numărul turiştilor care rezervă pe acest program creşte. Iată care sunt principalele avantaje ale programului de Early Booking pentru turişti:

- Beneficiază de reduceri foarte mari, care ajung uneori până la 30 - 40 % din valoarea serviciilor rezervate, ceea ce determină o economie foarte mare pentru turişti şi astfel cu acelaşi buget aceştia pot beneficia de o vacanţă mai lungă sau de mai multe vacanţe sau chiar au acces la un hotel cu un confort superior.

- Făcând rezervarea în această perioadă, majoritatea hotelurilor sunt disponibile, aşa că îşi aleg exact destinaţia şi hotelul dorit. Pe măsură ce ne apropiem de sezonul de vară, unităţile de cazare solicitate se ocupă iar turiştii care nu şi-au rezervat deja vacanţa ajung de multe ori să facă compromisuri şi să aleagă altă destinaţie sau unitate de cazare decât cea pe care şi-o doresc. După ce se lovesc de astfel de situaţii, de obicei în sezonul următor turiştii fac rezervarea mult mai devreme pe programul Early Booking.

Tendinţele sezonului estival 2024

Având în vedere că volumul rezervărilor a depăşit cu 50% nivelul din aceeaşi perioadă din 2023, iar interesul turiştilor de a-şi rezerva o vacanţă este foarte ridicat, avem aşteptări foarte mari pentru sezonul 2024. Rezervările au început să se facă încă din luna octombrie 2023 pentru sezonul 2024, ceea ce denotă un interes crescut pentru vacanţe.

Tendinţele sunt cele pe care le-am observat în ultimii ani:

-creşterea numărului de rezervări pe programul Early Booking

- turişti tot mai informaţi, care cunosc foarte bine ce îşi doresc

- reducerea duratei sejurului şi creşterea numărului de vacanţe pe an.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb